Mergea... Mergea... De când? Timpul se prelingea pe lângă el, nesocotindu-şi măsura.

         La început numărase apusurile. Apoi, adunase răsărit după răsărit. Dimineţile fiind mai reci, iar el, odihnit, îi pria socotitul.

         Până la urmă, totul alunecă în nebăgare de seamă, înecat în cenuşiul nesănătos din preajmă... Oricum, retina-i slăbită percuta arareori un soare alb-argintiu, uşor de asemuit cu luna...

         Nici urechile nu-l mai slujeau ca odinioară. Chiar de se voiau avide capcane de sonuri vestitoare, îi ofereau din afară, în răstimpuri, doar câte un glas de pasăre aproape şters într-un ecou prelung de moarte... În schimb, lăuntrul îi era bombardat intempestiv cu bubuieli de tambur la paradă, îndurerându-i şi inima...

          În faţă-i bănuia orizontul, o biată fantă slab luminată ce se-ngusta supărător privirii, constrânsă de colinele nisipii care şerpuiau monoton de-o parte şi de-alta. Iar când soarele o lua razna suliţând pământ şi om, ei bine, calea îi părea ameninţată dinspre amândouă laturile de nişte sălbăticiuni uriaşe defel prielnice, alunecând odată cu el înspre un neunde, către un ceva de neatins...

*

           Avea în minte marota: s-ajungă la poalele muntelui aceluia! O repeta întruna, când încetunel ca o insinuare, când părelnic neutru, când puternic, adevărat îndemn al strădaniei sale.

           În răstimpuri dădea s-apuce pe alt drumeag, spre dreapta ori spre stânga, dar colinele îi rămâneau tot în coaste, prevăzătoare.

           Când se-ntâmpla ca deznădejdea să-l încolţească  rânjindu-i aprigă, îşi zicea că, de fapt, el trăieşte  aceeaşi  zi  la  nesfârşit!  Şi-atunci  se  dezbăra  de  aşa  părere  azvârlindu-şi  ochii  încolo şi-ncoace, descoperind te-miri-ce, fie vreo piatră curios erodată, fie vreo crevasă, fie urma unui ciot de mult despărţit de trunchi, ceva acolo...  Şi era destul ca senzaţia de moment nou pe firul timpului să reapară, chiar de preajma tolera aceeaşi notă covârşitoare a repetabilului.

            Adulmeca... privea... şi se dumirea că e tot mai aproape de ţintă, în ciuda senzaţiei aceleia stranii a nemişcării date de ternul peisaj.

            Pentru că dorea să fie încredinţat de adevăr, verifica: deschidea rucsacul trenţuit, răscolea printre preţioasele nimicuri purtate cu el în acest drum, găbjind acel ceva căutat. Îl apuca în palmă cu înfiorare, străpungându-l cu o căutătură lacomă, nădăjduind confirmarea... în... ce?! În comoara sa, acea unică minune a lumii pentru el! Drept era, în juru-i nu mai rămăsese nimic cu care s-o poată asemui... Şi,  cu  sufletul  plin  de  căldură, cu mintea încărcată de lămuritoarele semne, privind-o, ştia că se află mai aproape, tot mai aproape de capătul călătoriei...

*

             Pe măsură ce vremea trecea, îşi simţea trupul mai împuţinat, tânguitor de neputincios, nimicnic, ar fi zis, copleşit de prisosul gândurilor şi de efort. Şi cap, şi trunchi se plecau tot mai mult spre ţărână, încovoiate de greul drumului.

             Avusese ceva noroc îndelungă vreme, mărşăluind în cadenţa unui râuşor, un biet firicel încăpăţânat să-i fie ajutor şi tovarăş. Dar, într-o amiază, acela îl surprinse   găsindu-şi alt drum, matcă nevolnică ce se retrăgea spre dreapta, îndepărtându-se de el şi ţinta lui...

             De hrănit, se hrănea cu dor, se tămăduia cu dor, găsea sprijin în Pronie, nu-i trebuia nimic altceva! Totuşi, înainte să-şi ude buzele cu picuri de apă, sfredelea scoarţa pârjolită, găsind rădăcini de mestecat. Alteori, slăbit, se mulţumea cu ceva mărăcini uscaţi şi înnegriţi de cenuşa picată dinspre tării când şi când...

              Mai demult, când vlaga nu-l abandonase, exersa imbolduri ancestrale de vânător... Ultima oară, îşi amintea lehămetit, deja cu braţe slabe şi vedere istovită, depăşise imposibilul. Ochise o pasăre sleită de puteri ca şi el, căzută pe-o parte, cu ciocul întredeschis după aer şi apă. O prinsese şi-i răsucise cu iuţeală gâtul, azvârlindu-i capul rupt. Şi-astâmpărase cumplita sete cu picurii sângerii, iar cu trupşorul despuiat de pene şi pârlit la un foc firav îşi stăvilise grozava hămesire.

               Nu gustul pielei aţoase şi al oaselor fragile, ci doar actul în sine al hrănirii îi adăugise ceva putere şi câteva clipe în plus timpului său, nepreţuitului său timp închinat ajungerii într-acolo... Rostuind într-o batistă ferfeniţită rămăşiţele festinului ce-şi oferise, cum sta îngenunchiat, îşi săltase vinovata privire spre tării, cerşind pentru sufletul înaripatei loc în Eden...

               Ridicat, îşi reluase drumul, cătând izbăvire şi pentru sete. Atunci zărise nu departe conturul unui cactus-butoi, verde-albăstrui, năltuţ cât un pitic, înhăimurat cu o pelerină de spini curbaţi. Şi, fără veste, o undă veselă îi netezise matern fruntea dârată de îngrijorări, dându-i mare imbold la mers. Găsise Fântâna-deşertului!

               Când fusese lângă ea, crestase cu vârful cuţitului cât borta cuibului de piţigoi din învelişul cerat, sorbind cu nesaţ din răcoritoarea sevă,  simţindu-se alinat, puternic, gata de drum.

               Drept e, nădăjduia şi-n ploile răcoroase... Nădăjduia... Ce dor i se făcuse după căderile astea de apă! Îi plăcuse mereu să-şi strecoare privirea prin sita mişcătoarelor picături, să ţintească aşa frumosul clar al firii şi-apoi aşternerea minunilor curcubeului!

*

               Gândurile astea îl readuseră, s-ar putea zice, către momentul zilei pe care o trăia. Venise amurgul înmuindu-i pe nesimţite voinţa de la ceas diurn. Resimţea acum răceala întunericului ce se repezea peste el, peste tot, inundând locul în smoală grea, înţepenind firea...

                Ca orice drumeţ având drept adăpost doar bolta, se lăsă încet jos, închipuind pat de tihnit popas din uscatul pământ pe care se întinsese, fericit de căpătâiul încropit din piatra aşternută cu pânza rucsacului. Îşi înfăşurase grijuliu gâtul cu vechiul şal decolorat de lână, cândva roşie...

                Ţinându-şi strâns comoara între mâinile rămase împreunate după rugăciune, trimise către cer priviri din ce în ce mai înceţoşate, adormind într-un sfârşit, mângâiat de căldura ce venea dinspre crăpăturile pământului-pat. Asta era un adevărat ritual de renaştere pentru a doua zi. Da! Căci dorea ca primele pâlpâiri ale zorilor să lumineze imaginea a ceea ce-l mai ţinea, cu încăpăţânare, în viaţă…

               Trezit la noul azi, minunea ocrotită peste noapte în căuşurile palmelor le strecura sufletului şi trupului vigoarea pentru a se ridica şi a porni cu nădejde mai departe.

*

               Ziua nu se deosebea cu nimic de cele de până atunci.

               Începu marşăluitul. Şi, îndemnând cu acelaşi spor de până ieri, din depărtări se iţiră nişte ruine. Da, se profilau rămăşiţele unui picior de pod pătând neregulat perspectiva. Prin cine ştie ce ironie a sorţii, rămăseseră spânzurate de stâlpul de susţinere aflat în prelungirea piciorului prăbuşit chiar o pereche de hobane… Îşi imagina că, dacă ar fi bătut vântul, cablurile metalice ar fi cântat hârşâit precum un râs de hienă flămândă...

               Zori pasul pradă curiozităţii. O nelinişte insidioasă i se strecură în toată fiinţa. Era surprins, căci se ştia obişnuit cu singurătatea. Aproape o savura, dacă s-ar fi putut spune aşa ceva, îi simţea gustul coclit,  binecunoscut… Dar muntele de moloz, altoit cu ceva fier, parcă îi ştirbea solitudinea care-i devenise element de siguranţă. Noul, schimbarea puteau fi primejdioase, nu?!

              Şi pentru prima dată după multă vreme se apostrofă cu voce tare: Periculos?! Mai periculos decât moartea asta care mă-nconjoară din toate părţile?!

              Simţi impulsul. Avea să ignore semnalele subconştientului şi merse mecanic mai departe.

              Se apropie suficient cât să atingă umbra pietrelor năruite. Toată fiinţa lui explodă alertată, înainte ca un gând concret să-i fi semnalizat pericolul. Apucă doar să înghită o gură de aer, că simţi lovitura! Fusese atacat!

              Două arătări, două umbre de oameni, firave, ogârjite ca şi el, cu trupurile adăpostite în trenţe fluturânde, îl  încolţiseră din  flancuri şi, contând pe neprevăzut, îl doborâseră la pământ, cărându-i picioare în coaste şi-n pântece.

              Cu slabe puteri încercă o apărare. Şi-acoperi instinctiv capul cu braţele, îşi îndoi trunchiul, sperând că-şi poate păzi plexul şi ficatul.

              Nevrednicii atacatori diminuaseră furia, obosiţi. Încredinţat că efectul izbiturilor era cel scontat, unul dintre vagabonzi, dibuindu-i rucsacul căzut, se şi retrăsese căutând cu înverşunare în el.

              Celălalt însă, mecanism stricat, continua să-l menţină la pământ articulându-i din când în când câte un picior, cu faţa întoarsă spre lucrul avid al celuilalt, fără să observe cum drumeţul asaltat capitulase.

              Da! Aşa era! Corpul i se moleşise sub iminenţa deznodământului. Realizase că   n-avea şanse de a se împotrivi!

              Trimise către ochi bruma de putere. Deschişi, aceştia sorbiră cu lăcomie filmul distrugerii rucsacului, în care atacatorii nu găsiseră nimic mulţumitor, cu excepţia resturilor de carne, a cuţitului şi a termosului. Zăceau pe jos Biblia, bricheta consumată, carcasa unui ceas, lanterna veche fără bec, şalul din lâna cândva roşie...

              Aruncată cu furie, ultima căzuse la pământ... comoara lui… oglinda! Se spărsese cu un zgomot sec, pentru că picase pe un bolovan mare, aflat la o lungime de braţ de el. I se păru curios că minunea care-l ţinuse până atunci în viaţă se frânsese în trei bucăţi aproape egale. Întinse mâna spre cea mai apropiată şi o ascunse în pumn chiar în clipa în care simţi cum al său cuţit, ajuns la unul dintre cei doi atacatori, îi străpunsese adânc spatele…

               Şi-atunci se întâmplă…

              Cocoţat sus pe boltă, soarele deveni dintr-o dată, după atâta amar de vreme, portocaliu aidoma metalului fluid, straniu de strălucitor pe un petec de senin. Reflectându-se orbitor în cele două bucăţi de oglindă rămase, proiectă raze ucigaşe în privirile atacatorilor. Surprinşi de săgeţile ce le nimeriseră  căutătura, pedepsiţii păşiră îndărăt urlându-şi grozava durere, pentru ca mai apoi să dea bir cu fugiţii, cu vederea împuţinată, împleticindu-se...

              Înghiţind cu greu aer, el îşi desfăcu palma - sângerie corolă - văzând în ciobul salvat imaginea  ce-i călăuzise paşii, doar că acum era apropiată, clară: la doi paşi, la poalele unui munte, o căsuţă albă ocrotită de brazi falnici îşi deschisese uşa primitoare… şi două chipuri brăzdate de timp şi aşteptare, acum fericite - mama şi tata - îl îndemnau prin zâmbete, perechi ale unor gesturi largi, să intre. De undeva din spatele lor, ţâşnise spre el într-o explozie de lătrături chiar Câine, bătrânul său ciobănesc...

              Pătruns de clipă, simţi cum durerea din spate i se topeşte. Culcat pe iarba verde, parfumată din faţa casei, primi pe obraz limba aspră şi dezmierdătoare a prietenului patruped. Sub privirile părinţilor, ultima scânteie fulgurată de ochi pieri absorbită de neant, petrecută de urletul prelung al câinelui...

Vizualizări: 116

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Excelentă alegoria! Am citit cu deosebită plăcere! :)

Doamna Corina, mă bucur că nu v-am dezamăgit! :)

Încântată să vă am printre lectori, Doamna Cîmpeanu!



Ana Cîmpeanu a spus :

Interesant, mi-a plăcut!

Mulțumesc pentru călătoria acestei seri.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 1 oră în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 2 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 9 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 12 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog tablou mirabil, multiform a lui Floare Arbore
cu 14 ore în urmă
Postare de log efectuată de Elisabeta Drăghici
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA iar echinocţiu a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 14 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut profilul lui Elena Lucia Spătariu Tudose
cu 14 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut discuţia Pietre (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA culori în iarbă a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor