Prefața volumului de versuri
”Ceremonia iubirii”, autor Ioan Grigoraș
Editura Rovimed Publishers - Bacău 2013
Tehnoredactare Mioara Băluță
Selecție texte Ioan Grigoraș
Ceremonii şi nelinişti lirice
După atâtea experienţe literare pe care ni le-a dăruit postmodernismul, mai ales profilul poetului care nu mai vrea să scrie la fel cu cel de ieri, când întâlneşti texte lirice mai aşezate în matca unui romantism recuperat îţi apleci urechea la muzica ce se oferă.
Ioan Grigoraş scrie o poezie dominată de lirism, prin care încearcă să stabilească o legătură între lumea simţurilor şi puterea cuvântului de a le exprima. Din această tensiune se naşte o poezie care face alianţă şi cu modele impuse din care se decantează o formă proprie de asumare. Se ştie introducerea biograficului în poezie a făcut carieră. Ioan Grigoraş ascultă de frenezia senzorială pentru a se răsfira de o largă paletă de sentimente cărora le află rezolvări lirice memorabile. Depune mărturie despre ruinele unor patimi de adolescent care încă deschid imaginaţia lirică până în stadiul de risipă poetică.
Versurile din acest volum sunt jurnalul unui poet fără somn care percepe cu simţurile fine bătăile unui timp interior. Scrie despre iubire, cu unele note de sentimentalism teatral, întorcând pe faţă şi pe dos avalanşa de sentimente neliniştite care fac de altfel substanţa lirică a acestei cărţi. Oscilează între romanţa de tip trubaduresc şi versul tăiat brusc cu rezonanţe de
cristal. Constaţi o poftă continuă de a se povesti pe sine în versuri care, e adevărat, nu întotdeauna ating miza rotundului liric. Dar tocmai această sincopă dă farmec poemului. Discursul liric mai trădează şi o mare nerăbdare de a spune tot. Poetul parcă provoacă starea elegiacă ascultând muzica altui veac, dar invocă cu patos prezentul trăit prin vers în toate articulaţiile lui.
Scriind aceste rânduri am aflat şi eu un fenomen extrem de interesant. Ioan Grigoraş publică în rețelele și atelierele literare din mediul virtual unde se prezintă creaţiile, se supun discuţiilor, nu întotdeauna în termenii cei mai generoşi, precum erau cenaclurile literare în vremea devenirii mele lirice. Poemele care întrunesc exigenţele colegilor din rețele sunt selectate pentru a fi oferite tiparului în antologii care se editează periodic. Se ocolesc trufiile fără acoperire, invidiile, răutăţile inutile. Cel puţin aşa susţine poetul Mihai Batog-Bujeniţă (membru al Uniunii Scriitorilor din România) în prefaţa unei antologii. Se vede că şi ei sunt adepţii cuvântului tipărit ca o garanţie a ieşirii în lume şi pe acest culoar. Universitarul Ştefan Munteanu, care scrie un cuvânt de întâmpinare unei alte antologii, descifrează trei direcţii de bază ale acestui fenomen poetic care-şi trăieşte viaţa într-un fel aparte. Una este tema iubirii trăită cu fior metafizic, alta cea a naturii şi nu în ultimul rând tema poeziei văzută ca muză. Volumul lui Ioan Grigoraş conţine din plin aceste pretexte de provocare lirică pe care le-a şlefuit cu încredere în cuvânt. Incantaţia îl seduce pe autor de aceea simbolurile lirice devin obsesive în melosul confesiunii.
Poemele lui Ioan Grigoraş recomandă un autor cu certă vocaţie lirică, marcat de dialogul interactiv. Drumul spre cuvântul tipărit, cred, presupune o rigoare sporită a textului. Multe dintre poeziile acestui volum sunt împlinite, altele se supun dicteului automat. Ioan Grigoraş este un poet care şi-a găsit calea. Aşteptăm dezlegarea altor taine din ceremoniile şi neliniştile unei muzici învăluitoare.
Salut venirea lui Ioan Grigoraş din lumea internauţilor pe strălucitoarea pagină tipărită.
Gheorghe PÂRJA
Președintele Reprezentanței Maramureș
a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj
Și gândul mi se pleacă până jos
Supus constrângerilor măsluite,
În dinții vremii numai bun de ros;
Orice cuvânt îl poate compromite
Să-l vândă ieftin, gol și subțiat,
Strâns în capcana fals-a neputinţei,
Cu fierul roșu ars, negrațiat
Stă ca un rob în spatele dorinței,
Fără armură, parc-ar fi un Christ.
Necunoscuții vin... privesc... se-nchină...
Și-apoi aud cum spun: de ce e trist?
Cel ce iubește n-are nicio vină...
Dar eu nu vreau coroana milei lor
Zâmbesc amar - singurul semn de viață -
În mine strig, și tot în mine dor,
Și-mi zornăi lanțul a iubire-n piață.
( Singurul semn de viață, pag. 41 )