Concursul „Labirinturi autumnale, ediția I” (carte digitală)

[Ion Lazăr da Coza]

Saturnism, alchimie şi… literatură

          Aţi auzit desigur despre saturnism, adică despre intoxicaţia cu metale grele. Saturnismul se manifestă, după cum ştiţi, prin: anemie, slăbiciune musculară, piele palidă, pierdere în greutate, dureri abdominale, greaţă, constipaţie, probleme tiroidiene, irascibilitate, sterilitate la femei, scăderea libidoului, impotenţă, insomnii, depresie (cum naiba să nu ai insomnii şi depresii dacă devii impotent?!!), confuzie, dureri de cap etc., iar în intoxicaţiile severe saturnismul poate produce insuficienţă renală cronică, orbire temporară sau permanentă, convulsii şi chiar deces… Ca să ne amintim cam cine sunt aceşti „prieteni grei” ce ne fac atâtea „bucurii”, enumăr câţiva: mercurul, plumbul, nichelul, cadmiul, cromul, staniul, arsenul ş.a., însă printre ei se strecoară (şi) aluminiul, care e un metal uşor! Deh, trebuia să fie un Iuda, un cal troian, un Brutus şi în lumea minerală, nu?

          Odată cu industrializarea şi mecanizarea activităţilor umane, saturnismul a revenit în actualitate. Principalele surse de intoxicare putând fi: cutiile de metal (conservele, dozele de suc), foliile de aluminiu, legumele şi fructele tratate chimic, vopselele, coloranţii, unele rujuri, rachiurile şi ţuica obţinute în alambicuri cu ţevi de plumb, dar şi apa casnică, dacă în componenţa conductelor se găsesc aliaje din astfel de elemente chimice.

          Fără îndoială, în organismul uman există metale precum: fierul, zincul, magneziul, cuprul, cobaltul ş.a., care sunt fundamentale pentru sănătate şi viaţă, însă şi acestea, în cantităţi mari, devin toxice. În schimb, metalele grele-s neesenţiale şi pernicioase, fie şi în cantităţi modeste, deoarece sunt bioacumulabile (deci concentraţia lor creşte în timp!), stocându-se, cu predilecţie, în ţesuturile adipoase, pe când metalele utile se epuizează, rezerva lor trebuind mereu înnoită prin consumul de carne, fructe şi legume proaspete, dar şi cu aportul suplimentelor alimentare, gen Papuavita multiminerale, tablete.

          Din momentul în care ajung în organism, fie prin inhalarea vaporilor, fie pe cale digestivă ori prin contact direct, metalele grele încep să-şi manifeste toxicitatea. Cum? Iată ce-am reţinut eu din explicaţia doctă a biochimiştilor: ionii liberi ai acestor metale captează din organismul gazdă molecule biologice şi încep să se comporte ca nişte veritabile antienzime blocând enzimele naturale, iar prin această blocare determină anomalii la nivelul produşilor care ar fi trebuit să rezulte prin intervenţia adevăratelor enzime… Simplu, nu? Bine-bine, dar ce fac anticorpii noştri în acest răstimp? De ce nu reacţionează ca în cazul virusurilor, bacteriilor sau chiar ca în cazul altor metale nepericuloase care pătrund accidental în corp, eliminându-le? Păi vă spusei adineaori: metalele astea grele se îmbracă ele cu nişte pseudoenzime care le fac să se asemene, la suprafaţă doar, cu cele ale metalelor bune, că şi acestea umblă îmbrăcate în enzime (atomul de fier, de exemplu, poartă hemoglobina, cea care oxigenează celulele), însă nu fac treaba acestora şi, ca mari impostori ce sunt, se dau „de-ai casei”, iar anticorpii nu le recunosc drept inamici şi nu le elimină prin transpiraţie, urină şi prin… ştim-noi-ce.

          Alo! Alo!!... Doar nu faceţi vreo paralelă între ceea ce am spus eu despre saturnism şi fenomenul literar de astăzi?! Sau poate că faceţi? Hm!... Dacă stăm bine şi ne gândim, unii grafomani chiar seamănă cu metalele grele. În armura lor alcătuită din ensprezece volumaşe, ori ditamai „cărămizile”, încropite de ici şi de colo, câte două-trei pe an, tipărite la edituri ale căror blazon e numai banul, fără a trece manuscrisele prin mâinile vreunui critic onest (că şi aici întâlnim comportament de aluminiu), ale vreunui redactor sau lector de carte avizaţi, şi fără a participa la concursuri, cenacluri, întruniri etc. (iar dacă au frecventat aşa ceva, tot primind critici, s-au retras dispreţuind în stânga şi în dreapta, alcătuind la rându-le găşti unde îşi înalţă reciproc socluri şi osanale!), ei se plimbă ţanţoş prin lumea literară, sufocând-o cu prezenţa lor toxică…

          Vă las ca să glosaţi pe idee, fiindcă-i generoasă, iar eu mă întorc la metalele grele, în special spre cel mai drag mie – plumbul. El a fost calul de bătaie al alchimiştilor, dar şi al şarlatanilor în lungul veacurilor. Pe el visau să-l transforme în aur, sau în piatră filozofală, şi nu puţini şarlatani au plătit cu ani grei de temniţă pungăşeala, şi nu puţini alchimişti şi-au pierdut viaţa în temerara încercare. Totuşi abia acum două decenii, un grup de cercetători au obţinut, din plumb, prima milionime de gram de aur, dovedind că teoria transmutării metalelor este posibilă, însă cu un cost imens…

          Of, se vede bine că unii dintre domniile-voastre au dat în fandacsia paralelismelor. Mai bine veniţi să citim volumul digital „Labirinturi autumnale”, volum colectiv de poezie şi proză, rezultat în urma concursului organizat de site-ul Însemne culturale. Sigur găsim acolo cuvinte transformate în aur, alchimiştilor!

 

[gina zaharia]

Felicitări tuturor celor care iubesc Cuvântul! Între aceste coperți e sufletul unor Oameni minunați!

Reverență!

[Rădița Răpeanu]

Așteptam de mult această clipă! ...am citit și-o să vă recitesc, de-a fir a păr, cu drag și emoție! Felicitări!