Liceenii (parte 2)

[Giurgiu Silvia]

   În graba cu care adunam amândoi obiectele urgisite pe sub bănci, ne-am ridicat, cu o bancă în frunte eu și una în spinare el, dar am trecut imediat peste neplăcerile impactului și ne-am repezit fiecare la locul său (alegerea am făcut-o pe moment, căci nu exista încă un loc prestabilit), prefăcându-ne foarte preocupați de conținutul ghiozdanelor, în care ne afundaserăm capetele de tot, pentru a ascunde cât de cât tulburarea, căci pe coridoare se auzeau năvălind ,,hoardele barbare” de elevi, ce aveau să invadeze și sala noastră. Am dedus cu mulțumire că el a rămas în aceeași clasă, ceea ce garanta că vom avea un an școlar, foarte interesant.
Cea mai mare parte a colegilor îmi era familiară din primii doi ani de liceu, dar cu treapta a doua apăruseră câțiva noi, în timp ce alții plecaseră la alte licee, iar printre cei nou veniți se număra și el, după cum tocmai aflasem. Am reușit să simulăm o cât mai autentică indiferență dar nu i-am păcălit chiar pe toți, căci am observat câteva chicoteli insinuante și câteva coate trase pe ici pe colo, pe care le-am ignorat cu diplomație. Se pare că filajul nostru aerian nu scăpase tocmai neobservat și anumite idei își făcuseră câte unii, despre cauzele lui, dar eu nu aveam de gând să încurajez niciuna dintre temele de telenovelă ce urmau să ia naștere. Mai greu era să dezmint privirile lui hipnotice care mi se înfipseseră în ceafă și care mă frigeau, fizic. Am început să mă foiesc în bancă, foarte conștientă de laserele castanii ce îmi iradiau neuronii și oricât mă străduiam eu să-l împiedic, capul mi se întorcea ritmic și constant înspre sursa aceea de energie fierbinte și... dezarmant de fascinantă, care mă atrăgea irezistibil. 
  - Fată, tu ai temperatură! exclamă mai mult intrigată, decât îngrijorată prietena și minuscula mea colegă de bancă. Aoleu, nu cumva să mă pricopsești și pe mine cu vreo gripă de aia pe care, numai tu știi să o dezvolți!
- Nu am nimic, nu mai îndruga prostii! m-am burzuluit eu, mânioasă că nu puteam opri fluxul violent de sânge ce îmi inflama obrajii.
Dar ipohondra trădătoare m-a abandonat cât ai clipi, înainte ca eu să-mi fi terminat fraza neconvingătoare. Se temea de boli și viruși ca de foc și nimic nu o putea opri de a pune între ea și eventualii suspecți, o distanță cât mai mare. Am privit-o cu obidă și gelozie cum s-a așezat în coada clasei, alături de o colegă nou venită și i-am promis în gând o pedeapsă dintre cele mai teribile, pe care urma să o pun la cale când voi fi ceva mai lucidă și mai calmă, căci în starea în care mă aflam, nu puteam conta prea mult pe rațiune și inventivitate.
Fierbințeala mi-a trecut cât ai clipi, la apariția dirigintei care ,,ne-a luat pe inventar” pe fiecare în parte și ne-a trasat directivele pentru primul trimestru. După distribuirea manualelor școlare și al orarului provizoriu pentru o săptămână, am fost lăsați să plecăm acasă. Mi-am strâns cu meticulozitate catrafusele, sperând că se va putea amâna pe a doua zi o nouă confruntare cu dilema ochilor căprui, care îmi ocupa mintea și gândurile toate. Voiam un răgaz să-mi recapăt controlul asupra emoțiilor care mă trădaseră cu nerușinare în ziua aceea, dar nu mi-a fost oferită.
- Hai, mergem!? am auzit deodată, în spatele meu.
Mi-am reprimat cum am putut surpriza violentă, căci mă credeam singură și în afara oricărui pericol. M-am îndreptat de mijloc cu răsuflarea întretăiată din cauza inimii, care încerca s-o ia la sănătoasa, dar nu nimerea ieșirea, din fericire.
- Aaa, credeam că ai plecat! am bâiguit eu, ciudat de bucuroasă că m-am înșelat.
- Te-am așteptat, să mergem împreună până la mine acasă!
- Cum așa? m-am mirat eu. Unde locuiești?
- Aproape de liceu! Ca să mergi acasă, treci inevitabil pe la poarta casei mele!
- Cum de nu te-am văzut până acum, că doar bat drumurile astea de doi ani?
- Am absolvit primii doi ani de liceu în București, dar părinții nu au mai putut să suporte cheltuielile și au decis să mă aducă aici în localitate. Acum suntem în aceeași clasă!
Simțeam cum tensiunea care îmi strânsese tâmplele cu sălbăticie se evapora cu încetul și o stare de bine punea stăpânire pe mine, încât eram sigură că aș fi putut zbura, dacă aș fi încercat. Am prins în mod firesc brațul care mi s-a oferit și am ieșit pe poarta școlii sporovăind cu însuflețire, eliberați de persecuția timidității care ne paralizase până atunci pe amândoi. Eram foarte mândră la brațul lui și îl admiram extaziată, cu coada ochiului. Era tare chipeș și elegant în uniforma liceu care îi venea al naibii de bine, iar cravata de piele neagră de la gât îi dădea un aer distins și rafinat. Și mă alesese pe mine, dintre toate fetele liceului... Nu îmi venea să cred!... Era cel mai tare băiat pe care îl văzusem eu, până atunci și mai venea și de la București!... Asta punea capac la toate, căci deprinsese în capitală maniere care în liceul acela de provincie erau imposibil de pretins. Eram îndrăgostită lulea și mai deveneam! Dar partea frumoasă era că simțeam aceeași admirație și sentimente din partea lui! Zâmbeam într-una și pluteam amândoi într-un norișor de fluturași și inimioare, lăsând în urma noastră praf de stele pesemne, judecând după capetele ce se întorceau după noi și după murmurele admirative care se auzeau în urma noastră.
Ca în transă, am intrat la gazda unde îmi parcam bicicleta în fiecare dimineață și cu care parcurgeam drumul până acasă la mine, dar până la poarta lui am mers pe jos, tăcuți și cu inima strânsă din cauza despărțirii iminente. El îmi strângea mâna cu deznădejde, pe măsură de distanța se reducea și în sufletul meu se căsca un hău fără fund, care îmi întuneca vederea. Niciodată nu simțisem o durere atât de acută în urma unei despărțiri! Când am ajuns, ne-am oprit unul în fața celuilalt, privindu-ne pierduți în ochi, luptând cu lacrimile care ne înțepau pleoapele, încăpățânate. L-am simțit tremurând și m-am cutremurat. Mi-am smuls mâinile dintr-ale lui cu destulă greutate și i-am șoptit zâmbindu-i înlăcrimat un ,,pe mâine!” mai greu ca piatra de moară. Apoi am urcat pe bicicletă și am plecat, orbită de lacrimile pe care le-am lăsat să curgă în voie. Nu am privit înapoi, deși simțeam strigătul ochilor lui rostogolindu-se după mine, în goana bicicletei. În noaptea aia nu am închis ochii. Am scris poezii până dimineața...

Va urma

[Sofia Sincă]

Și textul curge liniștit... adică cu chiar liniștit, ci bombardat cu iubire adolescentină și frumos, captivant.

Tu știi, scrii foarte bine, însă aș avea unele amendamente, de care poți sau nu ține seamă:

temele de telenovelă,- nu știu dacă e tocmai potrivită sintagma. Pe vremea aceea nu exista termenul de telenovelă.

Am prins în mod firesc brațul care mi s-a oferit,- aici mi se pare ceva exagerat, ca din  prima să ieși din școală la brațul unui băiat... Adică, vreau să spun că pe atunci, exista mai multă decență și pudoare, nici tu nu poți fii chiar tinerică, :)) (luându-mă după poză). Dar, în fine: poate la tine a existat.

în uniforma liceu, - de liceu

orbită de lacrimile - mi se pare cam mult, din nou exagerat. Însă nu este romanul meu. Am spus, ții seamă sau nu, este alegerea ta.

În rest e bine, aștept continuarea.

Sofi

[giurgiu maria]

Am recitit cu plăcere!Povestea ta mi-a trezit nostalgii, pentru acei ani frumoși!

[Giurgiu Silvia]

Sofia Sincă a spus :

Și textul curge liniștit... adică cu chiar liniștit, ci bombardat cu iubire adolescentină și frumos, captivant.

Tu știi, scrii foarte bine, însă aș avea unele amendamente, de care poți sau nu ține seamă:

temele de telenovelă,- nu știu dacă e tocmai potrivită sintagma. Pe vremea aceea nu exista termenul de telenovelă.

Am prins în mod firesc brațul care mi s-a oferit,- aici mi se pare ceva exagerat, ca din  prima să ieși din școală la brațul unui băiat... Adică, vreau să spun că pe atunci, exista mai multă decență și pudoare, nici tu nu poți fii chiar tinerică, :)) (luându-mă după poză). Dar, în fine: poate la tine a existat.

în uniforma liceu, - de liceu

orbită de lacrimile - mi se pare cam mult, din nou exagerat. Însă nu este romanul meu. Am spus, ții seamă sau nu, este alegerea ta.

În rest e bine, aștept continuarea.

Sofi  

Ca întotdeauna, sugestiile dumneavoastră sunt  binevenite iar aprecierile îmi fac deosebită plăcere, mai ales că sunteți un cititor exigent și imparțial! Cu stimă, Silvia.

[Giurgiu Silvia]

giurgiu maria a spus :

Am recitit cu plăcere!Povestea ta mi-a trezit nostalgii, pentru acei ani frumoși!

Cu toții avem amintiri prețioase din acei ani și le scoatem de la naftalină, cu destul de multă prudență ca să nu le stricăm frumusețea! Drag!

[Ion Lazăr da Coza]

nou-venit(ă)

Zâmbeam întruna - adică, fără oprire.

aia > aceea etc.

O scriere curată, molcomă.

da Coza