Poezie angelică

[Petre Ioan Crețu]

- alt experiment la fel de nereușit -

de fiecare dată când deschideai fereastra
trecea prin sufragerie nepăsător tramvaiul doișpe
zdrăngănind din tablele ruginite
cu geamurile sparte murdare boțite
(în tinerețe tramvaiul a fost tanc mândru cu șenile și creste)
și de fiecare dată
lustra începea să tremure
lustra aia cumpărată de ai tăi din magazinul sătesc
cumpărată la pachet
cu o lampă cu fitil cu oglindă și toartă

când închizi fereastra
se face liniște la loc
și avem impresia că am fi murit

mai toată ziua stăm în bucătărie
bem cafea și fumăm țigări proaste
sorry am uitat că nu mai fumez
nu sunt eu cel care trage adânc din țigară
m-au internat la spitalul municipal
și nu mai m-au lăsat să mă întorc acasă

în somn dacă nu mă bat plâng
visez că ni s-a sfârșit timpul
iar de la centru nu ne-au mai promis nimic
cred că și când mă bat visez că murim
alerg îngerii în somn și îi prind de aripi
îi arunc până se face zi
când mă trezesc de necaz
înfig tije de crin în fereastră
și se face curent și o hărmălaie albastră
se face și frig așa dintr-odată
tu asculți muzică veche în cască
eu lovesc televizorul să meargă
de atâtea lovituri i-a crescut o gâlmă
exact sub milieul lucrat
de tine în nopțile cu lună

la miezul nopții fix ieșeai să fumezi
ți se amesteca fumul de țigară
cu întunericul șarpe fiară
ce se prelingea rece pe sub pleoapa rară
ori pe furiș tiptil pe la subsuoară
cel mai mult îți plăcea să cobori în mine
cu sufletul ud și tăceam cel puțin o lună
vezi tu tăcerile astea au săpat adânc
sunt numai gropi în carne sub piele în gât
tăcerea ca un vultur nocturn
ca un demon nebun îmbătat cu o prună

realitatea de azi este într-o altă paradigmă
fața de masă în carouri
e cuprinsă și ea de spaimă de milă
bântuită de îngeri zici că e o eșarfă nebună
sub prunii de dar sub bolta furată
de prinți cerşetori ce ne bat
în poartă

când îți amintești de mine deja e spre apus
și nu ne mai dă lumină nici lustra
nici lampa cu fitil
umbrele ies din pereți toate deodată
cel mai mult și mai mult îmi place să alerg
în căruciorul cu o singură roată
din bucătărie în sufragerie cu viteză în pantă

j’est un autre Rimbaud șoptesc
și nu înțeleg de ce de ce nu găsesc în mine
pe celălalt eu
cel ce poartă adevărata vină
identitatea de poet cerșetor cu baston

când ne trezim suntem demult plecați de-acasă în moarte

[Mihaela Suciu]

Prezentul și trecutul se împletesc angelic în poezie, îmi inundă imaginația și tot aștept să curgă... 

Sunt indiscretă dacă întreb: De ce mereu sunt pruni? 

[Valeria Merca]

De ce spuneți - alt experiment la fel de nereușit - ?!

Asistăm la aceeași atmosferă apăsătoare, nostalgia se împletește cu tristețea și deznădejdea. Imaginile create sunt vii, se perindă prin fața ochilor.

(j’est un autre Rimbaud șoptesc/ cred că aici ați vrut să scrieți je suis).

Am citit cu admirație.

[Adina Speranta]

Densitatea imaginilor aduse din trecutul care ne este tuturor comun contribuie la crearea nostalgiei și a tristeții. 

Doar cu pleoapa rară...nu mă împac. Oricum, am fost prinsă în atmosferă.

Felicitări!