Din nou vizită la sora mea, care deține și albumul cu amintiri, vâzându-l într-un colț al bibliotecii simt ca în totdeauna o stare de neliniște.

Privindu-ne în trecut suntem o amintire, iar prezentul parcă este o succesiune de clipe, o peliculă cinematografică în desfășurare, doar gândul poate uni trecutul cu prezentul, anticipând viitorul.

Sfera de influență socială în care suntem recunoscuți este compusă din cel puțin cei care știu cum ne cheamă, dacă nu conștientizăm universul social în care ne mișcăm, tindem să ne simțim actorii lumii, când de fapt suntem actori într-un teatru mic cu câțiva spectatori cuprinși într-un album.

Deschizându-l am închis ochii. Memoria afectivă este foarte puternică, de aceea nu uităm loviturile sufletești, umilințele și mai ales iubirea. Cred ca și alții, că iubim o singură dată cu tot sufletul, restul sunt doar îndrăgostiri. Energia afectivă este limitată, nu piere dar se diminuează. În vârful marelui sentiment, creirul nu mai realizează cromatica, și vedem doar lumina albă pură, dispare tot ce este în jur și trăim sentimentul  imponderabilității. Dacă cineva ne-ar distrage atența atunci, ar vedea o entitate necunoscută.

Văd poza alpinistului amator neasigurat, care nemaiputând urca dar mai ales coborî, a găsit un smoc de iarbă, de care agățându-se, s-a putut salva. Situația fără ieșire în care intrăm uneori este ca un triunghi în vârful căruia poate fi sfîrșitul.Întreaga viață trăită până în acea clipă s-a derulat într-o  secundă, regretul neînfăptuirilor și mai ales al intrării în triunghiul fără ieșire ar fi fost ultimul gând, dacă deznodământul devenea tragic, atunci am înțeles că mersul înainte oferă mai multe șanse de reușită.

Am plecat, șoseaua și câmpul au culoarea roșiatic-portocalie a apusului. Mă îndrept spre un loc pe care nu-l recunosc în întregime nici acum, de parcă m-aș duce în altă vizită. Adevăratul loc pe care îl recunoaștem este cel în care simțim ca suntem iubiți cu adevarat, restul sunt doar spații pe care le vizităm uneori de-a lungul unor ani.

 

 

Vizualizări: 186

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

unii = pronume

uni = a aduna (laolaltă)

roșiatic portocalie > roșiatic-portocalie

etc.

Un fragment interesant... Dar totuși un fragment! Bun ca exercițiu.

da Coza

am corectat, mulțumesc domnule da Coza

Micul text se vrea un eseu sau ce? Prima frază este cam alambicată, cu acel verb la gerunziu predominant. Apoi sunt câteva fraze bombastice, par a fi culese pe pe ici, de pe colea, cu memoria afectivă, energia afectivă. În vârful marelui sentiment, creirul nu mai realizează cromatica, - sună ca o definiție academică, ca apoi să devii romantic, plecând de la titlu. Trebuie să te hotărăști, ori text romantic, ori eseu.

Așa cum a spus Ion da Coza, pentru exercițiu, merge.

în totdeauna - corect, întotdeauna

mini secundă - nu există nici mini-secundă, nici maxi-secundă. Ea este foarte precisă. Nu există nici în DEX.

Semnul meu,

Sofy

Un fragment foarte scurt. Are continuare? 

Ideile sunt interesante. :)

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

Activitatea Recentă

bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog doar lacrimi a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 23 secunde în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Biserica (ne)cuvântului a utilizatorului Costel Zăgan
cu 5 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog vorbe melodioase a utilizatorului petrut dan
cu 8 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trăsnăi de toamnă a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 28 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dor a utilizatorului Bircea Marian
cu 31 minute în urmă
Ada Nemescu a postat un videoclip

LUCIDITATEA CIFREI DOI!!!

Luciditatea cifrei doi - Autoare, aDa Nemescu, Voce și montaj Video/Audio, Nelu Preda, Muzica - Internet
cu 31 minute în urmă
Lui Țirel Geta i-a plăcut profilul lui Țirel Geta
cu 37 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eres a utilizatorului Bircea Marian
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Eres a lui Bircea Marian
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Ada Nemescu
cu 1 oră în urmă
Pictograma profiluluiAda Nemescu i-a dăruit un cadou utilizatorului Emil Dumitru
cu 1 oră în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haos a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog haos a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog doar lacrimi a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 2 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Peisaj de toamnă (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eres a utilizatorului Bircea Marian
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Eres a lui Bircea Marian
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a postat o discuţie
cu 2 ore în urmă
Emil Dumitru a contribuit cu răspunsuri la discuţia Azilul a utilizatorului Bircea Marian
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De taină a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor