Toate discuţiile etichetate „roman” - ÎNSEMNE CULTURALE2024-03-29T00:37:59Zhttps://insemneculturale.ning.com/forum/topic/listForTag?tag=roman&feed=yes&xn_auth=noVremea tornadei (continuare fragment)tag:insemneculturale.ning.com,2015-11-14:6515444:Topic:7666812015-11-14T17:28:48.062ZMihai Coteahttps://insemneculturale.ning.com/profile/MihaiCotea
<p class="SKYUI-Highlight-Node D01u31nt">După micul-dejun, bunica Vica aranjă toate vasele prin casă, dădu cu mătura un pic prin bucătărie, uitându-se încontinuu, pe geam, după Toni. Vru să-l cheme acasă sau să-l caute pe afară, dar din cameră apăru Mirabela, aranjată pentru a ieși în oraș. Neuitând de vorbele schimbate între ele cu o seară înainte, Vica se uită puțin cruciș la ea. Mirabela-i simți privirea, chiar avea nevoie de acea privire… ca să continue discuția neterminată, căci și pentru…</p>
<p class="SKYUI-Highlight-Node D01u31nt">După micul-dejun, bunica Vica aranjă toate vasele prin casă, dădu cu mătura un pic prin bucătărie, uitându-se încontinuu, pe geam, după Toni. Vru să-l cheme acasă sau să-l caute pe afară, dar din cameră apăru Mirabela, aranjată pentru a ieși în oraș. Neuitând de vorbele schimbate între ele cu o seară înainte, Vica se uită puțin cruciș la ea. Mirabela-i simți privirea, chiar avea nevoie de acea privire… ca să continue discuția neterminată, căci și pentru ea rămăseseră chestiuni încă nerezolvate. Își verifică <i>coque</i>-ul și se apropie mai mult de bătrână.</p>
<p class="SKYUI-Highlight-Node T01r09it">- Trebuie să ies puțin în oraș, am câteva treburi de rezolvat, dar înainte aș dori să terminăm discuția de aseară. Ce zici?</p>
<p class="SKYUI-Highlight-Node R01e08rv">Resemnată și ușor indignată, Vica se așeză la masă, privind spre fereastră. Parcă încă-l căuta pe Toni afară.</p>
<p class="SKYUI-Highlight-Node L01a07lv">- Lasă! Ce să mai discutăm? Nu mai avem ce… Du-te și vezi-ți de treabă în oraș că am eu grijă de copil.</p>
<p class="SKYUI-Highlight-Node V02o07ua">Vorbele Vicăi erau aruncate în scârbă, dar Mirabela se aștepta la această reacție. O cunoștea de ani buni pe maică-sa și știa la ce să se aștepte. Tocmai din cauza acestui lucru știa și cum s-o abordeze. Fără să facă un efort pentru a-și masca indignarea, bătrâna continuă:</p>
<p class="SKYUI-Highlight-Node Z01i20ce">- Zici că nu te-am iubit și că taică-tu era mai bun… Nu ți-e rușine? Câte am făcut eu pentru tine, te-am întreținut când n-aveai serviciu, te-am îngrijit și ți-am dat de mâncare când erai mică…</p>
<p class="SKYUI-Highlight-Node C01e23ii">- Ce faci, mamă? Acum îmi ceri socoteală pe ceea ce erai datoare să-mi oferi, ca mamă? Normal că m-ai hrănit și m-ai crescut, că doar nu era să mă lași de izbeliște, dar eu vorbeam de sentimente și de dragoste aici.</p>
<p class="SKYUI-Highlight-Node T01o06ir">Tonul fiicei rămase calm pentru a nu o provoca și mai tare pe bătrână, care răspundea, al naibii de bine, la provocări.</p>
<p class="SKYUI-Highlight-Node T01u10ab">- Tu ce ai făcut pentru copilul ăsta? Voi… ce ați făcut? Umblați teleleu în străinătate și nu vedeți de el. Eu n-am nicio obligație să-l cresc. Eu mi-am îndeplinit obligațiile și mi-am crescut copila. Ai plecat că așa ți s-a năzărit ție, de-aia!</p>
<p class="SKYUI-Highlight-Node M02i16im">Mirabela o privi îndelung din spate, căci Vica era așezată cu spatele la ea. Se așeză și ea lângă mamă, dar nu se priveau în ochi. În ciuda provocărilor, Mirabela se păstra, își menaja vocea și nervii.</p>
<p class="SKYUI-Highlight-Node D01e20mz">- De Toni vom avea grijă amândoi, și eu, și Mircea. Vom trece și peste asta… Nu am plecat neapărat din cauza vorbelor tale, ci pentru a ne putea plăti ipoteca. Am ipotecat casa pentru a putea pleca, mamă.</p>
<p class="SKYUI-Highlight-Node n07a13eu">În acel moment, Vica-și întoarse rapid capul spre Mirabela cu o mutră mai mult decât scandalizată, făcând-o să înțeleagă că nu pricepea despre ce vorbește.</p>
<p class="SKYUI-Highlight-Node C02e03ee">- Ce ipotecă? Care?</p>
<p class="SKYUI-Highlight-Node E01m16ei">Emoțiile urcau și coborau în corpul Mirabelei. Lacrimile voiau să-i țâșnească și obrajii i se înfierbântară de rușine și teamă. Rămase stană de piatră, doar gura i se mai mișca pe măsură ce răspundea întrebărilor de chestor ale mamei. Simțea teama ce i se transmitea și de la mamă și acest lucru o intimida și mai tare.</p>
<p class="SKYUI-Highlight-Node V01o03ce">- Voiam să ne construim o casă, pentru a pleca de la tine, căci se vedea că nu ne mai putem înțelege. Evident, bani nu aveam destui, așa că a trebuit să luăm un credit de la bancă.</p>
<p class="SKYUI-Highlight-Node V02i35ip">Vica nu o slăbi din priviri pe Mirabela, iar aceasta simțea cum saliva i se retrage din gură și rămâne cu o uscăciune deosebit de iritantă în loc. Gura i se transforma într-un deșert, iar în acel moment voia cu disperare să găsească o oază. Avea nevoie de un repaus. Unde era Toni în acele momente? De ce nu intra pe ușă? Dându-și seama că nu avea să apară degrabă, Mirabela strânse din dinți și continuă, căci Vica era mută din cauza șocului.</p>
<p class="SKYUI-Highlight-Node A01m07oa">- Am luat un credit și ți-am spus că trebuie să semnezi și tu ca să ni-l dea, așa, ca un garant, căci noi n-aveam loc de muncă și urma să plecăm dincolo.</p>
<p>- Da…</p>
<p class="SKYUI-Highlight-Node N02u12rv">- Nu ai semnat tocmai un garant, adică… nu așa cum credeai tu. Ai semnat ipoteca acestei case care servește ca gir în cazul în care nu vom putea plăti integral și la timp creditul contractat. Ai semnat pe loc și… N-am făcut-o intenționat, să nu crezi! Eram supărată încă, dar…</p>
<p class="SKYUI-Highlight-Node P01i03it">- Păi cum? Adică eu am semnat cu casa mea pentru voi?</p>
<p class="SKYUI-Highlight-Node M01i10ic">Mirabela își întoarse și ea capul spre mamă în acel moment. Ochii îi erau năpădiți de lacrimi.</p>
<p class="SKYUI-Highlight-Node N01u01mn">- Nu e bine, mamă…</p>
<p class="SKYUI-Highlight-Node S01e09rp">Se ridică, își șterse lacrimile și începu să se plimbe, nervoasă, prin cameră.</p>
<p class="SKYUI-Highlight-Node N01u11ie">- Nu e bine nici ce am făcut, nici că am întârziat cu plata. Știam că avem datorii la bancă și ne temeam de urmări, dar n-aș fi crezut să vină așa repede. Când m-ai sunat să-mi spui ce a văzut Toni și ce ți-a povestit, am înțeles că ceva e putred la mijloc. Încă nu e timpul datoriilor, să știi!</p>
<p class="SKYUI-Highlight-Node V01i05ar">Vica o urmărea cu privirea nedumerită, părând a refuza să accepte realitatea.</p>
<p>- Ce ai făcut?</p>
<p class="SKYUI-Highlight-Node F01i17su">Fiica se opri pe loc și-și privi mama în ochi, cu curaj, după mult timp în care curajul părea să-i fi dispărut din ființă. O înfrunta acum, cât era încolțită. Era singura șansă.</p>
<p class="SKYUI-Highlight-Node A02m08at">- Am venit să rezolv neînțelegerea cu banca și cu femeia aia care v-a călcat pragul. Toni mi-a confirmat totul ieri, tot ce ai spus. Am să recuperez casa, dar numai pentru a-mi recăpăta onoarea. Nu pentru a mă ierta.</p>
<p class="SKYUI-Highlight-Node n05f01da">- În fața mea tu nu vei mai avea onoare nicicând…</p>
<p class="SKYUI-Highlight-Node A01c08pe">Acum și din ochii bătrânei curgeau șiroaie de lacrimi. Cușca fusese deschisă, cărțile fuseseră puse pe masă. Mirabela își luă geanta și ieși din casa nimănui. </p> Viața are mai multe uși (roman - fragment capitolul I)tag:insemneculturale.ning.com,2015-04-05:6515444:Topic:7027662015-04-05T19:13:42.453ZAndrei Tăpîrdeahttps://insemneculturale.ning.com/profile/TapirdeaAndrei
<p align="center"><strong><span class="font-size-4">I</span></strong></p>
<p align="center"><strong><span class="font-size-4">Cerșetorul</span></strong></p>
<p align="center"><span class="font-size-3"> </span></p>
<p><span class="font-size-3"> - Un bănuţ... Un bănuţ... Fie-vă milă și de mine. Un bănuţ...</span></p>
<p><span class="font-size-3"> Oamenii treceau grăbiți, fără să-l privească, fiecare în treaba lor. Din când în când, câţiva trecători mai curioşi, în special copii, întorceau…</span></p>
<p align="center"><strong><span class="font-size-4">I</span></strong></p>
<p align="center"><strong><span class="font-size-4">Cerșetorul</span></strong></p>
<p align="center"><span class="font-size-3"> </span></p>
<p><span class="font-size-3"> - Un bănuţ... Un bănuţ... Fie-vă milă și de mine. Un bănuţ...</span></p>
<p><span class="font-size-3"> Oamenii treceau grăbiți, fără să-l privească, fiecare în treaba lor. Din când în când, câţiva trecători mai curioşi, în special copii, întorceau privirea spre locul micuţ unde săracul, cu ochii mereu trişti, îşi spunea monologul.</span></p>
<p><span class="font-size-3"> La văzul hainelor vechi şi rupte, a privirii ciudate, a corpului deformat şi subnutrit, puii de om începeau să ţipe îngrozitor de tare, de parcă ar fi văzut un monstru. Atunci părinţii grăbeau pasul spre a se îndepărta de nefericit.</span></p>
<p><span class="font-size-3"> Din depărtare se vedea venind un individ în haine albastre, având o faţă comună şi ţinându-şi mândru mâna dreaptă pe o armă de foc. Mergea încet, dar sigur, fălindu-se, spre bietul om.</span></p>
<p><span class="font-size-3"> - Marş de aici, tâmpitule! Sperii trecătorii. Întoarce-te de unde ai venit, îi spuse poliţistul cu o voce răstită şi gata să îl ia la bătaie.</span></p>
<p><span class="font-size-3"> - Fie-vă milă, domnu' poliţist... Sunt şi eu un biet cerşetor flămând. Nu am casă, nu am familie... Fie-vă milă...</span></p>
<p><span class="font-size-3"> Cerşetorul se ridică, aţintindu-şi privirea în ochii lui.</span></p>
<p><span class="font-size-3"> - Da' ce crezi tu, mă, prostule?! Crezi cumva că eşti singurul cerşetor din Bucureşti? zise și îl apucă de haina zdrenţuită, lăsându-şi respiraţia să-i înfunde nările. Dacă nu pleci în momentul ăsta, te bat până îţi sună apa-n cap! Ai înţeles!?</span></p>
<p><span class="font-size-3"> - Domnu' jandarm... Nu am... nu am unde să mă duc şi mi-e foame, daţi-mi... daţi-mi şi mie un bănuţ... Fie-vă milă...</span></p>
<p><span class="font-size-3"> Ochii cerşetorului se umpluseră de lacrimi grele şi abia de mai vorbea coerent. Se simţea o tristeţe profundă, greu de înţeles.</span></p>
<p><span class="font-size-3"> - Jandarm, ai!? Jandarm!? Îţi arăt eu ţie jandarm! O lovitură puternică venită din pumnul „jandarmului” îl culcă la pământ pe omul străzii. Eu sunt poliţist, mă, prostule, nu jandarm! Marş imediat de aici sau mai vrei un pumn?</span></p>
<p><span class="font-size-3"> Săracul plecă, cu paşi înceţi, fără a spune vreun cuvânt şi uitându-se mereu în urmă la poliţistul care îl supraveghea. Se ducea la locul lui special, acolo unde nu se mai simţea nici trist, nici umilit, în acel loc putea vorbi cu prietenul său, un prieten care înţelege orice şi nu judecă pe nimeni.</span></p>
<p><span class="font-size-3"> Omul străzii cobora încet scările, împiedicându-se la fiecare treaptă. Gândurile lui erau în altă parte, într-un loc depărtat sau, mai bine-zis, în mai multe locuri, şi chiar într-o succesiune de timpuri anacronice. Traversa culoarul metroului ca o fantomă, nu vedea nimic, nu auzea nimic, pentru el spaţiul şi timpul erau anulate. După mai bine de o oră de mers prin pasajul micuţ, ce nu depăşea o sută de metri, cerşetorul ajunse la suprafaţă, pe cealaltă parte a intersecţiei. Aici, faţa începea să i se însenineze ştiind că avea să-şi vadă prietenul. Mergea cu paşi grăbiţi, mai vioi decât înainte, şi se pregătea pentru confesiune. Călca pe dale de piatră atent sculptate ce alcătuiau o piaţă întinsă. Clădiri vechi, dar de-o frumusețe deosebită îngrădeau pe alocuri acest loc special. De-a lungul trotuarului erau dispuse câteva statui în mărime naturală, reprezentând personalităţi marcante ale poporului nostru, în spatele cărora se afla o scenă micuţă, improvizată de primărie, din scânduri vechi, pe care săracul se urca uneori, atunci când cerşea, pentru ca trecătorii să îl poată vedea mai bine. Ajuns în dreptul unei statui, nefericitul se aşeză lent pe soclul acesteia, se uită la cer, îşi puse ordine în gânduri şi începu să vorbească:</span></p>
<p><span class="font-size-3"> - Îmi pare rău că te deranjez, dar chiar am nevoie de ajutorul tău, nu mai pot suporta. Căută atent prin buzunarele hainei zdrențuite și scoase o țigară ieftină alături de o cutie de chibrituri aproape goală. O aprinse cu grijă, pufăi puțin și continuă: Știu… știu că te-ai săturat să mă tot auzi cum mă plâng… cum mă vait… dar… Uite, nu este nevoie să spui nimic, doar ascultă-mă, bine? Eram mai devreme la cerșit și deodată vine la mine un jandarm să mă dea afară, îți dai tu seama? După ce că nu mi-a dat nici un bănuț… chiar m-a și bătut, uite ce mi-a făcut la față. Îi arătă o vânătaie ce cuprindea jumătate din față. Abia ce se dezumflase cea de data trecută. Trase adânc un fum și se așeză mai aproape. Și să lăsăm acestea, dar câte și mai câte mai pățesc… Oamenii pe stradă mă ocolesc, copii se sperie de mine, toți mă izgonesc de colo colo de parcă aș fi un câine.</span></p>
<p></p>
<p><span class="font-size-3">Mie foame, înțelegi că mi-e foame? Mi s-a acrit să mănânc doar resturi odată la câteva zile și să dorm pe străzi. Știi ce rece e asfaltul? Nici măcar un carton nu am… ca să dorm si eu mai bine. De când familia mea s-a dus… totul a început să fie din ce în ce mai rău. Acum nici măcar nu mă mai recunosc… pe vremuri eram cineva… Măcar atunci aveam pentru ce să lupt, aveam un scop! Începe să se enerveze ușor. Aveam totul, înțelegi că aveam totul? ! Unde e Dumnezeu acum? ! Unde a fost el atunci când am avut cea mai mare nevoie de el? ! De ce nu a făcut nimic? ! De ce i-a lăsat să moară? ! De ce? ! Stinse țigara și începu să plângă. Mă simt așa de singur… bine… bine că măcar te am pe tine. Să… să nu pleci, mă auzi? Să nu cumva să mă lași singur, doar pe tine te mai am… și îți mulțumesc. Îl luă în brațe și îl strânse tare la piept. Își mai revenii și încheie: Deja s-a făcut târziu, am strâns câțiva bănuți azi, voi merge la brutărie, poate reușesc să cumpăr o pâine. Rămâi cu bine prietene ” pe tronul tău de piatră ” îmi pare rău și de tine, mereu ai mâna goala, deși stai cu ea întinsă toată ziua, poate cândva îți voi afla și numele complet, până atunci sper că nu te superi dar îți voi spune în continuare ” I. H. ” .</span></p>
<p><span class="font-size-3"> Brutăria se afla la numai câțiva metrii de locul acesta. O încăpere micuță, amenajată cu gust în stilul vetustului Paris, la baza unei clădiri impunătoare, veche de peste o sută de ani. Patroana, ce era și vânzătoare din cauza chibzuinței sale exagerate, se prezenta a fi o doamnă în vârstă, singură și fără familie, îmbrăcată cochet și atent fardată, cu un aer de superioritate, demnitate și elegantă în același timp.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Bietul cerșetor mergea încet spre magazin, cu privirea pierdută și fața în pământ. Nu avea deloc o stare bună, de fapt, această stare îi era caracteristică de ani de zile.</span></p>
<p><span class="font-size-3">În mai puțin de zece minute, în fața lui apăru brutăria.</span></p>
<p><span class="font-size-3"> Intră cu grijă, aruncă o privire de ansamblu încăperii, rafturilor și se duse la tejghea. </span></p>
<p><span class="font-size-3">- Bună ziua doamnă Angela, am și eu câțiva bănuți. Binevoiți să-mi da-ți o pâinică?</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Ție? La cum arăți ai mare noroc că te-am primit în brutărie. Îți dai seama ce va spune lumea când va auzi că vorbesc cu un cerșetor? Mai mult, că l-am primit in magazin?</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Doamnă… sunt un client ca toți ceilalți, vreau și eu o pâinică, mie foame… nu-mi pasă ce zice lumea. Se uită cu poftă la o pâine micuță și puțin arsă.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- E… ție normal că nu-ți pasă, uite-te la tine cum arăți. Tu nu mai ai nimic, normal că nu-ți pasă, dar onoarea mea unde-o pui?</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Dar…</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Nici un dar. Gata! Ieși din magazinul meu până nu chem poliția! Cu o mână arătă spre ușă, iar cu cealaltă ținu telefonul deschis.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Doamnă, chiar doriți să pierde-ți bani? Nu sunt si eu ca orice alt client? Nu tot același lucru facem? Dumneavoastră îmi da-ți o pâinică, iar eu vă dau bănuți.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Crezi că de banii tăi am nevoie măi cerșetorule!? Am bani să-mi pun și-n cap. Sunt bogată, nu ca tine un om de nimic, mie și silă să-ți văd fața.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Bine… cum doriți… îmi pare rău pentru deranj… să-înțeleg că de această dată nu doriți să mă mai serviți… Cerșetorul o luă cu pași înceți spre ușa brutăriei.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Domnule, așteptați puțin. Acesta se întoarse și se uită mirat la femeie.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Bine, dacă tot v-a văzut deja toată lumea în magazinul meu, măcar haide-ți să vă dau o pâine. Dar cu o condiție, să-mi spune-ți numele dumneavoastră, această curiozitate o am de mulți ani, de când ați intrat pentru prima dată în magazinul meu.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Pe mine mă cheamă… de fapt mi se spunea pe vremuri… pe când… Îi întinse un buletin și se așeză pe podea cu privirea pierdută.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Îmmm… ce nume interesant! Exclamă femeia. Foarte interesant. Adam. Adam Stănescu.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Pute-ți vă rog să-mi dați pâinea? Arătă spre cea micuță.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Desigur domnule, un leu vă rog.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Adam se ridică și întinse o batistă cu câteva monede în ea.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Nu crede-ți că este cam mult mărunțiș? În fine, până la urmă sunt și ei bani. Stați doar să îi număr și puteți pleca, uitați pâinica. Angela numără cu atenție monezile, de doua ori. Domnule, aici sunt doar șapte zeci de bănuți, vă rog să-mi da-ți și restul.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Păi nu am… doar atât am reușit să strâng din cerșit. Fix șaptezeci de bănuți. La banii dumneavoastră nu cred că sunt o problemă treizeci de bănuți.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Cum așa? Ridică tonul și se sprijini în mâini de tejghea. Dar ce crezi tu? Crezi cumva că banii cresc în copaci? Dacă toată lumea ar face așa, unde aș ajunge eu? La faliment, nu-i așa? Vreau imediat și restul de bănuți.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Doamnă… nu am, de unde să fac rost? Se căută prin toate buzunarele. Dați-mi atunci doar trei sferturi din pâine, sau jumătate.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Auzi idee… păi da cum îți închipui tu că pot să-ți dau doar jumătate de pâine? Acesta este un magazin select, nu centru de binefacere sau vreun magazin amărât. Tot Bucureștiul cumpără pâine de la mine, nu îmi permit să vând jumătăți, cine crezi că mai cumpără pâine la felie, așa ca tine? Nici nu intră în discuție.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Dar doamnă, mie foame… Fie-vă milă și de mine…</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Dacă vrei să mănânci dă banii. Hai mai repede, trebuie să apară și alți clienți și nu vreau să te găsească pe tine aici.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Atunci îmi pare rău, dar nu îmi permit… Uita-ți pâinea înapoi… Lăsă pâinea pe tejghea, își lua înapoi buletinul și se întoarse spre ușă. O zi bună vă doresc.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Stai! Strigă femeia.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Cerșetorul se întoarse iar, cu fața mirată, sperând la o minune.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Da doamnă? Ce doriți?</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Dragă domnule, cum să vă spun eu dumneavoastră. Ați atins pâinea și după regulile magazinului, trebuie s-o plătiți. V-aș sugera să vă gândiți foarte bine, pentru că dețin datele dumneavoastră din buletin și nu aș dori să fiu nevoită a suna la poliție.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Doamnă, chiar nu am. Ce doriți să fac? Dacă nu e, de unde? Își întoarse buzunarele pe dos.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Aceasta nu este problema mea. Eu vreau doar banii, iar dumneavoastră pâinea. Uita-ți, ca să nu credeți cumva că sunt rea, vă ajut.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Domnul Stănescu se uită mirat.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Deci sunte-ți de acord să vă dau doar șaptezeci de bănuți? Nici nu vă închipuiți ce fericit m-ați făcut. Vă mulțumesc din tot sufletul. Zâmbi larg. Știam că aveți o inimă bună.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- O… dragă domnule, ați înțeles greșit, nu în sensul acesta vă voi ajuta. Vă propun un târg. Dumneavoastră vă păstrați bănuții, iar în schimbul pâinicii îmi da-ți pantofii. La cum arată, mai mult de un leu nu au cum să valoreze. Chiar vă fac un bine că îi cumpăr.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Doamnă Angela, mă scuzați, dar acești pantofi nu valorează nici pe de parte un leu. I-am cumpărat, de fapt, mi-au fost cumpărați cu mult timp în urmă la prețul aproximativ de cinci sute de lei.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Cinci sute de lei? Așa ceva… mă mințiți pe față. Cum? Un cerșetor? Un cerșetor să aibă pantofi mai scumpi decât ai mei? ! Dragă domnule, ori purtăm o discuție serioasă ori chem poliția.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Vorbesc foarte serios, atât valorează, cinci sute de lei. În orice caz, tot nu pot să vi dau, pe mine nu mă interesează această valoare materială a lor, pentru mine au o valoare sentimentală și din acest motiv nu vi pot da.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Valoare sentimentală? Acestea sunt prostii dragă domnule. Nu înțelegeți? Ori îmi dați acești pantofi, ori chem poliția.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Dar…</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Nici un ” dar ” ! Gata! M-am săturat! Vreau banii și îi vreau acum!</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Bine, atunci haide-ți… suna-ți la poliție… să mă ia și să terminăm odată. Pantofii nu îi dau, sunt tot ce mai am… Se așeză din nou pe jos, cu aceeași privire.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Vorbiți serios? Cam ciudată alegere, libertatea pentru o pereche de pantofi. În fine. Scoase telefonul și formă numărul.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Alo da? Bună ziua. Circa de poliție locală, cu ce vă putem ajuta?</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Bună ziua, vreau să declar și eu un furt din brutăria mea, strada Academiei, singura din zonă. O veți remarca imediat. L-am reținut deja pe hoț, vă rog să vă grăbiți, este foarte agresiv.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- În regulă doamnă, calmați-vă. V-om trimite un echipaj în cel mai scurt timp posibil.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Vă mulțumesc, o zi bună. Închide telefonul.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Gata! Hai că te-am rezolvat, acum nu te mai scapă nimeni. Când te gândești că puteai să dai pantofii și erai liber, în plus, mai aveai și de mâncare. Asta e, până la urmă la ce poți să te aștepți din partea unui cerșetor, care mai este și nebun pe deasupra.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Doamnă, de ce spune-ți că sunt nebun?</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Cum de ce? Toată lumea spune la fel. Crezi cumva că nu are motive? Eu de exemplu, tocmai ce te-am văzut mai devreme vorbind cu o statuie și nu e prima dată. Ți se pare normal? Iar acum, ți-ai vândut libertatea pentru o pereche de pantofi. Îți spun eu domnule, lumea are dreptate, ești complet nebun. Să știi că ai mare noroc că te-am primit în magazin.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Dacă acesta e noroc… Ridică privirea către vânzătoare. De mine puteți spune orice, dar nu vorbiți așa despre ” I.H. ” , nu este o statuie, este prietenul meu, cel mai bun prieten pe care îl am.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Fie ca tine, doar nu o să mă pun la mintea unui nebun. În orice moment trebuie să apară și poliția.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Se auziră trei bătăi puternice în ușă.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Deschide-ți, poliția!</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Acu-i acu, să vedem cum scapi. Spuse Angela privindu-l pe Adam fix in ochi.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Imediat domnule polițist, un moment vă rog. Spuse femeia și deschise ușa.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Bună ziua, am primit o sesizare cum că aici ar fi având loc o spargere.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Așa este domnule polițist. Poftiți vă rog înăuntru. Sunt îngrozită domnule, stăteam și eu liniștită când deodată intră la mine acest individ. Arătă spre Adam. Inițial am crezut că este un simplu client, un om amărât ce vrea și el să cumpere o pâine.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Continuați doamnă și v-aș ruga să vorbiți puțin mai rar ca să pot să întocmesc raportul.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Desigur, mă scuzați, de la emoții. Își șterse ușor fruntea cu batista. Cum vă spuneam, l-am primit pe acest domn, cu brațele deschise, l-am lăsat să vadă marfa, să-și aleagă cea mai bună pâine. Nici nu mi-a păsat că este cerșetor.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Așa, și… puteți să treceți direct la subiect? Mă cam grăbesc. Cum s-a comis furtul?</span></p>
<p><span class="font-size-3">- În regulă, mă scuzați. În cele din urmă i-am dat pâinica și când să plătească a scos câțiva bănuți, cel mai probabil ca să-și bată joc de amabilitatea mea și să mă pună să număr.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Doamnă…</span></p>
<p><span class="font-size-3">- În fine, lipseau din bănuți, și vă d-ați seama, doar nu era să pun de la mine, sunt și eu o biată vânzătoare, am copii mici acasă, înțelegeți…</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Și apoi individul a furat pâinea? </span></p>
<p><span class="font-size-3">Femeia izbucni într-un plâns forțat.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Da domnule polițist… chiar m-a amenințat că mă bate dacă nu îl las să plece cu pâinea… și… și cât m-am rugat de el ” Măi omule, nu e bine să furi, te va pedepsi Dumnezeu ” , așa i-am spus, dar el nu… și nu… ” Te rog domnule, nu fura. Uite, mai bine dă-mi pantofii dumitale în schimbul pâinicii ” , așa i-am spus domnule polițist… vă rog să mă credeți…</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Am înțeles, nu mai este nevoie să spune-ți nimic, vă cred în totalitate. Se duse spre cerșetor.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Ridică-te să-ți văd fața. Adam nu îl auzi.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Am spus să te ridici! Strigă el.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Cerșetorul se ridică și se uită fix în ochii polițistului.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- A! exclamă omul legii. Pe tine te știu! Văd că nu te-ai învățat minte. Ia vino tu frumos cu mine la secție. Îl apucă de haină.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Vă rog domnule jandarm, nu vreau la secție… vreau doar să mă lăsați să plec. Uitați, nici de pâinică nu mai am nevoie.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Jandarm! Iar îmi spui jandarm? !</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Vă rog… fie-vă milă… Polițistul scoase bastonul și începu să-l bată cu putere.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Ia mă, ia… Asta pentru că nu ai respect… Asta pentru ca m-ai făcut jandarm… Ia-o și pe asta pentru furt… Mai ia încă una pentru amenințări… Mai ia încă două… încă nouă… încă o sută… Firar tu să fi…</span></p>
<p><span class="font-size-3">Bietul cerșetor primea lovituri din toate părțile, începea să arate ca un monstru în adevăratul sens al cuvântului. Însă, adevărata luptă se ducea în sufletul lui. Vedea cum îl tratează oamenii, se vedea pe sine, halul în care ajunsese. Se gândea cum era în trecut și cum bucuria și omenia lipseau cu desăvârșire. Se gândea la prea multe și suferea prea mult.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Stop! Îl omori, domnule polițist… opriți-vă! Strigă îngrozită femeia.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Acesta se opri și se uită la ea, apoi la cerșetor.</span></p>
<p><span class="font-size-3"> </span></p>
<p><span class="font-size-3">- Bine, aveți dreptate, cred că mi-am pierdut puțin cumpătul. Îl duc imediat la poliție.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Nu este nevoie. Spuse Angela. Haide-ți mai bine să-i scoatem pantofii și să-i dăm drumul. Mie așa de milă de el. Uitați, nici plângere nu mai depun.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Cum doriți, dar cu el ce facem?</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Ce să facem, îl luați și îl duceți afară. Îl puteți lăsa pe banca aceea ce se vede pe fereastră. Cea de pe partea opusă brutăriei. Lumea va crede că e beat. Puneți-i pâinea lângă el, poate i-o fi foame bietului om.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- În regulă doamnă. Îl descalță pe cerșetor și lăsă pantofii pe jos. O zi bună!</span></p>
<p><span class="font-size-3">- De asemenea! Vă mulțumesc pentru ajutor.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Adam zăcea acum inconștient pe bancă, plin de vânătăi și sânge închegat. Îl dureau toate, dar cel mai rău îl durea sufletul. Trecuseră deja mai bine de două spre zece ore, de la incident, dar bietul om se afla în aceeași stare. Nimeni nu se oprea să-l ajute. Lumea îl ocolea sau în cel mai bun caz, trecea pe lângă el, nepăsătoare. Unii gândeau că este beat, alții cum că ar fi drogat sau că ar dormii pur și simplu, neavând casă. Această situație a continuat ore în șir, până într-un târziu, pe la ora opt P.M. , când Roadevin, un țigan de vreo 30 de ani, trecea întâmplător prin acea zonă.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Se așeză lângă el, îl zgâlțâi puțin și spuse cu un accent autentic țigănesc:</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Adame, scoală mă. Trăiască-ți puradeii, îmi dai si mie puțin din pâinea ta? Nu primi nici un răspuns.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Haoleo mă, da ce ești așa zgârcit? O mușcătură numa, să văz ce gust mai ae pâinea. În continuare, nici un răspuns. Da ce ai mă? Îl întoarse cu fața spre el și văzu rănile. Mâncași-aș, iar te-a smardit careva? Las’ că te-oi trezi io. Scoase o sticlă cu apă și i-o vărsă pe față.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Hmm… îmmm… Roadevin? Ce caut aici? Ce s-a întâmplat?</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Pai tu să-mi spui ce sa întâmplat. Ia zi mă, pe cine ai mai supărat de data asta?</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Eu… ? Pe nimeni… Leșină la loc. Roadevin îi trase două palme puternice și continuă discuția.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Atuncia de ce ești mă în halu’ ăsta?</span></p>
<p><span class="font-size-3">- E… ca de obicei… Nu vreau să-ți mai povestesc. Se întoarse cu fața spre spătarul băncii.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- De câte ori să-ți mai spun Adame? De câte ori? Dacă nu intri puțin în ei, ești luat de prost și fac ei ce vor din tine.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Știi că nu este genul meu, am și eu o demnitate, o prestanță. Caracterul nu mi-l voi schimba niciodată, indiferent de împrejurări, este tot ce mi-a mai rămas.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Ascultă la mine, într-o lume ca asta, caracterul tău e un blestem. Oamenii ca tine nu vor obține niciodată nimica și vor fi mereu bătaia de joc a altora. Ai face bine să te trezești la realitate. Văz că ți-ai revenit, io plec mă, că am treabă. O luă din loc, când îl auzi pe cerșetor.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Domnule, nu eu sunt problema ci lumea. Oamenii aceștia care au uitat de orice fel de valoare morală și nu mai au pic de jenă, iar aceasta nu o pot schimba eu. Detest această lume, dar se pare că sunt blestemat să trăiesc în ea.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Dacă o detești atât de mult și dacă nu îți convine nimica în ea, atuncia de ce nu faci ceva în privința asta mă? Viața nu e un blestem, e o alegere. Mori și gata. Eo plec, am treabă, ne-om mai vedea pe-aci. Dând să plece, îl auzi din nou pe ceșetor.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Mister Roadevin, unde vă grăbiți așa? Nu-mi faceți plăcerea de a mai rămâne câteva minute? “ Afacerile “ dumitale, ca să le zic astfel, pot să mai aștepte încă puțin, nu-i așa? Zâmbii forțat. Știi că nu-mi face plăcere să stau singur.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Bine mă, hai că mai stau acuma, da numa puțin, sunt un om ocupat.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Vă mulțumesc. Uitați, ca să merite efortul, am ceva bun pentru dumneavoastră. Se scotocii prin buzunare și scoase doua țigări cam mototolite. Sunt ultimele două. Surâse slab.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Oooo… bun Adame, bun. Așa să mai tot stăm de vorbă. Își aprinse o țigară, Adam pe cealaltă, și trase ușor din ea. Deci, despre ce vrei să vorbim mâncați-aș suflețelu’ tău?</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Despre lumea aceasta dragul meu. Despre oameni, despre mine, despre tine, despre multe…</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Mai preces cam despre ce? Că n-am toată viața să stău la vorbă.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Mai precis, dragă domnule, despre ce ați spus mai devreme. Chiar credeți că moarte este soluția? Că lumea va rămâne mereu așa și că trebuie să mă conformez ca să-mi fie bine?</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Mă, nu știu ce să zăc. Acuma… la viață sau moarte nu mă bag, dar la lume, da, așa crez mă. Ori te dai după ea ori te dă ea pe tine afară.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Adam trase un fum adânc si spuse.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Eu nu mă voi schimba niciodată, nici nu concep așa ceva. În primul rând în viață trebuie să fi dumneata împăcat cu tine însuți. Prin urmare, ca să pot fi împăcat trebuie să procedez astfel.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Și chiar se merită mă? Să fi bătaia de joc a tuturor pentru un principiu amărât?</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Pentru mine da, chiar merită.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Roadevin își stinse țigara și vorbi mai gânditor.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Tot îmi vâjâie ceva în creieri mă Adame. Eo unu da, merită să trăiesc, am familie cu puradei, casă, mașină, da tu mă? Tu nu ai nimica. De ce te chinui atâta?</span></p>
<p><span class="font-size-3">În realitate, țiganul avea o familie prea numeroasă pentru veniturile sale ce constau de altfel în furtișaguri, o dărăpănătură de cocioabă în centrul vechii unde locuia abuziv și o rablă de mașină recuperată de la casări. Totuși, aceste lucruri însemnau mai mult decât bietul cerșetor ar îndrăznii vreodată să viseze.</span></p>
<p><span class="font-size-3">-Nu știu. Adică… să mor? Mi se pare… Nu știu cum mi se pare. Într-adevăr nu am nimic. Am pierdut totul dar totuși… Își stinse țigara și rămase pe gânduri.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Dar totuși ce mă? Adam nu îl auzi, mintea lui era în altă parte. Ai vrut un răspuns, ți-am dat un răspuns. Oamenii care se adaptează trăiesc, iar restul doar există. Uite, asta ca să nu mă crezi prost. Adam își revenii din transă.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- De unde cunoști dumneata conceptul de viață în antiteză cu existența? Nu-mi răspunde, ascultă-mă te rog. Dumneata spui cum că cei ce nu se adaptează doar exista și prin urmare ar fi mai indicat să moară ca sa scape de suferință, am dreptate?</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Cam așa ceva. Adică, până la urmă e alegerea ta, dar mi se pare curat masochism ca o persoană ca tine să existe în lumea asta.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Te înțeleg dragă prietene, dar nu pot face așa ceva. Să nu mă înțelegi greșit, eu aș vrea, nu mi-e frică de moarte, însă… Începu să plângă.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Acum ce mai e mă? De ce naiba plângi? Se apropie de el și îi trase o palmă. Oprește-te, ești bărbat mă, spuie de ce nu vrei să mori.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Din cauza Lui… Izbucni din nou în plâns.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Din cauza cui Adame? A cui?</span></p>
<p><span class="font-size-3">- A nemernicului de D-zeu, mi-a luat tot ce aveam, tot… Îl urăsc, iar dacă mor… Voi fi cu el veșnic… Nici nu suport un astfel de gând…</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Prietene, acum să nu crezi că te îndemn la ceva, dar daca te omori sângur, ajungi in Iad mă, nu în ceruri. Cu Diavolul vei sta tu mă, nu cu D-zeu. Se ridică de pe bancă.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Cerșetorul ridică privirea spre el.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Vorbești serios? Unde pleci?</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Ți-am spus că sunt ocupat. Trebuie să plec. Și da, vorbesc foarte serios. Roadevin plecă.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Domnul Stănescu era acum foarte îngândurat, o întreagă bătălie interioară se ducea în mintea și în sufletul său. Era vulnerabil acum, toate problemele și gândurile se adunaseră, toate nemulțumirile și suferințele din trecut. Totul clocotea și era pe cale să izbucnească. Gândurile deveneau neclare, sentimentele la fel. O decizie corectă nu exista, dar ceva, orice ar fi fost acel ceva, avea să se întâmple mai devreme sau mai târziu.</span></p>
<p><span class="font-size-3">După aproape o oră de meditat, Adam încercă să muște din pâinea căpătată, fiindu-i cumplit de foame. “ Au… au… ! “ exclamă el de durere “ Pâinea asta e pietroi, nu o pot mânca așa. Îmi trebuie nițică apă sau ceai. ” , ” Poate… poate îmi va da doamna Angela dacă o rog, doar sunt lângă brutărie. ” Traversă strada și se opri în dreptul ușii. ” Oare să bat? Oare mi-o da sau… ? ” Rămase câteva minute nemișcat în dreptul ușii neștiind ce ar fi mai indicat când brusc, aceasta se deschise.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Ce mai vrei domnule? Te pomeni că-ți vrei pantofii înapoi! Spuse femeia mâhnită.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Nu… nu-i mai vreau… doar… doar puțină apă sau ceai… dacă aveți și binevoiți să-mi dați.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Dar ce mă credeți domnule? Casă de… Proprietăreasa nu mai apucă să-și termine fraza, deoarece sărmanul se îndepărtă speriat.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Ajuns în dreptul unei străduțe împrejurate pe ambele părți de case vechi, încetini și se uită spre cer. Era deja trecut de ora 23 și se lăsase o beznă cumplită. Stelele luminau însă și se vedeau pe alocuri garduri căzute sau mașini mâncate de rugină ce țineau de adăpost câinilor maidanezi. Lătraturi și claxoane se auzeau în depărtare, iar o căldură rece se simțea în aer. Adam lăsă pâinea pe jos, gândindu-se că poate un câine cu fălci mai puternice decât ale sale o va găsi și va fi fericit. Trecea încet pe lângă acele case, ce păreau părăsite, se gândea la multe, Roadevin trezise în el o lume de mult apusă, alimentată de durerea prezentului. Luna îl urmărea pretutindeni de parcă l-ar privi, iar bufnițele își începuseră melodia. Pentru oamenii obișnuiți, ce nu duc grija zilei de mâine și nu se află pe străzi la o astfel de oră înaintată, peisajul ar părea sumbru, înspăimântător, dar pentru Adam era ceva obișnuit. Nu avea somn, așa că se plimbă în continuare pe străduță, mergând tot mai departe și mai departe. Vântul parcă acompania bufnițele, dar într-un mod mai subtil, șuierând din când în când ceva ce părea mai mult a voce decât a șuierat, un fel de cuvinte nerostite ce căpătau formă prin această atmosferă sumbră de afară.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Cerșetorul se opri în dreptul unui copac bătrân și îl examină atent, îl pipăia de sus pană jos de parcă ar fi căutat ceva. Îl mirosi, îl luă în brațe și spuse ” Aici erai. De când te caut și în sfârșit te-am găsit. ” Surâse slab și se uită atent la o anumită parte a pomului, mai exact la cea de sus ce se contopea cu ramurile. ” Mai ții minte ce mi-ai spus cândva? Pe când am venit pentru întâia oară în acest loc bizar? Era tot noapte… ” vorbi singur și se uită din nou la cer. ” Normal că nu mai ții minte, a trecut atâta timp… ” mângâie ușor copacul, de parcă ar fi vrut să nu-l rănească. ” Poate dacă-ți citesc, ai să-ți aduci aminte. ” Își aprinse bricheta și se uită din nou la partea de sus a pomului. ” A + V = C ” . ” Mai ții minte această ecuație a noastră? Chiar tu ai scris-o, cu mâna ta delicată. O… ce aș mai săruta această mână acum… de o mie de ori apoi aș lua de la început… iar… și iar… ” . Adam izbucni în plâns. Se uită la cer, la copac apoi din nou la acel punct înalt. ” De ce nu răspunzi! De ce! ” urlă copleșit de durere. ” Am să-ți spun eu ce mi-ai spus atunci! Ai face bine să mă asculți! ” . Se cățără cu greu în vârful copacului și urlă din toate puterile ” Ai spus așa: Atâta vreme cât acest copac va fi în picioare, iar tu vei sta lângă el( adică eu ) , eu mă voi afla de parte cealaltă ( adică tu ) și voi aștepta să mă iei în brațe, să mă săruți și să-mi vorbești despre stele. Nimic, absolut nimic nu va schimba acest lucru, îți jur. ” Aruncă bricheta în sus și urlă din nou ” De ce nu-ți respecți jurămintele? ! De ce? ! ” . ” O să urlu până îmi răspunzi, m-ai auzit? ! ” .</span></p>
<p><span class="font-size-3">Simții un foșnet la baza copacului și se uită mai atent pregătit să coboare. ” Ai venit? În sfârșit ai venit? ” se întrebă plin de uimire Adam. Imaginea îi era neclară, dar se vedea cineva mișcând pe lângă copac. Coborî de îndată și se chinui să pătrundă întunericul. ” Veronica? Tu ești? Răspunde draga mea. Nu-ți fie temă, sunt eu și sunt singur. ” Deodată simți o mângâiere la baza picioarelor. Rămase neclintit, era bucuros și tot odată îi era teamă, știa că ceva nu e în regulă, că nu e normal. Se uită iar la cer și simți din nou aceeași mângâiere blândă. Se aplecă ușor, cu mare prudență și sesiză lângă el o respirație caldă, urât mirositoare, ca de cadavru. Întinse mâna și dădu peste un păr lung, umed, ce îi păru familiar. ” Veronica? Iubita? De ce ai părul ud? Las că ți-l mângâi eu să se usuce. ” Avea mișcări blânde, ca de chirurg, îi era teamă să n-o rănească sau să n-o sperie cumva. Totul i se părea atât de frumos și tot odată așa ireal. ” Vorbește-mi draga mea, vorbește-mi. Unde ai fost în tot acest timp? ” . Nu primi nici un răspuns. O tăcere ca de mormânt încărca atmosfera. ” Nu-mi vine să cred că în sfârșit ai venit. Dă-mi… dă-mi mâna să ți-o sărut. Nu-ți fie teamă. Atâția ani am visat la acest… ” Trecu fulgerător pe lână ei o mașină de viteză cu faruri orbitoare. De atât a fost nevoie, de un moment ca totul să se năruie. În acea clipă de lumină cerșetorul văzu realitatea. Ceea ce el iubea cu atâta patimă se dovedi a fi un simplu câine maidanez ademenit de bucata de pâine, ce o luă la goană speriat probabil de zgomotul asurzitor al mașinii. Adam se trezi brusc la realitate. Tot ce crezuse el cu câteva momente mai devreme, toată trăirea sa sufletească, toți fiorii de spaimă, iubire și uimire se risipiseră odată cu acel fulger orbitor. Nu știa ce să mai creadă sau ce să mai simtă. Acum stătea pur și simplu uitându-se la cer. ” Un… un… un câine? Chiar a fost doar un câine? ” Se apropie de copac și îl luă în brațe, mângâindu-l ușor pe toate părțile. ” De ce? ” Spuse el disperat. ” De ce te joci așa cu mine? ! De ce mă tratezi astfel? ! Cu ce ți-am greșit? ! Da ! Cu tine vorbesc! Te crezi stăpânul tuturor? ! Crezi că ai dreptul să faci ce vrei cu mine? ! Că poți controla totul? ! ” Bietul om oscila acum între tristețe și nervozitate, între lacrimi și nervi. Nu putea sta, nu putea merge, totul era neclar, nu mai știa ce vrea. Mângâia din ce în ce mai nervos copacul, făcând mișcări largi și apăsate. Când, deodată simți că i se afundă degetele în ceva, era o scorbură. Se opri, începu să-și aducă aminte ceva legat de acea scorbură, dar nu reuși, amintirile îi erau neclare acum. Băgă mâna mai adânc și mai adânc, mânat de o dorință ciudată, până când simți ceva înăuntru, în inima acelui copac. Părea a fi o bucată de hârtie, o scoase la iveală, dar fără lumină nu o putu citi. Decise să meargă într-un loc mai bun, la statui mai exact, acolo unde știa bine că este luminat și mai mult decât atât, că poate găsi un sfat la prietenul său I.H. .</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Prietene, ce bine că ești treaz. Am mare nevoie de sfatul și sprijinul tău. Spuse cerșetorul în timp ce se așeză lângă el. După patru ani de când sunt pe străzi am găsit în sfârșit copacul special, știi că ți-am povestit de el. Îmi pierdusem de mult orice speranță, dar uite că am reușit. Am mai găsit de asemenea dragul meu prieten, un bilet chiar în inima copacului, mai mult ca sigur mi l-a lăsat scumpa de Veronica. Cred că i-a fost teamă să vină personal la întâlnire. În fine, vreau să ți-l citesc și să-mi spui ce crezi. Desfăcu cu grijă hârtia albă împăturită în două. Scrisul era îngrijit și ușor aplecat către dreapta. Nu avea titlu, iar cerneala părea o nuanță de verde închis. ” Iubitule, ți-am lăsat aici acest bilet, ce cred că te va surprinde având în vedere cele întâmplate în ultima vreme. Sunt sigură că îl vei găsi curând. Îmi pare foarte rău, nu am vrut să plec de lângă tine, am fost forțată de împrejurări. Vreau să știi că te iubesc enorm, pe tine și doar pe tine te voi iubi mereu. Te rog, te implor să vii la mine, știi unde mă găsești. Aș veni eu, dar nu pot. Știu că îți va fi greu să ajungi, că poate nu vrei și că poate ești surprins că te chem aici, dar am mare nevoie de tine. Te voi aștepta oricât, doar vino… Nu mă abandona… Nu mă semnez ca să nu afle el că îți scriu, știi bine că aici unde sunt nu am voie să trimit scrisori, ți-am lăsat biletul printr-un prieten foarte bun. Te iubesc. ” .</span></p>
<p><span class="font-size-3">Adam închise biletul cu grijă și îl puse în buzunar.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Deci? Ce crezi prietene? Nu-i așa că te surprinde? Sincer să fiu eu mă așteptam la un astfel de bilet. Veronica își ține întotdeauna promisiunile. Din bilet înțeleg că nu a putut veni personal, dar tot a găsit o metodă de a vorbi cu mine. După cum credeam și eu, ea nu poate venii, dar mă iubește în continuare și are nevoie de mine ” acolo ” unde este ea. Chiar mă imploră să vin. Așa că dragul meu I.H. , ce mă sfătuiești să fac? Să merg sau nu la ea? Ține cont că singura metodă de a ajunge este moartea și mai ține cont de faptul că eu nu am nimic în această lume mizeră, în schimb alături de ea și de cel mic am totul. Se uită fix în ochii lui, încercând parcă să-i pătrundă gândurile cu privirea. Ca de obicei tăcerea ta spune multe, poate chiar prea multe. Îți mulțumesc dragă prietene, acum știu ce am de făcut. Rămâi cu bine și încearcă să dormi, deja este foarte târziu.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Se duse câțiva pași mai încolo, la scena improvizată de primărie, se așeză în genunchi și desprinse o lespede putrezită. Băgă mâinile înăuntru și scoase o cutie de carton ce avea mărimea unei roți de mașină. ” Acesta este biletul meu către Veronica ” spuse el rânjind și dădu la o parte capacul. Scoase cu grijă un costum de haine negru puțin mâncat de molii pe la coate și guler, dar în rest destul de bine conservat. Îl îmbrăcă numaidecât, își aranjă părul cu degetele și se înfățișă lui I.H. .</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Înainte să plec, am o întrebare scurtă. Îți place cum arăt? Crezi că așa voi fi bine primit la hotel?</span></p>
<p><span class="font-size-3">Vântul suflă o pană de porumbel ce se afla pe mâna ” prietenului ” și ateriză direct pe capul gol al cerșetorului.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Ai dreptate. Era să uit pălăria! Mulțumesc! Voi păstra această pană de la tine, să-mi poate noroc. Îți mulțumesc încă o dată și rămâi cu bine dragul meu.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Hotelul la care se referea domnul Adam Stănescu se numea ” InterContinental ” și se afla în proxima vecinătate a acelui loc.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Traversă intersecția, trecând din nou prin pasajul ” fără timp ” , mai merse puțin și se trezi în dreptul hotelului. De această dată era sigur pe el, știa foarte bine ce are de făcut grație tovarășului său. Intră drept, demn, cu privirea în sus și cu un aer de superioritate intelectuală. Se duse direct la recepție și se adresă.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Bună seara domnule, vă rog să scuzați această oră târzie, dar tocmai ce am sosit în București și nu am unde să rămân peste noapte. Aveți cumva o cameră liberă?</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Desigur domnule, dar din păcate locurile noastre sunt foarte limitate, nu mai avem decât Apartamentul Imperial situat la etajul nouăsprezece. Îl doriți pe acesta?</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Da, este perfect. Îmi plac panoramele de la înălțime.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Atunci s-a aranjat. Veți avea o priveliște sublimă către Piața Universității. Vă costă 1500 de euro pentru o noapte plus TVA, iar dacă doriți și mic dejun va costa 1600 de euro.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- O… nu, mulțumesc. Vreau doar camera, de obicei nu mănânc dimineața. Zâmbi jovial. Mai am o rugăminte dragă domnule, aș dori dacă se poate să plătesc la plecare, abia mâine dimineață îmi vor fi girați banii în cont, aveți POS nu-i așa? Vin tocmai de la Paris și nu dețin atâtea lichidități la mine.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Tres bien, monsieur. Spuse recepționerul bine voitor. Aveți bagaje de cărat? Doriți să vă parchez mașina?</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Nu, mulțumesc domnule. Doresc doar să ajung cât mai repede în camera mea, iar financiarul îl vom discuta mâine dimineață. Îl bătu pe umăr prietenește.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Bine înțeles domnule, mă scuzați. Uitați, aici aveți cheia. Puteți lua liftul până la etajul nouăsprezece.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Vă doresc ședere plăcută. </span></p>
<p><span class="font-size-3">- Mulțumesc domnule, o seară bună. Intră numaidecât în lift. </span></p>
<p><span class="font-size-3">De această dată Adam era sigur pe el și își intrase foarte bine în personaj. Nimeni și nimic nu îl putea abate din drumul său.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Liftul ascendea cu repeziciune în timp ce pe fundal cânta o melodie înceată de vioară. Brusc, liftul se opri între etaje. Deși nu era numerotat, din cauza superstiției, se putea deduce etajul, era treisprezece. Stănescu rămas calm, așteptă cu privirea fixată pe afișajul liftului o minune. Aceasta avu loc imediat, întrucât ascensorul își continuă drumul. Deși degajat, nu putu să nu se gândească la simbolistica măruntului eveniment. ” Oare o fi un avertisment? Oare nu este bine ce fac? De ce s-a oprit liftul? De ce treisprezece și de ce a repornit imediat? ” Se gândea Stănescu în sinea lui. Aceste gânduri nu au durat mult, întrucât ușile liftului se deschiseră spulberând orice îndoială.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Coborî grăbit și intră într-un culoar îngust, decorat cu gust și rafinament. Luminat pe laterale de aplici vetuste, dar elegante în același timp. Apartamentul Imperial se afla în capăt de tot, prilej numai bun pentru o plimbare.</span></p>
<p><span class="font-size-3">După douăzeci de minute în care cerșetorul savură fiecare moment al ” plimbării ” ajunse în fața ușii. O deschise ușor și rămase de-a dreptul surprins. În fața lui se înfățișa o cameră luxuriantă, cu o suprafață de 240 metri pătrați, două dormitoare, dintre care unul principal, dormitorul Imperial și unul secundar. În living, se afla un pian alb Stainway&sons, în stare de funcționare, pian pregătit special pentru șederea lui Nigel Kennedy. Mobilierul elegant și alb era confecționat din lemn de nuc și poleit cu aur ( scaune, mese, noptiere și alte obiecte mai mult decorative decât necesare, printre care și un pian impunător) , până și obiectele de iluminat nu erau mai prejos, folosindu-se sticlă de Murano. Pentru câteva ore, cerșetorul avea să trăiască asemeni unui rege. Surprinderea sa provenea însă din altă parte, mai bine zis din alt timp.</span></p>
<p><span class="font-size-3">” Arată exact la fel ca acum treisprezece ani! ” exclamă Adam. Se așeză pe un fotoliu și găsi un pachet de țigări. Își aprinse una și apoi continua cu voce tare, răspicată ” Aici a început totul draga mea Veronica, în această oază a luxului, iar tot aici o să înceapă din nou ” . Se cufundă cu totul în pernele fotoliului și privi spre pian. ” Mai ții minte iubito? Aici mi-ai cântat pentru prima dată ” Amandi ” melodia noastră, compusă chiar de tine cu multă grijă, special pentru acel moment magic. Nu îmi pot aduce aminte versurile dar știu că era o melodie lină ce creștea pe alocuri brusc și scurt, ca o inimă ce abia învață și începe să bată cu adevărat. Nu mai auzisem niciodată până atunci o melodie mai sublimă, mai încărcată de sentiment ca cea pe care ai cântat-o tu, atunci. Abia aștept să o mai aud odată, la pianul tău făcut din nori și stele. La fel ca acesta de altfel, doar că mult mai metaforic. ” Își mai aprinse o țigară și continuă mai viu, mai energic. ” Privind pe această fereastră, atunci, simțeam că zburăm, eram deasupra tuturor, eram regii lumi, a lumii noastre. Trei regi peste un univers așa de mare, infinit cum ai spune tu. ” Se ridică și se îndreptă spre pian, unde se așeză cu mare grijă. Pe o porțiune anume a băncii. ” Aici… aici stăteam eu acum treisprezece ani… aici aveam perspective și tot viitorul înaintea noastră. Tu stăteai în dreapta mea și cu mari străduințe, la rugămintea-mi , încercai să mă înveți piesa… piesa noastră. Țin minte că ai încercat ore în șir, umplând camera când de dezacordurile mele, când de curatele tale note cântate sistematic pe post de model, până când într-un târziu am renunțat eu deși tu ai fi continuat să mă-nveți o viață-ntreagă păstrându-ți același entuziasm și luciu din privire. ” Își ridică încet capul și se concentră asupra unui loc anume. Se ridică și intră în camera imperială, sprijinindu-se de perete. ” Pe acest pat… aici… te sărutam pătimaș dorind parcă a sorbi viața ta infinită prin acele buze. Universul nostru se crea aici, două puncte de materie din colțuri diametral opuse ale universului se contopeau aici, în acea noapte de august. ” Se îndreptă spre fereastră ” Când spun ” aici ” nu mă refer cu exactitate la acest loc, ci la universul nostru, ce ne-a urmărit pretutindeni începând cu acea zi. Oriunde eram împreună devenea acest mirific ” aici ” ” . ” Dacă ai fi putut venii, te-aș fi chemat din nou în acest loc, pentru a retrăi împreună momentele de atunci, ce au rămas împietrite în acest loc misterios. ” Își aprinse a noua țigară și se îndreptă spre baie. Se așeză pe marginea căzii privind pretutindeni și spuse, cu o voce mai obosită ” Nici până acum nu ți-am găsit colierul. Era preferatul tău, moștenire de familie. Deși să știi, l-am cătat pretutindeni, ba chiar le-am promis și cameristelor că cea care îl va găsi va primi dublul contravalorii bijuteriei. Nu a fost însă cu putință, parcă ar fi intrat în pământ. Îți promit însă că îndată ce ne vom reîntâlni, am să-ți fac personal unul, făurit din lacrimi de fericire. Sper că îl vei primi cu drag. ” Se ridică și-și privi imaginea în oglindă. Se vedea foarte clar și accentuat, în acea lacrimă cu ramă de lemn de nuc poleită cu aur, imaginea unui om îmbătrânit de timpuriu, un păr grizonat dar încă nu alb, riduri adânci ce-i brăzdau fruntea, cearcăne imense devenite nebuloase negre și un zâmbet știrb și îngălbenit. Numai ochii arătau la fel, de parcă ar fi rămas și ei, asemenea camerei, împietriți în timp. Acei ochi ce au văzut pe rând atât raiul cât și iadul, ce au trecut de la estaz la disperare, de la apogeu la nebunie.</span></p>
<p><span class="font-size-3"> Se uită la ceasul de perete, era trecut de ora trei, afară stăpânea încă întunericul și se puteau vedea jocurile de lumini ale orașului, chiar InterContinental-ul era o instalație vie, luminat aproape în întregime de zeci de reflectoare puternice de sus până jos și de jos până sus. Un loc mai frumos de a porni la marea călătorie nici că se putea.</span></p>
<p><span class="font-size-3"> ” Mă întreb oare… chiar așa o fi? Chiar o exista viață după moarte? Nu cumva risc să pierd și ce mi-a mai rămas în această lume mizeră? ” , ” Nu se poate, deja aberez. Dacă nu ar fi existat viața de apoi, acum nu aș fi primit biletul de la Veronica și nu maș fi mai aflat aici. Sigur există. Chiar m-a implorat să vin ” acolo ” … Nu are cum să nu existe… dar dacă? … ” Se întinse pe canapea, mai agitat ca niciodată. ” Trebuie să existe… Trebuie! Voi sta o oră să reflectez, iar apoi voi decide. ”</span></p>
<p><span class="font-size-3">După această oră de luptă interioară și contradicții puternice, Adam se ridică, se uită la ceas, la cameră, pe fereastră și spuse: ” A sosit momentul, nu mai pot zăbovii nici o clipă, iubirea mea mă așteaptă, la fel și cel mic. În câteva momente voi avea din nou ” totul ” ” .</span></p>
<p><span class="font-size-3">Deschise larg fereastra imensă și se așeză sprijinit de pervaz, cu picioarele atârnând în gol și privirea neclintită spre cer. ” Dacă Tu mi-ai furat pe nedrept fericirea, atunci eu, acum, mi-o voi lua înapoi, cu sau fără voia Ta! M-ai auzit! ? ” Urlă cerșetorul plin de mânie și dispreț. Încercă să se apropie și mai mult de marginea pervazului, dar haina i se agăță în ceva. ” Crezi că mă poți opri acum? ! Ei bine află că nu Poți! Am îndurat destul! Am dreptul la fericire! Vrei sacoul meu? ! Ia-l!</span></p>
<p><span class="font-size-3">Și spunând acestea, bietul sărman se smuci scăpând de sacoul incomod și căzând în gol de la etajul nouăsprezece al celui mai luxos și înalt hotel din București. </span></p>
<p></p>
<p><span class="font-size-3"><span style="text-decoration: underline;">Capitolul II</span> va prezenta o secvență din viața personajului Adam Stănescu dinaintea tragicului accident ce a dus la pierderea familiei acestuia.</span></p>
<p><span class="font-size-3"><span style="text-decoration: underline;">Capitolul III</span> - În acest capitol va începe acțiunea propriu-zisă a romanului. </span></p> Umbra în uniformă (Fragment 2)tag:insemneculturale.ning.com,2015-02-25:6515444:Topic:6872412015-02-25T11:41:01.399ZDumitru Danailahttps://insemneculturale.ning.com/profile/DumitruDanaila
<p><span class="font-size-5" style="font-family: 'times new roman', times;"> <b> </b></span></p>
<p><span class="font-size-5" style="font-family: 'times new roman', times;"> </span></p>
<p><span class="font-size-4" style="font-family: 'times new roman', times;"> </span></p>
<p><span class="font-size-4" style="font-family: 'times new roman', times;">O ZI CA TOATE ALTELE, ce altceva e Crăciunul pentru Natalia Smeianu? Chiar ca toate altele nu e, e ziua care pentru ea începe, de…</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-5"> <b> </b></span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-5"> </span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4"> </span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">O ZI CA TOATE ALTELE, ce altceva e Crăciunul pentru Natalia Smeianu? Chiar ca toate altele nu e, e ziua care pentru ea începe, de douăzeci şi patru de ani, fără omul care i-a fost alături. Barem n-a căzut un pic de zăpadă, să se mai lumineze oraşul, să fie mai strălucitoare sărbătoarea… Şi aşa, sufletul ei tot întunecat ar fi rămas, nimic nu-l mai înflăcărează în afară de izbânzile copiilor, doar ele îi mai înseninează privirea, doar ele îi mai aprind un zâmbet pe chip. Acum nu sunt nici copiii în prejmă, s-au risipit prin lume. Doamna învăţătoare frunzăreşte bucatele în silă şi parcă nu au niciun gust. Deşi totul este preparat de mâna ei, nimic nu o îmbie ca altădată, când petrecea împreună cu ai casei. Stinge apoi lumina, să se bucure măcar de clipirea multicoloră a beculeţelor din brad. Ce-ar mai fi de făcut? Sărbătoarea a fost şi s-a dus pe neobservate, a fost o boare, s-a stins repede. Închină totuşi un pahar cu vin de Năeni, mai bine zis de Proşca, acolo e satul unde şi-a anunţat ea venirea pe lume, scâncind anemic, în luna mai a anului 1950. Ridică paharul încet, spune în şoaptă „La mulţi ani!” nimănui sau, poate, tuturor, se roagă de sănătate pentru ea şi pentru copii, soarbe o înghiţitură, ca pe o împărtăşanie o soarbe şi îşi aduce aminte de cupa din care o îndemna preotul să bea când era mireasă. Nu îndepărtează imaginea, cu ea în ochi ar vrea să rămână, să înlăture astfel secvenţe neplăcute din viaţa ei zbuciumată. Uşor, uşor, chipul blând al preotului cu barbă căruntă, impozant în odăjdiile lui aurii dispare şi în locul lui se iveşte Umbra care îi însoreşte Nataliei, când şi când, zilele triste. E înfăşurată de nori cenuşii Umbra şi nu e prea clară. În plus, de data asta apare numai un bust al său, acelaşi din fotografia înrămată care fură ochiul în prima clipă după ce se intră în dormitor, făcută pe când Generalu, cum i se mai spunea uneori lui Tase, avea patruzeci şi doi de ani.</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4"> - Singurică, singurică? întreabă Umbra zâmbind, apoi continuă cu voce venită din înalt, gravă, stranie şi nu prea clară: Coborât-am coborât să-ţi ţin astăzi de urât. Am văzut lumină la fereastra ta şi am venit, ca în fiecare an, să îţi urez de fericire.</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4"> - Mulţumesc! Drăguţ ca întotdeauna! Bine-ai venit, Generale, să ai sărbători după inima ta! Eşti printre puţinii care mai ştiu de mine… Nu mai e mult şi nu va mai şti nimeni nimic… Peste ceva vreme, nu prea multă, vin şi eu la tine, acolo, sus! Mă primeşti?</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4"> - Eu am coborât la tine cu un sac de urări de viaţă lungă şi tu… Ce să faci acolo, sus? Tu mai ai multe de spus aici, pe pământ!</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4"> - Nu ziceai că e mai bine la voi? Cum e la voi? Te întreb pentru a nu ştiu câta oară… Mai bine decât la voi, vei spune tu iar, mi-ai mai spus asta! Mai bine ca la noi, înţeleg, mai bine ca la noi e în multe locuri din lume, dar cum e de fapt acolo, în lumea cealaltă? De ce ocoleşti mereu răspunsul?</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4"> - Eu credeam că mă inviţi la masă, că vom ciocni un pahar de vin zdravăn, de la mama lui, de pe cel mai renumit deal cu podgorii, că vei asculta urările mele şi vom sărbători ca în vremurile noastre bune!</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4"> Tăcere. Umbra se întunecă ceva mai tare şi Natalia se sperie că strania apariţie se va face nevăzută. Să nu aibă o asemenea surpriză, întreabă cu glas îndulcit:</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">- Ca în lumea de aici sau ca în lumea ta, cum să fie sărbătoarea noastră? Să ştii că nu aştept răspuns, altul e răspunsul care mă interesează pe mine! Şi consideră, te rog, că am auzit urările tale. Mă declar deja încântată de repertoriul care, sunt sigură, nu diferă mult de cel din anii trecuţi şi de drăgălaşa repetare a lui. Îţi spun din nou că urările tale îmi încălzesc sufletul, ele sunt pentru mine cel mai aşteptat moment al anului, dar vreau să aflu mai multe despre traiul din ceruri, mereu ai evitat să-mi spui cum e viaţa acolo. De data asta nu mă poţi opri să folosesc în alt mod clipele cât eşti cu mine. Sunt teribil de scurte, să ştii! La voi cum se măsoară timpul? Tot în ore? Sau aveţi o altă măsură? </span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">- Mai bine să ciocnim un pahar în cinstea ta! Să fii sănătoasă, mereu fermecătoare, să te bucuri de viaţă, de copii! Pe unde umblă ştrengarii, de te-au lăsat singură?</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">- Pe la treburile lor… De ce-ar face sărbătorile alături de o femeie în vârstă, să nu zic bătrână? Zburdă şi ei… La anii lor…</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">Nataliei îi trec iar prin faţa ochilor scene luminoase din tinereţile sale. Nu le dă atenţie, nu e timp pentru ele. Înghite un strop de vin şi priveşte uimită paharul cu care îl ciocnise pe al său spunând „Să fii fericit, Generale!” S-a golit puţin, sigur s-a golit puţin, nu i se pare, e cert că Umbra a băut din el. Doar n-a dat în mintea celor care cred în supranatural, în închipuiri neghioabe! E femeie educată, ba educă şi pe alţii, n-are voie să se încreadă în plăsmuiri ale imaginaţiei. Nu se încrede, tocmai de aceea mai ciocneşte odată paharul cu Umbra şi mai soarbe un strop de vin. S-a mai golit un pic paharul, sigur s-a mai golit un pic… Uluitor! Ce se întâmplă? Poate are vedenii… Sau e adevărat? Nu-şi dă seama. Înseamnă că e cazul să se culce, să pună capăt îndoielii. Cum să se culce? Dacă se culcă, vizitatorul ei nocturn dispare.</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">- Să zburde copiii, bine fac, dă-le pace, zice Umbra. Şi noi am zburdat când eram ca ei…</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">- Nici nu vreau să-mi aduc aminte! Uneori, amintirile plăcute dor mai tare decât necazurile. Odată cu ele vine părerea de rău că momentele acelea care s-au încrustat zdravăn în memorie sunt irepetabile, pe când necazurile, din păcate, se pot repeta.</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">- Poate că ai dreptate, dar mie amintirile frumoase îmi fac numai bine, ele sunt hrana mea de toate zilele.</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">- Cum tot omul îşi aminteşte mereu scene delicioase, care îi furnică pielea când îi vin sub pleoape, înseamnă că la voi oricine are cu se să se îndestuleze în fiecare zi. Ce bine trebuie să fie aşa! Să trăieşti numai din amintiri… Noi dăm o groază de bani pe mâncare! Dar copiii? Ei din ce trăiesc la voi? Ei, sărmanii, nu au deloc amintiri ori au atât de puţine…</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">- Ziceai că vrei să foloseşti mai bine timpul cât zăbovesc eu pe aici. De ce l-am pierde cu mărunţişuri?</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">- Asigurarea hranei nu e mărunţiş! N-ai uitat, cred, ce stratageme foloseam pentru a avea ce pune pe masă în vremurile când carnea şi altele de-ale gurii erau rarităţi…</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">- Mai bine ar fi să-mi vorbeşti despre tine, să ştiu cum îţi mai e de când ai rămas singură.</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">- N-am rămas chiar singură! O forţă dătătoare de viaţă şi putere, o forţă ştiută dar nevăzută a fost mereu cu mine. Şi tu ai fost cu mine când şi când, ai apărut când aveam mai mare nevoie de tine. Aşa am avut eu putere să merg mai departe. Sigur, voiam să merg mai departe alături de tine. N-a fost după voia mea şi n-am avut cum să mă opun hotărârii venite de sus. Apropo, ai aflat de ce ai fost chemat la ceruri? Era aşa de mare nevoie de tine? Se oprea în loc viaţa de acolo dacă rămâneai lângă familia ta? Ai, pesemne, un rol important printre cei chemaţi, să nu judecăm noi de ce a fost nevoie de tine acolo… Dar spune, hai, spune, te rog, cum e viaţa la voi? </span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">- Bună e, ţi-am repetat de multe ori! Dacă nimeni nu s-a întors pe pământ înseamnă că nu e rău în ceruri.</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">- De-aia nu te întorci nici tu?</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">- M-aş întoarce eu, dar nu se poate! Viaţa are şi acolo regulile ei.</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">- Am auzit că n-ar fi tocmai aşa, că n-ar exista reguli şi fiecare ar trăi după cum pofteşte.</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">- Cine ţi-a spus asta n-a ştiut ce spune. Dar uite că trece timpul şi n-am aflat nimic despre tine şi nici despre copii. Abia aştept să-mi povesteşti ce mai e cu tine şi cu nebunaticii noştri.</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">- Ce să fie cu mine? Ce-ai auzit! Aştept să vin acolo, sus. Cam atât! Copiii… Nu-i vizitezi şi pe ei, când şi când, cum mă vizitezi pe mine?</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">- Nu pot vorbi despre asta, aşa cum nici tu nu poţi spune nimănui despre întâlnirile noastre nocturne, nu te-ar crede nimeni.</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">- Nici n-aş avea ce să spun, cuvintele se şterg din memorie îndată ce discuţia s-a încheiat, vizita rămâne un vis pe care ştiu că l-am avut, dar secvenţele lui mi le amintesc vag. Chiar şi aşa, vizitele tale mi-au dat puterea să trec peste necazuri şi să am grijă de casă, de copii.</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">- Dacă n-ai vrut să-ţi cauţi un om ca lumea, mai bun decât mine, să ai un sprijin efectiv, în loc să te sprijini de o umbră…</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">- Sprijinindu-mă de o umbră am trecut eu atâţia ani grei, cumplit de grei…Când îmi spunea doctorul să mai fac un copil, mă temeam că o sfârşesc repede şi rămâi tu să îi creşti singur pe toţi trei. Domnul a vrut să se întâmple altfel, eu am fost cea care a rămas cu ei. Copiii n-au fost şi nu sunt o povară, nu mă plâng, ei sunt sufletul meu, spun doar că n-a fost uşor. Am prins şi o perioadă de uluitoare schimbări, la care n-am ştiut să mă adaptez, n-am ştiut să speculez momentul pentru a-mi face viaţa mai uşoară, cum au făcut altele ajunse acum doamne mari, eu am rămas doamna învăţătoare şi atât. Şi sunt mândră de asta! Gata, nu vreau să mai vorbesc despre mine, îmi spui totuşi cum e la voi?</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">- Iroseşti timpul cu o întrebare pe care am mai auzit-o! Nu spera că o să afli răspuns! Parcă ziceai că ţi-au dat roată nişte pretendenţi… Ce mai e cu ei? Mi-i descrii puţin, sufleteşte mai mult, dar şi fizic te rog să mi-i descrii, să ştiu ce rivali am avut şi, poate, am şi în prezent?</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">- Pretendenţi… Au încercat unii o apropiere de mine, pretendenţi nu le-aş zice şi cu atât mai puţin rivali ai tăi. Poţi fi liniştit, rivali n-ai avut, iar de acum încolo e imposibil să mai ai.</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">- De ce ? Eşti încă tânără…</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">Tânără… A trecut de şaizeci de ani Natalia Smeianu, se pregăteşte să iasă la pensie, dar va mai lucra o vreme, să-şi ocupe în mod plăcut timpul, în loc să-l petreacă apăsată de necazurile ei. În ciuda regimului alimentar pe care şi l-a impus de mult, nu mai e „năltuţă şi subţirică, păpădie, nu alta”, cum i se zicea când era liceană, a devenit femeie zdravănă, impunătoare, dar talia ei tot de invidiat e. Părul, altădată negru, lung, nu-l mai aranjează în fel de fel de coafuri care să-i sporească feminitatea, l-a scurtat, l-a vopsit într-o nuanţă argintie şi l-a dat băieţeşte spre dreapta, să acopere cumva fruntea care s-a lăţit supărător. Vocea, deşi e un pic mai molcomă, pare acelaşi clinchet de clopoţel ce anunţă sfârşitul orei de curs, iar ochii verzi au tot strălucirea de la tinereţe şi sunt la fel de sfredelitori. Ţinuta mereu sobră, prestanţa, distincţia doamnei învăţătoare stârnesc admiraţie şi respect, în ciuda posibililor cuceritori de inimi care nu se simt deloc încurajaţi. I-a ţinut elegant la distanţă cât era încă tânără, acum nu mai are atâta bătaie de cap cu ei, s-au mai liniştit.</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">- Tânără zici? întreabă Natalia. Mda… N-am ajuns încă o epavă, dar nu mai e mult până atunci, în caz că voi ajunge totuşi epavă şi nu voi eşua înainte de a mă înfăţişa lumii astfel.</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">- Cum poţi să vorbeşti aşa? Nu eşti tu aceea care ziceai că ţi-ai planificat să o duci până la o sută paisprezece ani şi că îi vei depăşi sigur, cum ai depăşit tot ce ţi-ai propus în viaţă până la data la care făceai această categorică afirmaţie?</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">- Rostită, era categorică afirmaţia, în sinea mea altceva gândeam şi, ai văzut, n-am fost prea departe să plec la ceruri de tânără. Acum sunt atât de aproape de plecare… Ce zici, mă primeşti în împărăţia în care te-ai instalat pentru totdeauna? </span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">- Nu eu trebuie să te primesc, altcineva hotărăşte asta! Dar iată că nici nu ştiu când a trecut timpul, mi se expiră biletul de voie şi n-am apucat să vorbim mai nimic despre noi.</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">- Am vorbit câte ceva, mai mult nimicuri… Poate mai ai timp să-mi spui totuşi cum e viaţa pe la voi, să ştiu dacă e cazul să grăbesc venirea acolo ori să mai întârzii pe aici.</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">- Nu mai e timp decât să te învălui cu toată dragostea mea şi…</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4">Continuarea frazei nu s-a mai auzit. Umbra s-a înceţoşat deodată, apoi uşor, uşor a dispărut în neantul din care venise. Nici urmă de Umbră, parcă nici n-a fost în dormitorul Nataliei. Doamna învăţătoare a rămas înciudată că n-a aflat nimic din ce o interesează pe ea cel mai mult şi n-a apucat barem să întrebe de ce strania apariţie s-a înfăţişat şi de data asta în uniformă.</span></p>
<p><span style="font-family: 'times new roman', times;" class="font-size-4"> </span></p> Când se conjungă verbul a iubi (3)tag:insemneculturale.ning.com,2014-06-29:6515444:Topic:5535042014-06-29T13:05:18.630ZCostel Zăganhttps://insemneculturale.ning.com/profile/CostelZagan
<p> Deşi brunetă sută la sută, Florica nu-i ţigancă. Părul mioritic se lasă mângâiat numai de vânt şi de pânza albă ce-i mai domoleşte sălbăticia întunecată. Faţa prelungă şi măslinie pare desenată în jurul ochilor mici şi iscoditori.<br></br> Trupul îi este bine proporţionat : şoldurile nedepăşind linia armonioasă a coapselor; mijlocul pare o clipă prea subţire ca imediat să se piardă în alte rotunjimi ameţitoare. Cum se poate, Doamne, ca o fată să aibă atâtea prăpăstii armonioase!?…<br></br></p>
<p> Deşi brunetă sută la sută, Florica nu-i ţigancă. Părul mioritic se lasă mângâiat numai de vânt şi de pânza albă ce-i mai domoleşte sălbăticia întunecată. Faţa prelungă şi măslinie pare desenată în jurul ochilor mici şi iscoditori.<br/> Trupul îi este bine proporţionat : şoldurile nedepăşind linia armonioasă a coapselor; mijlocul pare o clipă prea subţire ca imediat să se piardă în alte rotunjimi ameţitoare. Cum se poate, Doamne, ca o fată să aibă atâtea prăpăstii armonioase!?<br/> Sânii Floricăi pun în balanţă iadul şi raiul oricărui privitor. Fermitate şi picaj! Aripi gata de înălţare şi mere ale păcatului de-a pururea originar!<br/> Ce ameţitor saltă când se prinde în horă la vreo sărbătoare: şi cerul îi face loc! Ochii băiatului păreau suspendaţi între două lumi: o lume prinsă în hora timpului şi o singurătatea ce le devorau celor doi tineri prezenţa!<br/> Viorica, cealaltă vecină a lui Dio, e c-un an mai mică. Însă e mai dolofană şi-i place la fel de mult hora şi să petreacă de câte ori are ocazia!</p>
<p></p>
<p> Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (24)</p> Când se conjungă verbul a iubi (2)tag:insemneculturale.ning.com,2014-06-20:6515444:Topic:5468872014-06-20T18:44:40.981ZCostel Zăganhttps://insemneculturale.ning.com/profile/CostelZagan
<p> -Dio, mai am puţin şi e gata. Băiatul părea că n-o aude. Privea vădit emoţionat în fizica lui. Imediat Florica se ridică în picioare.</p>
<p>- Poftim! Dio vru să-şi ia foarfecele, fata însă ridică braţul mai sus. Băiatul îşi dădu seama că nu a stat aproape o oră doar din cauza obiectului cu pricina, şi observând sânii obraznici se dumiri. Aşa că făcu un pas spre... trecut! Florica-şi întoarse spatele, pregătindu-se parcă de start. Mâinile lui Dio , oarbe, alergau pe spirala…</p>
<p> -Dio, mai am puţin şi e gata. Băiatul părea că n-o aude. Privea vădit emoţionat în fizica lui. Imediat Florica se ridică în picioare.</p>
<p>- Poftim! Dio vru să-şi ia foarfecele, fata însă ridică braţul mai sus. Băiatul îşi dădu seama că nu a stat aproape o oră doar din cauza obiectului cu pricina, şi observând sânii obraznici se dumiri. Aşa că făcu un pas spre... trecut! Florica-şi întoarse spatele, pregătindu-se parcă de start. Mâinile lui Dio , oarbe, alergau pe spirala celor doi sâni. Brusc, întorcându-se, buzele fetei întâlniră gura de foc a lui Dio.</p>
<p> Casa începu să ardă pârâind din toate încheieturile! Fiecare sărut isca o nouă flacără! Geamurile se lichefiau unul câte unul. Deşi totul era în flăcări, nu se simţea nicio ţâră de fum.</p>
<p> Cei doi dansau ca o coloană nesfârşită de foc: se auzea doar muzica celor două inimi. Ruguri muzicale! Cei doi însetaţi îşi potolesc setea sorbindu-se unul pe celălalt. Vrând-nevrând se împiedicară de pat: părea o fântâna gata să-i înhaţe cu răcoarea-i ispititoare!</p>
<p>-E cineva acasă! Întunericul de-afară, vorbitor, aduse parcă o pală de fum!</p>
<p>-Da, eu-îngăimă fata vorbe arse de emoţie!</p>
<p> Sânii fetei luminau încăperea devenită dintrodată cub de gheaţă...</p>
<p></p>
<p> Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (23)</p>
<p> </p> Jurnalul unui cântectag:insemneculturale.ning.com,2014-03-20:6515444:Topic:4903332014-03-20T20:33:27.534ZCostel Zăganhttps://insemneculturale.ning.com/profile/CostelZagan
<div class="tb"><ul class="navigation byline">
<li> Motto: "A suferi spre a-nţelege."(Eschil)</li>
</ul>
</div>
<div class="xg_module_body"><div class="discussion"><div class="description"><div class="xg_user_generated"><p><br></br><span> 5.08.80.Urma trupului tău este chiar această cameră.Ea îmi dizolvă inima , şi n-am niciun cuvânt care să te înlocuiască, iubito!</span></p>
<p><br></br><span>*Iubirea nu are ochii legaţi, dar este miriapodă.</span></p>
<p><br></br><span> 7.08.80.Terminat…</span></p>
</div>
</div>
</div>
</div>
<div class="tb"><ul class="navigation byline">
<li> Motto: "A suferi spre a-nţelege."(Eschil)</li>
</ul>
</div>
<div class="xg_module_body"><div class="discussion"><div class="description"><div class="xg_user_generated"><p><br/><span> 5.08.80.Urma trupului tău este chiar această cameră.Ea îmi dizolvă inima , şi n-am niciun cuvânt care să te înlocuiască, iubito!</span></p>
<p><br/><span>*Iubirea nu are ochii legaţi, dar este miriapodă.</span></p>
<p><br/><span> 7.08.80.Terminat "Orestia", de Eschil : opera literară unde se învaţă suferinţa înţelepciunii. "Dar timpul, când îmbătrâneşte, şterge totul." Aş vrea să nu ai dreptate, Eschil! Şi eu mă apropii de tine ca soarele de această iarbă contemporană.</span></p>
<p><br/><span> 8.08-Pauza de masă a destinului.</span><br/><br/><span> 11 august 1980,ora 0,50.Un an de la ultima noapte de dragoste cu Moartea. Şi sunt atât de singur că şi fericirea celorlalţi e un adevărat supliciu pentru mine!</span></p>
<p><br/><span> Da, nu exist singur! Moartea e singurătatea extremă. Doar dragostea ne poate ridica până la nivelul inimii. În rest, totul e neant. Neant corupt.</span></p>
<p><br/><span>*În cimitirul nostru, ciudat sau nu, însă lipseşte moartea.</span></p>
<p><br/><span>*E TIMPUL SĂ MORI, NEMURIRE!</span></p>
<p><br/><span>*Cu nicio bibliotecă nu se poate face dragoste!</span></p>
<p><br/><span>*Sunt tânăr, dar îmi lipseşte trupul frumuseţii în care să mă exprim.</span><br/><br/></p>
<p></p>
<p><span>Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (21)</span></p>
</div>
</div>
</div>
</div> Însemnările unui adolescent (III)tag:insemneculturale.ning.com,2014-03-14:6515444:Topic:4872672014-03-14T18:35:15.466ZCostel Zăganhttps://insemneculturale.ning.com/profile/CostelZagan
<div> 29.x.74.Viaţa este o continuă căutare. O luptă neobosită pentru a găsi forma şi formula ideală de om: în înţelesul cel mai general şi cel mai profund posibil.</div>
<p><span> În lumea aceasta dolodora de enigme şi neînţeleşi ce-aş mai putea pretinde şi eu? Că nu sunt pe deplin sau chiar deloc înţeles? S-ar crede că-s absurd sau cel mult banal. Şi nu prea doresc acest lucru... La şcoală, tov. dirigintă, prof. C. E., i-a spus mamei c-aş putea lua numai note de 10, 9 fiind…</span></p>
<div> 29.x.74.Viaţa este o continuă căutare. O luptă neobosită pentru a găsi forma şi formula ideală de om: în înţelesul cel mai general şi cel mai profund posibil.</div>
<p><span> În lumea aceasta dolodora de enigme şi neînţeleşi ce-aş mai putea pretinde şi eu? Că nu sunt pe deplin sau chiar deloc înţeles? S-ar crede că-s absurd sau cel mult banal. Şi nu prea doresc acest lucru... La şcoală, tov. dirigintă, prof. C. E., i-a spus mamei c-aş putea lua numai note de 10, 9 fiind accidental... Însă eu nu alerg după note! Totuşi notele exprimă , în mare parte, nivelul cunoştinţelor şi deprinderilor unui elev, până la momentul notării. Concluzia? Trebuie să învăţ mai bine! Să nu mai învăţ haotic: în unele zile fiind extrem de solicitat, iar în altele... pauză.</span><br/><span> Îmbinarea activităţii pur intelectuale cu cea sportivă ar putea produce saltul calitativ scontat. MENS SANA IN CORPORE SANO!</span></p>
<p><br/><span> 31.x.74. Politeţea este indispensabilă omului care se vrea cult şi pregătit multilateral.</span></p>
<p><br/><span> 4. XI.74. Reiau discuţia privind organizarea timpului după orele de clasă:</span></p>
<p><br/><span>*orele 15-17: pregătirea teoretică a lecţiilor-dacă e posibil-a tuturor lecţiilor pentru ziua următoare;</span></p>
<p><br/><span>*orele 17,10-18,30: efectuarea temelor;</span></p>
<p><br/><span>*orele 20-21,30: TERMINAREA PREGĂTIRII TEORETICE ŞI TERMINAREA TUTUROR PROBLEMELOR RĂMASE NEREZOLVATE;</span></p>
<p><br/><span>*orele 21,30-22:audierea unui program de varietăţi muzicale pentru delectare intelectuală şi deconectare psihologică.</span></p>
<p><br/><span>*Orele 22-23.Cultură generală.</span></p>
<p><br/><span> Experimentul începe astăzi: 5.XI.74. Sper să reuşească!</span></p>
<p></p>
<p><span>Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (20)</span></p> Însemnările unui adolescent (II)tag:insemneculturale.ning.com,2014-03-06:6515444:Topic:4827602014-03-06T18:20:02.062ZCostel Zăganhttps://insemneculturale.ning.com/profile/CostelZagan
<p><span> </span><span> 13.X.74. Celebritatea nu trebuie să facă dintr-un om onest, un om lipsit de scrupule şi de bun-simţ. Chiar dacă ai un grad de cultură superior celor din jurul tău să nu cauţi niciodată să profiţi de acest fapt pentru a lua în derâdere neştiinţa lor , de care probabil că nu sunt vinovaţi.</span><br></br><span> Dacă cineva îţi spune că nu ştie, apropie-te de el şi-l ajută! Dacă eşti prost- n-ai avut noroc !- nu-ţi afişa prostia! Să nu creadă ceilalţi că acesta-i…</span></p>
<p><span> </span><span> 13.X.74. Celebritatea nu trebuie să facă dintr-un om onest, un om lipsit de scrupule şi de bun-simţ. Chiar dacă ai un grad de cultură superior celor din jurul tău să nu cauţi niciodată să profiţi de acest fapt pentru a lua în derâdere neştiinţa lor , de care probabil că nu sunt vinovaţi.</span><br/><span> Dacă cineva îţi spune că nu ştie, apropie-te de el şi-l ajută! Dacă eşti prost- n-ai avut noroc !- nu-ţi afişa prostia! Să nu creadă ceilalţi că acesta-i bunul tău cel mai de preţ! Prostia a avut cândva un mare areal de răspândire, însă acum acesta tinde spre zero. Aşa că meditează !</span><br/><br/><span> 18.X.74. Liniştea a coborât peste sufletele zbuciumate ale acestei lumi. Excitanţii inhibitori nu şi-au sfârşit efectul lor epuizant. Peste toţi şi toate se înalţă visurile noastre care înmuguresc în primăvara vieţii. Visuri! Visuri de adolecent doritor de viaţă densă, plină de peripeţii şi aventuri galante.Visuri ce nu se sfârşesc decât în faţa imposibilităţii noastre intelectuale de a rezolva spinoasa problemă a banilor.</span><br/><span> TREBUIE SĂ CITESC DIN CE ÎN CE MAI MULT! Totul trebuie să aibă o aplicaţie în viaţa socială şi morală. Nu-mi pot permite să mai citesc romane poliţiste, cu toate că mi-au plăcut.</span><br/><span> Inhibiţia apare ca protest al organismului împotriva celuia ce-şi face de cap! Munca este de durată, odihna pentru durată.</span><br/><br/><span> 23X.74. Mă aflu într-o perioadă cam dificilă? Am impresia că nu-mi realizez cum trebuie sarcinile şcolare şi extraşcolare, că nu depun un efort suficient de susţinut şi serios pentru a înţelege problemele ce mi le pune viaţa prin intermediul şcolii, sau poate şcoala prin intermediul vieţii! Se face tot mai simţită criza de timp. Am prea multe de făcut şi prea puţin timp la dispoziţie! Vinovată o fi organizarea deficitară a timpului...liber!</span></p>
<p></p>
<p><span>Costel Zăgan, Deşertul de catifea (19)</span></p> Dio, fantasticul (2)tag:insemneculturale.ning.com,2014-02-18:6515444:Topic:4709132014-02-18T09:04:56.789ZCostel Zăganhttps://insemneculturale.ning.com/profile/CostelZagan
<p><span> Dio apăsă pe butonul ce-l conectă cu interlocutorul său: pentru numai 10 minute! Destul de mult, comparativ cu timpul alocat lui. Trebuia să sintetizeze totul în doar 4 minute.</span><br></br><span>-Bine te-am găsit, tinere! Nu te grăbi să ceri ajutorul traducătorului electronic! Cunosc suficient de bine limba ta pentru a-mi putea exprima gândurile ...româneşte!</span><br></br><span>- Bun-venit!Mă bucur. Voi înţelege mai bine concepţia Dvs.</span><br></br><span>-Văd că te pricepi să porţi…</span></p>
<p><span> Dio apăsă pe butonul ce-l conectă cu interlocutorul său: pentru numai 10 minute! Destul de mult, comparativ cu timpul alocat lui. Trebuia să sintetizeze totul în doar 4 minute.</span><br/><span>-Bine te-am găsit, tinere! Nu te grăbi să ceri ajutorul traducătorului electronic! Cunosc suficient de bine limba ta pentru a-mi putea exprima gândurile ...româneşte!</span><br/><span>- Bun-venit!Mă bucur. Voi înţelege mai bine concepţia Dvs.</span><br/><span>-Văd că te pricepi să porţi o discuţie pe marginea unei teme: să trecem la miezul problemei!</span><br/><span>1. Frumosul poate să fie şi urât, numai să fie estetic exprimat...</span><br/><span>- Dar...</span><br/><span>- Te rog, nu mă întrerupe!</span><br/><span>2. Timpul liber nu este chiar atât de liber (cum se mai crede încă)!</span><br/><span>3. Frumuseţea timpului liber- condiţie esenţială a contemporanietăţii.</span><br/><span>4. Timpul şi consacrarea unor opere de valoare, concepute în timpul liber.</span><br/><span>5. Sfârşitul timpului liber sau noua etică a esteticului.</span><br/><span> Cum e şi firesc, voi detalia aceste idei. Ai vreo preferinţă?</span><br/><span>-Da. Aş dori să începeţi cu frumuseţea timpului liber...</span><br/><span>-Bine. Este cât se poate de evident faptul că, mai ales astăzi, nu-ţi poţi petrece timpul liber fără să iei în considerare modul cum şi-l petrec vecinii tăi. Iar aceştia sunt destui de mulţi şi au o mulţime de preferinţe, una mai trăsnită decât alta!</span></p>
<p></p>
<p><span>Costel Zăgan, Deşertul de catifea (17)</span></p> Dio, fantasticul (1)tag:insemneculturale.ning.com,2014-02-15:6515444:Topic:4690352014-02-15T19:55:00.063ZCostel Zăganhttps://insemneculturale.ning.com/profile/CostelZagan
<div class="tb"><ul class="navigation byline">
<li> Societate înseamnă colaborare. Oameni, societate, iubire. Societatea este o colectivitate de oameni, o sumă socială de indivizi cu multiple şi diverse preocupări, animaţi de o multitudine de sentimente şi discordii.</li>
</ul>
</div>
<div class="xg_module_body"><div class="discussion"><div class="description"><div class="xg_user_generated"><p><span> Oamenii sunt, în genere, o sumă individuală de valori umane. Societatea nu poate fi…</span></p>
</div>
</div>
</div>
</div>
<div class="tb"><ul class="navigation byline">
<li> Societate înseamnă colaborare. Oameni, societate, iubire. Societatea este o colectivitate de oameni, o sumă socială de indivizi cu multiple şi diverse preocupări, animaţi de o multitudine de sentimente şi discordii.</li>
</ul>
</div>
<div class="xg_module_body"><div class="discussion"><div class="description"><div class="xg_user_generated"><p><span> Oamenii sunt, în genere, o sumă individuală de valori umane. Societatea nu poate fi concepută fără oameni, în aceeaşi măsură în care nu sunt oameni decât aceia care trăiesc plenar într-o colectivitate umană.</span><br/><span> Ce stă oare la baza societăţii umane, a coeziunii sale distructibile doar în indiferenţa şi iresponsabilitatea unor maniaci?</span><br/><span> Sunt doar câteva puncte de reper şi mai mult de vedere pe care trebuia să le expună un tânăr de 19 ani, în cadrul unei Conferinţe Internaţionale , organizată de ONU, având drept temă o întrebare OMENIREA-I ÎN CONTRADICŢIE CU SOCIETATEA UMANĂ?</span><br/><span> Microvideocasetele i-au permis cunoaşterea celor mai odioase proceduri umane de rezolvare a unor conflicte lipsite de sens şi de conţinut uman. O formă gravă a unei maladii care a cuprins în mrejele sale o mare parte a populaţiei lumii-atât ca areal cât şi ca întindere în timp: spiritul războinic, de guerilă, tendinţa de-a avea cât mai mult spaţiu la dispoziţie... Pentru ce ?</span><br/><span> Poate, pentru a avea posibilitatea, comparând ce ai ca întindere materială-cu alţi virtuali rivali-să fii considerat... o mare personalitate, nu doar pentru timpul tău, dar şi de cei care vor veni după tine...</span><br/><span>...Mai avea câteva clipe până la începerea conferinţei.Tânărul Dio tocmai şi-a finalizat operaţia de conectare-în direct-cu centrul de distribuire a teleconferenţiarilor. Îl interesau două teme, prezentate de o tânără canadiană şi un bătrân simpatic din America de Sud. Câteva secunde mai târziu află că poate fi conectat oricând cu savantul sud-american, pentru a-i audia argumentele şi vedea constatările în ceea ce priveşte NOILE VALENŢE ALE FRUMOSULUI ÎN PSIHOLOGIA TIMPULUI LIBER.</span></p>
<p></p>
<p><span>Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (16)</span></p>
</div>
</div>
</div>
</div>