Bunicul

[Darie Giurgiu]

Bunicul și-a lăsat la cuier tristețea, ca pe o haină petecită.Din desaga încărcată se simțea aerul curat al fructelor. Eram sigur că și inima sa puternic oxigenată cu aer de munte era încăpătoare ca un cuptor pe care se pregătesc colacii de sărbători. Obrajii roșii, sănătoși erau asemenea merelor din desagă.A scos merele le-a pus pe masă într-o binecuvântare aleasă. Cu gesturi tandre m-a mângâiat pe creștet.

_ Iubirea, iertarea sunt pe raftul de sus al sufletului mi-a spus el.

Ca într-o joacă m-a pus să-i număr degetele mâini drepte, mâna stângă a ascuns-o cu sfiala îi lipseau două degete rămase pe front. Mi-a urmărit cuvintele în timp ce mă lăudam cu notele de la școală.

_ Ești mare acum, s-a ferit să-mi spună că sunt copil eram doar ștrengarul lui iubit, dar ști cum linge ursul sarea? m -a întrebat el făcând cu ochiul.

_ Care ursi? am întrebat eu. Ursii au murit în visul meu astă noapte!

_ Ursii mei de la munte nu au murit, mi-a spus el, îmi păzesc casa să nu o fure ielele.

_ Ielele? Ce sunt ielele?

_ Niște fătuce frumoase, dar care dacă le vezi te bântuie.

_ Tare frumoase trebuie să fie ielele astea, dar cum arată ca doamna învățătoare care îmi apare uneori în vise? sincer nu am aflat niciodată de ce ar fi trebuit să mă bântuie niște fătuce, doar nu doream răul nimănui.

Bunicul, da bunicul, cel care îmi înțelegea mersul pe vârfuri să nu mă simtă părinții când întârziam de la școală și alergam peste garduri să strâng soarele în brațe, să-l iau prizonier în suflet ca să-mi crească aripi de înger a plecat de mult, au rămas amintirile și copacul de la munte din care culeg merele bunicului.

[Ion Lazăr da Coza]

Notă: Înainte de conjuncţiile adversative dar, iar, ci, deci se pune obligatoriu virgulă.

 Notă: Linia de dialog şi/sau linia de pauză (–), e mai lungă decât cratima mică (liniuţa de unire „-”), se obţine (când lucrezi pe Word și ai tastatura setată pe România standard) apăsând simultan tasta Ctrl şi tasta semnului minus (nu tasta cratimei!). Linia de dialog nu se lipeşte de cuvântul pe care-l precede!     – 

O miniproză simpăticuță.

da Coza