Alt început

 

Se năruie în frunze icoanele de verde

și umbrele pe ziduri, ca lacrimi, se preling.

Sfioasă, vine toamna tristețea să-ți dezmierde

și mie îmi ia totul, cu ce să te ating?

 

Risipă de culoare și noi – risipitorii

de timp și de lumina prin care am vâslit,

golind potirul sorții în jocul întâmplării,

nebuni, fugind de vară, deja ne-am desfrunzit.

 

Cu tălpile-mbrumate, cu umeri de răcoare,

de-acum or să colinde prin noi singurătăți.

Păstrând până la capăt doar dreptul la uitare,

triști, vom străbate frigul – străine jumătăți.

 

De ți-aș fi fost eu toamna cea ultimă din lume,

cu tine-aș fi scris cerul, te-aș fi reînfrunzit,

îngenunchind sub geruri, pe buze cu-al tău nume,

să-mi fii tu începutul când toate-mi sunt sfârșit.

 

Și verzilor icoane din frunzele de ieri

le-am fi mângâiat ochii în sfinte primăveri.

Vizualizări: 584

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Doamna Elena Giurgiu, nu vă știu decât din această poezie care mi-a plăcut enorm. Vă invit pe ÎNSEMNE ca să ne bucurați sufletul și cu alte scrieri! Vă așteptăm! Felicitări!

Felicitări alese din inimă, cu tot dragul si toata pretuirea!

Felicitări, Elena!

Felicitări! Vă așteptăm pe Însemne!

Felicitări pentru premiu, pentru poezie și pentru că ai participat! Uite, cum răsar poeții din ungherele site-lui... Unde te-ai ascuns până acum?

Așteptăm și alte asemenea comori!

Felicitări încă o dată!

Sofy

Sofia, Elena nu este membră pe site-ul nostru, nu este membră pe niciun site. Nu prea are încredere în ea. Dar mi-a promis că va veni. :)

O poezie minunată! Felicitări!

Felicitari pentru premiu si

Bun venit !

Felicitări!

Felicitări! :)

''Un alt inceput'': o poezie care m-a atras de la intaia lectura. Felicitari!

Vă mulțumesc  pentru căldura gândurilor și a cuvintelor! Felicitări tuturor celor care au trecut prin labirinturile toamnei!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 34 minute în urmă
Bircea Marian şi-a partajat discuţia pe Facebook
cu 48 minute în urmă
Bircea Marian a postat o discuţie
cu 52 minute în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Lui Bircea Marian i-a plăcut discuţia Alergătorul singuratic a lui Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
Lui Bircea Marian i-a plăcut discuţia Așteptându-i pe ruși a lui Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog n-am să deranjez niciodată aerul, ca tine, a lui Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog treceri a lui nicolae vaduva
cu 4 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog n-am să deranjez niciodată aerul, ca tine, a lui Maria Mitea
cu 6 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog n-am să deranjez niciodată aerul, ca tine, a utilizatorului Maria Mitea
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Maria Mitea
cu 9 ore în urmă
Lui Maria Mitea i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 10 ore în urmă
Lui Maria Mitea i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 10 ore în urmă
Lui Maria Mitea i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 10 ore în urmă
Lui Maria Mitea i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 10 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia mâinii drepte a utilizatorului Costel Zăgan
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog Erezia mâinii drepte a lui Costel Zăgan
cu 11 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog viziune suprarealistă a utilizatorului Floare Arbore
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog din cartea cu tine a lui petrut dan
cu 12 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor