Privea pe geam.

Ochii ei scrutau întunericul. Vântul îi adia uşor părul, înfiorând-o cu atingerea lui caldă. 

Cerul plin de stele, îi lumina chipul şi camera. Îl aştepta. Coborâse să cumpere câte ceva.

Deja îi simţea lipsa şi-l dorea atât de tare, încât nu-şi putea explica dacă vântul sau dorul îi înfiora pielea parfumată de dragoste.

Norii se încruntau pe cer, a ploaie. Ce binecuvântare!

Ploaia îi unea şi mai mult, ploaia ce le-a apropiat destinul. Ploaia ce le-a adunat cărările pustii într-un singur strigăt-ecou. Cel al singurătăţilor reunite în grădina aceluiaşi vis. Picăturile de ploaie salutau deja pământul înveşmântat în iarba verde, ce însetată îşi ciufulea firele-sentiment într-un freamăt reavăn de înlănţuire, ca un abur-părere, bucurându-se cu o complicitate poznaşă de întâlnirea şi îmbrăţişarea de stropi dintre cer şi pământ. Freamătul puse stăpânire şi pe trupul ei, strecurându-i-se sub piele în sângele ce năvălea prin venele uşor dilatate de momentele ce ştia că aveau să se înfăptuie.

Se auzise cheia.

Nu se întoarse, continuând să privească luna pe sub genele încărcate de visare.

Iar ea, maiestuoasă, îşi purta alaiul de stele prin împărăţia raiului, târându-şi trena vaporoasă pe covorul neted al cerului. Un cer uşor îngândurat de norii ce-şi scuturau ştrengăreşte frunţile umede de joacă şi alergat dintr-un colţ în celălalt al orizontului.

Începu să inspire şi să expire mai profund.

Parfumul lui deja îi mângâia simţurile, împrăştiindu-se în camera învăluită în luminile discrete ale lumânărilor colorate, ce-şi dansau flăcarile în ritmul pulsului ei crescut.

O încăpere ce îşi aştepta reeditarea poveştii, cu capitol nou, nescris încă în cartea unei fericiri regăsite de ei, aceeaşi eroi îndrăgostiţi de dragoste.

Îl simţea cum se apropie cu paşi uşori şi respiraţia lui fierbinte îi ardea pielea îmbujorată de pasiune. Un singur pas şi mâinile lui se odihneau în jurul ei, iar buzele lui îi sărutau atât de fierbinte umerii încordaţi. 

Făcu la rândul ei un pas înapoi şi fără să se întoarcă, se lipi de pieptul lui.

Bărbatul avea cămaşa desfăcută. Catifeaua pieptului lui îi mângâia spatele într-o atingere ce încărca sufletul femeii cu un amestec tulburător de tandreţe şi senzualitate în timp ce degetele lui picurau alintări de magician pe cerul inimii ei. Iar cerul inimii ei tresălta din ce în ce mai accelerat sub dezmierdarea emanată de trupul lui flămând de iubire adevărată.

Tot corpul ei se curbă de dorinţă într-un arc de cerc întrerupt doar de linia punctată a răsfăţurilor lui dumnezeieşti de cuminţi, parcă anume făcute pentru sufletul ei.

Ca o revanşă pentru toţi anii pe care îi irosiseră în colţuri de lumi diferite.

Se întoarse încet, căutând gura celui ce îşi punea amprenta de pasiune pe umerii şi pe spatele ei.

Era timpul să îi arate cu adevărat cât de dor i-a fost de petalele florilor de mai ascunse în anotimpul iubirii ei. Simţea cum fiecare picătură de sânge se rostogoleşte năvalnic către tâmple. Cum pulsul ei accelerat, îşi cânta propria partitură de dragoste pe claviatura inimii lui. Cum mâinile şi buzele lor fredonau armonios aceeaşi melodie. Un cântec de ploaie cerută.

O doină de dor neştiută. Un sonet cu rezonanţă de lait motiv. Un imn declinat de-un subtil vocativ.

O sărbătoare a nopţii, înflorită ireversibil între el şi ea. Fiesta inimilor lor gustată de buzele ei arse şi parfumate cu fiori femeieşti. Decorată cu mângâierile lui pline de tandreţe.

O tandreţe fără vârstă, răsfăţată de cuvintele lui văratece şi la fel de îndrăgostite.


Bine ai venit în viaţa mea! Te-am aşteptat prea mult într-un un colţ de nebunie...

I.S.@

Vizualizări: 85

Răspunsurile pentru această discuţie sunt închise.

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Senzualitate drapată în falduri poetice. Frumos veșmânt!

Răsfăţ de cuvinte! :)

Drag,

Ma trec fiorii....doar citind...cata senzualitate...tandrete...o sarbatoare  a sufletelor...Reverenta Iolanda !

Pasional, romantic dus la punctul culminant. Tandreţe, trăire - iubire.

Foarte colorat şi muzical scris, textul. Fiori plăcuţi oferă proza ca şi poezia ta.

Sofy

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Rădița Răpeanu
cu 2 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inefabila erezie a educației a utilizatorului Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog bella a utilizatorului petrut dan
cu 7 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în șirul de păsări a utilizatorului petrut dan
cu 7 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 8 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Nănașa a utilizatorului Bircea Marian
cu 14 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Nănașa a lui Bircea Marian
cu 14 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog se scutură o primăvară peste noi a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cu-aripi de ierburi nalte și descânt - vilanelă* (pastorală) a utilizatorului gabriel cristea
cu 14 ore în urmă
Lui Nikol MerBreM i-a plăcut discuţia Alergătorul singuratic a lui Grig Salvan
cu 14 ore în urmă
Nikol MerBreM a contribuit cu răspunsuri la discuţia Alergătorul singuratic a utilizatorului Grig Salvan
cu 14 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bătrân abac a utilizatorului Monica Pester
cu 15 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 15 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 15 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nopți se sparg de întuneric a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 15 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 15 ore în urmă
Grig Salvan a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 15 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nenuntitul a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 15 ore în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Alergătorul singuratic a utilizatorului Grig Salvan
cu 15 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor