Înveselită de această remarcă, Flavia Antonia porunci:

     – O bucată de papirus, trestia şi măsuţa de scris!

     Cunoscând ordinea lucrurilor din cameră, Sapphira aduse în grabă cele dorite de stăpâna sa. Acum stătea şi o privea. Privea cât de palidă e în lumina difuză a soarelui încă somnoros. O umbră de roşeaţă începu totuşi să răsară în obraji atunci când găsi în gândurile ei ceea ce căuta:

     – „Acasă te aşteaptă un semizeu!” Da, da… Atât scriu!

     – Trebuie să uităm astfel de cuvinte… Suntem cu toţii fiii Lui, muritori!

     Zâmbind anesteziată de întorsătura lucrurilor, Flavia Antonia îi arătă, prin gesturi duse la jumătate, ce trebuie să facă pentru ca scurta sa epistolă să ajungă cât mai repede la soţul ei, aflat încă în slujba Imperiului, fără să știe că Hermus a trimis deja o scrisoare spre aceeaşi adresă, în puterea nopţii. Sapphira, înainte de a ieşi din cameră, se asigură că niciun ochi curios nu poate căuta la secretul lor. Postându-se pe prima treaptă a scărilor, îi ordonă lui Bilubus să-i adune pe toţi sclavii ce slujeau în casă, iar pe Hermus îl invită lângă ea. Îi expuse laconic dorinţele Flaviei Antonia. Acesta dădea din cap, supus, de parcă însăşi stăpâna îi vorbea. Când toată familia se postase la picioarele lor, Hermus luă cuvântul cu o expresie intransigentă, asigurându-se că fiecare sclav a înţeles care era responsabilitatea colectivă dar şi cea individuală. În tot acest răstimp, Sapphira scruta peste capetele celor ce-l priveau pe intendent, încercând să descopere măcar un crâmpei de gând rebel. Dacă ar fi fost după legile acelei lumi crude, nişte tigve s-ar fi rostogolit chiar atunci în ţărână. Ţuguindu-şi discret buzele a nemulţumire, consemnă pe cele două sclave ce se ocupau cu baia și lenjeria şi le făcu semn să o urmeze în cea mai mare linişte. Hermus îi expedie pe ceilalţi la locurile lor. Când ajunse la uşa iatacului, cu un gest discret, Sapphira opri însoţitoarele în prag. Pătrunse înăuntru, luă aminte la draperiile baldachinului, apoi îndemnă sclavele să intre, arătându-le ce au de făcut. Abia după ce acestea eliberară camera de tot ce amintea de lungul travaliu din acea noapte – cearşafuri, ştergare, căzi – Sapphira se apropie de stăpâna sa. O găsi tristă, descurajată şi cu privirea în tavan:

     – …Dar e o zi atât de senină afară, buna mea stăpână!

     – Şi pentru cei ce sunt duşi la crucificare e la fel de senină. Oare va fi la fel de frumoasă când vom atârna în cuie?

     – Mântuitorul nostru, Cel ce stă de-a dreapta Tatălui în cer, e plin de iubire!

     – Chiar dacă minţim?

     – Nici nu ştim câtă iubire ne aşteaptă dacă ne căim, dacă îi urmăm Lui.

     Convinsă şi nu prea de acest argument, Flavia Antonia coborî privirea, ocolindu-i ochii. Căutând să scape de o amorţeală uşoară, încercă să se mişte un pic. O durere ascuţită îi străpunse pântecul ce încă sângera uşor. Gemu îndelung, boțind cu putere aşternutul de mătase în mâinile micuţe, delicate şi atât de palide. Crispându-se din empatie faţă de stăpâna ei, Sapphira aşteptă câteva clipe, apoi îşi petrecu o mână după grumazul fierbinte şi transpirat, iar cu cealaltă aşeză nişte perne în aşa chip încât lăuza să rămână în capul oaselor. Îi dezveli pieptul plin, maternal, de o puritate sacrosanctă. Desfăşă pruncul şi îl întinse cu dragoste către cea care avea să-i fie pe veci mamă. Flavia Antonia îşi feri privirea, strângându-și braţele pe lângă trup, într-un refuz tăcut, categoric.

     – Luminata mea, riscăm să fim repudiate.

     Sapphira nu a spus acestea cu intenţia de a-i aminti stăpânei sale că, deşi „Lex Iulia de maritandis ordinibus” fusese promulgată de peste o jumătate de veac, s-au mai văzut deziceri arbitrare între soţi, iar faptul că era fiica unor aristocraţi care nu se aflau în graţiile dinastiei iulio-claudiene, stăpână acum la Roma, ar fi uşurat această cale, ci îi reamintea faptul că a rămâne iarăşi însărcinată era de o probabilitate foarte scăzută. Cu respiraţia sacadată, privind printre genele răsfrânte peretele din faţă, ca şi cum ar fi vrut să treacă prin el, Flavia Antonia îşi analiza în amănunt situaţia nu tocmai mărinimoasă. Sapphira repetă gestul, silind-o să ia cât mai iute decizia potrivită momentului:

     – Ţine-l doar o singură dată la sân ca să vă legaţi pe vecie drept mamă şi fiu.

     – Celălalt… Cu celălalt ce-o să se întâmple? O să-l faci alumnus?

     – Oh, Doamne! Mântuitorul meu bun!... Cum să-l dau spre adopţie şi să ajungă sclavul celor ce l-au crescut?!...

     Flavia Antonia nu se lăsă impresionată de această lamentaţie, ce-ar fi trebuit să-i releve faptul că nu a pătruns aproape deloc taina noii sale credinţe şi că nu a înţeles devotamentul până la sacrificiul suprem a făpturii de lângă ea, dimpotrivă, la fel de neîncrezătoare, de parcă ar fi avut în faţă o sclavă oarecare şi nu pe cea care i-a fost ca o soră mai mare, porunci:

     – Ia-l ca martor pe Mântuitorul nostru şi jură că taina aceasta nu o vei spune nici măcar Apostolului!

     – Nu putem ajunge la picioarele tronului ceresc ducând un aşa păcat cu noi. Trebuie să avem încredere în trimişii Lui, în trimişii trimişilor Lui!

     – Încredere!? Uiţi că unul dintre ei l-a trădat iar altul s-a lepădat de El?

     – Aşa a fost scris.

     Flavia Antonia zâmbi neîncrezătoare:

     – Şi crezi că aş mărturisi, indiferent cui, un secret care m-ar duce la crunta lapidare?

     – Bine. Hai să ne legăm că vom face această spovedanie cât mai târziu, când nu va mai pluti niciun pericol asupra noastră, da?!

     Mândria şi un impuls ludic amestecat cu o umbră densă de răzbunare – destinul îi jucase un renghi, ea de ce să nu-i plătească la fel, de ce să întoarcă şi celălalt obraz? – o îndemnau pe Flavia Antonia să accepte această provocare. Ştia că-şi joacă la zaruri viitorul, dar nici varianta cealaltă nu era mai promițătoare. Întinse mâinile după prunc. Îl luă şi îl cercetă ca pe o vietate ciudată. Slăbuţ şi chinuit, uşor ca un fulg, dădea din mânuţe şi din picioare, căutând parcă un punct de sprijin prin aer. Negăsindu-l, începu să scâncească. Flaviei Antonia i se făcu milă şi-l duse la sân. Când sfârcul i-a fost aspirat de guriţa caldă şi umedă, un fior greu de zugrăvit în cuvinte îi trecu prin tot corpul. Să fi fost începutul unei vieţi noi? Sapphira îşi făcu de lucru cu scutecele folosite, lăsând loc necesarei intimităţi pentru cimentarea legăturii dintre mamă şi fiu. Într-un târziu, când pruncul părea că se săturase, căci gângurea un plânset liniştitor, se apropie de somptuosul baldachin. Flavia Antonia abandonase pruncul, îi întoarse spatele, iar ochii ca două izvoare ce păreau inepuizabile udau pernele cu lacrimi mari, grele, amare, care pot lăsa urme adânci pe suflet. Sapphira se apropie de ea, se aşeză alături cu mare grijă ca să nu-i mai stârnească vreo durere, îi luă chipul frumos între palme şi-i zise blând:

     – Luminata mea, aceste lacrimi pe mine mă bucură. Căinţa e singura cale pentru iertarea păcatelor, pentru mântuirea noastră… Aşteptând să vadă ecoul vorbelor sale, continuă după un timp: Facem cum vei vrea. Doar noi ştim acest secret. Dacă îmi ceri să părăsesc această casă, acest oraş, această lume…

     – Să nu mă laşi singură!... ţipă speriată Flavia Antonia, apucând-o puternic de braţ.

     – Nu ştim ce ne hărăzeşte viaţa asta, buna mea stăpână, şi câte încercări ne vor mai fi date!... Acum să trecem la grijile zilei. Trebuie să vedem ce facem cu celălalt fiu. L-am lăsat în paza unor infames, fiindcă nu-l pot duce la fraţii noştri şi la surorile noastre întru Mântuitor. Ei l-au văzut pe acest fiu. L-am botezat cu ei de faţă…

     – Să iei pânzeturi şi pleduri câte vrei. În curând te voi elibera pentru ca fiul tău… aici Flavia Antonia, închizând ochii, făcu o pauză lungă, dureroasă apoi reluă în şoaptă: Pentru ca fiul tău să devină cetăţean roman. O să veghez ca să aibă un venit sigur.

     Sapphira asculta toate acestea în timp ce înfășa pruncul şi schimba cearşafurile de sub lăuză:

     – Bunătatea ta e fără margini, însă n-o să-mi răpeşti bucuria de a te sluji până la moarte, nu-i aşa?!

     – Din câte au fost şi sunt, nimic nu se va schimba… Dar nu ştim răbdarea zeilor… Mă rog – a Dumnezeului unic…

     – Aduc alte albituri şi o cupă de nectar. Trebuie să te întremezi. Preabunul nostru stăpân se cuvine să te găsească mai frumoasă decât acum jumătate de an, de când am plecat de lângă el, din Țara Făgăduințelor. Eşti divină! explodă într-o admiraţie neprefăcută Sapphira.

     Flavia Antonia roşi uşor, privind-o cum dispare dincolo de faldurile maiestoase ale baldachinului. De mult nu mai auzise un compliment dezinteresat. Cât despre Sapphira, aceasta îşi înfăşură mijlocul, redevenit mlădiu, cu câteva scutece pe sub stola prevăzută doar cu un cordon, pentru a se diferenţia de cele purtate de matroane şi aristocrate, apoi luă pânzeturile folosite şi le duse sclavelor pentru a le spăla. Ieşindu-i grăbit în cale, pe o alee laterală, Hermus o întrebă curtenitor:

     – Stăpâna a poruncit cumva să aducem jertfe în larariu ca să îmbunăm larii şi manii?

     Sapphira ştia că trebuie să păstreze obiceiurile casei. Faptul că i-a scăpat acest amănunt, o făcu să-şi încleşteze, nevăzută, măselele. Doar cu stăpâna vorbise în mod insistent despre Cel înviat din morţi. Unora dintre sclavi le relatase viaţa Mântuitorului ca pe un eres oarecare, aruncând astfel momeală pentru viitorii adepţi. Pe acest teren, trebuia să fie foarte atentă. Poziţia ei privilegiată în casă a stârnit şi va stârni multe invidii. Încă nu avea idee despre cum va reacţiona stăpânul, odată ajuns acasă, la aflarea veștii – dacă nu cumva o cunoştea deja – că în familia lui sunt adepţi ai Mântuitorului:

     – Eu am fost prea ocupată. Ne faci tu această bucurie? şopti Sapphira plină de miere. Aşteaptă!... Stăpâna a poruncit ferm ca să nu fie deranjată! E prea epuizată. În rest e bine. Să trimiţi două sclave să păzească uşa. Şi încă ceva, m-a însărcinat să-ţi spun că e foarte mulţumită de serviciile tale.

     Intendentul se înclină profund la auzul acestor vorbe, dar Sapphira putea să parieze că un zâmbet de vulpe bătrână trecu pentru o clipă scurtă peste chipul acestuia. Zâmbindu-i, îi răspunse la plecăciune, apoi aşteptă să se depărteze. Căutându-l din ochi pe Bilubus, îl zări printre coloane, în apropierea porţii, secondându-l pe atriensis, gata să-i convingă el pe unii musafiri că nu e bine să fie insistenţi cu vizitele. Oricum, era prea dimineaţă pentru aristocraţia oraşului ca să facă vizite, fie din curtoazie, fie din curiozitate sau obligaţie. După ce ajunse lângă cei doi, Sapphira îi făcu semn lui Bilubus să o urmeze în afara incintei. Din precauţie, apucă într-o direcţie care ducea în partea opusă ţintei sale. După alte câteva uliţe părăsite la întâmplare, se înscrise pe un traseu hotărât, convinsă că nu e urmărită. Pe însoţitorul ei nu-l interesa pe unde e purtat. Acesta, ca hipnotizat, o urma pe femeia din faţa lui care, pentru el, era o îndurare amară dată de zei. Căsătorită cu un soldat, căruia îi păstra aşternutul imaculat, i-a dăruit un plod pe care-l ţinea ascuns ca o lupoaică. Sub stola sobră, dar elegantă, se ghiceau nuri ce l-ar fi ispitit până şi pe Adonis, adoratul de zeiţe. Ochii ei albaştri, adânci şi limpezi ca două safire – din această cauză venerabilul îi schimbase numele când venise în acea casă – umbriţi de sprâncene subţiri, negre, frumos arcuite, îl subjugaseră de-a dreptul. Rotundul feţei, nasul fin, bărbia uşor voluntară, gura potrivit de mare, cu buzele roşii, cărnoase şi părul lung, de abanos, cu reflexe albăstrii, pe care întotdeauna îl ţinea sub gluga stolei când părăsea casa, toate acestea îl făceau pe bietul Bilubus să nu fie întreg la minte când se afla în preajma ei. L-ar fi omorât dintr-o mişcare pe norocosul soţ, de îndată ce acesta s-ar fi întors din campania militară, sau ar fi jucat-o la zaruri, fiindcă-l ştia un împătimit al jocului, ori ar mai fi strâns ceva bani ca să-şi cumpere libertatea şi-apoi ar fi răscumpărat-o şi pe ea din sclavie, însă problema era alta: de câte ori voia să se apropie mai mult de stăpâna inimii sale, aceasta începea să-i povestească despre zeul ei înviat din morţi, despre mântuirea sufletului şi curăţenia vieţii… Cam pe aici îi umblau gândurile lui Bilubus când Sapphira îi făcu semn să se oprească:

     – Mă aştepţi aici!

       © Ion Lazăr da Coza - 2015

       (Reproducerea, numai cu acordul scris al autorului.)

                            - va urma -

         = fragmentele postate pe site sunt grupate AICI =

 

Vizualizări: 296

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Am corectat, Ana! mariatandis > maritandis

Îmi place serva, după cum ți-am spus, dar genitivul și dativul sună suspect: servae.

Încă sunt în cumpănă, deși în postarea viitoare voi folosi serva.

Mulțumiri,


Ana Cîmpeanu a spus :

Lex Iulia de maritandis ordinibus. Alege serva, ascultă-mă si pe mine puţin. Dacă vrei să transformi romanul intr-o farsă de operetă, ceea ce nu cred, alege subreta.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 19 minute în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 28 minute în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 28 minute în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 30 minute în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 2 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 2 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 9 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 9 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 11 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor