Toate discuţiile etichetate „poezie” - ÎNSEMNE CULTURALE2024-03-28T21:27:36Zhttps://insemneculturale.ning.com/forum/topic/listForTag?tag=poezie&feed=yes&xn_auth=noPrima poezie învățatătag:insemneculturale.ning.com,2021-02-02:6515444:Topic:11522102021-02-02T20:07:11.369ZBatmindru Luciahttps://insemneculturale.ning.com/profile/BatmindruLucia
<p class="Textsimplu"></p>
<p class="Textsimplu"><span style="font-size: 12pt;">Pe vremuri aveam o memorie de ELEFANT. Unde o fi dispărut elefantul meu în ultimul timp, Dumnezeu știe. Cred că aveam vreo doi anișori, eram în vizită la bunica de pe mamă și afară ploua urȃt. Era atȃt de urȃt și apăsător încȃt părea să mi se urască viața încă de la acei doi mici anișori. Mămica se chinuia să mă îmbrace cu ștrampii ca să mergem acasă. La un moment dat, scuzați-mi curajul de a aduce așa ceva în…</span></p>
<p class="Textsimplu"></p>
<p class="Textsimplu"><span style="font-size: 12pt;">Pe vremuri aveam o memorie de ELEFANT. Unde o fi dispărut elefantul meu în ultimul timp, Dumnezeu știe. Cred că aveam vreo doi anișori, eram în vizită la bunica de pe mamă și afară ploua urȃt. Era atȃt de urȃt și apăsător încȃt părea să mi se urască viața încă de la acei doi mici anișori. Mămica se chinuia să mă îmbrace cu ștrampii ca să mergem acasă. La un moment dat, scuzați-mi curajul de a aduce așa ceva în discuție, mi-am amintit un catren auzit de pe la copiii mai mari probabil: “Plouă, plouă / Babele se ouă / Ouăle-s de lut / Babele se ...” . Bineințeles că am rostit toată poezia în fața mămicăi, inclusiv acele trei mici puncte. La care mămica, profesoară de franceză și directoare de școală, a rămas făra cuvinte, s-a înroșit la față ca o fată mare și mi-a dat o palmă peste față. De atunci nici să mai fi zis vreun astfel de cuvȃnt. Cum să se fi întȃmplat una ca asta? Efectiv, copil fiind, nu m-am putut abține. Bine, în timp am reușit să învăț a privi ploaia cu ochi mult mai frumoși, mai cu un curcubeu, mai cu o cană de ceai frunzărind o carte. Totuși prima poezie învățată, rămȃne PRIMA în amintirea mea, indiferent dacă îmi place ori ba. Așa că prefer s-o asociez cu ceva de genul: Mamăăă! Amintiri cu atentatele din 11 septembrie! Trebuie să învăț o poezie cȃt mai repede. De data asta, poate încercăm cu scrisoarea a III-a de Mihai Eminescu. O fi cu noroc?! Cert e că pace, turcii ăștia nici c-au vrut.</span></p> Gheorghe A. Stroia despre poezia Vasilisiei Lazărtag:insemneculturale.ning.com,2013-01-20:6515444:Topic:1723312013-01-20T14:13:02.768ZVasilisia Lazărhttps://insemneculturale.ning.com/profile/VasilisiaLazar
<p><span class="font-size-3" style="font-family: andale mono,times;"> „Poezia <em><strong>Vasilisiei Lazăr</strong></em> are o expresivitate aparte, manifestând sensibilitate, delicatețe, ritm interior, și măsură în construirea fagurelui de vers. Deși aparent simplă, dezbrăcată de pseudo-retorici ori de sâmburii cvasi-filozofici prezenți în „lirica modernă”, poezia Vasilisiei are o curgere lină, aproape mimetică, împrumutând culorile sufletului căruia i se adresează. O spovedanie…</span></p>
<p><span class="font-size-3" style="font-family: andale mono,times;"> „Poezia <em><strong>Vasilisiei Lazăr</strong></em> are o expresivitate aparte, manifestând sensibilitate, delicatețe, ritm interior, și măsură în construirea fagurelui de vers. Deși aparent simplă, dezbrăcată de pseudo-retorici ori de sâmburii cvasi-filozofici prezenți în „lirica modernă”, poezia Vasilisiei are o curgere lină, aproape mimetică, împrumutând culorile sufletului căruia i se adresează. O spovedanie aproape ritualică, rostită din sacrul confesional numit: POESIS. O astfel de lirică este valoroasă în și prin sine, oferind lectorului suficiente motive de dependență: liniște, împăcare cu sine, frumusețe interioară, crâmpeie dintr-un vis universal-valabil. Un glas poetic diafan, precum o rază de soare, dublat de o inteligență și de un rafinament special. Nici nu ai bănui efervescența aflată la debut, ci mai degrabă ai intui maturitatea și abilitatea compozițională a unei consacrări.”</span></p>
<p><span class="font-size-3" style="font-family: andale mono,times;"> </span></p>
<p><span class="font-size-3" style="font-family: andale mono,times;"> <em><strong>Gheorghe A. Stroia</strong></em></span></p>
<p></p>
<p></p> Exoteric și ezoteric în poezia Vasilisiei Lazăr – prof. Valeriu Angheltag:insemneculturale.ning.com,2013-01-20:6515444:Topic:1723282013-01-20T14:10:55.670ZVasilisia Lazărhttps://insemneculturale.ning.com/profile/VasilisiaLazar
<p></p>
<p></p>
<p align="center"><span class="font-size-4" style="font-family: 'andale mono', times;"><b>Exoteric și ezoteric</b></span></p>
<p align="center"><span class="font-size-4" style="font-family: 'andale mono', times;"><b>în poezia Vasilisiei Lazăr</b></span></p>
<p><span class="font-size-3" style="font-family: 'andale mono', times;"><b> </b></span></p>
<p><span class="font-size-3" style="font-family: 'andale mono', times;"><b> …</b></span></p>
<p></p>
<p></p>
<p></p>
<p align="center"><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-4"><b>Exoteric și ezoteric</b></span></p>
<p align="center"><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-4"><b>în poezia Vasilisiei Lazăr</b></span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"><b> </b></span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"><b> </b></span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Născută în spaţiul mioritic din Nordul Moldovei, de unde s-au înălţat spiritele lui Eminescu, Ciprian Porumbescu, Enescu, Vasilisia Lazăr s-a stabilit pe meleagurile Ţării Vrancei, unde, în adâncul veacurilor, s-a plămădit „<b><i>Mioriţa</i></b>”, balada arhetip în care strămoşii noştri au cristalizat o concepţie originală despre esenţa metafizică a fiinţei umane.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Îndemnul lăuntric de a rămâne lângă un prozator autentic, răsărit pe malurile Cozei, nu a fost întâmplător: Vasilisia este poetă. Îţi dai seama de harul ei înnăscut pe măsură ce o citeşti.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> O carte de poezii este însă ca o oglindă: dacă se priveşte în ea un insensibil, n-are cum să vadă un gânditor. Mai ales că, pentru a vedea bine, trebuie să deschizi ochii, apoi să-i închizi. Poeţii sunt sculptori ai tăcerilor din ei şi numai ascultându-le cu ochii închişi pot visa şi face din poezie un leac de întremare atunci când se zbat între sacru şi profan.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> La prima vedere, versurile Vasilisiei Lazăr par a avea un caracter <b><i>exoteric</i></b>, mesajul lor fiind destinat tuturor într-un ritual uşor de înţeles chiar şi de neiniţiaţi: <b><i>„eu sunt un ţărm, tu eşti o mare/ eu un răspuns, tu o-ntrebare/ tu eşti sămânţă, eu ogor/ tu o speranţă, eu un dor”</i></b> sau <b><i>„mi-e frig și mi se face dor de vară/ hai să păşim pe-aceleaşi calde căi/ te-aştern pe visul meu în strop de seară/ şi verde mă-nvelesc cu ochii tăi”</i></b>. De aceea Gina Zaharia, o <b><i>forumistă</i></b> respirând metaforă, surprinde, cu o deosebită fineţe, transfigurarea poetică a unor stări altfel comune, banale chiar: <b><i>„Dacă un pustnic ar aduna silabele prinse într-un zbor argintiu, ar simţi că singurătatea e haina pe care o poţi purta pe orice anotimp trecut prin sufletul poetei”.</i></b> Cu aceste <b><i>cuvinte de suflet</i></b> ne pregăteşte intrarea într-o altă realitate în care numai o fiinţă cu capacităţi extrasenzoriale se poate linişti: <b><i>„Te simt mereu alături, în urma din cuvinte/ Ştiu c-ai trecut pe-acolo şi dorul mă apasă,/ Păşesc furiş în suflet la tine şi îndată,/ Mă liniştesc la gândul că am ajuns acasă”.</i></b></span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Sub acest aspect, poeta trece uşor de la pictural la spiritualizarea peisajului, conceptualizând iubirea ca stare sublimă de zbatere între chemarea telurică, pasională şi cea eterică, purificatoare: <b><i>„de-o fi să plec/ tu, dragul meu/ păstrează-mi zâmbetul frumos/ eu voi privi spre cerul/ pe care l-am adunat împreună/ şi muguri noi/ îmi vor reda/ un alt surâs”</i></b>.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> De aici intrăm în ezoteric, plan al existenţei noastre înţeles doar de iniţiaţi, nu şi de cei care consideră noţiunile de suflet şi spirit sinonime, deşi dicţionarele consemnează că sufletul este substanţă spirituală de sine stătătoare, independentă de trup, de origine divină, care dă omului viaţă, individualitate şi personalitate, în timp ce spiritul este alt factor ideal al existenţei, imaterial, concretizat în intelect, raţiune, imaginaţie. Cuvântul <b><i>suflet</i></b> este folosit de poetă în construcţii metaforice dintre cele mai plastice: <b><i>„bucăţi de suflet”, „păstrez în suflet talismanul versului meu”, „sunt o carte agăţată de catargul sufletului”,</i></b> Paler ne-a învăţat <b><i>„să plantăm trandafiri în suflet”, „femei cu cicatrici pe suflet”, „sămânţa în care sufletul orfan şi-a aflat casă”, „sufletele-au început să prindă rugină” </i></b>etc.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Legată, ca şi Paler, de pământul străbun, <b>„<i>pentru că omul are o singură patrie, restul sunt ţări”</i></b>, sufletul Vasilisiei Lazăr e moştenit din adâncul veacurilor, căci iată ce îi spunea un medic trac lui Socrate, conform unei consemnări a lui Platon: <b><i>„Zamolxis, regele nostru, care este un zeu, ne spune că (…) trebuie să îi dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul şi iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli, pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Acest întreg este bolnav, chiar dacă o parte poate fi sănătoasă, pentru că toate lucrurile bune şi rele vin de la suflet şi de acolo curg ca dintr-un izvor în corp. Iar</i></b> <b><i>sufletul se vindecă cu vorbe frumoase, care să nască în el înţelepciune”.</i></b></span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Nu am idee dacă Vasilisia Lazăr ştie că, în termeni de antropologie fundamentală, <b><i>sufletul</i></b> este plasat la nivelul inimii, exprimând sentimente, trăiri ori comportamente despre care spunem că sunt <b><i>din inimă</i></b>, cum ar fi dorinţele, iubirea, regretul etc., spre deosebire de <b><i>spirit</i></b>, care este plasat, în aceeaşi logică, la nivelul creierului, unde se formează inteligenţa şi cuprinde manifestările intelectual-spirituale specifice conştiinţei.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> De aceea, în multe tradiţii, conceptul de <b><i>spirit</i></b> este specific <b><i>lumii de dincolo</i></b>, unde entităţile imateriale pot trece prin ziduri şi nu sunt nici <b><i>corpuri</i></b>, nici <b><i>suflete</i></b>, ci <b><i>spirite</i></b>…</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"><a href="http://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/2869295341?profile=original" target="_self"><img src="http://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/2869295341?profile=original" width="163" class="align-left"/></a>O schemă a acestor viziuni, contrară părerii unanime a biologilor, chimiştilor şi fizicienilor, ne-o propune Georges Osorio, citată într-un tratat de cosmogonie şi antropologie: <b><i>copilăria</i></b> este o etapă de formare fizică şi de educare spirituală, în care corpul se întăreşte, iar sufletul începe să-l lege de spirit; <b><i>maturitatea</i></b> este apogeul dezvoltării şi al performanţelor fizice, sufleteşti şi de conştiinţă, iar <b><i>bătrâneţea</i></b> – un declin fiziologic şi o „preeliberare” a spiritului în vederea integrării lui în Univers.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Lăsându-se prins în vârtejul cotidian al goanei pentru o bunăstare materială, care îi sufocă orice năzuinţă de interiorizare, omul modern are mai puţin timp şi aplecare spre izoteric. Este ştiut că izoterismul nu este nici ştiinţă, nici religie, nici filozofie, nici practică, nici ritual, ci câte ceva din toate acestea într-un cadru general în care omul se construieşte pe el însuşi.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Desfăşurându-se în perimetrul triunghiului <b><i>credinţă – ştiinţă – conştiinţă</i></b>, ezoterismul propune modalităţi de ridicare deasupra limitelor condiţiei umane, considerate uneori insurmontabile.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Dacă ştiinţa este raţională, iar credinţa iraţională, conştiinţa este o formă de trăire netransmisibilă prin limbajul obişnuit, o convingere intimă nedemonstrabilă fizic, dar simţită metaforic.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Dezvoltarea ştiinţei în ultimele decenii a deformat însă triunghiul amintit în dauna metafizicii. Imaginaţia poetei încearcă să refacă echilibrul triunghiului apelând la <b><i>învăţătura creştin-ortodoxă</i></b>.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Dumnezeul Scripturii coboară pe firul energiilor necreate, în întâmpinarea omului, pentru a-l smulge din indiferenţa sau rătăcirea lui religioasă, înălţându-l spre comuniunea cu Sine. Dumnezeu s-a făcut om pentru ca omul să se îndumnezeiască. Unirea dintre om şi Dumnezeu începe încă din timpul zămislirii, dar se aprofundează progresiv, după cum am văzut mai înainte, în timpul vieţii sale pământeşti şi se desăvârşeşte la înviere, la a doua venire a lui Iisus.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> După moarte, corpul se integrează în pământul din care s-a născut cu o parte din suflet (când dau de pomană, ţăranii spun „să fie de sufletul morţilor!”), iar spiritul şi o parte a sufletului urcă </span>la Cer<span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3">, contopindu-se cu Marele Spirit din Cosmos.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Morţii devin însă pământ încet. Noi trăim cu toţi morţii noştri întreaga viaţă, din moment ce îi pomenim, timp în care ei continuă să trăiască prin noi. Când murim şi noi, morţii noştri mor încă o dată, apoi încă o dată cu nepoţii, şi tot aşa, până se fac una cu pământul.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Partea de suflet care îl veghează pe om după înmormântarea acestuia nu se risipeşte însă odată cu dezintegrarea trupului, fiind suflarea Creatorului, şi la înviere se uneşte cu partea care a însoţit sufletul în Ceruri, redevenind conştiinţă de sine. Astfel spiritualizat, omul trăieşte veşnic în alte condiţii.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Cele expuse mai sus se întâlnesc în poezia Vasilisiei cum rar ni s-a întâmplat să constatăm la alţii. Când vrea să stea de vorbă cu tatăl ei, plecat în aşteptarea învierii, poeta îi caută mai întâi <b><i>urmele de tălpi crăpate</i></b> lăsate de acesta <b><i>pe uliţa copilăriei</i></b> şi abia apoi se îndreaptă spre locul unde <b><i>se odihneşte</i></b>, ca să-i spună ceea ce nu i-a putut spune în viaţă.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Cu Octavian Paler, <b><i>mutat într-o stea</i></b> să se întâlnească cu Dumnezeu, nu poate vorbi, dar îi trimite o scrisoare, dimensiunea spirituală a celui care ne-a învăţat <b><i>să plantăm trandafiri în suflete</i></b> fiind poate prea mare pentru <b><i>cei ce frigem mititei pe orice Golgotă</i></b>. Condiţia umană a celor care <b><i>ne naştem dincolo</i></b> şi nu vrem <b><i>să urzim la nesfârşit acelaşi poem al tăcerii întreaga noapte</i></b> este deci alta, şi anume realizarea unei armonii perfecte între trup şi spirit prin suflet.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Poezia prin care Vasilisia Lazăr iese în lume ca poetă chiar dacă n-ar mai fi scris şi altele este <b><i>„Clipa”</i></b> – o capodoperă după mine, asupra căreia vrem să zăbovim puţin mai mult în acest final. <b><i>Şipotele</i></b> din spuma cărora s-a plămădit Vasilisia sunt, pe o hartă la scara de 1:500 000, la un lat de palmă de Ipoteştii lui Eminescu, cel care în <b><i>„Scrisoarea I”</i></b> a dat o reprezentare poetică a naşterii Universului cu mult deasupra mitologiilor antice din care s-a inspirat şi cu aproape şapte decenii înaintea ştiinţei moderne: <b><i>Dar deodat-un punct se mişcă… cel întâi şi singur. Iată-l/ Cum din chaos face mumă, iar el devine Tatăl!/ Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,/ E stăpânul fără margini peste marginile lumii…”</i></b></span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Despre cuplul uman, <b><i>Biblia</i></b> vorbeşte încă din primele versete ale Genezei: <b><i>„Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului”</i></b>, dar şi-a dat seama că <b><i>„nu este bine ca omul să fie singur”</i></b> şi dintr-o coastă a lui a făcut femeia; pe urmă l-a <b><i>„lipit de soţia sa”</i></b>, bărbatul și femeia devenind astfel <b><i>„un singur trup”</i></b>. Îmbrăţişarea totală a unui cuplu, repetată de Brâncuşi pe stâlpii <b><i>Porţii Sărutului</i></b> de </span>la Tg. Jiu<span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3">, o sinteză specifică porţilor sacre indiene, exprimă metafizic atingerea sui-generis dintre Divinitate şi Lume din timpurile primordiale ale omenirii – ne încredinţează indianistul Fl. Agafiţei din Focşani. <b><i>„Continuitatea acestei arte simbolice,</i></b> mai spune el, <b><i>a fost detectată de Brâncuşi acolo unde</i></b> <b><i>ea supravieţuise timpului şi spaţiului istoric, adică în India. Dacă ar fi avut posibilitatea cunoaşterii ample a spiritualităţii chineze, ar fi văzut că şi acolo se întâmplase acelaşi lucru”</i></b></span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Vechii chinezi sunt întemeietorii <b><i>teoriei energetice</i></b> privind crearea Universului în urma fuzionării a două energii contrare: Yin şi Yang. Cercul Yin-Yang este simbolul primar al religiei taoiste fondată de Lao Zi în secolul VI î.Chr.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"><a href="http://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/2869298406?profile=original" target="_self"><img width="150" src="http://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/2869298406?profile=RESIZE_180x180" width="150" class="align-left"/></a>Yin este forţa feminină în repaus, întunecată şi pară, iar Yang – o energie de tip masculin, activă şi luminoasă. Yin vine întotdeauna înaintea Yangului, deoarece reprezintă întunericul preistoric de dinaintea genezei. Armonia în macrocosmos şi microcosmos poate fi atinsă numai când cele două forţe se găsesc într-un echilibru perfect şi complementar. Suprafeţele egale ale Yinului şi Yangului sunt despărţite de o linie sigmoidală ce reprezintă dinamismul, fiecare având însă şi câte un cerc mic de culoare opusă, semnificând sămânţa celuilalt. Spirala care pleacă de aici şi conturează apoi Yinul şi Yangul reprezintă viaţa fizică şi spirituală care, din simbol al vechii ordini, se ramifică într-o nouă sferă, reprezentând astfel schimbarea şi dezvoltarea. Forma spiralei se aseamănă cu vârtejul de vânt, considerat o parte a suflului vieţii. Fiecare fiinţă îşi poate combina Yangul cu Yinul altei fiinţe, deoarece aceste două elemente se alătură fără să se întrepătrundă, stabilind astfel un echilibru armonios. Forţa de atracţie a celor două elemente este iubirea. Plecarea unui element într-o altă combinaţie lasă în urmă un spaţiu gol, bântuit, cel puţin o vreme, de dor şi regrete. De aceea versurile unui poet sau ale unei poete pot reflecta varii universuri artistice, armonia cuplului constituindu-se şi reconstituindu-se în timp de entităţi diferite.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Poezia „<b><i>Clipa”</i></b>, despre care se pot scrie zeci de pagini de felul celor de mai sus, este ecoul modern al Big Bang-ului de formare a cuplului, impecabil surprins literar de Vasilisia Lazăr. Aprecieri la acelaşi nivel se pot face şi despre <b><i>„Icoană”</i></b>, un minipoem cu reverberaţii simfonice dedicat clipelor de dinaintea trecerii mamei într-o altă dimensiune a existenţei, despre atmosfera bacoviană a unui octombrie din „<b><i>Pustiu</i></b>”, când <b><i>văzduhul hohoteşte de plâns, miroase a ger/ şi tu îţi cânţi pustiul deasupra umbrei mele”</i></b> sau despre <b><i>„Regret”</i></b>, unde timpul şi spaţiul învăluie cuplul cu nemărginirea lor: <b><i>„Tu, floarea unei clipe şi fructul unui timp/ M-adăposteşti cu grijă când ploi în mine ning”.</i></b> Superb!...</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Am insistat asupra acestor simboluri pentru că multe din poeziile Vasilisiei Lazăr sunt transfigurări „iconice” ale unor foarte intense trăiri, unduind pe rând sau toate împreună într-o lumină care te răcoreşte chiar şi atunci când te arde.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> </span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"><b><i> Valeriu Anghel</i></b></span></p>
<p></p>
<p></p> Raport de activitatetag:insemneculturale.ning.com,2013-01-20:6515444:Topic:1719712013-01-20T09:08:55.336ZStefana Ivanescuhttps://insemneculturale.ning.com/profile/StefanaIvanescu
<p>Deschid ochii şi mă uit la ceas. Este şase. Trebuie să mă trezesc, dar nu mă dau dusă, mai zac în pat câteva minuţele, până „înghit gălbenuşul”. Mă hotărăsc în sfârşit să părăsesc aşternutul călduros, îmi trag halatul galben, pufos, pe mine şi, cu ochii cârpiţi încă de somn şi niţel cam nesigură pe picioare, mă îndrept către bucătărie să-mi fac cafeaua.</p>
<p>Cu ceaşca burindă în mână şi inspirând aroma îmbietoare, îmi încep ziua de lucru. Muncă la domiciliu. Vă miraţi, nu? Doar ştiţi…</p>
<p>Deschid ochii şi mă uit la ceas. Este şase. Trebuie să mă trezesc, dar nu mă dau dusă, mai zac în pat câteva minuţele, până „înghit gălbenuşul”. Mă hotărăsc în sfârşit să părăsesc aşternutul călduros, îmi trag halatul galben, pufos, pe mine şi, cu ochii cârpiţi încă de somn şi niţel cam nesigură pe picioare, mă îndrept către bucătărie să-mi fac cafeaua.</p>
<p>Cu ceaşca burindă în mână şi inspirând aroma îmbietoare, îmi încep ziua de lucru. Muncă la domiciliu. Vă miraţi, nu? Doar ştiţi despre mine că sunt pensionară!</p>
<p>Aşa este, dar am activitate intensă. Nenormată, în program fracţionat.</p>
<p>Mă aşez în faţa monitorului. Unitatea centrală este undeva în partea de jos a biroului, aşa că trebuie să mă aplec pentru a apăsa POWER. O fac cu ceva greutate, ştiţi, „romantismele” caracteristice vârstei...</p>
<p>Fiul meu mi-a personalizat setările, dar după cum a vrut el. Aşa că trebuie să dau vreo două clicquri şi să aştept cam un minut până apar shortcaturile pe monitor. Dar nu stau degeaba. Mai beau o înghiţitură de cafea şi trag dintr-o ţigară. Nu reuşesc să o termin însă, că ajung la destinaţie. Monitorul îmi afişează wallpaper-ul cu câteva iconuri, apoi screen saver-ul şi în final din nou wallpaper-ul (nu vă miraţi de termenii folosiţi, fiul meu mi i-a clarificat) cu nişte dealuri verzi şi un cer albastru, împânzit de norişori albi. Îmi place această imagine. Prin conţinutul şi culorile ei îmi sugerează linişte, puritate, iubire... Pe monitor sunt afişate, în ordine, iconiţele. Multe foldere. Sunt necesare, pentru că am o mulţime de fişiere. Le-am organizat pe teme, aşa îmi este mai uşor să le găsesc.</p>
<p>Stau în cumpănă. Să verific întâi mailul, sau să încerc să mai scriu ceva? În această privinţă, nu am stabilit o ordine pe care să o respect. Uneori mă trezesc cu idei în minte şi atunci încep să scriu. Fie completez ceva, fie revizuiesc, fie încep o nouă proză. Într-un astfel de moment am scris chiar şi nişte versuri. Poate, cândva, le voi pune pe sit.</p>
<p> </p>
<p>Acum însă nu am nimic în cap, aşa că intru pe mail. Da, am primit mai multe. Încep să le deschid.</p>
<p>În primul rând, Face Book. Este primul sit de socializare pe care mi-am făcut pagină astă vară, după ce am ieşit la pensie. Aici este o întreagă lume. Am mulţi prieteni virtuali. Aşa mi se pare mie, dar pentru FB, nu sunt mulţi, cei vreo cincizeci ai mei. Alţii au sute, am văzut şi două mii. Însă eu nu am trimis nici o invitaţie. La început pentru că nu ştiam cum. Apoi, pentru că nu am simţit nevoia. Comentez ce mi se distribuie, mai postez şi eu câte ceva ... Şi cui i-a plăcut pagina mea, mi-a solicitat prietenia. Aşa am făcut toată viaţa. Nu mi-a plăcut să mă bag pe gâtul nimănui. Dar, cel puţin, sunt sigură pe prietenii mei. În viaţa reală. În cea virtuală, atât cât te poţi încrede în persoane pe care nu le-ai cunoscut, nu le-ai văzut şi, poate, nu le vei vedea şi nu le vei cunoaşte personal niciodată. Dar pe unii îi simt apropiaţi sufleteşte. Gelu, Paula, Gabriela, Mihai, Anca, Rodica, Adriana, Ion, Gheorghe sunt doar o parte. Cu enumerarea am procedat ca la un test psihologic. Ţi se dă un cuvânt şi tu trebuie să completezi cu cel care îţi vine primul în minte... Au dat năvală mai multe!</p>
<p>Ne respectăm părerile, chiar dacă sunt contradictorii. Fiecare se exprimă după cum simte, dar la modul civilizat. Se nasc adevărate discuţii pe marginea unui subiect. Păreri pro, contra, felicitări, mulţumiri... Sunt unii cărora, în spatele cuvintelor, le simţi violenţa, dar pe care reuşesc să o mascheze. Un bărbat a folosit la un moment dat limbaj suburban. Nu am acceptat şi l-am blocat, după ce îl rugasem să renunţe la acest tip de exprimare. Cum nu a făcut-o... A mai fost un caz. Dar persoana a renunţat după prima atenţionare şi am rămas prieteni.</p>
<p>...Au fost sărbătorile de iarnă. Nu am primit nicio felicitare prin poştă, ca în anii trecuţi. Însă, pe pagina FB, pe telefonul mobil, mess şi e-mail – o mulţime, care de care mai frumoasă. Dar şi eu am procedat la fel. Ce înseamnă tehnologia comunicaţiilor!</p>
<p>Mi-am încheiat activitatea pe FB. Mi-am spus părerea despre instituţia monarhică, am marcat cu „îmi place” o serie de fotografii şi am mai făcut nişte comentarii pe ici pe colo. Am citit cu interes un post despre realizatorul filmului documentar "Wild Carpathia", britanicul Charlie Ottley, film care l-a avut ca protagonist şi pe mostenitorul Marii Britanii, Prinţul Charles de Wales, îndrăgostit, de asemenea, de România. Mă întrebaţi dacă am avut şi un comentariu? Da, „ Dumnezeu a făcut pentru noi un gest extraordinar. Ni l-a trimis pe Prinţul Charles de Wales ca promotor al frumuseţilor ţării.” Vom şti să profităm de oportunitate? Mă îndoiesc.</p>
<p>A, să nu uit. A fost ziua de naştere a unuia dintre prietenii mei. I-am postat pe cronologie o felicitare şi am partajat o poezie de-a lui. În prima strofă mă regăsesc:</p>
<p> </p>
<p><i>„Am pus anii într-un zid,</i></p>
<p><i>Care-l vreau tot mai înalt,</i></p>
<p><i>Nu vreau în el să mă-nchid,</i></p>
<p><i>Caut să mai fac un salt...”</i></p>
<p> </p>
<p>Şi tot era să uit ceva. Conversaţiile pe chat. Mereu am de discutat, cu familia în primul rând. Aproape nu mai folosim telefonul. Pe FB este comod şi gratis. Dar şi cu alţi prieteni: colegi de liceu, aflaţi la mare depărtare, unii chiar în alte zări ale lumii, sau prieteni virtuali, dar apropiaţi sufleteşte...</p>
<p> </p>
<p>...Este ora nouă. Fac pauză, deoarece am şi alte treburi, ca orice gospodină. Vase, mâncare, curăţenie... şi spălat, dar maşina automată îşi face treaba. Mă bate gândul să cumpăr o maşină de spălat vase... dacă scap şi de astea, altă viaţă... timp mai mult pentru „serviciu”.</p>
<p>Pe la ora unu, am terminat cu gospodăreala. Mâncarea, fierbinte, pe aragaz, vasele spălate şi orânduite la locul lor, maşina de spălat îşi făcuse treaba, iar rufele întinse pe sârmă.</p>
<p>Însă şi eu, obosită. Mă gândeam dacă să mai fac o tură de calculator, sau să ascult sfatul medicului, care mi-a interzis acestă activitate. Optez să împac şi capra şi varza, adică pentru varianta de compromis, să mă odihnesc întâi, apoi să reiau turul pe internet.</p>
<p> </p>
<p>...Citesc subiectele mailurilor, în special poezii. Proză mai puţină. Dar uite una. Titlul sună incitant... autor colegul şi prietenul virtual... O parcurg cu plăcere. Este tânăr, dar îmi place cum scrie. Are talent, dacă perseverează, poate deveni un scriitor cunoscut. Cel puţin, are perspective. Dar mai contează şi altele...</p>
<p>Revin la poezii. Unele îmi plac, altele nu. De gustibus... La vârsta mea, sunt obişnuită cu poezia clasică. Îmi este greu să mă acomodez cu ceea ce se scrie acum. Mie îmi plac versurile care îţi sugerează din start ideea, îţi transmit starea emoţională a autorului, în care figurile de stil te fac să trăieşti împreună cu el bucuria sau durerea... care reuşesc să te transpună în „starea poetică”.</p>
<p>...Am deschis o Revistă online primită de curând. Am găsit în ea ceva interesant despre interpretarea poeziei moderne. Trebuie să aprofundez tema.</p>
<p> </p>
<p>Îmi place programul de activitate. Nu tu condică, nu tu obligaţii. Ba da, obligaţii sunt, dar cele pe care ţi le asumi singur. Vrei, scrii. Nu vrei, nu scrii. Sau dacă vrei intri pe situri, citeşti, comentezi. Este însă multă muncă. Să iei siturile la rând, să citeşti tot... Unele le înţelegi de la început, altele nu, ele îţi dau de gândit, aşa ca articolul specificat mai sus despre poezie. Sau ceva te interesează, dar nu eşti suficient de documentat. Şi intri pe net să cauţi. Abia apoi faci comentariul, dacă îl faci, dacă nu, rămâi cu informaţia. Şi, ştiţi ce spunea Lavoisier: „în natură nimic nu se câştigă, nimic nu se pierde, totul se transformă”. Tot ce trăim, tot ce citim, toate experienţele noastre se depun în subconştient. Ele formează baza spiritului. Iar „saltul”, cum spunea amicul în versurile sale, nu depinde de vârsta biologică. La şaizeci de ani, poţi fi mai tânăr spiritual decât o persoană de treizeci.</p>
<p>Iată ce îmi doresc şi îţi doresc doresc şi ţie, drag cititor, tinereţe fără bătrâneţe! </p>