Toate discuţiile etichetate „Lucia” - ÎNSEMNE CULTURALE2024-03-28T13:35:25Zhttps://insemneculturale.ning.com/forum/topic/listForTag?tag=Lucia&feed=yes&xn_auth=noA fost odată ca niciodatătag:insemneculturale.ning.com,2019-12-01:6515444:Topic:10537552019-12-01T13:27:21.034ZBatmindru Luciahttps://insemneculturale.ning.com/profile/BatmindruLucia
<p class="Textsimplu tm6">A fost odată ca niciodată un boier atȃt de avar, încȃt nici banii nu mai voiau să-i stea în pungă. Deși avea de toate, boierul se gȃndi cum să-și asigure venitul și pe viitor, așa că merse în sat să-și verifice agoniseala. Se gȃndi că țăranii trebuie în primul rȃnd să-l iubească ca să fie sigur că îi sunt fideli și muncitori. Întȃlni un țăran și-l întrebă:</p>
<p class="Textsimplu tm6"> </p>
<p class="Textsimplu tm6">- Îți iubești boierul?…</p>
<p class="Textsimplu tm6">A fost odată ca niciodată un boier atȃt de avar, încȃt nici banii nu mai voiau să-i stea în pungă. Deși avea de toate, boierul se gȃndi cum să-și asigure venitul și pe viitor, așa că merse în sat să-și verifice agoniseala. Se gȃndi că țăranii trebuie în primul rȃnd să-l iubească ca să fie sigur că îi sunt fideli și muncitori. Întȃlni un țăran și-l întrebă:</p>
<p class="Textsimplu tm6"> </p>
<p class="Textsimplu tm6">- Îți iubești boierul?</p>
<p class="Textsimplu tm6">- Îl iubesc, stăpȃne, răspunse smerit acesta și cu teamă.</p>
<p class="Textsimplu tm6">- Îl vei iubi și pe viitor?</p>
<p class="Textsimplu tm6">- Bineințeles stăpȃne!</p>
<p class="Textsimplu tm6"> </p>
<p class="Textsimplu tm6">Mulțumit, boierul, își cȃntări burta și porni mai departe, țanțoș ca un cocoș. Cȃteva văi, mai încolo, primi același răspuns, așa că, văzȃnd că se înserează, porni agale spre casă. Când colo, într-un loc izolat al satului, zări o cocioabă. Bătu la ușa, dar nimeni nu-i răspunse. Se încruntă amarnic. Mai bătu de cȃteva ori în ușă și... nimic. Își luă inima în dinți, apoi, dȃnd cu piciorul în ușă, o deschise. Acolo, într-un ungher, stătea o muiere, lȃngă un foc, legănȃndu-și pruncul. Boierul, își înăspri sprȃncenele și, ridicȃnd tonul, o întrebă:</p>
<p class="Textsimplu tm6"> </p>
<p class="Textsimplu tm6">- Îți iubești boierul?</p>
<p class="Textsimplu tm6">- Îl iubesc, stăpȃne, răspunse smerită aceasta și cu teamă.</p>
<p class="Textsimplu tm6">- Îl vei iubi și în viitor?</p>
<p class="Textsimplu tm6">- Bineînțeles stăpȃne!</p>
<p class="Textsimplu tm6"> </p>
<p class="Textsimplu tm6">Mulțumit și de acest răspuns, boierul întoarse spatele și porni bucuros spre casă. La scurt timp, însă, boierul văzu că îi scade averea pe zi ce trece. Își întrebă omul care se ocupa de pămȃnturile lui ce s-a întȃmplat.</p>
<p class="Textsimplu tm6"> </p>
<p class="Textsimplu tm6">- Apoi boierule, toată lumea se chinuie atȃt de mult să te iubească, încȃt nimeni nu mai muncește!</p> Lucia Cap. IIItag:insemneculturale.ning.com,2016-07-05:6515444:Topic:8393862016-07-05T15:10:58.077ZELENA AGIU-NEACSUhttps://insemneculturale.ning.com/profile/ELENAAGIUNEACSU
<p>Se trezi abia spre seară şi tresări speriată. Lada! Merse repede la frigider şi constată că pungile se dezgheţaseră doar pe jumătate şi răsuflând uşurată, le aşeză repede înapoi în lada frigorifică, în aşa fel încât rămaseră trei sertare goale. După ce le aşeză în ordine se lăsă iarăşi pradă gândurilor. „Dar dacă este vorba de povestea mai veche, copilul, iar eu dau dimensiuni apocaliptice unei toane!?” „Nu, nu, negreşit trebuie să discutăm! Cu siguranţă, mi s-a părut că ştie ceva! Dacă ar…</p>
<p>Se trezi abia spre seară şi tresări speriată. Lada! Merse repede la frigider şi constată că pungile se dezgheţaseră doar pe jumătate şi răsuflând uşurată, le aşeză repede înapoi în lada frigorifică, în aşa fel încât rămaseră trei sertare goale. După ce le aşeză în ordine se lăsă iarăşi pradă gândurilor. „Dar dacă este vorba de povestea mai veche, copilul, iar eu dau dimensiuni apocaliptice unei toane!?” „Nu, nu, negreşit trebuie să discutăm! Cu siguranţă, mi s-a părut că ştie ceva! Dacă ar fi ştiut, s-ar fi purtat altfel! Dar oare îl cunosc îndeajuns!?” se frământa Lucia asaltată de întrebări. În final, ajunse la concluzia că trebuia să iasă din casă pentru a a-şi alunga starea de confuzie şi de nelinişte. Tocmai când îşi punea pălăria, auzi soneria telefonului. Era Natalia. Stabiliră să se întâlnească în centru. „Pentru Dumnezeu, ce mai vrea!?” îşi repeta ea mergând în pas grăbit cu toate că avea timp suficient la dispoziţie.<br/> Cum se întâlniră, Lucia o interpelă:<br/> - Ce e cu tine? De ce-ai vrut să ne întâlnim?<br/> - Cum adică ce e cu mine? Poate vrei să spui cu tine!? Doar te cunosc <br/> ca pe buzunarul meu. Dar hai să intrăm undeva! Nu te strânge? Chiar s-a făcut frig! Mai puţin şi trecem la palton. <br/> - Păi!? Dar eu nu simt! Ba chiar mă simt bine în aerul ăsta proaspăt. <br/> - Te cred şi eu! Dacă ţi-ai pus paltonul!? Haide să intrăm la Mac! Să <br/> ne-nchipuim că suntem iar studente! Mamă, ce viaţă ! Nu tu casă, nu tu copii, nu bărbat, nicio grijă! Doamne, cum au trecut anii!<br/> - Eu ştiu!? îngăimă Lucia.<br/> - Cum nu ştii !? Haide! Nu e cazul să cădem în putina cu melancolie!<br/> - Eu sunt în ditai butoiu’, iar tu... Mă rog, fie precum zici!<br/> - O ţii una şi bună! Zici în sus, zici în jos! Mutilezi frumuseţe de limbă, <br/> zău aşa! Ditai filologu’, şi cu pretenţii de mâzgălitor pe deasupra, nu se face!<br/> - Zic eu sau aşa e!?<br/> - Haide, hai! Scuză-mă, da’ chiar nu ştiu ce mi-a venit de ţi-am tras<br/> palma aia!? Sper că nu mai eşti supărată. <br/> - Auzi ce-o frământă pe ea!? Stai liniştită! Mi-a prins chiar foarte bine! <br/> M-a trezit la realitate.<br/> - Hei! o ia de bărbie şi o priveşte în ochi. Dar haide să intrăm. Chiar mi-<br/> e frig. Pardesiul ăsta e cam subţire şi nici puloverul nu e grozav.<br/> Cele două prietene intră. Câteva clipe rămân surprinse văzând că localul este aproape gol, apoi înţeleg că pe vremea asta câinească numai ele puteau ieşi din casă. <br/> - Haide că suntem mari! izbucni Natalia. Se pare că dăm tonul. Se uită la <br/> ceas. Să fie prea devreme?<br/> - Ei, devreme!?<br/> - Dar Mac era plin!? Îţi aduci aminte? <br/> - Ei, fost-ai lele! Şi apoi copiii, adică părinţii, s-au mai dezgheţat. Nu-şi <br/> mai aduc copiii una-două la Mac!<br/> - Ce face şi reclama!?<br/> - Păi !? Ia zi-i! Ca pe vremuri? Sau ai alte preferinţe?<br/> - Parcă totuşi n-aş...<br/> - Hai! La cât eşti de praf, ce poa’ să-ţi mai facă o Coca!?<br/> - Bine! Fie!<br/> - Da’ să nu zici că nu te-am avertizat? Şi apoi ai tu pe-acasă un Colebil, ceva, să te dregi! Doar mi te cunosc, farmacie ambulantă! Crezi că am uitat că tot etajul se aproviziona de la tine?<br/> - Ei, asta a fost cândva.<br/> - Atunci, scuze, dar parcă năravu’ din fire... <br/> - Se putea să nu m-atingi!?<br/> - Dacă umbli cu şoalda!? Pot să pun pariu că ai cele mai potrivite <br/> medicamente în farmacia ta pentru orice afecţiune!<br/> Un moment Lucia fu cât pe-aci să-i spună că dacă aseară nu ar fi avut somnifere în casă ar fi băgat-o pe mânecă, dar se abţinu. Comandară deci cartofi prăjiţi cu Coca-Cola şi Lucia se felicită în gând că-şi ţinuse gura, când prietena ei o asaltă iarăşi:<br/> - Ei, acum că te-ai mai liniştit, poţi să-mi spui ce s-a întâmplat de te-am<br/> găsit în starea aia azi-dimineaţă? Căci să fim cinstite! Nu m-ai făcut tu să te pălmuiesc degeaba, nu!? <br/> Lucia simţi că i se pune un nod în gât, dar răspunse calmă:<br/> - Ţi s-a părut!<br/> - Na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o! Frumos ne şade! Vrei să spui că te-am<br/> pălmuit degeaba? Dacă nu vrei să vorbeşti, nu vrei! În fond, fiecare pasăre pe limba ei piere, nu!? Dar să nu zici că nu ţi-am spus!<br/> - Te rog, îngăimă Lucia.<br/> - Bine, nu mai insist! Voi aştepta. Atunci când eşti pregătită, dai <br/> semnalul ! Ne-am înţeles?<br/> Lucia începu să mănânce repede îndată ce li se aduse comanda şi când bău Coca-Cola, se înecă.<br/> - Fredi, fii calm! o apostrofă Natalia cu binecunoscuta-i replică. <br/> Văzând însă că nu e de glumă şi că Lucia se îneacă şi mai tare, începu să-i dea palme zdravene în ceafă. <br/> - Negreşit, ceri palme astăzi!<br/> Curând Lucia îşi reveni şi roşie în obraji ca focul simţi că-i zvâcnesc tâmplele, dar în pofida dorinţei de a se descărca, nu o făcu. Văzând că nu poate scoate nimic de la ea, Natalia îi repetă:<br/> - Când eşti pregătită, sunt la post!<br/> - Bine, murmură Lucia, şi continuară să mănânce ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Ba chiar un timp uită ce o frământa, dând importanţă flecărelii prietenei sale. Se avântă şi ea în unele consideraţii, îşi expuse părerea în legătură cu una sau alta, pentru o vreme eludându-şi conştient starea sufletească deplorabilă. <br/> Odată ajunsă acasă, consideră că mai scurtase din chin. Apelă iarăşi la somnifer pentru a putea dormi, dar de astă dată luă numai o tabletă pentru a nu mai fi buimacă a doua zi. Ce e drept, adormi mai greu, în cele din urmă dând televizorul pe un canal ce dezbătea probleme care n-o interesau. Contrar obişnuinţei, a doua zi se trezi devreme, dar încercă să-şi umple timpul gătind. În mod normal, gătea doar sâmbăta, iar duminica şi-o rezerva lecturii sau vizionării unui film. De astă dată însă oprise la dezgheţat o pungă din rasol de vită şi pregăti o supă, iar felul al doilea făcu un pilaf de orez, urmând ca la servire să pună alături bucăţi fierte de carne cu hrean, aşa cum îi plăceau soţului ei. Se aştepta ca el să vină mai devreme pentru a evita întunericul şi rămase surprinsă atunci când văzu că se lăsase demult seara şi el nu mai apărea. Se gândea la tot ce poate fi mai rău, iar când auzi cheia în uşă se încordă ca un arc, stăpânită fiind de emoţia imprevizibilei confruntări. Valer însă se comportă ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Având mâncărici la limbă, Lucia vru să deschidă discuţia, dar venindu-i în minte cuvintele lui Andrei despre bărbaţi, reuşi să se stăpânească spunându-şi: „Dacă va vorbi el, bine, dacă nu, cu-atât mai bine!” Şi răsuflă uşurată când acesta nu aminti incidentul, rezumându-se la discuţii banale despre vreme, neamuri şi alte lucruri mărunte, pentru ca apoi să se retragă în birou, conform obişnuinţei. <br/> Sfâşiată încă de stresul prin care trecuse, Lucia începu să porţioneze carnea de vită adusă cu gesturi mecanice şi cu mâinile tremurând. Nu îndrăznise nici acum, desigur, să-i reproşeze că nu era cazul să mai consume curentul electric când găseşti carne proaspătă oricând doreşti, dar îşi spuse că atunci când va avea prilejul, îl va avertiza negreşit.<br/> Sub pretext că mâncase la maică-sa, refuză cina, aşa că atunci când termină ambalarea cărnii pe sortimente, se servi singură în tăcere. „Doamne, ce om! Cum putea să tacă!? Cum de se putea otrăvi aşa!? De ce nu spunea ce are pe suflet!?” Iar ea făcea supoziţii, închipuia scenarii. „Când voi scăpa din iadul ăsta ?” se întreba. „Dar oare voi scăpa vreodată ?” În cele din urmă înghiţi un alt hap ca să doarmă, ba chiar luă şi un Extraveral, căci simţea cum o gheară îi strânge inima. Nu era o soluţie, dar pentru moment nu avea de ales. „Ce zi, parcă a durat un an!”, îşi repeta în timp ce se chinuia să adoarmă. În cele din urmă deschise televizorul şi adormi. Într-un târziu stinse veioza şi opri şi televizorul. Contrar obiceiului, adormise cu el deschis. De bună seamă, obosise. Cele două zile de frământare o vlăguiseră.<br/> Într-adevăr, a doua zi când se trezi, se resimţi şi mai mult, fiind sfârşită ca după boală. Se uită la telefon şi văzu că era trecut de 8:00. Convinsă fiind că soţul ei plecase la serviciu, se îndreptă spre baie ciufulită şi rămase foarte surprinsă atunci când îl văzu în fotoliul din hol. O clipă crezu că are halucinaţie de la medicamente, dar când se dezmetici, înţelese că nu era o părere. O aştepta fumând liniştit.<br/> - Bine, dar... apucă să îngaime Lucia, dar el se ridică şi îi puse degetele pe buze. O clipă simţi că se învârteşte casa cu ea, apoi îşi luă seama şi încercă să se calmeze. „Ce e asta? Dar nu trebuia să!?...”, rămase însă perplexă când Valer o luă în braţe şi o sărută pătimaş.<br/> - Niciun dar... îi răspunse el şi o mai sărută încă o dată.<br/> Lucia nu ştia cum să reacţioneze în faţa acestui gest pe care aproape îl uitase. „Chiar, de când n-o mai sărutase astfel!?” „Şi eu care eram gata-gata să...”, se cutremură involuntar. <br/> - Dar ţie îţi este frig... Ia halatul ăsta! îi zise şi îi dădu halatul lui. Trebuie să punem calorifere şi pe hol atunci când vom instala centrala. Prea e lung şi nu fac faţă cele din camere. Încă buimacă, Lucia confirmă printr-o mişcare a capului, fiindu-i parcă teamă să nu-şi desconspire emoţia. Abia într-un târziu putu să articuleze: <br/> - Da, trebuie.<br/> Nu îndrăzni însă să afle de ce este acasă la acea oră, dar nu mai fu nevoie pentru că Valer fu acela care o întrebă:<br/> - Ei, ce zici de o plimbare? <br/> Aşa că nu fu nevoie să-l descoase cum se face de este acasă, pentru că spuse el singur că şi-a luat concediu zilele rămase din an.<br/> - Acum e momentul cel mai potrivit, o lămuri. La închidere de an ştii <br/> cum e, balanţe, bilanţuri, nebunie... <br/> - Bine, dar cu expertizele cum rămâne?<br/> - Deocamdată mai pot aştepta. Am mai amânat câteva pentru studierea <br/> dosarului, am mai cerut probe, am aranjat eu cumva. Nu-ţi face probleme.<br/> - Deci asta era. Şi de ce nu mi-ai spus ?<br/> - Ei, am vrut să-ţi fac o surpriză!<br/> - Am înţeles. Dacă îmi spuneai, apărea, sigur, vreo piedică. Aşa, ai <br/> lucrat din umbră. Cunoaştem stilul. Patentat. S-a notat! Şi dacă nu sunt dispusă să te însoţesc? făcu ea pe supărata.<br/> - Ei, asta se poate negocia! Nu cred că e de colea un sejur la Olăneşti, <br/> ce zici ?<br/> - Auzi la el!? Se poate negocia... Hai că joci tare! Puteai măcar să mă <br/> avertizezi !<br/> - Atât de puţin mă cunoşti!? Dacă între timp se ivea altceva, n-ar fi fost<br/> aiurea să-ţi faci iluzii degeaba!?<br/> - Aşa că mă iei pe nepusă-masă!<br/> - Ei, nu chiar! Ai la dispoziţie o zi să-ţi faci bagajele! Eu ies puţin, mai <br/> zise, şi îşi luă pardesiul şi pălăria.<br/> Auzi la el... bagajele! Ce-o fi având de gând? Dar dacă are vreun plan diabolic!? Dumnezeule! Ah, imaginaţia asta... Iar îmi joacă feste! Nu, negreşit trebuie să vorbesc cu Natalia şi imediat o şi sună. Emoţionată, îi prezentă succint situaţia, dar necunoscându-i dedesubturile, aceasta izbucni:<br/> - Eşti o fericită! Unde nu dă Domnul să facă şi soţiorul meu aşa! Berică- n sus, berică-n jos!...<br/> Lucia închise telefonul nefiind dispusă la confidenţe şi realizând că <br/> dacă nu avusese tăria să-i spună ce o frământa face to face, acum era chiar tardiv. Şi apoi se simţea tot mai nesigură, ba chiar îi dădea dreptate lui Valer care în nenumărate rânduri o atenţionase că de vină era doar imaginaţia ei. „Şi dacă totuşi nu este aşa!?” se tortura şi cu tâmplele zvâcnind începu să-şi facă bagajele. Dar ce l-a apucat, Doamne iartă-mă!? Iarna bate la uşă, iar noi plecăm în voiaj! Astă-vară ce-a păzit!? O, nu, negreşit e ceva putred aici! Fi-i-ar serviciul de râs să-i fie! Şi evidenţele astea care îi mănâncă zilele şi nopţile! Ar trebui s-o mai termine cu ele. Când are de gând să mai şi trăiască? Bani! Bani! Bani! Nu vede că omul cât are atâta cheltuieşte!? Dacă nu avea, nu cumpăra casa de la ţară, dacă n-o cumpăra, nu-i ducea grija! Una-două, la ţară! Nu, aşa nu se mai poate, se aprinse Lucia. Pe de altă parte însă era pe de deplin conştientă că nu avea ce să-i reproşeze acestui om minunat care muncea pe brânci din zori şi până-n seară să ţină casa. <br/> Având probleme de sănătate, ea nu lucrase decât şase ani continuu ca <br/> profesoară, fiind nevoită să se pensioneze în cele din urmă pe caz de boală. Nu se putuse adapta muncii de profesor şi curând clacase. Bine a zis cine a zis că premianţii din şcoală nu sunt şi premianţii din viaţă. Ce folos că luase licenţa cu nota zece dacă acum era nevoită să trăiască dintr-o pensie la limita subzistenţei. Nu se simţea prost pentru că nu avea ce face, ci pentru că vedea cum datoriile cresc şi nu poate contribui efectiv la achitarea lor. Nu de puţine ori îşi promisese ca de îndată ce va ajunge la catedră se va strădui, dar cu mare greutate rezista un an şcolar continuu, de fiecare dată fiind nevoită să rămână iarăşi acasă un an, următorul la şcoală, şi tot aşa. Într-un fel simţea că este dependentă de Valer şi îl respecta pentru bonomia lui. Altul să fi fost, gândea, ar fi dat-o de toţi pereţii. Şi tocmai de aceea îşi făcea mustrări de conştiinţă pentru atitudinea ei.<br/> Într-adevăr, fusese o vreme la începutul căsniciei lor când îşi toleraseră reciproc micile escapade, dar Lucia considera că acum era vorba de ceva serios în ceea ce o priveşte. Ea chiar miza pe Andrei, deşi nu îl întrebase niciodată dacă are gânduri serioase cu ea. Şi tocmai de aceea o rodea viermele îndoielii. Undeva greşise, desigur, dar nu-şi dădea seama unde. Trebuia să facă lumină, dar deocamdată nu ştia cum. Realiză că nu va mai avea răgazul de a-l vedea şi de a-i relata schimbarea bruscă intervenită în comportarea soţului ei, ba chiar consideră că nu era cazul să i-o dezvăluie. Putea deveni gelos şi chiar nu i-ar fi surâs. Îi va trimite mâine un mesaj de la Olăneşti, ba chiar îşi spuse că îi va prinde bine şi lui să fiarbă la foc mocnit măcar o vreme, aşa cum clocotise ea în aste trei zile. Acest gând o sperie, dar în cele din urmă se convinse că din când în când nu strică un duş rece. <br/> Răvăşită de aceste gânduri, pregătise geamantanul. Mai avea de ales decât o carte din bibliotecă. Luase deja romanul început, dar se gândi că s-ar putea să-l termine, şi apoi dacă este vreme urâtă, ar fi bine să aibă o ocupaţie pentru a nu fi nevoie să-şi privească soţul în ochi. „Dumnezeule, cât ne-am înstrăinat!” Îşi luă seama însă şi alungă gândul incomod căutând o carte. În cele din urmă alese una cu un titlu sugestiv pentru starea ei, dar gândindu-se că i-ar putea atrage atenţia lui Valer, se opri la Ulysse. Ştia că este o carte dificilă, o mai începuse de câteva ori, dar tocmai de aceea voia s-o citească, ba luă şi o agendă pentru eventuale notiţe. Va bate la ochi, desigur, dar atâta vreme cât îşi va ţine mintea ocupată, va fi foarte bine. Tocmai când voia să le pună în geamantan, soţul ei intră pe uşă apostrofând-o:<br/> - Te rog, să nu-mi spui că ai de gând să citeşti! Mergem la staţiune doar, nu la sala de lectură!<br/> Le lăsă pe noptieră, iar când el ieşi, le vârî iute în geamantan. Când vor fi la Olăneşti şi afară va ploua sau va ninge, va avea ce face. El va rezolve integrame-vechea-i pasiune-, iar ea va intra în hăţişul acţiunii uitând de sine şi de problemele ce o frământau.</p> Lucia (continuare)tag:insemneculturale.ning.com,2015-12-01:6515444:Topic:7709592015-12-01T15:14:01.219ZELENA AGIU-NEACSUhttps://insemneculturale.ning.com/profile/ELENAAGIUNEACSU
<p>Lucia</p>
<p>Capitolul II</p>
<p>„Ce noroc pe mine !” îşi zise Lucia când ajunse acasă şi văzu că soţul ei încă nu se întorsese. „Mănânc ceva la repezeală, iau un somnifer şi mă culc, iar de mâine vom trăi şi vom vedea.” <br></br> După mersul pe jos prin burniţa rece a serii de noiembrie se mai liniştise, ba chiar îşi spuse că nu e dracul chiar atât de negru. Cine ştie la ce se referise Valer, iar ea simţindu-se cu musca pe căciulă, îi răstălmăcise vorbele. Îndreptându-se spre sufragerie îi…</p>
<p>Lucia</p>
<p>Capitolul II</p>
<p>„Ce noroc pe mine !” îşi zise Lucia când ajunse acasă şi văzu că soţul ei încă nu se întorsese. „Mănânc ceva la repezeală, iau un somnifer şi mă culc, iar de mâine vom trăi şi vom vedea.” <br/> După mersul pe jos prin burniţa rece a serii de noiembrie se mai liniştise, ba chiar îşi spuse că nu e dracul chiar atât de negru. Cine ştie la ce se referise Valer, iar ea simţindu-se cu musca pe căciulă, îi răstălmăcise vorbele. Îndreptându-se spre sufragerie îi atrase atenţia plicul de pe măsuţa din hol. „Nu se poate ! Ce înseamnă asta ?” Îl deschise repede şi citi mai mult în diagonală. Valer o înştiinţa că este la ţară. Deci de ăsta mi-este... Fuge de realitate. Dar oare până când ? „Doamne, dă-mi putere să rezist !” Deci are dreptate Andrei! Dacă nici bărbaţii nu se cunosc între ei !? Din orgoliu nu vrea să se expună. Va evita oare scandalul !? continua să se frământe Lucia şi incertitudinea o tortura. Mai mult ca sigur, nici el nu ştia ce e de făcut şi poate că plecase la ţară tocmai pentru a-şi pune ordine în gânduri şi, eventual, pentru a a lua o decizie. <br/>
Deodată tresări. Suna telefonul mobil. Cu mâinile tremurânde îl scoase cu greu din geantă încurcându-se în mulţimea lucrururilor aruncate de-a valma. Era Valer. Avu o ezitare de câteva clipe, dar în cele din urmă răspunse. Pe un ton glacial îi spuse că a trebuit să plece pe neaşteptate ca s-o ducă pe Mariana, sora lui, la ţară şi cum vremea se înrăutăţea, voise să evite lăsarea întunericului. Ba chiar la ţară ningea, încheie el pe acelaşi ton. „Dumnezeule, dar n-o să putem fugi la nesfârşit !” îşi spuse, dar apoi înţelese că va avea timp să cântărească totul şi să se gândească la o explicaţie. Dar va avea oare tăria unei explicaţii !? Sigur că nu, dar deocamdată alungă gândul incomod. <br/>
Liniştindu-se oarecum îşi dădu seama că după somnul de la amiază avea toate şansele să facă noapte albă, aşa că se îndreptă spre sufragerie luând nu unul, ci două somnifere, urmând aproape involuntar sfatul iubitului ei. Curând simţi că se învârteşte casa cu ea încât abia mai putu să îmbuce câteva felii de costiţă cu brânză. Contrar obiceiului, când ajunse în pat nu mai deschise televizorul şi adormi cu veioza aprinsă.<br/>
O trezi soarele nefiresc al dimineţii de noiembrie. Buimacă din cauza somniferelor, nu trăsese jaluzelele. Când clătină capul simţi o durere surdă în ceafă şi văzu şi care era motivul: dormise pe două perne. Dădu perna de deasupra la o parte şi folosind perna specială încercă să-şi îndrepte gâtul amorţit. Se ridică apoi şi începu să facă rotaţii ale capului pentru a înlătura durerea. O ameţeală cumplită însă o opri în loc şi tâmplele începură să-i zvâcnească. Dacă văzu aşa, îşi puse Kosmodiskul pentru coloană. O cam incomoda, însă în cele din urmă îl slăbi puţin la gât şi înlătură disconfortul. Deschise geamul ca să intre aer curat, dar fiind foarte rece îi dădu frisoane la început. Mai mult ca sigur a căzut bruma, se gândi, dar îşi puse treningul şi începu gimnastica obişnuită încălzindu-se repede. Se uită la telefonul mobil ca să se cronometreze şi văzu că era trecut de 11:00. Somniferele îşi făcuseră cu prisosinţă treaba. Şi totuşi o idee nu-i dădea pace. Dacă mi s-a părut !? cum zicea Andrei. Nu am decât să aştept...Dumnezeule, dar până mâine seară e o veşnicie ! Cum să-mi umplu timpul, Doamne ? Şi campania asta a lui s-a nimerit taman acum... Cum de nu am acceptat să-l ajut !? Măcar aş fi avut de lucru, mi-aş fi omorât timpul cumva...Ce-ar fi să-l sun acuma, îşi zise, şi uitându-se la telefon văzu mesajul soţului ei : „Am ajuns bine.” Atât şi nimic mai mult. Ce să-nsemne asta !? Oare mai este supărat !? Ah, până duminică seara mor... „OK!” răspunse şi ea laconic, parcă pentru a-i plăti cu aceeaşi monedă, dar apoi regretă gestul. Nu terminase încă exerciţiile când sună iarăşi telefonul. <br/>
Era tot soţul ei care îi repetă că a ajuns bine şi că se va întoarce mâine după-amiază. O avertiză să restrângă pungile din lada frigorifică pentru că avea nevoie de două sertare goale. În condiţii normale l-ar fi descusut despre ce este vorba şi i-ar fi spus răspicat că nu le mai trebuie carne, căci cu siguranţă despre asta era vorba, dar acum nu-i rămase altceva de făcut decât să tacă şi să înghită. „Carne proaspătă pe toate drumurile şi el face vânzare neamurilor !” izbucni pentru sine Lucia când încheie convorbirea. Dată fiind situaţia însă nu-l putuse contrazice. Ba chiar îşi spuse că avea o calitate, şi anume aceea de a te pune în faţa faptului împlinit astfel încât să nu mai poţi riposta. Oricum, pregătirea lăzii îi va ocupa ceva timp şi nu-şi va mai face griji, se amăgi ea. <br/>
Se îndrepta spre bucătărie când auzi iarăşi telefonul. De astă dată era Andrei. Voia să ştie cum se simte. „Ca dracu’!” vru să-i spună, dar îl linişti asigurându-l că i-a ascultat sfatul şi că a dormit bine. O întrebă şi de Valer, dar apucă să-i spună doar că e la ţară şi din greşeală încheie convorbirea brusc. Tot ea fu aceea care se învinui apoi că nu i-a dat şi alte detalii în ceea ce o privea, dar acum era prea târziu. Ştia că fiind weekend nu-l poate suna, deoarece conveniseră să sune doar el atunci când nu exista riscul de a fi auzit de soţia sau de fiul său. Regreta amarnic că fără voia ei scurtase convorbirea, dar în acelaşi timp ştia că nu mai este nimic de făcut. Se gândi că va fi catalogată drept neserioasă, dar în cele din urmă reuşi să scape de gândul obsedant hotărând să-l sune luni la birou. Aveau o convenţie şi nu voia s-o încalce. <br/>
Apoi îşi propuse ca după ce va fi terminat de dezgheţat şi curăţat lada frigorifică, s-o viziteze pe una dintre prietenele ei, bineînţeles, nu pentru a-i face confidenţe, ci pentru a-şi mai omorî timpul, deoarece în acele momente chiar i se părea cel mai mare inamic. Începu cu un mic dejun frugal şi contar principiilor ei, chiar mâncă repede, dar se pare că nervozitatea care o stăpânea îşi spunea cuvântul. Un moment chiar vru să ia un Distonocalm, dar se gândi că după somniferele din seara precedentă s-ar putea să aibă reacţii neprevăzute, aşa că renunţă. <br/>
Strânsese masa şi voia să treacă la spălarea lăzii când auzi soneria. Tresări speriată. Să fie Andrei? Doamne, ce nesocotită am fost! Cum am putut să-i fac una ca asta!? Se îndreptă spre uşă tremurând şi înainte de a se uita pe vizor, întrebă cine este. Răsuflă uşurată când auzi vocea Nataliei. Deschise uşa şi acesteia nu-i fu prea greu să priceapă că Lucia nu era în apele ei, aşa că o luă la întrebări fără altă introducere :<br/>
- Ce-i cu tine ?<br/>
- Nimic !<br/>
- Asta să i-o spui lui mutu ! De ce nu răspunzi la telefon ?<br/>
- Te rog ! Nu mă mai tortura şi tu ! răspunse Lucia retractil .<br/>
- Ce vrei să spui ?<br/>
- Nimic .<br/>
- O ţii una şi bună „nimic” . Dacă nici eu nu te-oi cunoaşte !?<br/>
- Te rog ...<br/>
- Ce mă rogi ?<br/>
- Să taci !<br/>
- Am tăcut ! Poftim ...Da’ tu trebuie să vorbeşti, da !? Căci altfel îţi crapă devla ! Sau ai de gând să-ţi crape !?<br/>
- Doamne, ce-am făcut !<br/>
- Ce-ai mai făcut ? Haide, spune !<br/>
- Nu ştiu dacă e cazul ...<br/>
- Asta mai vedem ! Dă-i drumul !<br/>
- Te rog, nu... Sunt prea agitată !<br/>
- Să nu-mi spui că iar ai intrat în vreo belea !?<br/>
- Şi încă belea, nu glumă ...Dar nu cred că e momentul... Nu sunt pregătită ...<br/>
- Atunci fie cum vrei ! Dar să nu zici că nu te-am prevenit. A doua oară nu te mai întreb. Haide, spune ! Acum ori niciodată !<br/>
Lucia ezită câteva clipe, iar apoi răspunse cu vocea gâtuită de emoţie :<br/>
- Fie, dar rămâne aici !<br/>
- Aşa mă cunoşti tu pe mine !? Auzi la ea ! Vrei să jur ? Din câte secrete mi-ai încredinţat a răsuflat vreunu l?<br/>
- Nu, dar...<br/>
- Mă confunzi cu Mariţa florăreasa !?<br/>
- Ei, te confund !? Dar nici eu nu sunt încă edificată !<br/>
- Atunci hai să ne edificăm împreună! Auzi, la ea...Edificare !? Foloseşti cuvinte mari, nu ţi se pare !?<br/>
- Ştiu eu !?<br/>
- Nu ştii !? Dar cine ştie, mă rog !?<br/>
- Poate numai Dumnezeu ...<br/>
- Da’ parcă am stabilit odată o treabă. Îl amestecaţi pe Doamne, Doamne în toate flecuşteţele şi apoi vă miraţi că nu sunteţi ascultaţi ! Îi puneţi în cârcă toate mojiciile şi apoi aveţi pretenţia să vă scoată din, pardon de expresie ... Puah! Doamne, dă-mi răbdare să n-o plesnesc ...<br/>
- Plesneşte-mă ! O merit din plin ...<br/>
- Dacă tu crezi că asta îţi rezolvă problema, atunci...cu plăcere ! îi răspunse Natalia şi o luă total prin surprindere când îi trase o palmă zdravănă. <br/>
- Ce-a fost asta !? îngăimă, dar în acelaşi timp fu adusă cu picioarele pe pământ. Nu îi va spune în ruptul capului. Şi când te gândeşti că era cât pe-aci ...<br/>
- Ce-ai cerut!<br/>
- Ştiu eu !? ...<br/>
- Palme ai cerut, palme primeşti ...<br/>
Acest răspuns o răscoli din toate măruntaiele şi nu numai că îi dădu dreptate soţului ei, ba chiar fu zguduită de remuşcări. Scurtă aşadar pe cât posibil discuţia cu prietena ei, o dădu pe glumă fără a fi convingătare, desigur, o servi cu o cafea, mai pălăvrăgiră un timp vrute şi nevrute, apoi aceasta plecă, iar Lucia se felicită că a avut tăria de a nu-şi dezvălui secretul deşi era cât pe ce. Palma dată venise ca un duş rece şi o adusese la realitate. Cât despre încrederea despre care perorase prietena ei, ajunsese însă să nu mai mai crediteze pe nimeni, ba chiar îşi spunea că nici în ea însăşi nu ar avea încredere, la o adică. Experienţa o maturizase. Nu mai era fata lipsită de griji şi alintată pe care o ştiau prietenele ei. Le dădea dreptate să o judece cunoscând-o, dar tot atât de bine îşi dădea seama că nu mai este studenta care îşi făcea de cap şi care nu refuza niciodată o barcă de salvare. Timpul lăsase urme adânci, sechele care cu greu îşi vor afla leac, fiind vorba de un suflet aflat în continuu zbucium, în război cu sine şi cu lumea, chinuit de frustrări şi neîmpliniri. <br/>
Mezalianţa pe care o acceptase la căsătorie se răzbuna acum amarnic. Atât ea, cât şi soţul ei zburaseră într-un consens tacit din floare-n floare amăgindu-se că tinereţea ar fi decât pentru restul lumii trecătoare. Nu găsiseră nicidată răgazul de a se explica şi, mai ales, de a se întreba: „Oare până când !?” Se tolerau reciproc pur şi simplu, fiecare respectând escapadele celuilalt.<br/>
Se pare însă că sosise ceasul adevărului, iar Lucia nu-şi reproşa decât faptul de fi avut încredere oarbă în iubitul ei, ba mai mult se căina pentru că nu avusese tăria de a-l întreba de la bun început ce are de gând cu ea. Se joacă sau o ia în serios, pentru că ea chiar miza pe o schimbare a destinului prin iubirea pentru el !? Va divorţa oare aşa cum îşi făcuse ea speranţe !? Vezi, asta nu-l întrebase, iar acum o mustra faptul că orbită de iubire nu-i pusese nicio clipă la îndoială devotamentul. Va avea oare el tăria de a se expune unui divorţ care îi va afecta de astă dată şi o posibilă carieră politică !? La asta nu se gândise şi abia acum realiza cât fusese de nesocotită. Iubise necondiţionat şi îşi dădea seama cât de complicată poate fi viaţa. De fapt, îşi spunea, oamenii sunt cei care o complică. Dacă nu ar fi legaţi prin căsătoria ce presupune un divorţ şi, inevitabil, un scandal, oamenii ar fi mult mai liberi, mai fericiţi. Optând pentru căsătorie – o convenţie socială perimată, din punctul ei de vedere, - oamenii îşi pierd indirect şi libertatea. Bântuită de aceste gânduri freca iute sertarele lăzii care între timp se dezgheţase. Avea mâinile sloi, dar îi plăcea tortura aceasta, care îi dădea o senzaţie plăcută răcorindu-i sufletul ce fierbea ca un vulcan. Oamenii sunt nişte stupizi, conchise, şi merse în baie să-şi spele mâinile şi să le clătească cu oţet pentru a înlătura mirosul de clor. De asemenea badijonă cu o cârpă înmuiată în oţet şi lada frigorifică, îi lăsă uşa întredeschisă şi merse în sufragerie.<br/>
Câtva timp încercă să citească romanul început, dar văzând că nu se poate concentra, luă telecomanda şi întinzându-se pe canapea căută o emisiune care să-i distragă atenţia şi să-i alunge gândurile ce o frământau. Pe nesimţite o fură somnul. La un moment dat se trezi speriată de schimbarea tonalităţii televizorului şi înainte de a-l opri se schimbă în pijama, lăsă numai o pernă sub cap şi se cufundă într-un somn adânc, fără vise.</p> Lucia (Capitolul I)tag:insemneculturale.ning.com,2015-11-18:6515444:Topic:7679762015-11-18T08:26:01.452ZELENA AGIU-NEACSUhttps://insemneculturale.ning.com/profile/ELENAAGIUNEACSU
<p></p>
<p></p>
<p>- Dracu’ să te mai înţeleagă...Eu în niciun caz...</p>
<p>- Cum poţi vorbi aşa!? Nu te mai recunosc. Tu care mă scoteai din sărite cu calmul tău imperturbabil...Nu...Ceva nu e în regulă...<br></br> - Exaci precum spui...Nu e...Şi nu de azi, de ieri...izbucni Valer trântind uşa furios.<br></br> - Unde te duci...? apucă să îngaime Lucia, dar el n-o mai auzi. <br></br> Bine, dar e imposibil. Ce se întîmplă cu omul ăsta!? Negreşit trebuie să avem o discuţie ca să ne lămurim, continuă ea în…</p>
<p></p>
<p></p>
<p>- Dracu’ să te mai înţeleagă...Eu în niciun caz...</p>
<p>- Cum poţi vorbi aşa!? Nu te mai recunosc. Tu care mă scoteai din sărite cu calmul tău imperturbabil...Nu...Ceva nu e în regulă...<br/> - Exaci precum spui...Nu e...Şi nu de azi, de ieri...izbucni Valer trântind uşa furios.<br/> - Unde te duci...? apucă să îngaime Lucia, dar el n-o mai auzi. <br/> Bine, dar e imposibil. Ce se întîmplă cu omul ăsta!? Negreşit trebuie să avem o discuţie ca să ne lămurim, continuă ea în gând...Dar dacă...!? Nu, nu se poate...De la o vreme chiar nu-l mai recunoaşte. Unde este omul blând şi bun a cărui voce caldă o învăluia!? Negreşit ceva se întâmplă. Dar dacă...!? Dumnezeule, dar nu se poate! Ne-am luat toate măsurile de siguranţă...Uf, ce târguşor nesuferit...Nu, nu, n-a aflat, nu ştie...Dumnezeule, şi dacă totuşi, se frământa Lucia şi stăpânită de această idee începu să se îmbrace febril. Îşi puse pălăria şi luă umbrela blestemând în gând că era nevoită să iasă pe o asemenea vreme. Avea nevoie ca de aer să vorbească cu cineva. Odată ajunsă în stradă, ezită totuşi dacă să se ducă la Natalia sau la Carmen. Adevărul este că nu dădea două parale pe niciuna, dar în asemenea momente sinţea nevoia acută să se descarce. Dar dacă m-aş duce la el? o fulgeră un gând neaşteptat. Nu, nu...Chiar nu e momentul potrivit. Şi, totuşi, cred că doar el m-ar înţelege, se convinse ea în cele din urmă realizând că aşa-zisele prietene nu ar face alta decât să râdă pe seama ei. Da, cu el trebuie să vorbesc....Dumnezeule, simt că mă sufoc, îşi desfăcu ea pardesiul ezitând o clipă, neştiind încotro s-o apuce. Merse o vreme fără ţintă prin burniţa de toamnă, o toamnă cu nori plumburii parcă în concordanţă cu starea ei sufletească, pentru ca în cele din urmă să se hotărască. Va merge la el. Chit că o să se supere pe moment, îi va trece cu siguranţă cînd va afla despre ce e vorba. Se va aprinde, e drept, la început, dar când va...Dumnezeule, dar cum o fi aflat...!? se tot frământa Lucia, încercând să-şi dea seama unde greşiseră. Nu, nu...işi repeta, încercând să se liniştească. Cine ştie din ce i-a sărit ţandăra, iar eu dau cu presupusul...Fiind vinovată cred că...Nu... Ce situaţie ridicolă, se frămînta ea, îndreptându-se către staţia de Taxi. Cu siguranţă, mi se pare. Cine ştie la ce se referă el, iar eu, ştiindu-mă cu musca pe căciulă, bănuiesc alţi draci. Dumnezeule, mă sufoc... Îşi dădu jos pardesiul şi punând-l pe mână se urcă într-un taxi. Comandă aproape involuntar :<br/> - Baltazar, 13...<br/> Dumnezeule, tresări, am făcut-o. În scurt timp se va afla faţă în faţă cu el. Cu fruntea brobonită de sudoare, se adresă şoferului:<br/> - Puteţi deschide geamul, vă rog!? <br/> Acesta deschise geamul din stânga lui şi continuă drumul ocolind bulevardul <br/> aglomerat. După ceva vreme ploaia se înteţi, iar acesta porni ştergătoarele de parbriz. <br/> După-amiaza de toamnă deveni tot mai apăsătoare asemenea gândurilor ce o <br/> năpădeau pe Lucia pe măsură ce se apropia. Odată ajunşi la destinaţie, plăti cursa şi se îndreptă şovăind spre sediul băncii unde lucra iubitul ei. Intră şi pe măsură ce urca treptele îşi simţea genunchii tremurând. Se opri un moment, se sprijini de balustradă cu tâmplele vâjâind şi tocmai voia să se întoarcă din drum, când se auzi strigată. Era el...<br/> - Lucia! Dar ce-i cu tine aici!? <br/> Se apropie şi văzând-o pierdută şi tremurând ca varga coborî cele câteva trepte, o luă de braţ şi o conduse în biroul său aflat la etajul întâi.<br/> - Bine, dar n-am stabilit un lucru!? Eu credeam că m-am făcut înţeles...<br/> Gâtuită de emoţie, Lucia nu putu articula niciun cuvânt.<br/> - Haide, hai... Ia loc, spuse el luându-i pardesiul şi umbrela pe care le puse în cuier. Cu mâinile tremurând Lucia îi întinse şi pălăria fără a scoate niciun sunet. Văzând că nu poate vorbi, încercă atunci s-o liniştească.<br/> - Nu-ţi face probleme! Nu te-a văzut nimeni...Eventual gardianul, dar ăsta are gura cusută. Dar ce-i cu tine de eşti aşa emoţionată? Ce s-a întâmplat?<br/> - Nu mă întreba, te rog! reuşi să articuleze Lucia.<br/> - Dacă nu aflu ce te chinuie, cum să te-ajut!?<br/> - Lucia însă i-o tăie scurt:<br/> - A aflat!<br/> - Cum? Cine? Ce? izbucni el fără a se controla.<br/> - El...<br/> - Nu se poate...<br/> - Dacă-ţi spun... <br/> - Bine, dar ne-am luat toate măsurile de siguranţă...<br/> - Şi eu am crezut la fel, dar în târgul ăsta nenorocit este imposibil să te faci nevăzut...<br/> - Nu înţeleg! Ce tot spui acolo!?<br/> - Adevărul! A aflat adevărul.<br/> - Cum aşa!? Ţi-a spus el că ştie de relaţa noastră!?<br/> - Nu, dar a avut o ieşire necontrolată, o ieşire cum n-a mai avut niciodată! <br/> - Ce vrei să spui!? Ţi-a reproşat ceva? Fă-mă să-nţeleg...Nu ştiu...Chiar nu-mi vine să cred...<br/> - S-a zburlit la mine şi... <br/> - Iarăşi ţi-a jucat feste imaginaţia...Să fii tu sănătoasă de câte ori m-am zburlit eu la nevastă-mea...<br/> - Bine, dar el nu este aşa...<br/> - Cum nu este? Nu este şi el om ca toţi oamenii?<br/> - Nu-l cunoşti...<br/> - Normal că nu-l cunosc...<br/> - Dacă l-ai cunoaşte, n-ai vorbi aşa...<br/> - Mulţumesc de remarcă, dar nu cred că e cazul să intrăm în amănunte picante...<br/> - Adică astea sunt amănunte pentru tine!?<br/> - Normal că sunt...Ce treabă am eu să mă amestec în ciorba voastră, poftim, în....căsnica ta!?<br/> - Adică tu consideri că nu te-ai amestecat!?<br/> - Nu, şi ţi-o spun cu mâna pe inimă...Nu am avut nicio clipă intenţia de a tulbura liniştea căminului tău, da’ dacă s-a întâmplat, s-ntâmplat şi basta...Nu văd ce-ar mai fi de făcut!<br/> - Cum adică? Şi cu mine cum rămâne?<br/> - Mergi prea departe...continuă el conciliant. Părerera mea este că trebuie să te duci acasă şi să judeci totul la rece Cu siguranţă, altfel vei vedea lucrurile mâine...<br/> - Pă şi cu el ce fac!?<br/> - Vezi tu...Acuzi o migrenă...Eşti femeie, ce dracu’...Să te-nvăţ eu tertipurile muiereşti !? Ei...<br/> - Eşti de-a dreptul ticălos ...<br/> - Nu mai puţin decât femeile, da!? Sau, poftim, decât toţi bărbaţii la un loc, dacă asta te încălzeşte cu ceva...<br/> - Dumnezeule, cu cine m-am încurcat...Auzi la el...Cu o migrenă se rezolvă o criză conjugală ...Puah...<br/> - Te rog, se ridică el. Îmi pare rău, dar am o întâlnire de afaceri care nu suportă amânare...Ştii doar că se apropie alegerile...Nu cred că e momentul să fiu implicat într-un scandal...<br/> - Păi eu la ce mă gândesc!? Tocmai de-aia am venit la tine ca să te avertizez...<br/> - Cum adică...!?<br/> - Dacă-i trece prin cap să dea publicităţii totul suntem pierduţi, adică nu ştiu, oricum nu e de bine...<br/> - Te rog...Atât de puţin cunoşti bărbaţii...!? Crezi că şi-ar călca el în picioare demnitatea, orgoliul...!?<br/> - Bine, dar...<br/> - Te rog! Linişteşte-te! Mergi chiar pe jos până acasă pentru a ieşi din acest corset care te sugrumă şi ia un somnifer ca să poţi dormi, ba chiar două...<br/> - Somnifer zici!? Dacă din punctul tău de vedere totul se rezolvă cu o migrenă şi un somnifer, atunci ce-ar fi să iau un tub întreg să ştiu dracu’ o socoteală...<br/> - Ce tot îndrugi acolo!? Eu îţi spun că nu ştie nimic concret...Dacă ar fi ştiut, ţi-ar fi aruncat totul în faţă...<br/> - Cât de puţin îl cunoşti...!? Nu este omul care crezi... <br/> - Dacă îl aperi atâta, spală-te cu el pe cap, da...!?<br/> - Dumnezeule, ce insensibil poţi să fii...<br/> - Ei, află că ăsta este asul meu din mânecă...În situaţii de felul ăsta nu trebuie să-ţi pierzi capul... Trebuie să rămâi rece ca o lamă de cuţit ca să poţi judeca limpede...Altfel se alege praful...</p>