Îngrozit şi tremurând amarnic, cu inima bătând să-i spargă pieptul, Iliuţă spera ca bestiile apocaliptice care îl urmăriseră înfuriate şi înfometate, ca şi el dealtfel să nu descopere gaura prin care trupul său firav se strecurase în acel precar adăpost. Le privea cu ochii dilatati de spaimă şi îngrijorare, rugându-se la îngeraşul pe care îl invoca de câte ori vreo năpastă îl teroriza. Doar pe el îl mai avea, de când tatăl lui plecase la război şi-l lăsase cu sora mai mică şi mama în căsuța de lemn, murdară, sărăcăcioasă şi foarte friguroasă. Amintirea lui îi dădea mereu senzaţia aceea ciudată şi supărătoare de înţepături în ochi, care făcea să-i curgă lacrimi şiroaie pe obrajii murdari. Mânios, le şterse cu mâneca zdrenţăroasă a hainei, izbindu-se dureros cu spatele de zidul casei, sub al cărei pridvor se adăpostise de teama câinilor.
     O voce de femeie supărată se auzi deodată, dojenind fiarele întărâtate, dar văzând furia cu care acestea insistau să alunge "demonul" ce le invadase teritoriul, intrigată coborî scările de lemn ale pridvorului şi nu mică îi fu mirarea când zări printre scândurile putrezite de timp şi ploi doi ochi înlăcrimaţi ce implorau ajutor. Pricepu într-o clipă despre cine era vorba şi alungă cu asprime câinii, ce făceau un tărăboi, de parcă trebuiau să apere casa de cine ştie ce mare pericol. Tot satul cunoştea drama acestui copil, alungat de acasă de o mamă fără suflet, ca să nu fie nevoită să-i poarte grija.           Ioana lui Covac, aşa cum era cunoscută în sat era o femeie de 30 de ani, de o frumuseţe uluitoare, măritată de cinci ani cu un bărbat de toată isprava, care se îndrăgostise de ea iremediabil deşi în afară de frumuseţe, nu mai avea nimic atrăgător. Lenea, cruzimea şi egoismul acelei femei deveniseră proverbiale în toată comuna şi mai era ea cunoscută şi pentru altceva. În casa ei, când un bărbat intra pe uşă altul ieşea pe ferestră! Până să se mărite, orgiile în care era protagonista principală scârbiseră lumea satului într-atât, încât o alungaseră dintre ei cu pietre şi ameninţări cu moartea. Pe vremea aceea, înaintea celui de-al doilea război mondial, moralitatea era la mare preţ şi valorile încă nu se pierduseră. 

     Fără să dea prea mare importanță ruşinii şi oprobriului cu care îşi murdărise renumele, Ioana îşi luase bocceluţa cu câteva zdrenţe pe care le avea şi plecase în lume să-şi câştige existenţa. Nu lăsa pe nimeni în urmă care să-i plângă exilul. Din familia sa mai existau vreo două mătuşi din partea mamei, care o renegaseră de când rămăsese orfană şi nu le mai văzuse de ani buni. Astfel, după lungi şi sinuoase căutări, îşi găsise de muncă la o fermă viticolă aproape de Bucureşti. Acolo primea cazare şi masă, deşi câştigul nu era cine ştie ce. Pentru ea era mai mult decât putuse spera. Cum îi era obiceiul, Ioana reuşea mereu să se fofileze în tovărăşia vreunui bărbat, completându-şi astfel câştigurile într-un mod mult mai comod. Într-o zi, când culesul viilor era în toi şi muncitorii îşi umpleau găleţile într-o clipită cu ciorchinii uriaşi, Ioana îşi vedea de treabă, cântând cu vocea ei cristalină un cântec de dor şi alean. Tovarăşii o ascultau fermecaţi şi munceau mai cu spor. Nu departe de ea, un tânăr străin abia angajat la fermă se opri din cules şi se lăsă învăluit de vocea aceea dulce. Inima îi tremură de doruri şi tristeţi doar de el ştiute, în timp ce lacrimi demult îngropate mustiră timide în ochii albaştri. Un impuls nestăvilit îi purtă paşii către locul de unde izvora acea cântare îngerească şi soarta lui fu pecetluită. Iubirea însăşi răsărea dintre frunze de vie şi struguri copţi, îngenuncheată ca pentru rugăciune. Ochii lui vedeau ceea ce sufletul însingurat căuta.
     Astfel, Ioana dădu lovitura vieţii sale! Urmară câteva zile de dragoste mare, promisiuni, speranţe şi la urmă... împlinirea. Se întoarseră în satul Ioanei după vreo lună cu ceva bani puşi deoparte pentru căsătorie şi un modest început. Sătenii clătinau din cap neîncrezători de aşa noroc pe capul Ioanei, dar îl căinau în şoaptă pe la porţi pe bietul Nicolae, care habar nu avea în ce belea căzuse. Se căsătoriră fără prea multă ceremonie, căci niciunul nu avea familie sau prieteni care să-i însoţească.    Imediat după cununie Nicolae se apucă să repare ce se putea din căsuţa Ioanei care risca să le cadă în cap, de la o zi la alta. De bine de rău îşi începură traiul în sărăcie mare, dar iubirea le lumina şi le încălzea nopţile geroase. Ioana părea că îşi băgase oarecum minţile în cap şi îşi dădea silinţa să devină o nevastă cuminte şi vrednică de bărbatul care o binecuvântase cu dragostea şi respectul lui. În căsuţa umilă prin care bătea vântul şi sărăcia, viaţa prindea rădăcini şi după un an de la unirea lor se auzi plânset de copil. Sătenii mulţumiţi de întorsătura pe care o luase viaţa proscrisei, lăsaseră garda jos şi îşi văzură de ale lor. După un alt an, în casa lor ceva mai înstărită se născu al doilea copil. Acum Ioana şi Nicolae aveau un băiat şi o fetiţă de toată frumuseţea pe care îi iubeau că pe ochii din cap.
    Bărbatul muncea cu ziua pe unde se ivea câte ceva, deşi ocazii nu prea erau căci lumea era săracă iar războiul bătea la uşă. Ioana îşi creştea copiii fără prea multă tragere de inimă şi uneori mai bombănea când de una, când de alta, dar Nicolae nu permitea abateri şi comentarii nelalocul lor. Îşi iubea nevasta şi copiii iar pentru el familia era sacră. Era un tată exemplar şi copiii îl adorau. Nu avusese cine să-l ţină prin şcoli sau să-i dea o educaţie corespunzătoare mai ales în vremurile acelea, dar tot reuşise să se ducă trei ani la şcoală unde învăţase să scrie şi să citească, ceea ce în vremuri atât de grele nu era puţin lucru. Prin podul unei case căreia îi reparase acoperişul găsise o carte zdrenţuită de timp şi roasă de şoareci. O luă acasă, o curăţă cu respect şi grijă şi o buchisea seara după cină înainte de a adormi copiii, care îl ascultau cu ochii mari şi gurile căscate, deşi nu înţelegeau mare lucru. Erau mici dar el îi educa cum ştia, căci observase că Ioana nu prea se ocupa de ei cum trebuie. Ba auzise şi nişte vorbe care îi furaseră liniştea şi încrederea, însă era hotărât să nu dea crezare zvonurilor.
    Nu a mai avut ocazia să le dezmintă căci a venit mobilizarea şi a trebuit să plece la război, cu inima sfărâmată şi cu grija familiei ce rămânea în voia sorţii. Băiatul, Iliuţă avea aproape patru ani când Nicolae luă calea prăpădului iar fetiţa nu împlinise trei. Multe familii au fost decimate de pârjolul războiului şi jale multă a îndoliat casele şi sufletele oamenilor. Ioana eliberată de jugul căsniciei nu plânse prea mult plecarea bărbatului. Dar în curând resursele de trai se terminară şi copiii cereau mâncare zi de zi iar ea nu avea ce să le dea. Tot mai sâcâită şi mai mânioasă începu să-i maltrateze, să-i închidă în casă fără căldură sau mâncare, lăsându-i singuri până la căderea serii, când venea acasă din peregrinările ei cu stomacul plin şi poftele trupului împlinite. Le aducea câte un colţ de pâine de pe la biserica unde aştepta să-i ofere cineva vreun colac sau vreo îmbucătură sau de pe la sătenii care îi dădeau câte ceva din milă pentru copii. Vestea că Ioana îşi lasă copiii să rabde de foame şi sete în casă cu zilele se răspândi repede în sat şi oprobriul public renăscu, mai ceva ca înainte.    Ioana se înhăită cu un amărât care cerşea ca şi ea pe la uşile caselor şi ale bisericilor şi după numai două luni de la plecarea bărbatului în război îl aduse în casă, alungându-şi băiatul. Nu era loc în casă pentru toţi aşa că Iliuţă, fiind mai mare îşi putea cerşi singur bucata da pâine. Pe fată o lăsă în casă, dar cum o încuia cu zilele fără apă, mâncare şi căldură, se stinse în tăcere după trei luni.
     Vecinele răpuse de milă încercaseră de multe ori să deschidă uşa şi să-i ducă ceva de mâncare căci o auzeau scheunând ca un căţeluş când se trezea din agonie. Nu mai avea putere să plângă, biata făptură! Iliuţă venea în fiecare zi la ferestră cu câte un coltuc de mămăligă rece şi câte două trei fire de ceapă, smulse de prin răzoarele sătenilor să le dea surioarei, dar nu putea să intre. Stătea acolo şi-i îngâna frânturi de poveşti din cărţulia tatei iar ea se liniştea o vreme din suspine, lipindu-şi mâna de fereastra rece. El se unea cu ea prin geamul murdar şi stăteau aşa până când ea aluneca într-un alt leşin. Într-o zi, când veni ca de obicei sub fereastra casei, nimeni nu-i mai răspunse! După ce îşi epuiză toate forţele şi plânse toate lacrimile, după ce sfârşi toate rugăciunile către îngeraşul în grija căruia îl lăsase tatăl lui, se duse la casa vecinei să ceară ajutor, însă câinii îl asaltară, silindu-l să se ascundă sub pridvor.
    - Iliuţă, ce faci aici măi copile? Doamne, puţin a lipsit să nu te sfâşie fiarele astea! Of, suflețelule, vino încoace să îţi dau ceva de mâncare! Floarea îngenunche în ţărâna amestecată cu fulgi şi găinaţ de găină şi-l trase pe micuţ afară din coteţul  improvizat. Se auzi un fâșâit prelung şi Iliuţă ieşi din vizuină fără o mânecă la hăinuţă şi cu braţul brăzdat de o zgârietură urâtă. Lacrimi de durere îi ţâşniră din ochi şi se întoarse să-şi recupereze mâneca din cuiul mare şi ruginit care i-o sfâşiase.
    - Las-o copile, că nu-i pagubă! E doar o zdreanță! Îi sterse obrajii plini de praf, pânze de păianjeni şi lacrimi cu şorţul ei, îl mângâie duios pe părul ciufulit şi slinos, apoi îl duse în casă, trăgându-l de mână.
    - Ce-i Iliuţă, de ce te împotriveşti? întrebă Floarea, mirată de opoziţia băiatului. Nu vrei să îţi dea tanti Floarea ceva de mâncare? Nu refuzi niciodată, ce ţi-a venit acum? Băiatul clătină din cap plângând şi o trase de mână către uşă. Nu voia decât să-l ajute să deschidă uşa aceea blestemată, unde surioara lui suferea încuiată şi abandonată de trei zile. Femeia înţelese dar încercă să-i explice că nu putea sparge uşa şi se strădui să-l liniştească. Copilul însă, o trăgea după el cu toate puterile, plângând tot mai tare.
    -Bine, hai că merg cu tine să văd ce se întâmplă! Sigur micuţa doarme, de aia nu răspunde! Dar în sufletul ei încolţi o presimţire sumbră. Noaptea trecută fusese un frig teribil şi micuţa zăcea acolo singură de zile întregi fără foc, mâncare sau apă. Văzând disperarea lui Iliuţă, chemă două vecine, se înarmară cu un topor şi deciseră să spargă uşa chiar dacă îşi riscau pielea. Noul bărbat al Ioanei era un om violent şi fără nici un Dumnezeu. Strigară pe nume copila minute în şir  cu speranţa că era doar adormită sau leşinată dar nu primiră niciun răspuns. Iliuţă o strigă şi el şi plângea zgâriind uşa cu unghiile însângerate. Când sfărâmară uşa cu lovituri de topor, imaginea care li se prezentă ochilor fu de coşmar. Ceea ce până cu câteva zile în urmă fusese un copil, acum era o formă împuţinată, chircită, ţeapănă, din al cărei corp se înfruptau doi şobolani blestemaţi. Femeile se luară îngrozite cu mâinile de cap plângând. Încercară să-l scoată pe băiat afară, dar acesta călca cu ură şi o furie animalică cei doi şobolani ucişi cu toporul, prea absorbiţi de plăcerea festinului lor, pentru a-şi mai lua măsuri de apărare.

Vizualizări: 147

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Deși titlul m-a avertizat, n-am crezut că voi intra într-o atmosferă atât de grea. Textul este foarte bine scris (sunt mici scăpări de punctuație), atinge sufletul cititorului. Impresionată!

O poveste/povestire care și-a propus să treacă niște ființe mici, copii, prin toate chinurile posibile, destul de frecvente atunci ca și acum, de altfel.

Însă m-aș lega de modul de construcție al textului. Am înțeles că acțiunea este plasată în timp mai îndepărtat, adică înaintea războiului (nu știm care). Prin urmare detaliile nu sunt destul de complete, povestirea se face la un nivel amestecat, și ca limbaj, și ca acțiune sau mai clar, nici de atunci, nici de acum. De exemplu spui, când de bordei, când de casă. Între cele două există o mare diferență. BORDÉI, bordeie, s. n. 1. Încăpere săpată (pe jumătate) în pământ și acoperită cu pământ, paie sau stuf. 2. P. ext. Locuință mică, rudimentară, sărăcăcioasă.

Apoi spui că al doilea soț repara casa...

Pe urmă, pui în gura sătencei de atunci... înainte de război, o exprimare prea elevată: - Las-o puiule, trebuie să îţi văd mai întâi braţul!

coborâ, - la sfârșitul cuvântului se va folosi î din i.

Nu aș putea spune că am citit asemenea orori cu plăcere, dar am citit.

Sofy

 

Aveti dreptate cand spuneti ca exprimarea nu e adecvata timpului in care se petrece actiunea. Voi incerca sa indrept nepotrivirile. Cuat despre ororile povestite, din pacate nu sunt pura fictiune si viata a fost nemiloasa in toate timpurile, mai ales cu copiii! Observatiile d-voastra sunt pentru mine un prilej fericit de a-mi completa cunostintele.Cu stima!

Sofia Sincă a spus :

O poveste/povestire care și-a propus să treacă niște ființe mici, copii, prin toate chinurile posibile, destul de frecvente atunci ca și acum, de altfel.

Însă m-aș lega de modul de construcție al textului. Am înțeles că acțiunea este plasată în timp mai îndepărtat, adică înaintea războiului (nu știm care). Prin urmare detaliile nu sunt destul de complete, povestirea se face la un nivel amestecat, și ca limbaj, și ca acțiune sau mai clar, nici de atunci, nici de acum. De exemplu spui, când de bordei, când de casă. Între cele două există o mare diferență. BORDÉI, bordeie, s. n. 1. Încăpere săpată (pe jumătate) în pământ și acoperită cu pământ, paie sau stuf. 2. P. ext. Locuință mică, rudimentară, sărăcăcioasă.

Apoi spui că al doilea soț repara casa...

Pe urmă, pui în gura sătencei de atunci... înainte de război, o exprimare prea elevată: - Las-o puiule, trebuie să îţi văd mai întâi braţul!

coborâ, - la sfârșitul cuvântului se va folosi î din i.

Nu aș putea spune că am citit asemenea orori cu plăcere, dar am citit.

Sofy

 

Doamne, cât de dură e uneori viața! Copleșitor text! Și foarte bine scris. Sper ca următoarele părți să mai repare pe ici pe colo situația. Sper! Felicitări!

corect: oprobriu

Ioana îşi creştea copii/ copiii

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 1 oră în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 9 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 12 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog tablou mirabil, multiform a lui Floare Arbore
cu 13 ore în urmă
Postare de log efectuată de Elisabeta Drăghici
cu 13 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA iar echinocţiu a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 13 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr
cu 13 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut profilul lui Elena Lucia Spătariu Tudose
cu 14 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut discuţia Pietre (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA culori în iarbă a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor