În frac

       Atunci când termin de citit o carte, o etichetez, în secunda următoare, cu un cuvânt sau, cel mult, cu o propoziţie.

        „Pură!” e adjectivul pe care mi l-a smuls volumul de versuri „TEMNIȚA DE SUB RANĂ”, Editura Pim, 2017 – autor, Teodor DUME!

        „Pură”, în sensul că pe tot parcursul cărţii nu am găsit o poezie-balast, în nici o poezie nu am găsit măcar un vers-balast, iar în vers – nici un cuvânt-balast.

       Mesajul poetic e construit cu minimum de cuvinte. Asta nu înseamnă că poezia lui Teodor Dume e austeră, ci poetul demonstrează, vers cu vers, că arta de a folosi figurile de stil e bine stăpânită, atingând de multe ori desăvârşirea.

       Teme predominante: relaţia cu Dumnezeu, amintirea tatălui, casa părintească, mama, copilăria, introspecţia ş.a.

       Teodor Dume nu-i un răzvrătit, dovadă că a trecut la treapta superioară a intelectului uman – înţelepciunea! Poezia sa nu e rigidă, moralizatoare, ascetică, „de chilie întunecată, jilavă”, nu e o poezie scrisă la vreo masă murdară din restaurantul gării, sau dictată, la beție, cuiva care încă mai poate ține creionul în mână... dimpotrivă, e o poezie „de conac”, boierească, generoasă, patiarhală, adesea filosofică, sentenţioasă (nu în sensul peiorativ al cuvântului!), ceea ce-l obligă pe cititor, dacă nu să-şi îmbrace haine de gală în timpul lecturii, măcar o parte din ritualul sacerdotal al lecturii să fie respectat.

       Cum aceste gânduri/rânduri nu se vor o cronică literară (nimic nu mă califică pentru așa ceva!), ci se vor o plecăciune frăţească (sper că mi se îngăduie de către „împricinat” acest „frăţească”) făcută în faţa boierului Dume – boier al cuvântului scris, desigur – închei urându-i ca, în pivniţă, să aibă cât mai multe budane, din care, neîndoielnic, vom degusta, în frac sau în rochii de bal, ambrozie în cupe de aur!

              Cu preţuire,

                             da Coza

       PS: Desigur, îmi pare atât de rău că nu am timpul necesar să scriu câteva rânduri pentru fiecare carte pe care o primesc de la voi, dragi prieteni...

       Oho, și câți boieri, lorzi și marchize am în preajmă!...

       Prețuire, tuturor!

Vizualizări: 232

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Desigur, îmi pare atât de rău că nu am timpul necesar să scriu câteva rânduri pentru fiecare carte pe care o primesc de la voi, dragi prieteni...

Oho, și câți boieri, lorzi și marchize am în preajmă!...

Prețuire, tuturor!

       da Coza

Ion Lazar da Coza,

mi-aţi făcut o deosebită plăcere şi o surpriză neaşteptată cu acest comentariu de înaltă ţinută.

mulţumiri de suflet

toată stima şi consideraţia mea,

teodor dume,

Felicitări, domnule Dume! Tare îmi place cum scrieți.

Felicitări, Ion, pentru modul în care ai concentrat aceste aprecieri cu privire la carte!

Plăcerea e de partea mea!

Iar stima e reciprocă, știți, desigur.

teodor dume a spus :

Ion Lazar da Coza,

mi-aţi făcut o deosebită plăcere şi o surpriză neaşteptată cu acest comentariu de înaltă ţinută.

mulţumiri de suflet

toată stima şi consideraţia mea,

teodor dume,

Mulțumim, draga noastră!

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Felicitări, domnule Dume! Tare îmi place cum scrieți.

Felicitări, Ion, pentru modul în care ai concentrat aceste aprecieri cu privire la carte!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Nănașa a utilizatorului Bircea Marian
cu 20 minute în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Nănașa a lui Bircea Marian
cu 30 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog se scutură o primăvară peste noi a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 54 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cu-aripi de ierburi nalte și descânt - vilanelă* (pastorală) a utilizatorului gabriel cristea
cu 59 minute în urmă
Lui Nikol MerBreM i-a plăcut discuţia Alergătorul singuratic a lui Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Nikol MerBreM a contribuit cu răspunsuri la discuţia Alergătorul singuratic a utilizatorului Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bătrân abac a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nopți se sparg de întuneric a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nenuntitul a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Alergătorul singuratic a utilizatorului Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Alergătorul singuratic a utilizatorului Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eu pentru tine viață-nsemn a utilizatorului carmen popescu
cu 2 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inefabila erezie a educației a utilizatorului Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Alergătorul singuratic a utilizatorului Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondelul viselor a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 2 ore în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Așteptându-i pe ruși a utilizatorului Grig Salvan
cu 2 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor