Punctul comun – exerciţiu parodic după „Ipotenuza despărţirii”, de Adina Speranţa

[Ionel Mony Constantin]

Ipotenuza despărţirii                         Punctul comun                                                                                          

Un punct comun cândva, iubirea,                                  Având ca punct comun, iubirea,

a-ngemănat două destine –                                           ne-am întâlnit, două destine:

un Tu de-un cromatism aparte,                                    Tu - de un erotism sălbatic,
un Eu pierdut printre ruine.                                         Eu - rătăcind printre ruine.

Eu – doar amurgul vieții-n care                                     Eu, care-o viaţă consumasem
strânsesem vise prezumtive,                                        un munte de prezervative,
iar Tu – un răsărit sălbatic                                           am regăsit un Tu dorindu-şi
printre iluzii primitive.                                                 noi experiențe abrazive.

Ca-ntr-un delir scăpat din cușcă                                  Dar ca un leu, închis în cuşcă,
ne-am întâlnit instinctual,                                             am constatat instinctual
gândiri diametral opuse                                                că suntem două vieţi opuse,
unite-n punctul virtual.                                                 de trei decenii în aval.

Eu desenam spre est confuzii,                                      Cu mintea plină de confuzii
un strigăt germina în ele,                                              şi vise germinând rebele,
spre vest, te sufoca o vară                                           m-am sufocat o vară-ntreagă
din algele uitate-n piele.                                               cum pot să îţi pătrund sub piele.

Învinși de-această geometrie                                        Chiar dacă nu a fost să fie
în care ne-am jucat de-a mirii,                                       Şi nu am înclinat balanţa,
săpăm cu semne de-ntrebare                                         Ştiind că-i ultima ce moare,
ipotenuza despărțirii.                                                     Eu voi rămâne cu speranţa.

[Camelia Ardelean]

:-))) Foarte tare! O parodie foarte reuşită, pe măsura originalului! O pagină în care poposesc mereu cu plăcere! :-) Cu drag,

[Chris]

:))) amuzant, aşa cum ne-aţi obişnuit...

[Vasilisia Lazăr]

:))) Relaxant!

Eu, care o viaţă consumasem / Eu, care-o viaţă consumasem

 noi experiențe abrazive.  (se desparte ex-pe-ri-en-țe și, în acest caz, versul iese din ritm.)

[Ionel Mony Constantin]

Vă mulţumesc tuturor celor care au găsi timp şi pentru citirea poezicilor mele

[Valeria Merca]

Câți nu rîmân doar cu speranța?:))) 

Like!

[Ion Lazăr da Coza]

Chiar dacă nu a fost să fie

Şi nu am înclinat balanţa,

Ştiind că-i ultima ce moare
Eu voi rămâne cu speranţa.

==========================

Speranța e pseudonim,

Dar nu de-aici te doare splina,

Ci, că ți-a spus un anonim,

Că e a lui, taică, Adina!

da Coza

PS: Revin (forțat de soție!) cu următoarea clarificare - da Coza ≠ anonim!!!

[Pop Dorina]

Aveți umorul în sânge, domnule Mony. Felicitări!

[Ionel Mony Constantin]

Mă bucur, de bucuria ta!

[Adina Speranta]

Iuhuu, cât îmi place! 

Parodie în toată regula! 

Felicitări, domnule Mony :)