4. Scrisoarea IV-a din strainatate

                                         

 

                                                              Motto:

                                                         “Cum să-mi împiedic sufletul

                                                        Să nu-l ajungă cutremurat pe-al tău?”

                                                                                Rainer Maria Rilke

 

   Nu-mi scriu aceste note de călătorie, gândindu-mă la ce i-ar plăcea, sau nu, cititorului meu, la ce i-ar plăcea să asculte ori la ce i-ar conveni (sau nu) din tot ce scriu eu, aici. Scriu din plăcerea de a-mi arăta, în primul rând, mie însumi, că acele gânduri - purtate în subconştientul meu, prin intermediul acestor drumeţii - pot şi cumva să mă reprezinte şi să-l facă pe cititor atent la anotimpurile sufletului meu rătăcit într-o lume ce încearcă a-mi răsfăţa privirea. Şi, poate, din acelaşi motiv pe care îl încerca şi poetul austriac: „Sunt singur: ce să-ncep cu graiul oare?”. Cu acest gând, părăsesc - împreună cu soţia şi fiul meu -, Budapesta, pe 21.10. şi, la fix ora 1115, intrăm pe autostrada Wien/Austria. Primul amănunt care ne atrage atenţia, în afara autostrăzii impecabile, sunt aripile cocorilor rotindu-se pe câmpul împânzit de eoliene. Aşa îmi  place să le zic eu, elicelor de la eoliene. La 30 km distanţă de oraşul Györ, număr cu sutele. E o zi de toamnă frumoasă. Temperatura afişată la bord: 110C. La ora 12,57, intrăm în Austria. Din nou, câmpurile eolienelor îşi agită cocorii în aer. E ora 13,45 când intrăm în Viena. Ne cazăm la hotelul „Ibis”, pe Mariahilfer gürtel, condiţii bune, dar sub cele găsite la Budapesta, ce ne costă şi mai scump: 160 euro, fără a fi inclusă, aici, parcarea. Facem o mică recunoaştere a zonei. O luăm la pas, pe Mariahilfer straße în jos. E o stradă cu mare agitaţie de trecători şi multe, multe magazine şi restaurante. La biserica Maria Hule (cu statuia lui Joseph Haydn, în faţă), lângă hotelul „Haydn”, facem primele fotografii. După cca 2 km, ajungem în centrul Vienei, în dreptul palatului Muzeului de istorie şi Muzeul ştiinţelor naturii. Între ele, parcul unde se află situată impunătoarea statuie a împărătesei Maria Tereza, înfăţişată stând pe tron şi înconjurată de statuile măreţe ale sfetnicilor şi miniştrilor de la curte, dar şi de compozitori, precum Mozart. Vizităm, mergând pe jos, toate impunătoarele şi importantele clădiri de pe strada muzeelor, până în dreptul statuilor lui Goethe şi Schiller, stând faţă în faţă, precum Eminescu şi Veronica, la Copou. Cred că Viena, la ora aceasta, e plină de turiştii veniţi, ca şi noi, din toate colţurile lumii. Îi recunoşti după pliantele cu hărţile ghid, ţinute în mână, dar mai ales, după expresivitatea feţelor. Cum să nu recunoşti un indian, un coreean, sau pe balcanicii noştri cântând din armonică, la colţ de stradă? Aflat în inima oraşului, dar şi-n drumul nostru, Stephansdomul este obiectivul emblematic al Vienei şi cel mai frumos edificiu gotic al Austriei. Fundaţia bisericii, în stil roman, datează din 1147; vârful cel mai înalt al clopotniţei, de cca 137 m înălţime, s-a terminat prin 1469, împreună cu alte corpuri ale catedralei. Este a doua catedrală, ca mărime şi importanţă, din lume. Citim toate astea, pe o placă anexată pe copia miniatură a catedralei aflata în piaţă. Stephansdomul are câteva obiective ce ar fi meritat vizitate: orga gigant, altarul înalt, bolta susţinută de coloane înalte, turnul de nord cu clopotul de 20 tone, turnat din 100 ghiulele capturate de la turci, în timpul asediului eşuat asupra Vienei, şi catacombele, unde, alături de 11000 de suflete ale oamenilor cetăţii, se află aici şi rămăşiţele pământeşti ale familiei habsburgice. Nu ratăm să vizităm palatul Hofburg, construcţie începută de Friederich al III-lea şi Ferdinand I şi definitivat pe vremea lui Franz Iosif. Aici se află şi muzeul reginei Elizabeta (Sisi), soţia lui Franz Iosif. În ochii noştri, se cuibăreşte, de-acum înainte, sălaşul zânelor şi inima ne bate ca un cadril. Suntem, doar, în patria celor mai de seamă muzicieni ai lumii: Haydn, Schubert, Mozart, Straus, Glück, Stolz, Macarti etc. E toamnă şi privighetoarea bucuriei, de a îmbrăţişa totul, cântă în inimile noastre… O baghetă magică pare a ne însoţi peste tot şi transformă oraşul într-un vis. Ceva de neînchipuit. Mâna lui Merlin, în fluturare, a rămas mult în urma noastră. Auzim istoria, foşnind prin pădurea vieneză vrăjită, încât turistul se simte aici doar muritorul de rând, noi, suflete rătăcite în oraşul muzicii şi al monumentelor de artă. Eu, doar, un lup dacic cu chip de bărbat, dacă nu, cumva, singurul dac cu mustaţă de pe aici, că, îmi atrage atenţia soţia: „vezi tu vreunul cu mustaţă, pe aici, ca tine?”. Asta-i bună! N-ar vrea acum să mă duc după primul colţ, ori să intru în prima frizerie şi să strig, tare, ca Maiakovski: „Fiţi buni, şi pieptănaţi-mi urechile, mai întâi, şi la mustaţă… mă mai gândesc”. Vienezii, cu siguranţă, sunt străini de suferinţele poporului meu dacic. Oamenii, aici, au alte priviri, alte preocupări, alte suferinţe. Doar sunt un popor făcut din dragoste şi iubire, pentru dragoste şi iubire, cum sunau versurile lui Friedrich Schiller, din „Oda Bucuriei” a lui Bethoven: „Cine n-a simţit iubirea/ Plece dintre noi plângând”. Şi, e doar prima zi a noastră, în acest oraş cu adevărat european.

 

                                                         (va urma)

Vizualizări: 91

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Frumos și apetisant povestești, scriitorule! Viena - lumea culturii, a civilizației, a muzicii de clasă europene... E interesant cum amintești și de noi dacii, care am fost, nu puțin timp vasalii lor, dar nu ne putem supăra pe frumusețile orașului.

Am citit cu deosebită plăcere și aștept continuarea.

Sofi

Doamna Sofi: Mă bucur dacă aceste însemnări de călătorie vor fi de folos unuia care încă nu a văzut Budapesta și Viena. Mulțumesc pentru frumoasele cuvinte. 

Înainte cu bucurie! Ferice de tine, Tudor, nu poți să te rătăcești de nevastă! Dacă se stingeau toate becurile, pupa dumneaei toți trecătorii până dădea de musteață. :)

Mihaela: mă căuta pe Columna din Roma și tot mă găsea. 

Mihaela Suciu a spus :

Înainte cu bucurie! Ferice de tine, Tudor, nu poți să te rătăcești de nevastă! Dacă se stingeau toate becurile, pupa dumneaei toți trecătorii până dădea de musteață. :)

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haide a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 1 minut în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Haide a lui Răduță If. Toader
cu 2 minute în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 34 minute în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 40 minute în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 42 minute în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 2 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 5 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 5 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 5 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 5 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 6 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 6 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 6 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 7 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 7 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 7 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 7 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 7 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 7 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor