Cântecul amar al amintirilor

    

      În ziua aceea soarele galben, ca un taler de alamă bine lustruit, își tăiase demult drumul pe bolta cerului și cred că era în coborâre spre linia unde trebuia să dispară în amurgul zilei. L-am auzit pe tata, prin odăița dinspre bucătărie, încercând să dea perdeaua la o parte din dreptul geamului. Se trezise îmbrăcat, așa cum se culcase pe velința patului. Undeva, la o streașină a casei, pe o creangă de dud, două vrăbii gureșe făceau atâta gălăgie, încât nu mai era chip să închidă la loc ochii. Privise somnoros pe geam, spre ramurile dudului, unde vântul răzvrătit al toamnei care venise apleca ramurile făcând să le zuruie frunzele pe geamul ferestrei când auzi, dinspre curte, un lătrat gros de câine, mai întâi supărat că fusese deranjat și el de la odihna binecuvântată. I se păruse (oare?) că animalul din lanț se dădea la cineva care încerca să forțeze poarta dinspre drum ca să intre în curte. Glasul celui de afară, răspicat și energic, pesemne, îi stârnise luarea-aminte. Mai trăsese cu urechea încercând cu sforțare să deslușească vocea omului care se oprise la poartă și toropeala buimacă îi pieri ca și când nici nu-i fusese încuibărită în trup. Astfel îl țin minte, cum deschisese el ușa la odaie și trecuse prin tinda casei de-și vârî capul, în afară. În poartă, cu capul descoperit, părul răvășit și șorțul mototolit între mâini, se afla țața Vasilca. Le-am auzit, printre frânturi, puținele vorbe spuse lângă poarta dinspre drum. Pentru mama venise țața Vasilca, să întrebe dacă era acasă și avea timp să-i tragă cu ceară de lumânare topită în cana de tablă, pe burtă, copilului de nici un an al nurorii sale și să-i descânte cu vorbe, așa cum doar ea știa leacul pentru cei mici, în tot satul.

     Ţaţa Vasilca locuia, în acea parte a satului (al celor proveniţi de la Dunăre), cam pe unde e, şi acum, fântâna. Drumul nostru, al copiilor care umblau pe la şcoală, trecea prin faţa casei ei. Ne ridicam respectuoşi băştile din cap şi îi dădeam bună ziua, aşa cum ne învăţaseră părinţii. Ţaţa Vasilca era o femeie văduvă care îşi crescuse cei doi copii, pe Nicu şi Gică Dima, după puterile ei. Întrebam acasă, pe ai mei:

       - Ţaţa Vasilca n-are, şi ea, bărbat, cum au toate femeile?

     Mi se explica, mai pe ocolite, mai pe direct, că, da, avusese bărbat. Şi, ce bărbat! Dar, îl înrolase în război şi nu se mai întorsese. Nici că a murit pe front, nici că trăia pe undeva, ţaţa Vasilca nu aflase. Ţaţa Vasilca îşi iubise bărbatul. Tot satul ştia cum îi gătea ea calul, cu ocazia întrecerilor între flăcăi, şi cum, după aceea, se afişa alături de Costică Dima, în tot satul, după victoria prin care era purtat pe brațe la kureșul ținut de sărbătoarea de bairam a tătarilor din satul nostru. Nu primise nicio veste de pe front. Ziarele, care mai anunţau, din când în când, despre moartea ostaşilor noştri pe frontul rusesc, nu-i aminteau numele. I s-a dat în cărţi, în bobi, ba s-a dus şi la vrăjitoare: nicio veste. Unii (aşa mai sunt câte unii) mai râdeau, pe la colţuri. Se auzea că a fost mai întâi prins prizonier, că, după ce ai noştri au întors armele împotriva nemţilor, prizonierii n-au mai fost lăsaţi să plece. Ba, şi mai ceva: venise un zvon (asta mult după terminarea războiului), cum că soldatul Costică Dima ar fi fost zărit într-o gubernie rusească, unde lucra la extragerea cărbunilor din mină, şi că era însurat cu o rusoaică. Că ar avea şi două fetiţe, cu noua lui soţie de pe alte pământuri. Într-adevăr, e cam greu să înţeleagă omul simplu unde sfârşeşte dragostea şi unde începe trădarea. Mai ales că unele femei din sat nu înțelegeau de ce le plecaseră bărbații la război. Și, mai ales, de ce nu se întorseseră pe la casele lor dacă tot se anunțase, demult, că războiul se terminase. Aşa şi cu ţaţa Vasilca. Nu-i de mirare, că ura, la auzul unor astfel de veşti nenorocite, îi luase minţile. A întrebat la raionul Negru-Vodă, a umblat câteva zile pe la „plasa” Medgidia, pentru a afla câte ceva despre soarta bărbatului ei. În zadar. Destinul bărbatului ei părea hotărât pe meleaguri străine, definitiv. „Destinul este, de fapt, porţiunea de timp pe care ne-o îngăduie Istoria” – scria Mircea Eliade. I s-a ridicat un mormânt cu cruce de piatră, cum, creştineşte, şi alte familii, aflate în situaţia ei, ridicaseră în cimitir. Dar, tot n-a renunţat ţaţa Vasilca. A ajuns la Bucureşti şi a cerut guvernului, de atunci, să-i afle cam pe unde s-au pierdut urmele bărbatului ei, altfel, promitea, tuturor, că va străbate drumul pe jos, până în Rusia, dacă nu chiar până în Siberia, să afle, de una singură, cât adevăr şi câtă minciună se învârtea în jurul omului ei.

     Citind „Donul liniştit” de Mihai Şolohov, pe vremea când urmam şcoala în sat, într-o bună zi, întâlnind-o pe ţaţa Vasilca, mi-am permis să-i ţin calea:

       - Ştii mătuşă, când unul ca Pantelei Prokofievici, despre care am citit recent într-o carte rusească, fu mobilizat la oaste, acesta şi-a luat în grabă rămas bun de la bătrâna lui, „apoi îngenunchind, se închină de două ori până la pământ în faţa icoanelor şi glăsui: „Rămâneţi sănătoşi, dragii mei! Mi se pare că n-o să ne mai vedem, a venit ceasul din urmă. Şi iată ce poruncă vă las eu: treieraţi grânele ziua şi noaptea, căutaţi să isprăviţi totul până în ploi”. Deschisesem până și cartea, în fața ei, şi îi citeam direct din carte. A plâns cu lacrimi ţaţa Vasilca, la cele ce auzise, acolo în carte.

       - Ptiu, să te bată Dumnezeu de copil, să nu-ţi fie de deochi! Copil deştept are maică-ta! Să vii şi să-mi mai citeşti. Poate scrie prin cartea aia, şi despre ai noştri… Să cauţi, puiul meu, şi să mai vii să-mi citeşti.

    Am plecat de la ţaţa Vasilca, cu sufletul greu. Să tălmăceşti o poveste, demult întâmplată, înseamnă s-o proiectezi în afara ta. Omul acceptă moartea, dar nu se poate împăca, una-două, cu ea. De aceea, de cum pătrunzi într-un cimitir, un sentiment de înţelegere şi împăcare deplină ţi se cuibăreşte în suflet. Nu poţi să meditezi oricum şi să mai oferi, unuia şi altuia, şi soluţii, ca în cazul ţaţei Vasilca.

       - N-o mai amărî şi tu, mi-a zis tata. Destul i-a amărât zilele, soarta. Despre soartă, mai ştiam, câte ceva, de la mama, pe vremea când ne spunea poveşti. „Ce n-au făcut împăraţii aceia, voind să aibă copii. Au făcut, de mai multe ori, tot ce trebuia să facă pentru aceasta; au umblat, pe la vraci şi filosofi, ca să caute la stele şi să le ghicească dacă or să facă copii, dar în zadar. Se vede că aşa le era soarta”. Dacă era aşa, soarta asta fusese cât se poate de crudă cu ţaţa Vasilca. Dar, câte femei nu avuseseră cam aceeaşi soartă, de după război? Cum așa? mă tot întrebam. Pot oare, nişte cuvinte, acolo, puse într-o carte, să prindă viaţă, să ne ia de gulere şi să ne dea afară din lăcaşul Domnului, unde mai toți avem și îndoieli și temeri? Singurul care mă putea lămuri era bunicul, „Gheorghe Golan” – cum i se zicea în sat.

        - Bunicule, îl întrebam, ţi s-a întâmplat vreodată (să zicem, că ai fi făcut şi dumneata rău), să ai teamă că s-ar putea întâmpla şi ceva rău după ce ai citit cuiva, dintr-o carte? Chiar se mai poate întâmpla şi altceva când bărbatul plecat la război nu se întoarce la femeia lui pentru că a găsit acolo pe altcineva?

       - Depinde! mi-a zis bunicul. Viață e și acolo, în acea carte, viață e și aici, în afara ei. Viaţa e ca o lumânare care dă lumină. Cât timp arde, înseamnă că ai de trăit, s-a stins fitilul, s-a stins şi omul. Și tot așa cum îşi aşteaptă femeia, iubitul din războaie și mult temei pune pe credința că el se va întoarce, tot aşa nu poţi trăi fără temeiuri, nici cât poţi privi înainte sau înapoi, până nu priveşti în tine însuţi. Dacă nu o spui la timp, mai bine alege tăcerea, spunea bunicul, căutând să zidească, în mine, cuvintele lui: „Poveștilor de felul ăsta, noi doar le dăm lumină. Trăsnetul care le va rostogoli, e cu totul altceva”, îmi dădea el de înţeles.

 

Vizualizări: 156

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Povești la gura sobei...

Un text deosebit de plin, de intens, de meditativ. Din viața satului dobrogean - scene, destine tulburătoare și personaje care redau realități, văzute de pana scriitorului ce nu și-a pierdut entuziasmul amintirilor, spre satisfacția noastră. O proză scurtă marcată de răbdarea și suferința văduvei de război dobrogene, dar și de dorința de a-și împlini dreptatea. Și, desigur, spectrul bunicului cu înțelepciunea sa.

- acelui cartier din sat,- aici mi se pare că s-a depășit sfera satului. Nu știu dacă satul are cartiere... mi se părea mai potrivit, acea parte a satului. Dar tu știi mai bine...

ostaşilor noşti - noștri - typo

Am citit cu deosebită plăcere,

Sofi

Doamna Sofia: O să redau mai jos un fragment din romanul „Tătărușca” (scris precum cei doi:  Ilf și Petrov , așadar cu un coautor). Satul în care m-am născut era împărțit în mahalale (conform documentului istoric de unde am luat date despre sat pentru roman). Noi, copiii, nu spuneam: „ești din mahalaua... cutare” ci din „cartierul - tătarilor/turcesc/oltenesc/sau dunărenilor - după caz. Ni se părea cuvântul mahala, neomenesc. Cartier suna mai bine. Așa s-a reținut în memorie, așa am redat. Cred că în acest text e mai bine cum spuneți „ acea parte a satului”. Mulțumesc. Și acum iată textul promis: 

    ...„Tată și fiu, fiecare cu gândurile lui, intrară în sat pe la Sărt Malle, adică mahalaua de nord, unde locuiau cei mai înstăriți oameni ai satului, cei care dețineau o gospodărie temeinică, cu acareturi, staule și grajduri mari, aproape cât casele de înalte, așa cum se cădea să fie într-o curte de tătar fruntaș, urmaș de mârza (nobil).

În stânga lor, se lăsau pitulate în nemărginirea stepei fără sfârşit, şirul de case scunde ale primelor aşezări în Azaplar, ”Şalaş Mallesă” sau Mahalaua Colibelor, aparţinând celor mai vechi locuitori ai satului. Mitru știa de la bătrânii satului, că primii au descins aici câțiva din soldaţii trupelor „azape”, apoi au venit si unii refugiaţi din Crimeea de au întemeiat aici vatra satului. Primii veniţi pe aici, erau cam de prin 1500... Val după val au venit de la Krâm şi au primit aici ”pământ şi apă” de la Paşa, omul Sultanului, Salvatorul turcimii şi al tătărimii de spaima de la nord, ruşii.

Ca o sfidare a celor din mahalaua colibelor, se înălţa spre partea vestică a satului ”Bolat Mallesă” (Mahalaua Bolaţilor) a celor care dețineau aurul cu sacii, strâns ca pradă a pustiirii otomane, spuneau tot bătrânii, care mai rămăseseră în viață și nu se odihneau azi în nerânduiala de pietre din cimitir.

 Apoi, spre miazăzi, se afla ”Qăbla Malle” (Mahalaua de la miazăzi), sau cea direcţionată spre Mekka, tot cu case arătoase. ”Sărt Malle”, Mahalaua de la ”kun batar”, pe latura nordică a satului, era ridicată tot din timpuri mai vechi, dar la mare cinste. Aici veniseră și o parte din românii de la Dunare și olteni scăpătați, fugiți din calea secetei ce pustiise Bărăganul pe la 1947, de se așezară pe câmpia din partea sudică, și acum nu mai era o simplă așezare, ci ȋţi cam trebuia un cal bun pentru a colinda toată așezarea și chema la nuntă pe toţi locuitorii.” (din cap. 6)

Foarte interesant! Desigur, noi ne ferim de cuvântul mahala, deoarece este vulgar, dar în limba turcă mahala înseamnă cartier. Nu știam că locuitorii chiar așa spuneau, cartier. De aceea am zis, tu știi mai bine. Desigur, acolo s-au amestecat toate limbile pământului :)), după cum am citit în micul fragment prezentat. Foarte interesantă este această zonă, unde locuiesc atâtea seminții și se împacă foarte bine unul cu celălalt. Nu știu dacă mai sunt și azi, dacă acea porțiune mai este populată. Poate ne spui și nouă.

Mulțumesc de explicații!

Sofi

Doamna Sofia: Am să postez într-o zi și cum am revenit, după 30 de ani, în satul natal. Din trecerea „fugară” cu mașina am văzut cum multe din casele băștinașilor erau locuite de străini proveniți în sat în perioada anilor 1980 ... (?!) Eram acolo, împreună cu cei din comunitatea tătară din C-ța la o manifestare - în aprilie ei comemorează școala unde și eu am învățat 8 clase, devenită „Școala Hagi Fazîl Mehmet” , după numele renumitului poet tătar, răpus de securitate prin anii 1947 (?) în beciurile din C-ța și îngropat în cimitirul turcesc/tătăresc al satului. Acolo voi aminti și faptul că mulți au dispărut și casele lor au fost ocupate de moldovenii veniți din plaiurile lor pentru munca la CAP și o viață mai bună. „Cartierele” au rămas, dar cu familii de străini sosite cam după 1980, și amestecați cam în toate mahalalele.  Plecat după 1980 din sat... legăturile mele cu satul au fost doar prin intermediul amintirilor derulate când și când și ocazional.

Eu cred că un traducător trebuie să și adapteze un text, nu doar să-l traducă mot-a-mot, Astfel, satul e alcătuit din cătune, nu din mahalale.

O povestire frumoasă, rotundă, discret moralizatoare...

Un ușor abuz de virgule.

da Coza

Ion Lazăr da Coza: satul fiind înființat de turcii azapi și tătarii refugiați din Crimeea (partea românească a venit aici, mult mi târziu) în documentul istoric Guner Akmolla (care mi-a transmis istoricul satului ca organizare, text lucrat de mine în „Tătărușca) a găsit scris „mahalle” care specifica zona, cartierul, mahalaua... în traducere. Specificul romănesc al cuvântului e „cătun” cum bine spuneți, dar acest cuvânt nu a circulat în zona mea. Eu nici măcar nu l-am pomenit amintit de cineva prin zona mea. În AZAPLAR (satul meu), unde mai am rudă pe fratele cel mic din partea mamei (băiatul lor mi-e fin), după ce am vorbit , au zis: ce e ăla „cătun”, mahala am zis. „Așa deci? Cum e mahalaua turcească?”...  Ce pot să mai zic?!

Foarte mult mi-a plăcut! Poveste şi povețe!  Aveți darul povestirii. Mă gândeam acum la rotundul a două acțiuni, luate împreună: să citeşti cuiva dintr-o carte şi să pui pe cineva într-o carte. Cu povestea aceasta, pare că le-ați împlinit pe amândouă, ați înfăptuit rotundul.

Drag,

Nikol

MULȚUMESC PENTRU LECTURĂ, Nikol.  Nu demult, la Mangalia m-am întâlnit (la un Karrefour Market) cu unul dintre copiii „țaței Vasilca”. N-am știut, pe moment, care dintre ei. După cum m-a privit cred că i-am confundat pe frați între ei. Cum mama lor nu mai este în viață, m-am întrebat, recent, ce ar spune dacă ar citi toate astea? Cu părere de rău, îți mărturisesc, odată am scris o povestire. „Meragiul”, o amintire din școala generală.  Erou era un fost coleg din clasele I-VIII. Azi îmi este dușman de moarte. N-a înțeles substratul povestirii și (acolo în satul natal) sunt, după cele răspândite de el, un fel de „nebun” cu carte. Și nu este singurul caz. După cum vezi, scrisul mi-a adus multe dezmăgiri. Că, uneori, mă întreb: pentru ce mai scriu? 

Pentru cititori, domnule Cicu, pentru cititori :)! Şi pentru dumneavoastră!

Tudor Cicu a spus :

MULȚUMESC PENTRU LECTURĂ, Nikol.  Nu demult, la Mangalia m-am întâlnit (la un Karrefour Market) cu unul dintre copiii „țaței Vasilca”. N-am știut, pe moment, care dintre ei. După cum m-a privit cred că i-am confundat pe frați între ei. Cum mama lor nu mai este în viață, m-am întrebat, recent, ce ar spune dacă ar citi toate astea? Cu părere de rău, îți mărturisesc, odată am scris o povestire. „Meragiul”, o amintire din școala generală.  Erou era un fost coleg din clasele I-VIII. Azi îmi este dușman de moarte. N-a înțeles substratul povestirii și (acolo în satul natal) sunt, după cele răspândite de el, un fel de „nebun” cu carte. Și nu este singurul caz. După cum vezi, scrisul mi-a adus multe dezmăgiri. Că, uneori, mă întreb: pentru ce mai scriu? 

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 45 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rapsodie de Martie a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haide a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Haide a lui Răduță If. Toader
cu 1 oră în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 6 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 6 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 6 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 6 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 8 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 8 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 8 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 8 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 8 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor