PROMISIUNEA DE JOI (VIII)

[gina zaharia]

Tania intra într-o lume nouă, confortabilă. Nimic din ceea ce descoperea acum nu se compara cu stilul ei de viață. Bucătăria surorii sale era mobilată modern, aerul condiționat înlătura avalanșa de căldură din acest sezon. E drept, grădina de la poalele colinelor de lângă izvorul cu iz de pin, concura cu succes acestei invenții urbane. Se simțea stingherită dar uimită. Ar fi vrut să râdă, să se bucure, să ceară vieții partea ei de fericire, dar scările pe care venise aici se tot rulau după linia destinului. Descoperise că se trăgea dintr-o familie bogată. Mama ei era profesoară, sora - economistă, iar bunicul, de curând decedat – marele pictor Cristache. Acasă, la Valea lui Mihai, mama vitregă suferea de alzheimer, tatăl rămăsese invalid în urma unui accident. Ea lucra într-o brutărie, era prost plătită dar nu se plângea niciodată. Adăuga venitul său pensiilor celor doi părinți și se descurcau.
– Mâine vom merge la Zăvoia, îi anunță Maria. Îl voi suna și pe comisarul Simionescu. Și mama va fi acolo. Ștefan, sper să nu ratezi un capitol important!
– Se poate, Maria? Nu mi-aș ierta-o niciodată. Dar știi? Sigur ar fi încântată și Anca să vină!
– Anca… a, da, viitoarea ta soție. Cum să nu? Cu plăcere!
Scriitorul își îndreptă privirea spre Tania:
– Totuși, să-i dovedim Mariei că ești sora ei. Un act de identitate ar fi suficient. Ce zici?
Maria zâmbi. Tania deschise geanta și scoase certificatul de naștere. I-l întinse Mariei.
– Uite! Eu nu-i cunosc. Dar sunt părinții mei.
Pe hârtia aceea era scris numele părinților ei, în urmă cu patruzeci de ani.
– Draga mea, am toată convingerea din lume că ești sora mea, zise Maria. Binecuvântată să fie această clipă!
Noaptea de după curcubeie, s-ar fi putut numi orele ce au urmat. Sau oricum altcumva fiindcă nuanțele acestui timp erau unele diverse. Câte ar fi avut cele două surori de povestit, câte se cereau spuse, dar ce holde aurii apăruseră de după munți, și ce secerători le numărau boabele! Taniei îi era teamă că păsări de pradă vor veni să-i răpească visul. Ar fi vrut să pună stavilă și apelor, să nu se reverse prea mult peste dinastia ei, ba chiar s-o încuie într-un seif pe care să-l elibereze când va fi sigură că adevărul deține singura cheie.
Imediat după micul dejun, Maria și-a sunat mama.
– Aș vrea să ne întâlnim la Zăvoia, o anunță aceasta. Astăzi, te rog! E ceva important.
Emilia șovăi.
– Vin la tine, Maria, sau vino tu la mine! Am multe de rezolvat. Mă tem că vom amâna această ieșire.
– Am spus că e ceva important, mamă! ridică tonul Maria. Vor fi acolo câteva persoane la fel de importante printre care comisarul Simionescu și Ștefan Deleanu.
– Tocmai, preciză Emilia pe un ton aspru. Aceste persoane îmi răpesc din timp. Nu e prea plăcută compania lor.
– Dar e vorba despre moartea bunicului meu, mamă! Cineva l-a omorât, chiar nu-ți pasă?
– Doamne, fata mea, cum să nu-mi pese? Dar nu văd cum am putea descifra noi misterul acestei crime, cum îi spui tu!
– Un cuvânt, la momentul potrivit, o idee, cine știe, poate că va folosi la ceva.
– Bine, m-ai convins, draga mea, spuse femeia slăbind tonul. La cât e întâlnirea?
– La doisprezece e bine? Vom servi masa de prânz în familie, continuă, ușor ironic, Maria!
– În familie, da… Voi fi acolo!
Comisarul Dan Simionescu a ajuns primul la Zăvoaia. Au urmat scriitorul și Anca, apoi Emilia Cristache.
De după deal, pe lângă cascadă, își făcu apariția o umbră. Apoi se contură chipul nebunului cu câini. Pentru el nu trebuia fixată o oră. Era martorul fiecărui eveniment petrecut în acea zonă. Se putea să lipsească de pe frontul marilor întrebări?
Coborî dealul pe poteca îmbrăcată în iarbă-mare și brusturi. Îi fotografie cu sufletul pe toți patru, apoi se așeză pe iarbă, cu câinii alături. Nu se apropie prea mult. Era suficient să privească de la distanță și poate, cine știe, cineva se va îndura și de el să-i aducă o bucată de pâine.
O mașină roșie intră pe strada laterală și opri în fața porții. Mai întâi coborî Maria, îmbrăcată în pantalon negru și bluză la fel. Aceeași notă elegantă, aceeași degajare simplă dar profundă. Apoi își făcut apariția Tania. Ștefan rămase surprins - nimic din persoana de ieri nu venise aici. În fața sa avea o femeie aproape la fel de elegantă ca Maria. Își schimbase tunsoarea, părul era negru precum al surorii sale și o prindea de minune. Descoperi o asemănare izbitoare între cele două femei. Însă privirile îi fugeau între mamă și fiică, trebuia să surprindă reacțiile celor două, să nu piardă nimic. Fiecare clipă avea o valoare inestimabilă. Un decor nou se contura acolo, la Zăvoia, pe terasa din spatele trandafirilor de lângă clocotul cascadei.
Nou venitele pătrunseră pe alee. Maria avea pașii siguri, sub cei ai Taniei se formau vulcani, însă ochii îi erau încrezători și blânzi. Pentru ea, cei câțiva metri până la terasă erau suprafețe pietruite inegal, cu scopul de a-i testa rezistența.
Dintre toți cei prezenți, doar scriitorul cunoștea misterul acestei apariții.
– Vă așteptam, dragele mele! Eram convins că veți veni ultimele. Era firesc, nu-i așa? Scena era goală, actorii vin la urmă.
Emilia rămase împietrită. Cine știe câte viscole s-au pornit în acel moment prin mintea și sufletul ei! Se ridică de pe scaun și făcu câțiva pași în întâmpinarea lor. Îți frecă palmele și fruntea. Apoi își mușcă buzele și izbucni în lacrimi. N-a fost nevoie de alte explicații. În inima ei, o copilă se pregătea să rătăcească prin viață. Își făcea bagajul spre nicăieri, însoțită de razele unui asfințit timpuriu și dureros. O mamă își desfăcea brațele din care mogâldeața de om își va lua rămas-bun și va lăsa un scâncet tulburător. Apoi un torent necruțător acoperea orice urmă…
Asistau, cu toții, cum rugul sufletului ardea pe templul realității. Următoarele clipe au fost mormântale.
– Acum ai înțeles, mamă, nu-i așa? zise Maria.
Emilia dădu din cap, afirmativ. Imediat însă, mamă și fiică binecuvântau împreună această clipă. Nicio comoară din lume nu putea înlocui îmbrățișarea lor. O alchimie a dreptății se strecura prin pânzele destinului.
– Fata mea, fata mea, repeta Emilia întruna, ștergându-și lacrimile. Mă vei ierta vreodată?
– Te-am iertat, mamă, sunt aici, cu voi, și e cea mai fericită clipă din viața mea! Pe urmă se îndreptă către Ștefan:  Oare vă voi putea mulțumi vreodată?
– Mi-ai mulțumit, Tania, am fost părtașul celor mai nobile momente care se vor așterne în filele cărții mele. Ce-mi pot dori mai mult?
Maria schiță un zâmbet spre Anca și îi ură bun-venit, apoi se așeză lângă Dan Simionescu.
– Nu știu dacă această întâlnire are tangență cu dosarul dumneavoastră, însă am ținut să fiți de față.
– Ai procedat cum nu se poate mai bine, Maria! Sunt convins că voi auzi o poveste fascinantă.
În scurt timp, cei prezenți au luat cunoștință cu evenimentele petrecute, separat, în viața familiei Cristache.
Doar nebunul înțelesese poate altceva. Se apropiase de gard și se agita, arătând cu mâna spre cele patru femei. Apoi ridică brațele spre cer și îngenunche, întregind tabloul în care murmure de vară curgeau laconic peste viață.

[Gabriela Grădinariu]

   Un nou pas  și tușe mai pronunțate pentru câteva personaje . Incepi să ne orientezi , să avem slăbiciuni pentru unul sau altul !   Ne manipulezi ! N-am bani dar tot te sponsorizez  la publicare...

[Ion Lazăr da Coza]

– Tocmai, preciză Emilia pe un ton aspru. Aceste persoane îmi răpesc din timp. Nu e tocmai prea plăcută compania lor.

..//..

Ștefan rămase surprins: nimic din persoana de ieri nu venise aici. > Ștefan rămase surprins – nimic din persoana de ieri nu venise aici.  Două puncte(:) presupune o enumerare de elemente. Cratima mare înlocuiește, în cazul de față, un cuvânt - adică.

..//..

Noile venite sau Nou venitele? De cercetat!

..//..

– Te-am iertat, mamă, sunt aici, cu voi, și e cea mai fericită clipă din viața mea. Apoi se îndreptă către Ștefan:
– Oare vă voi putea mulțumi vreodată? > – Te-am iertat, mamă, sunt aici, cu voi, și e cea mai fericită clipă din viața mea! pe urmă (mai ai în apropiere un apoi) se îndreptă către Ștefan: Oare vă voi putea mulțumi vreodată?  Grafic, așa trebuie să apară această frază. După părerea mea!

M-ai convins mai de mult timp că ești o scriitoare desăvârșită, dar ți-o spun abia acum. Oricum, uită ce am spus și comportă-te ca o ucenică atunci când ești la taste!

Prețuirea lui,

da Coza

[Sofia Sincă]

Un text cu alură romantică ne aminteşte că ''Promisiunea de joi'', în sfârşit a venit cu un capitol. Imi plac inflexiunile frazeologice, înfloriturile care îmbracă acţiunea. Consider că nu e prea mult pentru un roman poliţist. Şi apoi ne aduce cu picioarele pe pământ nebunu cu câini... E foarte pitoresc acest personaj, sunt curioasă ce amestec are el în dezăluirea crimei.

Am mai găsit câte ceva, înafara celor pe care le zice Ion. Să-ţi spun un secret: e o binecuvântare să-ţi urmărească scrierea şi să te tragă de mânecă...

invalid în urma unui un accident. - de scos pe un

Ea lucra la o brutărie, - mi se pare mai corect în o brutărie. La o brutărie se înţelege că lucra la construţia brutăriei.

– Mâne vom merge la Zăvoia, - ai lăsat intenţionat mâne ca dialect?

  Îți frecă palmele și fruntea. - Îşi freca palmele...

Aştept continuarea, poate va veni ceva mai curând. :))

Sofy

[Corina Militaru]

Un capitol asteptat. Actiune infasurata in poezie si acel nebun. Ne pacalesti cu el sau are un rol important(cum am inceput eu sa cred)?

Cu drag,

[gina zaharia]

Gabriela, îmi pare rău că nu am timp să stau de vorbă mai mult cu personajele mele. Unele își mai schimbă ideile, așa că trebuie să analizez, apoi mă dau după ele:)

Îmbrățișări pentru gândul tău bun,

g.

Gabriela Grădinariu a spus :

   Un nou pas  și tușe mai pronunțate pentru câteva personaje . Incepi să ne orientezi , să avem slăbiciuni pentru unul sau altul !   Ne manipulezi ! N-am bani dar tot te sponsorizez  la publicare...

[gina zaharia]

Mulțumesc, da Coza! Am remediat încă de atunci, iertare că mulțumesc atât de târziu! Privilegiată că am un asemenea dascăl. Când nebunul și comisarul vor termina de spus tot ceea ce au pe suflet, sunt convinsă că voi avea bun de tipar:)

Cu mulțumiri și prețuire,

ucenica g.z.

Ion Lazăr da Coza a spus :

– Tocmai, preciză Emilia pe un ton aspru. Aceste persoane îmi răpesc din timp. Nu e tocmai prea plăcută compania lor.

..//..

Ștefan rămase surprins: nimic din persoana de ieri nu venise aici. > Ștefan rămase surprins – nimic din persoana de ieri nu venise aici.  Două puncte(:) presupune o enumerare de elemente. Cratima mare înlocuiește, în cazul de față, un cuvânt - adică.

..//..

Noile venite sau Nou venitele? De cercetat!

..//..

– Te-am iertat, mamă, sunt aici, cu voi, și e cea mai fericită clipă din viața mea. Apoi se îndreptă către Ștefan:
– Oare vă voi putea mulțumi vreodată? > – Te-am iertat, mamă, sunt aici, cu voi, și e cea mai fericită clipă din viața mea! pe urmă (mai ai în apropiere un apoi) se îndreptă către Ștefan: Oare vă voi putea mulțumi vreodată?  Grafic, așa trebuie să apară această frază. După părerea mea!

M-ai convins mai de mult timp că ești o scriitoare desăvârșită, dar ți-o spun abia acum. Oricum, uită ce am spus și comportă-te ca o ucenică atunci când ești la taste!

Prețuirea lui,

da Coza

[gina zaharia]

Sofy, nebunul acela face pe grozavul. Nu-l aveam în scenariu, însă acu' dacă tot a venit, i-am dat un rol:) Mulțumesc pentru implicarea în scrierea mea. Repet, îmi ești de mare ajutor. De da Coza nu mai vorbesc!!!  Duminică senină!

Sofia Sincă a spus :

Un text cu alură romantică ne aminteşte că ''Promisiunea de joi'', în sfârşit a venit cu un capitol. Imi plac inflexiunile frazeologice, înfloriturile care îmbracă acţiunea. Consider că nu e prea mult pentru un roman poliţist. Şi apoi ne aduce cu picioarele pe pământ nebunu cu câini... E foarte pitoresc acest personaj, sunt curioasă ce amestec are el în dezvăluirea crimei.

Am mai găsit câte ceva, în afara celor pe care le zice Ion. Să-ţi spun un secret: e o binecuvântare să-ţi urmărească scrierea şi să te tragă de mânecă...

invalid în urma unui un accident. - de scos pe un

Ea lucra la o brutărie, - mi se pare mai corect în o brutărie. La o brutărie se înţelege că lucra la construcţia brutăriei.

– Mâne vom merge la Zăvoia, - ai lăsat intenţionat mâne ca dialect?

  Îți frecă palmele și fruntea. - Îşi freca palmele...

Aştept continuarea, poate va veni ceva mai curând. :))

Sofy

[gina zaharia]

Corina, eu nu vă păcălesc deloc. El decide:)

Îmbrățișări!

Corina Militaru a spus :

Un capitol asteptat. Actiune infasurata in poezie si acel nebun. Ne pacalesti cu el sau are un rol important(cum am inceput eu sa cred)?

Cu drag,

[Emil Dumitru]

,,O alchimie a dreptății se strecura prin pânzele destinului.'' ...pânze pictate în tinereţe de Tudor Cristache, nu?

[gina zaharia]

Sincer, mi-au luat-o cuvintele înaintea gândurilor, erau chiar pânzele destinului:)

Mulțumesc, domnule Emil! Toată stima!

Emil Dumitru a spus :

,,O alchimie a dreptății se strecura prin pânzele destinului.'' ...pânze pictate în tinereţe de Tudor Cristache, nu?