Toate discuţiile etichetate „dragoste” - ÎNSEMNE CULTURALE2024-03-29T09:03:29Zhttps://insemneculturale.ning.com/forum/topic/listForTag?tag=dragoste&feed=yes&xn_auth=noPe pustătag:insemneculturale.ning.com,2013-08-28:6515444:Topic:3277902013-08-28T16:39:25.009ZSuzana Deachttps://insemneculturale.ning.com/profile/SuzanaDeac
<p></p>
<p> La coborâre o aştepta un cavaler, cu pălărie neagră, având boruri mari, cu manşete dantelate la mâini şi a invitat-o la umbra unui stejar secular care domnea peste pusta fără margini.</p>
<p> -Ce bine să fii întâmpinată de un cavaler, îmbrăcat cu pantaloni negri, strânşi în cizme înalte, cu cămaşă albă de in topit, cu guler rotund care decorează haina lungă şi albastră ca văzduhul, cu nasturi aurii, culeşi bucată cu bucată din coroana…</p>
<p></p>
<p> La coborâre o aştepta un cavaler, cu pălărie neagră, având boruri mari, cu manşete dantelate la mâini şi a invitat-o la umbra unui stejar secular care domnea peste pusta fără margini.</p>
<p> -Ce bine să fii întâmpinată de un cavaler, îmbrăcat cu pantaloni negri, strânşi în cizme înalte, cu cămaşă albă de in topit, cu guler rotund care decorează haina lungă şi albastră ca văzduhul, cu nasturi aurii, culeşi bucată cu bucată din coroana soarelui.</p>
<p> -Te poftesc, domnişoara Mauve, la un pahar de licoare din miezul zmeurii, bordo ca ultima privire a amurgului de vară. Ia loc pe banca aşezată la umbra stejarului şi urmăreşte o reprezentaţie din repertoriul unui pustnic, descendent dintr-o baronesă exilată în Siberia, apoi eliberată şi recompensată cu ferma din această pustă cu zeci de hectare.</p>
<p> După ce a terminat micul expozeu, bărbatul a fluierat scurt şi prietenos, semn la care a apărut din pâlcul de copaci un cal negru şi zvelt. La prima lovitură de corbaci, răsunând sub formă de ecou spiralat în aer, calul s-a aşezat în genunchi în faţa stăpânului; la a doua lovitură dată tot în aer, el s-a culcat pe pajişte iar cavalerul s-a întins în faţa lui; la al treilea semn al biciului, calul şi-a aşezat un picior peste pieptul lui ca semn al îmbrăţişării dar şi al simbiozei între om şi animal. Mauve îi aplauda vădit impresionată.</p>
<p> -Şi acum ne vom continua drumul cu trăsura spre a vizita ferma cu diverse animale. Vreau să-ţi arăt cât mă străduiesc din răsputeri să le înfrumuseţez traiul.</p>
<p> -Cu mare plăcere, cavalere, din adâncul pustei! a exclamat Mauve, ridicându-şi rochia lungă, asortată cu atmosfera întâlnirii şi potrivind umbrela de soare deasupra capului.</p>
<p> -Aici poţi vedea cai pur-sânge pregătiţi pentru concursuri, vulturi antrenaţi în prinderea şoarecilor, măgari care mănâncă din palmă şi râd dacă le faci poză.</p>
<p> -Dar lebedele acelea negre şi albe? Care-i povestea lor?</p>
<p> -Am curăţat o mocirlă plină de mâl şi după cum vezi, ai în faţa ta oglinda unui lac cu apă curată.</p>
<p> -Un lac fermecat?</p>
<p> -De unde ştii? Legenda locului spune că înainte de a te uita în adâncul apei, trebuie să intri în ea până la gât cu ochii închişi.</p>
<p> -Şi apoi?</p>
<p> -Apa îţi va şopti un secret.</p>
<p> -Vreau şi eu! striga domnişoara Mauve, cu gustul aventurii ireale.</p>
<p> -Aşa să fie! i-a răspuns cavalerul, rugând-o să-şi dea jos veşmintele vaporoase în curbura crengilor de plopi, crescute într-o atingere fizică cu veşnicia.</p>
<p>El într-o parte, ea în cealaltă a copacilor primitori şi voluminoşi, au scăpat de convenienţa recuzitelor.</p>
<p> -Şi acum? întreba ea cu o netăgăduită emoţie în voce.</p>
<p> -Acum îţi vei închide ochii iar cavalerul te va însoţi până te scufunzi în apă, apoi te lasă liberă ca să poţi recepţiona şoaptele ei.</p>
<p> -Bine, mă predau - zise Mauve - păşind sfioasă sub îndrumarea unui bărbat care nu-şi putea lua privirea de pe trupul ei. Imaginea de ansamblu scoţând în relief în primul rând un sutien alb ca spuma care susţinea doi bujori perfecţi în rotunjime, apoi un abdomen rozaliu care reproducea emoţia paşilor spre necunoscut ca până la urmă privirea necontrolată să alunece spre lenjeria albă, tăinuitoare de alte secrete.</p>
<p> -Am ajuns, dragă Mauve, acum te las în voie să înoţi spre destinul tău dacă există aşa ceva. Nu te speria, voi fi mereu în preajma ta, încrede-te în mine!</p>
<p>Şi cu vorbele acestea, fata s-a lăsat biruită de puterea apei care o purta lin spre taine seculare. Plutea cu ochii închişi în continuare dar vorbele de duh ale apei s-au lăsat aşteptate până când distanţa faţă de cealaltă persoană s-a mărit îndeajuns.</p>
<p> -Fata mea... susura apa la un moment dat, taina ta rezidă în faptul că eşti o persoană frumoasă la chip şi cumsecade în suflet, tocmai de aceea eu am menirea să te avertizez în ce priveşte viitorul.</p>
<p> -Şi ce-ţi spune viitorul meu? se auzea glasul ei tremurat.</p>
<p> -Să ştii că acest cavaler te iubeşte mai mult decât arată el iar dacă vei ajunge vreodată să împarţi şi dragostea cu el, te va sluji întotdeauna. Alege!</p>
<p> -Între ce şi ce?</p>
<p> -Între dragostea veşnică şi iubirea trecătoare.</p>
<p> -Eu nu cred şi nu am crezut niciodată în dragostea veşnică!</p>
<p> -De aceea trebuie acum să cântăreşti lucrurile mai bine!</p>
<p> -Vrei să-mi spui că acest cavaler ar putea să mă iubească mereu cu acelaşi foc?</p>
<p> -Exact! Este o ocazie unică! N-o lua în van!</p>
<p> -Nu am pretenţia să primesc la fiecare mic dejun un trandafir dar recunosc, din când în când mi-ar plăcea...</p>
<p> -Aşa va fi!</p>
<p> -Să nu-mi spună la plecare spre serviciu: “Te iubesc”... mai bine la venire.</p>
<p> -Bine zici, femeie.</p>
<p> -Şi să mă întrebe din când în când ce gânduri am? Să-i placă ce găseşte în sufletul meu.</p>
<p> -Acum să nu exagerăm.</p>
<p> -Şi să-mi spună că sunt frumoasă şi tânără!</p>
<p> -Vezi că sari gardul, fata mea.</p>
<p> -Ok. Dar tu de ce mă asiguri în previziunea ta dacă eşti înţelept şi atotştiutor?</p>
<p> -Te asigur de acum înainte că dacă te înfăţişezi nudă ca să nu zic goală, în faţa cavalerului, te va aprecia foarte mult în următoarele...</p>
<p> -Ore? Minute? Săptămâni sau luni? Află lacule că mie nu-mi mai ajung nici orele, nici minutele dar nici lunile!</p>
<p> -Şi totuşi ce ai vrea, fata mea?</p>
<p> -Vreau eternitatea! Adică, un trandafir şi o vorbă caldă când mă simt singură. Atât!</p>
<p> </p>
<p> Mauve în sfârşit păşea pe mal cu ochii deschişi şi cu cavalerul în urma ei.</p>
<p> -Ce ţi-a zis lacul, frumoasa mea?</p>
<p> -Nu-ţi pot dezvălui.</p>
<p> -Dar ne potrivim în viziunea sa?</p>
<p> -Sigur! Hai să încercăm potrivirea!</p>
<p> -Unde?</p>
<p> -Tocmai aici pe stânca asta, pe care te poţi căţăra şi mă ajuţi şi pe mine să vin cu tine.</p>
<p> -Dezbracă-te, sufleţel! Vreau să te văd fără accesorii.</p>
<p> -De mult sunt transparentă, n-ai observat?</p>
<p> -Îmi dai voie să dau jos de pe umerii tăi şi suspensiile acestui sutien?</p>
<p> -Ce vezi? Spune-mi şi mie!</p>
<p> -Morile vântului care sunt rotunde şi care ar putea fi şi ale mele cu un vânt prielnic la pupă.</p>
<p> -Altceva?</p>
<p> -Fierbinţeala trupului tău care emană miros proaspăt de pâine coaptă într-un cuptor ţărănesc.</p>
<p> -De unde îmi ştii temperatura?</p>
<p> -Gândurile ... privirea… atingerea ta ...</p>
<p> -Te ating pe fierbinţeală care stă ca un catarg şi se cere la viaţă plină de dorinţă. Care ştie călăuzi paşii în direcţia senzaţiilor aprinse de la izvorul liniştit până la agitaţia râului şi apoi până la marea din mozaic de azur.</p>
<p> -De ce ai vrut tocmai aici, pe stânca strămutată din vârful munţilor?</p>
<p> -Aici, culcată pe muşchi cu fibre scurte, mă simt la înălţimea florii de colţ, preţioasă şi ocrotită.</p>
<p> -Ai culoarea, nevinovăţia şi individualitatea ei! Îmi place să mă pierd între pliurile catifelate, să te pătrund făcând parte din trupul tău, să-ţi ating sâmburii de pruni crescuţi în vârful sânilor de alabastru. Când pipăi moliciunea pielii tale parcă aş mângâia pui de o zi cu un puf scurt şi umed. Are glasul păsărilor cântătoare în timp ce mă înfund în velele tale zburătoare.</p>
<p> </p>
<p> -Ai mai călărit vreodată?</p>
<p> -Nu, niciodată.</p>
<p> -Hai că te ajut să te sui pe murg, vechiul meu prieten.</p>
<p> -Crezi că mă voi descurca?</p>
<p> -Ai curaj şi vei vedea.</p>
<p> Cavalerul ţinea calul cu o frânghie şi în timp ce-l plimba roată-roată, o sfătuia pe Mauve să stea drept şi să încerce să preia ritmul mersului. Era un dans frumos de a pătrunde în armonia motrică a murgului impunător.</p>
<p> -Şi acum începem să mergem în galop.</p>
<p> -Dar mi-e frică!</p>
<p> -Lasă teama! Nu vezi ce uşor te-ai integrat în salturile murgului?! Faci parte deja din fiinţa lui.</p>
<p> -Simt că mă pierd într-un zbor îndrăzneţ.</p>
<p> Cavalerul, în timp ce ţinea murgul de frânghie, admira jocul sânilor rotunzi sărind în acelaşi ritm cu calul, părul lung scăpat din împletitură şi furat de aripile vântului. Toată silueta ei îi amintea de o sirenă, de o floare mult prea delicată sau de o statuie îmbrăcată în voal cu forme rotunde. Ar fi ţinut calul până târziu numai să nu dispară imaginea din faţa lui.</p>
<p> -Ajunge, te rog, am ameţit de-a binelea, striga fata cu steluţe în ochi şi glas.</p>
<p> -Ameţită? Dar să vezi când am să te servesc cu un papricaş de viţel şi un pahar de vin Tokay roşu!</p>
<p> -Nu vrei să dansez şi pe masă?</p>
<p> -Bineînţeles că da. Să am o privire şi de jos în sus asupra ta.</p>
<p> -Vrei să mă pictezi?</p>
<p> -Să te fotografiez cu ochii mei ca să trăieşti în mine. Ştii să dansezi ceardaş?</p>
<p> -Am mai dansat cândva.</p>
<p> </p>
<p> Ameţită de vin, de evenimente, în decorul unor impresii surprinzătoare, îmbrăţişarea lui însemna vârful dorinţelor care vin fără să-şi aştepte rândul. Vin ca să te năpădească, să te zăpăcească, să ajungi să confunzi voinţa cu dorinţa, ziua cu noaptea, visurile cu prispa casei bătută în cuie. Clipe, care prin zvârcolire, amestecă realul cu posibilul, perturbă liniştea interioară ca să producă energia de a visa, de a trăi un scurt metraj destinat festivalului de la Cannes.</p>
<p> Lianele braţelor se întind peste mări şi ţări şi trupul ei, simte avalanşa de zbor care se strecoară în mişcarea membrelor, în culorile soarelui apoi ale lunii, alternativ, ca să se scufunde ca un submarin iluzoriu în adâncimi suple, pline de peşti galbeni cu picăţele negre şi peşti roşii cu aripioare transparente. Îl simte pe el ca pe o caracatiţă care vrea s-o guste apoi s-o înghită în întregime, chiar s-o devoreze, iar pasărea acvatică, subit apărută, s-o înalţe sus spre cer când se scrie ultima pagină din dragostea lor, păzită de flacăra unei lumânări în descreştere.</p>
<p> Ştie de mult, înainte de vreme că lacul nu poate îndeplini imposibilul. </p> Rochia Aurie - Partea Vtag:insemneculturale.ning.com,2013-08-15:6515444:Topic:3179702013-08-15T06:36:26.815ZTheodora Theo Anghelhttps://insemneculturale.ning.com/profile/TheodoraTheoAnghel
<p><span class="font-size-4"> Dacă privirea ar fi putut ucide, George Hart ar fi căzut secerat în momentul în care fratele său, Mason, dădu cu ochii de el stând în uşa biroului, rezemat de catul acesteia. Obrazul frumos al bărbatului deveni livid, cuprins de o ură amestecată cu surpriză.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – S-ar zice că te paşte un atac de cord, frăţioare! exclamă George din prag, nepărând deloc mirat de reacţia fratelui.…</span></p>
<p></p>
<p><span class="font-size-4"> Dacă privirea ar fi putut ucide, George Hart ar fi căzut secerat în momentul în care fratele său, Mason, dădu cu ochii de el stând în uşa biroului, rezemat de catul acesteia. Obrazul frumos al bărbatului deveni livid, cuprins de o ură amestecată cu surpriză.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – S-ar zice că te paşte un atac de cord, frăţioare! exclamă George din prag, nepărând deloc mirat de reacţia fratelui.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Încercă să păstreze o anumită detașare în glas, dar dezgustul pe care, după atâția ani îl mai citea încă pe chipul fratelui său îl destabiliza.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Ce cauţi aici? întrebă Mason pe ton sumbru, privindu-l pe sub sprâncenele care acum deveniseră o singură linie amenințătoare.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Ochii înneguraţi prevedeau furtună.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> George nu se mişcă din pragul uşii şi pentru o clipă fugară, nesiguranța îi licări în ochii atât de asemănători cu ai fratelui. Îl înfrunta din priviri, dar, prudent, evita să pășească pe teritoriul acestuia.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Ce ai zice dacă ne-am comporta ca nişte adulţi? spuse.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Ce tupeu ai, nenorocitule! explodă Mason, apropiindu-se ameninţător de George. De ce te-ai întors? Ţi s-a urât cu viaţa?</span></p>
<p><span class="font-size-4"> George se dădu câţiva paşi înapoi şi când Mason ajunse lângă el, cu acea expresie din care se putea descifra ostilitate nedisimulată, exclamă:</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Mama! Ea m-a chemat! Mi-a spus că nu se simte bine și ar vrea să mă vadă!</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Mason se opri brusc, ca şi când ar fi fost sustras cu brutalitate dintr-o stare de transă profundă. Privi buimac în ochii bărbatului ce-i stătea dinainte ca şi când de abia atunci ar fi realizat cine îi stătea în faţa ochilor: fratele pe care mama îl iubea tot atât de mult, pe cât îl iubea pe el. Îi cercetă cu luare aminte chipul, încercând parcă, să extragă de acolo adevărul. Ştia că fratele lui era capabil să mintă, iar ființa lui să exulte cea mai credibilă sinceritate.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Iar tu ai venit fuguța în speranţa că va muri şi-o vei moşteni, nu-i aşa? De câte alte ori te-a chemat şi n-ai venit? Nu îţi ajung banii pe care îi primeşti lunar, ca plată pentru tăiatul frunzelor la câini? Aș fi în stare să pariez pe viața mea că ăsta-i motivul pentru care te afli aici. Te poți întoarce de unde ai venit, chiar acum. Nu vei primi nici un sfanț în plus față de alocația pe care o primești lunar, suficientă cât să hrănească pe săturate un oraș întreg!</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Ascultă, frate...</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Nu-mi mai spune „frate”! tună Mason.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Nici mie nu-mi face nici o plăcere să dau ochii cu tine, dar – îţi repet – mama m-a chemat! Şi apoi, am tot dreptul să fiu aici sau pe oricare altă proprietate a familiei. Nu eşti singurul fiu al părinţilor noştrii!</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Sunt singurul responsabil! Dacă afacerile familiei ar fi încăput pe mâna ta, azi am fi murit cu toţii de foame! Dar datorită mie tu huzureşti în lux la Paris împreună cu...</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Mason tăcu dintr-o dată, cuvintele părând că i se înnoadă în gât. Coborî privirea şi părând învins de o forţă nevăzută, dar cumplită, se retrase de lângă George. Se opri lângă fereastra largă din spatele biroului său şi privi afară cu o tristeţe implacabilă.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Mă vei ierta vreodată? se auzi vocea lui George.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Nu primi răspuns. Încurajat de tăcerea fratelui se apropie şi se aşeză într-un fotoliu.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Ai putea s-o faci, ştii? Am văzut-o pe frumuşica aia ieşind de la tine...</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Mason se întoarse fulgerător, fixându-și fratele cu o căutătură năprasnică. Strânse spătarul scaunului cu atâta forţă, încât lemnul aproape trosni în mâinile lui.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Vreau să spun că... bălmăji George alarmat.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Vrei să spui că încă nu te-ai vindecat de nenorocitul obicei de a asculta pe la uşi! Asta vrei să spui!</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Am auzit fără să vreau! se apără George, părând ofensat de insinuare. Doream să intru la tine când am auzit că vorbeai cu cineva. N-am vrut să deranjez, aşa că am aşteptat să te eliberezi.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Mason zâmbi sarcastic.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Ce convenabil pentru tine!</span></p>
<p><span class="font-size-4"> George ridică ochii în tavan, sugerând exasperare.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Uite cum mă primeşti! se lamentă el. Doar nu ne-am mai văzut de ani buni!</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Dacă te-aș fi văzut pe lumea cealaltă, tot ar fi fost prea curând pentru mine! Poate într-o altă viaţă, George! Poate atunci tu vei fi un frate care nu-şi înjunghie pe la spate propriul sânge!</span></p>
<p><span class="font-size-4"> George se ridică şi cu un aer jignit, spuse:</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Doar n-o să stau aici să te privesc cum faci pe sfântul Mason cu mine! Doream doar să spun că dulceaţa aia care a ieşit de aici pare...</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – „Dulceaţa” nu-i treaba ta!</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – V-am auzit discuţia, înseamnă ceva pentru tine.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Ai ascultat, deci! Ești aici de câteva minute și te-am și prins cu minciuna! Oricum, în momentul în care voi simți nevoia să mă confesez unui șarpe, tu vei fi primul la care mă voi gândi!</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Frate, mi-aş vinde sufletul, numai să ştiu că mă ierţi! spuse George cu o privire rugătoare.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Sufletul tău? Cine dracu are nevoie de el? Nici Lucifer nu l-ar vrea, n-ar mai avea nimic de corupt la el.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> George nu mai spuse nimic. Părea foarte afectat de vorbele dure ale fratelui.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Dacă există ceva ce aş putea face...</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Poţi să nu-mi mai ieşi în cale!</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Fără un cuvânt, George se ridică, se apropie de uşă cu intenţia de a ieşi, dar în prag se opri si după câteva clipe de reflecţie, se întoarse către Mason. Expresia de pocăinţă îi dispăruse de pe chip. Acum era arogant.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Mă tem că asta va fi destul de greu de realizat, frăţioare, din moment ce am venit aici să-mi pretind drepturile. Ne vom întâlni destul de des, indiferent dacă o să-ţi placă sau nu!</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Bravo! Acum te recunosc! Ăsta eşti tu! replică Mason cu o grimasă de dezgust, simţind în acelaşi timp satisfacţia celui ce a determinat un şarlatan să-şi dezvăluie adevărata natură ipocrită.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> George dădu să iasă, dar se ciocni de doamna Gunter, care teribil de agitată, dorea să intre.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Mare aglomeraţie pe aici! exclamă George, ridicând braţele în aer pentru a-i face loc să treacă.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Domnule Hart, mă scuzaţi! spuse corpolenta femeie, privindu-l cu ochi de căţel mustrat.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> George îi zâmbi galant, o salută ducând mâna dreaptă către frunte şi plecă.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Domnule, avem o problemă...</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Rezolvaţi-o! i-o tăie Mason nervos.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Dar, domnule...</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Lăsaţi-mă! Vă rog să ieşiţi!</span></p>
<p><span class="font-size-4"> După ce doamna Gunter ieşi, la fel de agitată precum intrase, Mason se aşeză la birou şi cuprinzându-şi fruntea în palme, se lăsă pradă unei deznădejdi crâncene. Revederea cu George îi răscolise răni şi amintiri pe care le crezuse demult îngropate, dar iată, că la primul contact cu memoria lor, inima îi sângera la fel ca în ziua când primise lovitura.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> În acest timp, limuzina care o ducea pe Anne către casa lui Mason se oprise în faţa proprietăţii aşteptând ca porţile masive, ce arătau ca cele ale unei fortăreţe, să se deschidă, permiţându-le accesul înăuntru. O alee străjuită de stejari cu trunchiuri groase se aşternea în faţă şi la capătul ei se zărea o cochetă vilă în genul celebrelor cottage englezeşti. Gazonul verde, proaspăt tuns umplea atmosfera de miros crud, revigorant. Ici şi colo tufe de trandafiri în diferite culori şi hortensii de un albastru limpede, însufleţeau peisajul şi alungau din monotonia verdelui.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Când Anne coborî din autovehicul se pomeni în faţă cu un spiriduş cu părul roşu ce o privea curioasă de la înălţimea celor o sută douăzeci de centimetri, purtați cu mândrie. Stătea foarte dreaptă, în încercarea de a nu pierde nici măcar un centimetru din cei pe care-i avea.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Bine aţi venit, domnişoară, o întâmpină ea, gureşă. Domnul mi-a spus că veniţi. Sunt la dispoziţia dumneavoastră. Eu sunt Maria, bucătăreasa domnului. Azi doar eu sunt acasă. Ceilalţi au zi liberă.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – „Ceilalţi! gândi Anne. Oare de câţi oameni este nevoie pentru a sluji pe unul singur?”</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Maria părea genul care nu tace niciodată şi curând, Anne renunţă s-o mai asculte în timp ce se se lăsa condusă pe holurile casei. La un moment dat, după ce străbătură un labirint de holuri, spiriduşul se opri în faţa unor uşi duble, de mahon, anunţând-o pe Anne că acela este „dormitorul domnului”, după care se făcu nevăzută.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> „Dormitorul domnului!”, se trezi Anne maimuţărind-o în gând, pe Maria. Împinse uşile şi pătrunse în încăpere. Era imensă, mai mare decât întregul apartament al Annei, iar senzația de spațiu era dată și de numărul mic al pieselor de mobilier, care, în schimb, suplineau prin dimensiunile generoase. Patul ar fi putut adăposti cam șase somnoroși, după calculele Annei. Era acoperit cu mătase verde smarald, iar razele soarelui care se strecurau prin fereastra largă îl mângâiau blând, dându-i un aspect diafan, cu luciri și transparențe aeriene.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Simţi o dorinţă irezistibilă de a atinge mătasea delicată aşa că se apropie de pat cu pasi şovăitori, de parcă ar fi dormit cineva în el. Materialul răcoros şi moale avu un efect straniu asupra ei; o făcu să-şi dorească să-i simtă atingerea vaporoasă pe tot corpul, aşa că îşi învinse reţinerea şi se lungi pe pat. Era moale şi pufos, lăsând senzaţia de plutire pe un nor.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Zâmbi, şi copilăroasă, întinse mâinile şi picioarele descriind pe suprafaţa patului mişcarea aripilor unui fluture. Simţi mirosul de parfum bărbătesc, binecunoscut de acum, cum îi invadează nările şi deodată avu senzaţia că Mason s-ar fi putut materializa în faţa ochilor ei în orice moment. Sări ca arsă din pat şi netezi cu mâna cutele făcute de joaca ei inocentă.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Se îndreptă spre dulapul indicat de Mason, îl deschise şi zări printre multe alte obiecte, cutia albastră, pe care o luă şi ieşi.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> După un drum de vreo douăzeci de minute, se afla sunând la uşa unei alte proprietăţi. Imediat apăru o slujnică ce o invită înăuntru şi o rugă să aştepte s-o anunţe pe stăpâna casei. Rămasă singură, Anne îşi aruncă ochii împrejur. Pe o comodă lungă, de culoarea abanosului, se aflau nenumărate fotografii înrămate, de dimensiuni diferite. Curând se edifică şi îi fu clar în a cui casă se afla, căci o doamnă cu privire blândă şi verde îi zâmbea din majoritatea fotografiilor.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Deodată strigătul sfâşietor al unei femei se auzi de la etajul superior. Rămase o clipă îngrozită, surprinsă și neştiind ce reacţie să aibă, dar când strigătul se auzi şi a doua oară, mult mai înspăimântător, se avântă pe scări, în sus, urcând câte două trepte deodată. Reperă uşa de unde provenea strigătul şi cu elanul groazei o dădu de perete.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Slujnica ce îi deschisese mai devreme se afla aplecată asupra unei doamne pe care Anne o recunoscu imediat ca fiind cea din fotografiile din hol. Femeia căzută avea ochii larg deschişi, ieşiţi din orbite şi părea că se luptă pentru fiecare gură de aer. Mâna dreaptă îi era împietrită într-o încleştare teribilă în partea stângă a pieptului.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Anne se repezi și o smulse pe slujnica înnebunită de pe femeia în agonie.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Ce-i cu ea? Ce suferinţă are? o întrebă pe fată, scuturându-i zdravăn umerii.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Nu ştiu! Nu ştiu! urlă nefericita ca scoasă din minți.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Suferă cu inima? Revino-ţi în fire, am nevoie de ajutorul tău! îi strigă Anne.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Nu ştiu! Nu ştiu! continuă slujnica.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Exasperată de gândul că irosea timp prețios, Anne îi trase o palmă peste obraz, pentru a o trezi la realitate. Ceea ce se şi întâmplă. Fata privi buimacă la Anne, apoi la femeia căzută.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Adu-mi repede o aspirina după care suni la Urgenţe? Sau ai sunat deja?</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Fata clătină din cap în semn că nu.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Repede! Aspirina, mai întâi! strigă Anne.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Slujnica dispăru, dar se întoarse cât ai clipi, ţinând o pilulă de culoare albă în mână.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Zdrobeşte-o într-un pahar! ordonă Anne. Repede!</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Femeia făcu întocmai şi după ce turnă puţină apă peste pudra albă îi dădu Annei paharul, care se aplecă asupra femeii şi-i ridică uşor capul. Femeia nu mai era în stare să coopereze, aşa că Anne îi turnă lichidul alb pe gât, în speranţa că va ajunge în stomac. În timpul ăsta Anne o auzea pe slujnică vorbind cu un dispecer de la serviciul de urgenţe.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Totul va fi bine, şopti Anne cu inima cât un purice.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Gândul îi zbură la Mason şi îşi aminti blândeţea din tonul lui, atunci când vorbise despre mama lui, pe când se aflau pe colina de pe proprietatea doamnei Harris. Inima i se strânse şi luând mâna doamnei Hart, i-o mângâie ca şi când ar fi vrut să-i ofere din vitalitatea ei.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Ambulanţa sosi în scurt timp şi nu dură mult până când doamna Hart ajunse la spital, pe mâinile specialiştilor. Anne o însoțise și nu lăsase mâna femeii dintr-a ei, tot drumul. Îi vorbise în permanență, șoptind cuvinte de încurajare. Că acele cuvinte erau doar pentru femeia bolnavă sau și pentru propria ei îmbărbătare, n-ar fi putut spune.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Pe când măsura în lung şi în lat sala de aşteptare a spitalului frângându-şi mâinile cu înfrigurare, rugându-se ca doamna Hart să scape cu viaţă, îl zări pe Mason străbătând cu paşi mari holul, arătând răvășit și îngrozit de moarte. Se vedea că fugise imediat cum auzise vestea, căci nu purta nelipsitul lui sacou, iar cămaşa îi atârna pe jumătate, peste pantaloni.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Ajuns în faţa Annei, îi cuprinse mâinile într-ale lui privind-o implorator, de parcă salvarea mamei lui ar fi stat în puterea ei.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Anne, ce s-a întâmplat?</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Nu ştiu mare lucru! Doar că…</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Nu termină ce avu de spus pentru că fură întrerupţi de un medic, venit să le anunţe starea femeii.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Sunteţi familia doamnei Hart? întrebă el privind când la Anne, când la Mason.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Da! răspunse Mason, cercetând cu înfrigurare chipul medicului în căutare de indicii revelatoare.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Doamna este bine acum!</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Mason expiră cu forţă, a uşurare și ochii i se umplură de lacrimi de fericire.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> George apăru dintr-o dată lângă ei, arătând la fel de răvăşit ca şi fratele lui.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Ce-i cu mama? se repezi el.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – E bine acum, reluă medicul, a avut un mare noroc! Se pare că cineva i-a salvat viaţa! Aspirina aceea ne-a dat nouă timpul necesar pentru a o putea salva.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Frații nu înţelegeau nimic şi priveau contrariaţi, către medic.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Despre ce vorbiţi, doctore? interveni George.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Eu i-am dat o aspirină, şopti Anne. Am auzit asta odată, undeva. Că o aspirina ar putea salva viaţa unei victime a infarctului… Toate semnele păreau să indice aşa ceva…</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Bărbaţii erau cu ochii aţintiţi asupra ei. Medicul o privea cu un zâmbet binevoitor, iar cei doi fraţi cu încordare şi ochii măriţi de surpriză. Un amestec de recunoştinţă, mirare, şoc şi spaimă li se oglindea pe chipurile transfigurate.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Mulţumesc, Anne! spuse George, prinzând mâna Annei. De acum eşti ca şi parte din familie!</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Ea asculta mulţumirile lui George, dar ochii îi erau aţintiţi asupra lui Mason. Privirea lui blândă, plină de căldură îi mulţumea. Cuvintele erau de prisos. Expresia duioasă de pe chipul bărbatului, şterse într-o secundă toate urmele suferinţelor îndurate din pricina lui şi imperceptibil, buzele ei descriseră un zâmbet.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Putem merge s-o vedem? întrebă George.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Doar dacă nu staţi mult. Are nevoie de odihnă. A, să nu uit! A cerut să-şi vadă îngerul păzitor, spuse medicul făcându-i cu ochiul, complice, Annei.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> În salonul rezervat, doamna Hart era conştientă, dar vizibil afectată de criza prin care trecuse. Cearcăne adânci, vineţii, făceau ca ochii ei verzi să pară spălăciţi, aproape gălbui. Era conectată la o mulţime de aparate medicale şi ritmul bătăilor inimii se auzea sonor, redat cu fidelitate de un monitor cardiac.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Zâmbi uşor când dădu cu ochii de cei doi fii. Se aşezară câte unul pe fiecare parte a patului, iar Anne rămase deoparte , lângă uşă. Fiecare dintre fii, luă câte o mână a mamei, sărutând-o plini de afecţiune. Ea îi privea topită de dragoste maternă.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Dragii mamei! şopti ea cu voce de abia auzită. Ce bucurie să vă mai pot vedea!</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Mamă, nu vorbi, o rugă Mason. Nu te obosi.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Sunt bine, scumpii mei! Dar… unde e tânăra? întrebă femeia, încercând fără succes să-şi rotească privirea prin cameră.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Anne se apropie. Când dădu cu ochii de ea, doamna Hart îi adresă un surâs plin de recunoştinţă. Îşi eliberă mâna dintr-a lui Mason şi o întinse către Anne. Ea i-o prinse cu ambele mâini, emoţionată.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Mulţumesc, draga mea! şopti femeia cu glas moale.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Mă bucur nespus că acum sunteţi bine! spuse Anne, încercând să împiedice niște lacrimi rebele să-i inunde ochii.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> George şi Mason se priviră şi pentru o clipă, vechea lor prietenie, prietenia copilăriei lor, reapăru. Dar nu ţinu mult, căci chipul lui Mason se întunecă, redevenind impenetrabil şi dur ca stânca. Mamei nu-i scăpă metamorfoza şi surâsul ce-i stăruise pe buze de la vederea persoanelor cele mai dragi din viaţa sa, se topi într-o expresie de dureroasă amărăciune.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Ştiţi voi cât de tare mă supără duşmănia dintre voi? Faceţi pace de dragul meu! Ce-a fost, a fost! spuse ea privind când la unul , când la altul.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Mamă, te rog! spuse George. Nu-i momentul!</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Mason îl privi cu un zâmbet sarcastic.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Da, mamă, nu-i momentul! spuse. Nu putem să-l facem pe George de ruşine! Rufele murdare se spală în familie!</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Nu te poţi abţine nici măcar acum? îl dojeni George, încruntat.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Anne se simţi încurcată de situaţia stânjenitoare în care era pusă, aceea de a asista la erupţia chestiunilor neplăcute ce există, subteran, în fiecare familie. Numai că în această familie, socotelile de încheiat între membri ei, păreau profunde, sângerânde şi la infinită distanţă de rezolvarea lor. Agresivitatea şi ranchiuna cu care se tratau cei doi fraţi, trebuie să fi fost ca un cuţit răsucit mult prea des şi mult prea profund în inima bietei lor mame, iar ura dintre ei mocnea în voie fără să ţină seama de suferinţa celei ce le dăduse viaţă. Simţea nevoia sa iasă. Tensiunea dintre cei doi Hart devenise aproape materială, ca un soi de gelatină aeriană, plutitoare care împiedica respiraţia, dându-i senzaţia de sufocare.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Eu mă retrag, spuse cu voce abia auzită. Însănătoşire grabnică, doamnă Hart!</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Să vii neapărat să mă vizitezi acasă, şopti doamna Hart, privind cu duioşie maternă către fată.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Nici nu mă gândesc să fac altfel! răspunse Anne, strângând din nou mâna femeii.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> În timp ce se îndrepta către uşă auzi vocea lui Mason.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Te rog să mă aştepţi, vom pleca împreună!</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Voi fi în grădina spitalului, spuse ea şi ieşi.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Găsi o bancă la umbra unui castan şi se aşeză cu un oftat. Dacă n-ar fi ştiut că grădina aceea aparţinea unui spital, ar fi putut jura că este a unui parc obișnuit. Nimic din ceea ce se întâmpla în această zonă verde nu trăda suferinţa care se răscolea şi se zbătea deznădăjduită în lupta pentru viaţă în spatele zidurilor albe, aflate la mai puţin de o sută de metri depărtare.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Nu departe de ea, pe o altă bancă, se aflau o mămică tânără şi o fetiţă ce nu părea să aibă mai mult de trei anişori. Copila târâia pe trotuar, încoace şi încolo, o jucărie colorată cu roţi, care în timp ce se deplasa scotea sunete şi se rotea. Avea mersul acela opintit al copilaşilor mici şi râdea cu atâta poftă, încât privind-o era imposibil să nu zâmbeşti cuprins de duioşie.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Anne îşi aruncă ochii asupra mamei, ce părea total absorbită de contemplarea îngeraşului cârlionţat. Surâdea cu gingăşie către puiul ei, dar ochii îi erau trişti şi spuneau o cu totul altă poveste decât buzele arcuite în zâmbet.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Anne simţi cum norul aspru al apăsării sufleteşti i se cuibăreşte în piept. Probabil femeia avea pe cineva drag, poate chiar pe tatăl fetiţei, internat în acest spital. Ar fi vrut să meargă la femeie şi s-o ţină strâns într-o îmbrăţişare caldă, dar totul rămase doar în faza de gând. Oricât de mult şi-ar fi dorit asta ştia că nu are cum să aline suferinţa cuiva, aflat într-o astfel de situaţie.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Tresări când îl văzu pe Mason stând în faţa ei, contemplând-o.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Ai venit!</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Observ că ne tutuim! glumi el în timp ce se aşeza lângă ea.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Am uitat! zâmbi şi ea.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Ești bine? Păreai departe…</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Priveam la fetiţa aceea şi îi contemplam inocenţa.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Mason privi şi el către copilul care, cu o energie inepuizabilă alerga împreună cu jucăria ei gălăgioasă. Un zâmbet în care se acumulase toată tandreţea universului înflori pe buzele bărbatului.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> „Cât e de frumos, afurisitul!” îşi spuse, privindu-l cu o afecţiune pe care nu putea s-o ascundă. Şi acum, după ce dăduse nas în nas cu posibilitatea ca în orice clipă să faci cunoştinţă cu moartea, nici nu-i mai păsa dacă se observă sau nu.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Îţi plac copiii, Anne, spuse el şi ea nu-şi putu da seama dacă era o întrebare sau o constatare.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Cui nu-i plac?!</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Ai fi surprinsă!</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Pentru o clipă zâmbetul cald dispăru şi făcu loc unei grimase care trăda ironie aspră, dar cum apăru se şi făcu nevăzută.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Ce contrast între nevinovăţia acestui prunc şi sufletul învolburat al mamei! Ce ochi trişti! spuse.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Anne îl privi surprinsă.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – La acelaşi lucru mă gândisem şi eu!</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Acum fu rândul lui s-o privească, zâmbind.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Empatia! Minunată calitate! Nu mulţi oameni reuşesc să se identifice afectiv cu trăirile celorlalţi şi să le intuiască astfel stările sufleteşti.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Sper că e vorba de empatie şi nu-i judec pe ceilalţi după propriile mele trăiri.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Nici n-ai avea cum să-i judeci altfel. Dar aici intervine bunul simţ al fiecăruia şi inteligenţa afectivă, care - deşi pare o găselniţă a ultimilor ani - valorează mai mult decât orice altceva.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Tăcură pentru o vreme şi fără să-şi dea seama, pe chipurile lor se odihnea acelaşi tip de zâmbet. Adresat nici unei situaţii, nici unei persoane. Un zâmbet izvorât din bucuria tainică, nerecunoscută niciodată cu glas tare, de a fi unul lângă celalalt, împărţind gânduri şi simţăminte gemene.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Un bărbat şi o femeie care veneau agale pe aleea umbrită captară atenţia lui Mason. Discutau cu ton scăzut înclinându-şi capetele unul către celălalt de câte ori vorbeau.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Uite! spuse Mason. Ce părere ai despre acest cuplu?</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Adică?</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Crezi că sunt căsătoriţi sau nu?</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Nu ştiu.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Nu sunt, îţi spun eu! El o curtează asiduu, însă.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Cum ai ajuns la concluzia asta?</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Mai devreme, pe alee, ea a scăpat din mână batista aceea roz. Nici n-a atins pământul, că bărbatul s-a repezit imediat şi a prins-o!</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Ah, da! Asta zic şi eu dovadă! râse Anne.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Mason se arătă amuzat de neîncrederea ei.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Dacă ar fi fost căsătoriţi, continuă el, nu ar fi fost atât de prompt. Dar acum este în faza de cocoş…</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Cocoş?! râse Anne din nou.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Da! O curtează, şi-a scos de la naftalină toate atuurile, ba chiar a mai luat cu împrumut pe cele care îi lipseau. Vrea s-o dea gata! Şi după cum îl priveşte ea, victoria nu-i departe!</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Anne izbucni în râs.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Eşti periculos, domnule! Aşa faci şi tu?</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Crezi că eu sunt mai breaz decât confratele meu? râse Mason. Aşa suntem toţi, dacă ne-am putea vedea din exterior, ne-ar îngrozi patetismul situaţiei! Ne-am retrage cu toţii prin mănăstiri, ne-am călugări, ne-am…</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – OK, am înţeles! Bine că nu vă puteţi vedea din exterior, domnilor! Ce ne-am face fără voi?</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Eu am dat informaţii duşmanului! Vreau acelaşi lucru la schimb! Cum e cu voi, femeile, florile delicate ale Universului?</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Dacă voi sunteţi cocoşi, noi suntem nişte gâsculiţe, aşa că nu suntem mai grozave decât voi, când vine vorba despre îndrăgosteală. În alte situaţii, desigur că vă suntem superioare, îl tachină ea privindu-l cu un aer năstruşnic.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Câtă viclenie! exclamă el amuzat. M-ai atras pe un teren minat! Orice discuţie pe aceasta temă se termină rău pentru noi, bărbaţii, aşa că refuz să-i dau curs!</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Ori eşti un mare laş, ori eşti un mare înţelept!</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Râseră împreună şi momentul de perfectă comuniune le însenină chipurile când deodată, alarmată, Anne îşi aminti că abandonase cutia albastră pe holul doamnei Hart.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> – Dă-o încolo de cutie! Mă bucur că ai fost acolo în acel moment! spuse Mason privind-o cu ochii aceia care-i mulţumeau mai bine decât ar fi făcut-o toate cuvintele de recunoştinţă din lume. Acum, hai să te conduc acasă. A fost o zi grea pentru amândoi! Vom vedea ce ne aduce ziua de mâine!</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Ajunsă acasă, după un duş prelung, se echipă în pijamale şi nu mai zăbovi, se băgă în pat. Înainte să închidă ochii, privi îndelung rochia aurie pe care o primise cadou de la Mason, pe care o ţinea atârnată de uşa dulapului pentru a o avea mereu sub ochi. Pe cealaltă uşă a dulapului se afla agăţat sacoul lui şi văzând cele două piese de îmbrăcăminte şezând cuminţi una lângă cealaltă, surâse larg. Întinse mâna şi de pe noptieră luă cutiuţa violet în care se afla medalionul oferit de el. Îl luă, îl prinse în jurul gâtului şi puse din nou capul pe pernă.</span></p>
<p><span class="font-size-4"> Îşi aminti de cuvintele pe care le rostise în gradina spitalului, „Vom vedea ce ne aduce ziua de mâine!” şi se rugă în secret ca ziua de mâine să i-l aducă pe el, bărbatul cu ochi verzi ca iarba.</span></p> Romanul in manuscris ZBOR SPRE STELE - fragmenttag:insemneculturale.ning.com,2012-06-13:6515444:Topic:152252012-06-13T13:37:55.821ZVirgil Stanhttps://insemneculturale.ning.com/profile/VirgilStan
<p><span class="font-size-3">După scurta pauză de hidratare, atât a membrilor orchestrei, cât mai ales al dansatorilor, programul de dans s-a reluat. Ştefan făcând parcă în ciuda Daliei care ar fi dorit ca ea să fie cea invitată la dans, nu Minela, îşi luă partenera de mână cu eleganţă şi se îndreptară spre ring.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Era o melodie lentă, de început. Cei doi încercară să-şi potrivească paşii cât mai bine. Amândoi erau buni dansatori, mai ales de tangou. Ştefan…</span></p>
<p><span class="font-size-3">După scurta pauză de hidratare, atât a membrilor orchestrei, cât mai ales al dansatorilor, programul de dans s-a reluat. Ştefan făcând parcă în ciuda Daliei care ar fi dorit ca ea să fie cea invitată la dans, nu Minela, îşi luă partenera de mână cu eleganţă şi se îndreptară spre ring.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Era o melodie lentă, de început. Cei doi încercară să-şi potrivească paşii cât mai bine. Amândoi erau buni dansatori, mai ales de tangou. Ştefan o purta pe ring ca într-o plutire printre dansatori, trezind invidia Daliei care nu-şi dezlipea privirea de pe ei. Îl admira pe Ştefan, care înalt, frumos, puternic, îmbrăcat elegant cu haine de firmă, cu pieptul lat de care Minela se lipise ca o ventuză, se învârtea pe parchetul ringului ca un dansator profesionist. Ce păcat că ea era mai măruntă decât mama Minela şi nu ajungea să se lipească aşa de bine ca ea de pieptul lui, să-l îmbrăţişeze cu adevărat aşa cum simţea nevoia. Doar capul şi l-ar fi putut sprijini cu multă plăcere, să-i asculte tumultul bătăilor inimii.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Vedea cum Ştef îi şoptea ceva Minelei şi murea de curiozitate să afle cam ce-i spune. Nu, el ar trebui numai ei să-i aparţină . Măcar să o privească ca pe o femeie adevărată, nu ca pe o fetiţă şi tot ar fi fost un început promiţător. Nu mai era de mult o fetiţă. Cel puţin după anii împliniţi dacă nu altfel. Până acum nu a fost îndrăgostită de cineva cu adevărat. Au fost iubiri trecătoare, de copilă sau de adolescentă. Nici în timpul facultăţii nu-şi găsise un iubit care s-o facă să simtă că pluteşte, că nu mai are aer şi că se sufocă dacă nu-l vede sau dacă nu este în preajma lui.</span></p>
<p><span class="font-size-3">O trezi din visare Sorin care o invită la dans. Îl rugă să ia un loc la masă şi să admire împreună dansatorii.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Mă simt obosită şi mă doare şi piciorul accidentat, se scuză ea. Îi spuse toate acestea numai să poată fi cu ochii pe cei doi care se simţeau din ce în ce mai bine împreună şi asta se vedea după cum li se luminau feţele. Erau parcă fericiţi că sunt împreună, aşa îmbrăţişaţi cum erau pe ringul de dans.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Sorin, vrând - nevrând, se aşeză pe un scaun lângă Dalia care îl întrebă ce doreşte să bea. Îi umplu un pahar cu vin. Nici nu asculta ce-i spunea. Ea era cu gândul departe de ce se întâmpla la masa lor. Auzea că tânărul îi tot povesteşte ceva, dădea din cap că îl ascultă, dar de fapt nu era acolo. Ea visa. Parcă-i spunea lui Ştefan:</span></p>
<p><span class="font-size-3">- <i>Ştef, tu nu ştii, dar eu sunt adierea brizei care-ţi şopteşte numele în noapte, când nisipul mi se împleteşte în păr. Sunt marea care-ţi sărută buzele fierbinţi şi cerul înstelat care te îmbrăţişează în tăcere. Îţi port cu mine suspinul si mă îmbăt din seva ta. Te doresc lângă mine să-ţi sărut pleoapele, să-ţi sărut bărbia cu adâncitura ei din mijloc ce-ţi dă acel farmec cuceritor. Vreau să te ating pe păr, să simt răsuflarea ta cum mă cuprinde şi-mi linişteşte durere mută de femeie în devenire. Scapă-mă cât mai curând de această stare, de această suferinţă. Fii cel care să vindece dorinţa mea de iubire adevărată, de pasiune devastatoare. Vreau să fie seara noastră. Îndreaptă-ţi întreaga atenţie spre mine. Fii ca marea a cărui valuri îmi caută sânii să mi-i alinte cu mângâierea lor, să le alini nevoia de a fi atinşi de săruturile tale.</i></span></p>
<p><span class="font-size-3">- Dalia, tu eşti aici, sau ai plecat cu gândurile pe alte meleaguri? o trezi Sorin din visare.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Ce? Ce spui? A, da, scuze, nu eram atentă, mă gândeam la altceva.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Atunci ar fi mai bine să plec dacă te plictisesc. Scuză-mă, poate ne întâlnim mâine pe plajă.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Mda..., poate..., desigur..., de ce nu...?</span></p>
<p><span class="font-size-3"> Tânărul se ridică de pe scaun, o salută şi se îndreptă spre masa lui. Pentru el se încheiase acea seară plină de speranţă. Nu a fost aşa cum şi-o dorise şi crezuse că v-a fi după primul dans, dar ăsta era norocul lui pe litoral. De fapt nici nu mai merita să mai rămână în local, aşa că îl chemă pe ospătar, achită consumaţia şi părăsi restaurantul, îndreptându-se spre mare. Nu avea chef să se retragă încă la cameră. Era o seară prea frumoasă de august, iar turiştii se plimbau prin staţiunea puternic iluminată. Dinspre lac se auzea muzică. Înseamnă că şi la "Insulă" se distrau la fel de frumos cei sosiţi în vacanţă la Neptun.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Dalia rămase din nou singură cu propriile sale gânduri, aşa cum a fost şi în timp ce tânărul a stat la masa lor. Doar paharul cu vin de care nici nu se atinsese era mărturie că a trecut pe acolo.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Pe ring Minela fremăta de plăcere, simţea cum ceva se frângea în ea. <i>"Este de vină acest corp fierbinte care îmi striveşte sânii plini de dorinţi? Lipsa unei relaţii intime cu un bărbat de prea mult timp pentru o femeie încă tânără şi pasională ca mine să fie cea care să genereze această dorinţă nebună? Doar un cuvânt din partea lui ar fi suficient să uit de mine, de obligaţiile faţă de soţul meu, de Dalia care este la masă martoră la rătăcirea mea din această seară"</i>.</span></p>
<p><span class="font-size-3"> Bărbatul pe care îl strângea cu pasiune în braţe era prea cuceritor, prea provocator, iar ea îşi continuă gândurile ce pusese stăpânire peste voinţa sa... <i>"Ah, Doamne, nu vreau să mă gândesc la ce va urma, la ce nebunie vreau să fac. Nu vreau să... Şi ce frumos este. Ce ochi are. Te pătrund şi te ard când te scalzi în privirile lui. Sunt ca marea furtunoasă, plini de abisuri şi de taine nedescoperite încă". Ştefan..., Ştefan..., ce frumos sună când îi rostesc numele. Este ca o chemare. Este ca</i> <i>vântul din largul mării, ce vrea să poposească o clipă să-mi mângâie sufletul!... Mă simt aşa de singură… Vreau să mă regăsesc în îmbrăţişarea ta. Strânge-mă..., iubeşte-mă..."</i></span></p>
<p><span class="font-size-3"><i> </i>Ştefan, conştient de efectul ce-l producea asupra Minelei îmbrăţişarea din timpul dansului, o atrase spre el şi mai tare, iar femeie când îi simţi piciorul între pulpele sale fierbinţi, tresări fără să vrea ca şi cum a fost electrocutată. Treceau prin corpul său săgeţile a mii de wolţi. Se simţea pierdută aşa că se îndepărta de el şi-l privi direct în ochi spunându-i:</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Este prea mult pentru mine şi nu ştiu dacă fac bine ce fac, şi nici ce urmări pot avea asemenea nebunii ce-mi trec prin cap. Te rog să ne retragem la masă şi să o inviţi pe Dalia la dans. Sunt sigură că ceva rău s-ar putea întâmpla dacă am mai continua acest joc nebunesc de-a şoarecele şi pisica. Sper că eşti conştient de acest lucru. Şi ea abia aşteaptă să fie invitată. Nu observi? Iată cu câtă insistenţă ne priveşte.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Îmi pare rău. Îmi place compania ta, mai ales când suntem aşa, îmbrăţişaţi pe ring.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Ştiu. Şi mie, dar să ne oprim la atât. Nu ar fi corect dacă am continua acest joc periculos pentru mine şi mai ales pentru familia mea.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Atunci să mergem la masă. Nu te va deranja că am să dansez cu fiica ta în continuare?</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Nu..., nu..., chiar te rog, este mai bine aşa. Vreau să-mi revin şi să-mi adun un pic gândurile. Ea este singură la masă şi..., ştiu sigur că te place.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Tu nu mă placi? Eşti supărată pe mine?</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Lasă, este mai bine aşa. Dă-mi timp să reflectez. Este o nebunie ce se întâmplă şi totuşi nu mai suntem nişte copii, ci oameni cu o anumită experienţă de viaţă.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Avem timp să mai vorbim despre asta cât staţi aici. Oricând uşa camerei mele este deschisă, ca şi disponibilitatea mea pentru continuarea discuţiei ce mi pare destul de interesantă.</span></p>
<p><span class="font-size-3">- Să nu mai vorbim despre asta în preajma fetei. Atât mi-ar mai trebui acum, să-şi dea seama că soţia tatălui ei a înnebunit.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Ajunşi la masă, Ştefan trase scaunul Minelei pentru ca aceasta să se aşeze la masă şi spre nedumerirea Daliei, o surprinse pe fată prin invitaţia de a-l urma la dans. Tocmai cânta o melodie plină de temperament cum îi plăcea ei să danseze pentru a-şi scoate în evidenţă calităţile sale de bună dansatoare. Cât a fost studentă se înscrisese la nişte cursuri de dans ce se ţineau pe lângă Clubul Studenţilor. Era prea neiniţiată când a ajuns în capitală în materie de dans.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Acum se mişca dezinvolt, putea să facă faţă oricărui gen de muzică de dans. O avantaja şi faptul că era suplă şi plină de vervă. Îi plăcea să se mlădieze ca o trestie în bătaia vântului. Uneori dansul său era furtunos, trăind cu intensitate ritmul melodiei, alteori era lent ca o plutire a frunzelor îngălbenite toamna, în căderea lor pe aleile din parcuri.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Dalia se învârtea în jurul lui Ştefan mişcându-şi şoldurile într-un ritm drăcesc. Sânii îi tresăreau gata, gata să-i sară din cupele sutienului. Rotunjimea lor şi mişcarea continuă făcea ca ochii pofticioşi ai bărbatului să nu se dezlipească de pe decolteul rochiei. Capul fetei se legăna când într-o parte când în alta, făcând ca pletele blonde să urmeze acelaşi dans nebunesc. Bărbatul se mişca elegant pe lângă ea fără să exceleze într-un fel sau altul. O lăsa să se desfăşoare după pofta inimii ca într-un dans tribal al Africii negre. Se mira de unde exista atâta temperament la o făptură aşa de plăpândă în aparenţă.</span></p>
<p><span class="font-size-3">"<i>Oare şi în pat într-o îmbrăţişare a dragostei va fi la fel de temperamentală? Trebuie să aflu acest lucru cât stă la mare. Merită încercarea. Nu trebuie neglijată nici mamă-sa. Este ca un fruct de mare, suculent Bine asezonată într-un "platou" cu cearceafuri foşnitoare, plăcut mirositoare şi însoţit de o sticlă de şampanie</i> <i>Dom Perignon</i> <i>bine răcită</i>, <i>ar deveni o adevărată revelaţie a acestei veri."</i></span></p>
<p><span class="font-size-3">Dalia simţea că trebuie să o lase mai uşor cu ritmul dacă dorea să reziste până la sfârşitul reprizei de dans. Vedea că piciorul este gata să-i cedeze. Gata cu impresionarea partenerului. Şi respiraţia îi devenise precipitată. Se vedea că efortul depus pentru a fi în ritm, era peste puterile sale actuale.</span></p>
<p><span class="font-size-3">"<i>Are dreptate Ştefan când spune că după tratamentul de recuperare voi fi şi mai în formă",</i> se consolă ea singură.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Veni cu braţele ridicate şi-l îmbrăţişă de mijloc pe Ştef, ca un copil vinovat de vreo ghiduşie, care-i cuprinde cu mânuţele sale micuţe picioarele mamei într-o strângere plină de afecţiune, ştiind că acolo găseşte protecţia de care are nevoie. Bărbatul o primi cu toată disponibilitatea la pieptul său. Şeful orchestrei observând atitudinea celor doi din dans, schimbă nebunia declanşată mai înainte pe ring, într-un ritm lent, de relaxare şi de odihnă. Vedeai în jur numai feţe pline de transpiraţie şi cămăşi, sau bluze pline de apă, chiar daca restaurantul avea o bună ventilaţie. Era vară şi oricât de bine ar fi funcţionat aparatele de condiţionare, tot nu puteau face faţă temperaturii acumulată de peste zi, la care se adăuga şi cea a efortului fizic generat de ritmul de rock al melodiei.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Ştefan îşi lăsă bărbia pe creştetul fetei, într-un gest de tandreţe şi o strânse în braţe cu afecţiune. Fata radia de bucurie. Simţea cum liniştea i se revarsă în tot corpul. Picioarele i se mişcau singure. Nici pe gânduri nu mai era stăpână. Alergau pe câmpii înverzite, pline cu maci roşii ca nişte pete sângerii pe un cearceaf de un alb imaculat.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Aşa va fi oare şi după prima sa noapte de dragoste? Vor înflori macii iubirii împărtăşite, a dăruirii necondiţionate? Ridică ochii spre cel ce-i transmitea atâta linişte şi încredere. Îi descoperi licărirea ochilor săi negri ca adâncurile mării. Citi în ei tandreţe. Se lipi şi mai bine de el strângându-i cu putere mijlocul. Era unul şi acelaşi corp plin de senzaţii necunoscute şi de dorinţe nemărturisite. Se simţea una şi aceeaşi fiinţă cu acest bărbat puternic pe care îl stângea cu atâta forţă cât mai putea avea. Ştia că-i aparţine. Era hotărâtă s-o facă pentru el şi pentru ea. Din nou ridică capul parcă cerându-i o sărutare. Şi aceasta veni imediat. Îi simţi fierbinţeala buzelor într-o scurtă şi fulgerătoare împreunare. Parcă le era teamă la amândoi să insiste mai mult.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Gestul nu-i scăpă Minelei care nu-şi dezlipea nicio clipă ochii de pe ei. Simţi cum o furie îi întunecă mintea gata să răbufnească. O transpiraţie rece îi umezea palmele ce frământau nervoase şervetul de pe masă. Ceva se rupea în ea. Încercă să-şi înfrâneze aceste porniri pentru a nu-şi deconspira frustrarea. Putea printr-o necugetare să-i atragă atenţia Daliei că este interesată de Ştefan mai mult decât ar fi fost cuviincios să fie. Putea declanşa o furtună în familie dacă nu îşi reprimă furia înainte de a fi prea târziu. Simţea şi era aproape convinsă de faptul că totuşi Ştefan era mai atras de ea decât de puştoaica aceasta încă neexperimentată şi neformată ca femeie.</span></p>
<p><span class="font-size-3">Ea putea să-i ofere tot ce-şi doreşte un bărbat de la o femeie. Pasiune, exuberanţă, extravaganţă, orice. Uita pentru moment că de fapt rivală îi era fiica soţului său, într-un fel şi fiica ei, aşa că ar fi trebuit să se bucure că fata are asemenea succes la un bărbat atât de interesant ca Ştefan. Nu era deloc aşa. Ea şi-l dorea doar pentru ea acum văzându-le sărutul, şi-l va avea orice ar fi, chiar dacă ar trebui să-l împartă la început cu fata. Va şti să-l facă s-o prefere doar pe ea. Ştia că este capabilă de acest lucru şi nu prin vorbe ci prin dăruire fizică, pasională. Un bărbat mai ales acest lucru îşi doreşte şi-l aşteaptă de la o femeie, pasiune şi dăruire. Dacă ar trebui să-l citeze pe Benjamin Disraieli ar trebui să se împace cu gândul că: “Omul este cu adevărat extraordinar doar atunci când acţionează cu pasiune.”</span></p>
<p><span class="font-size-3"> </span></p>
<div align="center"><hr align="center" size="0" width="100%"/></div>
<p><span class="font-size-3"> </span></p>
<p><span class="font-size-3">Unii oameni ştiu să vadă şi frumuseţea interioară, să asculte acel cântec al inimii pe care nu toţi îl ştiu auzi. Ea va şti să-l facă auzit. Dacă vrea să aibă o viaţă plină de împliniri şi dacă doreşte să se redescopere cu adevărat, atunci va trebui să aibă curajul de a risca totul pentru pasiunea ce simţea că o mistuie şi o descoperise în dragostea aceasta, fie ea şi una vinovată faţă de cei din jurul său.</span></p>
<p><span class="font-size-3"> </span></p>
<p><span class="font-size-3"> </span></p>
<p><span class="font-size-3"> </span></p>
<p><span class="font-size-3"> </span></p>
<p><span class="font-size-3"> </span></p>
<p><span class="font-size-3"> </span></p>
<p><span class="font-size-3"> </span></p>
<p><span class="font-size-3"> </span></p>