Diploma: Premiul I, dramaturgie – „Iarna bunicului Matei” de Carmen-Bernadeta Anghel

Iarna bunicului Matei

 

Personaje: bunicul Matei, un cunoscut, diverşi trecători, pacientul grăbit, pacienta cu băscuţă, pacienta cu fular galben, pacientul de lângă uşa cabinetului, alţi pacienţi

 

ACTUL I

 

O bucătărie mică; peretele din fundal este acoperit cu tapet imitând lambriul - pe alocuri dezlipit; pe acelaşi perete se poate zări o fereastră, la care atârnă o perdeluţă îngălbenită de vreme; geamul este acoperit cu flori de gheaţă; sub fereastră se află un calorifer; în faţa ferestrei, la mică distanţă, se găseşte o măsuţă din lemn, acoperită cu un prosop cu motive populare; într-o parte a mesei se află un taburet, tot din lemn; pe mijlocul mesei se poate zări un ibric albastru - aproape plin cu ceai, o cană albă, o farfurie din faianţă - acoperită cu un ştergar, o linguriţă; pe acelaşi perete cu fereastra, în partea dreaptă se află o uşă; în partea dreaptă a uşii - un cuier clasic, în care stă agăţat un cojoc; în partea de jos a cuierului - o pereche de ghete; pe cuier - o căciulă

 

SCENA I

 

(Bunicul Matei - un domn în vârstă de peste 80 de ani - stă pe taburet, la masă. Poartă pantaloni negri, pulover gros - bej şi o vestă maronie. Cu o mână tremurândă ia cana şi şi-o aşază dinainte, iar cu cealaltă mână - uşor nesigură - ridică ibricul cu ceai. Toarnă lichidul în cană, umplând-o pe trei sferturi, după care pune ibricul la loc.)

BUNICUL MATEI: Eh! La masă... (întinde mâna spre farfurie şi ridică ştergarul, dând la iveală o treime dintr-o franzelă; o strânge, uşor, în mână) S-a cam învechit! Da` cu ceai merge. Doar n-o să mai am pretenţii acu`... Bine că pot să mănânc şi-atât! Bine că pot să mănânc! Şi să mă-ncălzesc... cu ceai... până nu se răceşte! (rupe o bucată din pâine şi o înmoaie în ceaiul din cană; ia linguriţa şi taie pâinea în bucăţele, pe care le îndreaptă spre gură şi le mestecă încet, prelung; ia câteva înghiţituri) Mi-a mai trecut foamea şi m-am mai şi-ncălzit! Aşa... Ce să-i faci? Caloriferu`-i rece... În casă... frig... Da` şi când am dus-o bine! (mai rupe o bucată din pâine, o pune în cană şi peste ea toarnă ceai, cu aceleaşi mişcări tremurânde; aşteaptă puţin, să se înmoaie pâinea şi mănâncă încet) Şi când am dus-o bine... Eram tânăr... Aveam sobă... Lemne... Mi-era cald! Acuma, când am mai multă nevoie... (îşi îndreaptă privirea spre geam) Ce îngheţat mai e! Nimic nu se vede... Nici nu se-aude... (ia bucăţica de pâine rămasă, o pune în cană şi peste ea toarnă restul de ceai; aşteaptă câteva clipe, după care mănâncă în tăcere) Şi azi trebuie să ies din casă... Trebuie să mă duc la medic să-mi iau reţeta... Ieri am primit pensia, azi... Da` trebuie să-mi cumpăr medicamentele. Ca să trăiesc! (se ridică de pe taburet, sprijinindu-se de masă) Am mâncat! Iar când vin acasă, am supă, de ieri. Tare bună mai e când e caldă! Şi ţi-e foame... Pâine nu mai am... Da` nu-i nimic! Am să mă opresc eu la chioşc, după ce vin de la medic. Şi, după ce-mi cumpăr reţeta de la farmacie. Îmi iau o pâine. Sau, mai bine, două pâini! Două pâini, să am! Ce, dacă se-nvechesc? Cine ştie când mai ies din casă? E iarnă... e zăpadă... şi frig... în fiecare zi e tot mai frig...

 

SCENA II

 

(Bunicul Matei se află lângă cuier; se apleacă anevoie şi îşi încalţă ghetele.)

BUNICUL MATEI: Ia să mă-ncalţ. Să plec de-acuma, ca s-ajung la timp la medic. Ghetele mele... (se uită la ele cu atenţie) Mai ţin şi iarna asta? Mai ţin... Cred că aşa am zis şi anu` trecut... Aşa am zis! (întinde mâna spre cojoc şi îl ia din cuier) Şi ăsta a fost bun odată... Da`-i bun şi-acuma! Încă mai ţine de cald! Îl iau peste vestă, să-mi fie mai bine, mai ales la şale. (se îmbracă şi îşi vâră mâinile în buzunarele cojocului) Îmi vine bine, încă... (zâmbeşte; din buzunarul drept scoate un bileţel şi îl priveşte) Eh, uite-aici am programarea la medic... De-acum să plec! Da` să nu-mi uit căciula! E frig! (ia căciula de pe cuier şi şi-o pune pe cap; se opreşte, câteva clipe, în dreptul uşii, apoi o deschide şi iese, închizând-o la loc)

 

ACTUL II

 

Câteva trepte (la ieşirea din bloc); pe trepte - urme de gheaţă şi zăpadă; aleea din faţa blocului - acoperită de zăpadă; spre dreapta, aleea se continuă cu o stradă în pantă; la capătul străzii - clădirea dispensarului (cu trei trepte la intrare)

 

SCENA I

 

(Bunicul Matei coboară treptele - de la ieşirea din bloc - încet, cu grijă, ţinându-se de balustradă.)

BUNICUL MATEI: Trebuia să-mi fi luat şi mănuşile. Pe frigu` ăsta... Şi nu prea mai sunt călit... Ce gheaţă mai e! Şi zăpadă... Eh, când eram eu în putere...

(Bunicul Matei coboară ultima treaptă şi porneşte pe aleea din faţa blocului)

 

SCENA II

 

Personaje: Bunicul Matei, un cunoscut, diverşi trecători

(Bunicul Matei înaintează, cu greu, pe alee.)

BUNICUL MATEI: Numai s-ajung la vreme... Am programare! Întotdeauna mi-a plăcut să fiu punctual. Da` o să fiu la timp la medic! Am plecat devreme de-acasă. Ştiam eu că-i greu de mers. Bine, măcar, că nu-i departe! (se opreşte, un moment, apoi îşi continuă drumul; câţiva oameni trec pe lângă el) Trece lumea pe stradă... Trece... Pe unii oameni îi ştiu mai bine. Pe alţii... doar din vedere...

(Un cunoscut înclină capul în semn de salut)

BUNICUL MATEI: Bună dimineaţa! (apoi, continuă pentru sine) Şi ei mă ştiu pe mine. Şi-mi spun "bunicul Matei". "Bunicul Matei"... De ani de zile, bunicul nu şi-a mai văzut nepoţii... Şi ei sunt departe... Şi eu sunt departe... Eh... Şi trece timpul... Cred că de-acuma ar trebui să mi se spună "străbunicul Matei"! Da` aproape-am ajuns! Mai am de urcat dealu` ăsta şi gata!

 

SCENA III

 

Personaje: bunicul Matei, diverşi trecători, pacientul grăbit

(Bunicul Matei merge, anevoie, pe strada în pantă; se intersectează cu diverşi trecători)

BUNICUL MATEI: Într-o fugă! Aşa urcam, odată, strada asta! Câteodată... Eram în putere... Nu mă gândeam, pe-atunci, c-am s-ajung la aşa o vârstă... Şi-am să fac drumul ăsta aşa de des... Şi când termin consultaţia, trebuie să mă duc la farmacie, să-mi cumpăr medicamentele. Alt drum! Da` nu-i nimic, mă odihnesc pe scaun, în sală, cât aştept să intru la medic. (se opreşte, pentru câteva clipe) E drept că mă simt obosit. Şi picioarele... Da` m-am mai încălzit. Nu mai simt frigu` aşa de tare. Cu toate astea, tot îmi pare rău că nu mi-am luat mănuşile. Ia s-o pornesc eu la drum, din nou! Nu mai e mult! S-a mai "apropiat" clădirea. (încet, îşi reia mersul şi ajunge la clădirea dispensarului; se opreşte în faţa treptelor de la intrare) Bine c-am ajuns! Bine c-am ajuns! (urcă treptele, una câte una; din spatele lui vine un pacient grăbit, urcă, deschide uşa, intră şi o închide la loc)

 

ACTUL III

 

Sala de aşteptare (a dispensarului); scaune aşezate în rând, lângă un perete; pe acelaşi perete pe care se află scaunele - o uşă (de intrare în cabinet).

 

SCENA I

 

Personaje: bunicul Matei, pacientul grăbit, pacienta cu băscuţă, pacienta cu fular galben, alţi pacienţi

(Bunicul Matei intră în sala de aşteptare şi se aşază pe unul dintre scaunele de lângă uşa cabinetului, lângă pacientul care a urcat, grăbit, treptele înaintea lui.)

PACIENTUL GRĂBIT: La cât aveţi programare?

BUNICUL MATEI: Eu? (îşi scoate bileţelul din buzunar şi i-l arată) La şi 45!

PACIENTUL GRĂBIT (se uită la ceasul pe care-l poartă la mână): Nu mai e mult! Eu... am la fix! Dar, am venit mai devreme,... înaintea dumneavoastră!

BUNICUL MATEI: Da... (apoi, pentru sine) De vreme ce l-am găsit aici, se poate spune... se poate spune şi aşa...

PACIENTUL GRĂBIT: S-ar putea... să-mi daţi voie să intru mai repede la medic? La... şi 45?

BUNICUL MATEI: Când am eu programare?

PACIENTUL GRĂBIT: Şi dumneavoastră intraţi la fix... în locul meu! Mă grăbesc şi... un sfert de oră, pentru mine chiar contează!

BUNICUL MATEI: Intraţi! Intraţi! Eu mai aştept... Bine c-am ajuns! De-acuma...

(După câteva momente, uşa cabinetului se deschide şi iese un pacient)

PACIENTUL GRĂBIT (se ridică şi se adresează bunicului Matei): E rândul meu! Iar după mine... urmaţi dumneavoastră! (intră în cabinet)

BUNICUL MATEI: Eu, eu urmez...

(Între timp, în sala de aşteptare îşi fac apariţia şi alţi pacienţi; printre ei, şi o pacientă cu băscuţă, care se aşază în locul în care stătuse pacientul grăbit)

PACIENTA CU BĂSCUŢĂ: La cât aveţi programare dumneavoastră?

BUNICUL MATEI: Acuma!

PACIENTA CU BĂSCUŢĂ: Acuma?

BUNICUL MATEI: Da! Trebuia să fi intrat deja, da` i-am cedat locul unui domn. Se grăbea... Am să intru la fix!

PACIENTA CU BĂSCUŢĂ: La fix! (după o scurtă pauză) V-aş ruga, dacă sunteţi bun, să-mi permiteţi să intru... Numai puţin... Trebuie să iau o reţetă pentru... mama mea. Nu, nu am nevoie de consultaţie! Numai reţetă... Nu stau mult!

BUNICUL MATEI: Intraţi! Intraţi! Eu mai aştept! Bine că sunt aici!

(Pacienta cu băscuţă se duce lângă uşa cabinetului, iar când aceasta se deschide şi iese pacientul grăbit, intră ea; pacientul grăbit pleacă, fără să adreseze vreun salut sau vreo privire celorlalţi; după câteva momente, bunicul Matei se ridică de pe scaun şi se îndreaptă spre uşa cabinetului, dar este abordat de către o pacientă cu fular galben - care tocmai intrase în sala de aşteptare)

PACIENTA CU FULAR GALBEN: Mă scuzaţi, domnule, văd că dumneavoastră urmaţi...

BUNICUL MATEI: Urmez, urmez...

PACIENTA CU FULAR GALBEN: Nu mă simt prea bine... Pot să spun că starea mea de sănătate constituie o urgenţă...

(Clanţa de la uşa cabinetului este apăsată din interior, semn că uşa urmează să se deschidă)

BUNICUL MATEI: Intraţi! Intraţi! Eu rămân aici... Urmez...

(Uşa cabinetului se deschide; pacienta cu băscuţă iese, pacienta cu fular galben intră; bunicul Matei se aşază pe scaun)

 

SCENA II

 

Personaje: bunicul Matei, pacientul de lângă uşă, alţi pacienţi

(Cu reţeta într-o mână tremurândă, bunicul Matei iese din cabinet; lângă uşa cabinetului, aşteaptă, în picioare, un pacient; scaunele din sala de aşteptare sunt ocupate în totalitate.)

BUNICUL MATEI (adresându-se pacientului care aşteaptă lângă uşa cabinetului): Mă iertaţi! Poftiţi! Intraţi! (se grăbeşte să se îndepărteze de uşă, pentru a-i face loc pacientului; pacientul intră în cabinet; bunicul Matei face câţiva paşi; vorbeşte pentru sine)Am reţetă! Pentru o lună! Am reţetă! Am să-mi cumpăr medicamentele! De-acuma, la farmacie... şi-acasă! La farmacie... la chioşc, să-mi iau pâine... şi-acasă! Încet... Încet... (se întoarce către pacienţii aflaţi în sala de aşteptare) Sănătate!

 

ACTUL IV

 

Aleea din faţa blocului bunicului Matei; ninsoare puternică.

 

SCENA I

 

Personaje: bunicul Matei, diverşi trecători

(Bunicul Matei duce într-o mână plasa cu medicamente, iar în cealaltă - o punguţă în care se află o pâine)

BUNICUL MATEI: Aproape am ajuns acasă! Şi ce mai ninge! Iarnă... Da` eu mi-am luat reţeta... mi-am cumpărat medicamentele...şi-o pâine... Nu mi-au ajuns banii de două! Nu-i nimic... Ajung acasă... mănânc... mă-ncălzesc... cu supă... Şi-aşa trăiesc!

 

(CORTINA)

 

Vizualizări: 322

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitări!

Felicitări!

Vă mulţumesc din suflet. Şi eu vă felicit şi vă doresc multe primăveri frumoase!

Felicitări!

Vă mulţumesc mult! Numai bine!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de vasile lucian tatar
cu 3 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 7 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec de lebădă neagră a utilizatorului chindea maria elena
cu 8 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 17 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rapsodie de Martie a utilizatorului Floare Arbore
cu 18 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haide a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Haide a lui Răduță If. Toader
cu 18 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 18 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 18 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 18 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 20 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 23 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 23 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 23 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 23 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
ieri
Postare de log efectuată de Mihai Katin
ieri
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor