Secrete dureroase-III ( continuare-roman în lucru)

[giurgiu maria]

În timp ce inspectorul îl asculta pe Ștefan Teodoroiu, care făcuse o mărturie completă a faptelor la care fusese martor în seara precedentă și după ce Anca Teodoroiu a confirmat spusele tatălui său, adăugând propriile mărturii, doctorul ascultase, tăcut.

Când inspectorul a terminat de înregistrat declarațiile lor, doctorul s-a apropiat de acei străini și le-a spus:

-Domnule, eu sunt tatăl fetei, pe care dumneavoastră a-ți salvat-o și țin să vă mulțumesc personal. Apoi, aș vrea să stăm de vorbă, în privat. Curajoasei dumneavoastră fiice, Desire a mea îi datorează viața. Ca părinte, nu găsesc cuvinte potrivite de recunoștință, pentru aceasta, mai cu seamă că v-ați asumat mari riscuri. Nu am liniște la gândul, că fapta voastră bună v-ar putea aduce mari neajunsuri.

-Nu vă faceți griji domnule, căci noi știam, la ce ne expuneam și totuși nu am putut rămâne indiferenți, la cele ce se întâmplau. În ciuda riscurilor am face același lucru, din nou,altfel, nu ne-am putea numi, oameni. De fapt, norocul fiicei voastre se datorează Ancăi. Ea se ocupa de mesele, unde avea loc petrecerea și când și-a dat seama, că invitații dânsei sunt niște ticăloși ce se dedau la abuzuri cu domnișoara, după ce au drogat-o, a venit degrabă și mi-a relatat temerile sale. Împreună am reușit să împiedicăm, ca acea mizerabilă crimă să fie dusă până la capăt. Cred, că oricine ar fi făcut la fel, în astfel de situație. Zice Ștefan cu modestie, strângând mâna, pe care i-o întindea doctorul.

- Eu nu cred că oricine, din păcate, domnule Teodoroiu. Insist, să stăm de vorbă în privat. E important. Ștefan îl privea compătimitor pe omul acela, care emana o forță de caracter, aparte, cum se gârbovise, în scurtul răstimp cât trecuse de când aflase nenorocirea, ce o lovise pe fiica lui. Își recăpătă repede prezența de spirit și îi răspunse:

-Bine doctore, accept, însă cu precauții, să nu fim văzuți de careva din gașca lor, căci în acest caz eu și familia vom avea probleme mari. Spun asta, fiindcă ei deja au suspiciuni față de noi. Massimo, fiul patroanei e prieten cu acele persoane și e cu ochii pe noi de ieri seară.

- Vă voi contacta cu multă grijă, să nu dau naștere la suspiciuni.

- În cazul acesta, sunt de acord.

După plecarea mătușii, Desire a telefonat la un cabinet particular de ginecologie, programându-se pentru un control. Se simțea ciudat, avea o stare de oboseală inexplicabilă, în ciuda faptului că a dormit bine și doar privind tentațiile din frigider, ce i le lăsase mătușa, o apucase o senzație de greață, care a făcut, să-i dispară cu totul foamea. A decis oftând cu năduf, să-și facă o cafea și se străduia să ciugulească vreo doi biscuiți dintr-un vas de sticlă multicoloră, aflat pe masă. A scos o carafă din frigider și a turnat într-un pahar, suc de fructe, apoi l-a băut cu poftă.

După micul dejun, s-a instalat în fața calculatorului și a deschis poșta electronică. A găsit vreo două posibile oferte de muncă, pe care și-a propus să le revadă mai târziu și a început să dea câteva telefoane, astfel reușind să-și distragă gândurile, să n-o mai ia razna. A vorbit îndelung cu Maria Carla, care a informat-o de noutățile ivite după plecarea sa. Aceste noutăți la care nu se așteptase, i-au periclitat din nou echilibrul interior, care deja atârna de un fir de păr. Zbuciumul care a urmat după discuțiile cu părinții săi, a secătuit-o de bruma de autocontrol ce-i rămăsese. După mai multe zile, în care a fost nevoită să facă și un denunț la poliție, având în vedere cum s-au precipitat lucrurile, s-a mai liniștit și faptul că nu trebuia să se mai ascundă și să se prefacă, i-a adus o oarecare ușurare sufletească.

Trecuseră trei săptămâni de când lucrurile se mai calmaseră în sânul familiei Belmonte. În acest răstimp, doctorul vorbise îndelung cu fiica sa, așa cum gândea el, că ar fi trebuit să o facă mai demult, asumându-și vina pentru cele întâmplate.

Desire nu bănuise nimic despre acele drame și pericole din umbră, de care el fusese mereu conștient. Preferase să o facă să creadă ani la rând, că e o fetiță imatură și inconștientă, incapabilă să înfrunte viața fără susținerea lui, în loc să-i dezvăluie motivul real și riscurile la care el se expunea în fiecare zi pe sine și familia sa și să accepte sprijinul lor. Doamne, cât de egoist era!

Nu o crezuse demnă de acest lucru și nici pe soție , nici pe fiica lui. Îi venea foarte greu, să-l ierte pentru acea sete a lui, dea a avea totul sub control, inclusiv viețile lor.

Îl iubise mult, cu un sentiment de venerație și acum căpătase motive să-l deteste, să fie revoltată față de atitudinea lui , după ce îl considerase mereu, drept punct de referință, în viață.

Acest lucru îi amplifică tulburarea și îi creă un dezechilibru și un disconfort sufletesc , greu de suportat. Pe de altă parte, Adeline se simțise și ea rănită de atitudinea soțului său și între ei interveniseră de curând neînțelegeri și răceală, din acest motiv. Femeia începu să se scuture de acea atitudine de bonomie, vizavi de prepotența bărbatului pe care îl iubise toată viața și consimțise tacit să facă mereu, cum dorea el, acest lucru fiindu-i inoculat prin educație, de când era o copilă. Era distrusă de cele întâmplate fetei sale și începu să-și arate deschis reproșurile, pentru felul cum el îi ascunsese mereu adevăruri importante.

Ea, împreună cu mătușa Irene o convinseră pe Desire cu îndelungi rugăminți, să accepte vizita lor. La început, se înverșunase a refuza, să-l vadă pe tatăl său, însă la rugămințile lui umilite și înduioșată de starea lui de surescitare și neliniștea pentru cele întâmplate, i se făcu milă de le și acceptă vizita. I-a cerut să promită solemn, că nu va mai încerca pentru nici un motiv, să se amestece în viața sa și să nu mai recurgă la relațiile sale și la influență, pentru ai- netezi ei drumul în carieră și în viață asa cum crede el de cuviință. El consimți la tot ce ea îi ceru, cu prea multă ușurință.

Ulterior, acceptă un job de probă, la o mică clinică veterinară din zonă, mai mult din dorința de a nu rămâne tot timpul singură în casă, însă reflecta tot mai mult, la soluția de a pleca în străinătate în cadrul unui grup de cercetări, care îi făcuse propunerea de a face practică în America de Sud, după ce îi văzuseră Curiculum Vitae de prezentare, în căutare de job. Îi încolți în minte gândul plecării din țară, la propunerea Societății de Cercetări, deși fusese prevenită, că nu era o muncă ușoară. Era tentată totuși, fiindcă visul său era să devină cercetătoare și ocazia pica tocmai bine, însă această soluție era propice și să îi piardă urma, cei ce o căutau și care puteau încă, să o lovească. Pe de altă parte se temea că doctorul nu-și va înfrâna dorința de a interveni în planurile sale, în ciuda promisiunii ce i-o smulsese. Dorea cu orice preț să-l scutească de tentații și în sinea sa era hotărâtă, să plece din țară pentru mai mult timp, fără ai da detalii concrete.

Înainte de venirea părinților săi, într-una din seri când ea nu –și găsea pacea după ce aflase cum se precipitau evenimentele, suor’ Bernardette apăru acasă pe neașteptate. Aflase de la Bruno, tot ce i se întâmplase, ei.

Când auzi cheile în ușă, Desire avu pentru o clipă, un moment de panică, însă se liniști văzându-și mătușa intrând:

- Mătușă, nu te așteptam și m-ai speriat.

- Îmi cer scuze pentru asta, draga mea, însă sufletul meu era neliniștit, știindu-te singură cuc, aici, după cele aflate. Pentru numele Domnului, de ce ai tăcut, Desire?

- Lasă-mă să ghicesc! Tata ți-a spus totul, deși nu trebuia, să o facă, îi răspunde Desire supărată.

- Desigur și a făcut bine. Era distrus, Desire și Bruno nu-i unul care se lasă răpuș cu una, cu două. La simpla evocare a situației, Desire fu cuprinsă de frisoane incontrolabile și un suspin de durere îi scăpă din piept, nereușind să-l înăbușe. Fără alte vorbe, mătușa sa o cuprinse cu brațele și-i șopti emoționată:

- Simțeam eu, că ceva nu era în regulă cu tine. Curaj! Descarcă-ți sufletul, plângi, urlă, varsă-ți amarul și nu-l înăbuși în tine, căci asta, ucide! Desire care își lăcătuise până atunci durerea devastatoare și umilința în fața tuturor, își lăsă lacrimile și suspinele să evadeze din pieptul sugrumat de convulsiile luptei interioare și plânse pe umărul ei, care nu contenea să o alinte ca pe un copil în mare suferință. După un timp suspinele începură să scadă în intensitate și ea rușinată, dori să-și spele ochii înroșiți de plâns.

Când se întoarse din baie, mătușa Irene o aștepta cu două cești cu ceai, aburinde pe masa din salon și îi ceru, să se așeze alături. Se supuse docilă, apoi mai liniștită și îi spuse:

- Mulțumesc, ,,soră" Bernardette!

- Nu trebuie să-mi mulțumești, Desire. Ești ca și copilul meu și suferința ta mă doare până în adâncul sufletului, copilă. Știi, de fapt eu trebuie să-ți mulțumesc. Demult, cu ani în urmă eu am pierdut ce iubeam cel mai mult , pe lume, un copil și omul meu iubit. Tu contezi mult în viața mea și într-un fel venirea ta aici, mi-a dat multă bucurie, prin faptul că pot să mai ofer cuiva puțină iubire și alinare, fetițo!

-Dar ce tot zici mătușă? Eu nu știu nimic despre toate astea. Nu am știut niciodată că tu ai avut un iubit și un copil. Dumnezeule, cât de ignorantă sunt,și cât de puțin îmi cunosc familia! Iartă-mă, mătușă dragă!

-Nu am de ce să te iert, nu e vina ta, că nu știi unele lucruri. Familia noastră a păstrat discreția, fiindcă a fost dorința mea, la rugămintea părinților mei, știind cât de mult am suferit de acea teribilă pierdere, și pentru că nu doreau să-mi răscolească vechile răni. Nu am mai vorbit cu nimeni, de mult, despre aceste lucruri și aș dori să vorbesc cu tine, fiindcă acum cînd treci prin momente de suferință, simțind apropierea unui alt suflet capabil să te înțeleagă, face bine, după părerea mea.

-Dacă tu crezi, că poți să-mi vorbești despre tainele tale fără teama de suferințe, eu te ascult. Mărturisesc, că mă simt emoționată și tristă.

- Știi Desire? Nu a fost visul meu dintotdeauna, să devin călugăriță. Trebuie să-ți mărturisesc, că am găsit alinare dăruindu-mă lui Cristos, după acea teribilă dramă care m-a marcat pe viață. Așa am ales, să mă călugăresc și să încerc să-i ajut pe alții, astfel alinându-mi propria durere ce îmi pustiise sufletul. Desire asculta tăcută și vizibil emoționată, uitând pentru o clipă de propria suferință. Călugărița continuă povestea cu ochii umezi de propriile emoții, răscolite de trezirea amintirilor trecutului său dureros.

Iată povestea păcătoasei muritoare din fața ta, astfel vei înțelege că noi oamenii în general greșim în viață și când iubim și ne credem mânați de bune intenții. Suferind mult, am învățat un lucru anume: că pe lume nu suntem singuri ci totdeauna există alți oameni apropiați , gata să ne ajute și care nu sunt indiferenți la suferința noastră , chiar dacă nu ne dăm seama de acest lucru, fiind prea prinși în capcana propriului calvar. Noi oamenii în astfel de cazuri, închidem porțile sufletului și îl lăsăm în întunericul tristeții, din instinctu de a ne apăra. Un suflet rănit se vindecă cel mai greu.

Va urma.

[Sofia Sincă]

Povestea în sine nu mi-o amintesc. Însă paragraful este destul de bun, în comparație cu altele ale tale.

Însă, ceea ce am observat din totdeauna, în scrierile tale, la începutul oricărui paragraf merge bine, apoi scade calitatea povestirii și din intensitate și din tehnică. Nu te poți debarasa de multitudinea de repetiții inutile, cele ce dau senzație de plictis și de vocabular sărac. Recitește acest paragraf, care începe cu, Ulterior, acceptă un job de probă... și vezi câte repeții ai. Apoi, ai prea multe pronume personale și de altă natură. Aproape la fiecare frază. Se pot reduce, se cer reduse. Și ar mai fi, nu ai o demarcație corectă dintre dialog și explicațiile ce urmează. Ori le desparți cu o cratimă, ori cu alineat.

Ți-am scos și câteva erori, dar mai sunt:

dea a avea,- de a avea

de atitudinea lui , după, - în multe locuri virgula trebuie lipită de cuvânt

de le și acceptă vizita. - de el și...

pentru ai- netezi - pentru a-i netezi

Oricum există un oarece progres.

Sofi

[Sofia Sincă]

Mi-am amintit ceva... Dacă este același cu Petrecere nefastă, pentru că numele personajului principal este același... parcă l-ai terminat și chiar publicat. Cum  mai este în lucru?