MESAGERUL

Personajele: Dorian, Dinu, Sandu, Barmanul, Nevasta Luminiţa, Preotul, Copilul, Maria.

ACTUL I

Decorul: O stradă; o cafenea micuţă în incinta căreia se poate zări o măsuţă, două scaune, un minibar; o bancă în faţa unei cafenele; imaginea unor case în fundal, una dintre case are ferestrele deschise; imaginea unei biserici.

Personajele: Dorian, Sandu, Barmanul, Nevasta Luminiţa, Dinu.

(Dorian merge pe stradă. Are şi o sacoşă a cărei mâner parcă ar fi gata să se rupă sub povara încărcăturii. El se întâlneşte în faţa cafenelei cu Sandu.)

Dorian: Salut, Sandule!

Sandu: Lume nouă! Eşti scump la vedere, Doriane!

Dorian: Am fost ocupat.

Sandu: Să intrăm în cafenea să mai schimbăm două vorbe.

(Dorian şi Sandu intră în cafenea şi se aşează la masă. Barmanul se apropie de ei.)

Barmanul: Vă servesc cu ceva domnilor?

Sandu: Două cafele.

Baramanul: Imediat.

Sandu: Ce mai spui că faci Doriane?

Dorian: Construisc. Fac câteva modificări la casă. Am mai făcut două camere. Spunea nevasta că şi-ar aduce părinţii de la ţară ca să locuiască la noi şi este prea puţin spaţiu.

Sandu: Ţi-a pus Dumnezeu mâna-n cap. Alt chin nici nu-ţi trebuie, decât să stai cu socrii.

(Barmanul le aduce cafeaua.)

Dorian: Mulţumim. Cât costă?

Barmanul: 5 lei.

(Dorian plăteşte cafeaua. Barmanul pleacă.)

Sandu: Mâine fac eu cinste.

Dorian: Să nu uiţi!

Sandu: S-a făcut tare frig afară. E o seară urâtă.

Telefonul lui Dorian a început să sune. Şi-a încetat sunetul până să-l găsească Dorian prin buzunare.

Dorian: Iarăşi au sunat.

Sandu: Cine?

Dorian: Clopotele.

Sandu: Care clopote?

Dorian: Clopotele. A sunat telefonul. Mii de clopote. Mii de nervi.

Sandu: Înţeleg.

Dorian: Ce înţelegi?

Sandu: Nimic.

Dorian: M-a sunat nevasta. Glasul nevestelor este aducător de necaz.

Sandu: E mai blând clopotul de la biserică ce vesteşte moartea vreunui necăjit.

Dorian: Măcar acela s-a scăpat.

Sandu: De nevastă?

Dorian: De toate.

Sandu: De prea mulţi nori şi prea puţin soare.

Dorian: De o viaţă lipsită de libertate.

Sandu: Eşti prizonier?

Dorian: Prizonierul clopotelor.

Sandu: Care clopote?

Dorian: Nevasta.

Sandu: Ce legătură au clopotele cu nevasta?

Dorian: Au legătură. Te învârţi în cercul sonor al fiecăruia. Am ajuns fără pic de personalitate. Până şi gândurile îmi sunt impuse.

Sandu: De nevastă?

Dorian: De nevastă. Au cântat clopotele şi nevasta a început.

Sandu: Sună ...

Dorian: Iarăşi ... (Răspunde la telefon.) Alo! ... Sunt cu Sandu ... Am ieşit în oraş la o cafea ... O să dorm la noapte ... Mie nu-mi provoacă insomnii cafeaua ... Nu am uitat ... Am cumpărat şi lapte ... Pâinea am luat-o de la Viorel ... Nu. A fost închis la Nicu ... Nu am ajuns prea târziu. A fost închis toată ziua ... O să vin acasă ... În treizeci de minute ajung ... Acum nu pot ... M-am întâlnit cu un vechi prieten ... Nu dorm la el ... Nu mă primeşti în casă dacă nu ajung în cinci minute? ... O să vorbesc cu Dinu să-mi împrumute un colţ din banca lui ... Plouă la noapte? ... Nu, nu pot ajunge în cinci minute ... Nici în zece minute. E cale de douăzeci de minute până acasă ... Bine, în douăzeci de minute ... Mă grăbesc ... Nu mai beau cafeaua ... Acum plec. (Închide telefonul.)

Sandu: Cred că nevasta ta provoacă mai multă insomnie decât o ceaşcă de cafea.

Dorian: Nevasta. E insomnia vieţii mele. E cloptul ce pătrunde în fiecare particulă a făpturii.

Sandu: De ce nu te eliberezi?

Dorian: Vezi tu? E ca un viciu. Fără această închisoare mă dezechilibrez. Alerg ca un om turmentat în furtună şi nu ştiu pe care cale să pornesc. Mă împleticesc şi cad. De ameţeală nu-mi mai pot ridica corpul greu. Am devenit dependent de acest drog. Nevasta este clopotul vieţii mele.

(Telefonul a început să sune din nou.)

Sandu: Sună clopotele!

Dorian: (Răspunde la telefon.) Alo! ... Am plecat ... Iarăşi nebun? ... Eu nu te-am jignit pe tine ... Mă descurc şi singur ... Fără tine sunt pierdut? ... Da. Sunt în drum spre casă. (Închide telefonul.)

Sandu: De ce îi permiţi să te jignească?

Dorian: Mă simt ca un puşti pălmuit pe nedrept. Te las, Sandule. Mai vorbim.

Sandu: Să fii puternic, Doriane! Impune-te şi tu!

Dorian: Ne mai auzim.

(Dorian părăseşte cafeneaua purtând povara plasei. El păşeşte pe stradă şovăind. Din loc în loc se opreşte. La un moment dat aude clopotele bisericii şi nu mai face niciun pas. Se aşează pe o bancă ivită în calea sa şi începe să vorbească cu eul lui interior.)

- Mii de clopote! Toată viaţa mi-a fost marcată de sunetul clopotelor. Totul a început într-o zi mohorâtă de toamnă. Eu mă întorceam de la grădiniţă şi clopotele bisericii au început să sune. Au sunat o dată lung, s-au oprit o clipă şi au început să sune a doua oară, pe urmă a treia oară, mai pe urmă a patra oară, apoi au amuţit. Am auzit o bătrânică spunând că aşa trag clopotele când moare un bărbat. Am priceput. A murit cineva. Biserica era în colţul străzii, grădiniţa peste drum de ea. Casa mea era la nici o sută de metri. În ziua aceea nu a venit nimeni după mine la grădiniţă. M-a ajutat educatoarea să traversez strada spunându-mi că mă urmăreşte cu privirea până ajung acasă. Privirea educatoarei parcă erau clopotele bisericii ce nu mai răguşeau. O cârpă neagră se zărea fluturând în colţul drept al uşii. Am ajuns acasă. Uşa casei a fost deschisă larg în acea zi. M-am gândit că a deschis-o vântul. Am încercat s-o închid dar m-a oprit glasul bunicii care mi-a pătruns în suflet ca un clopot. „Las-o deschisă! A murit bunicul tău.“ A murit bunicul. Nu înţelegeam prea bine ce însemna acest lucru. Ştiam că dacă moare cineva, pe acel cineva n-o să-l mai vezi niciodată. Nişte picături de apă mi-au umezit ochii şi mi-au pătat obrajii. A murit bunicul. Şi bătrânica aceea spunea că a murit un bărbat. Sunetul clopotelor ce a agitat văzduhul cu o clipă înainte a început să-mi asurzească inima. Sunau atât de viu. Aveam impresia că n-or să mai tacă niciodată, că or să mă urmărească pretutindeni şi m-au urmărit. Am început să visez noaptea acel sunet. Pe urmă am mers la şcoală. Clopoţelul ce anunţa ora avea un glas stins. Mi s-a spus să învăţ ca să pot reuşi în viaţă. Erau prea multe informaţii. Clopoţelul mă anunţa că mai am mult de învăţat şi niciodată suficient. Clopoţelul vioi ce anunţa pauza aducea cu sine acel zumzet de glasuri ce evadau din sălile de clasă. Pe zi ce trecea sunetul clopotelor mă urmărea treptat. Bunica m-a luat de mână şi m-a dus la biserică. În timp ce mă apropiam de biserică paşii îmi erau acompaniaţi de sunetul clopotelor. Sunetul lor anuţa începerea Sfintei Liturghi. Îmi spunea bunica că sunetul clopotelor cheamă oamenii duminica dimineaţa la biserică ca să se întâlnească cu Dumnezeu prin rugăciune. M-am dus şi eu să-L întâlnesc. Am încercat să mi-l imaginez pe Dumnezeu pretutindeni, până şi în glasul clopotelor. N-am învăţat odată lecţia la istorie. Era o lecţie despre Unirea Principatelor Române din timpul lui Alexandru Ioan Cuza, 24. 01. 1859. Eu i-a cerut lui Dumnezeu să-mi rezolve problema şi să-mi dăruiască un zece. Profesorul de istorie mi-a evaluat în acea zi cunoştinţele şi am primit nota patru. Am înţeles că fără muncă nu poţi să faci niciun pas în viaţă. Iluzile te izbesc cu capul de pereţi când ţi-e lumea mai dragă şi te trezeşti fără niciun scop. Ştiam că nu sunt un geniu dar trebuia să muncesc. Am muncit cât am putut şi am devenit inginer în construcţii. Pe urmă m-am însurat. Clopotele bisericii mi-au spus că viaţa mea se va schimba. Îmi era teamă de acestă schimbare. Aş fi dorit să fug dar ochii miresei mă ţintuiau pe loc. Atunci ochii păreau a fi două clopote aflate în prim exerciţiu. Acum glasul ei a luat locul imaginii.

(Telefonul a început să sune.)

Dorian: Din nou sună clopotele. Ea este. (Răspunde la telefon.) Alo! ... Cât este ora? ... E ora 21? ... Am întârziat o oră? ... Am obosit şi m-am aşezat pe o bancă ... Nu e banca pe care care doarme Dinu. E o altă bancă ... Pot să rămân pe bancă ... Nu doar noaptea acesta, ci în fiecare noapte ... Ştiu că tu eşti bună şi mă înţelegi ... Nu mă mai înţelegi? ... Mă laşi să mă descurg singur? ... O să mă ierţi. ... Spui că nu mă mai ierţi? ... Cu ce am greşit aşa de rău? ... Nu am băut cafeaua cu Sandu ... Am întârziat, pentru că m-am aşezat pe bancă şi m-am lăsat pradă gândurilor. Nu am ce lucra pentru că m-am lăsat pradă gândurilor? ... Te rog să nu mai fii rea! ... Da, vin acum ... Mulţumesc că m-ai iertat.

(Dorian închide telefonul şi-l pune în buzunar. Uită să se ridice de pe bancă. Câteva momente este foarte tăcut. Un câine se apropie de el.)

- Te-ai rătăcit şi tu în noapte? Te-au speriat şi pe tine clopotele? Pe mine clopotele mă urmăresc pas cu pas. Nu pot să clipesc, că îmi şi sar în spate. Sunt atât de grele, încât mi-au arcuit coloana. Înţelegi ce îţi spun? (Câinele se uita nedumerit la Dorian) Ce să înţelegi? Probabil ţi-ai pierdut clopotul şi ai fost alungat. Acum rătăceşti pe străzi. Şi eu am fost la un pas de a fi alungat. Atunci nu mai erai singur. Am fi rătăcit împreună. Eu mai am de aşteptat. Până când o să aştept, nu se ştie. E posibil ca să ai un tovarăş chiar în această noapte. Ea este foarte rea. Încuie uşa atunci când întârzi şi refuză să mă primească în casă. Poate că în acestă noapte o s-o închidă pentru totdeauna. Acum trebuie să plec, căci mă aşteaptă ea.

(Dorian se ridică de pe bancă şi porneşte spre casă. De acestă dată uită să mai care povara plasei. Câinele îl urmează. Dorian se opreşte în faţa casei cu ferestrele deschise.)

- Luminiţo, deschide te rog uşa, că am ajuns!

(La geam se iveşte chipul soţiei lui, Luminiţa.)

Luminiţa: Ai mai întârziat o oră. În noaptea acesta o să dormi afară.

Dorian: E foarte frig afară şi nici nu mă simt foarte bine.

Luminiţa: Să bei cafeaua cu prietenii te-ai simţit bine?

Dorian: Măcar de aş fi băut cafeaua.

Luminiţa: Mai eşti şi ironic.

Dorian: M-am simţit rău. M-a luat un rău de la suflet şi m-am aşezat pe o bancă. Nici nu am simţit cum a trecut timpul.

Luminiţa: Eşti un vagabond asemenea câinelui ce se gudură pe lângă picioarele tale.

Dorian: Măcar el mă înţelege.

Luminiţa: Firesc că te înţelege, doar este vagabond ca tine.

Dorian: Deschide te rog uşa!

Luminiţa: Nu.

Dorian: De ce?

Luminiţa: Pentru că nu meriţi să dormi în casă lângă mine. Te-ai gândit un moment la mine în timp ce vagabondai? Nu şti cât de mult te-am aşteptat să ajungi acasă?

Dorian: Dacă ai aşteptat atât de mult să ajungi acasă te rog să îmi deschizi uşa, căci am ajuns.

Luminiţa: Eu nu deschid uşa unui om ce nu se gândeşte o clipă la mine.

Dorian: În fiecare clipă mă gândesc la tine. Ai intrat în viaţa mea ca un cântec de clopot.

Luminiţa: Nu înţeleg.

Dorian: De fiecare dată când clopotele încep să bată te gândeşti că ele anunţă ceva. Ele pot să anunţe un eveniment fericit sau o nenorocire.

Luminiţa: Aşadar atâta de mult mă iubeşti, încât mă consideri o nenorocire, un dezastru în viaţa ta?

Dorian: Mereu înţelegi ce doreşti tu.

Luminiţa: Şi ce ar trebui să înţeleg?

Dorian: Că e noapte, afară este frig şi eu nu mă simt bine. Că aştept să deschizi uşa casei.

Luminiţa: Uşa acestei case va rămâne mereu închisă pentru tine.

Dorian: E casa moştenită de la părinţii mei.

Luminiţa: Pe care ai pierdut-o când mi-ai făcut-o cadou la nuntă.

Dorian: Observ că ai o memorie bună.

Luminiţa: Plasa cu alimente?

Dorian: Am uitat-o pe bancă.

Luminiţa: Şi eu o să uit de tine.

Dorian: Dacă acest lucru îţi doreşti.

(Luminiţa a închis ferestrele.)

Dorian: (Adresându-se câinelui.) Vino! Începând din acestă noapte nu vei mai fi singur. Vom fi doi vagabonzi.

(Câinele s-a mai gudurat o clipă pe lângă Dorian, pe urmă a luat-o la goană.)

Dorian: Şi tu mă părăseşti. E şi firesc. Nu am avut nici măcar un colţ de pâine pentru tine. Poate am noroc şi mai găsesc plasa pe bancă.

(Dinu s-a apropiat de banca din faţa cafenelei.)

Dinu: Se pare că în noaptea acesta o să am ce mânca.

(Dinu a luat plasa şi a plecat cu ea.)

(Dorian ajunge în faţa cafenelei şi se aşează pe bancă.)

Dorian: Am pierdut şi plasa. Clopotele mi-au purtat ghinion.

ACTUL II

Decorul: Un parc pe aleile căruia sunt amplasate câteva bănci.

Personajele: Dorian, Dinu.

(Dorian este întins pe una dintre bănci şi doarme. La un moment dat de el s-a apropiat Dinu care era în trecere pe acolo. S-a uitat lung la Dorian şi l-a atins ca să-l trezească.)

Dinu: Doriane?

Dorian: Dinule?

Dinu: Ce-i cu tine în parc? Ţi-e rău?

Dorian: Mă odihneam.

(Dorian se ridică în şezut.)

Dinu: Ciudaţi sunteţi voi bogaţii. V-aţi plictisit de traiul bun de acasă şi veniţi la o clipă de somn în parc.

Dorian: Dacă aşa spui tu.

Dinu: Am crezut că am concurenţă. Eram pregătit de atac. Nu permit ca un alt om al străzii să-mi ocupe teritoriul.

Dorian: Chiar ai concurenţă, Dinule.

Dinu: Unde-i?

Dorian: Cine?

Dinu: Concurenţa.

Dorian: În faţa ta.

Dinu: Nu o văd.

Dorian: Cum să nu o vezi? Eu sunt.

Dinu: Nu mai înţeleg nimic.

(Dinu se aşează şi el pe bancă lângă Dorian.)

Dorian: M-a alungat nevasta de acasă.

Dinu: Vă împăcaţi voi. Nu alungi nici câinele de acasă, cu atât mai mult omul.

Dorian: Nu ne mai împăcăm Dinule. Eu nu mai pot. Asta nu este viaţă. Mai bine gust libertatea străzii.

Dinu: Să şti că pe tine te las să locuieşti pe teritoriul meu.

Dorian: Poate eşti şi tu ca nevasta mea. Îmi pui reguli. Mă cerţi.

Dinu: Eu am alte reguli.

Dorian: Îţi mulţumesc Dinule dar eu m-am săturat de reguli. Nu mai suport să fiu dirijat. Vreau libertate.

Dinu: Regulile mele sunt simple, atât de simple ca şi sunetul clopotelor de la biserică.

Dorian: Iarăşi clopotele. Fug de ele şi ele vin după mine.

Dinu: Ce ai cu sunetul clopotelor?

Dorian: Ce găseşti tu simplu în sunetul clopotelor? E un adevărat labirint acest sunet. Clopotele sună şi omul nu pricepe ce le-a apucat. Pot să sune a viaţă sau pot să sune a moarte. Cum deosebeşti tu acest glas?

Dinu: Nici acest lucru nu ai învăţat până acum? Când este slujbă la biserică sunetul clopotelor curge lin, când moare omul sunetul clopotelor este întrerupt, dacă decedatul este o femeie sunetul este întrerupt de trei ori, iar dacă este bărbat sunetul este întrerupt de patru ori.

Dorian: Prea mult se tânguiesc clopotele. Nu le pasă că anunţă viaţa sau moartea. Ele plâng neîncetat.

Dinu: Pentru oamenii străzii clopotele sunt o binecuvântare. Ele anunţă posibilele pomeni.

Dorian: Nu am nevoie de pomeni. Nu am nevoie de clopote. Clopotele mi-au distrus viaţa.

Dinu: Se pare că tu ai ceva cu clopotele. Eşti neam cu Mişu, cel care a murit strivit de clopot în timp ce trăgea de el cu sete în clopotniţa bisericii?

Dorian: Nu am cunoscut niciun Mişu şi nici nu mi-aş fi dorit să-l cunosc.

Dinu: După ce o să faci cunoştinţă cu strada o să iubeşti clopotele.

Dorian: Niciodată.

Dinu: Încă nu ţi-e foame.

Dorian: Niciodată nu mi-e foame de clopote.

Dinu: Gândeşti altfel decât pot eu să înţeleg.

Dorian: Când mi-e foame o să muncesc. O să descarc marfă, o să dau cu sapa ...

Dinu: E greu să găseşti de lucru.

Dorian: Dacă nu o să găsesc de lucru, nu mănânc.

Dinu: Tu ai mai multe şanse. Eşti foarte priceput în construcţii. Am găsit ziarul Ultima oră pe una dintre bănci. L-a abandonat vreun pasionat de lectură.

(Dinu scoate din buzunar un ziar.)

Dinu: Poftim. Citeşte anunţurile! E posibil să găseşti un loc de muncă. Aş citi eu anunţurile dar nu citesc prea bine. Eu am cam fost certat cu şcoala.

(Dorian ia ziarul de la Dinu şi începe să citească.)

Dorian: Angajez salahor. Intenţionez să constuiesc o clopotniţă nouă la biserica veche a oraşului. Detalii veţi putea obţine la numărul de telefon 013131313.

Dinu: Ţi-am spus eu că o să-ţi găseşti ceva de lucru.

Dorian: Clopotniţă.

Dinu: Ce contează ce este?

Dorian: Tot ce este legat de clopote mă deranjează.

Dinu: Eu te sfătuiesc să faci un tratament.

Dorian: Nu există niciun tratament care să mă scape de ele.

Dinu: E problema ta dacă refuzi să te angajezi.

Dorian: Am crezut că odată plecat de acasă o să fiu liber. Nu s-a întâmplat acest lucru. Clopotele mă înlănţuiesc pe oriunde calc.

Dinu: Eu spun să încerci.

Dorian: Nici eu nu găsesc o altă portiţă.

Dinu: Până la urmă rămân singurul stăpân pe teritoriul meu.

Dorian: Te las. Mă duc să mă angajez.

(Dorian pleacă.)

Dinu: Singur şi stăpân pe toate străzile din cartier. S-a dus să muncească ca un fraier. Spune că lui nu-i plac pomenile. E prea mândru. Îl cunosc de mic. Eram vecini. Îmi amintesc că a aruncat într-o zi clopotul de la gâtul vacii în râu. Încă din copilărie îl obsedau clopotele. S-a dus să aducă vaca de la păşune şi nu mai suporta tânguitul clopotului şi a scăpat de el aruncându-l pe apă. A luat o bătaie zdravănă de la Iliuţă, tatăl său, fie iertat. Spatele i-a fost umplut de vânătăi. Cu toate acestea Dorian n-a scos un geamăt, n-a vărsat nicio lacrimă. A strâns toată durerea în el ca pe un urlet. De mic era mândru. De mine dacă se apropia mama cu nuiaua şi începeam să mă bocesc, de îi era şi teamă s-o mai folosească. E mai bine cum sunt eu. Mie nu-mi pasă nici de clopote, nici nu am grija zilei de mâine. E obositor să gândeşti prea mult. Aceştia care gândesc prea mult mor repede. Mie îmi place viaţa. Astăzi pică o pomană. Mâine mă lenevesc la umbră. Poimâine îmi zâmbeşte vreo fetişcană. Nimic ciudat în gândirea mea. Niciodată nu mi-a plăcut să mă complic. Viaţa aceasta este aşa de scurtă şi eu să o înnod? Las pe alţii să facă acest lucru. Eu sunt fericit în lumea mea. Ei aleargă după fericire, se complică şi nu ajung s-o guste niciodată. Eu sunt liber ca o pasăre. N-am iubit niciodată colivia. Îi las pe alţii să-şi construiască colivii şi să se închidă în ele. Viaţa o guşti în libertate. Colivia te îngrădeşte. Dorian s-a prins în colivia clopotelor. Crede că dacă fuge de ele o să scape. Nu o să scape niciodată de propria-i colivie. Odată captivă, pasărea nu se mai descurcă în sălbăticie.

ACTUL III

Decorul: Interiorul unei biserici: două icoane aşezate pe câte un tetrapod, o masă lângă una dintre icoane, câteva scaune mai în spate şi un dulap, o sobă.

Personajele: Dorian, Dinu, Preotul, Copilul, Maria.

(Dorian era aşezat pe un scaun din incinta bisericii. În biserică a intrat Dinu.)

Dinu: Doamne ajută!

Dorian: Multă sănătate, Dinule.

Dinu: Am auzit că după ce ai finalizat construcţia clopotniţei te-a angajat preotul paroh clopotar.

Dorian: Acesta a fost destinul meu.

(Dinu se aşează şi el pe un scaun.)

Dinu: Ai fost pasionat de clopote.

Dorian: Şi încă cum! Le iubesc.

Dinu: Unde locuieşti tu acuma?

Dorian: În clopotniţă.

Dinu: Cum în clopotniţă?

Dorian: Mi-a dat voie părintele să construiesc o cămăruţă mică lângă intrarea în turnul bisericii. S-a gândit că este mai bine să fie un om de încredere tot timpul la biserică, atât ziua, cât şi noaptea.

Dinu: A făcut bine.

Dorian: Am fugit de un clopot şi am dat de altul. Acesta, al doilea, o să mă bage în mormânt.

Dinu: Este firesc. O să tragă şi după tine când mori.

Dorian: Mai pune şi tu sare pe rană.

Dinu: Eşti rănit?

Dorian: Da.

Dinu: Nu am sare la mine.

Dorian: Ai vorbe bune.

Dinu: Eu ştiu vorbă multă.

Dorian: Se vede.

Dinu: Când este frig noaptea mă primeşti şi pe mine în clopotniţă?

Dorian: E frig şi în clopotniţă, Dinule.

Dinu: Nu există încălzire în biserică.

Dorian: Doar în timpul slujbelor.

Dinu: Şi ce faci toată iarna?

Dorian: Mă încălzesc cu răceala glasului de clopot.

Dinu: Mai bine te invit în locuinţa mea de iarnă.

Dorian: Care e locuinţa ta de iarnă?

Dinu: Vechile garaje. Putem face şi foc. Iarna trecută am ars toţi brazii ce au fost aruncaţi la gunoi după Crăciun.

Dorian: Eu aici lucrez, Dinule. Fie că este vară sau iarnă eu nu am voie să-mi părăsesc locul de muncă.

Dinu: Eşti ca într-o închisoare.

Dorian: Cea mai cumplită închisoare, o închisoare de clopot.

Dinu: E amuzant.

Dorian: Ce este amuzant?

Dinu: Toată viaţa ai fugit de clopote şi tot de ele ai dat.

Dorian: Nevasta mea ce mai face?

Dinu: Nu mai este.

Dorian: Cum nu mai este?

Dinu: Nu mai este nevasta ta.

Dorian: Din câte ţin minte nu am divorţat de ea.

Dinu: Nu a fost nevoie să divorţezi tu. S-a încurcat cu un avocat. Eşti divorţat de ea şi nici nu şti. După ce ai plecat de acasă a spus la toată lumea că a reuşit să arunce în sfârşit gunoiul afară.

Dorian: Eu eram gunoiul? Atâta am însemnat eu pentru ea.

Dinu: Ai fost bun până ce i-ai făcut cadou casa şi ea s-a văzut stăpână. Şi-a adus şi familia în casă iar tu erai în plus. Erai ca un rest alimentar expirat ce trebuia aruncat.

Dorian: Eu gunoi?

Dinu: Nici ei nu i-a mers prea bine.

Dorian: O omor.

Dinu: Nu este necesar.

Dorian: Eu gunoiul ei.

Dinu: Ai fost. Acum ea nu mai este.

Dorian: Cum nu mai este?

Dinu: Nu ţi-am spus că nu mai este necesar să o omori?

Dorian: De ce?

Dinu: Pentru că este moartă.

Dorian: Pentru mine.

Dinu: Pentru viaţa aceasta.

Dorian: Când a murit?

Dinu: Cu o lună în urmă, în decembrie.

Dorian: De ce?

Dinu: Îţi aminteşti când ai tras tu mult clopotele?

Dorian: De Sfântul Nicolae.

Dinu: Atunci le-ai tras, Doriane! S-a umflat râul. Tu ai anunţat oamenii să se adăpostească din faţa viiturii prin sunetul de clopot.

Dorian: Am devenit mesagerul nenorocirilor de când sunt clopotar.

Dinu: Nevasta ta nu a vrut să părăsească casa şi să stea la adăpost. Nici părinţii ei nu s-au obosit să facă acest lucru. Râul a venit mânios. Un trunchi de brad a fost azvârlit de râu în fereastră şi nevasta ta Luminiţa a murit zdrobită de greutatea lemnului. Părinţii ei au încercat să o salveze şi au fost luaţi de apele învolburate.

Dorian: Au murit toţi?

Dinu: Toţi Doriane. I-a măturat râul ca pe un gunoi.

Dorian: Şi bradul acela şi-a găsit loc doar pe fereastră?

Dinu: Toate se întorc în viaţă.

Dorian: Au murit mulţi luna trecută. A obosit şi clopotul de atâta tânguire.

Dinu: Casa ta a fost tare. Nu a avut prea multe stricăciuni. După ce s-au retras apele avocatul a reparat-o şi s-a mutat acolo.

Dorian: În casa mea?

Dinu: În casa pe care ai pierdut-o demult.

Dorian: Aproape că am uitat.

Dinu: Care mai este viaţa ta?

Dorian: Trag clopotele. Sunt mesagerul slujbelor, a nenorocirii şi a morţii.

Dinu: De ce spui acest lucru?

Dorian: Când se botează omul trag clopotele?

Dinu: Nu.

Dorian: Când se cunună omul trag clopotele?

Dinu: Nu.

Dorian: Când moare omul trag clopotele?

Dinu: Da.

Dorian: Nu am înţeles niciodată de ce clopotele cheamă oamenii la rugăciune, îi avertizează de pericol, anunţă trecerea omului în nefiinţă dar nu vestesc botezul şi nunta.

Dinu: Niciodată nu m-am gândit la acest lucru.

Dorian: Vezi tu, Dinule, pe mine mă obsedează gândul acesta. Încerc să dezleg acestă enigmă de când am devenit mesagerul clopotelor.

Dinu: Pe preot l-ai întrebat?

Dorian: L-am întrebat.

Dinu: Şi ce a spus?

Dorian: Mi-a spus că doar după mort trag clopotele.

Dinu: Dar clopotele nu trag doar după mort.

Dorian: Observ şi eu lucrul acesta. Adesea sunetul clopotului te cheamă la rugăciune sau anunţă începutul acesteia.

Dinu: Nici popa nu ştie.

Dorian: Cum de ai venit la biserică?

Dinu: Era să uit. Te-am întâlnit pe tine şi am uitat că am venit aici cu un scop. Nu te-am mai întâlnit de când ţi-am oferit ziarul ce ţi-a adus acest loc de muncă. Vreau să cumpăr lumânări.

Dorian: Nu e mai comod să foloseşti o lanternă noaptea?

Dinu: Lumânările le folosesc pentru a face focul. Imediat se aprinde lemnul când picură ceară pe el.

(Din exteriorul bisericii se aude glasul unui clopoţel, pe urmă al unui copil.)

Copilul: (cântând) „În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat, căci glasul Părintelui a mărurisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te şi Duhul în chip de prombel a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie.“ (Troparul Bobotezei)

Dorian: Au plecat de dimineaţă să sfinţească casele oamenilor. E posibil să facă o pauză la prânz. Aşa au făcut şi ieri.

(În biserică intră copilul şi părintele.)

Părintele: Doamne ajută.

Dinu: O binecuvântare părinte.

(Dinu se duce la părintele şi-i sărută mâna. Părintele îi dă şi crucea să o sărute, pe urmă îi atinge capul cu busuiocul, stropindu-l astfel cu apă sfinţită. Copilul se duce lângă sobă şi constată că este rece.)

Copilul: Dorian nu a făcut focul!

Părintele: Doar când avem slujbă trebuie să facă focul.

(Copilul se aşează pe un scaun frecându-şi mâinile ca să le încălzească. Părintele rămâne lângă cei trei.)

Dinu: Am venit să cumpăr nişte lumânări, părinte.

Părintele: Doriane, dă-i te rog câteva lumânări lui Dinu!

Dorian: Imediat părinte.

(Dorian se duce spre dulapul din spatele bisericii.)

Dinu: Problema este că nu am bani.

Părintele: Doriane!

Dorian: Da.

Părintele: Mai ai resturi de la lumânările ce au ars?

Dorian: Am strâns de dimineaţă o jumătate de găleată.

Părintele: Dă-i-le lui Dinu, căci este pomană!

(Părintele aşează căldăruşa şi crucea cu apă sfinţită pe o masă ce se afla în apropierea altarului.)

Dorian: Imediat.

(Dorian a ieşit un moment de pe scenă şi se întoarce cu o pungă plină cu resturi de la lumânările ce au ars. Se duce spre Dinu şi i le oferă.)

Dinu: Mulţumesc. Să trăiţi peste o sută de ani.

Părintele: Multă sănătate.

Dinu: Să fie.

(Dinu pleacă bucuros. Părintele se apropie de Dinu.)

Părintele: Noi mergem până acasă. O să revenim într-o oră.

Dorian: Eu sunt aici părinte.

(Copilul şi părintele pleacă. Dorian se aşează pe scaun.)

Dorian: E tare frig în biserică. Nu se găseşte nimeni care să mă salveze de frig. Nu ştiu cum o să trec iarna aceasta. Au început toate să mă doară. Parcă am îmbătrânit demult.

(Dorian se ridică de pe scaun.)

Dorian: Poate dacă mă plimb o să mă încălzesc.

(Se plimbă prin biserică. Se uită la icoane.)

Dorian: Parcă şi icoanele plâng. De dimineaţă erau vesele. Toţi sfinţii aveau un zâmbet în colţul ochilor. Poate am făcut ceva care să-i întristeze. Îmi amintesc.

(Dorian scoate din buzunar trei lumânări arse pe jumătate.)

Dorian: Am oprit lumânările aceste. Nu i le-am dat lui Dinu. Şi mie îmi este frig.

(Caută în dulapul din biserică un sfeşnic. Găseşte un sfeşnic şi îl aşează pe masa unde părintele şi-a lăsat căldăruşa, busuiocul şi crucea. Aprinde o lumânare şi o aşează în sfeşnic.)

Dorian: O să mă încălzesc la mâini. (Pune mâinile deasupra flăcării.) Ce bine este! Cândva m-a salvat o fată de glasul clopotelor. O chema Maria. Era atâta de frumoasă. Nu era ruptă din soare. Era ruptă din razele lunii. Avea un păr negru şi bogat. Ochii ei luminoşi păreau două candele vii. A fost colega mea de bancă în gimnaziu. Eram lângă ea în bancă când clopotele bisericii au început să se tânguiască după bunica mea. Eu am început să plâng. Ea m-a luat de mână şi mi-a spus că este cu mine, să nu-mi fie frică. De atunci ori de câte ori auzeam sunetul clopotelor o căutam pe ea. Lângă ea mă simţeam ocrotit. Ea era ca o flacără izvorâtă din glasul de clopot. Era o dragoste pură şi copilărească. Într-o zi s-a îmbolnăvit grav. A făcut apă la plămâni. M-am dus să o văd pe patul de spital. Era tare palidă. Un fior mi-a străbătut întregul trup. Ea m-a luat de mână şi mi-a spus că va trebui să fiu puternic. O lacrimă mi-a alunecat pe faţă şi Maria a întins mâna după ea. Nu a mai reuşit să mi-o şteargă, căci a închis ochii. Un clopot a început să plângă. Am strigat-o: Maria! Ea nu a mai răspuns. A început să-mi fie teamă. Clopotul se tânguia din ce în ce mai puternic şi Maria nu mă mai putea apăra de el. Astăzi am ajuns mesagerul aceslui clopot.

(În biserică îşi face apariţia o fetiţă drăguţă. Se apropie de Dorian şi îl trage de haină. Dorian abandonează flacăra lumânării şi se întoarce.)

Dorian: Maria!

Maria: Am venit să-ţi fiu alături. Ştiu că ţi-e teamă de clopote, deşi ai fost mesagerul lor.

Dorian: Ai rămas la fel! Nu ai crescut deloc! Nu te-ai maturizat! Până la urmă nu contează acest lucru. Este important că te-ai întors lângă mine.

Maria: Vino!

Dorian: Unde?

(Maria îl ia de mână pe Dorian.)

Maria: Vino cu mine!

Dorian: Nu ai murit?

Maria: Cât timp m-ai păstrat vie în sufletul tău, cum aş fi putut să mor?

Dorian: Acum nu-mi mai este teamă de mesajul clopotelor.

Maria: Următorul sunet de clopot va fi pentru tine.

Dorian: Nu înţeleg.

(Maria îl duce pe Dorian lângă un scaun.)

Maria: Acum nu mai trebuie să înţelegi nimic. Aşează-te pe acest scaun. Închide ochii. Probabil simţi o durere în tot trupul dar să nu-ţi fie teamă, căci sunt lângă tine. Te ţin de mână.)

(Dorian se aşează pe scaun. Închide ochii în timp ce Maria îl ţine de mână.)

Dorian: Simt atâta linişte.

(Dorian rămâne singur în biserică şi nemişcat. Preotul şi copilul se întorc în biserică. Trec pe lângă Dorian şi se apropie de masă.)

Părintele: I-am spus să nu ardă lumânările fără rost!

(Părintele ia căldăruşa, busuiocul şi crucea şi i le dă copilului. Se apropie de Dorian.)

Părintele: Doriane! Cred că a adormit. (Îl atinge pe umăr.) E ţeapăn. L-a luat Dumnezeu. (Se adresează copilului.) Şti să tragi clopotele?

Copilul: Da.

Părintele: Mergi să tragi clopotele după Dorian, de patru ori cu întrerupere, căci este bărbat!

(Copilul pleacă. Clopotele încep să bată şi în biserică se face întuneric. Doar lumânarea din sfeşnic arucă o lumină plină de viaţă.)

teatru

Vizualizări: 81

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Interesant mesajul acestei minipiese de teatru. Sunetul clopotului doar ca mesager al morții, pentru un suflet marcat de copil, de acest sunet. Partea întunecată a unui destin ce poate fi interpretată ca o tortură. Și s-a adeverit zicala, de ce-ți este frică nu scapi. Apoi - femeia luată ca un rău necesar și multe nenorociri ce derivă din acest fenomen.

Bine scrisă, bine folosit cuvântul în a reda ceea ce a dorit autoarea. Mai puțin monologul ce începe cu - Mii de clopote! Mi se oare prea lung, devine plicticos într-o piesă de teatru și așa este destulă monotonie.

Apoi acele puncte de suspensie foarte derutante, nu sunt lipite de nimic: nici de sfârșitul unor fraze, nici de începutul celorlalte. Mai ales că sunt așa de multe. Chiar dacă este scrisă cartea, pentru că la fiecare text ne-am legat noi de acest lucru, le poți pune corect, aici. Cred că nu ți-a corectat nimeni, înainte de tipărire, că mai ai și niște erori typo.

Ar mai fi majusculele, la fel, multe atenționări, de la titluri. Se pare că țipi la noi cu ele.

Am citit cu plăcere.

Sofy

Interesant! Am citit cu plăcere! :)

Multumesc!

Notă: Titlurile operelor literar-artistice nu se scriu cu majuscule (ci doar cu majusculă)!

Pe viitor, piesele de teatru să le postezi în, Grupul ARTĂ DRAMATICĂ. Iată linkul:  http://insemneculturale.ning.com/group/arta-dramatica

Excelentă piesa!

Mai multă atenție la redactare!

da Coza

Multumesc pentru informatie!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 48 minute în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 58 minute în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 58 minute în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 59 minute în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 2 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 2 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 3 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 3 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 9 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 9 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 12 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor