Băiatul se așeză gâfâind, pe zidul prăbușit, ce împrejmuia rămășițele domeniului răposatului marchiz, a cărui stirpe se stinsese odată cu el. Aici venea Denis, în fiecare zi, după orele de școală, ca să-și jelească umilințele și agresiunile îndurate în instituția unde învăța și unde ar fi trebuit să se simtă în siguranță. Se presupunea că școala este al doilea cămin al unui copil, după casa părintească. Așa susțineau părinții lui și profesorii care, de fapt erau mereu absenți, atunci când el avea nevoie de ajutorul lor.
Batjocura continuă, insultele tot mai greu de înțeles și suportat, pe măsură ce anii se adăugau în buchetul vieții lui, bătăile care îi răneau trupul greoi și disproporționat, dar mai ales sufletul refugiat în acel recipient oribil, pe care îl detesta cu toată ființa sa, îndemnul la sinucidere, repetat obsesiv de agresorii lui și neputința de a reacționa și de a se opune acelor torturi, îl transformaseră într-o jivină speriată, singuratică și devorată de ură.
Într-una din zile, când alerga îngrozit încotro vedea cu ochii, pentru a scăpa de violențele colegilor de clasă, care îl așteptaseră la colțul străzii, pentru a-i administra obișnuita pedeapsă, pentru o vină, pe care el încă nu o descoperise, după atâția ani de bătăi și insulte, nimeri în casa părăsită, de care se țineau departe mai toți locuitorii orașului, datorită faimei acesteia, de a fi bântuită. Când teroarea se stinse treptat, încurajată de liniștea deplină ce se așternuse peste lumea lui, iar inima reveni la ritmul său normal, Denis se ridică precaut din ungherul întunecos în care se refugiase și începu să cerceteze intrigat odăile pe jumătate năruite, croindu-și drum printre pânzele groase de păianjeni, îngreunate de praful atâtor ani de tăcere și abandon. Mobile vechi, se iveau de sub grămezile de moloz, cerându-i disperate ajutorul, candelabre strâmbe și smulse pe jumătate din tavanele ciuruite, pe unde cerul trăgea cu ochiul la dezolarea din casă, brocarturi zdrențuite și decolorate de soare și vreme, atârnau încă la ferestrele oarbe de praf și opacizate de ploi.
Băiatul explora acel tărâm fantomatic cu o curiozitate crescândă și un entuziasm neînțeles. Aici simți, în sfârșit, acea pace și siguranță, unde nu o putea găsi nicăieri. Citise mult despre familia aceea de aristocrați, a cărei istorie strălucise de secole pe firmamentul orașului și fusese fascinat de toată noblețea aceea apusă. Acum, între ruinele unui trecut în care se regăsea pe sine, crescu în el dorința de a descoperi misterul unei lumi îndepărtate, cu care se identifica. Avea șaisprezece ani, dar se simțea de cincizeci.
Era unicul fiu al unei familii de oameni înstăriți, absorbiți complet de cariera lor, mereu absenți, dar convinși că puteau fi înlocuiți cu succes de către mulțimea de guvernante, ce se perindau an de an, prin casa lor și prin viața copilului rebel și dificil, care le gonea, una câte una, după scurt timp. Constatau cu surpriză și amărăciune eșecul lor ca părinți, dar cu cât vina lor devenea mai apăsătoare, cu atât creștea cantitatea de jucării sofisticate și de dulciuri rafinate, cu care își consolau odrasla ce creștea, la rândul ei în obrăznicie și... greutate.
Nu știau să penetreze învelișul acela dur și ostil în care băiatul lor își ascunsese candoarea copilăriei, fricile nespuse, complexele traumatizante și nedumerirea constantă. Nu reușeau să audă strigătul mut de ajutor, care exploda în ochii lui nevinovați. Incapabil să rezolve problemele, le camuflau cu straiele toleranței sau le închideau împreună cu copilul în camera acestuia, motivând pedepsele învățate din manualul de psihologie al părinților, pe care ei nu știau să-i întruchipeze.
Astfel, Denis creștea singur, frustrat și plin de resentimente, mai ales față de el însuși, fără prieteni, fără confidenți și fără sprijinul familiei sau al școlii. Marginalizat de colegi, agresat constant și umilit, nefericirea lui descoperi o izbăvire în dorința de moarte și privarea de hrană. Din bulimicul cronic care fusese, încă din fragedă pruncie, deveni anorexic, convins că aceea era singura modalitate de a pune capăt batjocurii generale. Era acuzat că e gras, urât și prost. Admitea partea cu urâțenia și obezitatea, dar prost nu se considera deloc. Era cel mai informat și inteligent din clasă, dar complexele fizice îl împiedicau să-și pună în valoare cunoștințele, pentru a atrage cât mai puțin atenția asupra sa. Astfel, frigiderul încărcat până la refuz de bunătăți, pe care el le onorase conștiincios, întotdeauna, deveni un uriaș tomberon, în care alimentele expirau și se împuțeau. Acum nu mai avea nevoie de guvernantă, astfel că era mereu singur acasă, fără ca nimeni să observe decadența în care cădea tot mai mult. Părinții, petreceau mult timp în afara casei, în călătorii lungi de afaceri și în vacanțe, neavând habar de drama adolescentului, din casa lor.
Ba chiar, văzându-l tot mai slab, se bucurau că în sfârșit, începuse și el să aibă oarecare simț estetic, convinși că se datorează ambiției de a fi în rând cu lumea, sau chiar vreunei probabile idile, dar nu cercetară mai mult, de teamă să nu devină inoportuni. Chiar și atitudinea ostilă și provocatoare dispăruse, lăsând loc unei apatii și a unei tristeți, nu suficient de evidente și alarmante pentru încrezătorii părinți.
,, Doamne, ce fel de părinți mi-ai dat? se tânguia băiatul, în nopțile lui de cumplită singurătate și depresie. Am atâta nevoie de un suflet iubitor și apropiat, în viața mea! Ce mai fac eu pe lumea asta? Ce rost au toate? Măcar, bunici să fi avut!... Oare, ce trebuie să fac, ca să nu mai fiu atât de invizibil? Să nu mai fie altă soluție, decât neantul?”
Depresia începu să muște tot mai adânc din acel suflet martirizat, crize cumplite de insuficiență respiratorie, accese interminabile de vomă, dureri abdominale și crampe musculare, amnezii trecătoare și atacuri de panică, reușiră, în sfârșit să atragă atenția părinților, care auziră plânsul isteric al fiului în miez de noapte.
- Iubito, tu auzi vaietele astea? șopti soțul nedumerit, zgâlțâind ușor umărul soției adormite profund.
- Ce vaiete, omule? Iar ai obsesia aceea cu plânsete îndepărtate în noapte, ca atunci când am avortat ultimul copil? Hai, culcă-te și trimiteți conștiința la nana! Nu plânge nimeni, în casa asta!
- Ascultă, când îți spun! Aici, se întâmplă ceva! Se aud din camera lui Denis! Mă duc să văd!... se alarmă bărbatul, de-a binelea, coborând precipitat din așternut.
Dezmeticită brusc, soția îl urmă, târând speriată așternuturile după ea. Acum auzea destul de clar urletele tot mai intense, ce sfârtecau liniștea nopții. Spectacolul de coșmar ce li se oferi privirilor îi sperie de moarte pe bieții oameni.
În mijlocul odăii, se lățea o baltă de sânge și vomă, în care se zvârcolea urlând ca o fiară sfâșiată, băiatul lor, împuținat de boală și torturat de durerile halucinante care îi sfârtecau viscerele. Trupul scheletic, expus neglijent privirilor consternate, se contorsiona de durere.
- Doamne, Dumnezeule! exclamă tatăl, îngrozit de ce vedea. Denis, fiule, ce ai? Luiza, sună la salvare! Imediat!... răcni el, înnebunit de îngrijorare și strivit de o vină cumplită. Cerul, cu toată imensitatea lui căzu peste el, dezvăluindu-i realitatea șocantă, pe care el o ignorase atâta amar de vreme. Alergă la băiat, ridicându-l în brațe, șocat de lejeritatea trupului său și îl puse pe patul ale cărui așternuturi zăceau mototolite în mijlocul odăii devastate. Se repezi în baie și se întoarse cu un lighenaș plin cu apă și săpun și cu un prosop curat, apoi începu să-și spele copilul, cu pioșenie și blândețe, murmurând cuvinte de alinare.
După ce termină, se așeză pe pat și luă capul băiatului în brațe, legănându-l încet, plângând cu suspine și implorând iertare. Denis se liniști puțin și deschise larg ochii, încercând să înțeleagă ceva. Parcă și durerea încetă oarecum, sub dulceața infinită a mângâierii părintești, pe care el o experimenta abia acum, cu uimire și nesaț. Închise din nou ochii, mai liniștit și căzu într-un leșin profund și binecuvântat, eliberat de durerea cumplită și de frica viscerală, care-l devorase, zi de zi.
O lună întreagă rămase în spital, asistat zi și noapte de mama și tata, care îl descoperiseră, în sfârșit. Dar medicii îi tratau doar trupul, nu și sufletul. Toate daunele provocate de carența de hrană, de somn și de atenția celor dragi au fost reduse aproape complet. Situația de acasă era total diferită, acum! Mama a renunțat complet la serviciu său, iar tatăl a devenit, în sfârșit, părintele care nu a fost niciodată, împărțindu-și rezonabil timpul între muncă și familie, dar lucrurile nu mergeau deloc bine. Denis avea sufletul grav bolnav. Banii părinților nu au avut nicio putere, de data asta. Psihologi emeriți, neurologi și psihiatri s-au perindat prin casa lor, ani la rând, dar băiatul refuza terapiile și tratamentul, fugea din spital ori de câte ori îl internau, iar când a ajuns la vârsta majoratului, a început să decidă singur, excluzând complet familia. Anorexia se agrava foarte mult, toate valorile corpului oscilau într-un ritm absurd și nebunesc iar depresia demola tot ce se reconstruia, cu tenacitate și cheltuieli astronomice.
În ajunul aniversării celor douăzeci de ani, Denis a fost din nou internat la terapie intensivă, cu viața atârnată de un fir de ață, dar eforturile medicilor l-au repus din nou pe linia de plutire, cât să fie capabil să semneze ieșirea din spital, pe propria răspundere și pretindă medicilor să nu mai dea nimănui detalii despre starea sănătății lui, semnând un document, care obliga spitalul să-i respecte deciziile. Lovitura aceea a fost foarte dură pentru cei doi părinți distruși, obligați să asiste neputincioși la sinuciderea lentă a unicului lor fiu.
Într-o seară, când terminară ciudata lor cină, care devenise un ritual în familia lor, de când cu boala băiatului, la rugămințile zadarnice ale părinților de a înghiți și altceva decât cele trei-patru frunze de salată pe care le consuma în silă, Denis îi liniști zâmbind, spunând:
- Mamă, stai liniștită! Știu că sunt scheletic și par foarte slăbit, dar mă simt într-o formă fizică destul de bună, totuși! De o săptămână, nu am mai vomitat deloc, așa că tot ce mănânc, se asimilează!
- Și medicamentele? Le iei regulat?
- Sigur că le iau! De ce crezi că mă simt mai bine? spuse el, ascunzându-și minciuna, sub un zâmbet angelic. Mă simt cam obosit, așa că mă duc la culcare! concluse el, sărutându-i pe rând, cu o duioșie suspectă.
Eliberat de corvoada afecțiunii filiale, pe care o interpretase destul de bine, în ciuda sentimentelor care îi devorau sufletul, Denis închise cu grijă ușa camerei și se găti meticulos și îndelung, ca pentru o petrecere importantă, apoi se așeză senin la birou, scriind în jurnalul său secret, mai mult de o oră. Așteptă cu răbdare miezul nopții, când toată casa era cufundată în somn și liniște, apoi ieși din cameră ca o fantasmă, ceea ce nu-i era deloc greu, așa eteric cum devenise și părăsi casa, îndepărtându-se cu pași șovăielnici către domeniul marchizului, pe care-l alesese pentru Marea Trecere în cealaltă dimensiune. Amenajase acolo un fel de altar, din relicvele străvechi și ponosite care alcătuiau universul lui tainic, populat cu personaje de basm, iar acum se îndrepta către Poartă, rugându-se fierbinte să poată ajunge la timp, cu bruma de forțe ce-i rămăseseră.
Călătoria aceea se dovedi a fi un fel de Via Crucis pentru tânărul Denis, dar zorile il găsiră surprinse și îndurerate odihnindu-se senin pe altarul trecutului, cu sângele cald ce se prelingea lin din venele deschise, pe lespedea cernită.
,

Vizualizări: 17

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Anxietatea și depresia îndelungată duc la sinucideri în mod special, la moarte iminentă. În societatea noastră contemporană, din păcate, se întâlnesc multe cazuri.

În proza ta mică, pictată puternic de fraze analogice, redai o poveste sensibilă și elocventă, despre viață și moarte. Desigur cu modul armonios și superior de narare pe care ți l-ai format. O poveste tristă, provocată de condiția umană, pusă în seama unui tânăr cu caracter ușor instabil, slab. Știu că fiecare arătăm într-un anumit fel și trebuie să ne împăcăm cu acest fel. Cui nu-i place să nu se uite. Dar sunt ființe ce nu pot duce ceva ieșit din comun, cum ar fi greutatea depășită sau invers, uscăciune de pe trup.

Interesant și atractiv expui această poveste, etapa de tortură a vieții adolescentului, ceea ce se întâmplă în mintea sa năucită și în corpul lui diform, apoi ritualul către moarte. Societatea, comunitatea asistă doar, nu face nimic. Nu ar trebui să ne mire aceste dileme, haosul pe care îl provoacă şi modul, concluziile la care duc.

Am citit și am apreciat subiectul cât și arta scrierii!

Sofi

Vă mulțumesc, scumpă doamnă! În societatea de astăzi aspectul exterior al unei persoane a căpătat o importanță absurdă și dăunătoare din toate punctele de vedere, eclipsând aproape total adevăratele valori și cauzând adevărate drame existențiale! Dar, ce mai funcționează cum trebuie în această epocă? Scapă cine poate! Cum bine știți, eu mă inspir foarte mult din viața reală, care abundă, din păcate în astfel de subiecte tragice! Fiecare poveste are tâlcul ei! 

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Tudor Cicu a contribuit cu răspunsuri la discuţia În Elada, pe urmele lui Homer... (8) a utilizatorului Tudor Cicu
cu 1 minut în urmă
Tudor Cicu a contribuit cu răspunsuri la discuţia În Elada, pe urmele lui Homer... (7) a utilizatorului Tudor Cicu
cu 16 minute în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (28 - 30) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 18 minute în urmă
Rădița Răpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Felină tărcată a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 26 minute în urmă
Tudor Cicu a contribuit cu răspunsuri la discuţia În Elada, pe urmele lui Homer... (6) a utilizatorului Tudor Cicu
cu 30 minute în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog mătrăguna a utilizatorului Dinca Valerian
cu 32 minute în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (34 - 36) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 48 minute în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (31 - 33) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 1 oră în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ningea la început de mai a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haiku-uri (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Haiku-uri (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Suntem o fântână (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 2 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (16 - 18) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog haiku (16 - 18) a lui Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Intruziune ( scrisoare unui prieten ) a lui Rădița Răpeanu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Geniul bun al despărțirii de sine a lui Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Ceea ce simt a lui Darie Giurgiu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog am avut gânduri a lui LUMINITA SCOTNOTIS
cu 3 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog mătrăguna a utilizatorului Dinca Valerian
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog mătrăguna a lui Dinca Valerian
cu 3 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor