Poate că nu m-aş fi apucat niciodată de scris dacă nu aş fi trăit o întâmplare care mi-a marcat viaţa. Scepticii ar putea spune că nu este adevărată şi că ar fi doar rodul imaginaţiei mele. Pot să le spun doar atât: întâmplările au loc atunci când crezi mai puţin!

           Cum nu deţin încă armele scriitoreşti care parfumează cuvintele ameţind cititorul, voi povesti exact aşa cum s-a înâmplat, încercând să-mi amintesc cât mai multe detalii care să creeze un tablou complet al desfăşurării evenimentelor.
            În oraşul unde locuiesc, chiar pe colţul străzii care duce spre centru, se află o librărie.
            Uneori, un urs mecanic ce împrăştie „baloane de săpun” este postat afară de pază şi are menirea să-i atragă pe copii înăuntru, în lumea cărţilor.
Într-o zi, treceam prin faţa librăriei împreună cu nepoţica mea (fiica surorii mele) care are patru ani.
            – Cri-cri, îmi spune, uite ursul cu baloane magice!
            – Ce baloane magice? o întreb.
            – Baloane care duc în Insula Versului Albastru.
            – Insula Versului Albastru? Şi unde e această insulă?
            – Păi ca să ajungi acolo, zbori într-un balon de săpun, suuus sus în nori şi apoi zbori spre dreapta până vezi verde. Când ai văzut verde înseamnă că ai ajuns. Uite dacă nu mă crezi, te rog să stai odată să cadă pe tine un balon de săpun şi o să te convingi singură!
             De un lucru eram convinsă şi anume că nepoata mea are o imaginaţie bogată. Pe de altă parte, exact asta mai lipsea, o nebună oprită pe trotuar şi care aşteaptă să cadă pe ea baloanele de săpun! După un timp, am uitat complet discuţia avută. Într-o zi, trecând prin faţa librăriei, absorbită de gânduri, n-am observat baloanele care zburau prin aer. Se vede treaba că m-am ciocnit de unul pentru că, într-o secundă, nu ştiu ce s-a întâmplat: ori balonul s-a mărit, ori eu m-am micşorat şi m-am trezit privind lumea din interiorul unei sfere transparente, ce reflecta în lumină o mulţime de culori şi care spre disperarea mea, a început să se ridice de la pământ.
             Am strigat, am  împins cu mâinile în pereţii ce păreau ai unei membrane elastice în speranţa că poate se sparge. Nimic! Pentru lumea de pe stradă devenisem complet invizibilă. Atunci mi-am adus aminte ce-mi spusese năzdrăvana de copilă. De ce nu am fost mai atentă la poveştile ei? Mi-ar fi fost de ajutor. Acum trebuia să-mi fac curaj şi să mă descurc singură. În fond, mă duceam într-un loc unde se pare că nepoata mea mai fusese, iar dacă ei nu i-a fost frică, eu de ce era să mă tem? Încercam să mă îmbărbătez şi să nu privesc în jos. Nici nu vroiam să mă gândesc la ce înălţime mă aflăm în aer, într-o balon de săpun care se putea sparge oricând, atât de subţire şi delicat părea.
             Într-adevăr, după ceva timp petrecut în nori, care apropo, văzuţi de aproape sunt de fapt pufuri din vată de zahăr, balonul a cotit spre dreapta, dacă se poate spune aşa. Am simţit cum schimbă direcţia de zbor şi nu ştiu exact după cât timp, poate ore, poate secunde, am văzut de departe o întindere verde. Când am ieşit din nori complet, mă aflam deasupra unei câmpii de un verde închis, foarte frumos, străbătută de alei sau... drumuri albe. Am continuat să zbor admirând frumuseţile ce mi se înfăţişau privirii, câmpii şi păduri toate frumos aliniate, străbătute de drumuri înguste, albe şi foarte curate! Am început să cobor încet, încet şi puteam să observ în detaliu florile cum înfloresc, se vedea până şi vântul cum îşi mişcă molatec mâinile pe deasupra plantelor.
             Balonul, m-a adus pe aleea unui palat alb de o frumuseţe aproape ireală. La aterizare, dacă pot să-i spun aşa, s-a spart singur-singurel, eliberandu-mă din transparenta captivitate. Am fost întâmpinată de un fel de comitet de primire. De unde ştiau că vin, habar n-aveam, dar aveam să aflu...
            Fiinţe asemeni „elfilor şi nimfelor” (mintea mea aşa le-a asociat), cu pielea albă-străvezie, părul blond, roşcat sau negru ce strălucea în soare, cu feţe mici şi bărbii înguste, ochii foarte mari, coloraţi, albaştri, verzi, negri, nas şi guri mici; nimfele aveau rochii dintr-un fel de petale, iar elfii costume mulate, în culori care se schimbau în funcţie de cum erau atinse de soare sau umbră, mă salutară bucuroşi:
            – Bine ai venit pe Insula Versului Albastru!
            – Bine v-am... găsit? ulterior mi-am dat seama că din cauza şocului răspunsul meu sunase ca o întrebare. Patetic!
            M-au condus la palat. Înăuntru era cum mă aşteptam, totul alb, mobilele puţine şi în perfectă armonie, numai prin vitraliile imense cu motive florale sau scene din viaţa de zi cu zi (am bănuit) pătrundea o lumină colorată. Se făcu linişte şi în încăpere îşi făcu apariţia Regina, după cum mi s-a şoptit când am fost informată că trebuie să mă înclin şi în semn de respect să nu o privesc până nu-mi adresează cuvântul.
            – Şi tu ţi-ai pierdut Darul? am auzit o voce şoptită aproape tristă.
             Când am ridicat privirea, undeva sus în faţa mea, pe platforma de lângă peretele cu vitralii, stătea cea mai încântătoare fiinţă pe care o văzusem vreodată: o tânără, aproape o copilă de o frumuseţe ireală. Ca şi ceilalţi avea pielea alb-străvezie, părul negru, ochii însă erau în întregime de un albastru intens, umbriţi de gene nefiresc de lungi. Oare cât ar plăti starurile de pe „dincolo” pentru asemenea gene? n-am putut să mă abţin. Regina, avea acea privire uşor melancolică a persoanelor care simt un dor numai de ele ştiut şi petrec mult timp abandonate într-o dulce meditaţie asupra lucrurilor importante pentru suflet. Îmi dădea impresia că era atât de sensibilă încât şi simpla cădere a unei petale de flori i-ar fi provocat o suferinţă imensă. Corpul gingaş era îmbrăcat într-o rochie lungă, albă şi strânsă sub sâni cu un brâu auriu. Dar ceea ce mi-a atras atenţia (în sensul că am rămas cu gura căscată, cam acesta este termenul corect) erau magnificele aripi de fluture, colorate în nuanţe de albastru şi bleumarin, cu motive negre şi picături aurii. Pesemne le-a deschis când mi s-a adresat şi când a văzut privirea mea şi le-a strâns sfioasă.
            – Ce Dar? Scuzaţi-mă, ăăă, Maiestate? (din nou, ce e în neregulă cu mine?) n-am primit nici un Dar....
            – Numai cei care îşi pierd Darul vizitează insula în speranţa că-l vor găsi aici. Tu nici nu mai vrei să-ţi aminteşti, e atât de trist!... o lacrimă îi străbătu obrazul.
            Tristeţea reginei îmi provocă o strângere de inimă.
            – Zi ceva optimist! primesc un cot în coaste. Lângă mine stătea una dintre nimfe şi după cum aveam să aflu, va fi însoţitorul meu pe perioada şederii. Nu m-aş fi aşteptat să aibă atâta putere...
            – Ăăă, dacă e aşa, promit că voi face tot posibilul să-mi amintesc de Dar şi să-l găsesc. Sunt sigură că aşa se va întâmpla, mai ales că o să beneficiez şi de ajutorul vostru, al tuturor? Şi pentru asta vă mulţumesc...
            Nimfa, pe care ulterior am aflat că o cheamă Ory, dădu ochii peste cap şi îmi aruncă o privire piezişă verde-smarald.
            Regina i se adresă nimfei:
            – Trebuie să ajungă la Oracol. Numai Oracolul o poate ajuta să-şi amintească. Cercetarea amintirilor este una dintre cele mai bune căi de găsire a Darului.
            – Facă-se voia Ta, Mărită Augustă! se înclină Ory.
            – Nu ştiu dacă te voi mai vedea, îmi spuse, aşa că mă văd nevoită să-mi iau la revedere anticipat. Sper că vei accepta.
            – Mi-ar părea rău să nu Vă mai văd, dar nu pot să refuz salutul de rămas bun. M-am înclinat, de fapt toţi s-au înclinat şi regina-copil-fluture a dat de înţeles că întâlnirea s-a terminat şi ea se retrage.
            Ieşită afară din palat, trebuie să recunosc că eram mai bulversată decât atunci când intrasem.Habar nu aveam despre ce era vorba, cum de voisem să vin pe această insulă şi cine era această regină, dar aveam bănuiala că Ory îmi va spulbera toate nelămuririle.
            – Regina este atât de frumoasă! zic în timp ce ne îndepărtam de palat, pe drumul alb ce ducea către casa Oracolului.
            – Nu este o simplă „regină”, ci este Regina-Poetă a Versului Albastru! Ea se trage dintr-o stirpe aleasă de regine-poete. Sensibilitatea ei are cea mai înaltă vibraţie şi este unică, de aceea este foarte preţioasă pentru noi.
            – Şi ce înseamnă o Regină-Poetă a Versului Albastru?
            – Înseamnă că ea concepe versuri, iar frumuseţea acestora este de neegalat. Când le concepe, întregul palat se umple de versuri albastre. Uneori acestea depăşesc limitele palatului şi se întind pe garduri sau pe pereţii caselor. Sunt efemere, durează câteva clipe şi apoi se topesc în neant. Sunt foarte delicate. Cineva a atins unul din greşeală şi s-a spart. Atunci s-a dat o lege – atingerea versurilor chiar din greşeală este interzisă, iar când apar, ne mişcăm cu foarte mare atenţie, aproape deloc. De cele mai multe ori rămânem într-o mută contemplare.
            Mi-aş fi dorit şi eu să surprind un asemenea spectacol al versurilor!
            Am ajuns în faţa unei case ce contrasta cu restul locuinţelor de pe insulă. Părea cumva...în dezordine, dacă pot spune. Era formată din trei corpuri cu acoperişuri asimetrice, ba chiar turnul din mijloc părea înclinat de parcă i-ar fi dat cineva un bobârnac.
            – Am ajuns, mă anunţă Ory.
            Când ne-am apropiat de uşă, aceasta s-a deschis singură echivalând cu o invitaţie de a intra.
            Înăuntru, ne aştepta o femeie în vârstă ce nu semăna cu nimfele de pe insulă, era... cum să spun, normală. Mică de statură, cu părul alb şi ochii albaştri, mă privea peste o masă pe care trona un glob de cristal cum nu mai văzusem: era faţetat şi asemenea unui diamant, captura lumina şi apoi o împrăştia în milioane de raze.
            – Aşa deci, ai venit să te ajut să-ţi găseşti Darul! m-a luat la sigur.
            – De unde ştiţi? întreb cu oareşce urmă de sarcasm spre disperarea lui Ory.
            – Eu sunt Oracolul, eu ştiu tot!
            – Bănuiesc că veţi arunca o privire în glob şi îmi veţi spune tot ceea ce trebuie să ştiu! N-am putut să mă abţin, nu mă aşteptam la genul acesta de vrăjitorii.
            – Care glob, ăsta? Asta e veioza! Nu înţeleg cum ar putea veioza să ne răspundă la problemele tale... Mă priveşte cu suspiciune, ia globul-veioză şi-l mută într-o altă parte a mesei.
            – Aşadar, susţii că nu-ţi mai găseşti Darul.
            Nu susţinusem niciodată nimic, dar se pare că locuitorii de pe această insulă erau de altă părere.
            – Darul nu se îndepărtează niciodată prea mult de persoană, continuă. Poate l-ai pus prin vreun buzunar şi ai uitat de el! Te-ai căutat prin buzunare?
            Aveam impresia că glumeşte dar privirea ei serioasă m-a determinat să-mi controlez foarte atent atât buzunarele cât şi cutele hainelor şi să constatăm împreună că nu era nici un Dar prin ele.
            – Păi atunci să vedem unde l-ai lăsat ultima oară. Numai reconstituind putem afla ce s-a întâmplat. Reuşeşti să-ţi aminteşti când ai scris ultima oară versuri?
            A, deci asta era, acum mi se luminase totul. Mă gândesc puţin şi răspund:
            – Demult, acum... şaisprezece ani! Ce de timp trecuse, mă miram şi eu!
            – Nu este de mirare că nu-l mai găseşti, l-ai lăsat în hainele de acum şaisprezece ani!
            – Atunci putem să-l considerăm pierdut şi îngropat căci hainele de acum şaisprezece ani nu mai am de unde să le iau!
            – Hmm! mă priveşte cu ochii îngustaţi că două lame. Am mai văzut de-ăştia ca tine. Veniţi aici pe insulă aparent în căutarea Darului (îmi amintesc clar că nu venisem voit pe insulă), doar ca să aveţi motiv sau scuză să nu încercaţi nici măcar recuperarea acestuia! Să fie uitat! Pur şi simplu dat uitării! Abandonat! gesticula ridicându-şi mâinile spre tavan. Iar atunci când staţi de vorbă cu Conştiinţa (aha, iată cine mă adusese pe insulă), să-i spuneţi cu mâna pe inimă că voi aţi făcut tot posibilul însă Darul s-a pierdut pe veşnicie. Ei bine, am o veste pentru tine: Darul se poate recupera!               Te vom ajuta să găseşti strada prin care vei ajunge din nou la el. Dacă te împotriveşti, ştiind acum că nu e complet pierdut, nu vei avea pace până nu-l vei găsi şi nu te vei bucura de el atât cât mai este! Esenţa Darului pare evaporată, dar ea se poate reîmprospăta! Dacă îl refuzi, Conştiinţa nu te va ierta niciodată pentru asta şi tu nu o vei mai putea privi în ochi!
            Figura îi devenise ameninţătoare la fel ca degetul îndreptat spre mine şi care îmi atinse nasul împingându-mi faţa uşor spre dreapta unde am putut să mă admir într-o superba oglindă veneţiană.       Era clar că nu mă mai puteam împotrivi.
            – Trebuie să te trimitem înapoi!
            – Înapoi cu şaisprezece ani? întreb puţin nedumerită dar foarte fericită!
            Mă priveşte din nou tăiş:
            – Sunt Oracol, nu Mag al Timpului! Trebuie să te trimitem înapoi de unde ai venit, oricum nu poţi rămâne pe insulă, nu te potriveşti prea bine în decor.
            – Pot să mai vorbesc puţin cu ea? se aude în sfârşit vocea lui Ory.
            – Sigur, dar grăbeşte-te, nu trebuie să piardă clipa.
            Ce clipă? mă fulgeră un gând.
            – Uite, am un cadou pentru tine! Ory îmi întinde o cutiuţă aurie cu motive florale roşii. O deschid şi înăuntru găsesc nişte... fire ca de mătase, puţin mai groase decât firele de păr, colorate auriu, argintiu, sau chiar multicolore schimbătoare îndată ce erau atinse de lumină.
            – Ce sunt? întreb nedumerită şi deosebit de bucuroasă pentru cadoul primit.
            – Câteva din gândurile mele bune. Sunt despre tine şi vreau să le ai tu! Când vei privi un fir, lumina lui îţi va înflori în minte îndepărtând gândurile rele.
            Acum aproape că-mi dau mie lacrimile. Mi se strânge inima la gândul că trebuie să plec de aici.
            – Ia un gând şi priveşte-l, mă îndeamnă Oracolul. Hai... curaj!
            În următoarea secundă, mă trezesc stând în faţa librăriei holbându-mă la cărţile din vitrină.       Nu am observat că puţin mai încolo, pe geam este lipit un afiş pe care este scris cu caractere colorate:
                        Cutia cu unelte – curs de scriere”
            Probabil că arăt foarte dezorientată întrucât cineva mă prinde de mâna, e un bărbat:
            – Ai nevoie de ajutor? Aici se tine cursul, în librărie.
            – Ce curs? Eu nu...am venit pentru curs, bângui.
            – Eu sunt unul din scriitorii care ţin cursul şi tu eşti deja în faţa uşii. Prima lecţie este gratis!      Vino măcar să vezi cum e, poate ţi se pare interesant!
            De ce nu, mi-am zis, până la urmă n-are ce să-mi strice.
            Înăuntru, aşezată pe un scaun în faţa unei mese, o tânără mă primi cu zâmbete verzi. Era o poetă, colaboratoarea scriitorului.
            Scriitorul începe lecţia:
            – Prima regulă în scris este... să începi să scrii! Sau să reîncepi să scrii. Îmi zâmbeşte.
            Aveam o puternică senzaţie că îi cunosc de undeva...

 

 

 

Vizualizări: 278

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Chris, te întreci cu Sărăţeanu în SF. Te transbordezi în insule feerice printr-un simplu balon de săpun. Dar acesta trimie în insula versului albastru, spre stupefacţia muritorului de rând care ştie clar că nu a avut ''dar'', nu doar că la uitat pe undeva printr-un ungher al inimii.

Dar este important modul cum legi aceste iţe, imaginaţia prin care expui, descrierile. Şi posezi, slavă Domnului din abundenţă. Reuşeşti texte valabile atât pentru copii, cât şi pentru oameni mari. Şi mai zici, cu modestie simplă, că nu eşti scriitor. Dar cum se numeşte asta, dragă Chris. Ar fi cazul să te gândeşti în mod serios la aceste texte, să mai scrii, să faci şi tu de o carte, cel puţin virtuală.

Povestea savuroasă este scrisă foarte corect, îngrijit, atent, cu excepţia a, ''Versuluiului Albastru! a Versuluiului Albastru?'' - ai vrut să lungeşti versul. :)

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!

Mulţumesc de lectură Sofy, mă bucur că ţi-a plăcut.

''Versuluiului Albastru! a Versuluiului Albastru?''

deh, formatările de prin word, am citit povestea aseară şi n-am văzut nimic! Mulţumesc...

Ar fi cazul să te gândeşti în mod serios la aceste texte, să mai scrii, să faci şi tu de o carte, cel puţin virtuală.

Oho, mulţumesc de bunul sfat! Sper şi eu că voi ajunge la o asemenea performanţă. :))))

Frumos, Chris! Cu o imaginatie de invidiat ai imbracat o idee(mi-a placut) in dantele.

Sunt cateva mici scapari(într-o balon de săpun...), reciteste tu, sigur le vei vedea.

Cu drag,

Mulţumesc Corina de lectură, corecturi şi aprecieri. Mă bucur că ţi-a plăcut! 

     Realitate transfigurată? Cert este că, slavă Domnului, ți-ai regăsit Darul. Tocmai am citit o probă martor la postări de poezie.

     Textul tău imi amintește de Nikolai Nosov care mă incântă si acum cu personajele lui.  In plus, tu aprofundezi concepte , folosindu-te de albastrul imaginației și  oferind fiecăruia ce-și dorește (un plan sau altul) . Chiar cred că ai putea publica , pe bune, cu succes. Sunt fană Chris!

Mulţumesc Gabriela pentru lectură şi comentariile tale încurajatoare! Mulţumesc pentru Nosov, m-am delectat cu câteva din aventurile lui Habarnam.

Frumos scris, ai o franchete debordanta a frazarii, o anumita sinceritate a cuvintelor. 

Cu admiratie!

Mulţumesc Claudia, mă bucur că ţi-a plăcut!

Chris, m-am relaxat în balonul magic. Darul tău e pus deoparte:)

De cele mai multe ori, folosești greșit ghilimelele („da”, ”nu”, „nu„); după punctele de suspensie nu se pun alte semne de puntuație (nu...!  da!...); înaintea lui ci se pune virgulă; liniuța de dialog (–) nu e liniuță de unire (-), e mai mare, da? etc.

Frumoasă poveste. Bine scrisă. Citit cu plăcere.

da Coza


Mulţumesc Gina, mă bucur că te-am relaxat!
gina zaharia a spus :

Chris, m-am relaxat în balonul magic. Darul tău e pus deoparte:)

Mulţumesc domnule da Coza! Anumite probleme de tipul ghilimele, liniuţe, sunt de la setările tastaturii care şi-a propus să mă tortureze. Mulţumesc pentru corecturi şi lecţiile deosebit de utile! :)))))))


Ion Lazăr da Coza a spus :

De cele mai multe ori, folosești greșit ghilimelele („da”, ”nu”, „nu„); după punctele de suspensie nu se pun alte semne de puntuație (nu...!  da!...); înaintea lui ci se pune virgulă; liniuța de dialog (–) nu e liniuță de unire (-), e mai mare, da? etc.

Frumoasă poveste. Bine scrisă. Citit cu plăcere.

da Coza

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 51 minute în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 2 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 2 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 3 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 3 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 9 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 10 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 12 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor