Vara era pe sfârșite și toamna începuse să-și facă simțită prezența. Natura, discret, dar sigur, își schimba destul de vizibil ținuta, verde, cu una pastelată, predominând culoarea maro cu toate nuanțele ei posibile. Frunzele galbene, amăgite de sărutul rece al nopților cu brumă, începuseră să părăsească pomii, iar unele arămii, deja, se odihneau pe aleii, trezite din letargie de pașii trecătorilor.
       Însă azi, sezonul rece debuta cu o zi minunată, călduță, o zi care te făcea să te lași îmbrățișat de razele soarelui care îți spuneau un, „la revedere” sau să le simți ca pe o binefacere, cuprins de fericirea și bucuria că trăiești. O zi care te scotea afară din casă și te invita discret la o plimbare, ținut, la fel de discret de „mâna sufletului” de drăgălașa doamnă toamna.
       Dar nu singur la plimbare, singur nu simțeai nimic din vraja și farmecul ei.
       Adam însă rătăcea acum ca un „cuc” prin parc și la un moment dat părăsi aleea betonată și o luă prin iarbă, ignorând pancarta de avertizare: „Nu călcați pe iarbă!”, pe care o citi și avu totuși puterea să zâmbească: „Oare, cum o fi reușit cel care a montat pancarta să facă acest lucru fără să calce pe iarbă?” se întrebă el apatic, scormonind cu mult năduf cu vârful pantofilor covorul de frunze.
       Mâhnirea pusese stăpânire pe el de ceva timp, dar nu-și amintea exact când începuse perfida asta de tristețe să-l țină strâns în brațe mai abitir decât o femeie, și parcă o simțea cu toată ființa lui, aidoma unor mâini reci și grele, care îl apăsau ca o povară pe ambii umeri. Avea sentimentul că este un om bătrân și cocoșat sub povara ei, secătuit, vlăguit, ca după o lungă și istovitoare zi de muncă, de parcă cineva invizibil îi furase toată energia și o epuizare fizică inexplicabilă îi domina întreaga ființă.
       Trecuse cu ceva timp în urmă printr-o situație foarte grea și se salvase însă era conștient că Angela avusese un rol important, și acum parcă o nouă provocare se contura la orizont, o luptă și mai grea cu... singurătatea. Însă chiar dacă era stăpânit de acest simțământ și uitat de toți, era și puțin liniștit, și chiar avu tăria să zâmbească, e drept un zâmbet chinuit, că nu se mai gândea la pod și la ce îi spusese Angela: „și mâine este o zi în care te poți...” ce frază! se miră el, dar nu avu puterea s-o termine.
       Acum, parcă îl uitase și ea, iar din această cauză îl încerca un sentiment de frustrare și era chinuit de o întrebare simplă care îi teroriza gândurile, întrebare ce îl agasa tot mai mult în ultimele zile, chiar foarte frecvent: „De ce nu mă sună?” „Poate nu și-a cumpărat telefon!” își răspundea amăgindu-se. „Apoi, de ce să mă sune, eu i-am dat numărul de telefon, și ce, a promis că va face asta?” se întrebă, lovind acum cu mult aplomb covorul frunzelor de pe iarbă.

       La un moment dat, pe Adam îl cuprinse o stare de neliniște inexplicabilă, și simțind că urechile îi piuie de atâta liniște, se opri și se uită în jurul său. Era doar el în tot parcul. Nici măcar vântul nu mai adia, natura parcă încremenise de ceva timp într-o așteptare mută. Ceva se petrecea cu el, de parcă se alerga cu niște bocancii grei prin capul lui, iar acum liniștea din parc îl tulbura, și printr-o colaborare taciturnă cu natura, parcă toți copacii îl îmbrățișa, toate băncile, încercând să-l culce pe covorul de frunze. Și asta îl întristă și deprimă și mai rău. Atmosfera asta liniștită ar fi trebuit să-l calmeze. Nu striga el, uneori: „vreau liniște, vreau să mă calmez!” Acum la el efectul era invers. 

       Se scutură violent, încercând să scape de aceste trăiri interioare ce îl făceau să simtă niște frisoane amestecate ce-l derutau și-l tulburau și mai mult. Putea să țipe, putea chiar să-și urle singurătatea ca un lup. Dar lupii urlă să-și cheme haita. El pe cine să cheme? Sau ei mai urlă să-și anunțe prezența în zonă, că poate îi aude o femelă. Pe el cine să-l audă? Totuși, trase aer în piept pregătindu-se s-o facă, dar se opri - cu ce l-ar fi ajutat dacă ar fi urlat ca un lup? S-ar fi înveselit? Nu, ar fi trezit iarba, copacii și frunzele de pe alee. Doar atât, el nu s-ar fi simțit mai bine în mod sigur. Apoi, nu l-ar fi auzit decât cele câteva ciori care croncăneau din când în când, prin copaci.
       Doar el și ciorile. Doar el și copacii.
       „Singurătatea poate să ucidă”, spun unii emitenți pricepuți în axiome. Alții, ,,că naște monștrii” însă cei sceptici și hâtrii nu cred nici una nici alta, ei spun că cei singuri se complac deliberat în această ipostază. Pe cine să mai credem?

       Obosit, poate mai mult de frământările interioare și nu de mersul pe jos, căută din priviri o bancă, dar apropiindu-se de ea, observă că este umedă și plină de noroi - cineva se urcase încălțat pe ea - și se răzgândi continuându-și plimbarea.
Mai bine spus, rătăcirea. Și rătăci mult timp.

       Adam, ajuns acasă obosit și rebegit de frig, după ce își pregăti o ceașcă mare și fierbinte de ceai, se ghemui într-un colț al canapelei și porni televizorul. La un moment dat, sună mobilul. Îl luă foarte rapid de pe măsuță, atât de rapid că era să-și verse ceaiul pe el. „Număr privat” citi pe display. „În sfârșit, Angela, s-a hotărât să mă sune, dar de ce o face cu număr ascuns?” gândi el și răspunse repede:
       – Alo, ce surpriză, credeam că m-ai uitat.
       – Bună, Adam dragă, cum să te uit iubirea mea! Ce faci, ești bine, încă mai trăiești?
       – Ah!... tu ești... făcu el foarte dezamăgit realizând cu cine vorbește.
       – Adam dragă, nu te bucuri că-mi mai auzi vocea? Simt multă dezamăgire în glasul tău sau ești bolnav?
       – Nu, sunt surprins, chiar foarte acum, nu mă așteptam să mă suni... de fapt, să îndrăznești să...
        – Pă dracu, zău că nu te cred. Pă tine nu te surprinde nimic, așa îmi amintesc că-mi spuneai. Când vii pe la noi în vizită să te mai văd și eu, că sunt bolnavă rău de tot, am și coșmaruri din cauza ta.
        – Cine este de fapt mai bolnav, tu sau tata?
        – Eu Adam, eu dragul meu sunt bolnavă fără diagnostic precis, bolnavă de așteptare, de dor și de... dezamăgire totală. Noaptea am somnul agitat, fragmentat de vise și mă trezesc din coșmar în coșmar, și asta numai și numai de dorul tău... Visez tot timpul armăsarul tău, cel iute și falnic, și-mi este dor de el, vreau să-l văd, să-i mângâi coama și să-l sărut dulce pe boticul catifelat și umed. Sper că nu ai uitat că așa te și ne alintam în clipele de... stai, cum ziceai tu? De sublimă beatitudine, îmi amintesc bine, da?
       – Normal că nu am uitat, dar ar fi mai bine și chiar mai inteligent și foarte înțelept din partea ta, să pui un frâu durabil, „împletit în șase din fir de mătase”, iepei tale nărăvașe. Mie nu îmi mai este dor de ea. Repet, nu îmi mai este, clar? M-am vindecat! Am repetat, poate așa înțelegi mai bine, nu pot că ți-aș și desena, basta, hai pa.
       – Stai, stai, roibule, nu te ambala așa repede... Dă-mi voie, te rog... pă dracu, zici că te-ai vindecat tu de nu mai poți, mie-mi spui baliverne!? Minți, te simt... Hai, vino în vizită orgoliosule, te rog, armăsarul de aici e bătrân și obosește repede și când merge la pas, că de trap sau galop, nici vorbă.
       – Nu vin. Și fără jigniri la adresa lui. Clar? Nu uita cine sunt eu și cine este el, da? Sunt ocupat și am multe probleme de rezo...
       – Ai pă naiba de rezolvat, în mod sigur îți este frică de el.
       – Da, în parte ai dreptate, îmi este frică de noi, nu de el, dar mai mult de situația în sine și incendiu, dacă voi fi ars?
       – Ce incendiu, filozofule, ce cai verzi pă pereți visezi tu acolo? Sau armăsarul tău, deja aleargă prin lanul de maci fără zăbală? Adam dragă, adună-te și explică-mi, te rog.
       – Explicație lemege: în mod sigur privirile noastre se vor ciocni, vor rezulta scântei și va izbucni focul, și nu vreau ca tata să vadă sau să priceapă asta, clar?
       – Alambicatule care ești, explică-mi, ce dracu înseamnă „lemege” sau vrei să mă amețești cu aburelile tale intelectuale și încâlcite.
       – Lemege vine de la literele, L, M, G, adică, La Mintea Găinii... Bine, varianta originală era cu, La Mintea Cocoșului, dar eu am adaptat-o conform situației de față.
       – Bine, bine, cocoș filozof, dar lasă c-o să vezi tu ce-ți poate face mintea mea de găină. Ce foc? Ce incendiu? O să fie un pârjol total, devastator și incontrolabil o să fie în viața ta, o să vezi tu când voi veni cu el în vizită, hai pa!
       Și clic, telefonul Mirei amuți subit.

- va urma -

Vizualizări: 106

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Da, am citit cu mare plăcere! Un început luuung, plăcut, în care aştepți să se întâmple ceva. Cât despre Lemege, nu m-a dus mintea. :))) Continuă!

Ce să zic? Încep cu critica:

Tristețea pusese stăpânire, perfida asta de tristețe, inexplicabilă pusese stăpânire
parcă o simțea, Se simțea cocoșat, asta doar într-un paragraf. Simțea se repetă mult pe tot cuprinsul capitolului.
- Vechea ta meteahnă, repetiția. Mai sus se repetă toamna. Urmează singur.
Prin urmare va trebui să te uiți pe acest capitol și să refaci. E plin de repetiții, se bate pasul pe loc. Atât a mai simțit băiatul ăsta... Cel puțin până la dialog.

Voi citi după...

Sofi

Mulțumesc Mihaela, pentru lectură și comentariu... acum aștept cu multă nerbdarea a doua ta postare, sigur o să fie și ceva cârcoteli, așa cum frumos le zici tu...

Mihaela Suciu a spus :

Da, am citit cu mare plăcere! Un început luuung, plăcut, în care aştepți să se întâmple ceva. Cât despre Lemege, nu m-a dus mintea. :))) Continuă!

Dragă Sofi, mi-am însușit critica ta, care pentru mine este foarte constructivă, și am refăcut textul... sper că acum este mai bine.

Îți mulțumesc pentru tot.

Sofia Sincă a spus :

Ce să zic? Încep cu critica:

Tristețea pusese stăpânire, perfida asta de tristețe, inexplicabilă pusese stăpânire
parcă o simțea, Se simțea cocoșat, asta doar într-un paragraf. Simțea se repetă mult pe tot cuprinsul capitolului.
- Vechea ta meteahnă, repetiția. Mai sus se repetă toamna. Urmează singur.
Prin urmare va trebui să te uiți pe acest capitol și să refaci. E plin de repetiții, se bate pasul pe loc. Atât a mai simțit băiatul ăsta... Cel puțin până la dialog.

Voi citi după...

Sofi

Și totuși, se mai poate:

de frustrare coroborată, acest termen este stric avocățesc. Prea tehnic pentru o lectură de a asemenea categorie. După ce că sună ca o doagă...

natura parcă aștepta să se întâmple ceva și încremenise într-o așteptare mută.

î-l tulbura - îl

 „Singurătatea te poate ucide”, spun unii emitenți pricepuți în axiome. Alții, ,,că naște monștrii” însă cei sceptici nu cred nici una nici alta, ei spun că singuratici (singuraticii) se complac deliberat în această ipostază, bine, cred că și hâtrii sunt tot de partea scepticilor.

Se auto-îmbrățișă să simtă care dintre îmbrățișări e mai puternică, mai dominantă. Se scutură violent, îmbrățișarea - ce vrei să spui aici? Imaginativ, da, se auto-îmbrățișă ( cum zici tu, deși sună ca...) o dată, și din care alegea?

- Nu sunt rea... :))))))

Sofi

Mulțumesc mult, adevărat, se mai poate, și m-am străduit să refac totul, sper că este mai bine acum.

Sofia Sincă a spus :

Și totuși, se mai poate:

de frustrare coroborată, acest termen este stric avocățesc. Prea tehnic pentru o lectură de a asemenea categorie. După ce că sună ca o doagă...

natura parcă aștepta să se întâmple ceva și încremenise într-o așteptare mută.

î-l tulbura - îl

 „Singurătatea te poate ucide”, spun unii emitenți pricepuți în axiome. Alții, ,,că naște monștrii” însă cei sceptici nu cred nici una nici alta, ei spun că singuratici (singuraticii) se complac deliberat în această ipostază, bine, cred că și hâtrii sunt tot de partea scepticilor.

Se auto-îmbrățișă să simtă care dintre îmbrățișări e mai puternică, mai dominantă. Se scutură violent, îmbrățișarea - ce vrei să spui aici? Imaginativ, da, se auto-îmbrățișă ( cum zici tu, deși sună ca...) o dată, și din care alegea?

- Nu sunt rea... :))))))

Sofi

Mă declar mulțumită! :))

Sofi

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 2 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 2 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 10 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 13 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 14 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 14 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog tablou mirabil, multiform a lui Floare Arbore
cu 14 ore în urmă
Postare de log efectuată de Elisabeta Drăghici
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA iar echinocţiu a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 14 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut profilul lui Elena Lucia Spătariu Tudose
cu 15 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut discuţia Pietre (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 15 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA culori în iarbă a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 15 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor