Ahoeee! Se-aude un strigăt gutural, plin. Liniștea șopotitoare a grădinii restaurantului Casei Scriitorilor este spartă. Se lasă o liniște adâncă, parcă întrebătoare. În lumina becurilor din aplicele în formă de felinare, printre umbrele copacilor, se ivește o siluetă masivă, cu un zâmbet enorm pe fața rotofeie. După clipa suspendată, parcă grădina se însuflețește brusc, ca sub bagheta unui magician. Venise poetul Tudor George, poreclit Ahoe după salutul lui bine cunoscut, răcnit cu o voce de bas. El, Ion Gheorghe și cu poetul Ioan Alexandru erau în mare vogă pe atunci, în anii 81-82. Exceptându-i pe greii ultra-cunoscuți care apăreau și prin manualele școlare, ei aduceau o notă oarecum aparte în viața literară a epocii, puternic amprentată de poeții Nichita Stănescu și Adrian Păunescu.

După ce și-a făcut intrarea fastuoasă, jovialul Ahoe a făcut turul de onoare pe la toate mesele confraților, ca să dea binețe fiecăruia în parte și să-ntrebe (după caz) de soție, copii, părinți... Acest gest făcea parte dintr-un protocol nescris al condeierilor acelor vremuri, respectat cu sfințenie de toți. Eu, o adolescentă mucoasă și cam sălbatică, mă uităm la chipurile celor din jur copleșită, strivită de emoție, cu dinții încleștați. Parcă eram Alice în țara minunilor.

Singur la o masă aproape acoperită de frunzișul unui arbore, Eugen Jebeleanu; adunat în el însuși, înfășurat parcă într-un timp al ororilor trecute, zâmbea sfios și dureros celor care-l abordau. Privindu-i chipul pe care umbrele înserării efectuau un joc straniu – înțelegeam cum de a putut scrie acel poem răvășitor Lidice, la o temperatură a afectelor atât de ridicată că te-ntrebai dacă nu cumva a fost unul din cei participanți la oroarea aceea, scăpat cu viață prin miracol divin și venit să dea mărturie de ce s-a întâmplat acolo.

La o masă mai în centrul grădinii, cu Dora alături, Nichita privea intens într-o lume numai de el știută, fără să participe la rumoarea grădinii. Vorbele de duh zburau ca niște mingi de ping-pong în pase săltărețe între mesele confraților de condei, glume mai mult sau mai puțin acide se rostogoleau în pante voioase între ei și împătureau cu grijă liniștea pentru mai târziu, când vor visa în fața colii albe, în singurătate. Memoria acelor timpuri, e deficitară; n-am reținut ce se servea pe la mese, ce aperitive sau băuturi, oricum nu cred că avea mare importanță în context. Deși din punct de vedere alimentar țara o ducea din ce în ce mai rău, cred totuși că acele întâlniri la restaurant erau doar un pretext de a se vedea, de a se respira cu tandrețe.
Nichita baleia cu privirea masa aceea de oameni, străini și prieteni deopotrivă, și ochii lui îi îmbrățișau cu drag, dar între el și ei era parcă o barieră, transparentă dar de nepătruns. Era accesibil ca amic dar de neatins ca spirit. Privindu-i chipul am învățat ce înseamnă distanțarea, să fii tangibil dar totodată la milioane de parseci depărtare. Și Nichita în acele vremuri era aproape total plecat dinte noi, cei din dimensiunea aceasta. Deși înclin să cred că într-un fel misterios el n-a aparținut niciodată integral acestei lumi, că a fost un înger trimis să ne-nvețe că se poate privi realitatea concretă și din unghiuri și prin filtre nebănuite până la el. Amorurile și violurile lui sălbatice asupra și-nlăuntrul cuvintelor ne-au revelat lumi fantaste – pe care nimeni nu le-a intuit până la venirea lui. El a fost mai mult decât „o pată de sânge”, a fost o cheie spre o lume de taină!

Distanțarea lui făcea notă discordantă cu rumoarea voioasă din jur, dar nimeni nu se supăra, acceptau firesc așa cum accepți volutele unui vânt de primăvară și-l absorbi în toată ființa ta. Glumele își continuau jocul lor săltăreț pe deasupra meselor, având invariabil la începutul sau la sfârșitul adresării titulatura de „maestre” . Nu conta valoarea scriiturii fiecăruia, nu era treaba lor să clasifice, să contabilizeze treapta valorică a fiecăruia. Aceea era treaba criticii literare și a cititorilor. Ei erau doar truditori pe ogorul generos al literelor și se respectau unii pe alții așa cum se respectau și cei care răscoleau pământul să-l facă să rodească hrana noastră cea de toate zilele. Care în acele vremuri începea să strălucească prin absență.

Până târziu în noapte ascultam vrăjită cuvintele care zburau în toate direcțiile, până când mintea refuza să mai decodeze înțelesurile, nici nu mai aveau importanță, era prezentă doar energia afectivă pe care o rostogoleau de la unul la altul precum un bulgăre de lumină. Unul câte unul, salutând scurt din cap, părăseau discret grădina, pășind ca niște umbre pe străzi luminate anemic, spre apartamente în care lumina de cele mai multe ori era oprită.

Dar ce conta – ei erau beți de lumina lor interioară, oferiseră și băuseră pe săturate din fântâna celorlalți, cât să le ajungă până la viitoarea viață... sau până la viitoarea întâlnire cu frații lor de literă, frații de spirit.

 

 

Vizualizări: 43

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Da, ce frumos ne aduci în față un tablou al vremii de atunci, avându-l în centru pe Nichita, cel aflat la milioane de parseci depărtare de restul. Poate că pe atunci și critica era altfel și oamenii (aici scriitorii) erau altfel. Bănuiesc că nu existau atâtea orgolii și atâta ură, atâta vreme cât nu conta valoarea scriiturii fiecăruia, nu era treaba lor să clasifice, să contabilizeze treapta valorică a fiecăruia. Acum nu mai are loc nimeni de câțiva, mulți dintre ei lipsiți de valoare. Să mai stea și la masă cu tine... Mi-a plăcut, Gerra. Povestești frumos. Și e o pagină de istorie valoroasă prin conținut. Felicitări!

Mă bucur că ți-a plăcut Lisia! Eu nu sunt o scriitoare de proză, subscriu la ce a zis Balzac, „că trebuie să ai fese tari să scrii proză”!:) Aceste rânduri le-am scris sastisită de scuipăturile unor condeieri (de altfel valoroși) pe un alt site de poezie! Am crezut că poate vor învăța ceva! Îmi amintesc ce rapid m-a pus la punct prietenul acela poet, (care mă primea oricând în casa lui ca pe un copil) când mi-am permis, cu tot respectul pe care-l aveam pentru toți, să fac o oarecare scară valorică după mii de ore petrecute la Biblioteca Centrală! Erau foarte deschiși, voioși, petrecăreți dar nu dezmățați, își făceau fel de fel de glume legate de caracterul și obiceiurile lor, însă niciodată nu-și desființau opera unul altuia. Opera era un pământ sfânt peste care nu se călca. Exclus. Și crede-mă că acel prieten al meu era unul din cei mai bășcălioși condeieri ai timpurilor! Păcat că nu a scris în genul umoristic și nu a pus pe hârtie năzdrăvăniile pe care le declanșa spiritul lui ludic. 

Excepțională rememorare! A unor vremuri romantice și de demult și a unor „monștri sacri” pe care în bună parte i-am cunoscut și eu personal, cam în aceleași timpuri, fiind student în București în anii comunismului. N-am să uit niciodată salutul războinic al lui Tudor George când intra invitat la vreun cenaclu și care parcă venea întotdeauna din ținuturi reci și aspre chiar dacă era toiul verii. N-am să-l uit pe tăcutul și retrasul Ion Gheorghe pe care l-am cunoscut într-un birou din Casa Scânteii și care era atât de rezervat și de tăcut încât multă vreme nici nu l-am observat în încăperea unde mai mulți poeți și scriitori discutau și se manifestau zgomotos, inclusiv Ioan Alexandru, ardeleanul meu  care a venit apoi de mai multe ori la liceul din Năsăud la care predam. Nu mai vorbesc de Adrian Păunescu, cel devenit „năsăudean” și el o bună bucată de vreme și despre care am scris pe net la moartea lui un articol omagiu despre una dintre întâlnirile noastre, o noapte de vis petrecută între prieteni în cadrul pitoresc al unui sat de munte din Bistrița-Năsăud din vara anului 1988 când el era deja ostracizat de regim. Pe Nichita l-a văzut doar de câteva ori de aproape, dar avea o aură care parcă mă oprea la o anume distanță față de el și nu l-am abordat niciodată, deși alți colegi ai mei de la filosofie, cum era și viitorul filosof Nicolae Iuga, o făceau cu dezinvoltură. Mulțumesc pentru frumoasele aduceri aminte!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog În trap a lui carmen popescu
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de carmen popescu
cu 2 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 7 ore în urmă
Mircea Teculescu şi-a actualizat profilul
cu 7 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog Rugă pentru pământ a lui Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog Murmur a lui Ada Nemescu
cu 10 ore în urmă
Pop Dorina a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 10 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog you and i a lui petrut dan
cu 10 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog şi tristeţea se-ntristează a lui Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog picturile au învățat să învie a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog picturile au învățat să învie a lui Ariana Zburlea
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog când mama trebăluiește a lui Maria Mitea
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Rugă pentru pământ a lui Monica Pester
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Rugă pentru pământ a lui Monica Pester
cu 12 ore în urmă
Lui Monica Pester i-a plăcut discuţia Bomboana ( din ciclul: Când numai iarba urzește) a lui Maria Mitea
cu 12 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu pagina libro honora a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 20 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor