Mă uitam la ea din profil; cu greu îmi opream lacrima. Mama îmbătrânise, intrase la apă, săraca, cum îi plăcea ei să zică, da' tot şugubeaţă rămăsese...Doar ridurile adânci ce-i brăzdau faţa mică şi ochii mijiţi arătau anii ce au trecut peste ea. Altfel, avea o voce cristalină, la fel ca şi râsul şi sufletul deschis şi tânăr.
O podideau lacrimile când îşi aducea aminte de traiul cu tata şi bombănea atunci pe sub barbă:
-Să stea acolo, acum, că stă bine! Să-şi ia şi curvele cu el!
-Mamă, nu-l mai vorbi de rău! Despre morţi, numai de bine! Lasă-l să se odihneasă-n pace!
-Nu-l las, Vico, nu-l las! Ce, el m-a lăsat pe mine? Doar ştii cât m-a chinuit!
-Ştiu, mamă, ştiu!

Parfumul teilor parcă-i mai îmblânzi faţa...
-La el, acolo, or fi tei, Vica? Că tare-i mai plăceau pomii! Ştii, când a tăiat primăria plopul din faţa blocului, a plâns.
Ajunsese până la noi în balcon, mamă! Şi ştii ce răcoare aveam în casă! Tac-tu stătea cu orele şi vorbea cu el. S-a îmbolnăvit de inimă rea atunci.
Acum a crescut teiul, dar nu mai e să-l vadă...Or fi tei la el, acolo?
-Nu ştiu, mămică! Da' ce-ţi pasă? Că până acum îl huleai!
-Ei, lasă-mă şi tu, nu mă mai certa! Că aşa-mi vine mie: şi să-l plâng şi să-l ocărăsc. Era tânt şi egoist, numai pe el se iubea.- când m-am îmbolnăvit şi eu şi m-am internat în spital a început să mă înjure, mamă, cât era de bolnav; că cine îl mai îngrijeşte pe el? Auzi tu, parcă eu vroiam să mă îmbolnăvesc! Ah, lasă-l să stea acolo, că stă bine! Tremura sufletul în mine când se apropia ora să vină acasă. Găsea tot timpul ceva de zis. Ce viaţă am dus şi eu, măi, mamă! A trecut ca pasăre-n zbor.
Da'acum trăiesc şi eu liniştită, fac ce vreau, mă scol când vreau. Nu mi-e dor de el deloc! Nu-i duc lipsa, c-a fost al dracului rău!
-Mamă, nu mai zice aşa că-i mort, ce naiba ai azi? Vorbeşte şi tu despre altceva!
-Da' cu cine să vorbesc şi eu despre el? Îmi mai descarc şi eu sufletul, că e prea plin. Doar ştii cât m-a chinuit cu curvele lui!
-Hai, măi, mamă, de unde ştii toate tâmpeniile astea?
- De la lume, mamă, de la lume.
-Şi lumea de ce nu ţi-a spus atunci, când trăia? Femei bătrâne vă ţineţi de prostii, bârfiţi morţii. Ce, Dumnezeu, măi, mamă? Îţi faci rău singură!

-De ce n-o înverzi şi omul ca pomul? Toamna să-şi scuture frunzele şi primăvara să înverzească din nou?
Se oprise sub un cireş care-şi scuturase fructele pe trotuar şi se uita la ramurile lui, cu ochii plini de lacrimi; îşi împreunase mâinile a rugă. Mă uitam la ea şi îmi venea s-o iau în braţe şi să fug cu ea departe de moarte...cât o s-o mai am? Dumnezeu ştie!
-Hai, mamă acasă, că s-a făcut noapte! Şi să nu te-mpiedici în vreo groapă!
-Ei, mă scol eu, nu rămân priponită! şi începu să râdă cu poftă, ridicând din când în când crenguţa cu flori de tei pe care o rupsese dintr-un pom, la nas:
-Vica, mie nu mi-e frică să mor, da' ştii ce? Tare mi-e teamă că nu mai văd toate astea: pomii, florile, cerul...ce mă fac fără ele? Mor!
-Mamă, dacă mori, mori şi gata! Nu mai mori a doua oară! Sau, cine ştie?
-L-oi întâlni pe tac-tu, acolo? Ştii, că nu vreau!
-Ştiu, mamă, ştiu!
Am luat-o de mână, am sărutat-o pe obraji şi mi-a zâmbit cu lacrimi:
-Să nu mă îngropaţi lângă el, auzi? Că rău m-a chinuit, rău!

 

-Hai, mamă, hai acasă!

Vizualizări: 142

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

 O proză foarte bună, scrisă cu mână sigură. Aş propune doar să eliminaţi ultimul pasaj pe care îl şi marchez , pt. ca nu este necesar.

Noaptea a luat cu ea, tot năduful mamei şi l-a aruncat în mare...valurile au început să geamă de atâta durere, cerul s-a înnegrit, tunete au născut fulgere, furtuna a amestecat adâncul cu apele de suprafaţă, ascunzând toată tristeţea şi revolta unei vieţi.

 El explica doar ceeea ce stim deja din curgerea prozei ( viaţa grea a mamei), devenind tautlogic  şi nu mai este necesar.

Ultima propoziţie:

-Hai, mamă, hai acasă!

incheie perfect o proza reuşită pentru care va felicit

PS: Nu am parti-prisuri faţă de scrierile dvs sau a  vreunei alte persoane care posteaza. Imi voi exprima sincer şi deschis opinia( unde va fi cazul cu argumente) prin prisma  punctului meu de vedere.

  Nu-i nici o  problemă, orice rană se vindecă in timp.

Felicitări, Violetta! Am lăcrimat. Săraca mamă... Încă-l iubeşte...

Bună proză!

Text scris cu sensibilitate. Mi-a placut.

O mica observatie, "ce au trecut peste ea."- suna mai bine, trecusera peste ea... zic eu.

Cu prietenie,

Un text plin de sensibilitate, creat frumos şi ingenios prin dialog.

Fiică şi mamă într-o imagine romantică. O mamă încercată de meandrele destinului şi de un soţ despotic. O fiică blândă, iubitoare, care-şi dojeneşte mama cu dragoste.

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!

Am dus prozele tale în Bibliotecă.

http://insemneculturale.ning.com/page/biblioteca-noastr

Momente de viaţă atât de frumos creionate ! Mi-a plăcut Vio ! Felicitări !

Cu drag, Dan

 

Linia de dialog („–”), e mai lungă decât cratima (liniuţa de unire, „-”), se obţine (când lucrezi pe Word) apăsând simultan tasta Ctrl şi tasta semnului minus! Linia de dialog nu se lipeşte de cuvântul pe care-l precede!

Ajunsese până la noi în balcon, mamă! Şi ştii ce răcoare aveam în casă! Tac-tu stătea cu orele şi vorbea cu el. S-a îmbolnăvit de inimă rea atunci. 

Acum a crescut teiul, dar nu mai e să-l vadă...Or fi tei la el, acolo?   Aici ai încurcat/anulat dialogul.

Da'acum > Da' acum Trebuie blanc (pauză) după apostrof! În cazuri ca acestea nu trebuie: dom'le, to'arşu' etc. 

Proză excelentă.

Cu prietenie,

da Coza

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 8 secunde în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 22 secunde în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 1 minut în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 8 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 9 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 16 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor