...Duba, duba!

            (istorioară pamflet)

 

       Toate-s cu voia Domnului, mi-am zis ceva mai înainte de a înțelege de ce bunicul îmi tot spunea că poți muri acasă pe cuptor, dar poți scăpa din focul războiului acela din Cadrilater cu bulgarii, dacă așa a fost dat de Dumnezeu. În toată viața lui, bunicul, atunci când spunea toate astea nu se simțea mai „singur” printre toți cei de față. Eram convins că trăia în trecut. „Într-o țară în care mai toți se înghesuie pe tronul Lui, cine l-ar mai putea arăta cu degetul pe Dumnezeu?”, spunea. Însă acum, țara noastră e bântuită de o nouă stafie. Ţăranii zic, pe ici și colo, că ea umblă prin sate ca o arătare la volanul unei dube cum nu s-a mai văzut prin locurile astea şi că-n urma ei se aude un urlet al frunzişului, al pietrelor sau ţărânii măturate de vânzoleala vânturilor: „Duba, duba!”... Un urlet şi un vuiet sinistru. Mi-au spus și precupețele din piață că după asta va începe furtuna. „Cum așa?” am întrebat. Așa li s-a spus de către o profesionistă, prezicătoare cică, aflată la o emisiune TV. Nu le-am crezut. Femeile, nu-i așa?, poartă tot felul de născociri de-astea în vorbele lor. Ei bine! Știam și eu că femeile sunt tulburate înaintea furtunilor. Și, Doamne-Doamne!, când spun asta, au o privire?!!!... L-am întrebat şi pe vecinul meu, cizmarul din colţ, de la complex, bun amic de altfel. Uite aşa mai stăm noi uneori la taclale:

- Ce crezi? E adevărat ce se aude? Că umblă o dubă suspectă prin satele patriei, că cel care conduce duba, cică, ar fi un strigoi zbanghiu de-un ochi, sau chiar de amândoi, ca piraţii ăia ai lui Stevenson, că ar avea o privire care, brrr!!!... Te transformă în piftie când te-a fixat.

       Amicul meu, cizmarul, m-a tras de mânecă, spre colţul unde, zice el, nu se poate auzi şi la urechile altora tot ce vorbim între noi doi, şi mi-a zis:

- Excelenţă! Mi-a spus lumânăreasa de la biserica „Trei îngeri”, că noaptea, lângă podul de la garnizoana militarilor, a început de la o vreme să apară un strigoi în chip de general ori preşedinte de stat (nici ea nu ştia precis), că umblă să-şi caute căciula pierdută sau furată de ăi de l-au executat în mare grabă şi urgenţă, atunci, la revoluţie. Cică umblă să învrăjbească poporul, în semn de răzbunare...

       Am dat nedumerit din cap. Nu puteam admite aşa ceva. Ce-i gogomănia asta? Trebuia să mă lămuresc şi cu lumânăreasa. Am găsit-o la sfânta slujbă de duminica, strângând mucurile lumânărilor stinse din lăcaşul existent pentru vii cât şi pentru morţi. Coana lumânăreasă s-a lămurit de îndată ce anume doresc să aflu de la dânsa. După ce s-a şters pe mâini de seul lumânărilor (de şorţ, aşa cum fac precupeţele în piaţă), m-a condus mai într-un loc ferit şi mi-a grăit destul de temător:

- Astă iarnă, când au ieşit protestanţii în Piaţa Revoluţiei, primul care l-a văzut, a fost Lixandru. Cum care Lixandru? Cel cu greva foamei, de pe Chiristigii!... Așadar, cum mergea el aşa, cu gura deschisă, prin viscolul care şuiera pe străzi, în dreptul clopotniţei de la Turnul Mitropoliei, cu cine crezi mata că dă nas în nas. (Dau nedumerit din umeri că nu ştiu). Păi, vezi? îmi spune tot ea. Chiar cu strigoiul, domnule! Ăla, tocmai aprindea chibrit după chibrit, încercând să citească inscripţia de pe afișul aflat la intrare. Pesemne un rătăcit, care vrea să ştie unde se află, şi-a zis Lixandru. Și s-a apropiat de arătare: „Moşule, i s-a adresat, văz că nu eşti de pe aici. Hainele astea, mantaua şi fularul ăsta îmi par cunoscute, dar le-a trecut vremea. Lasă pustiei chibriturile alea proaste de pe timpuri, că tot n-or să se aprindă şi zi-mi mie moşule, ce necaz te aduce prin locurile astea singuratice”...

     După care m-a tras de gulerul hainei, să-mi trag urechea cât mai aproape de buzele ei. „Ia te uită ce ciudățenie?” am spus.

- Crezi că vorbesc prostii? Așa crezi? (Am dat zgomotos din cap: adică nu era vorba, nici nu se punea, ce anume simțeam eu). Ei bine!... a continuat. Nu uita că întunericul și bezna se cam pusese. Nu l-a văzut bine la față, dar i-a auzit vocea: „Cum îndrăzneşti? Îţi dai seama cu cine vorbeşti?! În faţa cui te afli? Şi, cum Lixandru nu prea pricepea, a mai auzit: Înţelegi cu cine stai de vorbă? Înţelegi cine sunt? Înţelegi, ori nu?”... Aici lumânăreasa tăcu, ca să-şi mai tragă sufletul şi să tragă cu urechea.

- Ptiu-ptiu!... Nu ne-o asculta cineva? Piei drace!

- Ei?!... Şi cine era persoana? m-am arătat curios eu, dinaintea lumânăresei.

- Dracu ştie?! Ptiu, Doamne, iartă-mă, că tocmai era să fac păcate... Apoi: N-a mai apucat sărmanul să spună toată întâmplarea că a doua zi îl luase frigurile şi delirul, şi rostea doar atâta tot „duba, duba!”...

        Fiindcă mai multe lămuriri nu mi-a dat, haida şi la alde Lixandru, poate voi avea mai mult noroc. L-am găsit pe ginerele său, aruncând cu reteveiul după un purcel scăpat din saivanul unde ţinea şi oile. Mai erau acolo şi doi-trei puradei care ţineau calea purcelului, dar de atâta hărmălaie, ăsta se ascunsese între peretele casei şi şopronul cu fân şi nu mai ieşea de acolo. Unul dintre copii se năpusti cu un băţ de floarea-soarelui spre şopron, dinspre celălalt capăt, iar ceilalţi, ca oile, năvăliră după el. Purcelul, încolţit, se vârî şi mai adânc între zid şi şopron, şi guiţa de spaimă.

- Nu guiţa mă, că acuma vin ăia și te ia cu duba. Ce, n-ai învăţat că-i interzis să deschizi gura? îl auzii pe ginerele lui Lixandru, de cum intrai în curte.

        M-a zărit şi el, şi a dat pălăria din cap de şi-a netezit şuviţa rebelă. M-a întrebat:

- Aţi venit iar după declaraţiile alea? Ei bine, v-am zis ce ştiu, gata, ajunge! Altele nu mai dau nici eu nici tata. Şi, mai mergeţi şi pe la alţii, că p-aci speriaţi copiii. Purcelul e deja speriat, auzi-l cum orăcăie!

       L-am liniştit, după ce mi-am făcut semnul crucii (că nu-s dintre ăia) şi ne-am aşezat mai feriţi, sub un cireş, la vorbă. Şi, iată ce am aflat:

- Domnule! Alaltăieri, tocmai trăsesem căruţa cu bălegar în prund. Ştiţi, acolo am oleacă de loc rămas de la răposatul taică-meu. Nici nu apucai să strâng loitrea în palme şi să urc în căruţă, că mă pomenii înhăţat cu putere de guler. Întorsei capul şi văzui un „fel de arătare”, de talie mică, într-o manta ponosită, cu-n fular deşirat dat pe spate şi cu groază descoperii că aducea cu „împuşcatul”. „Olelei, muică!” am strigat. Şi, m-am închinat repede-repede. Chipul ăluia, de ce aș minți, na!, era alb ca varul şi părea dus demult de pe lumea asta. M-am smuls din gherele lui și am dat să strig. „Nu striga! mi-a poruncit. (Se vedea că numai asta ştiuse în viaţă, să comande). În curând va veni cu duba şi „ăia” să vă ia pe toţi şi să vă ceară un milion de declaraţii. Tu, spunele la toţi că n-au ce le face, eu i-am trimis. De-aia m-am întors pe pământ. Tot neamul dracilor au intrat în ei. Au poruncă de la Marele Tartor să învrăjbească poporul ca în '89. Nu voi avea linişte până nu voi vedea totul înfăptuit cum am plănuit. Tu du-te acasă şi spunele alor tăi, că zilele voastre sunt numărate”...

     L-am văzut cum și-a dus mâna la buzunarul flanelei de unde a tras o țigare fără filtru.

- Vă închipuiţi (s-a aplecat ginerele lui Lixandru la urechea mea), eram pe jumătate mort de frică. Puteam să fac infarct pe loc... „Şi, de ce m-ai ales pe mine? De ce trebuia să aflu eu toate astea?” abia am îngăimat, cu mâna tot acolo, pe loitre. „Nu lucrezi dumneata la primărie? m-a ţintit el drept între ochi. Eşti consilier juridic, slujbaş la stat... (Uite domnule, că le ştia pe toate!) Cuvântul dumitale va fi mai ascultat decât tunurile americanului de la Deveselu, asta o ştie şi cârmuirea. De aceea îţi propun să-l tragi pe ăla din duba aia, când o veni, şi să-i pui în ochi crucea asta. (Și mi-a înmânat o cruce cu lanţ, care mă frigea între palme. Știam că nu le avea cu credința, dar cum în poșeta cucoanei sale s-a găsit o cruciuliți, mai știi?). Şi, gata! a răbufnit ărătarea. Nici tartorul-tartorilor nu-l mai scapă”. „Nu pot, domnule”, am zis. Şi i-am aruncat în buruieni crucea. „Atunci, să nu vă miraţi când vă vor da ţeapă sau, mai rău, vă vor frânge pe roată ca pe Horia și Cloșca pe Dealul Furcilor”...

    Ca să vezi? Era școlit moroiul.

- Acuma, fie cum o vrea Dumnezeu, mai spusese el. Și chiar l-am văzut cum s-a închinat pentru a doua oară în locul acela.

- Aiureli... aiureli nenicule, toate astea! (Am făcut pe viteazul, doar nu era cazul să mă arăt și eu, popândău). Pentru ei nu există Dumnezeu... Duc Biblia aceea cu ei, de formă, dar nu cred o iotă în ea. Doar ca să sperie lumea, lumea proastă şi cu credința slăbită.

       Ginerele lui Lixandru nu părea că glumeşte. Dar, mai ştii? Omul te poate încerca cu de toate, gândeam. Poate că omul ar suporta cu un curaj nebănuit toate aceste adevăruri, dacă n-ar fi realitățile care-l însoțesc.

- Sper că ceea ce mi-ai înşirat aici, nu-i decât o poveste – i-am suflat, neîncrezător, acelui ginere care părea om la locul lui, om în toată firea. De! se mai ţine omul şi de poveşti. L-am privit atent. Nu părea omul acesta, deranjat de neîncrederea mea.

- Ascultă! ciuli el urechile, peste drum. N-auzi vântul? N-auzi frunzele? Nici ţărâna pământului?

- Ce?!

- Duba, duba!... Auzi cum şuieră vântul? În curând or să fie şi aici... Îl mai auzii cum strigă undeva în spatele nostru: Copii! Ia intraţi voi fuga-fuga în casă şi închideţi uşile. Vin să ne ia.

       Apoi, mi-a strâns, în grabă, mâna, şi a dat din fugă un picior purcelului care tocmai scăpase din strâmtoare. L-am mai auzit:

- Intră mă şi tu, că acuma te ia şi pe tine cu duba!...

     Plecase.  M-am uitat în urma lui. Intrase deja în coşar, de unde n-a mai ieşit.

        Am părăsit casa veche a ginerelui lui nea Lixandru, bietul de el, şi în drum am tras cu urechea la şoaptele a doi vecini de-ai săi: nea Vasile şi ţaţa Lina, care îşi conversau peste gard:

- ...Apoi, bre, nea Vasile! I-am auzit eu cu urechile mele, bre, de aia nu te mint. Ziceau că trebuie să-i interogheze pe toţi, ce-au mâncat, ce-au lepădat, dacă sunt ori numai se prefac că sunt în viaţă, chestii d-astea... Şi cum nu le răspunzi, te şi vâră în dubă, cu căţel cu purcel, nu mai spun de copiii care plâng şi ţipă ca din gură de şarpe de frica lor, că odată ţi-i înhaţă şi, cu biberon cu tot, zvârrr! în dubă . Asta li s-a poruncit, asta ştiu să facă. Nu contează dacă ai prapurul plesnit ca nea Costică, ori băşica umflată ca moş Toader, de i-au ridicat şi pe ei. Odată te ridică şi duba mai ştie de tine!”...

       Mă depărtasem deja şi nu mai auzeam mai multe din ce-şi spuneau. „Domnule, ce harababură!” (îmi ziceam). Ştiam că satele noastre au îmbătrânit şi s-au împuţinat tot mai mult de la revoluţia din '89 încoace, dar că s-au prostit oamenii în aşa hal, asta n-o mai pricepeam nici în ruptul capului. Dar, dacă n-o fi aşa? Ajuns acasă, am aprins o lumânare. Speram ca la flacăra ei să îmi încerc deochiul, așa cum l-am auzit de la bunicul, cel care poate face posibile acele dorințe care nu rodesc numai în gânduri. Nu ne poartă, oare, gândul înspre orice? Mi-a atras atenția - luna aproape plină. Auzeam: „Dar, deșteaptă-te... deșteaptă-te!”. Stăteam pe mrginea patului, cu fruntea în palme și mi-am cuprins cu mâinile genunchii, cât mai strâns, cât să mă încordez din toți mușchii și să-mi iau zborul. Dar unde să zbori, nebunule? Să fi zburat, de, ar mai fi fost ceva!

     Îmi uruiau gândurile în cap: „Măcar de m-aș desprinde, odată, de lumea asta!” (ce puțină lumină există în om! N-am păcătuit față de nimeni, mi-am spus. De ce v-ar trebui vouă, o scuză?) „Și dacă ai să cazi înapoi?”...

        Și mult timp nu mi-am aflat locul.

Vizualizări: 126

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Tragi-comedie... Românul știe să facă haz de necaz prin bancuri, povești sau prin pamflete. Textul de față știe să dezvolte anxietatea păcatului de neam: ne-am omorât conducătorul într-o zi însemnată, suntem blestemați - este vocea poporului cu mai puțină cultură sau deloc. Dar cu premoniții. Și poate au dreptate.

Foarte bine scris, atractiv, picurat cu metehnele satului dar și cu preocupările mărunte ale sătenilor, așa cum se știe: vorba rea se duce repede. Îndulcit cu amănunte picante, dar și cu orizontul închis al locuitorilor. Și cum să nu fie așa când dregătorii țării caută să-i țină/să ne țină în întuneric, să ne scurteze orizontul înțelegerii.

noaptea, lângă podul de la garnizoana militarilor, a început de la o vreme să apară nopţile un strigoi - scoate o noapte, maestre :))

Am citit cu deosebită plăcere și am apreciat textul ca fiind o proză de calitate.

Sofi

Mulțumesc, Doamna Sofia! Am eliminat una dintre repetiții... care, văd, se țin de mine ca gaia-maiul! Am considerat că astfel de istorioare fac parte din viața poporului, din trăirile noastre și pentru a nu fi uitate, mi-am zis, ia să le trântim în câte o istorioară cu ceva sare, ceva piper și hohote înfundate. de ce să zacă pe ici și colo, ori spuse cu jumătate de gură prin diverse „bordeie” la diverse șezători, bârfe sau colțuri de stradă! 

O proză cu o doză bună de suprarealism, măiestrit orchestrată.

da Coza

„Am considerat că astfel de istorioare fac parte din viața poporului, din trăirile noastre și pentru a nu fi uitate, mi-am zis, ia să le trântim în câte o istorioară cu ceva sare, ceva piper și hohote înfundate. de ce să zacă pe ici și colo, ori spuse cu jumătate de gură prin diverse „bordeie” la diverse șezători, bârfe sau colțuri de stradă!”

Asta v-ați propus, asta ați reușit. Vă felicit pentru această proză bună!

„Îmi uruiau gândurile în cap: „Măcar de m-aș desprinde, odată, de lumea asta!” (ce puțină lumină există în om! N-am păcătuit față de nimeni, mi-am spus. De ce v-ar trebui vouă, o scuză?) „Și dacă ai să cazi înapoi?”...

Și mult timp nu mi-am aflat locul.”

Ce trist! :(

Cu această istorioară" descopăr şi alte faţete ale autorului, pe lângă cea romantică: umor împletit cu mister!

(typo: mrginea patului)

Drag,

Nikol

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 5 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rapsodie de Martie a utilizatorului Floare Arbore
cu 48 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haide a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 51 minute în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Haide a lui Răduță If. Toader
cu 52 minute în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 3 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 5 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 6 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 6 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 6 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 7 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 7 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 7 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 7 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 8 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 8 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 8 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor