LAUDATIO – Valeriu ANGHEL ʼ75

 

În ianuarie 1966, Valeriu Anghel a făcut un mare salt în spaţiu, dar şi în cultura poporului român. A descins din Oltenii Teleormanului – câmpia moromeţiană -, în Negrileştii Vrancei – munţii Tudorei Vrâncioaia -, unde s-a apucat gospodăreşte de muncă: s-a căsătorit, a crescut cinci copii şi a deschis mai multe ateliere de lucru: profesor, publicist, scriitor şi editor.

Întreaga activitate a profesorului Valeriu Anghel s-a desfăşurat sub imperiul căutării, al noului, al dragostei pentru meseria de dascăl şi pentru copii. Paralel cu activitatea de profesor şi director de şcoală, Valeriu Anghel a fost preocupat în permanenţă de modernizarea şcolii româneşti. Urmare a acestor contribuţii a fost cooptat în Comisia de limba şi literatura română din Ministerul Educaţiei Naţionale, fiind singurul membru al acestei comisii din mediul rural, iar în anul 2005 a fost distins cu ,,Diploma de excelenţă” pentru întreaga activitate.

Paralel cu activitatea de dascăl, Valeriu Anghel s-a manifestat ca un publicist de vocaţie, colaborând frecvent la Tribuna învăţământului, la ziarul local Milcovul etc.

După 1990, odată cu venirea de la Tulnici la Focşani, numele său a apărut aproape zilnic în presa locală, iar din 1997 devine redactor şef adjunct la publicaţia Informaţia zilei, redactor şef Alexandru Deşliu. În anul 2002, a fondat alături de Alexandru Deşliu, revista Pro Saeculum, una din cele mai valoroase reviste de cultură din spaţiul vrâncean, care s-a impus ca o revistă de valoare la nivel naţional.

Fără a renunţa în tot acest timp, la cariera didactică, valorificându-şi, vocaţiile sale de dascăl şi de jurnalist, a fondat, la Colegiul Tehnic ,,Valeriu D. Cotea” - Focşani, revista Dialog, premiată la nivel naţional şi judeţean.

În toate materialele publicate, Valeriu Anghel s-a remarcat prin articole de mare ţinută ştiinţifică pe teme de învăţământ şi cultură, prin reportaje, anchete, comentarii politice şi de opinie de înaltă ţinută morală, etică şi estetică, un adevărat tablou al societăţii româneşti postdecembriste, manifestând ,,mobilitatea rară de a se mişca pe claviatura afectivă şi mentală, cu sensibilitatea poetului în faţa frumosului, cu sobrietatea magistratului ce cântăreşte bine faptele înainte de a se exprima în situaţiile dilematice ori cu armele pamfletarului în zi fastă, atunci când se află în faţa lichelismului şi a imposturii” (Mircea Dinutz).

Valeriu Anghel a debutat cu versuri în revista Luceafărul (1960), iar în anul 1977 a primit premiul pentru poezie în cadrul Salonului Literar ,,Dragosloveni”, preşedinte de juriu, Laurenţiu Ulici.

A debutat editorial cu lucrarea ,,Alexandru Deşliu, Valeriu Anghel - Vocaţie şi destin, 600 fişe-portret pentru un tablou spiritual-istoric al Judeţului Vrancea”, după care i-au apărut peste 10 cărţi de poezie, proză şi lucrări ştiinţifice.

În anul 2001, Valeriu Anghel a fondat Asociaţia Culturală ,,Pallas Athena” şi Editura ,,Pallas Athena”, în cadrul căreia au apărut aproape 300 de lucrări - poezie, proză, critică şi istorie literară, opere ştiinţifice de lingvistică şi istorie, ghiduri turistice ale Vrancei etc.

Ajuns la frumoasa vârstă de 75 de ani, Valeriu Anghel manifestă aceeaşi atitudine din tinereţe: spirit scormonitor, implicat în tot ce se întâmplă împrejurul lui; dă sfaturi, clarifică, argumentează şi convinge cu pasiune – este veşnic tânăr şi neliniştit.

Pentru toate acestea şi pentru multe altele care nu s-au grăit în aceste cuvinte, îi mulţumim, îi urăm ani mulţi şi luminoşi, îi urăm sănătate şi, cu respect, îi acordăm prezenta Diplomă de excelenţă.

 

Focşani, 18 mai 2013

 

Preşedinte Asociaţie,

 

Prof. dr. Costică NEAGU

ASOCIAŢIA PERSONALULUI DIDACTIC ,,SIMION MEHEDINŢI”

FOCŞANI - ROMÂNIA

Str. Timotei Cipariu, nr. 5, cod 620004; Tel/fax: 0237/620001; mobil: 0723276188;

Email: cneagu_negrilesti@yahoo.com; site: www.asociatiasimionmehedinti.ro

Vizualizări: 426

Răspunsuri la Aceste Discuţii

  Felicitari! Ma mandresc cu teleormanenii mei.

Tot respectul pentru un Om croit după canoanele clasice ale intelectualului!

Vă mulțumesc!

Iar eu sunt mândră că mi-s vrânceancă și predau acum în aceeași școală unde ați predat și d-voastră. M-am lăudat un pic. :)

Toată admirația,

Mulțumesc, Vasilisia! Mult succes în activitatea didactică, dar și în cea literară!

                                                      Prof. Valeriu Anghel


Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Iar eu sunt mândră că mi-s vrânceancă și predau acum în aceeași școală unde ați predat și d-voastră. M-am lăudat un pic. :)

Toată admirația,

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în șirul de păsări a utilizatorului petrut dan
cu 3 minute în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inefabila erezie a educației a utilizatorului Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pictură a utilizatorului carmen popescu
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog bella a utilizatorului petrut dan
cu 8 ore în urmă
Lui Valeriu Anghel i-a plăcut discuţia Fantasma soldatului neîntors de la război (Din memoria satului) a lui Gheorghe Pârlea
cu 11 ore în urmă
Lui Valeriu Anghel i-a plăcut discuţia Caisul a lui Ion Lazăr da Coza
cu 12 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog al meu câine-i surd (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 12 ore în urmă
Lui Valeriu Anghel i-a plăcut discuţia Mireasa furată a lui Tudor Cicu
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Valeriu Anghel îi place postarea pe blog Eu pentru tine viață-nsemn a lui carmen popescu
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Valeriu Anghel îi place postarea pe blog bella a lui petrut dan
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Valeriu Anghel îi place postarea pe blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Valeriu Anghel îi place postarea pe blog Pictură a lui carmen popescu
cu 12 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog nucule-nfloreşti (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog bella a lui petrut dan
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Eu pentru tine viață-nsemn a lui carmen popescu
cu 14 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inefabila erezie a educației a utilizatorului Costel Zăgan
cu 14 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Livezi în floare a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog Post (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor