Premiul III - proza cu nr 13 - Lizetta ( fragment ) - Emil Dumitru

[Belean Maria Ileana]

Lizetta ( fragment )

 

Nu mai apucă să-i răspundă lui Superego, de fapt nici nu avea ce să răspundă la aceste impertinente întrebări, că privirea îi fu atrasă de o tânără care intră în local. Merse direct la Connie, discută ceva cu ea, apoi veniră la masa lui.

-Îmi permiteţi, domnule, să vă prezint pe fiica mea Lizetta şi, dacă nu vă deranjează, să vă ţină de urât?  Îl întrebă, Connie, foarte protocolar, uimindu-l.

Luis încuviinţă din cap, arătând spre scaunul gol.

-Mai doriţi ceva?

-Nu, poate…

-Cu dumneaei am discutat eu! spuse Connie şi plecă.

Privirile lor se întâlniră de câteva ori, parcă întâmplător şi Luis descoperi în ochii ei, acel licăr, acea luminiţă stranie pe care o mai descoperise şi-n ochii altor femei, atunci când îşi doreau ceva.

O privi mai insistent şi pe moment ea nu-şi mai feri privirea.

Ce dracu doreşte de la mine, de mă priveşte aşa de insistent? se întrebă el, nerealizând că şi el făcea acelaşi lucru, dar cu o intensitate mai mică.

Lizetta nu rezistă mult şi-l întrebă:

-De ce vă uitaţi aşa de… de insistent? Dacă vă deranjez, pot pleca! Şi Lizetta vru să se ridice.

-Nu, nu mă deranjezi, dimpotrivă, zise el repede. Numai că, privirea ta mi-a amintit de cineva, atâta tot.

Connie reveni cu ceva pentru Lizetta - fructe de mare observă Luis -, o sticlă cu vin, din care turnă în pahare şi plecă.

În timp ce ea mânca, Luis avu timp s-o studieze: ce privire directă are şi ce licăr straniu! Ce luminiţă ciudată i s-a aprins adineauri în priviri şi cât de natural se manifestă acum! Şi la Maria apărea acest licăr straniu!

Îi dispăruse puţin stânjeneala - băuse un pahar cu vin dintr-o dată, fără ai spune ceva lui Luis şi asta îl frapase puţin  -, şi acum se comporta cât de cât firesc.

Prezenţa ei, mai simţi Luis îl liniştea, iar tăcerea ei îl incita s-o descopere.

-În sănătatea dumneavoastră, domnule! îl trezi din visare Lizetta.

Ridică şi el mai mult maşinal paharul:

-Şi a ta Lizetta! Apoi, după ce bău jumătate din pahar, zise: mă cheamă Luis.

-Hâm… Luis! Un nume frumos, dar în contrast cu…

- … cu hainele şi barba, bănuiesc că vrei să spui… completă Luis cu jumătate de gură.

-Păi, cam aşa ceva! Îmi permiteţi să iau o ţigară? Eu abia le-am terminat! minţi ea.

Luis ridică pachetul s-o servească.

O mână delicată, îngrijită frumos, cu degetele puţin lungi, se îndreptă spre pachet şi Luis observă un tremur uşor al falangelor şi urme de nicotină pe degetul arătător şi opozabil.

-Fumezi mult?

-Cred că şi dumneavoastră fumaţi la fel de mult, dacă e să ne luăm după… degete!

-Spune-mi Luis, e mai… mă simt mai tânăr! Glumi el. De fapt vroise să spună că e mai intim, dar tocmai acest gând, al intimităţii, îl sperie puţin.

-Uneori da, alteori nu! O auzi pe Lizetta.

Luis ridică privirea mirat.

-Mă refeream la fumat! continuă ea. Apoi depinde şi de starea în care mă aflu, mai sunt şi alţi factori…

-Şi azi? o întrerupse el.

-Azi? Azi, nu ştiu. Se opri şi duse paharul la gură, bându-l iarăşi dintr-o dată. Îl puse gol pe masă.

Luis îl umplu din nou.

-Îţi place să bei?

-Uneori da, alteori nu! răspunse Lizetta cu privirea în gol.

-Pentru toate întrebările ai acest răspuns pregătit?

-Uneori da, alteori nu! Apoi izbucni într-un râs simplu, copilăresc, care-i lumină faţa, înfrumuseţându-i şi mai mult chipul.

-Ce ciudată eşti, gândi Luis cu glas tare.

-Şi tu eşti ciudat! Toţi suntem ciudaţi, într-un fel sau altul, chiar deosebiţi, ce să mai vorbim, replică ea printre uşoare hohote de râs.

-De ce crezi asta?

-Simplu! Dar norocul tău este că eu nu judec oamenii după… haine, căci dacă ar fi să te judec după felul cum arăţi, n-aş da doi bani pe tine. Tu… tu în trecut ai fost altfel, ai fost altcineva, acum joci teatru cu mine! Eşti un actoraş, mediocru… Apoi barba,  de ce ţi-ai lăsat-o? Să te schimbi sau simţi tu, că te schimbă? Sau poate vrei să te ascunzi, să fugi de trecut! Zii, care dintre variante este adevărată?

Luis luat prin surprindere, nu ştiu ce să răspundă. Ridică paharul şi, ca să-i abată atenţia de la întrebarea cu barba, spuse:

-Da, ai dreptate, în trecut am fost marinar!… Şi pe vapor mi-am lăsat barba, aşa din comoditate.

-Marinar!? Făcu ea uimită, privindu-l prin sticla paharului. Şi, continuă ea, ai spus mai devreme că, privirea mea îţi aminteşte de cineva. De cine, o iubită dintr-un port sau mai multe iubite din mai multe porturi. Spune-mi, dacă nu sunt indiscretă?

-Da, începu el puţin încurcat, privirea ta îmi aminteşte de cineva din trecut! Da, hai mai bine să mai bem un păhărel! Apoi mai încet: eşti tare isteaţă!

Chiar aşa de jalnic să arăt? se întrebă el în timp ce bea.

Lizetta termină prima paharul şi cu mişcări mai sigure îl aşeză pe masă. Luis le umplu din nou.

-Te-am întrebat ceva şi nu mi-ai răspuns! Cineva din trecut, asta am înţeles, dar eu sunt curioasă să ştiu cine! Nu-l slăbi ea.

-Da, n-am uitat! Te rog,  mai spune-i s-aducă vin, pe tine te cunoaşte mai bine! glumi el.

-Aha, e clar! Nu vrei să-mi răspunzi! Auzi, mai bine mergem la mine, acolo putem discuta în linişte, dacă aici te simţi stingherit… Te simt aşa, de parcă te fereşti de cineva! îi propuse Lizetta direct.

-Aşa directă eşti tu cu  toţi… bărbaţii?

-Doar cu unii. Accentuă ea ultimul cuvânt. Şi doar cu bărbaţii care-mi plac! Sunt o… o prostituată atipică! spuse direct, lăsându-l mască. Spun asta ca să te scutesc de… frământări şi, o fac din pură plăcere, dar să nu crezi că sunt nimfomană! Îmi place amorul, arta amorului sau sexul, cum spuneţi voi bărbaţii, fără să faceţi diferenţa între: sex, dragoste şi… şi mai ales artă sexuală! Voi, decât dezbrăcaţi femeia, vă mulţumiţi să pipăiţi corpul, ambalajul inimi, ca să zic aşa, dar niciodată nu ajungeţi să mângâiaţi şi sufletul… Nu vă interesează, probabil consideraţi că vă cade vreun galon, sau că v-aţi auto-răni masculul din voi… Şi, continuă ea mai ponderat, nu o fac pentru bani, o fac pentru mine, uneori şi mintal şi cu multă artă! Ceva din arta erotică thailandeză! Tu Luis, ai făcut amor mintal vreodată?

 Luis ridică din umeri. Nu, nu făcuse amor mintal niciodată. Dezvăluirea ei, îl şocase. Naturaleţea cu care o spusese, efectiv îl cucerise, dar îl şi uimise. Luat prin surprindere, e puţin spus, poate bulversare totală e mai nimerit. 

-Am să-ţi arăt în această seară, arta amorului mintal! Concret voi pune în practică „n” experienţe, acumulate de-a lungul anilor. Sau încercăm, dacă vom reuşi, să nu ne minţim, creându-ne iluzia că suntem fericiţi. Pentru că, atunci când o femeie sau iubita ta - şi asta e cel mai dureros că este iubita ta -, îţi spune că te iubeşte enorm, doar pe tine şi numai pe tine, dar… dar totuşi are nevoie de tehnici şi stimulente erotice pentru a se şi a te satisface, acest lucru nu-ţi dă de gândit?

-Ce te face să crezi că voi accepta propunerea ta?

-Curiozitatea! Pe voi bărbaţii, curiozitatea, setea de aventură, căutarea ineditului, descoperirea de lucruri noi, palpitante, enigmatice, vă scot din minţi şi vă dau afară din casă, ca să zic aşa, uneori înşelându-vă chiar pe voi, ce să mai zic de iubite sau soţii…

-Poate că eu nu sunt curios! Poate fac parte din categoria bărbaţilor care fug de femeile care fac propuneri indecente!

-Poate! Bine spus, dar nu este aşa. Tu eşti foarte curios şi mare aventurier pe deasupra! Te-am citit… te-am citit! Acum te gândeşti: cum dracu o fi cu arta asta erotică thailandeză, cum o fi cu sexul mintal! Iar dacă încă nu te-ai gândit, cu siguranţă o vei face de acum înainte… Apropo! De ce voi bărbaţii vă opriţi numai la fizicul femeii? Ţi-am spus asta şi mai înainte! De ce nu reuşiţi să treceţi şi dincolo de… el, de corp?

-Nu ştiu, spune-mi tu, observ că ai răspuns la toate… se eschivă Luis şocat şi mai tare, ce-i drept într-un mod plăcut, de atitudinea incisivă, directă, nonconformistă şi foarte libertină a Lizettei.

-Voi bărbaţii, doriţi ca femeia voastră să fie unică. Şi ar fi şi mai şi, dacă, printr-un miracol, ea ar putea să aibă… mai multe corpuri… adică să-şi poată transforma propriul corp, să se metamorfozeze conform viselor şi dorinţelor voastre în funcţie de împrejurări, dar ea să nu ştie….

-Chiar aşa?

Lizetta nu răspunse, ridică paharul gol şi Luis îl umplu. Îl bău iarăşi dintr-o dată.

-Da… chiar aşa! Şi nu te mai gândi la sexul mintal, am să-ţi spun eu cum e, dar mai târziu! Acum vorbim despre corpuri, deci: Voi vreţi să dictaţi totul şi femeia voastră, indiferent că este, iubită, soţie sau amantă:

- să aibă un corp de zi, de scos la plimbare… să zicem, prin locuri publice sau parc, acesta din urmă, fiind locul ideal de… de fâţâit din fese… iar tu, tu masculul feroce, să stai ascuns şi să citeşti oftica din privirile lascive ale altor bărbaţi, care n-au avut norocul tău!

- să aibă un corp de noapte, numai şi numai pentru tine… sexi, dar nu vulgar, atrăgător, ademenitor şi cu forme apetisante, până la acel prag, să nu cadă dincolo… muză pentru visători, pictori şi poeţi, dar intangibilă pentru toţi, să fie numai şi numai a ta…

- un corp pentru petreceri. Şi… şi culmea, acest corp pentru petreceri, să fie: unu, pentru acele petreceri în familie, corp comun, puţin grăsuţă şi „bujori în obrăjori” semn distinct că totul este ok în casa ta. Şi doi, petreceri în afara familiei, cu străini… corp, 90-60-90, dar foarte modest îmbrăcată, chiar sobru, rigidă în mişcări, asta pentru impresie, vocabular elevat, la curent cu toate descoperirile din univers…

Se opri şi mai bău încă un pahar, tot dintr-o dată.

-Ai uitat un corp… ca să-ţi închei pledoaria, zise Luis după ce-o privi câteva clipe. Corpul de mers la biserică!

-Pardon, aici pa! Nu poţi face nimic. În casa domnului intri aşa cum te-a creat El. Acum mergem la mine, să-ţi explic cum e cu sexul mintal? Deja, numai gândul că tu te gândeşti acolo, mă face să visez, ca să nu spun altceva, înţelegi tu! Văzându-l că ezită, îl abordă şi mai direct:

-Nu fi ridicol Luis! Femeile din lumea aristocrată, se spune că aveau, mai mereu câte doi amanţi: unul pentru sufleţel şi altul pentru bani! Am auzit, că acum, unele femei căsătorite pe lângă cei doi amanţi,  mai au unul în plus, de rezervă, de, nu se ştie niciodată, nu? Şi cum eu, nu fac parte nici din lumea aristocrată, nici din categoria celor măritate, te pot invita eu pe la mine, contrar  obiceiurilor împământenite de mulţi ani şi, nu cred că eu sunt prima femeie care te invită pe la ea! Sau vrei să auzi, din gura mea,  că ştiu cât mă înjosesc, invitându-te? Apoi am şi o baie, o cameră specială pentru spălat, dacă ai uitat ce înseamnă asta! Mai spuse ea cu ironie în glas.

Luis o privi, chiar dacă băuse mult, era încă coerentă şi sigură în mişcări, iar în ochi îi apăruse din nou luminiţa stranie care-l hipnotiză parcă.

Luis achită nota de plată şi se ridicară amândoi aproape simultan şi plecară spre ieşire.

   Părăsiră localul „Cocoşul roşu”, ca doi buni prieteni ce se cunoşteau de-o viaţă, mai lipsea ţinutul de mână. Lizetta vorbea ca un roboţel şi deja devenise greu de urmărit, sărea de la un subiect la altul, alcoolul lucra fără grabă, încet dar sigur.

Străbătură câteva străduţe, se opriră în faţa unor vitrine, mai cumpărară o sticlă de vin de la un non-stop, fumară câte o ţigară ’’specială’’ într-un parc micuţ şi foarte puternic luminat şi, într-un târziu ajunseră în faţa unei clădiri cu patru nivele.

Lizetta se opri şi privind spre cer, spuse:

-Pregăteşte-te Luis, la ultimul etaj, se află cuibul… cuibul paradisului meu din infern… enigma sexului mintal sau mental… hâc… mă rog, nu ştiu prea bine…  pe care tu vrei, în această noapte, s-o dezlegi… dar lasă, avem timp. Dacă vreau, comand timpului să se oprească-n loc… dacă vreau… hâc, eu pot să aduc şi ploaia… că fericirea ştiu s-o aduc doar vouă, bărbaţilor…

Apoi se întoarse brusc spre el şi bătând cu piciorul în pământ, spuse:

-Nu, nu sunt de acord! De ce să fie, numai ,,bărbatul care aduce ploaia’’ şi să nu fie şi ,,femeia care aduce ploaia, nu?’’  Ploaia fericirii peste tine… să te spele… să ne spele de păcate, făcute cu voia sau fără de voia noastră… hâc… vrei să-ţi spun o poezie? O poezie, în care este vorba despre… hâc… un om, un om,  cu o ,,mare’’, şi ridicându-şi  privirea spre cer începu să recite:

      ,, O, om ce mari răspunderi ai

         de tot ce faci pe lume

         de tot ce spui în scris sau grai, 

         de pildă ce la alţii dai,

         căci ea, mereu, spre iad sau rai,

         pe mulţi o să îndrume.’’

-Tu, tu Luis, ce-ai făcut pe lume? Ai făcut ceva, măreţ? 

Şi fără să-i pese de răspunsul lui, care oricum nu veni, Lizetta continuă să privească cerul, parcă aşteptând de la cer un răspuns.

-Nu ştiu cine a scris această minunată poezia, dar eu simt că mă ridică la cer.

Tăcu brusc şi lăsă privirea în pământ.

Luis o ascultase, străduindu-se să pună cap la cap frânturile ei de idei, încercând să înţeleagă ce vrea să spună. Apoi poezia, în total contrast cu starea şi comportamentul ei, îl şocă pur şi simplu.

-N-ar strica să-mi acorzi… bărbăteşte… un ajutor mai de nădejde…hâc…  mai de bărbat. Nu vezi că sunt obosită? o auzi pe Lizetta că spune cu o voce şoptită.

Parcă tot cerul coborâse pe umerii ei, o copleşise cu greutatea lui şi acum d-abia se mai ţinea pe picioare.

Luis o prinse mai bine de mijloc şi începură să urce treptele.

-Poate nu ştii, dar eu… hâc… eu sunt universul, eu sunt buricul, centru pământul…. Eu femeia… aşa mică şi fragilă… Noi, aventurierule, noi femeile conducem din umbră lumea… prin voi păpuşilor mari… hâc…

Se opri:

-Ce spuneam? A… da, dar voi misoginilor, nu vreţi să recunoaşteţi că noi suntem… hâc… şefu’. Noi… noi, cântăm cocoşeilor… aşa cum şi când vrem… dacă nu vrem, nu vrem şi gata, cu sila… se cheamă viol… înţelegi tu că… Da, nu mi-ai spus nimic de poezie…

Tăcu. Mergea încet, ţinându-se de balustradă şi sprijinită de Luis.

Până la etajul trei, Lizetta mai merse cum mai merse, dar de aici în colo, Luis fu nevoit s-o ridice în braţe.

-Aici este… poarta raiului meu. Spuse Lizetta. Cheia este deasupra, acolo unde scrie, „poarta raiului”. Nu vezi unde scrie?

Luis negă, dând din cap.

-Nu vezi… hâc… nu vezi pentru că nu eşti beat… nu eşti înger eşti încă drac… eu sunt îngerul tău păzitor… trecând cu mine în braţe pragul, voi deveni mireasa ta…. dar nu vreau, lasă-mă jos, te rog…. aşa, mulţumesc!

Luis o lăsă uşor jos şi descuie uşa. Lizetta intră şi se opri în hol, ridicând degetul arătător, spuse:

-În spatele tău, ai închis o uşă… ai lăsat infernul pământenilor şi ai păşit în raiul meu. Ia-mă în braţe, te rog, dacă fac un pas, cad. Cad în abisul acesta, maro, spuse, arătând cu degetul covorul.

Luis o ridică iar în braţe.

-Pe aici te rog, demonul meu aventurier treaz, drept în faţă se află patul… dar nu e ,,Patul lui  Procust’’, e patul lui Lizetta… hâc… cuibul iubirilor efemere şi plătite… păcălindu-ne singuri că suntem fericiţi… pă dracu, totul este o mare farsă… bărbaţii plătesc să fie fericiţi… femeile plătesc să fie fericite… tu ai plătit, sau ai fost plătit vreodată?… hâc.

-Da, am plătit…

-Nici nu mă aşteptam să răspunzi altceva, şi dacă răspundeai că nu, ştiam că minţi…

Lizetta, aflându-se încă în braţele lui împinse uşa cu mâna.

-Aruncă-mă în pat! ceru ea, dar mâinile ei făcură alt lucru, se încleştară şi mai tare de gâtul lui.

Se opri cu ea în braţe la marginea imensului pat care domina dormitorul. Rămăsese surprins de eleganţa simplă a încăperii, de jocul cromatic al culorii galben.

Toate nuanţele de galben, de pe faţa pământului, nuanţele acelea fermecătoare pe care natura le creează toamna în pădure, Lizetta le adunase aici.

Numai spoturile irizau o lumină ciudată şi parcă venea de undeva din spaţiu.

Luis ridică privirea în sus şi realiză de ce,  tot tavanul era ’’tapetat’’ cu imense oglinzi.

-Lasă-mă te rog, pe pat. Dacă vrei să mai bei ceva, găseşti în frigider. Baia se află… în rai, adică… hâc… unde este uşa verde.

 Luis o aşeză încet pe pat. Lizetta, fără să-i pese de prezenţa lui, cu mişcări leneşe şi uşor haotice, începu să se dezbrace. Mai întâi îşi scoase pantofii, bluza apoi blugii şi lenjeria intimă, apoi, goală se întinse în pat, închise ochii şi şoptii:

-Luis, poţi să respiri! Acesta a fost… hâc… a fost un număr din acele „n”, al sexului mintal…hâc… Ah, sughiţu’ asta nenorocit, de zici că-s beată moartă, nu-mi dă pace de loc…

Se opri şi ridicându-se într-un cot, spuse cu o voce caldă şi-o privire lascivă: 

-Acum poţi să-ţi plimbi statuia la baie…te aştept… n-am să adorm… hâc… n-am să adorm până nu te simt lângă mine….

Se trânti iarăşi pe spate şi ridicându-şi mâinile spre tavan, începu să vorbească cu o voce monotonă, cantabilă chiar:

-Vreau să văd acolo sus în cerul meu…  în cerul din tavanul meu, vreau să văd doar aureola unui singur corp format din… doi… din două, mă rog… corpurile noastre eterice să se unească şi să privească de acolo de sus, zbaterea neputincioasă a corpurilor noastre fizice din pat… hâc…  amărâte, din pat… pământene… apoi să vină din univers, astralele noastre corpuri… care tot zburdă prin galaxii, în imensa mare astrală în care toţi zburdăm liberi şi goi… goluţi, aşa cum ne-a făcut mama natură…

Se opri brusc şi după câteva clipe se ridică iarăşi într-un cot, deschise ochii şi fixându-l pe Luis cu o privire rece, stranie, venită parcă de acolo din lumea ei, zise:

-Aventurierule, daca-i putea să-ţi vezi corpul tău astral - eu acum ţi l-am văzut, în timp ce vorbeam cu tine, să ştii! -, daca-i putea să-l vezi, cum aleargă ca un bezmetic, plin de răni, mai vechi, cicatrizate…. mai noi, nevindecate încă, din care-ţi picură ceva alb, duhnind a… a alcool, te-ai cruci!

Se trânti iarăşi pe spate:

-Pleacă şi curăţă-te! Du-te, miroşi… nici propriul tău corp astral nu te mai iubeşte.

Întinse mâna spre el şi fără să-l privească începu să divagheze, recitând:                                 

   ,,Arăţi o cale, calea ta

    în urma ta nu piere, 

    e calea bună sau e rea,

    va prăbuşi sau va-nălţa,

    vor merge suflete pe ea  

   spre cer sau spre durere...’’  spre cerul meu… spre cerul meu din tavan…

[Corina Militaru]

Felicitari, Emil!

[CABEL ȘTEFAN TEODOR (TEO CABEL)]

Felicitări!

[Emil Dumitru]

Vă mulţumesc din toată inima tuturor!