O primăvară mult așteptată bătea discret la ferestrele ascunse enigmatic de draperiile grele și întunecate ale camerei, unde tăcerea domnea peste chipurile obosite și triste ale familiei. Trei copii apropiați ca vârstă ședeau cuminți pe canapeaua înflorată din odaie tăcuți și posomorâți, strecurând uneori priviri furișe și speriate către patul imens, în care un trup firav și minuscul se pierdea printre cearceafurile imaculate de bumbac.  
    Deși nu înțelegeau ei mare lucru despre ce puteau să însemne cuvintele ,, boală” și ,,moarte”, judecând după tristețea și suspinele mamei și muțenia funestă a tatălui, nu putea fi vorba despre nimic bun. Surioara de trei ani ce zăcea în patul părinților ca un înger adormit, a cărei respirație șuierătoare frământa nemiloasă pieptul mic și plăpând care în urma cu câteva zile doar, slobozea chiote de veselie și entuziasm, era pe moarte după spusele doctorului ce o consultase cu o seară înainte.
    Sofia era ultima sosită în familie și adusese tuturor imensă bucurie și drăgălășenie cu frumusețea, inteligența și neastâmpărul ei adorabil. Era un mic taifun și ridica în picioare toată casa cu ideile năstrușnice, la îndeplinirea cărora îi mobiliza necondiționat pe ceilalți frați, care nu îi puteau refuza nici un capriciu, chiar dacă nu de puține ori încasau diferite pedepse din partea părinților, ce pretindeau mai multă înțelepciune din partea lor, fiind mai mari. 
    Elena era cea mai mare dintre frați și avea nouă ani împliniți de curând. Următorul, Alexandru, avea șapte ani și era precedat îndeaproape de George care urma să împlinească cinci în vară. Sofia, mica bijuterie vie ce venise pe lume să întregească tabloul minunat al familiei Mareș, căzuse fulgerată de o 
pneumonie necruțătoare iar speranțele de supraviețuire fuseseră spulberate de medicii, care făcuseră imposibilul pentru a o salva.
 
   După o săptămână de terapie intensivă spitalul renunțase la lupta pentru viață, pronunțând cinic sentința definitivă: 
  - Ne pare nespus de rău, dar nu mai e nimic de făcut pentru fetița dumneavoastră! A intrat în comă iar plămânii ei sunt de acum, inutili! Dacă respiră încă, e datorită aparatelor la care a fost conectată! 
  Paula Mareș, mult încercata mamă a micuței, se prăbuși cu un suspin abia auzit în brațele soțului orbit de lacrimi și vlăguit de disperare, la rândul său. Când își reveni în simțiri, cuvintele teribile îi umplură ca o otravă fulgerătoare mintea și sufletul. Universul se năruia asupra ei, precum piesele unui puzzle gigantic, strivind-o. Alături de ea Codruț hohotea încetișor cu fața îngropată în pumnii înălbiți, de strânși ce erau. Bietul om se străduia parcă, să-și zobească tâmplele ce nu lăsau să iasă durerea îngrozitoare care-i consuma creierul, înnebunindu-l! Acea imagine autentică a durerii și neputinței o lovi ca un trăsnet și o paraliză. Îl privea prostește uluită, mută și deznădăjduită, ca și cum ar fi așteptat de la el o soluție, o speranță... ceva neașteptat care ar fi putut să le salveze copilul. Nu înțelegea de ce nu face nimic și de data asta, el care avea o rezolvare la toate, un răspuns valid și concret la orice întrebare. Întinse mâna și îi atinse umărul cu sfială, scuturându-l ușor. El ridică privirea încărcată de o nemărginită suferință și o strânse la piept cu duioșie. Adunați într-o îmbrățișare disperată, își dăruiră unul altuia, fiecare ce mai avea în suflet, rămas întreg.
   Se pare că uniunea lor sufletească, iubirea ce și-o purtau și încrederea ce le consolida căsnicia, au creat un izvor de energie din care sorbiră forțe cu sete și disperare, până când se simțiră în stare să înfrunte mână în mână, decizia destinului. Rămaseră astfel multă vreme, impasibili la privirile nedumerite sau compătimitoare ale necunoscuților, ce poposeau o clipă cu privirea asupra acelei perechi în suferință, ca apoi să treacă mai departe, fiecare preocupat și cufundat în propria durere.
  - Iubito, trebuie să fim curajoși și optimiști! murmură bărbatul căutându-i privirea, pentru a pătrunde direct în sufletul ei. Nu ne putem abandona disperării! Vom lupta cu toate forțele să credem în salvarea fetiței noastre și tu știi că puterea minții e infinită! Vom stimula cu credința noastră forțele universului și ale divinului! Vom reuni toată familia mea și a ta, toată omenirea dacă e nevoie, ne vom ruga și gândi pozitiv. Cât e viață, e speranță!
 
  - Codruț, dar nu ai auzit că Sofia a intrat în comă și nici nu mai respiră cu plămânii ei? Au condamnat-o deja la moarte! hohoti ea.
   - Medicii mai greșesc! se împotrivi el. Sunt oameni și nu au puteri nelimitate! Eu sunt sigur că Sofia va supraviețui! Cred asta cu toată ființa mea și tu trebuie să faci la fel! Nu lăsa îndoiala să-ți slăbească cugetul! Micuța noastră are nevoie de noi toți! Hai să intrăm la ea! Trebuie să știe că suntem aici și că nu o vom abandona niciodată! Paula se agăță de brațul lui și se lăsă purtată ca un copil nevăzător pe coridorul impersonal și auster, către salonul în care fiica ei dădea o luptă crâncenă cu cel mai temut dușman al vieții.
  Asistenta care supraveghea copila permanent, se ridică plină de respect și compasiune de pe scaunul ei, încurajându-i să se apropie de trupușorul martirizat și străpuns de o mulțime de tuburi și catetere, palid și imobil ca un înger imortalizat pe pânza unui pictor talentat. Paula și Codruț își acoperiră gura cu palmele pentru a-și sufoca geamătul ce le sfâșia sufletul. Curajul și optimismul ce îi animase câteva clipe, se pierdu ca un suspin în hăul deznădejdii ce-i cuprinse. Viața fugise ca o lașă din făptura gingașă și dulce a fetiței, lăsând-o fără apărare în voia morții. Candoarea copilăriei împietrise pe chipul senin un surâs resemnat dar încrezător, sporindu-i frumusețea. Inimile părinților se frânseră la unison și durerea îi îngenunche la căpătâiul fiicei muribunde! Lacrimile curseră libere și nestăpânite pe mânuțele inerte, ce strângeau fiecare între degetele lacome. Le sărutară cu evlavie, le adorară și le mângâiară inconștient, de parcă ai fi fost ancorele de care depindea viața și viitorul lor. Într-o mare măsură, chiar erau. 
   Aparatele pompau ritmic aerul în pieptul micuț cu zgomotul lor sacadat și înfiorător. Tic- tacul extenuant al mașinăriilor sofisticate părea orologiul timpului ce măsoară eternitatea dintre viață și moarte. Din hăul adânc al deznădejdii, rugăciuni fierbinți se înălțară către cerul nemărginit ca niște porumbei albi, încoronați de lumina iubirii profunde. Clipele trecură în dimensiunea credinței și îngerii deșteptați de strigătul inimilor arse de focul divin al iubirii, priviră uimiți către durerea ce pulsa ca un șarpe agonizant într-un ungher al  Grădinii Domnești. 
   - Vă rog să mă scuzați că vă tulbur în asemenea momente! Trebuie să decideți dacă doriți să luați copilul acasă, sau să fie transferat într-un spital de copii pe timp determinat, bineînțeles! Asistenta se întorsese cu noi ordine și de data asta afișa o expresie gravă și profesională.
   - Aici nu mai poate rămâne deoarece e nevoie de locuri libere pentru alți pacienți în stare gravă și în cazul fetiței dumneavoastră s-a făcut deja, toată terapia necesară! Va trebui să înceapă un tratament adecvat într-o structură specializată și noi ne vom ocupa de transfer și de toate procedurile necesare! Asta în cazul în care nu doriți să o luați acasă, unde va avea toată îngrijirea medicală necesară! E vorba de o comă a cărei durată nu se poate stabili. Alternativa cea mai plauzibilă ar fi casa. Nici un spital nu poate asigura o spitalizare mai lungă de o lună și nu e bine nici pentru copil, nici pentru familie, să fiți transferați de colo- colo! Din păcate, astea sunt regulile spitalicești!
   - Dar cum va supraviețui fără aparatele care o țin în viață? aproape că urlă mama îngrozită. Codruț o prinse de după umeri, încercând s-o liniștească.
    - Doamnă, aparatele o vor însoți oriunde veți decide s-o transferați! Cum să o lipsim de ele? Fiți liniștită! o asigură binevoitoare asistenta. Ceva mai calmă, Paula decise în acel moment:
    - În cazul acesta, o vom lua acasă! Tu ce spui Codruț? Nu concep ca fetița mea să fie aruncată dintr-un spital în altul și supusă la un chin inutil! Bărbatul o strânse de umăr în semn de aprobare și spuse:
    - Desigur, draga mea! Acasă nu-i va lipsi nimic, iar noi toți vom fi lângă ea să-i oferim dragostea noastră și susținere! Vom ieși noi și din asta, Paula! Dumnezeu e mare și bun!
   Cu inima plină de spaime și îndoieli, cei doi soți semnară hârtiile ce le -au fost aduse și până seara, casa lor deveni un spital ambulant, pe care trebuiau să învețe să-l utilizeze de acum înainte.
   Medicul pediatru rămase împreună cu o asistentă din spitalul de copii toată după amiaza, pentru a da instrucțiunile de îngrijire ale bolnavei și de utilizare ale aparaturii medicale, de care depindea de acum viața micuței. Au asigurat cu toată bunăvoința familia de disponibilitatea lor, la orice oră din zi sau din noapte ar fi fost necesară intervenția unui cadru sanitar la domiciliu. 
   Cu moartea în suflet, cei doi părinți vegheară cu rândul toată noaptea la căpătâiul copilei. Nici o schimbare cât de neînsemnată, nu se produse în noaptea respectivă și nici în zilele ce urmară. Familia și rudele apropiate se adunară cu compasiune și solidaritate în jurul lor, ajutând fiecare după cum puteau. Bunicii se oferiră să ia cu rândul acasă ceilalți copii ai familiei, fie ca să-i îndepărteze pe micuți de atmosfera apăsătoare și traumatizantă a casei, fie ca să le dea celor doi posibilitatea să se ocupe de bolnavă, fără alte probleme și griji pe care le implicau nevoile celorlalți fii. 
   Paula nu voia să îndepărteze copiii de acasă, dar Codruț o convinse cu răbdare și multă duioșie de necesitatea și aspectul benefic al acelei alternative. Copiii erau foarte triști și afectați văzându-și surioara în starea aceea, iar micul George plângea isteric când nu era lăsat să o atingă sau să o îndemne la joacă. 
   - Trebuie să- mi promiteți însă, că aduceți copii acasă în fiecare zi să-și vadă surioara și pe noi! Sofia trebuie să simtă prezența lor! Sunt absolut convinsă că acesta e cel mai bun stimulent pentru ca ea să se reîntoarcă printre noi! 
   - Mai încape vorbă? asigurară bunicii materni. După școală și teme, vom veni împreună să vă facem companie și să aducem veselie și speranță în casa aceasta! Cu voia Domnului, toate vor reveni la normal! Micuța noastră se va face bine în curând și va zburda din nou prin toată casa! 
   Se obișnuiește omul cu toate, până la urmă! Viața în casa Mareș se reducea acum la o rutină sumară. Codruț pleca la birou în fiecare zi cu inima frântă, dar ascundea cu succes disperarea ce-i devora inima, în fața soției dar și a celorlalți. Se simțea obligat să fie optimist și pozitiv, convins fiind că acea atitudine ar avea puteri supranaturale. Paula se prefăcea și ea la rândul ei de dragul bărbatului, că face față cu eroism situației și îl încuraja să plece liniștit la serviciu. 
   - Avem telefonul pentru orice eventualitate, dragul meu! Acum am devenit cea mai de nădejde asistentă pentru fetița noastră, cunosc aparatele astea ca pe propriul meu buzunar, așa că nu-ți mai face atâtea griji pentru noi! brava ea în fiecare dimineață. Dar Codruț știa că odată închisă ușa după el, Paula se prăbușea pe covor la picioarele patului și plângea până la epuizare. Slăbea văzând cu ochii căci nu se atingea de mâncare până la sosirea lui, nopțile se zvârcolea în pat fără să poată dea geană de geană, iar cearcănele accentuate și vineții de sub ochi, îl făceau să se cutremure de durere și îngrijorare.
   Într-una din zile, când Paula îi citea Sofiei povestea ei preferată ca în fiecare zi, după ce o hrănise cu ajutorul perfuziei, un geamăt slab ca o părere îi atinse auzul. Se opri din citit, fixând cu privirea incredulă buzele vineții ale copilului. Aproape că nici nu mai respiră o vreme, neștiind cum să scape de vuietul inimii ce dezlănțuise un taifun asurzitor în creierul și urechile ei.  Era convinsă că auzise acel geamăt și se înfurie cumplit pe zgomotul lăuntric ce o împiedica să mai audă orice altceva.
   O agitație de nedescris puse stăpânire pe ea și primul impuls fu să-l sune pe Codruț, dar ceva o împiedică. Dacă era doar o părere absurdă de-a ei, generată de dorința obsesivă de a-și vedea copila întoarsă dintre stele? Nu era drept să-l tulbure și pe el, dacă nu era sigură! Astfel că păstră pentru sine acea infimă speranță, care încolți fricoasă într-un colț de suflet. 
   Dar comportamentul ei deveni tot mai ciudat și inexplicabil. Nimeni nu o mai putea îndepărta de lângă copil, nu mai auzea și nu mai vedea pe nimeni, impunea tăcere oricui ar fi tentat să scoată vreo vorbă în preajma bolnavei și încredința numai lui Codruț supravegherea fetiței în rarele momente când era absolut nevoită să se îndepărteze câteva clipe.
   Trecură astfel câteva zile și nici un alt semn vital nu mai fu observat. Paula era în pragul deznădejdii. Acea iluzie nebunească se dovedea a nu fi altceva decât o iluzie. Apatia puse stăpânire pe ea, îngrijorându-i pe toți. Codruț decise să aducă copiii acasă ca să-i impună alte responsabilități. Constrânsă de situație, Paula se lăsă prinsă în angrenajul familiei și părea că ideea soțului funcționase. Acum în jurul Sofiei era mai multă animație și gălăgie. Frații îi povesteau toate noutățile și isprăvile cotidiene, o includeau în jocurile lor ca și cum ar fi fost conștientă, Elena îi cumpărase o păpușă adorabilă din economiile ei și i-o punea în brațe în fiecare seară, ca să doarmă împreună. 
   Copiii susțineau tot mai des că observaseră un surâs pe chipul fetiței, ba chiar micul George afirmă firesc că Sofia îl strângea de mână când voia să se îndepărteze de ea. Nimeni nu-i lua în serios, dar Paula își intensifică supravegherea în tăcere. Codruț asculta și observa comentariile copiilor și atitudinea Paulei și decise să solicite un control medical foarte serios, fără să dea vreo explicație pentru decizia lui. Observase și el o ușoară schimbare în imobilitatea copilei dar voia să aibă certitudini nu doar speranțe. 
   Dar Sofia hotărâse că era timpul să se întoarcă la ai săi, așa că într-o seară când Alexandru o chemă pe nume ca să-i arate un puișor de vrabie prins în scorbura unui nuc din livadă, deschise ochii și încercă să răspundă la chemarea fratelui. Dar tuburile ce-i străpungeau plămânii și-i astupau căile respiratorii, aproape că o făcură să se sufoce și începu să se zbată înspăimântată. Elena, sora mai mare se repezi să o țină de mâinile care se străduiau să își smulgă tuburile iar Alexandru aproape că demolă casa alergând speriat să-și cheme părinții care pregăteau cina. 
   - Mama, tata... Sofia... repedeee!!! urlă băiatul terorizat.
  Cei doi năvăliră în odaie înnebuniți, neștiind ce vor descoperi acolo. Paula o îndepărtă pe Elena ce o imobiliza pe micuța aproape sufocată și o înlocui incredulă și neștiind ce să simtă : teroare sau bucurie. Începu să o liniștească  cu vorbe molcome, să o împiedice să se miște sau să țipe și o îndemnă  să respire ușor și să nu încerce să vorbească. 
   Codruț sună de urgență la spital, explicând cu tot calmul de care mai era în stare ce se întâmplă și după ce primi asigurarea că salvarea va sosi în câteva minute, se alătură soției încercând să calmeze fetița ce îi privea cu ochii măriți de spaimă și chinuită de spasme. 
   - Codruț liniștește copiii, te rog! Nu înțeleg ce se întâmplă și sunt foarte speriați! Cei trei micuți, stăteau adunați ca trei păsărele speriate și sughițau de plâns, terorizați. Tatăl îi îmbrățișă protector pe toți laolaltă și îi legănă duios în brațele lui încăpătoare, explicându-le plângând de fericire că Sofia s-a întors acasă. Miracolul vieții contrazise pronosticurile științei încă odată și din cerul înalt ploua suav cu speranțe și promisiuni.
   Salvarea sosi ca gândul și Sofia, însoțită de părinții ei, se întoarse la spital pentru noi investigații și pentru a fi eliberată din capcana în care era prinsă ca un fluturaș neajutorat în pânza de paianjen a sorții, ce tentase grosolan la prețioasa ei viață. Uimirea medicilor fu depășită de bucuria sinceră pentru victoria micuței în lupta cu moartea. 
   Paula și Codruț și-au adus copilul acasă cu certitudinea că se născuse a doua oară. Din ziua aceea, micuța Sofia își sărbatori ziua de naștere de două ori pe an.

Vizualizări: 146

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

-da, iubirea face minuni!

-semn de plăcută lectură!

Mulțumesc, Gabriela!

Ce multe povești triste știi! Dar, cine poartă numele de Sofia e sigur, învingătoare :))

Narațiune impresionantă prin acțiunea ei, cu mesajul iubirea comună, a celor de lângă tine, învinge. Da, există miracole pe această lume. Se spune că dacă vom compara corpul uman cu un  ocean, medicina este doar o picătură în acest ocean. Deci...

Destul de curată narațiunea, însă ai unele repetiții care se pot scoate: într-un paragraf se repetă mult acasă, și, prea des folosești dar și care.

Am citit cu plăcere,

Sofy

O povestire bine condusă, corect redactată, puține greșeli gramaticale...

Felicitări!

da Coza

Sofia Sincă a spus :

Ce multe povești triste știi! Dar, cine poartă numele de Sofia e sigur, învingătoare :))

Narațiune impresionantă prin acțiunea ei, cu mesajul iubirea comună, a celor de lângă tine, învinge. Da, există miracole pe această lume. Se spune că dacă vom compara corpul uman cu un  ocean, medicina este doar o picătură în acest ocean. Deci...

Destul de curată narațiunea, însă ai unele repetiții care se pot scoate: într-un paragraf se repetă mult acasă, și, prea des folosești dar și care.

Am citit cu plăcere,

Sofy

Mulțumesc d-na Sofia!



Ion Lazăr da Coza a spus :

O povestire bine condusă, corect redactată, puține greșeli gramaticale...

Felicitări!

da Coza

 Mulțumesc d-l da Coza! 

Pretuire!



Agafia Drăgan a spus :

Pretuire!

 Mulțumesc, Agafia!

Foarte frumos scris, iar povestea este impresionantă! Am citit cu deosebită plăcere!

,,Cât e viață, e speranță!”.... am lecturat cu plăcere.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 38 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rapsodie de Martie a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haide a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Haide a lui Răduță If. Toader
cu 1 oră în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 6 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 6 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 6 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 6 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 8 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 8 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 8 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 8 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 8 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor