De două săptămâni, prietenii noştri din Canada au venit la noi. Sunt tare bucuroasă.

            Len, masiv, arhetipul „blândul Ben - ursul zâmbitor”, gata oricând să suspine la o ediţie în engleză a lui Eminescu. Marion, mignonă, te face să te întrebi tot timpul dacă nu se rătăceşte în pat când doarme. Amândoi peste cincizeci de ani şi foarte vorbăreţi.

            M-am instalat pe post de ghid prin tot Bucureştiul. Am sporovăit pentru ei o oră în faţa şi înăuntrul bisericii Creţulescu şi am intrat prin toate catedralele mai mult sau mai puţin catolice.

            I-am plimbat pe jos mai bine de patru ceasuri prin Romană, dar ei tot sunt ca nişte bureţi spongioşi, gata să absoarbă tot ce văd, aud şi simt. Asta e de bine, că uite aşa mai află străinul câte ceva despre Bucureşti. Despre România.

            Mai greu mi-a fost s-o smulg pe ea de lângă un cerşetor pe care îl tot fotografia mai ceva ca un regizor, din toate colţurile şi din toate unghiurile. O întreb în cele din urmă dacă ei nu au aşa ceva acolo. Îmi spune că da, dar nu ca ăsta. O las să se bucure de parcă ar fi descoperit Indiile şi mă răsucesc spre Len. Îl întreb dacă îi e foame. Bucuros dă din cap că „da”.

            Propun o pizza.          

            Ajungem într-o staţie de autobuz şi ne urcăm în magicul transport în comun. Spontan, din cauza aglomeraţiei suntem toţi trei despărţiţi. Len rămâne undeva în spatele vehiculului, iar Marion şi cu mine ajungem cumva-cumva pe la mijloc.

            Nu mergem mult că aud râsete şi voci din spate. Privesc peste umăr şi îmi văd prietenul în culmea extazului. Îşi exersează bruma de română cu un tip ciocolatiu. E atât de fericit că pare să fie înţeles, încât este departe la ani lumină de a sesiza alţi câţiva bruneţei care îl înconjoară.

            Îl ascultă parcă cu toată fiinţa şi cu zâmbetele cât Casa Poporului. Degeaba-mi dau silinţa să ajung la el, ştiu ei bine cum să încadreze omul. Vreau să-l avertizez în limba lui maternă, dar coafura „house” a tinerei din faţa mea îmi astupă gura şi tot ce reuşesc să fac este doar să bălmăjesc ceva ininteligibil. Dar Len îmi face semne bucuros că totul e-n regulă.

            Habar n-are care e izvorul euforiei generale şi nici nu bănuieşte că el este sursa entuziasmului colectiv din jurul lui. Vorbeşte întruna, schimbă replici şi înainte de coborâre apuc să văd cum îşi strâng mâinile, fiecare mulţumit. Deşi din motive diferite. Musafirul meu pentru noii lui amici, iar aceştia pentru noua cameră digitală sustrasă insesizabil din borseta lui.

            Entuziast după coborâre îmi spune că celor din maşină le-a plăcut rostirea lui. Încă mai face semne de „la revedere” spre autobuz, fără să ştie că este filmat pentru eternitate cu propriul instrument video, în vreme ce foştii admiratori îi răspund cu fluturări de mâini.

            De abia la pizzerie sesizează că digitala lui nu mai e. Cred că abia acum înţelege ce voiam cu disperare să fac mai înainte. Şi mai cred că de dragul meu nu dă semne că va plânge o săptămână după ea. Alege vesel-resemnat să comande pizza pentru toţi. Ba cere la pachet chiar şi pentru cei rămaşi acasă, la datorie, în bucătărie.

            Mâncarea e atât de bună că-ţi vine să cânţi „o sole mio”. Dar ca să nu-l facem verde de invidie pe Pavarotti savurăm specialitatea şi plecăm.

            Îmi dau seama că e prea târziu pentru mijloacele autohtone de transport şi propun un maxi-taxi. Len este atât de bucuros de parcă l-am invitat în supersonicul proprietate personală. Marion e oricum de acord aşa că intrăm în aşteptare. Trec două, pline ochi, altul care nu ne vede cu toată lumina din faţa Primăriei Capitalei şi, în sfârşit, al treilea opreşte lângă noi.

            Dacă celelalte erau doldora ăsta este deja umplut până la refuz..Dar cum românul este inventiv şi perseverent şi şoferul şi noi ne dăm silinţa să intrăm. Pe diagonală, curbaţi, elipsaţi, numai să intrăm.

            Cumva-cumva reuşim. Eu personal mă lipesc de-a dreptul tandru, cu totul, de scaunul şoferului, iar Marion de abia ajunge să atingă cu două degete bara aşezată pe înălţime. Dar ce facem cu Len? Ne aranjăm conştiincioşi în stil ”sardele” ca să-l înghesuim şi pe el. Doar că e cam greu să faci un urs să intre într-un microbuz.

            Până la urmă tot el găseşte soluţia salvatoare şi se aşează în genuchi. Sub bord. Cu înălţimea a scos-o la capăt- şi are doar un metru nouăzeci- dar cu lăţimea e mai greu. Ceilalţi călători sunt săritori şi plini de bunăvoinţă.

            Toţi se uită disperaţi după un spaţiu pentru picioarele încălţate cu ghete uriaşe. Care pentru moment atârnă pe prima treaptă a maşinii.

            Uşa tot nu se închide. Iar el se tot strânge. Încă un pic, încă un pic, un pic, pic şi uraaa, reuşeşte. Mâna în care ţine cutiile de pizza stă ieşită jumătate pe geam, iar cu cealaltă face semnul” Ok”.

            Şoferul dă drumul motorului şi parcă suntem într-o excursie din clasa a şaptea. Toţi privesc gigantul canadian amuzaţi, de parcă ar avea pastă de dinţi pe faţă. Din cauza aglomeraţiei şi pentru că nu mai ştiu cum să îmi ţin mâinile ajung, fără să vreau, aproape de ochii conducătorului. Care e acum ca în plină „baba-oarba”.

            Taman atunci Len strigă tare un „uauuuuu!!!” şi apucă să reţină la timp cutia cu pizza gata să-şi ia zborul din mâna lui. Nimeni nu mai rezistă şi râdem în hohote. Uriaşul e atât de fericit de aventură că mai face o rostire în limba română, atât de stâlcită încât o văd pe vecina de lângă el roşie ca sfecla, de râs.

            După câteva opriri câţiva coboară. Cu mare grijă la ghetele lui mari când închid uşa. El manifestă o faţă extrem de recunoscătoare.

            Şi ajungem, în sfârşit, cu bine. La coborâre îl văd cum îşi extrage cu grijă primul picior. Apoi, foarte atent, de parcă face chirurgie pe viu, pe al doilea. Îl zăresc, în lumina felinarelor, cum iese din vehicul în toată mărimea lui grizzlică.

            Îmi vine să-i las o pizza şoferului pentru răbdarea lui.

            Până la bloc nu mă mai pot abţine. În faţa ochilor mei „rulează” constant scena cu pizza zburătoare şi râd cu lacrimi şi sughiţuri. Iar cuplul meu de peste ocean încearcă să mă convingă că e cea mai “tare” aventură a lor.

            Asta e România. Cea care a fost, este şi va fi. Numai Dumnezeu mai ştie cum. România noastră cea de toate zilele.

 

 

 

Vizualizări: 98

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

:)

Citit cu zâmbetul pe buze. Eu nu am luat chiar așa în tragic... Se întâmplă și la case mai mari. Admirație pentru talentul cu care ați relatat întâmplările!

Bravo ţie Vasilisia!

Cine nu poate să râdă de  propriile-i neajunsuri nu are nici cum să le repare.

Şi-apoi asta e ceva specific neamului nostru: mai ţiii minte că la "marele cutremur" nici nu se opriseră bine plăcile tectonice din zguduit, că românul făcuse deja cel puţin cinci bancuri despre asta ( "vino tu cu liftu` că eu cobor cu scara Richter, etc.)

 Da` apropos şi by the way: e o greşeală de exprimare acest "aţi" adresat mie (ştiu că-s de viţă nobilă, da` totuşi)  sau ţii tu morţiş la asta?

Că eu între prieteni nu folosesc  regalul de politeţe.



Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

:)

Citit cu zâmbetul pe buze. Eu nu am luat chiar așa în tragic... Se întâmplă și la case mai mari. Admirație pentru talentul cu care ați relatat întâmplările!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

Valeria Merca 

Sofia Sincă 

Mihaela Popa

Tudor Cicu

Nikol MerBreM

Vasilisia Lazăr 

Activitatea Recentă

Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Stă să plouă... a utilizatorului Valentin Tufan
cu 38 minute în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pietre Zen a utilizatorului gabriel cristea
cu 47 minute în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cand Soarele-n amurg a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Valentin Tufan şi Vasilisia Lazăr sunt acum prieteni
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un cântec mi-e viața a utilizatorului Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Valentin Tufan
cu 2 ore în urmă
Valentin Tufan a lăsat un comentariu pentru Sofia Sincă
cu 2 ore în urmă
Valentin Tufan a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Stropi de lumină a utilizatorului Ion Ion
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Valentin Tufan
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Concertul singurătății a utilizatorului gina zaharia
cu 2 ore în urmă
Valentin Tufan şi-a actualizat profilul
cu 2 ore în urmă
Popica-Savin Alina-Roxana a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Transcendental a utilizatorului Popica-Savin Alina-Roxana
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Transcendental a utilizatorului Popica-Savin Alina-Roxana
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (Fulger în doi timpi) a utilizatorului Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a lăsat un comentariu pentru Handraluca Miruna
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a lăsat un comentariu pentru Corbu Florentina
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a lăsat un comentariu pentru Niculaescu Evelyne Adriana
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a lăsat un comentariu pentru Valentin Tufan
cu 2 ore în urmă
Pictograma profiluluiValentin Tufan, Niculaescu Evelyne Adriana, Corbu Florentina şi încă 1 s-au alăturat la ÎNSEMNE CULTURALE
cu 2 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor