Diploma: Premiul I, eseu – „Albinele mele și umorul lui Gogol” de Tudor Cicu

Albinele mele și umorul lui Gogol


         Sunt în prisaca mea de la Negoșina, un cătun de munte și odată cu intrarea ȋn toamnă, zgomotul specific al albinelor care vin și pleacă, ȋn zbor, sunt ca acele zgomote învelite „în mohair”… despre care spune, undeva, poetul Dorin Tudoran. Încerc să-mi imaginez de ce spunea Gogol în „Serile în cătunul de lângă Dikanka”: „Cât de frumoase și pline de farmec sunt zilele de vară în Malorusia!”. Și iată, colac peste pupăză (cum ne scrie din prisaca sa) le-a mai scos la iveală și un prisăcar. Ce bazaconie, dragă cititorule, o mai fi și asta? Ce fel de seri, rogu-vă? Păi, poți să gândești ca Gogol, numai că te afli într-o prisacă? Gândirea n-a adus nimic nou pe lume, decât pe ea însăşi; care este o altă lume.
        Nicolai V. Gogol e cel despre care, urmaşii săi spuneau: „Noi toţi ne tragem din mantaua lui Gogol”. S-a născut în localitatea Sorocinţii Mari, gubernia Poltava, în 1809, iar una din povestirile care m-au fermecat în adolescenţă s-a numit chiar „Iarmarocul din Sorocinţi”. În tinereţe, scriitorul de mai târziu, se întâlneşte cu poetul Puşkin şi vor rămâne prieteni. O prietenie de bun augur literar, ceva cunoscut nouă ca fiind legătura dintre Eminescu şi Creangă. Gogol se va dovedi un maestru al rostirii cuvintelor în frază, aşa cum se aşează pe o pânză şi culorile unui pictor de geniu. „De ce oare, măi frate, e atâta harababură în capul tău?” – mă urmărește o frază de-a sa. Păi ce legătură au albinele mele cu râsul lui Gogol? Între râsul în hohote şi truda scrisului, unde pui suflet, nu-i decât un pas fiindcă tot ce izvorăşte ca „din glasul poporului” nu are cum nu intra în veşnicie. Din glasul poporului său a răsărit „umorul gogolian”. Creionând sugestiv portrete, Gogol a întruchipat prin contrast, adevărate tipologii de personaje şi caractere puternice. Să ne imaginăm că într-un imperiu ţarist persoanele incomode luau drumul ocnelor siberiene şi că alegerea sa de către Dumnezeu a fost făcută cu o misiune pentru poporul său, atunci, avem tabloul întreg al unui martir al creaţiei. Păi boieri dumneavoastră?! Și albinele mele trudesc. Și prisaca mea e o lume, nu chiar ca-n „Iarmarocul de la Sorocinți” dar, o lume a copilăriei mele. Și în orice parte te-ai uita, nu dai decât de un singur Dumnezeu al copilăriei, cum ar fi spus Cioran despre o expunere în oglinzi, a unui copil cu celălalt copil. Păi, bine a făcut Gogol de ne-a scris, în hohote de râs, din prisaca lui! Scriitorii n-au dreptul să tacă. Ei trebuie să comunice şi generaţiilor care vin, ce au pătimit. Şi, astfel, nimeni nu trebuie să uite. Cum au lăsat apostolii, scris, după pătimirea Mântuitorului, la fel trebuie să facă şi scriitorii cu Istoria lor, ei fiind apostolii neamului. Dacă statuile lor, ne lasă să ne punem singuri întrebările de care avem nevoie, scriitorii de azi trebuie să lase prin mărturia lor răspunsurile pe care ni le-am fi pus despre oamenii şi faptele celor despre care scriu. Dar, hai dumneata, cititorule, de așează în locul statuilor, Omul: „căci el e singurul care are îndoieli”, cum îmi sugerează Octavian Paler, aducând gloria cuvenită Omului, când caută a-ţi aduce laude şi lauri imaginari, ori, şi mai insistent, caută să te atragă şi să te pipăie cu degetul să vadă dacă nu eşti o fantomă, o stafie (sau şi mai rău), un moroi. Mărturisirea reginei Carmen Sylva, asemuită și ea unei albine a scrisului, care-i oferise o ceaşcă de ceai lui Eminescu (citez): „Avea vocea răguşită, dar duioasă,ca a turturelelor spre toamnă... Când i-am lăudat versurile, a înălţat din umeri: „Versurile se desprind din noi ca frunzele moarte din copac” Apoi, continua regina: „Mi-am dat foarte bine seama că din tot ce i-am oferit în timpul vizitei, ceaşca de ceai pe care i-am servit-o eu însămi a fost singurul lucru ce i-a făcut plăcere – ceva ce semăna cu sentimentul unui zeu servit de o muritoare”. Toate astea par acum himere îndepărtate. Dar am toate motivele să cred că oamenii (în general) cred în himere, din dorinţa de a afla că ele au existat cândva, că au fost adevărate şi pe vremea lui Heracle, dar şi-n ziua de azi sunt la fel, ori, că în sfârşit a venit vremea ca omenirea de care vorbea Eminescu să se pregătească tot timpul pentru astfel de încercări ale vieţii. Şi să-şi pună întrebări. Tărâmul fără de Moarte numit literatură, (ca un înger păzitor) îmi spusese, în subconștient: „Tu ţi-ai ales meseria asta. Văd că te chinui, dar tu crezi că eu nu văd cât te chinui?”. E seară. De-acum va înceta şi larma „greierilor” prin copaci, a vietăţilor sub cântecul cărora îmi petrec şi eu gândurile, ca un ecou al decroşării, sfâşierii. Nu cumva visez ca și Gogol în prisaca lui? Și credeți cumva că vă spun niscaiva basme? Păi, îmi suflă Gogol la ureche: „Și se mai spune că basmele mint! Pe dracu mint!” Și mi-am amintit de visul din care s-a trezit Gavrilescu din „La țigănci” a lui Mircea Eliade. „- Hildegard? – exclamase el lăsând să-i cadă pălăria din mână. ” „- De când te aștept, spuse fata apropiindu-se de el. Te-am căutat peste tot!”. În partea a doua a cărții „Serile în cătunul de le Dikanka”, începând cu prima povestire „În noaptea de ajun”, începem să credem că Gogol avea năzăriri. Păi cum așa? Unui prisăcar nu-i este dat a vedea decât albinele sale, nicidecum moroi ori zgubilactici drăcușori. O, sărman copil! Din copilărie ți-a fost dat să ai doar năzăriri, cum mă avertizase tata, cândva, la mormântul fraților mei decedați din pruncie. Tabloul copilului pierdut printre acele morminte, doar cu căpătâiul de lumânare între degete, a fost înlocuit de tabloul celui aplecat peste coala de scris, a omului care scrie. Dar, mă simt furat de nostalgia unui trecut în care aş vrea să mă întorc. Închid ochii, în încercarea de a-mi reaminti acele timpuri. Mâna care scrie rămâne o vreme suspendată în aer. Oare, ce mi s-a furat, de-a lungul anilor, de nu mai pot folosi lanterna magică, cu care, pe atunci, imaginaţia lucra fără nicio chemare?

           Ce simplu ar fi să înalţ acelor clipe un poem… Un poem gogolian! Aşa cum o făcea Zaharia Stancu când îi spunea ciocârliei să-i cânte un cântec de aur: „Stau lângă soare şi eu, nu ard, nu m-aprind, / Stau lângă soare şi cânt, / Grâul se scutură greu, pe pământ…”. De aceea, mâna stă suspendată în aer. Şovăie… Poemul acesta s-a mai scris. Dacă aş fi cititorul de dincolo de imaginea tabloului prezentat, oare, ce mi-aş dori? Ştiu şi eu, că o lume pe care scriitorul ar vrea să o redea cititorului, trebuie clădită cu toată iubirea, ca să poată privi, liniştit, de acolo, de sus, spre ea. Lumea asta va fi ca via, pe care ai sădit-o cu propriile mâini. Numai rodul viei, pe care ai îngrijit-o cu propriile mâini, poate să fie de aur curat, ca grâul poetului amintit.  

            Măi ce de gânduri mă asediază, odată cu venirea toamnei! Ca ȋn final, aici, ȋn prisaca mea, să mă simt ca un lup hăituit de ambele părţi: scrisul și farmecul gogolian pândind lacătele sufletului, cât și vicleanul gând ascuns pe marginea acestei coli de hârtie, la un loc ȋnger și drac, fiecare, trăgând sforile, precum acest vânt neprielnic întoarcerii albinelor către stup.  

Vizualizări: 331

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitări! Ador prisaca asta! :)

Felicitări! :)

L-aș fi vrut mai aplicat pe subiect. Totuși îl consider o reușită!

Prețuire,

da Coza

Felicitări și pentru eseu! Admirație!

Da!Stiu... Ideea era ca Gogol desi a carat ca o albina in stupul literaturii ruse, a fost nimicit de societate si ignorat daca nu umilit fara motivatie! Asta le-a fost recunostinta semenilor sai pentru truda sa. Suferinta indurata nu era indreptatita, ca si albinele mele, carora nu le-am facut ce trebuia la timp si vremea potrivnica: ploi, vinturi si capriciile vremii (cind frig-cind cald) le-au pricinuit multora: moartea, desi ele au muncit toata vara sa umple stupul cu miere. Umorul lui Gogol s-a transformat in suferinta si durerea cu care l-a ingenunchiat societatea nerecunoscatoare. Albinele mele, nici ele n-au beneficiat de atentia mea. Anul acesta, peste 10 stupi mi-au murit! ASTA n-am reusit sa scot in evidenta... Mi s-a parut o pagina A4 prea putin. Trebuiau macar 2!dar astea sunt regulile! Noi nu ne-am conformat.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 59 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rapsodie de Martie a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haide a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Haide a lui Răduță If. Toader
cu 1 oră în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 6 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 6 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 6 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 6 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 8 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 8 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 8 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 9 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 9 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor