Curând, undeva în lume şi undeva în suflete, va fi Săptămâna Mare.

Săptămâna în care cerem iertare celor cărora le-am greşit, săptămână în care  vom ierta greşelile greşiţilor noştri.Trăim iubind, urând, iertând şi uitând.Uitând şi iertând atunci când este posibil.

Când dincolo de orgolii şi încăpăţânări inutile,  traversăm un pod şi întindem o mână.Nu există antidot împotriva uitării aşa cum nu există antidot împotriva aducerilor aminte.

Doar iertarea aduce lumina în suflete. Şi doar iertarea îţi permite să uiţi cu împăcare sau să-ţi aminteşti fără încrâncenări.

Nu este uşor să ierţi. Dar este mult mai greu să duci povara neiertărilor. Ale tale şi ale altora.

Dacă-ţi doreşte uitare, uită...

Dacă vrei să fii iertat, iartă.

Poţi merge mai departe numai dacă ai reuşit să ierţi.

Şi păcatele greşiţilor şi păcatele personale.

Poţi ierta celui care ţi-a greşit dar iertarea nu va fi întreagă dacă nu ai reuşit să te ierţi pe tine însuţi.

 

Poate te-am iertat a doua zi, poate nu am făcut-o niciodată...

Poate consideri că nu ai nevoie de iertare, nici să dai, nici să primeşti.

Între greşeală şi păcat, între izbăvire şi mântuire, între iertările tale şi neiertările mele ...îţi doreşti măcar să fi uitat.

 

Sau să  fii uitat.

Vizualizări: 159

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Paste Fericit tuturor ! :)

Sunt în asentimentul tău, Nuța! Mă bucur că nu ai uitat de noi, de obiceiurile noastre, acolo unde te afli.

Curând, undeva în lume şi undeva în suflete, va fi Săptămâna Mare. - aici la noi, unde este și casa ta.

Cu mult drag, Paște fericit și ție!

Sofy

A uita și a ierta, poate să fie un panaceu, dar poate fi și un izvor nesecat de răni și fărădelegi!

da Coza

... putem fi coloși, nu oameni, si tot am avea nevoie de o fundație...  suntem clădiți din iubire si cine  are în el, plămada iubirii, știe să si ierte! Sărbători fericite, Nuța! Hristos a înviat!

Corect :) De acee nu iert eu prea des :)
Drag :)

Ion Lazăr da Coza a spus :

A uita și a ierta, poate să fie un panaceu, dar poate fi și un izvor nesecat de răni și fărădelegi!

da Coza

Imbratisari, Rodica :)

Rădița Răpeanu a spus :

... putem fi coloși, nu oameni, si tot am avea nevoie de o fundație...  suntem clădiți din iubire si cine  are în el, plămada iubirii, știe să si ierte! Sărbători fericite, Nuța! Hristos a înviat!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doina a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog pentru atât de adâncă dragostea ta a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Nopți se sparg de întuneric a lui C.Titi Nechita
cu 2 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nenuntitul a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Nenuntitul a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 4 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eu pentru tine viață-nsemn a utilizatorului carmen popescu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Valeriu Anghel îi place postarea pe blog pentru atât de adâncă dragostea ta a lui petrut dan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Valeriu Anghel îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Eu pentru tine viață-nsemn a lui carmen popescu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog bella a lui petrut dan
cu 5 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog bella a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog sălcii înfloresc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog sălcii înfloresc (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 5 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gânduri a utilizatorului Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Gânduri a lui Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inefabila erezie a educației a utilizatorului Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor