el, era prototipul omului dublu. nu era masiv. în toată alcătuirea sa intrau câteva elemente strategice, bine definite de urmuz în  pâlnia şi stamate, doar că totul era dublat, adică multiplicat cu doi, un fel de bis în toate cele. statura sa şi contrastatura îi aduceau o anume notorietate în cercul de prieteni ai butoiului de care nu se despărţea  decât lunea, când se ducea la serviciu. de fapt la serviciu se ducea numai unul din el, celălalt număra într-o manieră personală, lirică până la guler, stelele de pe umerii generalilor rusi. locuia într-un cartier sărăcăcios, de la marginea epocii fanariote, iar drumul până la serviciu  îi era adeseori presărat cu atentate la integritatea celor trei ţinuturi franceze, alsacia şi lorena. cu ultima avea o relaţie de amor, în nopţile pline de farmece şi alte tertipuri ale poeziei cu clar de lună. mergea pe drum, cu capul plecat, trist ca o livadă culeasă, conştient că drumul pâinii zilnice trebuie făcut cu grija unui astronom ce şlefuişte lentila telescopului. norocul său era că avea un şef bun. fusese soldat în războiul stelelor seria VI şi cunoscând supliciile la care se expuneau sbordonaţii, uneori mortale, aplica tactica fiului risipitor ajuns la ananghie iertând micile deraieri, de la ora de vară, ale angajaţilor săi. întârziase şi de data acesta.şeful era în toane bune. nu l-a mustrat. i-a făcut semn să spele putina. el era specialistul în spălat recipiente din stejar, dud,salcâm şi frasin.specialistul în ras putini, celălalt el,  cum rămânsese acasă, era semn că rasul putinii rămânea problema altor popoare migratoare. el avea un fel ciudat, dar bun în esenţă, de a lăsa în structura micromoleculară a fibrei de lemn spălat, o anume cantitate de săruri minerale care dau  whiskiului acea aromă deosebită , cântată de păstorel în celebrele sale epigrame despre atila prin kurdistanul sălbatic. azi avea de spălat şapte putini.atît prezisese nostradamus într-un catren descifrat de serviciile de decriptare ale armatei britanice.la treabă, îşi zise el, străpuns de ideea că nerealizarea planului ar putea pune în pericol noua ordine mondială, apoi căzu la podea.din tâmplă i se scurgea un firişor subţire de sânge albastru.în câteva clipe se făcu în jurul său un cerc de amici gata pentru orice. unul îi făcea masaj cardiac în timp ce o ea îi ştergea tâmpla cu rezervorul stiloului. un altul făcea atâta tărăboi încât salvarea ajunse înaintea apelului telefonic. asta i-a salvat ultimile clipe din viaţă. cu ele salvate, se ridică de jos într-un ralanti surâzător, şi plecă spre institutul de medicină legală, pentru analiza adeneului şi stabilirea cu exactitate a liniei genealogice. vezi doamne, el nu ştiuse de originile sale aristocratice, bunicuţa nu-i arătase adevărata sa descendenţă dublicitară, vezi doamne. speriat şi cu un pachet de prăjituri în mână, ajunse la uşa institutului şi celălat el. plângea. natura sa umană, pieritoare, supusă transfuziilor ordinare cu sânge roşu, rusesc, de mujic sănătos căruia nu-i treceau nici gloanţele prin cap, darmite o biată idee despre echlibrul de forţe geostrategice, îl făcea mai cristalin decât un pahar de bohemia. un doctor legist, care vedea prin el războiul celor două roze, îl întrebă cu ce prilej şi dacă îl poate ajuta cu ceva. nu cred că sunt în ţara mea, gândi celălalt el, aşa ceva este din basmul făt-frumos şi lumea fără balcani. sunt răscolit de patimi şi nelinişti ca bizanţul de priviri pofticiose, zise celălalt el, venit în căutarea lui şi care  abia acum observă pachetul cu prăjituri din care legistul mâncase trei. o luă la fugă pe coridoare, cu o armată de lefegii pe urmele sale agitând săbii,suliţe, furci,topoare până când se izbi puternic de ceva veneţian. liniştit, el şi celălalt el, trecu în încăperea cu putini.   

Vizualizări: 177

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Interesant și drăguț text. Portretul unui individ cu dublă identitate, dublu comportament. Foarte complicată ființă, care nu-și găsește locul, care este bântuit de ancestral, dar care trebuie să trăiască în prezent. Nu este ușor să fii astfel...

Textul poate fi: satiric, fantastic, filosofic sau toate la un loc. Scris ca o însemnare de agendă, fără a respecta rigorile limbii române, rămâne, prin urmare o notare, eventual pentru un portret al viitoarei proze.

statura sa şi contrastatura îi aducea - aduceau

Am citit cu plăcere,

Sofy

Textul este spectacolul unui jongleur, un abil mânuitor de cuvinte care dă textului o tentă umoristică. Îmi plac asemenea texte, dar vine Putin și de aceea șterg putina, mi-e că mă anexează :)

Interesanta aceasta abordare  a dublei personalitati a unui individ.  Ideea de dedublare , în psihologie, reprezintă o tulburare psihică manifestată prin disocierea personalităţii unui individ în una normală şi alta morbidă, fiecare dominand alternativ şi determinand un anumit comportament. 

 Frumos scris! Mi-a placut!

Interesantă ideea! :)

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rapsodie de Martie a utilizatorului Floare Arbore
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haide a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Haide a lui Răduță If. Toader
cu 3 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 4 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 4 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 4 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 6 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 8 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 9 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 9 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 9 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 10 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 10 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 10 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 11 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 11 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 11 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 11 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor