Doar iarna
Trec trenuri prin gări de o vreme
Duc vise-n vagoane, grămezi.
Nu sonuri se zbat să mă cheme,
Nici clopote surde-n poeme
Cu versu-ngropat sub zăpezi.
Doar iarna își scutură-n toană
Paltonul de gheață pe lac.
Dar tropotul vremii, în goană
Nu-mi lasă măcar de icoană
Căpăstru la gânduri să-mi fac.
Și-n crâng parcă-i mută pădurea
Presimt alte-nfrângeri să-ndur.
Un șoim se învârte aiurea
Prin nori ce-și deșiră securea
Sub luna ce prinde contur.
Trec trenuri cam fără avânturi
Și ninge intens pe peron
Nămeții-s cât casa pe prunduri
Te strig de pe crucea de gânduri
Cu pieptul străpuns de piron…
Cu lupii ce urlă la lună
De viscole prins ca-ntr-un jug.
Și teama că poate îmi mână
Povara ce crește nebună,
În jerbe de flăcări pe rug.
(scris de dragobete, dedicație tuturor)
Adaugă un comentariu
Un lucru e cert: la poezia pe care o scrie Tudor Cicu nu stai să mai numeri silabe, ori să stabilești un ritm anume, ci, pe măsură ce lecturezi, te lași sedus de secvențele măiestrit zugrăvite, de originalitatea metaforelor construite, de cantabilitatea sfâșietoare a versurilor. Aș fi vrut să aleg o strofă în semn de admirație, dar n-aș vrea să le vitregesc pe celelalte. Unde mai pui că Doar iarna este … o dedicație de Dragobete? :) (Și totuși… amfibrahul se face vinovat de această curgere splendidă – văd bine că nu m-am ținut de cuvânt, cum afirmam la început :) )
Aleasă prețuire!
Ador iarna din acest poem. Și versu-ngropat sub zăpezi!
Te strig de pe crucea de gânduri
Cu pieptul străpuns de piron…
Aici mă înclin! Nu se putea o declarație mai frumoasă! Este izvorul care a izvorât de sub piron! A împânzit văzduhul, surd să fii și tot auzi! Alese-s peroanele pe lângă care trec trenurile dragostei! Ninsorile de suflet binecuvântează așteptările.
Întreaga mea prețuire, dle Tudor!
Doamna Sofia: am trezit nostalgii și sunt plăcut impresionat de comentariu. Dacă le-am prilejuit tuturor o călătorie poetică prin magia timpului, atunci sunt mulțumit. Cu drag!
Ce frumos! Călătorie, dulce călătorie prin lumea cuvântului şi al stărilor poetice sublime. Și ale magiei timpului. De sfârșit de iarnă, cu gândul la primăvara ce va să vină... Nu numai ale lui... ci și ale noastre.
M-am transbordat în copilărie, în copilul de 14-15 ani și în zăpezile de altădată, pe la Sibiu!
Și, trec să mai citesc o dată.
Mi-a plăcut mult, maestre!
Sofi
FONDATORI
ADMINISTRATORI-EDITORI
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru acest an au donat:
Gabriela Raucă - 300 Euro
Monica Pester - 300 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE