Elendora

        (schiță)

  1.

    Mă apasă și acum peste piept ca o piatră fierbinte povestea din copilărie trăită noapte de noapte, în gând, cu Elendora, ca și cum peste ani cineva a întins spre mine arcul său de aur, șuierând săgeți otrăvite. Lucruri asemănătoare citisem adeseori în romane și nu le dădusem crezare. Dar n-am uitat vorbele spuse de tata, când lângă cânepiștea noastră din deal, împreună, îngropam butucii de vie, abia plantați, sub mușuroaie de pământ: „Trăim şi simţim cam tot ce ne-a aşternut ursitoarele încă din leagăn și ce ar mai pluti în aer sau împrejur”. Împlinisem, cred, unsprezece ani și tata spunea că trebuie să învăț încă de mic să iau viața în piept. Lucram cot la cot cu tata deși uneori mă străduiam să nu-i dau a înțelege că exista în mine vreo urmă de șovăială. E drept, câteodată mai scânceam cu ochii pe cer, cu furia robului pe soarele care nu scăpăta mai repede spre culcare. Cu coada ochiului trăgeam spre chipul tatei. Dar tata era indiferent. De zidul acela de indiferență se izbea vraja visurilor mele. Căci dincolo de cânepişte, mult mai la vale se iţea o căsuţă spre iaz; alb văruită, cu două ferestre oarbe cât un cerdac şi-un curnic pentru păsări ca la oarece creştin în necaz. Părea o căsuţă pustie. Alta în vâlcea nu era. Şi-acolo crescuse cea mai frumoasă fată din sat, Elendora. Că de-aş fi avut un ulcior de galbeni cum auzisem că avea feciorul lui Roş-împărat; şi-un cal ca al lui, de poveste… Ehei! Cum m-aş fi săltat eu în şa și uite aşa, ca un prinţ m-aş fi înfăţişat în vâlcea la casa Elendorei. Fără îndoială toate astea erau și atunci de au rămas în imaginaţia mea. Degeaba aruncam pe-atunci, gresia, pieptenele şi tot ce mai aveam, în urma mea, pentru a ridica un munte, un zid, o pădure să-mi ascund povestea de ochii celorlalți. „Calul meu, îmi ziceam, nu se teme de copaci şi aleargă. Potcoavele scot fum și scântei sub gresia muntelui, ca un amnar”. Ca vântul, ca gândul mă rugam, toată noaptea, că mi-era sufletul atât de amar, să nu se înţepe frumoasa la deget cu fusul şi pentru că-i fusese ursit, a muri. Ca-n basmul mamei despre frumoasa-adormită, spus odinioară la gura sobei. Elendora avea cam de două ori și ceva vârsta mea. Când mă zărea venind dinspre cânepiște spre iaz, parcă avea aura soarelui animată pe chip. Deși tata spunea că munca la vie îmi dăduse unele trăsături de adolescent, în prezența ei redeveaneam un copil firav și fără apărare. Nu cred că a știut vreodată că eu chiar o iubeam și că aș fi vrut, cu tărie, să dăinuie povestea noastră nemărturisită. Râdea și se înveselea ori de câte ori mă punea să-i mai rostesc acele versuri ale lui Esenin care aminteau despre răsunătorii zurgălăi și o harmonică-otravă ce înveselea jocul unor flăcăi și fete de la țară. Când rosteam strofa: „Cel ce știe locul meu sărac,/Revăzându-l, l-ar răzbi fiorul,/S-ar opri la fiece copac/Să-i sărute bucuros piciorul”, mă opream pentru a o privi sfios.

            -Ce vorbe! Îmi place, îi auzeam clinchetul de clopoțel al glasului.

     Apoi, Elendora își ridica rochia până deasupra pulpelor ca de marmură și mă îndemna cu ochii:   

            -Eh! Pricep. Pot să pricep ușor unde bați!

     Își lăsa apoi poalele rochiei să cadă și privea de-a lungul iazului, spre pâlcurile de copaci ce continuau să se desfacă în ambele părți, încet și în alunecare progresivă către pâclele orizontului. Iar când îi rosteam poezia cu vulpea care șchiopătase până la vizuină cu un picior zdrobit, i se oglindea în priviri durerea provocată de gloanțele vânătorului trase în blana vulpii căzute în viscol.

            -Ah, pricep că și ție îți pare rău. Gata! Ajunge. Trebuie să te duci și tu acasă. Și mă lua de după cap cu brațele ei dezgolite și mă trăgea la piept de-și lăsa sărutul ei fecioresc în părul meu moale. Îmi zicea: Dar să mai vii!

    Plecam indecis, însă aș mai fi vrut să-i mai spun câteva versuri din Esenin, din acele poezii la care cuvântul se închină în genunchi și fără speranță dinaintea iubirii.

    Seara adormeam cu umbra nopții pe chip. Era suficient că doar eu știam taina întâlnirilor noastre și toate astea pentru că o iubeam sincer. Chiar dacă ea nu avea să cunoască vreodată motivul pentru care mă înfățișam la poarta ei și chiar dacă Elendora își va trăi viața fără a bănui pricina acestui lucru, ori că în acele scene sălășluia numai pentru  mine chemarea unui vis de iubire, era suficient că unul dintre noi credea. Tot ce contează cu adevărat, la final e că ai iubit şi ai fost o poveste. Altfel  viaţa poate a trecut ca un ropot de ploaie; că până şi pe tine, calule din poveste, nu te mai ajută norocul. Nici jăratecul nu te mai ajută, nici focul. Ce soartă ai și tu, calul meu mereu îngenuncheat de atâta nenoroc! Pe atunci credeam în povestea care pusese stăpânire pe inima mea tot mai grea. Și eram convins că în cetatea mult ferecată, s-au ars fusurile din toată împărăţia aceea să nu se împlinească ursita. Așa credeam. Ce-mi păsa că nu toate poveștile sunt adevărate? Elendora o chema pe frumoasă. Și mi-era dragă Elendora. Ca lanului de grâu, ploaia de vară. Făceam ce făceam şi mă furişam spre vâlcea, până aproape de iaz, unde ea se scălda uneori după  străjerii formați din pâlcuri de trestii, seară de seară. Ascultam cântecul ei vrăjit cu „a ruginit frunza din vii…” şi încă despre ceva pe atunci nelămurit. Urmau rândunelele luând calea depărtărilor. Nici soarele parcă nu mai cobora sub pământ de pe linia orzontului. Trecuse vara iar toamna era şi ea pe sfârşite. Iar frigul răzbea şi în vale şi întreaga vâlcea se cufunda în mister. Spuneam acasă, că m-am întâlnit cu  zmeul pe câmp. Că-mi ţinuse calea şi se băgase în vorbă cu mine. Tata pufnea şi râdea, mai să se frigă cu ciorbă. Dar mama bănuia încotro bat eu câmpii. Mă lua deoparte şi mă ciufulea:

-Măi copile, eşti prea mic pentru ea. Știm pe unde tot zăbovești. Iar eu negam cu tărie. Apoi, mama mă lua cu blândețe: Vai, Andrei, să te pierzi la vârsta asta, tu?... Copile, n-ai de ce a te teme. Steaua Tristeții nu va răsări în grădina cu stânjenei.

    Cum aducea vorba despre stânjenei cum și uitam de pricina întristării. Fiindcă stânjeneii îmi aminteau de zilele luminoase trăite alături de bunicul. Când mi se făcea dor de bunicul rupeam câteva tulpini îmbobocite și mă prezentam la mormântul său din cimitir ca un soldățel încins cu sabia la șold. Dar acolo, sub tainica platoșă de borangic a iubirii mele nemărturisite îmi descărcam sufletul de nenumăratele dovezi ale unor vise devorate de mari speranțe. Adormeam hăituit de semnalele nopții întrebându-mă în zori: „Pentru ce mă lovești, Doamne, ca pe un orb acele vise venite să-i tulbure somnul dacă nu-mi aduci, peste zi, și alte întâmplări aurite?”

     Și uneori Elendora îmi apărea, în vise, ca un dar. Stăteam fermecat în faţa ei îndrăgostit peste fire. Ca şi cum aş da bună seara unei prinţese. „Alta-i povestea, spuneau şi buzele ei. Alta-i povestea acum, spuneau și ochii ei. Să nu fii trist. Orice chemare trebuie suprimată oricum, altfel vei îmbătrâni şi tu, şi calul. Și cetatea spre care mergi fără-ncetare mai îndepărtată va fi, din veac în veac şi câţi încă s-or mai pierde pe drum!” „Da, Elendora, murmuram. Ne vom aminti, cândva, de toate acestea când şi tu te vei furişa pe urmele mele, în vise, și ca un spiriduş speriat de tunetul zilei te vei afla dincolo de acel munte şi acea pădure, la drum”.

 

2.

 

   Mai deunăzi, într-o toamnă, tata m-a împins şi pe mine în lume. Ca-n vis. Plecam să mă bat cu zarea cea largă. Și-n gară: ceață, vânt, zăpadă și tăcere. M-am trezit recitând, în vagonul pustiu, din nou, din Esenin: „Pentru asta inima mi-i moartă/Când privesc al anilor prăpăd…/Vechea casă c-un dulău la poartă,/Parcă știu că n-am s-o mai revăd”. Elendora era gara. Elendora şi trenul ce mă ducea. De la fereastra trenului le vedeam, celor de pe peron, tremurând siluetele. Și totuși, îndată ce trenul se pusese în mișcare, fugind cât mai departe de ai mei, realizam că lăsasem în voia soartei crâmpeie sfărâmate din marea iubire și că întâlnirile mele cu Elendora la iaz aveau să fie ultimul eveniment fericit din viață. „Adio! Până la vara viitoare”, le-am zis celor din gară, şi celor rămaşi în urma trenului, câţi mai credeau că vor trece ceva anotimpuri şi-n vara cu alte spice solare, seară de seară, jos în vâlcea, voi putea relua acel vis. Visul pentru care surâdeam şi le povesteam uneori prietenilor, despre Elendora fata din vâlcea și cuvintele îmi dădeau întruna ghes. Descoperisem o nouă latură a vieții: încrederea în viață și în bucuriile ei. Poate că tot ce spun acum, sună ca vorba duşilor de pe lume… Dar pe atunci le dădeam trufaş, tâlc şi înţeles. „Va veni o zi când voi trece la fapte”, îm spuneam. Să fiu ca acei bărbați despre care spunea Plutarh că merită să le amintești numele când au săvârșit multe fapte mari. Nu se poate uita cum Elendora mă îndemna să rup muțenia în care alunecam ca un copil rău: „Ce voiai să spui? Spune, spune…”. Voiam să-i spun toate frământările mele. Dar mă înspăimânta doar gândindu-mă cât de mult o iubeam și nu mă puteam ridica la anii ei. „Nu-i așa?, îmi zicea. Ceea ce-i în mintea ta acum, e doar o distracție”. Urma o tăcere scurtă. „Ce rău îmi pare că trebuie să pleci din cătunul ăsta”, mai zicea.

      Unii îi spun acestor clipe din viața lor: nenorocire, suferință. Dar eu îmi spuneam că atâta timp cât există viață, oricât de departe te-ai afla de iubirea ta, gândindu-te înapoi la cele trăite, există și fericire.  

   Târziu m-am întors. Eram mare. Ştiam că poveştile rămase în urmă erau poate numai pentru puştani. Dar mi-ar fi plăcut, precum lui De-Cu-Ziuă i se întâmplaseră-n poveste, timpul, la căsuţa din vâlcea, cu funii groase, asemeni voinicului, să-l fi legat eu de pe-atunci!

-Nu mai locuieşte nimeni acolo! mi-a zis tata izbind cu barda-n butucii noduroși cum se face pentru întinerirea viei. Tăiam via. Din nou, amândoi. Peste ani. „A ruginit frunza din vii…” – sau aşa credeam că trebuia să răsune din nou cântecul la care urmau şi rândunelele, cum se înşirau ele în cârd spre apus. În timpan îmi răsuna cântecul unor ciocârlii mult ridicate deasupra câmpiei. „De ce-mi pare cântecul vostru atât de cunoscut? Despre ce cântați?, le strigam. Parcă pluteam, iarăși, în aerul meu, în platoşa de aur a copilăriei”. „Tu ce cauți aici, zăpăcitule!” mă așteptam să le aud. Și chiar le auzeam cum ciripeau de acolo de sus: „O fată cândva i-a plăcut fără margini că inima îi era numai văpăi-năbădăi!”

 Degeaba mai arunc gresia, pieptenele şi tot ce mai am. Calul meu nu se teme de copaci şi aleargă. Potcoavele scot din nou fum sub gresia muntelui, ca un amnar. Strigam în urma lor:

- Doar Dumnezeu știe dacă va mai veni o zi când îi voi ieși dinainte și ea mă va privi, la fel, cu ochii rotunzi larg deschiși și-mi va spune: „Ce vorbe? Îmi place.”

    Mai departe, dincolo de zările alipite de cer se tânguia timpul cu limbă de clopot și suliţi de înger lăicer. Dar cred că pe tine, cititorule, nu te interesează lucrurile acestea. De aceea mă rugam cu ochii îndreptați spre cer. În starea de receptivitate sufletească în care se afla copilul din mine, rugăciunea aceasta trebuia să-l impresioneze adânc pe Dumnezeu. Sudori reci mă  treceau pe frunte. Şi-n tâmple: „Elendora, Elendora, Elendora”, îmi vuia copilăria.

    …Elendora fusese ursită să o pețească un olar și să o ducă din vale, spre munte. Și cât de sterpe păreau acum străjerii de la iaz, cânepiștea din deal și mușuroaiele sub care îngropase tata via! Şi-atunci am coborât cu calul în poveste. Şi toate oalele din cale, prin târguri, pieţe şi oboare luam ca prinţul în picioare. Ca-n basmul mamei, spus odinioară la gura sobei unde-şi lăsase ea chipul în ochii copilului aromind pe un caier şi-un fus.

 

Vizualizări: 93

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

"Platoşa de borangic a iubirii", cât de frumos!

„Elendora” apare ca o continuare a schiței „Peștișorul de aur”. Ce frumos! Ce frumos! Amintirile și trăirile se împletesc ca-n basme, mirifică lume a copilăriei!

1. Nikol MerBreM: Așa cum ai remarcat, schița are multe elemente ale unui prozopoem. Inițial un prozopoem am vrut a scrie dar a ieșit altceva... Deh! M-au furat amintirile.

2. Mihaela: Mulțumesc pentru plăcerea cititului și bine spui: ambele schițe sunt precum o moneda a aceleeași trăiri din copilărie.  Cap și pajură! Pajura a venit după acest minunat sejur de 7 zile în Grecia. „Fata cu smochine” din romanul meu recent poartă toată vina. Am dăruit cartea proprietarei de hotel (unde am stat) și mi-a zis că syka înseamnă smochine. Iar fata... s-a pierdut, cu adevărat, prin Grecia, cândva. Nici o speranță, oricât merg acolo, an de an. Drag de răscolitoarele tale cuvinte.

Am mai citit o dată acest text... sau cel puțin ceva asemănător.

Fiecare bărbat a avut o Elendora, la adolescență, dar nu fiecare i-a creat așa o aură ca tine.

Romantic incurabil, persuasiv.

îm spuneam - îmi

Am citit și am admirat,

Sofi

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia îngerului cu o singură aripă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog vorbind despre felul în care arăți a utilizatorului petrut dan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 15 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În spatele soarelui a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 15 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sonetul călătorului a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 15 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog precum un sticlar ce modelează obiecte cu respirația sa controlată a utilizatorului petrut dan
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog locuiesc deasupra unui supermarket chinezesc a lui Nuta Craciun
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lacrimi a lui Vasilisia Lazăr
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Nimic nu e visare a lui gabriel cristea
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Aştepţi tăcut să te întorci acasă a lui Camelia Ardelean
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lună destrămată a lui Camelia Ardelean
cu 16 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul e-o mătase deşirată a lui Camelia Ardelean
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Cu traista-n băţ am pribegit prin lume a lui Camelia Ardelean
cu 16 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA azi de ziua ta a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Mai lasă-mă o vară (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Figuri de lut (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 16 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor