Toate discuţiile etichetate „sf” - ÎNSEMNE CULTURALE2024-03-29T13:46:31Zhttps://insemneculturale.ning.com/forum/topic/listForTag?tag=sf&feed=yes&xn_auth=noUltimul weekend cu Terra (SF)tag:insemneculturale.ning.com,2013-10-31:6515444:Topic:3765272013-10-31T20:16:11.445ZChrishttps://insemneculturale.ning.com/profile/royan
<p><span class="font-size-3"> </span></p>
<p></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" lang="RO" style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO"> </span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><span lang="RO" style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO">Am auzit de nenumerate ori povestea bunicii despre „acasă”</span> – …</span></p>
<p><span class="font-size-3"> </span></p>
<p></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO"> </span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">Am auzit de nenumerate ori povestea bunicii despre „acasă”</span> – <span style="mso-ansi-language: RO;"><span xml:lang="RO" lang="RO">locul unde se născuse şi unde a sperat neîncetat că se va întoarce sau mai bine zis, că ne vom întoarce. „Trebuie să ştii cine eşti” îmi spunea „iar când vei ajunge acolo şi vei vedea semnul încrustat în stâncă, vei simţi că acela este căminul tău”. Chiar dacă eu aş fi uitat cumva cine sunt, era suficient să o privesc pe bunica şi mi-aş fi adus aminte</span></span> – <span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">era o femeie de statură potrivită, slabă, cu părul încă negru pe care şi-l purta împletit într-o coadă petrecută peste cap, iar de pe faţa ovală te priveau ochii negri şi blânzi, care deveneau cărbuni aprinşi, ori de câte ori vorbea despre trecut. Încă de la vârsta la care am început să înţeleg, îmi depăna amintiri, mai ales când rămâneam singure. În timp ce povestea, făcea pauze de tăceri apăsătoare şi ofta privind undeva, dincolo de orizont, ca şi când privirea ei ar fi străbătut spaţiul şi timpul, frământând între degete pandantivul, un trifoi cu patru foi, prins între două plăcuţe de cristal şi pe care mi l-a dăruit când a considerat că sunt suficient de mare să nu-l pierd. <span style="mso-tab-count: 1;"> </span></span></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Despre acea ultimă noapte, bunica mi-a povestit prima dată când eram adolescentă, unele părţi ale poveştii spunându-mi-le de mai multe ori de-a lungul anilor, lăsându-mi <span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">astfel durerea ei ca moştenire prin ecoul cuvintelor care îmi răsună şi acum în minte...</span></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO"> </span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">Într-o zi, când eram tânără aşa ca tine, tata s-a întors de la pădurea care se afla nu foarte departe, în spatele casei, ţinând în mână un boţ de carne cu păr. Mi l-a pus în braţe şi mi-a zis:</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><a name="OLE_LINK46" id="OLE_LINK46"></a>– Vezi ce faci cu ăsta, nu te ataşa prea mult de el, nu ştiu dacă o să trăiască. Norocul lui că l-am auzit plângând într-un tufiş, probabil l-a aruncat cineva. Mare minune că mai e viu după ploaia de azi-noapte.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">Era octombrie, începuseră ploile şi vremea se răcise. Ori pentru un pui de câine, că asta era, o noapte petrecută în frig şi umezeală putea fi fatală. Avea blana complet neagră, doar pe piept se vedea o pată albă ca o cruce. De-abia îi dăduseră ochii</span> <span style="mso-bidi-font-style: italic;">ce-i luceau ca nişte biluţe de mărgean negru prin adunătura aceea de păr</span><span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">, iar o limbă mică, roz şi uscată, tot ieşea afară încercând să lingă nasul la fel de uscat. L-am îndrăgit imediat. Era ud, deshidratat, înfometat, aşa că l-am înfăşurat într-un prosop şi i-am pus sub bot un bol cu lapte cald şi pâine.</span></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span></span>– Acum să te văd ce faci, i-am zis, gândindu-mă că trebuie să găsesc altă soluţie pentru cazul în care n-ar fi ştiut să mănânce. Dar foamea s-a dovedit a fi cel mai bun profesor, întrucât din bol a început să se audă un fel de lăpăit, numai el ştie cum a mâncat tot. Apoi, l-am pus la căldură, sub o veioză aşezată pe podea, unde a adormit imediat, scâncind din când în când după mama şi fraţii lui. L-am numit Blacky. Ştiu, nu este un nume prea inspirat, dar atunci mi s-a părut cel mai potrivit. Din ziua aceea am fost nedespărţiţi.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">Mi-a plăcut să hoinăresc pe afară de când mă ştiu şi nu cred că m-am săturat vreodată. Găseam împrejurimile casei fascinante, le cercetam curioasă, mă minunam de tot şi toate, mi se părea că în fiecare zi descopăr ceva nou, iar lucrurile pe care le vedeam ieri, astăzi îmi păreau diferite. De la noi din grădină, se vedea pădurea, iar ca să ajungi la ea, traversai câmpul de cereale abandonat de vreun an, acum năpădit de buruieni ce creşteau în smocuri, iar pe margine, erau presăraţi boscheţi de măceş şi porumbar<a style="mso-footnote-id: ftn1;" href="#_ftn1" name="_ftnref1" title=""><span style="mso-special-character: footnote;"><span style="font-size: 12.0pt; font-family: 'Times New Roman'; mso-fareast-font-family: 'Times New Roman'; mso-ansi-language: RO; mso-fareast-language: IT; mso-bidi-language: AR-SA;" xml:lang="RO" lang="RO">[1]</span></span></a>. Odinioară, spuneau vârstnicii, din pădure se auzea</span> <span style="mso-ansi-language: PT-BR;" xml:lang="PT-BR" lang="PT-BR">boncăluitul cerbilor, iar iepurii şi vulpile se aventurau uneori până în gospodării. Acum mai rămăseseră puţine animale, iar păsările ce încântau cu viersul lor, se auzeau din ce în ce mai rar.</span> <span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">Dacă o luai printre copaci, spre latura vestică a pădurii, întâlneai un pârău al cărui curs repede se strecura printre pietre, clipocind vesel, să poată fi auzit de la câţiva metri. Îmi plăcea să-l traversez sărind din piatră în piatră, imaginându-mi cioturile de pe spinarea unui dragon, ca să ajung pe dealul Vlaşcăi, unde, iarba creştea în voie, amestecată cu plante de leac, trifoi şi flori de câmp, ce răspândeau în jur de primăvara până toamna, un parfum înţepător, sălbatic. <span style="mso-tab-count: 1;"> </span></span></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">Acum că îl aveam pe Blacky, aceste hoinăreli deveniseră şi mai plăcute. Câinele se obişnuise să mă însoţească, ba era chiar nerăbdător şi de multe ori îl găseam şezând pe aleea de la poartă, unde mă aştepta să vin de la şcoală, apoi se ducea cuminte la tufa înaltă de trandafiri ce crescuse ca un străjer la intrarea în grădină şi privea neîncetat spre câmp. Îşi întorcea urechile din când în când ca pe nişte antene menite să prindă zgomotul paşilor mei.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">La fel am făcut şi în sâmbăta aceea. Am trecut pe lângă câine cu mingea sub braţ şi el m-a urmat până am ajuns în câmp, apoi a început să alerge bucuros în jurul meu. Când ne-am apropiat de pădure, am aruncat mingea care a căzut rostogolindu-se la câţiva metri în faţa noastră.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Hai, adu-o, adu mingea! îi zic lovindu-l uşor cu palma pe spate – <span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">de vreo doi ani încercam să-l învăţ să o aducă.</span></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Blacky se duce până lângă ea, o miroase, apoi vine spre mine fără minge, bineînţeles, cu mersul lui săltăreţ care-i face urechile să fluture şi se opreşte în faţa mea dând din coadă voios nevoie mare. Îmi atinge piciorul cu nasul umed, aşteptând să-l mângâi pe cap pentru bravura pe care a făcut-o.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Câine prostuţ! îi zic mângâindu-l, apoi îi prind capul între mâini şi-l privesc drept în ochi: cum să te fac să înţelegi că trebuie să aduci mingea? Hmm? stă cu ochii pe jumătate închişi, abandonându-se total mâinilor mele. Şi el, poate, se întreba în mintea lui de câine, de ce nu renunţam odată la această idee cu adusul mingii dacă vedeam că nu dă roade după atâta timp.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Un sunet de creangă ruptă ne întrerupe acest moment de tandreţe. Câinele s-a întors spre pădure, a început să adulmece aerul, ridicând uşor botul, şi a scos un mârâit scurt, de avertizare. Sunete de crengi rupte mai auzisem, nu era ceva neobişnuit. De data aceasta, sunetul fusese ciudat, apăsat. Aşa că mi-am ridicat privirea uitându-mă atent în direcţia din care venise, încercând să desluşesc ceva prin lăstărişul de la intrarea în pădure, căruia toamna începuse să-i coloreze timid frunzele în auriu şi aramă topită. Dar, oricât m-am străduit, nu am văzut nimic, poate doar câte un trunchi albicios de mesteacăn, ce sărea în ochi prin toată forfota aceea de culoare.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Să fi fost o veveriţă? îl întreb. Aveam această obişnuinţă de a vorbi cu Blacky, ca şi când ar fi fost o persoană; doar nu m-am aşteptat niciodată să-mi răspundă, în schimb eram convinsă că înţelegea ce-i spun.<span style="mso-spacerun: yes;"> </span> Ştii că nu ai voie să le alergi! Hai, să mergem acasă!</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Am întors spatele pădurii şi am pornit spre casă, eu mergând pe cărare în timp ce Blacky se aventura în jurul meu gonind insectele aşezate pe câte o floare de câmp, ca o pată de culoare lila sau albastră, rătăcită prin smocurile de iarbă care începuse să se usuce, răspândind în aer un miros de fân copt. Calmul acela, străbătut doar de câte o adiere de vânt, este tulburat de cântecul unui greier, la început mai încet, apoi, din ce în ce mai tare, lucru pe care îl găseam minunat. Blacky începe să cerceteze frenetic iarba cu botul în căutarea sursei sunetului. Până la urmă strănută şi renunţă dându-şi seama că este un efort inutil.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">În timp ce mergeam, priveam cerul care, la asfinţit, căpătase o splendidă nuanţă de roşu-violet. Parcă mai văzusem aceste culori pe cer, dar nu atât de aprinse ca acum. Cu cât mă apropiam de casă, cu atât desluşeam mai bine cuvintele melodiei ce se revărsa din radioul aşezat pe marginea terasei:</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><i style="mso-bidi-font-style: normal;">Vino, vino, vino</i></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><i style="mso-bidi-font-style: normal;">Te aştept la Zino</i></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><i style="mso-bidi-font-style: normal;">Poluării să-i spui nu</i></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><i style="mso-bidi-font-style: normal;">Vino şi tu!</i></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><i style="mso-bidi-font-style: normal;">Produsele noastre sunt confecţionate integral din materiale reciclabile. Zi no poluării!</i></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">“Materiale reciclabile făcute cu tehnologii poluabile” m-am trezit gândind rimat. Poluarea devenise o problemă gravă, îmi explică bunica, se semnau tot felul de pacte de mediu, dar marile concerne nu erau pregătite să renunţe la diverse exploatări şi tehnologii poluante. Apoi, zise reluând firul poveştii, am auzit vocea mamei ca un făcut după ce spotul publicitar a luat sfârşit:</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Vino să mă ajuţi! Adu faţa de masă şi tacâmurile. Vreau să mâncăm afară cât mai este timpul frumos.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Ne-am aşezat la masa aranjată ca de sărbătoare. Era un obicei al mamei, aşa îşi lua la revedere de la ultimele zile călduroase din an. Tata mă privea fix şi aveam senzaţia că-mi va spune ceva, ce n-o să-mi placă. În ultimul timp, ceva din comportamenul meu îl nemulţumea foarte mult.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Fetele de vârsta ta au alte preocupări în afară de a plimba câinele prin pădure. Tu nu ai nici o prietenă, nu mai zic de un prieten...</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Se va duce la facultate şi va avea destui prieteni, îl întrerupe mama.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="margin-left: 35.4pt; text-align: justify;"><span class="font-size-3">– Voiam să spun că este foarte singură şi asta nu e bine.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Dar mie mi-e bine aşa! mă revolt uşor iritată de aceste discuţii care, de la un timp, începuseră să fie din ce în ce mai<span style="mso-spacerun: yes;"> </span> dese. Vrei să-mi găsesc un prieten doar ca să fii mulţumit?<span style="mso-spacerun: yes;"> </span> Chiar mă gândeam unde l-aş fi putut găsi, pentru că la şcoală nu aveam relaţii strânse cu colegii mei, lucru ce-mi atrăgea întotdeauna poreclele cele mai ciudate, iar între vecini nu erau persoane de vârsta mea. În afară de asta, îmi venea să-i spun tatei că dacă celelalte fete se aruncă de pe un pod, să mă arunc şi eu? Dar nu-mi permiteam şi ar fi fost o greşeală majoră din partea mea să-i pun la îndoială judecata.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Toma şi-a luat o pisică-papagal pe care o învaţă să vorbească. Poate se reuşeşte o încrucişare câine-bărbat şi o să aibă cu cine să se mărite şi Eva, se trezeşte vorbind Ilian, fratele meu mai mic.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Pe vremea aceea ingineria genetică se dezvoltase foarte mult. Se făceau tot felul de încrucişări cu scopul de a îmbunătăţi, chipurile, anumite specii. Se presupunea că, pe parcurs, şi omul va suferi astfel de îmbunătăţiri. Se clonau animale, chiar şi oameni, se putea clona orice de la organe la părţi din corp: un muşchi, un braţ, un trup. Nu se replicase însă o celulă vie din care să se dezvolte o fiinţă,<span style="mso-spacerun: yes;"> </span> inginerii, pur şi simplu, nu reuşeau să reproducă acea scânteie de viaţă pe care o crease natura.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Ştiu că ai spart vitrina laboratorului de biologie şi maică-ta a plătit-o, l-a repezit tata pe Ilian. Credeai că n-o să aflu?</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Instantaneu, la masă s-a făcut linişte, fiecare uitându-se în propria farfurie, ca şi când acolo ar fi fost ceva foarte interesant. Am zâmbit, apoi mi-am lăsat privirea să colinde liberă împreună cu gândurile ce mă îndemnau să-mi imaginez noua viaţă la facultate. Atunci am realizat faptul că urma să-l văd mai rar pe Blacky şi mai mult ca sigur, nu voi putea să mă plimb cu el atât de mult ca până acum. Înserarea cobora trimiţându-şi umbrele să se ascundă pe la colţuri, iar luna se arătă timidă numai trei sferturi. De unde-mi aveam locul la masă, surprindeam cu coada ochiului tufa de trandafiri şi o parte din intrarea în grădină. La un moment dat, îmi distrage atenţia ceva, ca o pată neagră, ce se mişca lângă tufă. Îmi concentrez privirea în direcţia respectivă, dar nu văd decât o floare grena, care se mişca prin aer ca bătută de vânt. Nimeni nu părea să observe nimic, numai Blacky care stătea lungit lângă picioarele mele, şi-a ridicat capul şi a mârâit o dată scurt. M-am gândit că, poate, vreo umbră mi-a creat impresia aceea de mişcare, iar Blacky a reacţionat la tresărirea mea, aşa că l-am liniştit atingându-i capul cu degetele. Până când am terminat de mâncat, noaptea s-a lăsat de-a binelea purtându-şi trena violetă şi înstelată peste sat. După cină, tata şi-a scos chitara, i-a mângâiat corzile şi aerul s-a umplut de notele unei melodii vesele. Muzica m-a acaparat şi am uitat complet întâmplarea.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Duminică, dimineaţa m-a întâmpinat cu cerul înveşmântat în nuanţe de un albastru foarte deschis, aproape alb, roz şi turcoaz mai spre orizont – acesta era un lucru nou. În bucătărie mama pregătea cafeaua care umplea aerul cu aroma sa puternică, dulce-amăruie.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Nu ţi se pare ciudată culoarea aceea turcoaz la orizont? o întreb. Vine lângă mine şi aruncă o privire pe geam.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Nu! Ei, s-au mai schimbat culorile pe cer, acum a apărut una nouă, şi?</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Ridic din umeri, drept răspuns, îmi pun cartea electornică la subraţ, renunţ la minge de data aceasta, apuc în trecere un sandviş şi ies afară, unde mă aşteaptă Blacky. Pornesc spre pădure şi el mă urmează conştiincios. Traversăm grădina, ne oprim câteva secunde lângă trandafiri, apoi ni se deschide în faţă câmpul, peste care păsările coboară din când în când, să caute câte o sămânţă pe miriştea rămasă nearată de anul trecut, spre bucuria lui Blacky, căruia îi place să le alerge. Dintr-un boschet de măceş îşi ia zborul o prigorie rotindu-se uşor în aer, atât cât să-mi arate frumosul penaj verde de pe burtă. Cum traversăm câmpul şi ne apropiem de lizieră, Blacky devine din ce în ce mai nervos. Îmi trece înainte şi, din când în când, se opreşte, se propteşte pe cele patru labe şi începe să adulmece aerul ridicând botul. Mă gândesc, de fapt sper, să fie vreo căprioară rătăcită după mâncare deşi nimeni din sat nu văzuse vreuna dinainte de a mă naşte eu. Îndată ce trecem de primii copaci, Blacky se calmează şi ne continuăm drumul netulburaţi prin pădure, peste pârâu, până pe deal. <span style="mso-tab-count: 1;"> </span></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Aici, m-am întins pe burtă, <span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">îmi plăcea să simt pământul şi nu o dată mi s-a întâmplat să adorm învelită doar cu aerul cald,</span> mi-am plimbat degetele prin iarba înaltă, ce mai păstra încă parfumul acela amărui, înţepător, am urmărit preţ de câteva secunde munca anevoioasă a unor furnici înaripate, ce cărau nişte seminţe, apoi m-am adâncit în lectura <a name="OLE_LINK60" id="OLE_LINK60"></a><a name="OLE_LINK56" id="OLE_LINK56"></a><span style="mso-bookmark: OLE_LINK60;">romanului</span> <span style="mso-bookmark: OLE_LINK56;"><span style="mso-bookmark: OLE_LINK60;"><span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">„</span></span></span><span style="mso-bookmark: OLE_LINK60;"><span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">Chemarea străbunilor”. Blacky s-a agitat puţin în jurul meu căutând, ca de obicei, insecte, apoi a venit şi s-a culcat lângă mine plictisit. După un timp, mi-am ridicat ochii şi am văzut că soarele roşiatic era în dreptul nostru, aruncându-şi razele cu destulă putere încă. Se făcuse miezul zilei şi trebuia să ne întoarcem acasă, mai ales, că foamea începea să-mi dea târcoale pe la stomac. Culoarea aceea turcoaz, frumoasă de altfel, urcase mai mult pe boltă şi începuse să se amestece în roz şi albastru ca şi cum un pictor nevăzut încerca să vadă ce nuanţă obţine din amalgamul acestor culori.</span></span></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-bookmark: OLE_LINK60;">La masa de prânz, ne-a făcut companie domnul Lăzărin, vecinul, un bătrânel durduliu şi simpatic, care venise să joace o partidă de table cu tata. Gălăgia zarurilor şi a pieselor de lemn este întreruptă de vocea crainicei de la radio care prezintă buletinul de ştiri:</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-bookmark: OLE_LINK60;"><i style="mso-bidi-font-style: normal;">Calitatea aerului este în continuă scădere, iar Beijingul anunţă încheierea unui nou Pact de mediu, anunţă agenţia de presă Interfax ProMedia. Statele aderente vor prezenta proiecte de activităţi în vederea stopării poluării şi metode de neutralizare a efectelor acesteia...</i></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-bookmark: OLE_LINK60;">– Pactele de la Kyoto, Bonn şi Calcutta n-au dat rezultate, acum, China, după ce a mai pierdut un oraş, s-a trezit că vrea şi ea pactul ei, zice tata dând din mâna dreaptă a lehamite.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-bookmark: OLE_LINK60;">Domnul Lăzărin dă să spună ceva, dar discuţia despre pacte se încheie când<span style="mso-spacerun: yes;"> </span> pe terasă îşi face apariţia mama aducând faimoasa ei plăcintă cu carne. Acesta îşi freacă mâinile nerăbdător, ia o îmbucătură şi închide ochii de plăcere. Aşteptam să ne spună o poveste din copilărie, cum făcea deseori, când rămânea la masă.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-bookmark: OLE_LINK60;">– Bună plăcintă mai faci, Dina, îi spune mamei. Ştiţi, când eram eu mic, nu era carne crescută aşa cum o găsiţi voi acum la magazin bucăţi, încă se mai sacrificau animale pentru obţinerea ei. Am vagi amintiri despre asta, dar, încă se mai făceau sacrificii.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><span style="mso-bookmark: OLE_LINK60;">Se aude un</span> <span style="mso-bookmark: OLE_LINK60;"><span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">„</span>îîhh” scos de fratele meu.</span></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-bookmark: OLE_LINK60;">– Da, da, îşi continuă domnul Lăzărin discuţia pe subiectul cărnii, iar chinezii mâncau cândva carne de câine. Domnii ăştia care semnează acum pactul la Beijing, ce supă ar fi făcut ei din Blacky, ha,ha!<span style="mso-spacerun: yes;"> </span></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><span style="mso-bookmark: OLE_LINK60;">Din piepturile noastre porneşte un val de revoltă referitor la consumul cărnii de câine, şi în mod special, la cea a câinelui nostru – devenise dintr-o dată</span> <span style="mso-bookmark: OLE_LINK60;"><span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">„</span>al familiei”.</span></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-bookmark: OLE_LINK60;">Blacky, de unde stătea culcat lângă peretele casei, ridică dintr-o dată capul spre domnul Lăzărin, ca şi cum<span style="mso-spacerun: yes;"> </span> ar fi ştiut ce spune despre el.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><span style="mso-bookmark: OLE_LINK60;">– Stai liniştit, că n-o să te mânânce nimeni, îi strig, dar observ că nu se uita spre vecin aşa cum am crezut iniţial, ci spre tufa de trandafiri. Hai să vedem ce este acolo!</span></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Mă urmează cu capul plecat de parcă s-ar gândi ce ar face în situaţia în care după tufă ar fi ceva. Ajungem, ne învârtim în jurul trandafirilor, Blacky miroase peste tot, adulmecă aerul dinspre grădină, apoi se întoarce spre mine şi scoate un scheunat ca un fel de <span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">„habar n-am ce se întâmplă”</span>. Îl mângâi pe cap şi ne întoarcem la ceilalţi pe terasă.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">După prânz, m-am retras în camera mea, unde am aţipit cu televizorul deschis. Când m-am trezit, înserarea se furişa în cameră prin fereastră. Am ignorat-o complet aprinzând lumina şi am coborât la bucătărie. Mi-am dat seama că nu se auzea nici un zgomot în toată casa, ceilalţi, probabil, se odihneau şi ei, aşa că aveam bucătăria la dispoziţie şi tot ceea ce doream, era să-mi prepar o cană mare de ciocolată, peste care să pun un munte de frişcă şi să o mânânc cu lingura de ciorbă.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Când să mă apuc de treabă, Blacky sare cu labele din faţă pe pervaz şi scoate un fel de pufăit pe nas să-mi atragă atenţia. Era foarte concentrat, iar coada, care de obicei pendula neîntrerupt, acum era lăsată în jos, ţeapănă, semn de încordare. M-am apropiat de fereastră să văd ce era atât de interesant afară. Mi-a atras atenţia culoarea aprinsă a cerului, un albastru-intens-turcoaz, la care rămân cu ochii lipiţi în aşteptarea parcă a unei explicaţii – era ceva nefiresc, mai ales, că se înserase de-a binelea şi în afară de asta, nu se vedea nici o stea.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Curentul s-a întrerupt iar camera a fost inundată de un întuneric bleumarin. Am simţit mişcare în spate şi, fără să mă întorc, mi-am dat seama că întreaga familie s-a strâns în bucătărie.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Ce... ce se întâmplă? întreabă tata.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Nu ştiu, cerul are o culoare ciudată, îi răspund.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Au venit toţi la fereastră dar nu au apucat să se mire prea mult, pentru că, pe cer, şi-au făcut apariţia două corpuri sferice ca nişte mingi, unul mai mare şi altul mai mic; ambele de culoare albastră, care au traversat bolta de la est spre vest, rotindu-se cumva în jurul propriilor axe. Probabil că le vedeam albastre datorită culorii cerului, habar n-am. Din senin a început să cadă un fel de ninsoare cu fulgi albi ca de cenuşă – mintea mea aşa i-a asociat, deşi eram la începutul toamnei, dar ce era mai straniu, temperatura nu scăzuse, ba chiar aveam senzaţia că începe să crească. Totul părea încremenit în aşteptare. Apoi, liniştea aceea grea este spartă de un sunet puternic, un dddrrrmmm, asemeni unui tunet urmat de un fel de scârţâit metalic şi sinistru, apoi, din nou, acel dddrrrmmm, dddrrrmmm străbătea aerul cu o frecvenţă pe care o simţeam în capul pieptului. Noi stăteam nemişcaţi, doar capetele ne căutau curioase pe cer sursa sunetului. Curiozitatea ne-a fost satisfăcută foarte repede, deoarece, aşa cum am văzut corpurile zburând, tot la fel, acum, vedeam ceea ce păreau a fi nave negre cu forme ciudate, colţuroase, care, asemeni unor păsări de pradă, – <span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">aşa le-am numit</span> – au prinse într-un fel de cârlige ca nişte gheare, case întregi pe care le duc tot către vest.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Staţi în casă şi veţi fi salvaţi! Staţi în casă, nu mai este timp! În aer pluteşte o voce plată, fără inflexiuni, inumană. Haosul pune stăpânire peste sat, pe tot ce era suflare. Auzim ţipete, vedem păsări care zboară dezorientate, iar<span style="mso-spacerun: yes;"> </span> sunetele scoase de animale nu se pot descrie în cuvinte. Un grup de vreo patru persoane trece alergând prin faţa casei noastre, unii dintre ei cară genţi cu lucruri pe care le-au luat în grabă – tata deschide uşa şi le strigă să vină la noi. Inutil!<span style="mso-spacerun: yes;"> </span> În schimb, au intrat doi porumbei care s-au aciuat înspăimântaţi pe cel mai înalt dulap. Blacky scoate un urlet terminat cu un scâncet dureros şi mă priveşte zgâriind pervazul într-un mod cum nu a făcut-o până acum, de parcă ar vrea să-mi spună <span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">„</span>uite, uite ce se întâmplă”. Nici mângâierile mele nu-l mai calmează, iar noi eram îngroziţi de-a dreptul.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Să stăm liniştiţi în casă, zice tata cuprinzându-mă după umeri şi-i simt tremurul mâinilor. O să fie bine, repeta întruna, nu ştia nici el de ce.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Casa era singurul adăpost pe care îl aveam şi nici nu se punea problema să ne aventurăm pe afară.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">O <span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">„</span>pasăre” trece foarte aproape de sol, şi în casa pe care o ţinea în <span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">„</span>gheare”, desluşesc silueta ca o umbră neagră a unui bărbat ce stătea în dreptul ferestrei. O căprioară albă trece prin curte, se opreşte câteva clipe şi priveşte spre casă, îi simt privirea prin geam până la noi, apoi dispare topindu-se precum o nălucă, în vacarmul acela de oameni, animale şi sunete metalice. Mai târziu, cineva, care mai ţinea la vechile credinţe, mi-a spus că acela ar fi fost vreun spirit al pădurii.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Aţi văzut şi voi? întreb dar nu-mi răspunde nimeni.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">Deodată simţim că ceva foarte greu cade pe acoperiş. Speriaţi ne strângem laolaltă, primindu-l în îmbrăţişarea noastră şi pe Blacky care tremură ca varga. Un scârţâit ca un plânset se aude când este smulsă casa, clătinatul ei ne face să ne pierdem echilibrul şi simţim cum suntem ridicaţi în aer. Venise rândul nostru. Ne ţineam strâns de mâini, până la durere care părea că ne dă siguranţă, forţă, iar eu îmi simţeam sufletul cum se strângea în mijlocul pieptului şi pulsa în locul inimii. Deşi ne era teamă, priveam în jos pe fereastră la gropile caselor smulse, trupuri fără viaţă de oameni şi animale cum erau încet-încet acoperite de ninsoarea care deja aşternuse la nivelul solului un strat subţire de cenuşă. Apoi viteza s-a mărit şi imaginile s-au derulat cu repeziciune. Mi s-a părut, poate, că eram purtaţi cu grijă, chiar dacă, uneori, curenţii de aer ne legănau ceva mai puternic. Este o senzaţie destul de ciudată să zbori cu propria casă. Nu aş putea să spun exact cât a durat zborul acela, dacă îl pot numi aşa. Mi s-a părut un timp extrem de lung</span> – <span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">ani întregi petrecuţi în această beznă bleumarin, pentru că, ciudat, cerul era aprins, dar în jur, totul era cufundat într-un întuneric de cerneală, prin care coborau fulgi mari, albi. Suntem duşi în munţi, deasupra cărora aştepta o navă mult mai mare faţă de „păsări”, părea un oraş plutitor, poate chiar mai mare. Ulterior am aflat că nu era singura care venise pe planetă.</span></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">Am zărit vârful Omu</span> – şi el privea <span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">împietrit acel spectacol trist şi înfricoşător, iar cenuşa aceea ciudată i se prelingea pe lângă ochi ca o lacrimă luată de vânt.<span style="mso-spacerun: yes;"> </span> I-am<span style="mso-spacerun: yes;"> </span> aruncat o ultimă privire, un fel de rămas bun, căci „pasărea” care ne transporta şi-a schimbat direcţia pentru a intra în nava-oraş, îndreptându-se spre o zonă unde se vedeau alte case aşezate în rânduri. Simţim o zdruncinătură uşoară şi înţelegem că am fost lăsaţi pe sol, iar zgomotul de pe acoperiş ne spune că am fost eliberaţi din cârlige.</span></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">Spaţiul în care ne aflam era învăluit într-un fel de lumină gălbuie, aşa încât ochilor le-a trebuit puţin timp să se obişnuiască. Se auzeau plânsete de adulţi şi copii, rugăciuni disperate, chiar blesteme, iar din nava propriu-zisă, ca un sunet de fond, se auzea o „voce”, de data aceasta mai flexibilă, mai modulată, ce dădea impresia unei cântări lălăite pe tonuri când înalte, când joase. Cineva încerca să transmită un mesaj într-o limbă necunoscută. Mai târziu am aflat că acest mesaj avea scopul de a ne calma. Altă voce, plată de data aceasta,<span style="mso-spacerun: yes;"> </span> ne spune în limba noastră că putem ieşi din case dacă dorim. Mai curioasă din fire, decid să mă aventurez în spaţiul acela străin, chemându-l pe Blacky, care deşi nu-mi împartăşeşte curiozitatea, mă urmează.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">Casele fuseseră depozitate într-o sală imensă ca o cupolă neagră, iar podeaua semăna cu argintul înnegrit pe care se vedeau încrustate semne asemănătoare unor desene geometrice. Mi-am rotit privirea prin cupola care dădea impresia că a fost făcută dintr-o singură bucată de material, pentru că, oricât m-am uitat, n-am văzut nicio urmă de îmbinare, niciun nit sau ceva asemănător, doar o suprafaţă neagră şi netedă, iar lumina aceea gălbuie pătrundea din tavan prin nişte hublouri. Cum<span style="mso-spacerun: yes;"> </span> casa noastră fusese aşezată lângă perete, m-am apropiat să-l studiez mai bine.<span style="mso-spacerun: yes;"> </span></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">Atingeam curioasă bordura care ieşea în relief şi se desfăşura de-a lungul peretelui, gândindu-mă cât este de fină, când Blacky m-a avertizat că nu eram singuri. M-am întors şi în faţa mea stătea o... fiinţă, care, după cum arăta, am bănuit că era un „el”. M-a lăsat preţ de câteva secunde să-l cercetez în voie cu privirea. Era cât mine de înalt, dar mai slab, mi s-a părut chiar firav, îmbrăcat într-un costum la fel de negru ca şi pereţii sălii, posibil să fi fost din acelaşi material, iar pe cap avea o... cască subţire cum sunt cele de înot, neagră şi ea, peste care se vedeau nişte ochelari cu rame groase. Din toată înfăţişarea sa, ochii m-au surprins cel mai mult: deosebit de mari, verzi, cu formă migdalată, aşezaţi pe o faţă mică, triunghiulară cu nas mic şi o gură subţire aproape ca o linie. Pielea foarte albă contrasta mult cu negrul costumului, iar de sub cască am zărit ivindu-se câteva şuviţe de păr blond-alb-auriu.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Eu sunt Smek, mi se adresă cu un zâmbet care a lăsat să se vadă dinţii foarte mici şi egali.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Eu sunt Eva. Involuntar i-am întins mâna, iar el s-a retras, nu ştia ce vreau să fac. Atunci am observat că poartă mânuşi ca o parte integrantă a costumului, terminate la închieturi cu nişte brăţări late. Câinele îmi stătea lipit de picior aşa că, m-am aplecat şi l-am mângâiat pe cap, mai mult cred, să mă liniştesc pe mine.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Am observat la voi acest obicei de a crea legături cu alte forme de viaţă.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Unora dintre noi le place compania unui animal, ba chiar o preferă mai mult decât pe cea a altor oameni.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Înţeleg Ee va! are o încercare stângace de a-şi modela vocea şi mă face să zâmbesc. Dar el nu vrea să aducă mingea.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Rămân cu privirea fixă preţ de câteva secunde, în care, prin minte mi se desfăşoară filmul întâmplărilor ciudate din ultimele zile.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Tu erai? Toate umbrele acelea şi crengile rupte...</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Dă din cap aprobator.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Vă urmăresc de mult timp. El te apără foarte bine, îmi spuse arătând spre câine. Am greşit. Nu trebuia să mă apropii, nu am vrut să vă sperii.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Dar cum făceai să dispari aşa de repede? Nu înţeleg...</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Mimetizare. Apăsă un buton invizibil de pe o brăţară şi întregul braţ deveni una cu mediul în care eram.<span style="mso-spacerun: yes;"> </span> Şi el, câine era confuz. Eu sunt altfel decât un uman, vezi?</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Se referea la miros, Blacky nu contenea să adulmece aerul care venea dinspre el.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Cum de vorbeşti limba mea? (am observat că nu o vorbea foarte corect)</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Noi ştim multe limbi terestre pentru că vizităm Terra de foarte mult timp. Suntem exploratori.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">Deşi ne vizitau destul de des nu interacţionau niciodată cu populaţia, nu doreau să influenţeze evoluţia naturală a planetei, a fiinţelor care o populau, aşa că aveau această lege a non-intervenţiei, pe care o respectau cu sfinţenie. Veneau doar pentru studiu, observare, dar, ca în orice situaţie prestabilită, atunci când se schimbă un element, lucrurile iau o întorsătură diferită. De data aceasta a fost curiozitatea lui Smek elementul declanşator al evenimentelor ce au urmat. Îl fascina legătura mea cu câinele, s-a ataşat de noi şi a început să ne urmărească din ce în ce mai mult, ajungând chiar să se apropie de casă. L-am întrebat ce s-a întâmplat şi unde ne aflam.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Planeta moare, mi-a spus. Se schimbă atmosfera, devine otravă. A trebuit să salvăm, cât am putut, viaţa. Nu este prima dată când se întâmplă, dar atunci, mult, mult în trecut, strămoşii mei nu au putut salva nimic. Foarte trist! Planeta aceasta este unică. După ce moare, renaşte creând din nou viaţă. Mereu alta şi de fiecare dată diversă. Am crezut că, voi fiinţe inteligente, de aceasta dată veţi evita acest dezastru, această moarte. Poluarea şi exploatarea resurselor au făcut mult rău. Natura nu a fost lăsată să se vindece şi asta a dus la declanşarea procesului-reacţie de apărare, iar, când acesta s-a accelerat, a trebuit să intervenim repede. Noi l-am numit iarnă vulcanică, iar cutremurele şi modificările de climă ce vor urma, vor schimba înfăţişarea Terrei.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Un adevăr crud mi se revela acolo pe nava aceea în drum spre o lume necunoscută: ne distrusesem planeta din ignoranţă şi lăcomie.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>– V-a fost mai simplu să ne luaţi cu tot cu case?</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>– Am vrut să nu simţiti dorul de casă. Eu am adus casa ta aici.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Zâmbesc larg, dar este un zâmbet dureros – nu înţeleseseră pe deplin seminficaţia expresiei. I-am explicat că pentru mine <span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">„</span>casă” înseamnă chiar Terra şi vorbind, simt în piept o gheară cum îmi strânge inima.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Şi animalele?</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Am salvat şi animale. Dorim să vă aducem înapoi când planeta va fi din nou vie.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">O rază de speranţă îmi aprinde ochii.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Vrei să spui că ne vom întoarce peste câţiva ani?</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Nu, peste mulţi, mulţi ani şi multe generaţii.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Dar eu, noi, nu vom mai trăi cu siguranţă până atunci, cum poţi să spui că <i style="mso-bidi-font-style: normal;">ne veţi aduce înapoi</i>? glasul mi se subţiase şi cred că devenisem puţin isterică ceea ce era de înţeles.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Prin urmaşii voştri.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Întristarea mi-a răvăşit fiinţa, iar greutatea ei copleşitoare îmi apăsa umerii împingându-i spre podea. Nu reuşeam să plâng, iar nodul care mi s-a pus în gât nu-mi dădea voie să respir. Aveam să scap greu de el, ca şi când nu aş fi putut să înghit situaţia în care ne aflam.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Pare rău!... s-a întors şi a plecat. Aceasta a fost prima conversaţie cu cel care avea să devină prietenul meu cel mai bun. L-ai cunoscut ca Prim Explorator dat de oraşul Arakaan, planeta-grădină Vaaden, în a cărei colonie umană te-ai născut tu, Eva-trei. Tot el avea să-l înveţe pe Blacky să prindă în aer un disc zburător în sala de relaxare a navei cu gravitaţie redusă.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Apoi bunica tăcea. Tăcea şi privea de pe veranda suspendată arbuştii de amcardan, pe care până la sfârşitul vieţii i-a numit <span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">„</span>tufe de trandafiri”, iar eu, când vreau să văd <span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">„a</span>casă”, mă duc în parcul astronomic şi privesc prin telescop spre galaxia cu două braţe, unde, la trei paşi de o stea anume, se vede o planetă turcoaz... şi ştiu că nu a venit timpul...<span style="mso-spacerun: yes;"> </span></span></p>
<p class="MsoNormal"><span class="font-size-3"> </span></p>
<div style="mso-element: footnote-list;"><br clear="all"/><hr align="left" size="1" width="33%"/><div style="mso-element: footnote;" id="ftn1"><p class="MsoFootnoteText"><span class="font-size-3"><a style="mso-footnote-id: ftn1;" href="#_ftnref1" name="_ftn1" title=""><span style="mso-special-character: footnote;"><span style="font-size: 10.0pt; font-family: 'Times New Roman'; mso-fareast-font-family: 'Times New Roman'; mso-ansi-language: IT; mso-fareast-language: IT; mso-bidi-language: AR-SA;">[1]</span></span></a> <b>PORUMBÁR -</b> Arbust sălbatic din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase, cu flori albe <span style="font-family: Tahoma;">ș</span>i cu fructe sferice de culoare neagră-vine<span style="font-family: Tahoma;">ț</span>ie, cu gust acru, astringent;</span></p>
</div>
</div>
<p><span class="font-size-3"> </span></p>
<div><span class="font-size-3"> <em> <strong><br/> <br/></strong></em></span></div> Băiatul şi sfera (SF)tag:insemneculturale.ning.com,2013-03-05:6515444:Topic:2021592013-03-05T18:09:56.573ZChrishttps://insemneculturale.ning.com/profile/royan
<p><span class="font-size-4">- Copii nu mai plutiţi atât de sus! Ştiţi că nu aveţi putere să absorbiţi energia din straturile superioare! se simţi informaţia-gând a lui Emitt.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Bine, bine, coborâm acum! transmise Ovitt răspunsul părintelui îngrijorat. Era atât de frumos acolo! Energia era mai pură şi mai strălucitoare decât în straturile de jos... dar ei, copiii, nu reuşeau să o absoarbă. Era nedrept! Mai ales că jos nu se întâmpla niciodată nimic…</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Copii nu mai plutiţi atât de sus! Ştiţi că nu aveţi putere să absorbiţi energia din straturile superioare! se simţi informaţia-gând a lui Emitt.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Bine, bine, coborâm acum! transmise Ovitt răspunsul părintelui îngrijorat. Era atât de frumos acolo! Energia era mai pură şi mai strălucitoare decât în straturile de jos... dar ei, copiii, nu reuşeau să o absoarbă. Era nedrept! Mai ales că jos nu se întâmpla niciodată nimic interesant! Peste câtiva neoni, va fi suficient de mare să absoarbă energie din straturile superioare, aşa că va putea şi el să se unească, împreună cu Noritt, Levitt si alţi câţiva, într-o singură mega sferă. Ideea păruse neobişnuită la început, însă Onitt, Rovitt si Zelitt erau primii adulţi care se gândeau serios să o pună în aplicare. Trebuia să fie incredibilă senzaţia de încărcare pe care o vor simţi când vor absorbi o cantitate mare din energia pură din straturile de sus! Chiar si după ce s-ar fi separat, sperau că senzaţia să rămană o perioadă lungă de timp... Erau din ce în ce mai nerăbdători, unirea trebuia să se întâmple cât mai curând.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> </span></p>
<p><span class="font-size-4">***</span></p>
<p><span class="font-size-4"> </span></p>
<p><span class="font-size-4">- David, vino la masă! strigă doamna Soren.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Daaviid! insistă când văzu că nu primeşte nici un răspuns. „De ce întârzie copilul ăsta?” vorbi singură în timp ce ieşi în curte. Îşi aruncă ochii în direcţia porţii şi-l văzu pe David cum se apropia agale de casă.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Pe unde ai umblat toată ziua? Spală-te pe mâini şi hai la masă.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- M-am jucat pe câmp cu Tom! I-am arătat căluţul cel nou şi i-a plăcut. Dar îi place mai mult să ne jucăm cu trenul. Steven n-a venit azi, cred că nu l-a lăsat mama lui...</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Oh David, aş vrea să nu te mai joci atât de mult cu prietenii tăi imaginari.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Tom şi Steven sunt singurii prieteni pe care-i am, spuse băiatul coborând în podea privirea tristă.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Vei merge la şcoală şi vei avea destui prieteni, se auzi vocea domnului Soren. Ştii destul de bine că cea mai apropiată fermă e la kilometri buni distanţă şi nu avem ce face. E asa şi nu poate fi altfel!</span></p>
<p><span class="font-size-4">După cină, domnul şi doamna Soren aveau aproape săptămânal aceeaşi discuţie despre <i>problema</i> lui David:</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Ian, nu trebuie să fii aşa dur cu el, ştii destul de bine ce greu e să fie singur. Aici nu ne are decât pe noi, animalele, câmpul şi pe domnul Peter, îngrijitorul.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Lena, trebuie să înţelegi că nu putem permite ca fiul nostru să fie cunoscut drept mincinos. Cum te vei simţi când oamenii nu vor avea încredere în el pentru că inventează poveşti? Ce va face când va trebui să-şi găsească de lucru? Crezi că mie îmi convine că este izolat? Ce putem face? Va trebui să se obişnuiască şi să-şi găsească alt mod de a se juca! Oricum, peste puţin timp va merge la şcoală, aşa că aceste... poveşti cu prieteni imaginari mă aştept să înceteze.</span></p>
<p><span class="font-size-4">De la fereastra camerei sale, David privea cerul înstelat si luna cu lumina ei alb-aurie. Se gândea la Tom şi Steven. Oare ei ce fac la ora aceasta? Desigur că se pregătesc de culcare la fel ca şi el. Ce mult i-ar fi plăcut să aibă un prieten care să nu fie „<i>imaginar</i>” cum îi ziceau părinţii. Doar unul! Să se joace împreună şi să facă schimb de jucării. Nu s-ar supăra dacă i-ar strica vreo jucărie. Nu s-ar supăra absolut deloc, asta e sigur.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- La culcare! se auzi vocea doamnei Soren. David când vin să te găsesc în pat! După sărutul de noapte bună, David se întoarse pe o parte şi adormi. Visă că era pe câmp cu Tom şi Steven, se jucau, alergau şi râdeau....</span></p>
<p><span class="font-size-4"> </span></p>
<p><span class="font-size-4">***</span></p>
<p><span class="font-size-4"> </span></p>
<p><span class="font-size-4">- Ce se întâmplă cu tine? simţi informaţia-gând a lui Fabitt.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- De ce mă întrebi? trasmise răspunsul Onitt.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Pari... cam distrat şi strălucirea pe care trebuia să o ai după marea unire e cam pală.</span></p>
<p><span class="font-size-4">Onitt simţi ironia lui Fabitt dar ce putea face? Acesta avea dreptate.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Unirea a fost chiar aşa cum ne-am imaginat! Energia din straturile de sus e bună şi senzaţia absorbirii ei a fost extraordinară, doar că s-a întâmplat ceva neprevăzut!</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Şi ce anume s-a întâmplat? transmise Fabitt. Între timp apărură Rovitt şi Zelitt, doi dintre participanţii la unire. Se alătură discuţiei şi Emitt.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- S-a deschis o poartă energetică şi credem că duce în afara stelei, nu suntem siguri.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Şi? continuă Fabitt să transmită informaţii-gând, unde ar putea să ducă această... poartă energetică?</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Nu ştim. Cine îşi poate risca energia să treacă prin ea? Nici de dincolo n-a venit nimic încoace. Problema e că nu ştim cum s-o închidem! transmise Onitt. Pulsaţiile si culoarea rozalie trădau îngrijorarea şi agitaţia.</span></p>
<p><span class="font-size-4">Plutiră până la poartă. Surprinzător fapt că nu se deschisese chiar în straturile superioare, acolo unde s-ar fi aşteptat să se întâmple ceva. Era în straturile mai aproape de centru. Transmiseră tuturor o informaţie-gând să ocolească zona. Poarta era destul de vizibilă, avea o culoare lăptoasă şi marginile uşor strălucitore care desenau un cerc perfect. Sperau să fie o situaţie temporară şi să se închidă singură, odată ce energia care a alimentat-o iniţial s-ar mai fi diluat. Oricum trebuiau să găsească o cale s-o închidă.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> </span></p>
<p><span class="font-size-4">***</span></p>
<p><span class="font-size-4"> </span></p>
<p><span class="font-size-4">- Noritt, Noritt, transmitea Ovitt informaţii-gând, unde pluteşti? Vino să plutim împreună în partea centrală.</span></p>
<p><span class="font-size-4">Peste puţin timp Ovitt văzu strălucirea prietenului său. L-ar fi cunoscut dintr-o mie. Câteodată când era mai agitat avea o nuanţă usor rozalie, ca acum de exemplu.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Ai primit vreo informaţie? îi transmise informaţia-gând prietenului care îl aştepta.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Ce informaţie? transmise Ovitt.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Au făcut unirea! Şi nu numai că au reuşit să absoarbă energie pură, dar se pare că au deschis o poartă energetică ceva mai jos de straturile superioare. Au transmis tuturor adulţilor informaţia-gând să ocolească zona întrucât nu ştiu unde duce şi ce cantitate de energie ar putea să absoarbă.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Şi tu cum ai aflat?</span></p>
<p><span class="font-size-4">- De la Fabitt, părintele meu, al tău nu ţi-a transmis nimic?</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Este încă în straturile superioare, transmise Ovitt.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Analizează situaţia. Faptul că nu ştiu cum s-o închidă i-a pus pe gânduri. Plutim acolo să o vedem şi noi? transmise Noritt.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- De acord, să-i anunţăm şi pe ceilalţi, transmise Ovitt simţind cum entuziasmul creşte transformându-i propria energie în auriu.</span></p>
<p><span class="font-size-4">Odată ajunşi în faţa porţii nu putură să nu transmită o informaţie-gând de admiraţie.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Nu cred că are nimeni curaj să treacă prin poartă! transmise Noritt către prietenii săi provocarea. Aceştia se apropiară plutind curioşi în jurul ei. Nu părea că se întâmpla nimic, nu simţeau curenţi de absorbţie, nici căldura mai mare. Nu era nici chiar aşa strălucitoare, deci ce atâta tevatură cu această anomalie care oricum se va închide odată ce i se va dilua energia?</span></p>
<p><span class="font-size-4">- O să trec eu, transmise deodată Ovitt. O să văd unde duce.</span></p>
<p><span class="font-size-4">Ceilalţi plutiră speriaţi înapoi.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Nu poţi face una ca asta, Ovitt, îi transmise Noritt. Eu glumeam! Nu se ştie cum absoarbe energia, dacă ţi se întâmplă ceva? Nici adulţii nu s-au încumetat să treacă.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Încerc doar, dacă se întâmplă ceva cu energia plutesc înapoi. Atâta timp cât nu sunt curenţi nu mă tem.Voi mă veţi aştepta şi nu veţi transmite nici o informaţie, nu-i aşa?</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Da, te vom astepta, transmiseră ceilalti.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Promiteţi că nu veţi transmite nimic? Se colorară toţi uşor în portocaliu.</span></p>
<p><span class="font-size-4">Ovitt înaintă în poartă, ceilalţi pluteau linistiţi în timp ce culoarea portocalie dispărea, doar Noritt începuse să se coloreze puţin în roz, începea să se simtă agitat...</span></p>
<p><span class="font-size-4"> </span></p>
<p><span class="font-size-4">****</span></p>
<p><span class="font-size-4"> </span></p>
<p><span class="font-size-4">David se juca pe câmp ca de obicei împreună cu Tom si Steven. Avea cu el jucăriile prefertate: calul şi trenul. Trenul zbura în mana lui, era un tren zburător.</span></p>
<p><span class="font-size-4">Deodată atenţia îi fu atrasă de o lumină ce plutea spre mijlocul câmpului. Se apropie să o vadă mai bine. Îi era teamă dar curiozitatea învingea întotdeauna. Când se apropie, o <i>minge</i> alb-strălucitoare plutea în faţa lui.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Ooo, ce frumosss! O privea cu ochii măriţi. Întinse mâna, mingea se retrase. Începu să o privească din toate părţile: era rotundă, luminoasă... şi mai ales... plutea! Mingea plutea lângă el fără să-l atingă. Nu-i era frică de minge. Se uita să vadă dacă Tom şi Steven o văd şi ei, dar nu mai erau, fugiseră... fricoşii.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Pe mine mă cheamă David, începu timid. Tu poţi vorbi? Pe tine cum te cheamă? Căluţul şi trenul sunt jucăriile mele, vrei să ne jucăm? începu să facă câţiva paşi. Mingea îl însoţea, pluti <i>curioasă</i> la nivelul plantelor.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Acesta este grâu, începu să explice David. Ştii ce e acela grâu? Din el se face pâine. Pâinea este foarte bună cu gem. Gemul e bun la orice oră a zilei. Acesta este un mac. Este roşu ca... macul. Sau ca sângele, dar mie nu-mi place să fie rosu ca sângele pentru că ieri am căzut în genunchi şi mi-a curs sânge. M-a durut foarte tare şi aproape am plâns de durere...</span></p>
<p><span class="font-size-4">Mingea începu să o ia înapoi. David o urmări şi de-abia atunci observă cercul albicios şi strălucitor pe margini.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Trebuie să te întorci acasă? Şi eu! Curând va fi ora de cină. Mâine sunt tot aici, dacă vrei te aştept să ne jucăm.</span></p>
<p><span class="font-size-4">Mingea dispăru în cerc, David mai privi puţin, ridică din umeri, se întoarse şi porni încet spre casă.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- A fost frumos la joacă? Îl întâmpină zâmbind doamna Soren.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Ştii mami, m-am jucat cu o minge luminoasă!</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Off, David, cât de mult aş vrea să nu mai inventezi poveştile acestea. Sper că te-ai distrat cu mingea, spuse doamna Soren schimonosind vocea complice, dar să nu-i mai povestim tatei despre asta, bine?</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Bine mami, mă spăl pe mâini şi vin la masă.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> A doua zi, mingea nu se lăsă prea mult aşteptată.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Ştiam că ai să te întorci, râse David fericit. Am cu mine căluţul şi trenul, vrei să ne jucăm şi cu altceva? Am o mulţime de jucării. Privind-o, simţi cum aude vocea mingii parcă direct în gând.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- O...ovitt? spuse cu voce tare. Te cheamă Ovitt? Mingea se îngălbeni puţin. Cal... poţi să spui cal?</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Ca...lll auzi vocea din nou.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Vrei să ne jucăm împreună în fiecare zi? Mă rog, nu chiar în fiecare zi, când o să mă duc la şcoală nu o să mai pot sta chiar atât de mult pe câmp. Vrei să fii prietenul meu? Prieten, poţi să zici prieten?</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Ppp...rie..ten.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Foarte bine, râse David bătând din palme fericit. Mingea lumina o culoare aproape aurie. „În sfârşit un prieten” îşi spuse mulţumit.</span></p>
<p><span class="font-size-4">Seara la masă fu surprinzător de tăcut. Nu mai povesti nimic despre prietenii săi imaginari, nu se mai plânse că nu avea prieteni. Nimic!</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Poate că băiatul a înţeles că trebuie să termine cu prostiile, răspunse domnul Soren la întrebarea nepusă a soţiei.</span></p>
<p><span class="font-size-4">Timp de câteva zile David de-abia aştepta să ajungă pe câmp. Seara se întorcea tăcut şi mulţumit. La întrebarea mamei „cum a fost azi?” răspundea simplu: „bine.”</span></p>
<p><span class="font-size-4"> </span></p>
<p><span class="font-size-4">***</span></p>
<p><span class="font-size-4"> </span></p>
<p><span class="font-size-4">- Cum a fost? transmiseră <i>toţi</i> în acelaşi timp. Erau coloraţi rozaliu, dacă vreunul dintre părinţii lor ar fi plutit pe acolo şi-ar fi dat seama imediat că ceva se întâmplă.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Am întâlnit o altă formă de energie! transmise Ovitt. Plimbarea lui pe <i>dincolo</i> parcă durase un neon pentru prietenii săi.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- O altă formă de energie? transmisiunile-informaţii se loveau unele de altele ca nişte bule.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Da, cred că este tot o formă-copil care trăieşte pe o altă stea. Energia stelei lui nu este chiar atât de puternică, de fapt este chiar slabă. El îşi petrece timpul altfel decât noi, se... joacă consumând energie!</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Joacă? se transmiseră iar informaţiile-gând toate odată!</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Şi lumea lui este formată din mai multe forme de energie. Din una din ele se face ceva chemat pâine care este foarte bună cu gem!</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Gem ?! transmiseră din nou nedumeriţi. Ce este gem ?</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Trebuie să fie energia în care pluteşte el când se încarcă! Mi-a transmis foarte multe informaţii despre gem: gem de prune, gem de căpşuni... aşa că asta trebuie să fie!</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Şi ei tot prin informaţii-gând comunică? Veneau transmisiuni de întrebări din toate părtile.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Nu cred. El comunică prin nişte... vibraţii pe care le-am simţit pe toată suprafaţa. Poate comunica însă <i>şi</i> prin informaţie-gând. Dar preferă să vibreze. Vibrează extrem de mult!</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Şi cum este sfera lui? transmise deodată tăcutul Levitt.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Sfera lui este destul de mică şi nu este strălucitoare. Se prelungeşte cumva cu altă sferă alungită... Nu este neted ca noi şi nici măcar rotund, are o formă departe de a fi perfectă! Ca să nu mai zic că are şi nişte protuberanţe.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Protuberanţe? Câte? transmise Noritt.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Patru! Două dintre ele se mişcă continuu! Se termină cu ceva numit <i>calul</i> şi <i>trenul</i>. Cred că sunt nişte dispozitive cu care consumă energia prin modul numit joacă. Şi nici nu pluteşte, gravitaţia lui îl atrage de partea de jos care are o culoare închisă. Unde stă el cred că este partea centrală, iar în straturile superioare plutesc alte forme de energie. Le-a numit „păsări.”</span></p>
<p><span class="font-size-4">- De ce cineva s-ar încărca cu energie pentru ca apoi să o consume intenţionat? Este ilogic!</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Ştiu, dar toţi copiii mănâncă gem şi toţi copiii se joacă, se pare că este o <i>regulă</i> la ei!</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Vrei să spui că nu are o formă perfectă? transmise Levitt. Probabil că arată foarte ciudat forma asta de energie...</span></p>
<p><span class="font-size-4">- O să mă întorc la el, transmise hotărât Ovitt.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Cum? transmise Noritt. De ce vrei să te întorci la ceva ce nu ştii ce e, în loc să pluteşti cu noi în straturile din partea centrală?</span></p>
<p><span class="font-size-4">- E interesant. Steaua lui este foarte... diferită de a noastră. Este la fel de luminată, doar că lumina este galbenă. În plus de asta, nu am văzut alte forme de energie asemenea lui. Cred că este singur în zona unde... îşi consumă energia-joacă. M-a numit <i>prieten</i>. Cred că e ceva care seamănă cu plutirea noastră în straturile din partea centrală, sau poate chiar în straturile superioare ...</span></p>
<p><span class="font-size-4"> </span></p>
<p><span class="font-size-4">***</span></p>
<p><span class="font-size-4"> </span></p>
<p><span class="font-size-4">- Doamnă Soren! Doamnă Soren! striga agitat bărbatul în mijlocul curţii.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Ce este domnule Peter?</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Veniţi repede. Vreau să vedeţi şi dumneavoastră. Iniţial am crezut că am halucinaţii, dar m-am uitat bine şi cercul este real.</span></p>
<p><span class="font-size-4">Doamna Soren putu să constate că într-adevăr un cerc semi-transparent, lăptos şi cu margini strălucitoare era</span> <span class="font-size-4"><span class="font-size-4">„suspendat”</span> în câmp puţin mai sus de înălţimea plantelor. Aprecie că era suficient de mare să se treacă cu maşina prin el. Îşi informă soţul imediat. Poliţistul Richards fusese primul oficial pe care familia Soren îl chemase să vadă misterioasa <i>apariţie</i>. Acesta privea cercul cu mâinile în şold la fel de nedumerit ca şi ei.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Păi... eu zic să-l chemăm pe domnul profesor de fizică de la şcoală. Poate să aibă el vreo idee, că pe mine mă depăşeste situaţia, concluzionă într-un sfârşit.</span></p>
<p><span class="font-size-4">Profesorul Anders veni zâmbind sarcastic. Auzi la ei, cerc luminos în mijlocul câmpului. Oamenii ăstia nu văzuseră în viaţa lor o iluzie optică şi acum îl deranjau pe el cu toate prostiile. Zâmbetul însă îi dispăru când ajunse „la faţa locului” – cum îi spusese poliţistul.</span></p>
<p><span class="font-size-4">Într-adevăr un „cerc” părea suspendat fără nici o explicaţie în mijlocul câmpului. În jurul lui, observă cum grâul începuse să piardă din vitalitate şi părea ars. Păsările ocoleau zona. Luă o creangă şi o băgă prin cerc. Când o retrase, frunzele erau ofilite şi partea lemnoasă părea puţin arsă la suprafaţă.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> </span></p>
<p><span class="font-size-4">***</span></p>
<p><span class="font-size-4"> </span></p>
<p><span class="font-size-4">- Unul dintre prietenii tăi a transmis că ai trecut prin poartă! transmise Emett informaţia-gând cu viteza unui fulger energetic.</span></p>
<p><span class="font-size-4">Se gândea ce greşise, oare nu explicase foarte clar ce înseamnă să fii responasbil? Ştia că Ovitt doar când se va diviza şi va deveni părinte, va simţi senzaţia de îngrijorare pe care o simţea acum pe toată suprafaţa.</span></p>
<p><span class="font-size-4">Levitt este singurul care nu poate să-şi ţină gândurile doar pentru sine, gândi Ovitt. Era în mijocul tuturor, adulţi şi copii şi nu mai ştia ce să transmită. Părintele său era verde complet, ce să mai transmiţi în asemenea situaţie? </span></p>
<p><span class="font-size-4">Ceilalţi îl înconjuraseră, începuseră să pulseze, curiozitatea creştea.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Şi ce este dincolo de poartă? transmise Rovitt.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Alte forme de energie, cu una dintre ele am şi comunicat. Ovitt începu să simtă importanţa ce i se dădea. Adulţii n-avuseseră curajul să vadă ce e dincolo de poarta care se deschisese din vina lor. Pluteau în continuu de jos în sus şi nu găsiseră o modalitate de închidere a acesteia.</span></p>
<p><span class="font-size-4">Mai grav, constataseră că poarta îşi modificase marginile. Acestea deveneau din ce în ce mai strălucitoare, ceea ce însemna că poarta absorbea energie şi din cauza asta nu se închidea. Dar nu absorbea energie din steaua lor, asta însemna că absorbea din steaua <i>cealaltă</i>.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Perfect, transmise Zelitt, acum ne facem vinovaţi şi de distrugerea altor forme de energie! Nu voi avea linişte până nu voi găsi o cale de închidere! se colorase aproape în verde...</span></p>
<p><span class="font-size-4"> </span></p>
<p><span class="font-size-4">***</span></p>
<p><span class="font-size-4"> </span></p>
<p><span class="font-size-4">În cortul de campanie improvizat, dezbaterea problemei era în toi.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Cercul absoarbe energie, îşi prezentă concluzia profesorul Pivù, directorul Institutului de Fizică, nu ştim cum s-a deschis sau dacă duce undeva si mai ales, nu ştim cum să-l închidem.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Propun închiderea prin dinamitare! tună generalul Jefferson.</span></p>
<p><span class="font-size-4">-Domnule general, poate fi o ocazie unică de a studia un asemenea fenomen. Cunoaşterea lui ne poate aduce beneficii, îi replică profesorul Pivù.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Atâta timp cât nu ştim ce e, trebuie să-l considerăm potenţial periculos. În probleme de siguranţă naţională civilii n-ar trebui implicaţi, răspunse sec.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Trebuie să găsim o cale să închidem cercul paşnic, luă din nou cuvântul profesorul, aruncând o privire rapidă generalului şi mai ales, poate reuşim să vedem dacă duce undeva. Dacă este un canal de comunicare?</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Canal de comunicare, repetă generalul, mai are puţin şi ne spune că a fost deschis de nişte fiinţe inteligente!</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Şi acum gata, decise reprezentatul guvernului să intervină. Avem o situaţie de criză şi ne comportăm ca nişte copii! Profesore Pivù, aveţi douăzeci şi patru de ore la dispoziţie să cercetaţi cercul sau ce e! La încheierea timpului va fi dinamitat fără discuţii ulterioare. Ne asumăm riscul distrugerii lui, nu putem risca să fim <i>noi</i> cei distruşi. Preşedintele va fi informat şi îşi va da acordul în legătură cu deciziile luate. Deja a fost pus la curent cu ce se întâmplă. La rândul meu şi eu aştept să fiu informat în legătură cu orice ţine de blestematul ăla de cerc!</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Permiteţi, proprietarul câmpului vrea să vă vorbească <i>tuturor</i>, anunţă poliţistul însărcinat cu paza la intrarea în cort.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Să intre, răspunse profesorul. Mai mult ca sigur că vrea despăgubire, gândi, suntem în faţa unui eveniment major şi unora le stă gândul la bani.</span></p>
<p><span class="font-size-4">În încăpere îşi făcu apariţia David însoţit de domnul şi doamna Soren, domnul Peter şi domnul Anders, profesorul de fizică de la şcoală.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Spuneţi, ce s-a întâmplat? Dacă este vorba despre despăgubire, reprezentantul guvernului aici de faţă... începu discursul profesorul Pivù, încercând să arunce o eventuală răspundere financiară în terenul reprezentantului. În fond îi dăduse la dispoziţie douăzeci şi patru de ore, n-avea decât să se spele pe cap cu astfel de probleme.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Nu, nu, răspunse domnul Soren puţin stânjenit. Fiul meu vrea să vă spună ceva. Spune-le şi domnilor ce ne-ai spus nouă, îl îndemnă domnul Soren.</span></p>
<p><span class="font-size-4">La început fusese sceptic când auzise povestea lui David.Credea evident că este una dintre invenţiile lui şi se enervase pe Lena care ştia şi nu-i spusese nimic. Şi copilul ăsta îşi găsise să tacă tocmai când era vorba despre aşa ceva! Cine ştie ce s-ar fi întâmplat dacă domnul Peter nu ar fi văzut cercul. David devenise foarte agitat, aproape isteric şi tot pomenea ceva de prietenul lui. Nu-l mai văzuse niciodată aşa şi datorită situaţiei se simţea obligat să-l creadă că măcar de data asta nu inventează.</span></p>
<p><span class="font-size-4">Toţi îşi îndreptară privirea către băiatul care nu mai contenea să-şi steargă lacrimile de pe obraz.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Nu... nu vreau să-i faceţi rău lui Ovitt! Spuse printre sughiţuri.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Şi cine este Ovitt? întrebă profesorul Pivù.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Este prietenul meu! Vine în fiecare zi prin <i>poartă</i> să ne jucăm.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Şi de unde vine Ovitt? se auzi o voce de femeie. De doamna Rohè Villen, psiholoaga, uitaseră cu toţii.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- De la el de acasă, se auzi vocea piţigăiată a băiatului. Şi pleacă la ora de cină şi pe el îl aşteaptă <i>părintele</i> lui la masă. Acum că prinsese curaj, nici nu mai plângea. În fond trebuia să-l apere pe Ovitt cu toate forţele.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Ne poţi spune cum arată Ovitt? insistă psiholoaga.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Ca o minge luminoasă!</span></p>
<p><span class="font-size-4">- O minge luminoasă? Întrebă de data aceasta profesorul Pivù. Inima începuse să-i bată puternic şi aproape nu mai reuşea să-şi stăpânească emoţiile.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Îhî! are forma rotundă şi este foarte strălucitor. Câteodată îşi schimbă culoarea. Când înţeleg ce spune se face galben, când se supără se face verde, este tare amuzant. David râdea. Îi plăcea să vorbească despre <i>prietenul</i> lui. De data asta nu inventa şi se părea că Ovitt era foarte important.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Copilul aiurează, daţi-i ceva pentru febră, se auzi vocea baritonală a generalului. Nu putea înţelege cum atâţia oameni cu pregătire căscau gura la invenţiile unui mucios! Făcu o evaluare scurtă a situaţiei şi concluzionă că părinţii avuseseră probleme în disciplinarea odraslei. Acum deja era târziu pentru disciplină, uite aşa te trezeşti prins în jocul unui puşti plictisit şi needucat!</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Eu zic să terminăm cu poveştile şi să rezolvăm problema responsabil faţă de cetăţenii aceste ţări şi de ce nu, ai acestei lumi. Nu avem de unde şti cu ce intenţii vine acest... Ovitt aici, se gândi să le facă jocul.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Domnule general, ţin să vă reamintesc că <i>orice</i> informaţie este importantă în cazul de faţă şi cu atât mai mult interesul nostru este să rezolvăm problema pe cale paşnică. În afară de asta copilul nu minte. La vârsta lui nu are cunoştinţe pentru a inventa o asemenea fiinţă. Îl puse la punct psiholoaga care se întoarse către David:</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Şi când vine să vă jucaţi prietenul tău Ovitt?</span></p>
<p><span class="font-size-4">- În fiecare zi după prânz....</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Atunci să aşteptăm prânzul de mâine, zise profesorul Pivù. Îşi frecă mâinile încântat. Cunoaşterea şi comunicarea cu alte fiinţe era un eveniment epocal şi era fericit că putea să fie prezent. Se felicitase în gând pentru faptul că insistase asupra studierii cercului.</span></p>
<p><span class="font-size-4">În câmp se adunase un grup destul de mare de persoane. Proprietarii fermelor vecine îşi exprimau temerile faţă de eventuale apariţii de asemenea cercuri si pe proprietăţile lor. Zvonul că „cercul” era o poartă, dădea frâu liber imaginaţiei. Oamenii emiteau teorii cu privire la cine şi de unde erau cei care deschiseseră poarta. Alţii cântau, cântecele se auzeau pâna în depărtare. Agitaţia creştea odată cu lăsarea serii. Câmpul era luminat ca ziua. <i>Toţi</i> aşteptau cu nerăbdare ziua de <i>mâine</i>!</span></p>
<p><span class="font-size-4"> </span></p>
<p><span class="font-size-4">***</span></p>
<p><span class="font-size-4"> </span></p>
<p><span class="font-size-4">- Părinte, <i>vreau</i> să mă duc la prietenul meu din cealaltă stea, insistă Ovitt. Informaţiile-gând erau mai intense ca niciodată. Începuse să se înroşească, era foarte hotărât.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Prieten? transmise Emitt.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Aşa spune el personei cu care pluteşti să absorbi energie. Se numesc oameni şi steaua lor se numeşte Pământ. O împart cu mai multe forme de energie care se numesc „plante şi animale” – aşa îi spusese David.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Poarta îi consumă energia, Ovitt. Ştim cum să o închidem, înţelegi că nu o să mai pluteşti alături de el?</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Tocmai de aceea trebuie să mă întorc la el şi să-i spun că am găsit o cale să închidem poarta. Să-mi iau rămas bun! Nu-l pot părăsi aşa, fără nici un gând. Este atât de singur...</span></p>
<p><span class="font-size-4">Se plutea pe lângă poartă neîntrerupt de când se întorsese Ovitt. Veniseră sfere din toate straturile stelei, adulţi şi copii. Ce era dincolo? Cine erau acei... <i>oameni</i> cu care se reuşise o comunicare? Informaţiile erau transmise necontenit de la un individ la altul stârnind valuri de emoţii în întreaga unitate ce făceau ca energiile să se transforme în culori galbene, aurii, chiar lila. </span></p>
<p><span class="font-size-4"> </span></p>
<p><span class="font-size-4">***</span></p>
<p><span class="font-size-4"> </span></p>
<p><span class="font-size-4"> Ovitt îşi făcu apariţia punctual după prânz. De data asta însă, împreună cu David erau o grămadă de alte forme de energie. Unele dintre ele mai mari, deci el era, cum bănuise, o formă-copil. Se sperie şi începu să simtă senzaţia de agitaţie.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Ovitt, nu-ţi fie frică, nu-ţi face nimeni nici un rău, simţi vibraţia lui David. Acesta îi tranmise şi o informaţie-gând „nici un rău”.</span></p>
<p><span class="font-size-4">Starea de excitare creştea. Oamenilor nu le venea să-şi creadă ochilor, deşi părea incredibil, erau în prezenţa unei sfere de mărimea unei mingi, la început alb-strălucitoare, care devenise roz!</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Spune-i că vrem să comunicăm cu el, îi spuse profesorul Pivù. Spune-i că suntem oameni de pe planeta Pământ.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Asta i-am spus deja, îl informă David dându-şi importanţă.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Atunci întreabă-l de unde vine el?</span></p>
<p><span class="font-size-4">- A zis să aşteptăm, răspunse David după ce i-a comunicat prietenului său în gând întrebarea profesorului. Sfera dispăru în poartă şi după un timp ce păru infinit, se întoarse însoţită de alte trei sfere mai mari. Se hotarâse ca prin poartă să treacă Emitt-părintele, Onitt şi Zelitt doi dintre cei care erau responsabili de deschiderea porţii. Nu puteau să treacă prea mulţi dincolo întrucât nu se ştia ce efect vor avea asupra energiei celeilalte lumi sau cealaltă lume asupra lor. Toţi ar fi vrut însă să vadă <i>oamenii</i>.</span></p>
<p><span class="font-size-4">Sferele intrară strălucind alb-auriu.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Steaua lor se numeste Azeena, spuse micuţul David. De data aceasta informaţia-gând venea de la una din sferele cele mari.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Toţi sunt Azeena şi Azeena este în toţi, explică David şi sferele străluciră într-o superbă culoare azurie.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Comunicăm cu locuitorii unei stele albastre! concluzionă satisfăcut profesorul Pivù.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Au făcut un experiment şi au deschis poarta. Le pare rău! continuă băieţelul. Sferele începură să aibă o nuanţă violet. Dar au găsit modalitatea s-o închidă.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- David, eu plec când închidem poarta... nu mă mai întorc, transmise Ovitt informaţia-gând.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Adică Ovitt, nu o să te mai văd <i>niciodată</i>? realiză situaţia David.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Şi mie pare rău David. Lumea mea consumă energia lumii tale.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Dar... tu esti <i>prietenul</i> meu! aproape striga, în timp ce lacrimi mari începeau să-i curgă pe obraji.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Şi tu <i>prietenul</i> meu! îi transmise Ovitt. M-am întors la tine să spun la revedere. Mica sferă se coloră în albastru închis. I se alăturară şi sferele adult. Această senzaţie de trist Ovitt nu-şi mai amintea să o fi simţit.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Dar... dar nu se poate să mai rămâi puţin, măcar până mă duc la scoală? continuă David printre suspine.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Pare rău, David... nu vreau să facem rău. Eu gândesc la tine pentru mulţi neoni de acum înainte, transmise Ovitt.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Acum... noi... în unitate nu suntem singuri, informaţia-gând fu transmisă de către sfere spre toţi cei prezenţi. Timp trist pentru toţi...<i>Prieteni</i>.</span></p>
<p><span class="font-size-4">Începură să se depărteze, să plutească spre poartă. Pe obrajii lui David lacrimile curgeau fără oprire.</span></p>
<p><span class="font-size-4">După un timp de la plecarea azeenilor, poarta începu să se micşoreze din ce în ce mai mult până dispăru. Mărturie a prezenţei ei erau doar plantele din jur ce păreau arse, oamenii care nu se hotărau să plece, cortul de campanie şi destul de multe maşini care culcaseră la pământ grâul şi macii. O ploaie măruntă începu să cadă ca din senin.</span></p>
<p><span class="font-size-4">David simţi mâna tatălui pe creştet.</span></p>
<p><span class="font-size-4">- Îmi pare rău David că nu te-am crezut... îmi pare rău că ai pierdut un <i>prieten</i>.</span></p>