Deunăzi, pe televiziuni, o știre șoca/amuza/uluia pe toată lumea – o tanti, văzând pe zidul interior al unei biserici de patrimoniu o frescă într-o stare avansată de degradare, ce reda chipul Mântuitorului, cu de la sine putere și fără a avea habar de restaurare, a pus mâna pe câteva bidinele și a început s-o facă pe artista. Rezultatul? Ditamai catastrofa! …Sărmana femeie regreta că nu a avut timp să încastreze, în aura sfântului, niscai pietre Swarovski sau măcar niște leduri „clipicioase”!

Acceptăm aproape toți că arta – în cazul de față, poezia – trebuie împrospătată. Mulți spun că moștenirea clasică e arhisuficientă, și că orice (r)evoluție e neavenită. În schimb, alții (iubind cristalele Swarovski și ledurile fluorescente) ne cer vehement să ne dezicem de orice zestre, de orice rădăcini, considerând că doar avangardismul cel mai ermetic și bizar e artă. Ca bard „la casa lui”, veșnic îndrăgostit de Eva, Ana, Gorgona  ori, de ce nu, de vreo Luluța, George GÎTLAN, prin toată lirica sa, dovedește că e deschis la nou, respirând, totuși, mireasma vechilor incunabule, dar și aerul proaspăt al operelor înaintașilor ce au scăpătat zarea mai ieri. Ne-o confirmă, cu prisosință, acest frumos volum de versuri digital – Poetul străzilor –, iar din partea noastră, deși știm că e superfluu, vă invităm să-l citiți, răsfățându-vă!

Vizualizări: 1299

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitări autorului şi celor care au realizat acest minunat proiect! :))

George, crede-ne că e multă muncă la o astfel de carte, însă bucuria „surprinsului”, dar și a celorlalți membri, parcă ne pun energia la loc, și o luăm de la capăt.

Drag de tine și de poezia ta!

da Coza



Augusta Cristina Călin a spus :

Felicitări autorului şi celor care au realizat acest minunat proiect! :))

multumesc Augusta!!!  te pup si pe tine! :* ***



Ion Lazăr da Coza a spus :

George, crede-ne că e multă muncă la o astfel de carte, însă bucuria „surprinsului”, dar și a celorlalți membri, parcă ne pun energia la loc, și o luăm de la capăt.

Drag de tine și de poezia ta!

da Coza

Maestre, toata admiratia pentru modul in care ai orchestrat aceasta surpriza,  coperta/ titlu, exceptional lucrat! multumesc inca o data!!!

Spunea cineva că nu există pe lume decât fiori lirici... Uite, bucuria surprinsului aduce fiorii binemeritaţi celor ce au făcut posibilă surprinderea.

Bucuria ta este şi a noastră, George.

Felicitări!

Multe felicitări!



Sofia Sincă a spus :

Spunea cineva că nu există pe lume decât fiori lirici... Uite, bucuria surprinsului aduce fiorii binemeritaţi celor ce au făcut posibilă surprinderea.

Bucuria ta este şi a noastră, George.

Felicitări!

multumesc Sofi!!! cu drag o impart  cu voi toti!  :* ***



Ana Ardeleanu a spus :

Multe felicitări!

multumesc Ana!!!  bucuria mea e si bucuria ta! 

George, filele sufletului tău strălucesc pe simezele acestui site! Mă bucur că am pus umărul la surpriza aceasta! Felicitări, poet al străzilor de cuvinte!

Bravo, poetule! A fost o plăcere să trec pe strada/străzile ta/tale. :)

Felicitări, Ion, pentru frumosul cuvânt de prezentare!

Felicitări, Gina, pentru munca depusă cu tehnoredactarea!

Felicitări restului echipei!

Drag de voi toți,


multumesc Ada!!! cu drag! ;)


Ada Nemescu a spus :

felictări şi din partea mea, felicit

ări tuturor, mult umor dar şi sensibilitate, aDa nemescu



Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Bravo, poetule! A fost o plăcere să trec pe strada/străzile ta/tale. :)

Felicitări, Ion, pentru frumosul cuvânt de prezentare!

Felicitări, Gina, pentru munca depusă cu tehnoredactarea!

Felicitări restului echipei!

Drag de voi toți,

multumesc Vasilisia!!!  pretuire! cred ca mie mi-a placut cel mai mult! :))) 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 23 minute în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 6 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 6 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 13 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 16 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 17 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 17 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog tablou mirabil, multiform a lui Floare Arbore
cu 18 ore în urmă
Postare de log efectuată de Elisabeta Drăghici
cu 18 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA iar echinocţiu a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 18 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr
cu 18 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut profilul lui Elena Lucia Spătariu Tudose
cu 18 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut discuţia Pietre (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 18 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor