Toate discuţiile etichetate „scurtă” - ÎNSEMNE CULTURALE2024-03-29T04:41:47Zhttps://insemneculturale.ning.com/forum/topic/listForTag?tag=scurt%C4%83&feed=yes&xn_auth=noFacebooktag:insemneculturale.ning.com,2021-06-01:6515444:Topic:11778822021-06-01T08:45:48.202ZMaria-Ileana Tănasehttps://insemneculturale.ning.com/profile/MariaIleanaTanase
<p></p>
<p></p>
<div class="o9v6fnle cxmmr5t8 oygrvhab hcukyx3x c1et5uql ii04i59q"><div dir="auto"><em>Se zice că timpul trece. ,,Timpul nu trece niciodată'' și nici nu se oprește nicăieri... ,,Noi trecem prin timp''!</em></div>
<div dir="auto"><em>Chiar dacă teama de viitor, de necunoscut, face parte din latura noastră umană, Secolul XXI a adus oportunități neimaginabile pentru întreaga omenire.</em></div>
<div dir="auto"><em>Vremurile s-au tot schimbat iar odată cu ele și multe dintre…</em></div>
</div>
<p></p>
<p></p>
<div class="o9v6fnle cxmmr5t8 oygrvhab hcukyx3x c1et5uql ii04i59q"><div dir="auto"><em>Se zice că timpul trece. ,,Timpul nu trece niciodată'' și nici nu se oprește nicăieri... ,,Noi trecem prin timp''!</em></div>
<div dir="auto"><em>Chiar dacă teama de viitor, de necunoscut, face parte din latura noastră umană, Secolul XXI a adus oportunități neimaginabile pentru întreaga omenire.</em></div>
<div dir="auto"><em>Vremurile s-au tot schimbat iar odată cu ele și multe dintre activitățile mele cotidiene, chiar tabieturile. Cândva, pe noptiera din dormitor se găsea o carte, ( de care, în epoca de aur, făceam rost ,, pe sub mână'') iar jos, pe carpetă, lângă noptieră, se afla, în repaus, alternativa, adică o pungă cu lucrul manual. Ba era ceva de tricotat, pentru cei din casă, ba niște pânză-etamină pe care coseam cu fir roșu și negru, punct-cruce sau o pânză specială pe care montam diferite șnururi dantelate, croșetate din fir macrameu, pentru milieurile lasetă. Treptat, a dispărut definitiv punga cu lucrul manual, dar o carte se află mereu, acolo, chiar dacă, uneori, se odihnește cam mult pe noptiera din dormitor.</em></div>
<div dir="auto"><em>În timp am ajuns să fructificăm și să prețuim toate aceste oportunități. Însă, de departe, cea mai mare provocare, care a revoluționat întreg mapamondul, a fost și încă este internetul, implicit Facebook-ul. Demult, nu mai găsesc nepotrivită această normalitate virtuală care s-a instalat aproape în fiecare casă. Astăzi, toată lumea tastează, butonează și... visează.</em></div>
<div dir="auto"><em>Dar în diminețile când mă trezesc prea devreme, pentru a ajunge-n camera în care se găsește laptopul, a devenit aproape un tabiet să bâjbâi prin întunericul din casă. Nerăbdătoare să pășesc pe tărâmul lumii paralele, am impresia că pierd din timp, dacă mai aprind și veioza ... Descopăr zilnic, în cronologie, un salut sau o întrebare și recomandare de la Facebook. Nu mai este defel o surpriză, de ani buni face parte din viața mea.</em></div>
<div dir="auto"><em>- La ce te gândești, Maria-Ileana?</em></div>
<div dir="auto"><em>- Să spun sau să tac? Se spune că tăcerea este de aur, așa că mai bine zâmbesc...</em></div>
<div dir="auto"><em>- Bună ziua, Maria- Ileana!</em></div>
<div dir="auto"><em>Bucură-te de soare! Astăzi se vor risipi norii în București!</em></div>
<div dir="auto"><em>- Au dreptate cei de la Facebook. Consider că ar fi nimerită o plimbare, dar nu mi-au recomandat traseul... Așadar, aștept o ,,altă întrebare'' și recomandare.</em></div>
<div dir="auto"><em>- Bună seara, Maria-Ileana!</em></div>
<div dir="auto"><em>Prognoza pentru mâine arată ploaie în București. Ia-ți umbrela!</em></div>
<div dir="auto"><em>- Dar fără să greșesc, Facebook-ul îți lasă iluzia unei persoane apropiate... Și de multe ori, parcă ar fi un maestru de ceremonii.</em></div>
<div dir="auto"><em>- Bună ziua, Maria-Ileana!</em></div>
<div dir="auto"><em>- Sufletul îmi este călător și astăzi voi face o plimbare, chiar dacă Facebook-ul a uitat de recomandare.</em></div>
<div dir="auto"><em>- La ce te gândești, Maria-Ileana?</em></div>
<div dir="auto"><em>Of, ce curioși mai sunt, să întrebe mereu la ce mă gândesc, să știe cine-mi trimite un zâmbet sau o floare și un sărut ascuns între petale.</em></div>
<div dir="auto"><em>- Bună seara, Maria-Ileana!</em></div>
<div dir="auto"><em>Prognoza arată că mâine va fi senin în București!. Bucură-te de soare!</em></div>
<div dir="auto"><em>- Mulțumesc, Facebook, pentru salut și recomandare. Voi face și astăzi mișcare, cu toate că haina timpului atârnă tot mai grea în spinare.</em></div>
<div dir="auto"><em>- La ce te gândești, Maria-Ileana?</em></div>
<div dir="auto"><em>Întrebările și recomandările, chiar dacă alternează, sunt mereu aceleași, doar gândul meu, de fiecare dată, este altul. Într-una dintre dimineți când am văzut întrebarea de la Facebook, am zâmbit iar gândul m-a purtat în copilărie și la poezia ,, Partidului'' de George Lesnea:</em></div>
<div dir="auto"></div>
</div>
<div class="o9v6fnle cxmmr5t8 oygrvhab hcukyx3x c1et5uql ii04i59q"><div dir="auto"><em>„Partidul e-n toate. E-n cele ce sunt</em></div>
<div dir="auto"><em>Şi-n cele ce mâine vor râde la soare.</em></div>
<div dir="auto"><em>E-n holda întreagă şi-n bobul mărunt,</em></div>
<div dir="auto"><em>E-n pruncul din leagăn Și-n omul cărunt,</em></div>
<div dir="auto"><em>E-n viața ce veșnic nu moare”.</em></div>
<div dir="auto"></div>
<div dir="auto"><em>Este doar prima strofă, începutul unei poezii, învățată la școală, ce în epoca comunistă se recita la toate serbările de la grădiniță și cele școlare, până la mega spectacolele omagiale închinate conducătorului iubit.</em></div>
<div dir="auto"><em>Nu-mi amintesc exact, unde, dar cândva am citit că în locul ,,partidului'' ar fi fost ,,iubirea''. Și ca să parafrazez o celebră melodie: Dacă iubire nu e, nimic nu e. Așa, parcă mai are logică. O altă versiune spune că, inițial, poezia lui George Lesnea ar fi avut o temă religioasă și ar fi început cu Dumnezeu. Ce mi se pare în total acord și cu Biblia. Înclin să cred că a doua versiune este cea originală, corectă, iar din exces de zel poetul a adaptat versurile la cerințele vremurilor.</em></div>
<div dir="auto"><em>Dar la școală am învățat că poezia ,,Partidului'' a fost scrisă de Dan Deșliu și tot demult am citi că ar fi fi chiar ,, opera'' lui Mihai Beniuc. Doar Bunul Dumnezeu cunoaște adevărul, doar Dumnezeu este în toate.</em></div>
<div dir="auto"><em>Așadar, emoția s-a metamorfozat și versurile s-au închegat:</em></div>
<div dir="auto"></div>
</div>
<div class="o9v6fnle cxmmr5t8 oygrvhab hcukyx3x c1et5uql ii04i59q"><div dir="auto"><em>Facebook-ul e-n toate. E-n gândul ce nu s-a născut.</em></div>
<div dir="auto"><em>E brand-ul social ce eclipsează, chiar și pe soare,</em></div>
<div dir="auto"><em>E-n slova nemuritoare și-n timpul devenit cărunt</em></div>
<div dir="auto"><em>Și-n viața ce capătă, cu fiecare zi, o nouă culoare.</em></div>
<div dir="auto"></div>
<div dir="auto"><em>- Bună ziua, Maria-Ileana!</em></div>
<div dir="auto"><em>- Mulțumesc frumos, Facebook, îți întorc al meu salut și să avem o zi reușită!</em></div>
<div dir="auto"><em>- La ce te gândești, Maria-Ileana?</em></div>
<div dir="auto"><em>Pe zi ce trece, Facebook-ul e tot mai grijuliu și tare curios, dar acum îl voi face și gelos:</em></div>
<div dir="auto"><em>- Fac ce fac și tot la tine mă gândesc!</em></div>
<div dir="auto"></div>
<div dir="auto"></div>
</div> Companiatag:insemneculturale.ning.com,2015-06-03:6515444:Topic:7181892015-06-03T11:30:20.396ZCorina Militaruhttps://insemneculturale.ning.com/profile/CorinaMilitaru
<p class="Standard"><span class="font-size-3"><i><span lang="RO" xml:lang="RO"> </span></i></span></p>
<p class="Standard"></p>
<p class="Standard"></p>
<p class="Standard"><span class="font-size-3"><i><span lang="RO" xml:lang="RO"> Motto: Cei mai aprigi duşmani pe scena vieţii, sunt cei mai buni prieteni în culise.</span></i></span></p>
<p class="Standard"><span class="font-size-3" lang="RO" xml:lang="RO"> …</span></p>
<p class="Standard"></p>
<p class="Standard"><span class="font-size-3"><i><span lang="RO" xml:lang="RO"> </span></i></span></p>
<p class="Standard"></p>
<p class="Standard"></p>
<p class="Standard"><span class="font-size-3"><i><span lang="RO" xml:lang="RO"> Motto: Cei mai aprigi duşmani pe scena vieţii, sunt cei mai buni prieteni în culise.</span></i></span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> </span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> </span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> Irinel mi-a fost coleg până acum o săptămână. Director de zonă – Moldova – cel mai slab pregătit dintre noi, surprins întotdeauna de funcţie şi îndatoririle ce decurg din ea. Umil peste măsură, invizibil pe parcursul şedinţelor, exceptând momentele când directorul general, Sile, se uita către el invitându-l - dacă nu poruncindu-i mut - să-i cânte în strună oricât de deplasat era discursul său. Şi niciodată nu-l dezamăgea: „Da, şefu, ne angajăm să îndeplinim... Cum să nu, se poate! Doar cine nu vrea nu face! Promit solemn că până la sfârşitul lunii...” şi aşa mai departe, cu vocea lui ascuțită și stridentă. Acum este el director general, iar predecesorul său a mai avansat o treaptă în ierahia companiei unde lucrez. Una dintre cele mai puternice în domeniu. A crescut văzând cu ochii, asimilând treptat şi sigur concurenţa, inclusiv firma unde am lucrat înainte. Deci sunt la rândul meu un asimilat, singurul rămas dintr-o echipă de profesionişti, eliminaţi unul câte unul din diverse motive cusute cu aţă albă. Eu am scăpat. Până acum.</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> Nu este prima oară când sunt martorul unor promovări pe orice criteriu numai al competenței nu. Degeaba mă minunez, mă revolt, căci nu eu decid. N-am niciun cuvânt de spus. Se impune doar să supravieţuiesc. Şi-o fac din ce în ce mai greu sub conducerea unuia ca Sile. Deşi ar părea că am ieşit de sub aripa lui, nu este aşa. Şi-a adus în locul său un instrument docil, impunând în continuare acelaşi stil devastator de lucru. De fapt, trage în continuare sforile din umbră. Hotărăşte prost, absurd, crud, opunând oricărui argument logic, lait motivul: „C-aşa vrea mușchiu meu!” urmat de ţipete, injurii şi ameninţări. Management, doar un cuvânt care dă bine. Mai exact, <i>manageruit</i>. Îi place enorm să creadă că <i>manageruieşte</i> şi este gata oricând să-ţi reproșeze că nu ştii tu ce-i aia. Totuşi, cu el m-am descurcat. A avut atâta minte să priceapă că este o diferenţă între noi şi, deşi a încercat, n-a putut să mă atingă. Până la urmă de voie de nevoie s-a potolit. Însă cu Irinel o să fie mai greu fiincă este slugarnic şi cu minte puţină, mai puţină decât mi-am închipuit vreodată. Şi penibil. Îmi amintesc cum plângea pe holurile hotelului din Predeal, unde am făcut ultima petrecere anuală a firmei. Tocmai intrasem în cameră după încheierea chefului şi mă pregăteam de culcare când, am auzit bătăi în uşă şi totodată o smiorcăială:</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> - Mihai, Mihaai deschide!</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> I-am recunoscut imediat vocea neplăcută, inconfundabilă, am deschis și dornic să scurtez pe cât posibil întrevederea, m-am răstit la el:</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> - Du-te măi şi te culcă, nu vezi că eşti beat?</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> - Nu poot, m-a trimis sefu să i-o aduc pe Viviana şi n-o găsesc. E la tine? s-a înălţat el pe vârfuri încercând să vadă peste umărul meu în cameră.</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> Acţiune absurdă fiindcă abia îmi ajunge până la piept. Milă ori dezgust, nu știam exact ce să simt privind bărbatul cu siluetă de euglenă - un Smeagol în carne și oase - din fața mea. De un lucru eram însă convins, nu era cazul să-i dau apă la moară. Așadar l-am concediat degrabă:</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> - De ce-ar fi la mine, ce ai înnebunit? Pleacă naibii de aici şi lasă-mă!</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> - N-o găsesc şi dacă nu i-o duc...</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> I-am închis uşa în nas, apoi l-am auzit bătând la următoarea cameră. Nu ştiu dacă a găsit-o, dacă a îndeplinit dorinţa şefului sau ce-a păţit în caz contrar, dar am mulţumit lui Dumnezeu că nu trebuie să-l suport mai des. Episodul venea după altul cel puţin la fel de grotesc, petrecut în cursul aceleiaşi zile. Urcasem în lift şi imediat ce am apăsat butonul pentru etajul unde eram cazaţi toţi, îl văd ţopăind caraghios, grăbit nevoie mare să-l prindă şi el. Reuşește, dar îi atrage atenţia o domnișoară de pe hol, îmbrăcată într-o fustă extrem de scurtă. Ca fermecat de picioarele ei superbe, scoate capul să vadă mai bine, fluierând pofticios. Uşile liftului nu ţin cont de nesăţioasa lui sete de frumos şi se închid, prinzându-l între ele.</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> Nu pot să-mi imaginez că acel personaj ce se zbătea să-şi extragă capul – l-am lăsat să se chinuie un timp – azi îmi este şef. Atunci încă nu-mi era.</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> Oricât aş refuza să cred că trăiesc această comedie absurdă, o trăiesc. Așadar, nu-mi rămâne decât să accept realitatea, omul, şi să-mi stabilesc un plan de bătaie. Să-l scot din zona lui de confort. Cea care-i permite să ne spună superior: „Nu mai merge, de acum vă cer să vă comportaţi ca nişte adevăraţi manageri. Dar nu aşteptaţi să vă învăţ eu, că nu admit să-mi pierd timpul cu neica-nimeni!” cum a făcut la conferinţa telefonică din ziua preluării funcţiei - la pachet, presupun, cu toate calităţine necesare. Deci, nu pe terenul lui. La asta mă tot gândesc de când am plecat de acasă spre prima sedinţă prezidată de proaspătul numit. De la Constanţa până la Bucureşti, s-ar zice că am avut suficient timp să găsesc o soluţie. Şi totuşi, mai am puţin până la sediul firmei şi încă nu m-am lămurit ce strategie să adopt.</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> Ajung, parchez maşina, mă îndrept către intrare şi tot nu ştiu cum să procedez. În final hotărăsc să mă ghidez după instinct, în niciun caz să nu reacţionez la nervi. Îmi întâlnesc colegii şi aflu că sedinţa nu se mai ţine în sala obișnuită, unde adunați în jurul unei mese mari ovale mai aveam încă senzația că discutăm liber, ci în alta. O descopăr ușor, cunosc bine toate cotloanele clădirii şi odată intrat constat cu surprindere că este aranjată ca o sală de clasă. Ocup un loc și dau să comentez schimbarea neașteptată cu cei din preajma mea, dar nu apuc fiindcă Irinel își face apariția. Bățos, cu un aer de om important, intră însoţit de Carmen, colega noastră de la Bucureşti. Se îndreaptă ţanţoşi către catedra ridicată pe un podium.</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> - Carmen?... Ce-i cu ea aici? îl întreb pe colegul meu de <i>bancă</i>.</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> - Nu ştii?</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> - Nu, ce să ştiu?</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> - Ne-au împărţit în două divizii. I-au făcut loc şi ei. Este mare director acum, na! Până se lămuresc ei ce şi cum împart, ţin sedinţa împreună.</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> Am văzut multe matrapazlâcuri în firma asta și totuși nu încetez să mă mir. Deşi, declarativ modificările în stafful firmei se făcuseră pentru reducerea posturile de conducere – prea numeroase - iată că diminuarea se obținuse prin adăugarea unuia, dedicat celei care pândea şi spulbera toate scamele înainte de a se aşeza pe cămaşa lui Sile.</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> - Liniştee... cer concomitent cei doi, apoi se încruntă unul la altul dezorientați.</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> Prima îşi revine Carmen, după câteva secunde, şi folosind tot arsenalul de convingere, inclusiv farmecul fizic, încearcă să obțină întâietatea la cuvânt. Argumentează cu voce scăzută, dar nu suficient ca să n-o auzim, de ce este normal să înceapă ea. Irinel, insensibil la orice în afară de imaginea lui, o pune la punct șoptind apăsat:</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> - Lasă-mă în pace! Vorbeşti după ce termin eu!</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> - De ce să fiu eu ultima! Sile a spus...</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> - Nuu, după mine! strecoară el printre dinţi cu faţa schimonosită.</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> Abia îmi stăpânesc râsul, dar şi plânsul. Îmi privesc colegii. Perplecși, aşteaptă deznodământul.</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> - Da' ce, eu sunt mai proastă? ripostează Carmen.</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> Prea târziu. Înfoiat de parcă ar vrea s-o acopere şi cu trupul nu numai cu vocea stridentă, noul nostru șef îşi începe discursul:</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> - Merge prost, foarte prost! Contracte fraților, contracte! Știți ce-s alea sau așteptați să vă învăț eu! Vă sfătuiesc să vă gândiți bine... Vreți să plecați? Nu cred! Atunci aflați că avem targhete de îndeplinit şi nu accept... Tu de ce te hlizești acolo? întreabă deodată în van.</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> Nu ştiu cui se adresează. Zâmbetul fie el făşiş ori mascat este pe fiecare faţă din acea încăpere. Reacţie la nebunia lor. Sparg tăcerea aşternută:</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> - Poate ne spui şi nouă cu cine vorbeşti? Oricum nu mai înţelegem nimic din ce se întâmplă!</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> - Tu, Mihai, tu! De ce te zgâiești ca proasta satului? Te crezi deştept, nu? Lasă că...</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> Nu apucă să termine pentru că sunt deja în picioare şi din trei paşi ajung la el. Îl apuc de gulerul sacoului şi-l ridic gata să trec prin zid cu el. </span></p>
<p class="Standard" align="center"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO">..........</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> </span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> Pe monitorul calculatorului pâlpâie sâcâitor, supărător, strident, mesajul: Game over! Ne uităm unul la altul interziși, apoi eu pufnesc în râs, dar prietenul meu nu pare să-mi împărtășească veselia.</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> - Ce-ai făcuut? mă întreabă disperat, apoi îmi reproşează de-a dreptul furios: Iar ai stricat jocul! Nu bătaie, strategiee! Asta era ideea, provocarea!</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> - Strategie pe naiba! Nu vezi ce-ai făcut din personajul tău? Ce te aşteptai?</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> - Să respecţi regulile sau dacă voiai bătaie să-mi fi spus. Alegeam alt joc! Nu „Compania”, ci unul cu încăierări, sânge cât vrei tu!</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> - Ţi-ai bătut joc de Irinel al tău şi-ţi imaginai că o să...</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> - Da, că o să gândeşti! Nu asta era frumusețea? Să găseşti o soluţie să trecem la nivelul următor? Aşa ne întoarcem pentru a nu ştiu câta oară în acelaşi punct.</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" class="font-size-3" xml:lang="RO"> - Şi ce dacă, o luăm de la capăt! răspund relaxat - până la urmă nu era decât un joc – şi-i propun mai departe: Schimbăm rolurile, să te văd!</span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" xml:lang="RO"><span class="font-size-3"> -Nu acum! Mi s-a uscat gâtul, îmi face el cu ochiul, semn că s-a calmat, apoi mă amenință râzând: Mă tratez cu o bere şi după aceea îţi arăt eu ție strategie!</span></span></p>
<p class="Standard"><span lang="RO" xml:lang="RO"> </span></p> Prinţesatag:insemneculturale.ning.com,2013-07-21:6515444:Topic:2981702013-07-21T08:30:34.374ZSorina Zotahttps://insemneculturale.ning.com/profile/SorinaZota
<p><span class="font-size-3" style="font-family: trebuchet ms,geneva;"><b> </b> Prinţesa Jaga - motanca mea proprie şi personală -şi-a primit consortul cu mârâieli, cu oareşcari curiozităţi, marcate prin ocoluri concentrice în jurul lui, apoi, după un îndelung exerciţiu nazal - referire la mirosul ei atât de exersat - i-a întors spatele. </span></p>
<p><span class="font-size-3" style="font-family: trebuchet ms,geneva;"> Eram deja pleoştită de efectul cu totul neaşteptat…</span></p>
<p><span class="font-size-3" style="font-family: trebuchet ms,geneva;"><b> </b> Prinţesa Jaga - motanca mea proprie şi personală -şi-a primit consortul cu mârâieli, cu oareşcari curiozităţi, marcate prin ocoluri concentrice în jurul lui, apoi, după un îndelung exerciţiu nazal - referire la mirosul ei atât de exersat - i-a întors spatele. </span></p>
<p><span class="font-size-3" style="font-family: trebuchet ms,geneva;"> Eram deja pleoştită de efectul cu totul neaşteptat al întâlniri. În mintea mea programasem imaginea număru’ unu’ în care ea îmi sărea bucuroasă în braţe, mă pupa cu boticu’ ei umed de fericire şi când colo, stupoarea- stuporilor: micuţa Jaga e vexată în amorul propriu, ba mai mult, geloasă şi scuipăcioasă.</span></p>
<p><span class="font-size-3" style="font-family: trebuchet ms,geneva;"> Şi toate astea în timp ce „prinţul rătăcitor” printre sandale şi ciorapi - transportul meu din ziua aceea – dădea fără să-i ceară nimeni, o veritabilă probă de tremurat.</span></p>
<p><span class="font-size-3" style="font-family: trebuchet ms,geneva;"> L-am prins de ceafă şi l-am ridicat ca pe un trofeu până la înălţimea ochilor.</span></p>
<p><span class="font-size-3" style="font-family: trebuchet ms,geneva;"> Apoi i-am dat drumul uşor-uşurel, stilul alpinism utilitar în cadă, cu o precauţie demnă probabil de o cauză mai bună. Şi, am deschis duşul. Apa l-a împroşcat din toate părţile.</span></p>
<p><span class="font-size-3" style="font-family: trebuchet ms,geneva;"> L-am săpunit cu tot ce aveam la îndemână şi mi-a picat în mână. Aveam frisoane şi fiori la vederea puhoiului de purici care cădea de pe el, în timp ce bietul „prinţ” nu mai făcea nici o mişcare sub jetul puternic şi cald al apei.</span></p>
<p><span class="font-size-3" style="font-family: trebuchet ms,geneva;"> Îmi repetam constant, încurajator, îmi tot spuneam că un puric, doi rămaşi n-ar mai avea atâta importanţă, deşi aveau dimensiuni care-ţi dădeau răcori pe şira spinării.</span></p>
<p><span class="font-size-3" style="font-family: trebuchet ms,geneva;"> După jumătate de oră îmi admiram cu nesaţ „capo d`opera”. Radiam: operaţiunea de deratizare îmi reuşise. Cel puţin aşa trăgeam speranţă </span></p>
<p><span class="font-size-3" style="font-family: trebuchet ms,geneva;"> Doar că acum „prinţul” era imobilizat total de o înţepeneală stranie, din care nu părea să aibă vreo ieşire.</span></p>
<p><span class="font-size-3" style="font-family: trebuchet ms,geneva;"> Încetul cu încetul, câteva minute mai târziu, îmi pierdeam aproape orice nădejde că nou-venitul o să-şi mai revină singur. Membrele îi înţepeniseră şi răceală aia, ciudată la propriu, îl invadase cu totul. Aşa că plină de fervoare îmi iau curaj şi recurg la faimosul masaj al înecaţilor: fricţionarea lăbuţelor - în cazul lui - şi a burticii.</span></p>
<p><span class="font-size-3" style="font-family: trebuchet ms,geneva;"> Miracolul s-a produs. Şi-a revenit. Dar a rămas vreme de vreo două ceasuri cu un bizar tic nervos: bâţâia din cap ca un apucat de boala lui Parkinson. Şi chiar mă şi îngrijoram iarăşi de noua lui dambla, care-l făcea să se zguduie din tot corpul când căuta să muşte dintr-o bucată de salam pusă în f farfuria mică din faţa lui.</span></p>
<p><span class="font-size-3" style="font-family: trebuchet ms,geneva;"> Şi totuşi, am reuşit după un timp să constat că prinţesa mea nu rămăsese chiar rece la întâlnire, ci doar se folosise de fabuloasa ei putere felină de mascare.</span></p>
<p><span class="font-size-3" style="font-family: trebuchet ms,geneva;"> Am văzut limpede asta când a început s-o facă pe cocheta. Chiar dacă n-a încetat să-l mârâie şi să-l scuipe. Mă uitam cu milă la „prinţul” care căuta „azil politic” după gambele mele, pe după care voia să se „exileze”.</span></p>
<p><span class="font-size-3" style="font-family: trebuchet ms,geneva;"> O timiditate devastatoare îl pocnise drept în moalele capului de când îşi aruncase privirea peste cealaltă pereche de ochi viorii ai pisicii. Ceea ce probabil l-a făcut să se simtă umilit de bâţâiala lui trecătoare, jignit în bărbăţia lui de câteva săptămâni.</span></p>
<p><span class="font-size-3" style="font-family: trebuchet ms,geneva;"> Oricum ar fi stat lucrurile, pisica - prinţesa mea cenuşie ca un iepure- privea acum languros spre bietul ghemotoc alb, presărat cu „floricele” pe cap (cum spunea mama când se gândea la petele cafenii şi negre ce-i conturau motănelului profilul şi creştetul).</span></p>
<p><span class="font-size-3" style="font-family: trebuchet ms,geneva;"> Şi mârâia ori de câte ori încercam să-l alint, oprindu-mi mâna cu o lovitură de lăbuţă.</span></p>
<p><span class="font-size-3" style="font-family: trebuchet ms,geneva;"> </span></p>