„Anotimpul întoarcerilor”

versuri, 102 pagini

Editura Armonii Culturale, 2016, ISBN 978-606-746-145-9

Vizualizări: 455

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Cuvinte de suflet

Poetă cu nume destinat răsăriturilor. Lacrima în care se odihneşte curcubeul. Oceanul pe care navighează gânduri în veşminte de gală.

Dacă un orb ar asculta ecoul de dincolo de orizonturi, ar înţelege că Vasilisia Lazăr e călăuza pe care vrei s-o urmezi pentru a te aşeza la masa ei, pentru a te hrăni cu vraja cuvintelor învelite în cerneală multicoloră. Dacă un pustnic ar aduna silabele prinse-ntr-un zbor argintiu, ar simţi că singurătatea e haina pe care o poţi purta pe orice anotimp trecut prin sufletul poetei. Iar dacă munţi de cristal îşi vor încerca măreţia, e suficient să urci scara de mătase pe care Vasilisia Lazăr îşi despleteşte cântecul inimii sub toate nuanţele sale, apoi îl împarte celor care ştiu să-l asculte, ca o simfonie a înălţimilor şi adâncurilor deopotrivă. Dacă e verde sau trecut de miezul nopţii, cuvântul, sigur pe el, inventează o stare de linişte, o catifelează și o aşază în catalogul cu arii de lumină.

Culorile pământului ard în mine, spune poeta, şi o credem. În ochii ei se oglindeşte cerul cu făcliile pe care Vasilisia Lazăr le poartă prin grădini de jad, ca un trofeu spre izbândă.

O zărim pe uliţa copilăriei, de vorbă cu tata. Neputinţa mamei îi arde sufletul. Mai târziu îi scrie lui Paler. Respiră nemurirea din tainele paradisului şi dă ploilor sensul reînvierii, cu fiecare filă ce-o descântă prin etape bine definite.

Vasilisia Lazăr deschide fereastra spre asfinţit cu zâmbet de rouă: eu mă aşez lângă pomul din faţa casei/ şi scrijelesc cu litere amare/ soarta mea şi a ta. Cu alte cuvinte: „Cititorule, priveşte în ochii mei! Vezi săbiile încercându-şi tăcerea pe ziduri? Le-am urcat de câte ori a fost nevoie! De acolo se zăresc metropolele prin care te poţi plimba ca un rege, cu bucuria că împărăţia ta e fagure în care vrei să trăieşti şi să laşi, în urma ta, poteci de soare”…

Vasilisia, lanţul cuvintelor tale e filigranat în destin! Şi e atât de puternic încât nici un fulger nu poate cuteza să-l invidieze. Va rămâne mărturie holdelor de timp care-ţi vor scrie numele, cu delicateţe, pe scări autentice.

              

                                                   Gina Zaharia

 

 

 

Exoteric şi ezoteric în poezia Vasilisiei Lazăr

 (Cuvânt-înainte)

Născută în spaţiul mioritic din Nordul Moldovei, de unde s-au înălţat, întru eternitate, spiritele lui Eminescu, Ciprian Porumbescu, Enescu, Vasilisia Lazăr s-a stabilit pe meleagurile Ţării Vrancei, unde, în adâncul veacurilor, s-a plămădit „Mioriţa”, balada arhetip în care strămoşii noştri au cristalizat o concepţie originală despre esenţa metafizică a fiinţei umane.

Îndemnul lăuntric de a rămâne lângă un prozator autentic, răsărit pe malurile Cozei, nu a fost întâmplător: Vasilisia este poetă. Îţi dai seama de harul ei înnăscut pe măsură ce o citeşti.

O carte de poezii este însă ca o oglindă veritabilă: dacă se priveşte în ea un insensibil, nu are cum să vadă un gânditor. Mai ales că, pentru a vedea bine, trebuie să deschizi ochii, apoi să-i închizi.

 Poeţii sunt sculptori ai tăcerilor din ei şi numai ascultându-le cu ochii închişi pot visa şi face din poezie un leac de întremare atunci când se zbat între sacru şi profan.

La prima vedere, versurile Vasilisiei Lazăr par a avea un caracter exoteric, mesajul lor fiind destinat tuturor într-un ritual uşor de înţeles chiar şi de către neiniţiaţi: „eu sunt un ţărm, tu eşti o mare/ eu un răspuns, tu o-ntrebare/ tu eşti sămânţă, eu ogor/ tu o speranţă, eu un dor” sau „mi-e frig şi mi se face dor de vară/ hai să păşim pe-aceleaşi calde căi/ te-aştern pe visul meu în strop de seară/ şi verde mă-nvelesc cu ochii tăi”. De aceea Gina Zaharia, o forumistă respirând metaforă, surprinde, cu fineţe, transfigurarea poetică a unor stări altfel comune, banale chiar: „Dacă un pustnic ar aduna silabele prinse într-un zbor argintiu, ar simţi că singurătatea e haina pe care o poţi purta pe orice anotimp trecut prin sufletul poetei”. Cu aceste cuvinte de suflet ne pregăteşte intrarea într-o altă realitate în care numai o fiinţă cu capacităţi extrasenzoriale se poate linişti: „Te simt mereu alături, în urma din cuvinte/ Ştiu c-ai trecut pe-acolo şi dorul mă apasă,/ Păşesc furiş în suflet la tine şi îndată,/ Mă liniştesc la gândul că am ajuns acasă”.

Sub acest aspect, poeta trece uşor de la pictural la spiritualizarea peisajului, conceptualizând iubirea ca stare sublimă de zbatere între chemarea telurică, pasională şi cea eterică, purificatoare: „de-o fi să plec/ tu, dragul meu/ păstrează-mi zâmbetul frumos/ eu voi privi spre cerul/ pe care l-am adunat împreună/ şi muguri noi/ îmi vor reda/ un alt surâs”.

De aici intrăm în ezoteric, plan al existenţei noastre înţeles doar de iniţiaţi, nu şi de cei care consideră noţiunile de suflet şi spirit sinonime, deşi dicţionarele consemnează că sufletul este substanţă spirituală de sine stătătoare, independentă de trup, de origine divină, care dă omului viaţă, individualitate şi personalitate, în timp ce spiritul este alt factor ideal al existenţei, imaterial, concretizat în intelect, raţiune, imaginaţie. Cuvântul suflet este folosit de către poetă în dese construcţii metaforice dintre cele mai plastice: „bucăţi de suflet”, „păstrez în suflet talismanul versului meu”, „sunt o carte agăţată de catargul sufletului”, Paler ne-a învăţat „să plantăm trandafiri în suflet”, „femei cu cicatrici pe suflet”, „sămânţa în care sufletul orfan şi-a aflat casă”, „sufletele-au început să prindă rugină” etc.

Legată, ca şi Paler, de pământul străbun, „pentru că omul are o singură patrie, restul sunt ţări”, sufletul Vasilisiei Lazăr e moştenit din adâncul veacurilor, căci iată ce îi spunea un medic trac lui Socrate, conform unei consemnări a lui Platon: „Zamolxis, regele nostru, care este un zeu, ne spune că (…) trebuie să îi dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul şi iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli, pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Acest întreg este bolnav, chiar dacă o parte poate fi sănătoasă, pentru că toate lucrurile bune şi rele vin de la suflet şi de acolo curg ca dintr-un izvor în corp. Iar sufletul se vindecă cu vorbe frumoase, care să nască în el înţelepciune”.

Nu am idee dacă Vasilisia Lazăr ştie că, în termeni de antropologie fundamentală, sufletul este plasat la nivelul inimii, exprimând sentimente, trăiri ori comportamente despre care spunem că sunt din inimă, cum ar fi dorinţele, iubirea, regretul etc., spre deosebire de spirit, care este plasat, în aceeaşi logică, la nivelul creierului, unde se formează inteligenţa şi cuprinde manifestările intelectual-spirituale specifice conştiinţei.

De aceea, în multe tradiţii, conceptul de spirit este specific lumii de dincolo, unde entităţile imateriale pot trece prin ziduri şi nu sunt nici corpuri, nici suflete, ci spirite

O schemă a acestor viziuni, contrară părerii unanime a biologilor, chimiştilor şi fizicienilor, ne-o propune francezul Georges Osorio, citată într-un tratat de cosmogonie şi antropologie: copilăria este o etapă de formare fizică şi de educare spirituală, în care corpul se întăreşte, iar sufletul începe să-l lege de spirit; maturitatea este apogeul dezvoltării şi al performanţelor fizice, sufleteşti şi de conştiinţă, iar bătrâneţea – un declin fiziologic şi o „preeliberare” a spiritului în vederea integrării lui în Univers.

Lăsându-se prins în vârtejul cotidian al goanei pentru o bunăstare materială, care îi sufocă orice năzuinţă de interiorizare, omul modern are mai puţin timp şi aplecare spre izoteric.

Este ştiut că izoterismul nu este nici ştiinţă, nici religie, nici filozofie, nici practică, nici ritual, ci câte ceva din toate acestea într-un cadru general în care omul se construieşte pe el însuşi.

Desfăşurându-se în perimetrul triunghiului credinţăştiinţăconştiinţă, ezoterismul propune modalităţi de ridicare deasupra limitelor condiţiei umane, considerate uneori insurmontabile.

Dacă ştiinţa este raţională, iar credinţa iraţională, conştiinţa este o formă de trăire netransmisibilă prin limbajul obişnuit, o convingere intimă nedemonstrabilă fizic, dar simţită metaforic.

Dezvoltarea ştiinţei în ultimele decenii a deformat însă triunghiul amintit în dauna metafizicii. Imaginaţia poetei încearcă să refacă echilibrul triunghiului apelând la învăţătura creştin-ortodoxă.

Dumnezeul Scripturii coboară pe firul energiilor necreate, în întâmpinarea omului, pentru a-l smulge din indiferenţa sau rătăcirea lui religioasă, înălţându-l spre comuniunea cu Sine.

Dumnezeu s-a făcut om pentru ca omul să se îndumnezeiască. Unirea dintre om şi Dumnezeu începe încă din timpul zămislirii, dar se aprofundează progresiv, după cum am văzut mai înainte, în timpul vieţii sale pământeşti şi se desăvârşeşte la înviere, la a doua venire a lui Iisus.

După moarte, corpul se integrează în pământul din care s-a născut cu o parte din suflet (când dau de pomană, ţăranii spun „să fie de sufletul morţilor!”), iar spiritul şi o parte a sufletului urcă la Cer, contopindu-se cu Marele Spirit din Cosmos.

Morţii devin însă pământ încet. Noi trăim cu toţi morţii noştri întreaga viaţă, din moment ce îi pomenim, timp în care ei continuă să trăiască prin noi. Când murim şi noi, morţii noştri mor încă o dată, apoi încă o dată cu nepoţii, şi tot aşa, până se fac una cu pământul.

Partea de suflet care îl veghează pe om după înmormântarea acestuia nu se risipeşte însă odată cu dezintegrarea trupului, fiind suflarea Creatorului, şi la înviere se uneşte cu partea care a însoţit sufletul în Ceruri, redevenind conştiinţă de sine. Astfel spiritualizat, omul trăieşte veşnic în alte condiţii.

Cele expuse mai sus se întâlnesc în poezia Vasilisiei cum rar ni s-a întâmplat să constatăm la alţii. Când vrea să stea de vorbă cu tatăl ei, plecat în aşteptarea învierii, poeta îi caută mai întâi urmele de tălpi crăpate lăsate de acesta pe uliţa copilăriei şi abia apoi se îndreaptă spre locul unde se odihneşte, ca să-i spună ceea ce nu i-a putut spune în viaţă.

Ascensiunea într-un plan superior al cunoaşterii, trăirii şi comunicării umane nu este accesibilă decât celor aleşi, aşa cum în cultura noastră ar fi Octavian Paler, căruia o învăţătoare din aceeaşi stirpe îi trimite o scrisoare din care răzbate, colind la ferestrele eternităţii, condiţia fragilă de legătură între Cer şi Pământ a omului, stihul poetei condensându-se într-o „boabă din lacrima lui Dumnezeu”.

Scriitorul, mutat într-o stea să se întâlnească cu Dumnezeu, nu poate vorbi, dar îi trimite o scrisoare, dimensiunea spirituală a celui care ne-a învăţat să plantăm trandafiri în suflet fiind poate prea mare pentru cei ce frigem mititei pe orice Golgotă. Condiţia umană a celor care ne naştem dincolo şi nu vrem să urzim la nesfârşit acelaşi poem al tăcerii întreaga noapte este deci alta, şi anume realizarea unei armonii perfecte între trup şi spirit prin suflet.

Poezia prin care Vasilisia Lazăr iese în lume ca poetă chiar dacă n-ar mai fi scris şi altele este „Clipa” – o capodoperă după mine, asupra căreia vrem să zăbovim mai mult în acest final. Şipotele din spuma cărora s-a plămădit Vasilisia sunt, pe o hartă la scara de 1:500 000, la un lat de palmă de Ipoteştii lui Eminescu, cel care în „Scrisoarea I” a dat o reprezentare poetică a naşterii Universului cu mult deasupra mitologiilor antice din care s-a inspirat şi cu aproape şapte decenii înaintea ştiinţei moderne: Dar deodat-un punct se mişcă… cel întâi şi singur. Iată-l/ Cum din chaos face mumă, iar el devine Tatăl!/ Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,/ E stăpânul fără margini peste marginile lumii…”

Despre cuplul uman, Biblia vorbeşte încă din primele versete ale Genezei: Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului”, dar şi-a dat seama că „nu este bine ca omul să fie singur” şi dintr-o coastă a lui a făcut femeia; pe urmă l-a „lipit de soţia sa”, bărbatul şi femeia devenind astfel „un singur trup”. Îmbrăţişarea totală a unui cuplu, repetată de Brâncuşi pe stâlpii Porţii Sărutului de la Tg. Jiu, o sinteză specifică porţilor sacre indiene, exprimă metafizic atingerea sui-generis dintre Divinitate şi Lume din timpurile primordiale ale omenirii – ne încredinţează indianistul Fl. Agafiţei din Focşani. „Continuitatea acestei arte simbolice, mai spune el, a fost detectată de Brâncuşi acolo unde ea supravieţuise timpului şi spaţiului istoric, adică în India. Dacă ar fi avut posibilitatea cunoaşterii ample a spiritualităţii chineze, ar fi văzut că şi acolo se întâmplase acelaşi lucru”. Vechii chinezi sunt întemeietorii teoriei energetice privind crearea Universului în urma fuzionării a două energii contrare: Yin şi Yang.

Cercul Yin-Yang este simbolul primar al religiei taoiste fondată de Lao Zi în secolul VI î.Chr. Yin este forţa feminină în repaus, întunecată şi pară, iar Yang – o energie de tip masculin, activă şi luminoasă. Yin vine întotdeauna înaintea Yangului, deoarece reprezintă întunericul preistoric de dinaintea genezei.

Armonia în macrocosmos şi microcosmos poate fi atinsă numai când cele două forţe se găsesc într-un echilibru perfect şi complementar. Suprafeţele egale ale Yinului şi Yangului sunt despărţite de o linie sigmoidală ce reprezintă dinamismul, fiecare având însă şi câte un cerc mic de culoare opusă, semnificând sămânţa celuilalt. Spirala care pleacă de aici şi conturează apoi Yinul şi Yangul reprezintă viaţa fizică şi spirituală care, din simbol al vechii ordini, se ramifică într-o nouă sferă, reprezentând astfel schimbarea şi dezvoltarea. Forma spiralei se aseamănă cu vârtejul de vânt, considerat o parte a suflului vieţii.

Fiecare fiinţă îşi poate combina Yangul cu Yinul altei fiinţe, deoarece aceste două elemente se alătură fără să se întrepătrundă, stabilind astfel un echilibru armonios. Forţa de atracţie a celor două elemente este iubirea. Plecarea unui element într-o altă combinaţie lasă în urmă un spaţiu gol, bântuit, cel puţin o vreme, de dor şi regrete. De aceea versurile unui poet sau ale unei poete pot reflecta varii universuri artistice, armonia cuplului constituindu-se şi reconstituindu-se în timp de către entităţi diferite.

Poezia „Clipa”, despre care se pot scrie zeci de pagini de felul celor de mai sus, este ecoul modern al Big Bang-ului de formare a cuplului, impecabil surprins literar de Vasilisia Lazăr. Aprecieri la acelaşi nivel se pot face şi despre „Icoană”, un minipoem cu reverberaţii simfonice dedicat clipelor de dinaintea trecerii mamei într-o altă dimensiune a existenţei, despre atmosfera bacoviană a unui octombrie din „Pustiu”, când văzduhul hohoteşte de plâns, miroase a ger/ şi tu îţi cânţi pustiul deasupra umbrei mele” sau despre „Regret”, unde timpul şi spaţiul învăluie cuplul cu nemărginirea lor: „Tu, floarea unei clipe şi fructul unui timp/ M-adăposteşti cu grijă când ploi în mine ning”. Superb!...

Am insistat asupra acestor simboluri pentru că multe din poeziile Vasilisiei Lazăr sunt transfigurări „iconice” ale unor foarte intense trăiri, unduind pe rând sau toate împreună într-o lumină care te răcoreşte chiar şi atunci când te arde.

Felicitări!

                                                             prof. Valeriu Anghel

          Sunt printre noi, dar şi pe Câmpiile Elizee, poeţi închipuiţi, poeţi făcuţi şi poeţi născuţi. Din această ultimă stirpe face parte şi poeta Vasilisia Lazăr.

          Deşi conştientă de bogatul său filon poetic peste care veşniceşte, ea caută prea rar la comoara sa şi asta din două motive.

          Primul, dar nu tocmai important în viziunea ei, considerând acest comportament ca fiind absolut natural, este altruismul. Cei care o cunosc pot confirma că n-ar fi dorit să fie deschis acest subiect, de aceea îl şi părăsim grabnic, adăugând totuşi că Vasilisia Lazăr şi-ar dori ca ziua dăruită celor din jur să aibă nu douăzeci şi patru, nu patruzeci şi opt, ci şaptezeci şi două de ore pentru a cuprinde cât de cât acţiunile sale generoase.

           Al doilea motiv, total neîntemeiat, ar fi o teamă de neînţeles faţă de Vâlva Băilor, cea care îi pedepseşte pe băieşi dacă din aurul dăruit, aceştia bat monedă calpă. Or, se ştie că poeta noastră suferă de o sinceritate şi de o acribie sinucigaşe când e vorba despre cuvântul scris. Iubindu-l prea mult, dar nesufocându-l din prea multă dragoste, ca un adevărat giuvaergiu, ea trece prin retortele sufletului substanţa lui, aducându-l la puritatea visată de alchimiştii tuturor vremurilor şi doar atunci se apucă de filigranat neimaginate dantelării de suflet şi de trăire poetică pe care ni le oferă în căuşul scoicilor de mărgăritar. Şi cum să nu fie aşa când Vasilisia Lazăr este cea mai fericită poveste din toate câte s-au scris!

Poezia ta, dragă Lisia, este ca o șoaptă duioasă care îmbie sufletul la trăiri sublime. Atinge strunele inimii într-un fel aparte, făcând-o să vibreze intens. Sunt mai mult decât fericită pentru realizarea acestei cărți. Te felicit cu drag! La cât mai multe astfel de volume! :) Pentru bucuria noastră, a cititorilor! :) Îmbrățișez!

Dragă Lisia, cred cu tărie în fuziunea sufletelor sensibile, în faptul că în carapacea acestora îşi au sălaşul multe locuri şi fapte comune, care ne împreună întru simţire şi frumos. Poeziile adunate în cochetul tău volum le-am citit şi recitit cu emoţia, bucuria, ori tristeţea care le-a zămislit. Şi cum memoria mea nu dă semne de oboseală, vreau să-ţi mărturisesc că, fără voia mea, am memorat câteva din versurile tale. Te felicit, încă o dată, pentru acest moment frumos din viaţa ta: ’’Anotimpul  întoarcerilor’’.
Cu preţuire şi drag

  Anotimpul întoarcerilor... cât simbolism ascunde acest titlu! Poate pentru că poeta Vasilisia Lazăr vrea să întoarcă, iar și iar, clipele cele mai fericite, deși poezia ei din această plachetă cu această perioadă începe. Sunt martoră. Trăirea prin poezie, fericirea prin sacralizarea cuvântului, alături de soțul ei Ion Lazăr constituie existenţa spirituală a poetei, ce poate avea o primăvară oricând. Anotimpul despre care vorbește poate fi, deci, primăvara.

Acest mic volum conține poezie limpede ca sufletul ei, reconfortantă, cu ritm şi rimă, cu muzicalitate şi frumos. Sau fără rimă, dar cu aceeași stare de bine. O putem numi doamna poeziei melodioase, doamna temelor exuberante, simbolice în stări dintre real şi imaginar, evadare în vis. Un univers al iubirii pure, o descătuşare revelatoare de declaraţii senzuale prin versuri deosebit de muzicale, o simfonie versificată. Vezi, Iubire Lacustră, Toamnă fără ciocârlii și altele. Deosebite dedicații soțului ei precum și altor poeți sau persoane ce i-au marcat timpul și viața..

În placheta Anotimpul întoarcerilor, focul matur al sufletului generează sentimente, sensuri inedite și profunde ce explodează la fiecare pâlpâire a versului, vers simplu în aparență dar care aduce cititorului revelație nuanțată, ca o muzică divină. Și totuși versul poartă consistență, facil de observat. Lirismul pur este la el acasă, fără a fi mult sofisticat, cu liant solid între cititor și poet.

Nu ezitați! Atunci când sufletul dorește relaxare, luați placheta poetei Vasilisia Lazăr și cufundați-vă mintea în vers. Lucru sigur vă veți simți reconfortat.

Deosebită admirație pentru arta ta, Vasilisia Lazăr!

Dragă Gina, se vede că tu ai știut să-mi asculți cântecul inimii. Cuvintele tale minunate stau mărturie. Îți mulțumesc pentru asta și pentru multe altele!

Domnule profesor Valeriu Anghel, oare chiar merita poezia mea un asemenea veșmânt aurit? Rămân recunoscătoare mereu pentru tot ce ați făcut pentru mine și pentru scriitorul Ion Lazăr da Coza. Reverență!

Ionică, „sunt cea mai fericită poveste”, în primul rând, datorită ție. Fiindcă exiști, fiindcă am avut norocul să te întâlnesc, fiindcă mi-ai fost și îmi ești alături oricând. Mulțumesc pentru tot, dragul meu scriitor! 

Te îmbrățișez și eu, dragă Corina, și îți mulțumesc pentru aceste calde cuvinte! Fără prieteni ca tine, nu aș fi dus la bun sfârșit acest proiect, ar fi rămas doar niște gânduri pe hârtie și atât. Prețuire!

Dragă Valeria, faptul că niște versuri de-ale mele au rămas în memoria ta nu poate decât să-mi umple inima de bucurie. Păstrând proporțiile, e ca și când ai descoperi că o melodie a ta a devenit șlagăr. Recunoștință!

Draga mea Sofia, minunatelor tale cuvinte le-ar fi stat foarte bine în prefața acestei cărți. N-a fost să fie, dar mi s-au lipit de suflet și acolo vor rămâne. Mulțumesc pentru tot, pen-tru toooot!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 46 minute în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 3 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 3 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 4 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 4 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 12 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 12 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor