Îngerul care a izbucnit în plâns

 

 

     Când trăia, bunicul ne spunea totdeauna poveşti în preajma Crăciunului, sperând că, peste ani, careva, măcar unul dintre nepoţi, îi va căra traista cu basme în lume… Eu am să vă spun povestea îngerului care a izbucnit în plâns. Cred că era Crăciunul, sau după Crăciun. Să fi avut cam cinci anişori, acolo. Priveam cu năsucul lipit de geam în afară, spre curtea casei, acolo unde mama vorbea ceva cu Lina, vecina noastră de dincolo de garduri. Zăpada era aproape cât gardul. Ninsese toată noaptea ce tocmai trecuse. Noi, copiii, ne culcaserăm devreme şi nu văzuserăm nimic. Cred că totul se petrecuse în timp ce noi dormeam duși.  Am ciulit urechile, să o aud pe mama ce-i striga Linii, aflată dincolo de gard:

– Păi nu prea mai avem nici noi, Lino, că-l făcu Ion al meu, mălai, şi nu cred să mai fie!

– Dă-mi, ţaţă Ioană, măcar un ciur de boabe, să-i dau scroafei până mâine…

– Da’ voi n-aţi tăiat porcul, fă Lino, ca toţi oamenii, de Crăciun?

– Nu l-am tăiat încă, ofta Lina, suflând în pumni să mai alunge gerul. L-am avut la pat pe bărbatu- meu, n-a putut să se ridice, să-l taie…

      Nu prea înţelegeam eu, din cele ce-şi spuneau femeile. Mă uitam la Lina, vecina îmbrobodită într-o basma de lână, ca la una dintre acelea care-şi mărturiseşte păcatele la Judecata de Apoi. O văzui pe mama că cedează, în cele din urmă, şi dispare apoi după uşa de la polatra unde ţineau ai mei funiile cu ceapă, butoiul cu varză, lada cu mălai şi alte alea. Între timp, a apărut pe poartă şi tata. Ducea pe umăr lopata cu care tăiase un şanţ prin zăpadă, pe mijlocul drumului. A zărit-o pe Lina în spatele gardului nostru cum îşi îmbrobodea cu mâinile basmaua neagră, peste cap. I-am auzit glasul. Gâfâia în mers.

– Ţi-e frig, Lino? o întrebă tata.

– Nu mi-e frig, nea Ioane. Doar o ţâră… da’ se înfierbântă ele picioarele, când oi merge, şi-mi trece.

– Da’ ce- i cu Vasile, Lino?...

   Acum, tata îşi făcea de lucru cu lopata prin faţa grajdului, unde ţineam oile.

– A zăcut zilele astea… Tuşeşte, nea Ioane, toată noaptea. Cum vine ziua, se mai linişteşte…

      Nu ştiu ce-i zisese tata, că vorbele lui fură astupate de scâncetul ca de căţelandru al Crivăţului, însă jelania Linei se rostogoli până la mine: „Aolelea! Da’ cu ce bani să-l duc şi la doctor, nea Ioane, că n-avem, se văita Lina dincolo de gard. (Pesemne tata, în timp ce vorbea ea, îi sugerase calea cu doctorul, ori cine mai ştie ce.)

– Păi, vinde scroafa, şi cu banii ăia du-l la doctor… l-am auzit pe tata.

– Aolelea, nea Ioane! Şi noi ce-om mânca?

    Ce şi-or mai fi spus, ce şi-or mai fi vorbit… N-am mai auzit nimic, deoarece a apărut mama cu ciurul şi o pânză de şorţ plină cu boabe de porumb, şi Lina a plecat.

– Să mă chemi Lino… i-a strigat tata. Vă tai io porcul, de ce să-l mai chinuiţi şi pe el, săracul!

– Te chem, te chem, nea Ioane… am mai auzit-o pe Lina, dispărând după troienele care se puseseră şi înspre casa ei. Acum, când mă gândesc şi refac totul în memoria mea, cred că n-au tăiat porcul de Crăciun, alde Lina. Pentru că bărbatul ei a murit a doua zi după acea întâmplare, şi porcul l-a tăiat într-adevăr, tata, dar, nu pentru de-ale Crăciunului, ci pentru pomana pe care Lina i-a făcut- o bărbatului ei. Semăna Lina, într- un fel, cu Matriona, din „Fraţii Karamazov”, mai curând cu femeia aceea rea şi amarnică la suflet, din povestea pe care i-o spunea Gruşenkăi. Că, după ce a ajuns în iad, îngerul ei păzitor, făcându-i-se milă, s-a înfăţişat lui Dumnezeu, să-l roage să o scoată de acolo. „Dar, a făcut ea vreo faptă bună?” a întrebat Dumnezeu pe înger. Şi, atunci, îngerul şi-a adus aminte că odată a smuls un fir de ceapă din grădină şi a miluit o biată femeie săracă. „Ia firul cela de ceapă, zice Dumnezeu, şi dă-i-l să se agaţe de el, şi pe urmă să o tragi afară. Dacă izbuteşti s-o scapi, să vină aici, în Rai, iar dacă s-o rupe firul de ceapă, să rămână unde s-o afla acum”. Aşa a făcut îngerul, dar femeia, văzând că de picioarele ei s-au prins şi alţii, vrând a se dori şi ei în afara Iadului, a început să se agite, să dea din picioare şi să urle: „Pe mine vrea să mă scoată, nu pe voi, ceapa-i a mea, nu a voastră”. Şi, de aceea, firul de ceapă s-a rupt iar femeia a căzut din nou în Iad, unde arde şi acum. Iar îngerul (zice autorul) a izbucnit în plâns şi a plecat.

…În ziua aceea, cum a intrat tata în casă, după ce şi-a scuturat, mai întâi, opincile de zăpadă, în tindă, i-am sărit dinainte:

– Ai făcut pârtie, tată? (La şanţul tăiat pe mijlocul drumului, prin nămeţi, noi îi spuneam pârtie).

– Am făcut, copile… mă linişti tata.

– Până la bunicul?…

– Până la bunicul.

    Şi nu l-am mai întrebat nimic. Am fugit sub plapumă, unde mi-am ascuns năsucul pe care îl izbise frigul intrat de afară, odată cu tata, ori din cauza îngheţului strâns în zăpada de pe căciula lui miţoasă. Până la bunicul, pe vreme bună, făceam cam cinci minute. Stătea cu o uliţă mai încolo de casa noastră. Asta, pe vreme bună. Dar tata tăiase pârtie şi abia aşteptam să dau o fugă până la bunicul, să-l mai întreb încă o dată când vine moşul, cu sania trasă de cai albi ca neaua, şi pe la noi. Bunicul era cel care le ştia pe toate. După cum ne povestea câte şi mai câte, se vede treaba, veştile despre moşul ce trebuia să vină de Crăciun, nu-i erau, pesemne, străine. De obicei, de Crăciun, mama era cea care dădea cea dintâi vestea: „Gata, copii, hai de vă îmbrăcaţi bine şi să mergem la taica-moşu’ şi mă-ta mare”.

     Se făcuse aproape seară şi, de acum, simţeam eu că mama nu are să ne mai ducă la bunicul. Ce-o fi fost în capul meu, nu ştiu. Cert e că am luat atunci totul pe cont propriu. Spuneau ai mei că m-au găsit o oră mai târziu, în picioarele goale, cu izmenuţele trase peste o cămăşuţă de casă, căzut în zăpadă pe pârtia făcută de tata, cam pe la mijlocul drumului până la bunicul. Eram vânăt la faţă, dar încă în viaţă. Mi-au frecat, cu oţet şi ţuică, tot corpul, până mi-am revenit.

– Mă prostule…, mi-a zis tata, într-un târziu. De unde să ştie bunicu-tău când vine Moş Crăciun cu sania. Ce, au făcut ei armata împreună? Se cunosc ei de undeva? Să nu mai crezi tot ce spune bunicul tău… Zice şi el, nişte basme, colo… e un mincinos ca toţi ceilalţi. „Ba nu-i adevărat! l-am înfruntat eu în gând pe tata. Tu eşti mincinos…, bunicul meu le ştie pe toate”.

Aşteptam numai să mă fac bine, să ajung din nou la bunicul şi să-l pârăsc pe tata. Iar bunicul, care le ştia pe toate, poate avea şi ac de cojocul fiului său necredincios şi, precis, o să-mi spună şi ce s-a întâmplat cu Lina şi bărbatul ei, când s-au înfăţişat dinaintea lui Dumnezeu.

 

 

 

 

Vizualizări: 206

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Povestirea a apărut în cartea mea „AZAPLAR”... însă un telefon primit ieri, de la Sile (fiul Linei) - din satul natal - , care a auzit de povestea respectivă, m-a determinat să o postez aici, unde , i-am spus eu, o poate citi, fiindcă această carte doar la Librăria Eminescu (din capitală) o poate găsi.  

J' Arrive! : (Bunicul -taica-moșu, cum îi spuneam noi copiii a fost cel care mi-a transmis odată, într-un vis, că am datoria să-l port în spate toată viața.) Așa e! Mulțumesc pentru plăcerea lecturii.

Of! Of! :))

Nu mă satur citindu-ți poveștile. Se scurg din o altă lume... una romantică, imaculată, inocentă, dar sub o mină filosofică simplă, a omului de la sat, cu experiență și umor, dobândite de la viață.

Însă, este talentul povestitorului care știe să o expună, în așa fel încât să ne încânte.

Am citit cu încântare,

Sofi

Poveștile bunicilor erau precum „tabletele” de azi - molipsitoare!

„Aşteptam numai să mă fac bine, să ajung din nou la bunicul şi să-l pârăsc pe tata. ” - Pârâciosule! :)))

măcar unul dintre nepoţi, îi va căra traista cu basme în lume…

Mândră sunt că mi-a fost dat să-l cunosc pe acel nepot foarte talentat! Și să-i ascult povestirile lui!

Prețuire!

Doamna Sofia: Uneori, în clipele de tristețe, am crezut că nu fac parte din cei cărora li se povestea în copilărie de către moşii săi, cum că, în casa fără poveşti, fusul sare singur de pe laviţă gata să-ţi depene o poveste uimitoare, soba începe a umbla singură prin casă, dracu mai ştie de ce, şi un cal iute ca focul, încă mestecând jeratic, îţi zboară de sub nas precum o pasăre. dar cu timpul nu m-am mai putut imagina scos din acest tablou. Mulțumesc pentru frumoasele cuvinte. Toată admirația pentru truda dumneavoastră la acest site. 

Mihaela:  „... pe tracul Tamiris/Muzele l-au întâlnit şi luatu-i-au darul cântării/Când de la craiul Evrit din Ehalia el făcea drumul,/ Se-ncumetase Tamiris să bată în cântec pe muze” (Homer, „Iliada”, C. II, v. 584-587) Uneori, realitatea poate fi confundată cu basmul lui Făt-Frumos cel contemporan nouă, într-un continuu periplu, spre ţara fără de moarte, sperând... ce? Şi, bănuiam eu, deși eram copil, cam ce.  Altfel n-aş fi făcut drumul acela, spre casa bunicului, degeaba.

Gina: Sisif n-are decât să-şi împingă în continuare stânca într-acolo unde i-a fost destinat. Sau chiar sa o ia de la capăt, gata să înfrunte fără teamă muntele, în timp ce eu, ca și tine în poezie, voi încerca să ridic cuvintele până la cititorul care mă aşteaptă „cu genunchiul la inimă adus”, ca şi cum ar vrea să-mi cuprindă inima într-o mână (ca pe a lui Danko, eroul lui Gorki), ştiind că NUMAI prin cuvinte îi voi lumina în aceste clipe casa sufletului. Locuim amândoi pe aceeași stradă. Ăsta da, noroc! Ai și prețuirea mea.

Multă, multă inocență redată cu și mai mult talent!

da Coza

Ion Lazăr da Coza, prietene!  Spunea un poet (Nicolae Dabija): „Veneam dintr-o așchie de țară de dincolo de Țară unde Dumnezeu a fost cel mai umilit. Ne întrebam și căutam răspunsul împreună. O țară fără biserici e o țară tristă, iar o țară fără Dumnezeu e o țară moartă”. Ca să-l parafrazez, o țară fără povestitori e o țară tristă. La bună vedere!

Of, câţi îngeri nu izbucnesc în plâns!... Povestiţi cu har!

Drag,

Nikol

Nikol MerBreM: (eu așa te știu, după acest nume cu care postezi) Sosit acasă, la Buzău, după ce iarna m-a speriat în Dobrogea unde eram, îți mulțumesc pentru toate comentariile făcute... la postările mele. Am reținut tot ce ai spus și îți mulțumesc. Să fii iubită de cititori, doar pentru ei scrii, apoi de cei dragi ai tăi. 

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 12 minute în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 22 minute în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 22 minute în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 23 minute în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 2 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 9 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 9 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 11 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor