Prinţesa Jaga - motanca mea proprie şi personală -şi-a primit consortul cu mârâieli, cu oareşcari curiozităţi, marcate prin ocoluri concentrice în jurul lui, apoi, după un îndelung exerciţiu nazal - referire la mirosul ei atât de exersat - i-a întors spatele.     

            Eram deja pleoştită de efectul cu totul neaşteptat al întâlniri. În mintea mea programasem imaginea număru’ unu’ în care ea îmi sărea bucuroasă în braţe, mă pupa cu boticu’ ei umed de fericire şi când colo, stupoarea- stuporilor: micuţa Jaga e vexată în amorul propriu, ba mai mult, geloasă şi scuipăcioasă.

            Şi toate astea în timp ce „prinţul rătăcitor” printre sandale şi ciorapi - transportul meu din ziua aceea – dădea fără să-i ceară nimeni, o veritabilă probă de tremurat.

            L-am prins de ceafă şi l-am ridicat ca pe un trofeu până la înălţimea ochilor.

            Apoi i-am dat drumul uşor-uşurel, stilul alpinism utilitar în cadă, cu o precauţie demnă probabil de o cauză mai bună. Şi, am deschis duşul. Apa l-a împroşcat din toate părţile.

            L-am săpunit cu tot ce aveam la îndemână şi mi-a picat în mână. Aveam frisoane şi fiori la vederea puhoiului de purici care cădea de pe el, în timp ce bietul „prinţ” nu mai făcea nici o mişcare sub jetul puternic şi cald al apei.

            Îmi repetam constant, încurajator, îmi tot spuneam că un puric, doi rămaşi n-ar mai avea atâta importanţă, deşi aveau dimensiuni care-ţi dădeau răcori pe şira spinării.

            După jumătate de oră îmi admiram cu nesaţ „capo d`opera”. Radiam: operaţiunea de deratizare îmi reuşise. Cel puţin aşa trăgeam speranţă  

            Doar că acum „prinţul” era imobilizat  total de  o înţepeneală stranie, din care nu părea să aibă vreo ieşire.

            Încetul cu încetul, câteva minute mai târziu, îmi pierdeam aproape orice nădejde că nou-venitul o să-şi mai revină singur. Membrele îi înţepeniseră şi răceală aia, ciudată la propriu, îl invadase cu totul. Aşa că plină de fervoare îmi iau curaj şi recurg la faimosul masaj al înecaţilor: fricţionarea lăbuţelor - în cazul lui - şi a burticii.

            Miracolul s-a produs. Şi-a revenit. Dar a rămas vreme de vreo două ceasuri cu un bizar tic nervos: bâţâia din cap ca un apucat de boala lui Parkinson. Şi chiar mă şi îngrijoram iarăşi de noua lui dambla, care-l făcea să se zguduie din tot corpul când căuta să muşte dintr-o bucată de salam pusă în f farfuria mică din faţa lui.

            Şi totuşi, am reuşit după un timp să constat că prinţesa mea nu rămăsese chiar rece la întâlnire, ci doar se folosise de fabuloasa ei putere felină de mascare.

            Am văzut limpede asta când a început s-o facă pe cocheta. Chiar dacă n-a încetat să-l mârâie şi să-l scuipe. Mă uitam cu milă la „prinţul” care căuta „azil politic” după gambele mele, pe după care voia să se „exileze”.

            O timiditate devastatoare îl pocnise drept în moalele capului de când îşi aruncase privirea peste cealaltă pereche de ochi viorii ai pisicii. Ceea ce probabil l-a făcut să se simtă umilit de bâţâiala lui trecătoare, jignit în bărbăţia lui de câteva săptămâni.

            Oricum ar fi stat lucrurile, pisica - prinţesa mea cenuşie ca un iepure- privea acum languros spre bietul ghemotoc alb, presărat cu „floricele” pe cap (cum spunea mama când se gândea la petele cafenii şi negre ce-i conturau motănelului profilul şi creştetul).

            Şi mârâia ori de câte ori încercam să-l alint, oprindu-mi mâna cu o lovitură de lăbuţă.

 

Vizualizări: 122

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Ai tratat în cheie minoră un subiect minor.

da Coza

Detaliul face întregul.

Iubirea pentru animăluţe de casă impune şi tot felul de neplăceri. Dar cine se încumentă să le aibă îşi asumă şi aceste neplăceri.
Eu nu. Iubesc animalele dar fiecare la locul lor, nu cu mine în casă.
Desigur textul nu este la nivelul reportajelor tale de călătorie... prin tema abordată. Ţi-ai exprimat sensibilitatea în această direcţie. Celor sensibili la astfel de vietăţi, cred că place.
Cu afecţiune, Sofy!

A;a e Sofy. Anumite texte sunt doar note/înregistrări din viaţă. Atât şi nimic mai mult. Mul'umesc pentru lectură.

Remarc sensibilitatea si umorul, desi textul relateaza doar un banal episod de viata. 

Cu prietenie,

Mul'umesc mult.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 41 minute în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 3 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 3 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 4 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 4 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 12 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 12 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor