Deșteptător multiplu

[Giurgiu Silvia]

   Ascult contrariată zgomotele dimineții ce îmi rănesc visele nopții, întrerupte fără menajamente de rutina încăpățânată. Deșteptătorul încă nu a sunat, ceea ce îmi confirmă că ziua e pe undeva pe aproape. De o bună bucată de vreme, diminețile mele sunt chinuite sistematic de ritualul cotidian al vecinului meu albanez, ce își eliberează stomacul martirizat seară de seară cu cantități impresionante de carne de oaie friptă, pe care o îmbunează apoi grijuliu, cu felurite soiuri de vinuri, menite să-i ușureze digestia. Cât de mult i-o ,,ușurează”, se poate constata în fiecare dimineață la ora șapte, când răgetele lui disperate poluează toată clădirea și îngrozesc toți locatarii. Canalizarea blocului se îneacă, tușește și sughite inundată de efluviile provenite din stomacul acela fioros!
   Spre ghinionul meu, dormitorul mi se învecinează cu baia lui și nu e chip să amortizez cu nici un truc imaginabil zgomotele acelea grotești ce îmi dau stomacul nevinovat, peste cap. De data asta m-am înarmat cu o pernă uriașă, grea ca un pietroi și la fel de tare pe care, de cum a început ,, asediul”, mi-am pus-o precaută pe cap. Răcnetele și-au redus considerabil decibelii dar aveam mai târziu să aflu de ce! M-am trezit după vreo două ore aproape sufocată, cu o durere feroce de cap, amețită și cu gâtul înțepenit. Am aruncat speriată povara pe care o dusesem în cap inconștientă prea mult timp și am rămas ,, asurzită” de tăcerea ciudată ce mă învăluise complet. Parcă bâjbâiam printr-un nor compact de vată. 
   Auzeam doar bubuiturile înfundate ale sângelui ce se rostogolea prin vene, fericit de eliberarea nesperată și care se izbea dureros de tâmplele strivite de povara pernei monstruoase. Greutatea aceea aproape că blocase circulația sângelui, provocându-mi o surditate temporară, din fericire și toate celelalte efecte colaterale atât de neplăcute. Am năvălit speriată afară și am respirat cu lăcomie aerul înțepător al dimineții. Am început să-mi agresez urechile în fel și chip, îngrijorată la maxim de inutilitatea lor. După îndelungi tentative am auzit un țipăt familiar dar foarte îndepărtat, care mi-a readus speranțele risipite care încotro. Am continuat să-mi masez febril tâmplele izbite nemilos de fluxul violent al sângelui, a căror durere mă frângea. Pe măsură ce durerea pulsa mai intens în capul meu, auzul revenea lent dar sigur și în curând ascultam cu nesaț zbieretele papagalului uriaș ce își înjura stăpâna de mama focului, așa cum îi era obiceiul. Aparținea unei familii din blocul alăturat și ne împuia urechile cât era ziua de lungă, cu vocabularul lui de borfaș sadea. Nicicând insultele lui nu fuseseră atât de apreciate și ascultate cu atâta bucurie! 
   Deodată lumea prinse viață și din toate părțile începură să curgă peste mine zgomotele zilei ce se trezise înaintea mea. Din apartamentul de la etajul superior se auzeau vocalizele dogite ale bătrânului locatar, care exersa de dimineața până seara cu vocea lui teribilă, cântece de pe vremea tinereții lui. Puteai jura că avem în bloc slujbe bisericești din cele mai bizare, care puneau la grea încercare nervii tuturor. Auzise el undeva că moartea fuge mâncând pământul la auzul cântecului și de aceea își spărgea plămânii cu atâta ardoare, bietul om! 
   În semn de protest, cei patru câini de companie ai vecinei de vis a vis, lătrau la unison, acoperind cum puteau și ei ororile sonore ale viteazului bătrânel. Dar vacarmul se sparse brusc când o ușă explodă înfricoșată, sub brațul ucigaș al unui alt locatar scos din minți de tot haosul cotidian. Suferea de insomnie și atacuri de panică iar calvarul lui începea chiar mai devreme de al meu. Un cocoș conștiincios își deștepta suratele cu strigătele lui războinice, menite să alunge spiritele obraznice ale nopții ce atentau la cotețe. Bietul om se jeluia tuturor celor ce voiau sa-l asculte pe facebook și invoca în ajutor pe toți locatarii plini de funingine ai infernului, doar-doar s-o găsi vreunul doritor de cocoș la proțap. Peste pacostea cu cocoșul se suprapuneau zi de zi și mai ales noapte de noapte, tămbălăul celor patru căței și tocurile ascuțite ale stăpânei lor, care treiera apartamentul de la cap la cap căutându-și năravul, probabil. Nu era de mirare că devenise paranoic, bietul om!
   Sperând din tot sufletul că nu voi cădea în haznaua depresiei ca bietul meu vecin, mi-am abandonat auzul recucerit, plăcerilor neasemuite ale casei de nebuni în care îmi duc zilele, jurând solemn că nicicând nu voi mai încerca să sufoc cu o pernă sau orice altceva, muzica celestială a unei noi dimineți.

[Sofia Sincă]

Mozaic contemporan... Traiul în comun la cele mai perfide locuințe înființate vreodată, blocul. Însă, tu ai descris această conviețuire ca pe o simfonie ce poate fi interpretată ca o tortură, o muzică cu care ne-am obișnuit și chiar ne lipsește. Dovadă stă reacția cu perna, după care nu ai mai auzit.

Mi-a plăcut foarte mult mica proză!

Sofy

[Corina Militaru]

La bloc... Pereți subțiri, vieți întrepătrunse. :) Mi-a plăcut!

[Vasilisia Lazăr]

Viață! :))

Ce mi-a plăcut!

când răgetele lui disperate poluează toată clădirea și îngrozește toți locatarii. (îngrozesc)

din toate părțile începu să curgă peste mine zgomotele zilei (începură)

[giurgiu maria]

Foarte frumoasă mica ta proză însă te compătimesc sincer!Am citit cu drag!