Scrierea corectă în limba română este un moft sau o obligaţie prevăzută în mod expres de lege?

Timpul e un lux - nu trăim destul pentru a le afla pe toate! Şi dacă totuşi ştim cate ceva, rar ne batem pentru a spune ce ştim. Ortografia şi punctuaţia sunt primele noastre cărţi de vizită. Ne ajută cineva să nu le pătăm fără să ne dăm seama?

                               

Cu toate că româna este considerată o limbă romanică, alături de italiană, franceză, spaniolă, portugheză, în scriere s a folosit, timp de patru secole, alfabetul chirilic, slavona fiind limba de cultură în partea răsăriteană a Europei. De aceea primele monumente literare româneşti au fost scrise cu alfabetul chirilic, până la alfabetul latin de astăzi folosind o vreme unul de tranziţie. Forma reproducerii grafice a cuvintelor a devenit subiect de dezbateri şi nemulţumiri încă de la începutul secolului XIX, proces care continuă şi astăzi. Bătălia s-a dat (şi se mai dă) între lingviştii care susţineau scrierea etimologică, cât mai aproape de forma etimonului latinesc, şi cei care pledau pentru o scriere fonetică. Alfabetul latin a fost introdus oficial în 1860, normele academice de scriere devenind obligatorii în 1881. După reformele ortografice din 1904 şi 1932, Academia simplifică ortografia limbii române în 1953, introducând scrierea cu „î“ şi „sînt“ în toate cuvintele (din 1965 – cu excepţia familiei lexicale a cuvântului „România“). În 1993 se revine la scrierea cu „â“ şi, după caz, „î“ şi la „sunt“. Odată cu trecerea la scrierea în format electronic, limba română începe să fie desfigurată până la pierderea identităţii prin nefolosirea semnelor diacritice.


Fără semnele diacritice, limba română scrisă e alta decât cea vorbită

   

Ediţia a V-a a „Îndreptarului ortografic…“, ultima, apărută cu 12 ani în urmă

Folosirea semnelor diacritice în scrierea limbii române nu este un moft. Lipsa lor face din limba noastră una străină, de neînţeles atât pentru cei care o vorbesc, cât şi pentru europenii cu care suntem tot mai mult în contact direct. Iată ce iese din două versuri pe care copiii le învaţă din momentul în care încep să lege cuvintele în propoziţii: „Catelus cu parul cret / Fura rata din cotet“ sau dintr-un anunţ la un magazin angro: „Avem sarma ghimpata la sul“ pentru „sârmă ghimpată.“ Până acum câţiva ani, cei care voiau să scrie la computer un „ă“, „â/î“, „ş“ sau „ţ“ nu puteau din motive tehnice. Obişnuindu-se cu o astfel de scriere, astăzi, când furnizorii internaţionali de software şi-au adaptat sistemele la caracterele alfabetului românesc, mulţi utilizatori de computere o ţin, din comoditate, tot „pe vechi“, justificându-se lamentabil: într-o Românie în care toate sunt pe „dos“, scrierea în format electronic „merge şi aşa“. Iar cei care îşi trimit mesaje pe Messenger, în majoritatea lor tineri, au ajuns să scrie într-un limbaj aproape încifrat, specific internetului, cu „sh“ în loc de „ş“, „tz“ în loc de „ţ“ sau chiar „k“ în locul adverbului de comparaţie „ca“: „Te portzi k o tzatza, draga, fii shi tu mai deshteapta“.     Cum să nu-şi maltrateze limba maternă dacă ditamai magistraţii de la CSM îşi scriu în mesaje „4pezi“ în loc de „patrupezi“ (ce epitet pentru patru dintre colegii lor!), iar un post de televiziune tot afişează seara „Petrecere k’n lumea copiilor“ şi „Rezoomatul zilei“ fără ca cineva să-i sancţioneze pentru distrugerea celui mai important bun naţional. Cu toate că adaptarea calculatoarelor la caracterele alfabetului românesc s-a făcut de către producătorii de software încă din 2001, sarabanda maltratării limbii române continuă.

 

    Legile de protecţie a limbii naţionale în mapa primarului


Autoritatea care „se îngrijeşte de cultivarea limbii române şi stabileşte regulile ortografice obligatorii“ este Academia Română, se spune în Legea privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române nr. 752/2001. Până aici e foarte bine, dar ce se întâmplă cu cei care scriu şi vorbesc după ureche? Ca să-şi salveze onoarea, Parlamentul României (în care mulţi „se salută“ cu limba română, dar „nu vorbesc cu ea“, cum făcea Voltaire cu Divinitatea) a mai votat o Lege privind utilizarea codificării standardizate a setului de caractere în formă electronică nr. 183/2006, în baza căreia ministrul comerţului şi tehnologiei informaţiei din vremea aceea a emis un ordin de respectare strictă a legii. Ultimele două acte normative stabilesc că autorităţile şi instituţiile publice, precum şi notarii publici au obligaţia de a utiliza codificarea standardizată a setului de caractere româneşti în documentele elaborate electronic, respectând semnele de punctuaţie şi de ortoepie aşa cum sunt ele definite în ediţiile actualizate ale dicţionarelor Academiei. „Pentru scrierea şi procesarea documentelor în fomră electronică în limba română se recomandă a se folosi tastatura românească în conformitate cu aranjamentul 1 de caractere din standardul SR 13392:2004 sau orice versiune actualizată a acesteia“ se spune în Legea nr. 183/2006. Sancţiunea se aplică notarului public sau, după caz, conducătorului autorităţii ori instituţiei publice vinovate de către... primar sau agentul de poliţie constatator, în conformitate cu procedurile Legii nr. 180/2002 privind regimul juridic al contravenţiilor actualizată. De râsul curcilor: nu scriu ei corect profesorii de română şi-i pui pe poliţişti şi primari, că altă treabă n-au, să dea contravenţii pentru încălcarea unor norme lingvistice!


Reforme ortografice pe temeiuri ştiinţifice şi extralingvistice


Ca să evităm alergarea agenţilor de poliţie sau a primarilor, cu carnetul de amenzi în mâini, după jurnalişti (că doar pe aceştia îi mai citesc!), reamintim câteva repere din evoluţia ortografiei şi punctuaţiei limbii române. Ultima reformă radicală din secolul trecut a fost cea din 1953, an în care Institutul de Lingvistică din Bucureşti a publicat „Mic dicţionar ortografic“. Atunci s-a generalizat scrierea cu „î“ în toate situaţiile, deşi sunetul provenea din toate vocalele latineşti (campus>cîmp, ventus>vînt, rivus>rîu, fontana >fîntînă, unquam> încă) şi principiul etimologic era imposibil de aplicat. La fel şi cu formele flexionare ale verbului „a fi“ (sînt, sîntem, sînteţi), modificarea fiind justificată istoric şi continuând o tradiţie mai veche. Pe deasupra, oglindea şi pronunţarea cea mai răspândită atât în trecut, cât şi în zilele noastre. După 40 de ani, în 1993, Academia a hotărât revenirea la „â“ şi „sunt“, unii considerând că „î“ este de influenţă slavă, impus în timpul ocupaţiei sovietice, deşi sunetul îl avem şi în numeroase cuvinte de origine traco-dacă: brâu, brânză, fărâmă, mânz, rânză, sâmbure, şopârlă. Travaliul acesta între „î“ şi „â“ este clar de natură extraligvistică.     Iată însă folosirea virgulei (semn de punctuaţie) pe criterii ştiinţifice, descrisă însă din perspectiva Gramaticii de bază a limbii române.


Conectori sintactici şi conectori pragmatici

   

Ortografia lui Eminescu în „Luceafărul“, aşa cum a apărut în volumul „Poesii“ din 1884

Conectorii sunt elemente lingvistice caracterizate prin sensul lor abstract, lipsa flexiunii (sunt invariabili) şi îndeplinesc diferite roluri sintactice. În clasa conectorilor se includ prepoziţiile, conjuncţiile şi elementele relative (pronume, adjective pronominale, adverbe). Conectorii sintactici asigură coeziunea grupurilor sintactice şi ierarhizarea constituienţilor în interiorul acestor grupuri, în timp ce conectorii pragmatici stabilesc legături între componentele comunicării. Folosirea virgulei ca semn de punctuaţie poate fi imperativă (se pune obligatoriu), prohibitivă (nu se pune deloc) sau facultativă (la latitudinea celui care scrie). Orice vorbitor în română de cultură medie ar trebui să ştie că înainte de conjuncţiile dar, iar, ci, deci se pune obligatoriu virgulă. Conjuncţia însă nu se pune niciodată între virgule când este în interiorul propoziţiei („Recomandările noastre nu au avut însă niciun rezultat“ şi nu „Recomandările noastre nu au avut, însă, niciun rezultat“). Supărătoare este şi folosirea locuţiunii adverbiale ca şi, care are funcţie comparativă, însemnând „la fel ca“ („Băiatul era, ca şi tatăl său, un impertinent“) în locul adverbului de comparaţie ca („Ca şi mod de exprimare era un incult“ în loc de „Ca mod de exprimare era un incult“). O altă greşeală impardonabilă este folosirea de mai multe ori a semnului exclamării (!) la sfârşitul enunţurilor exclamative de tipul „Să moară toţi duşmanii mei!!!!“ unde semnele care vin după primul îl anulează pe acesta. Semnul exclamării se scrie de mai multe ori doar pentru a marca creşterea graduală a intensităţii vocii, numărul lor fiind în raport cu creşterea caracterului imperativ al comunicării:„−Ionel! Ionel!! Ionel!!! Du-te dincolo, mamă, spargi urechile dumnealui!“ (Caragiale)


Câteva concluzii deloc îmbucurătoare pentru români


    Ultimul „Îndreptar ortografic, ortoepic şi de punctuaţie“ acceptabil ca număr de file pentru a fi uşor de consultat a fost editat în 2001, înaintea publicării noii „Gramatici a Academiei“ în 2005, a „Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic“ în acelaşi an şi mai ales a „Gramaticii de bază a limbii române“. Între aceste trei lucrări normative masive există însă numeroase nepotriviri, recunoscute de autorii lor. Într-o „Notă asupra ediţiei“, colectivul care a elaborat DOOM2 afirmă că a încercat să reducă decalajul dintre norma academică şi uzul real al limbii române literare actuale, multe schimbări reflectând adaptarea normei academice la uzul actual al „generaţiei medii de intelectuali din Bucureşti“ (vai, ce discriminare faţă de restul vorbitorilor de limbă română, de vreo zece ori mai numeroşi!) Cum lucrările din 2005 s-au elaborat şi tipărit „în paralel“, recunoaşterea faptului că DOOM2 nu a preluat toate inovaţiile noii ediţii a „Gramaticii Academiei“, revăzută şi ea în GBLR în 2010, „ci numai unele dintre nuanţările sale“, este gravă. Cheltuielile cu editarea acestor lucrări greu de utilizat în şcoli să fie similare celor cu autostrăzile care au lăsat România pe drumuri?



                                                                                                            Prof. Valeriu Anghel

 

Vizualizări: 865

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Discuţii

Am început destul de târziu să comunic cu fetele mele pe mess. şi eram foarte revoltată de prescurtările folosite, sau de lipsa cratimelor ( sa dus în loc de s-a dus...) când ştiam că ele cunosc bine gramatica. După mai multe observaţii adresate am renunţat şi din dorinţa de a tasta cât mai rapid am început să fac şi eu prescurtări. Asta nu înseamnă că uit elementarele reguli de gramatică. Cei tineri însă vor uita ceea ce nu au învăţat suficient, ajutaţi fiind de dorinţa de conversaţie rapidă în scris. Nu cred că sunt necesare cheltuieli suplimentare pentru a instrui copiii în scrierea corectă. Trebuiesc dascăli cu aplecare şi drag de limba română.

Reverență, d-le profesor!

La mulți ani, sfântă limbă română!

Să dea DOMNUL să ne trăiască Limba română "română"! Nu super americanizată ,nu țiganizata ,nu mai ştiu eu cum... Mă doare când aud profesori urându-le elevilor "baftă" sau să se gândească la un "job"(etc.... Nu zic, o limba e în continuă transformare, intră mereu neologisme dar... să intre unde trebuie nu ca şi cuvinte uzuale. VIAŢĂ LUNGĂ LIMBII ROMÂNE! Şi încă ceva... halucinant. În Târgul Mureş era un afiş pe care scria că se organizează cursuri pentru engleză, franceză şi... ROMÂNĂ.

Avem nevoie de astfel de lecții, domnule profesor!

Mulțumiri.

da Coza

  L-am citit pe domnul Cuesdean cu mare drag,pe nerasuflate.Are totala dreptate.Trebuie urmarita fonetica limbii romane,iar noutatea cu care vine domnul Lucian Iosif Cuesdean,provine dintr-o profunda cunoastere si cercetare.

  Ma bucur ca v-a placut domnule Ion Lazăr da Coza.

Mulţumiri, domnule profesor, Valeriu Anghel!

Mă bucur că am putut fi de ajutor. Mulțumesc de lectură și aprecieri!

Cu respect,

                prof. Valeriu Anghel

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 2 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 3 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 3 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 3 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 3 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 3 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 10 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 10 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 12 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor