Să gândeşti, să vorbeşti, să scrii despre ţară şi naţiune

Motto: "Omul n-are decât o singură patrie,
restul sunt ţări"-Octavian Paler

Unui ortac care trudeşte asemeni mie, în abatajul huilei cuvântului, dar care a ajuns să bâjbâie prin galeriile săpate şi surpate în propria-i personalitate precum o cârtiţă oarbă, prin ce modalităţi aş putea să-i argumentez că a-ţi huli ţara şi naţiunea nu are nici motiv, nici scuză? În primul meu demers l-am asigurat de întreaga mea consideraţie în calitatea sa de poet, de om şi nu în ultima instanţă de român, arătându-i cât de departe a stat de mine intenţia de a întreţine focul unei polemici dar şi pretenţia că punctul meu de vedere ar fi trebuit neapărat însuşit. Zadarnic, ferestrele inimii sale au rămas zăbrelite, porţile raţiunii sale zăvorâte! Încercasem să abordez această problemă atât sub aspect raţional, dar şi sufletesc, pornind de la video-clipul "România lui Paler". Da, acea Românie privită ca pe propriul destin, chiar şi atunci când durerea l-a determinat să afirme într-una din ultimele sale emisiuni televizate "eu nu mai sunt nici măcar disperat!" A adresat oare măcar o singură dată injurii naţiunii sale acest mare om de cultură?

Dar oare cine suntem noi faţă de Octavian Paler?

Oare noi cei care artizanăm întru' cizelarea acestei frumoase limbi în care ne-am născut, am copilărit, am rostit primul "te iubesc", nu ar trebui să trudim pentru păstrarea unui permanent echilibru între aceste două valenţe ale unei reale personalităţi umane: raţiune şi spirit? Raţional vorbind aşadar, cum aş putea înţelege întru' totul revolta acelor cuvinte teribile ,pe care nici macar nu le pot reproduce? Chiar declanşate fiind dintr-un crunt sentiment de dezamăgire, pe care l-am trăit de altminteri şi eu acum 23 de ani, când am fost silită să-mi părăsesc ţara după mineriada din 13-14 iunie 1990, ele in viziunea mea sunt cu totul inadmisibile. Dar mineriada este o cu totul altă poveste! A trecut de atunci peste mine aproape un sfert de veac într-un continuu sentiment de dor de ţară şi de oamenii ei, deşi de multe ori sunt dezamăgită şi, din nefericire pentru universul meu interior, realizez şi conştientizez pe deplin motivele dezamăgirii mele. Eminescu scria bunăoară despre: "bâlbâiţii şi guşaţii...fonfii, fleţii şi flecarii" ajunşi stăpâni ai acestei naţii, dar injurii împotriva ei niciodată, cu toate că a studiat şi el câţiva ani buni "pe-afară". Deci, accept termeni, chiar dacă întru' totul nepoetici, ca pe o exprimare paroxistică a dezamăgirii, a durerii izvorâte din neputinţa acţiunii. Dar injurii la adresa naţiunii mele, indiferent de vinovăţiile sale adevărate ori presupuse, niciodată!

Vorbeam de Eminescu, dar oare cine suntem noi în comparaţie cu Eminescu?

Nu sunt îndrituită să cred şi nici nu pot să cred că acest poet nu şi-ar iubi ţara şi poporul, dacă ar fi aşa i-ar fi indiferentă starea în care se află. Se afundă însă în păcatul generalizării, acela de care mulţi oameni suferă în mod incurabil, cauzând apariţia unei boli care macină precum cancerul: intoleranţa ideatico-preconceptuală cu accese cronice de frustrită. Doar pentru faptul că există "români" de joasă speţă care întinează tot ceea ce ating, doar pentru că multor sărmani, cărora le este ameninţată fiecare clipă existenţială, problemele de spiritualitate şi de cultură, chiar accesibile de-ar fi nu pot deţine în mod obiectiv rolul principal al preocupării, e păcat de Dumnezeu, nu doar să scriem, să pronunţăm...dar chiar să gândim asemenea impietăţi. Tanti Aurelia, vecina mea de la Vadu Moţilor (de la noi numai ce, peste culmea dealului s-a născut crăişorul Avram Iancu), are o pensie de 200 de lei pe lună, un berbecuţ şi trei oiţe, ţese ştergare şi cântă din tulnic...iar când vorbeşte despre ţară şi despre poporul român, nu numai de pe vremea tinereţii ei dar şi din vremurile noastre, îşi face cruce şi cere binecuvântarea Măicuţei Domnului asupra lor.

Dar cum ne-am putea noi asemăna cu această anonimă tanti Aurelia?

În Piaţa Universităţii,(pe vremea când în calitate de juristă stagiară a celei mai tinere mine de huilă din Valea-Jiului), manifestam cu inocenta ardoare a idealului şi a tinereţii pentru o Românie curată, ca o golancă incurabilă ce eram, îngenuncheam în fiecare seară alături de cei peste o sută de mii de golani-adăpaţi, murmurând pe buze de suflet "Tatăl Nostru", la acea vreme , printre inscripţiile de pe zidul Facultăţii de geografie şi geologie, un citat de Nicolae Iorga mi-a atras în mod deosebit atenţia:"Fiecare naţiune îşi merită soarta!". M-a cutremurat atunci duritatea acestei afirmaţii...Pe minerii mei(cei care au comis atrocităţile din Bucureşti) i-am iertat la câteva săptămâni după acele evenimente, când însărcinată fiind, dormeam pe un carton subţire cu rol de saltea, pe lespezile din incinta casei internaţionale de bilete din gara Nyugati-Budapesta. I-am iubit şi atunci când spălam munţi întregi de rahat în realul şi oribilul sens al cuvântului, şi-mi pierdusem orice iluzie cu privire la viitorul meu profesional strălucit... la doar 28 de ani. Eu sunt nepoată şi fiică de miner, o corcitură internaţională cu mama unguroaică din secuime şi tatăl pe jumătate român şi pe jumătate macedon, dar prin mine, străinii care mă cunosc şi mă respectă, îmi iubesc deopotrivă ţara, poporul şi cultura din care mă trag. Deci eu am trudit din greu în abatajul huilei cuvântului şi in galeriile conduitei mele pentru a arăta celor care nu ne cunosc, ce naţiune minunată suntem...şi mă opresc aici pentru a pune stavilă lacrimii. S-au adus în favoarea apărării acestui confrate al meu, pilda smochinului şi a izgonirii din templu. Iisus a fost într-adevăr intransigent cu cei dezumanizaţi prin lăcomie, verocitate, dar îngăduitor şi iertător cu poporul său, când printre ultimile sale cuvinte pe cruce a rostit: "-Iartă-i, Doamne că nu ştiu ce fac!".

Şi oare cine ne credem noi faţă de Iisus?

Din punct de vedere sufletesc, am convingerea profundă că atunci când vorbeşti despre ţară, despre naţiune, trebuie s-o faci abia şoptit, pe vârful buzelor, cu un tremur de iubire şi sfiiciune, fiind prea profundă, prea intimă această trăire pentru a fi strigată în gura mare. Stupefiată până la încreţirea epidermei pe creştetul capului, aud argumente de genul "cine a dat bir cu fugiţii să tacă", "cel care n-a protestat să nu acuze", "mama care-şi iubeşte fiul îl ceartă". S-o luăm pe rând cu prima reacţie, devenită de mai bine de două decenii un slogan al stupidităţii aşa-zişilor "oameni de bine", cei contrariaţi, revoltaţi că un Eliade, un Cioran, un Ionesco n-au rămas în ţară să mănânce acelaşi salam cu ei. În ce priveşte protestul, prima şi cea mai curată manifestaţie democratică după decembrie 1989, fenomenul Piaţa Universităţii, a fost atât de puţin înţeleasă şi acceptată la acea vreme tocmai datorită dispreţului(întreţinut prin imagini deformate de către televiziunea română),cu care erau priviţi golanii, cei drept, mari mâncători de salam(în sensul cel mai patriotic al cuvântului),dar de această dată, acuzaţi de a fi plătiţi cu valută-forte de către "agenturili străine". Ni s-a dat la înfulecat, iertare pentru expresia nu tocmai literară, iar noi cei înfometaţi nu numai fizic dar şi spiritual, am înghiţit tot până la ultima fărâmitură. Cât despre salam...mi-aduc aminte de unul dintre textele de succes prezentat pe scenele studenţeşti de către Brigada artistică a Facultăţii de drept din Bucuresti în anii 1984-1985:"...în căminele studenţeşti din Grozăveşti şi-a făcut apariţia Aş Hali Salam dar Nam de pe înălţimile Golan". Aşadar noi protestam în felul nostru şi atunci când scriam pe tabla sălii de seminar poeziile protest ale Anei Blandiana, care după cinci ani a devenit cea mai frumoasă şi mai elegantă golancă a noastră. Nu este deci de mirare nici faptul că Lucian Mihai, actualmente un ilustru om de drept în România, la acea vreme asistentul nostru la Catedra de drept civil, conducea în perimetrul zonei libere de comunism, Grupul pentru dialog social în timp ce demonstranţii primeau mesaje de simpatie din partea lui Eugen Ionesco, golanul-academician auto-declarat din acel profund sentiment al onoarei, demnităţii, mandriei apartenenţei şi solidarităţii cu cei care nu doreau decât dreptatea şi adevărul ţării, naţiunii.
Cât despre mama care-şi dojeneşte copilul, chiar dacă îl iubeşte, ca mamă sunt întru' totul de acord că motivaţii de ordin educaţional necesită uneori şi o asemenea metodă punitivă: dojana. Dar a-ţi umili copilul adresându-i injurii nu face parte din nici un model pedagogic, ba mai mult, în ţările civilizate este cu desăvârşire interzis.
Călătoresc zilnic cu trenul, preţ de patru ceasuri între locuinţa mea şi locul de muncă, dintr-un orăşel cochet situat în nord-vestul Ungariei până la Viena.Străbat aşadar zi de zi o parte a Burgenlandului şi ceva din Niederősterreich, printre localităţi curate, aranjate, dichisite, unde totul este ordonat, nimic aşezat la marea întâmplare, nimic care să contrarieze, să revolte. Şi totuşi, sufletul nu se lasă cuprins de acel tremur dureros, de acea înfiorare pe care le resimt în momentul în care trecând hotarul, păşesc pe pământul ţării mele. O elegantă doamnă a cuvântului românesc, poeta Nuţa Istrate Gângan mi-a tatuat pentru totdeauna în stânca memoriei aceste versuri:" am plecat tocmai pentru a te iubi mai mult".
Cei care "au dat bir cu fugiţii", ori poate doar unii dintre ei, cunosc prea bine acest sentiment deoarece, deşi departe de patrie n-au uitat că România face parte din destinul lor. Iar mulţi dintre ei se vor întoarce( eu una, cu siguranţă), poate mai căliţi, poate mai înţelepţi, mai toleranţi...fiii risipitori care vor reîntregi ţara, naţiunea, atâta timp cât aceste noţiuni sfinte le păstrăm în candela inimii şi nu în teaca sabiei.
Şi...nu va fie teamă: lama briciului nu taie, doar crestează cicatrici!

https://www.youtube.com/watch?v=x2v1YVaNKLU

Vizualizări: 137

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Reverenţă pentru rândurile tale, Melania! Din torţa inimii aş podi ţara cu temple în care să-i adăpostesc pe bunii noştrii şi pe copiii copiilor noştri, de insultele, culmea tragismului, nu ale duşmanilor noştri (pe aceea îi ştim şi ne punem armura) ci ale prietenilor! O dragoste fără înţelepciune poate distruge la  fel de mult ca şi ura! Şi acesta este un adevăr cunoscut! Se ştiu mii de exemple în care dragostea malformantă a unor părinţi a făcut din copiii lor nişte handicapaţi psihic şi emoţional  care şi-au ratat vieţile şi chiar au ajuns la sinucidere!... Trebuie mult discernământ când emitem judecăţi de valoare la adresa naţiunii şi ne permitem să aruncăm cu pietre de-a valma în victime ca şi în călăi deopotrivă!!!! Dar pentru că subiectul deschis de tine este foarte amplu şi destul de dureros şi pentru mine, îmi propun să răspund, susţin şi întăresc "zicerile" sufletului tău, într-o replică ce s-ar putea chiar să fie mai lungă decât a ta! Cât de curând, foarte curând, poate chiar în seara aceasta! Reverenţă pentru că ne duci în suflet, alegoric, vatra strămoşească şi-o arăţi lumii ca pe diadema ta de nestemate!... Cu drag, Gerra, fiică a dacilor liberi!           

 Din acest text protestatar, Melania, eu am înţeles că tu eşti deranjată de faptul că noi sau cei cărora ne-ai făcut cunoscut actele tale de  patetism pentru ţară nu-ţi recunosc eroismul. Uite eu ţi-l recunosc. Îţi declar sus şi tare că ţi-l recunosc. În timp ce noi chibiţam pe lângă televizor soarta ''golanilor'' (pe care eu i-am admirat) din  Piaţa Universităţii, tu gravidă ai împărtăşit condiţiile precare din corturi, prin ploi, mizerii sau alte incoveniente pentru o cauza dreaptă la acea oră. Da, recunosc sunt mai slabă decât tine, că nu am venit să mă alătur cauzei în care credeam şi eu. Şi nici nu am îndurat loviturile bâtelor acelor mineri ''ai tăi''... Dar toate, toate aceste nu-ţi dau dreptul să judeci diferitele forme de exprimare ale patriotismului, la orice oră, de orice fel. În modul în care o faci, tu nu reuşeşti altceva decât să distrugi mitul acelor clipe, acelor timpuri.

De unde pretenţia (chiar şi impropriu)''dar şi pretenţia că punctul meu de vedere ar fi trebuit neapărat însuşit.'' - nu înţeleg pentru care motiv?! Fiecare avem modul nostru de a gândi şi de a iubi. Nu ţi se pare corect? Modul nostru de a iubi ţara şi de a-l exprima diferit de al tău şi e normal să fie aşa. (părerea mea)

''Doar pentru faptul că există "români" de joasă speţă care întinează tot ceea ce ating, " - exact aşa cum ai spus, există oameni de tot felul, români de tot felul, care şi ei sunt români şi fac parte din România. Ce facem cu ei? Îi spânzurăm?

''-Iartă-i, Doamne că nu ştiu ce fac!".- asta vreau să spun şi eu în finalul textului tău şi în general. 

Nu eşti îndreptăţită pentru povestea vieţii tale să semeni discordie între fiinţele adunate sub vreo egidă, şi de nici un alt fel. Nu eşti îndreptăţită să-ţi impui punctul de vedere şi că toţi suntem obligaţi să-ţi împărtăşim părerea.  Avem fiecare povestea noastră, chiar dacă nu o facem cunoscută şi nu venim cu ea în băţ, dar nu căutăm să învrăjbim pe cei ce nu sunt de acord cu noi. Fiecare înţelege patriotismul în felul său, iar dacă nu există respect şi înţelegere pentru cel de lângă tine, pentru compatriotul tău de orice fel, nu am făcut nimic şi nici patriotism nu există.

Cu stimă, Sofy!

Melania,

Împărțim aceeași parte a baricadei, știi bine . Și pentru mine conceptul de Țară nu poate fi subordonat decât celui de Dumnezeu și de  Mamă . Risc să fiu patetică acceptând , la fel ca tine , că această noțiune n-o poți împerechea cu vulgarul și impietatea . Nici măcar în numele unui patriotism autentic , exprimat într-un mod neconvențional sau non-conformist  , nici în numele unei estetici a urâtului , nicicum.

Am libertatea de a-mi exprima această opinie pe "Insemne culturale "(multumesc!).Tocmai din acest motiv înțeleg să respect libertatea altora de a se exprima fără constrângeri . A-i îngrădi înseamnă a anula Piața Universității . Dacă ei greșesc, consecințele vor apare .

Deci , sunt lîngă tine , fără a-i exclude pe ceilalți. Cu aceeași admirație, Gabriela!

Melania, briciul nu taie ci se învârte în rană. De mai bine de o săptămână, aici și pe alte site-uri, nu încetezi să te plângi cât de lovită ai fost tu în sentimentul patriotic, cum un poet ți-a pângărit țara și națiunea și cei în drept nu au luat atitudine nici până în clipa de față cu privire la acest eveniment.

O să încerc să spun aici exact ceea ce gândesc, fără a menaja o parte sau pe cealaltă.

În primul rând o să mă opresc la mult controversata sintagmă „națiune de rahat”. Poate nu e cea mai fericită alegere ca formă, dar, în esență, același lucru îl simt și eu, și mă doare cumplit când spun și simt asta. Și o să spun și de ce. Voi începe printr-o întrebare: de ce oare ne-am lăsat călcați în picioare de Europa, de America, de ce? De ce am permis acestor puteri să ne facă punte, să ne transforme în colonie? De ce? Unde eram atunci când ne-au căsăpit păsările, vitele, porcii, invocând diferite maladii, cu scopul de a-și comercializa produsele lor pline de E-uri? Unde eram atunci când am permis guvernanților să ne pună biruri peste biruri pe care nici măcar strănepoții noștri nu vor ajunge să le achite în întregime? Unde eram atunci când ni s-au ciuntit salariile și pensiile? Unde? Câți dintre cei atinși au ieșit la protest? Mult mai mult interes a prezentat, spre exemplu, inaugurarea unui hypermarket, care vindea în prima zi cu ceva leuți în minus. Mult mai mult interes prezintă emisiunile senzaționale ale OTV-ului ori sărbători împrumutate precum Valentines’day.

De ce oare, din patru în patru ani, de fiecare dată, alegem prost, indiferent de care parte a baricadei am fi? Și cum să mă încadrez, atunci când îmi vând votul pe doi pești împuțiți și o găleată de plastic?

Sunt la fel cu cei care mă conduc, pentru că tac, pentru că nu fac nimic în acest sens. Ignoranța, nepăsarea, tăcerea, indiferența mă fac complice cu toți impostorii, mincinoșii, hoții, neisprăviții neamului. Daa, mă simt de rahat.

Și tot de rahat mă simt atunci când văd cum conaționalii mei se calcă în picioare pentru o porție de sarmale ori pentru una de aghizmă.

După cum bine spunea cineva, „Am obosit de ţara în care nu se întâmplă nimic, de ţara care m-a făcut să privesc cu lehamite drepturi la care am tânjit ani mulţi şi grei în comunism.

Nu e perfect, nu este echilibru, totuși, am ales să rămân aici, pentru că în străfundul sufletului meu, chiar dacă uneori spun că am obosit, încă mai sper într-o schimbare în bine și consider că nicăieri, dar nicăieri nu pot pune umărul mai bine la această schimbare decât rămânând aici, în miezul lucrurilor și al evenimentelor.

Aș fi putut și eu pleca și să-mi fie mai bine, dar nu am făcut-o, și nu că nu aș fi avut posibilitatea… Am preferat să rămân AICI și să fac naveta zilnic 12 km, nu între două două orășele cochete, ci între două localități de munte între care, pe timp de iarnă nici măcar amărâtul acela de microbuz cu care fac naveta nu merge, iar când merge, în el e mai frig ca afară, să stau apoi la școală șase ore tot în frig, pentru a-i învăța să scrie și să citească românește pe cinsprezece fii ai babei Vrâncioaia, pentru a le povesti cu drag despre eroii neamului, despre portul și obiceiurile românilor și despre cât de frumoasă a fost odată țara aceasta, apoi, obosită și înfrigurată, să fur timpului o parte din orele rămase din zi până o voi lua iarăși de la capăt și să împart împreună cu soțul meu același computer pentru a ne umple de un strop de lumină. Deci, Melania, unii români, vorba cântecului: „Fie c-a fost iarnă, fie c-a fost vară / Au rămas aicea, să clădească-o țară”. Că nu le iese întotdeauna, asta e altă poveste… Reverență pentru inventatorul căruia i s-a promis salariu uriaș în străinătate și a refuzat să plece, reverență medicilor și profesorilor care au rămas aici deși sunt plătiți mizer. Nu judec pe nimeni, unii au plecat de nevoie că le mureau de foame copiii, dar unii doar pentru bani. Nu e un păcat, e dreptul nostru de a trăi oriunde pe acest Pământ, că doar de asta am luptat pentru libertate, dar când e vorba de patriotism…

În ceea ce-l privește pe George Safir, consider că-l doare de țara lui, că-i pasă, și chiar nu am ce măsuri să iau așa cum mi-ai cerut în mesaj.

Aș mai pune o întrebare care, cred eu, va rămâne retorică. Oare ce gândesc despre țara lor muncitorii de la Oltchim? În aceste momente, când nu și-au primit salariile de trei luni și riscă să nu și le mai primească niciodată, oare închină ode patriei lor? Oare vorbesc despre ea în șoaptă?

Însuși faptul că din nenorocitul de venit al meu și al lui Ion, dăm lunar 25 de dolari pentru acest site, că stăm zile și nopți în acest spațiu de dragul limbii române și al românismului în general, e tot o dovadă de patriotism.

Sunt sigură că și George Safir își servește țara în felul lui.

Galceava, dupa parerea mea s-a iscat la un nivel nepotrivit, intre oameni care, de fapt,  simt la fel, dar se exprima diferit. Acest lucru imi aminteste un episod relatat(intr-un jurnal de razboi) de Sergent Manole Zamfir. Citez, "Impinsi inainte de ofiterii lor, soldatii rusi strigau uneori in romana: “Bai frate, de ce ne omorati ma? Antonescu si Stalin se cinstesc cu vodca si noi ne omoram intre noi ca prostii.” Ceea ce vreau sa spun este ca, aici sau in alta parte a lumii, fiecare roman simte durere vazand destinul acestei tari, dar adevarata problema nu este felul in care ne exprimam acest sentiment. De multe ori un strigat strident ascunde o mare durere. Sa nu uitam ca noi, oamenii de rand, nu avem de ce sa ne luptam unii cu altii, ci ar trebui sa fim uniti si sa facem tot ce ne sta in putere pentru a schimba situatia.  Un inceput ar fi toleranta, urmat de o multime de lucruri marunte ce se pot face de la nivelul nostru. Apoi, poate...

Cu tot respectul pentru ceea ce simti, dar si fata de cei care se exprima altfel. 

Prietenie,

Dragă Melania,

Mă bucur nespus că s-a încheiat această polemică care nu făcea bine nimănui.

Cu pivire la acel Mihai Gălățanu și dejecțiile lui așa-zis literare, nu prea am cuvinte... După ce zece ani a pendulat solitar pe bolta poeziei românești, sub oblăduirea mai multor personalități ale vremii, vrea să impună un suflu nou în poezie. Se afiliază sexualismului și în scurt timp arde toate etapele. Apogeul îl atinge prin scrierea, că nu pot să-i spun poezie, „O noapte cu patria” pe care o voi posta mai jos ca să o citească și cei care nu au avut această bucurie.

Ce ţîţe mortale ai tu, fă Patrie,
trase în milioane de exemplare
Ce tiraj bestial şi cum îl difuzezi tu
ca să tragă toată lumea de ele – ca pă ziare
O noapte cu tine costă între cincizeci şi optzeci de miare.

Ce bani buni ai făcut tu la Stambul, fã Patrie, cu turcaleţi, arabi, cu libaneji şi curji,
în boscheţi sau direct din picioare.
O noapte cu tine visează orice muritor
după o noapte cu tine freamătă Occidentu’.

Toţi ştiu că eşti meseriaşă,
că bagi toată lumea în boale.

Cum dai tu din bucile tale,
cum împarţi mireasma hormonilor tăi,
porţionată pă chintale.

Ale tale sînt pîrîiaşele de spermă care-ţi curg printre sîni,
ale tale izvoarele de fecale,
ale tale muzeele oratorilor politici, de artă şi bale.
Ce frumoasă eşti, fă Patrie
şi cum ne laşi tu să ţi-o băgăm toţi printre picioare.
Stai şi la noi o dată, măcar o dată, fă patrie, că n-o fi foc,
să ne dăm şi noi drumu’ printre pădurile tale,
s-avem şi noi un copil cu Patria,
un copil din flori,
un copil din Faună şi Floră.
(şi Archipiade, şi Thais,
ei verişoara, de nu sora,
la care i-am tras-o sub cais
pînă i s-a înroşit aurora.)

Ce sfincte sfinctere şi roze rozete ai tu, Patrie
şi cîţi salcîmi tăiaţi de moromete.

Nimeni nu are atîta sinceritate ca tine,
nimeni nu dă atît de dezinteresat din picioare.
O noapte cu tine costă cît tezauru’ dă la ruşi,
cît Insula Şerpilor luată în gură
cincizeci de ani,
cît Basarabia tîrîtă prin lupanarele
Siberiei Orientale.

Pentru versuri de acest gen „poetul” Mihail GALAȚANU a primit patru premii naționale de poezie, a primit premiile LUCEAFĂRUL, SORESCU, REBREANU, LABIȘ, a fost ales membru al UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA, a fost trimis la studii în străinătate ca bursier în Franța și a fost inclus în toate antologiile de poezie din ultimii ani, iar în recenta ISTORIE A LITERATURII ROMÂNE a lui Alex ȘTEFANESCU i s-a dedicat un capitol întreg.

Mult controversata scriitură a făcut obiectul unui proces juridic, fără succes, însă, pentru că nume precum Alex Ștefănescu sau Nicolae Manolescu au reușit să convingă instanțele de bunele lui intenții.

Un tânar critic îl definea astfel: "Galățanu este Vezuviul nouăzecismului românesc". El "este în stare să producă, dacă se ambiționează, și zece sute de erupții de lavă lirică, fluidă și arzătoare, pe secundă. Imaginarul lui - cămila ruptă-n toate nisipurile mișcãtoare ale lumii - e predispus continuu la orgasm existențial, cu ramificații arborescente în poetica nouă, postmodernistă. Ar fi în stare să evoce liric orice, de la - să zicem - extincția unui elefant în jungle fantomatice, până la defecația ingenioasă a unui fluture ori masturbarea secretă a unei petale de trandafir".

Mulțumesc, Melania, că te doare pentru țara asta, așa cum mă doare pe mine, așa cum îl doare pe George Safir, așa cum ne doare pe mulți dintre noi. Cu astfel de oameni, am credința că ea nu va muri niciodată, iar blasfemitori precum Gălățeanu se vor îngropa singuri în uitare, sunt convinsă.



Melania Briciu a spus :

Lisia, draga mea,

demult subiectul durerii mele nu mai este acea "poezie", ceea ce a declansat intreaga polemica este incapacitatea mea de a intelege si accepta noul curent, omagiat si elogiat la ora actuala in Romania si toata mizeria scrisa de Mihai Galatanu , de care am aflat doar de o saptamana...desi sacrilegiul functioneaza continuu si sistematic de mai bine de un deceniu! Pe colegul nostru, domul George Safir il pretuiesc prea mult pentru a-l considera capabil sa urmeze un asemenea "exemplu"...cu talentul dumnealui sa loveasca in cei vinovati, iar eu voi fi unul dintre cei mai fideli cititori ai sai!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 1 oră în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 4 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 4 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 4 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 4 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 5 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 5 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 6 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 6 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 6 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 6 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 6 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 13 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 13 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 15 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor