Mintenaş, cai şi călăreţi au pornit, una, în goană spre Ploieşti. Pare că vântul cel mai năpraznic e cu mult mai încet decât alergătura lor bezmetică. În urma copitelor grăbite, praful stârnit din toate ascunzişurile se ridică de doi metri de la pământ şi înceţoşează privirile şi nările trecătorilor. Parcă au coborât norii din înalturi. Nu mai vezi nici cai, nici călăreţi. Şi abia când praful răscolit din hârtoape s-a aşezat, dibaci şi ostenit de efort, pe la locul lui, în cadrul ferestrei prin care sărise tânărul s-a iţit un cap de bărbat. Pe jumătate chel, pe jumătate răstignit de un ciuf negru, capul s-a înclinat nedumerit într-o parte, apoi într-alta, încercând să se desluşească. Pesemne că stăpânul lui nu s-a dumirit, căci s-a auzit, resemnată, o voce piţigăiată:

─ Per diabolo!

Şi imediat, cruci mari, cât bărbatul acela speriat de mari, se prăvăliră peste pieptul lui. Nici nu mai conta că erau făcute deopotrivă şi cu mâna dreaptă, şi cu cea stângă. Geamurile s-au închis cu aceeaşi zdrăngăneală, ca atunci când au fost deschise şi negustorul şi-a încheiat astfel contactul cu lumea exterioară. Se vorbea prin târg că e foarte sperios, bietul de el, că se teme şi de o muscă mai „înţepată”. Ba, de frică, se mai scapă şi noaptea în pat, pe el. Nu se ştie de unde s-a căpătuit cu spaima asta, din ce a dobândit-o. Pe nevastă, mai tinerică mult şi, categoric, nurlie, nu se încumeta să o înfrunte nici cu o vorbă spusă nelalocul ei. Unii spuneau că ea profită de bunătatea şi răbdarea lui, căutându-şi tot felul de ibovnici, în braţele cărora uită de bărbat. Alţii afirmau altceva: că el e tare zgârcit, nu-i dă nevestei decât pâine şi apă toată ziua, ca robilor, şi de aceea mai calcă şi ea, din când în când, pe arătură şi se dedă plăcerilor trupeşti. Vorbe de-ale târgului...

Catalina, Magdalina şi Partenie erau încă, după toate astea, în marginea unde îi prinseseră scenele tocmai derulate. Fata, cum am spus, tăcută, mirată, tulburată, răvăşită. Aşa cum nu mai fusese niciodată. O năucise săritura aceea din înaltul ferestrei. O cufundase în reverii privirea neagră ca noaptea fără lună, a bărbatului.  O cutremurase, chiar mai mult decât astea, semnul lasciv, persuasiv, cu ochiul, pe care el şi-a permis să i-l facă, înainte de a porni în goană spre zarea depărtată. Şi, da: avea o ţinută aparte bărbatul acela. Nu părea, deşi sărea pe geam ca un fluşturatic, să fie vreo haimana dintre cele care umplu până la refuz târgurile. Ţiganca, alături, o cântăreşte cu ochi critic cum se frământă şi încearcă, după puterile-i de cunoscătoare, să ghicească toate gândurile care-i trec prin cap. Mocneşte în ea o grămadă întreagă de reproşuri şi vorbe nebune, pe care simte o nevoie imperioasă să i le arunce fetei. Dar îşi muşcă buzele şi tace, aşteptând parcă să treacă de la sine furtuna care se prevesteşte în privirile fetei pârcălabului Ploiescilor, iscată de cele neguroase ale haidamacului fustangiu, pripăşit prin locurile lor, odată cu înfiinţarea curţii domneşti şi, implicit, a taberei lui Vodă. Numai Partenie îşi freacă mâinile cu admiraţie şi nu se mai satură să comenteze:

─ Oah, valide... Mamă care m-ai făcut în asfinţit de soare! Hăsta da bărbat pe faţa pământului. Brava lui! Jos cu pălăria. Lua-m-ar dracu’, dacă n-aş hi vrut să hiu io în locul lui. Îţi dai seama, cum a sărit el derect pe cal, cum s-a învârtit în şa ca un cocoş, cum s-a dus ca norul, de nu a mai văzut talianul nici praful lăsat în urmă! Haşa da, haşa da, n-am nicio nevoie...

Magdalina nu e deloc impresionată. Ba, dimpotrivă. A mai văzut ea de ăştia.

─ Mama lor de huidume! spune cu năduf către bărbat, dar cu gândul la fata stăpânului. Că a adus Mălai Vodă ăsta toţi calicii la hocina noastră, odată cu hafurisita aia de tabără. Pentru enstrucţie, cică! Să apere ţara şi domnul... Dă nu mai hai loc să te-nvârţi dă ei. Peste tot dai dă moacele lor. Ei la târg, ei la han, ei pă câmp... În tot locul, ce mai... Ba, ne mai strică şi jupânesele, care şi-ar vedea de casele şi de câlţii lor, dacă nu ar hi calicii lui Mălai Vodă aici.

─ Ha, ha, ha, râde în barbă, încă plin de admiraţie pentru străin, Partenie. Taci, fă, că e ele stricate de mai dămult. Ştii cum se zice cu poarta deschisă, nu? Femeia o lasă aşa, dată dă perete, şi bărbatul, dacă nu e zăvorul tras, ori măcar clanţa pusă, intră. Ascultă la mandea, încoa’: dacă femeia vrea să fie iubită, e şi gata! Bărbatul să zică nu? Să cade una ca hasta? Unde ai pomenit tu să zică el nu?

─ Partenie, hir-ai să hii! Ţie, dacă bag io bine de seamă, ţi se cam scurge ochii amândoi la marfuşe! Om bătrân, cu o casă de copchii...  Mai ceva ca laptele dat în foc îţi cade căutăturile la jupânese. Ia vezi tu de mişcă chicioarile alea, că scot jordia iar de la betelie. Tu ce crezi, că io n-am luat nuiaua cu mine? Că ştiam ce-ţi poate chelea de atâta amar de vreme.

─ Taci, moiere proastă, că aude lumea şi se uită la noi ca după voinicul cela! Ce dracu’! Suntem panarame, noi amândoi?

─ Lasă, Partenie să auză lumea tot. Să ştie cum trăiesc cu tine, ce trai duc şi ce mălai mănânc. Cum mi-e aşternutul cu tine şi cum înghit dumicatul.

─ Oah, iar începe başbogul cu madeaua asta!

─ Partenie, tu să vorgheşti pă limba noastră, nu pă turceşte, că eu nu sunt turcă dâ la turcaleţi. Ţigancă sunt, da’ ştiu ce ştie şi vlahii de aici. Na...

─ Partenie, Magdalino, gata! Nu mai vreau să aud nimic. Mi-aţi împuiat capul cu sfada şi înţepăturile voastre. Ajunge! Acum nu am poftă, nici pornire, să ascult prostiile voastre. Ia lăsaţi cearta amândoi şi haideţi odată! Că dacă ajungem la amiază să dăm ocol târgului, nu mai găsim nimic. Şi ne prinde şi căldura.

─ Da’ ce vrei tu, secretoaso, să-ţi iei de prin hoborul ăsta? Ce-oi vrea să-ţi iei, mânca-ţi-aş hochişorii tăi, că tare eşti frumoasă, zău, şi ai de toate acasă la pârcălab. Mişcă, Partenie, n-ai hauzit? Mişcă măgarul, nu mai pierde vremea, că ai hauzit că vine căldura!

Târgul de miercurea de la Târgşor - în ultima vreme, de când Mihai Viteazul îşi făcuse curte domnească la Ploieşti şi pusese aceeaşi zi de târg, se mai subţiase un pic - era întins şi ofertant. Într-o parte, oborul cu vitele lui: boi de jug, boi neînvăţaţi, gonitori, mânzate, viţei, bivoli, bivoliţe sterpe, bivoliţe cu pui în pântece, pui de bivol de câte un an, iepe, cai de călărie, mânji, berbeci, oi cu miei în pântec, oi sterpe, râmători, porci, mătci, stupi. Dincoace piaţa, unde peştele sărat şi proaspăt, caşcavalul, slana afumată tronează printre butoaiele cu vin şi rachie. Aceasta din urmă e o băutură mai puţin prezentă în peisajul locului, dar extrem de căutată de mercenarii aduşi de domnitor, de pe aiurea. Mai încolo, saltă vioaie pe acelaşi calapod, mierea şi sarea, mazărea, grâul, meiul, fasolea, marulele. Un grup aparte e constituit în piaţă de negustorii veniţi cu fier, unelte şi arme, unele mai admirate ca altele pentru lucrătură, dar achiziţionate doar de către cei care au cu ce să plătească. Din aceeaşi, să-i spunem branşă, fac parte cei cu piper, cafea, şofran, bumbac, funii, cojoace, scurteici, pături, postavuri de manta şi de încălţăminte, mătăsuri, cămăniţe, hermine, samururi, cuce, cherestea. Lucruri fine, cum ar veni. Priviţi cu respect de lume erau şi negustorii veniţi cu juvaeruri: mărgăritare, diamante, rubine, berleante, zmaragde, zamfire, aur, argint, toate în monturi elegante şi plăcute ochiului.

Poate că orice mlădiţă de boier, cum se afla Catalina, s-ar fi oprit, după ce a luat târgul alandala la picior, în faţa tarabelor cu găteli, scumpeturi, bunătăţuri şi suleimăneli femeieşti. Le-ar fi încercat pe toate, le-ar fi probat, le-ar fi dorit. Apoi şi-ar fi cumpărat după pofta inimii oarece. Dar fata pârcălabului nu le dă atenţie. N-o interesează nimic din scumpeturile aranjate pe tarabe. Nu vede sclipiri, nu admiră culori, nu simte fineţe. Ea, hotărâtă, de parcă toată viaţa tot asta a făcut, se furişează cu ţiganii după ea, în piaţă. Acolo, unii neguţători îşi făcuseră umbrare, pentru un mai bun dever al mărfii, iar alţii îşi vindeau produsele direct din desagii în care le aduseseră la târg. În căruţe sau care cu coviltire, încărcate de povară, râdeau limpezi budanele cu vin. Unii, care erau nevoiţi să stea mai multă vreme prin piaţă ca să-şi vândă producturile, băteau un par în târg şi, conform legii nescrise a târgului, locul acela devenea al lor. Nimeni altcineva nu râvnea la el. Dacă mai voiau şi alţii un locşor în piaţă, făceau şi ei acelaşi lucru: luau un lemn mai acătării, un baros şi se apucau voiniceşte să-l bată pe porţiunea de teren pe care puseseră ochii. Cei care deveneau astfel proprietari, nu mai desfăceau marfa direct din căruţă, ca aceia care se aflau doar în trecere pe acolo. Aşezau butoaiele jos, pe căpătâie, puneau mese, scaune şi laviţe, ca să meargă vinul mai bine, iar mesele le acopereau cu feţe de masă şi şervete brodate sau cusute cu flori colorate. Scoteau clondire şi căni frumoase, cumpărate de la olarii târgului, pe care nu stăteau pe gânduri, le umpleau ochi cu licoarea sângerândă sau aurie şi le ofereau însetaţilor, care le cereau. Şi, ca vinul rece să alunece mai lesne pe gâtul încins al muşteriilor, alăturau meselor curate şi primenite cu regularitate, un taraf de lăutari ţigani, de la care nu lipsea, pe lângă împământenitele cobză şi scripcă, şi unul cu glasul din rărunchi. Mamă, şi cânta ţiganul în cauză de inimă albastră lumii adunate, de făcea să curgă vinul în valuri, mai ceva ca ploaia în luna lui Cuptor. Curgeau, e drept, şi foloasele cântăreţului. Dar lumea era mulţumită.

Vizualizări: 156

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Cu măiestrie autoarea ne introduce în lumea târgului şi al târgoveţilor, de pe vremea lui ''Mălai'' Viteazul, din jurul Ploieştiului. (ce ma amuzat acest apelativ). Desigur nu lipsesc câteva dialoguri colorate şi delicioase ale celor doi ţigani.

Ai descris documentată faţa târgului, dar mi-ar fi plăcut să lărgeşti această descriere. Mi se pare că ai enumerat doar. De fapt poate este doar gustul meu care adoră descrierile. Şi apoi este un târg de acum 400 de ani, nu e de colea să-l vezi cu ochii minţii. Probabil, alţii ţi-au spus că-i prea multă descriere. Însă dacă este făcută plăcut, colorat, aşa cum tu ştii să faci, nu e plicticos.

Oricum îmi place mult cum scrii şi aştept continuarea.

Dragă Sofy, îţi mulţumesc că eşti mereu lângă mine. Că mă citeşti cu atenţie, că ştii să descoperi toate nedescoperitele din mine, că, până la urmă, îţi plac mâzgălelile mele. M-am gândit şi eu să mă extind şi să mă întind cu descrierea târgului medieval Ploiesci. (De fapt, şi cu alte chestiuni din carte, căci am păcat greu, mă pornesc şi nu mă mai opresc, ca omul...).  Şi, ca să-ţi fac o destăinuire, chiar mă, ca să zic aşa, ambalasem destul, căci, după o documentare temeinică, în multe oraşe şi în multe biblioteci, aveam date şi informaţii despre ce şi cum era acum 400 de ani. Numai că, la final, cartea ieşise prea groasă. Prea mare. Prea ca la ţară... Era cât o enciclopedie. Şi a trebuit, de pe ici, de pe colo, de pe unde am putut, să mai tai câte ceva, înainte de a o da la tipar. Aşa se explică de ce a rămas mai, dacă îmi permiţi o astfel de exprimare, succint romanul ăsta. Mă rog, cât poate să fie de succintă scriitura unei femei care mai e şi ziaristă pe deasupra. A picat sub tăiere şi o mare parte din descrierea târgului şi a oamenilor de atunci. Pentru că m-am gândit, ca să mă împac eu pe mine, după toată temeinicia documentării, că trebuie să prezint toate astea doar ca pe o trecere a personajului principal pe acolo. Şi cartea a fost, oricum, destul - ca să nu zic foarte - de groasă. Mă conformez şi postez, cu dedicaţie pentru tine, cititoarea mea fidelă, continuarea. Zi cu soare să ai, că pe aici, pe la mine, e aşa de închis...

Sofia Sincă a spus :

Cu măiestrie autoarea ne introduce în lumea târgului şi al târgoveţilor, de pe vremea lui ''Mălai'' Viteazul, din jurul Ploieştiului. (ce ma amuzat acest apelativ). Desigur nu lipsesc câteva dialoguri colorate şi delicioase ale celor doi ţigani.

Ai descris documentată faţa târgului, dar mi-ar fi plăcut să lărgeşti această descriere. Mi se pare că ai enumerat doar. De fapt poate este doar gustul meu care adoră descrierile. Şi apoi este un târg de acum 400 de ani, nu e de colea să-i vezi cu ochii minţii. Probabil, alţii ţi-au spus că-i prea multă descriere. Însă dacă este făcută plăcut, colorat, aşa cum tu ştii să faci, nu e plicticos.

Oricum îmi place mult cum scrii şi aştept continuarea.

N-au fost numai personajele tale in targ, ci si eu, undeva ascunsa in multime. De acolo am privit cu incantare o lume colorata si fascinanta. Aceasta placere o datorez maiestriei tale. 

Astept cu nerabdare continuarea.

Drag,

Cu plecăciune, draga mea Corina, pentru aşa cuvinte.  Îţi mulţumesc din sufleţel. Şi, da, mergem mai departe.

Da, mi-a plăcut şi acest fragment pe care l-aş fi vrut scris cu un font mai mare :)) - se face asta direct aici în pagină.  Fonturile mici sunt obositoare pt ochi.

Nici mie nu mi se pare descrierea târgului redundantă, ba din contră, pt că este atât de detaliată se poate imagina mai bine. Văd aici ceva ce seamănă cu primele cârciumi sau terase. Târgurile în general şi în special cele vechi au o fascinaţie a lor.

PS - încercaţi totuşi să numerotaţi fragmentele. Pe prima pagină sunt numai titluri "fragmente de roman" "continuare roman" - ori când se face un comentariu de către un utilizator fragmentul comentat urcă în pagină şi îşi pierde ordinea. ca să văd unde am rămas (pt că  nu-mi pot pune semn de carte :))) a trebuit să deschid vreo două postări :)))

a fost o lectura care m-a surprins  într-un mod teribil de plăcut,este o magie sa ai știința de a da viata trecutului!

 stilul este impecabil,se vede clar gustul  de a scrie ,plăcerea  evocării ,folosirii limbajului  caracteristic personajelor,remarc minuțiozitatea descrierii tîrgului,un adevărat tablou de Bruegel,toate nu fac decît sa sper ca  într-o zi voi avea șansa de a lectura în întregime acest roman istoric...am citit mai jos în comentarii afirmația d-voastră despre  volumul inițial al  lucrării,cred ca nu ar impieta cu nimic opera atît de  profesional documentata și cred ca ar fi păcat ca o asemenea munca sa fie supusa  unor rigori nefericite ,măcar ceea ce  nu se poate cuprinde în versiunea finala  ar putea  lua cel puțin calea unei monografii !

cu tot respectul și admirația de la un ploieștean!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 4 minute în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 5 minute în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 6 minute în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 8 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 9 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 16 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor