Primul sărut

[Claudia Elena Peter]

         Am văzut-o azi pe Dara, trecea strada. Serveam o cafea la fosta braserie, cu altfel de nume azi. Mă întâlnisem cu un fost coleg de liceu, întâmplător. Devenise taximetrist și nimeri în taxiul lui, în drumul de la gară. Hai la o cafea, la braserie, zice, mai depănăm amintiri... de parcă am avea ce amintiri depăna, nu fusesem cine știe ce prieteni. Nu era băiat rău, dar nu prea aveam chef de reînnodat relații liceale, am lăsat în urmă și facultatea, nu doar liceul, și țara asta, nu doar micul oraș natal. Uit-o pe Dara Antoniade, strigă colegul, cu buza pătată de cafeaua aburindă încă. N-o mai cheamă Antoniade, cine să mai recunoască fetele astea, toate s-au măritat, au făcut prunci, s-au îngrășat, uită-te și tu la Dara, mândrețea liceului, uită-te la ea acum!

            O femeie în floarea vârstei, grăbită, căutând cu privire mioapă în stânga sau în dreapta, claxonată prelung de jeep-ul nerăbdător, ce lăsă în urmă o dâră inconfortabilă de manea. Dara înlemni înaintea trecerii de pietoni, își ținea strâns o geantă mare, din imitație grosolană, era încotoșmănită cu paltonul ponosit, de la second-hand, purta eșarfă albastră, cu violet, iar din zarea amintirilor, parfumul ei mă împresura, cu aceleași senzații albastre-violete. Sunt Dara, nu Dora, îmi strigă copila, se transferase într-a noua la noi în clasă, se așeză timidă în prima bancă, și-și strângea la piept ghiozdanul vechi, de la second-hand. Să vă purtați frumos cu ea, ne sfătui degeaba diriginta. I-a murit mama, sărăcuța, s-a transferat cu tatăl ei aici, e inginer la uzină, le-a dat garsonieră de serviciu și primă de instalare, taică-su e specialist pe electrotehnică, iar de când cu modernizarea uzinei, se caută specialiști. Poreclele n-au întârziat să apară, Dara portocala, Dara măgara, Dara pârlita, Dara tocilara, fata străină le încasa cu stoicism, strângea buzele enervată și nu riposta. Iar eu îmi aminteam cum buzele ei erau roze și pline, iar sub pulovărul demodat, croșetat de bunică-sa, talia-i era de viespe, iar sânii mai desenați decât ai celorlalte fete. Poate de aceea n-o suportau nici ele și-i strigau batjocoritoare, fată de inginer, ca și cum funcția superioară a tatălui, ar fi fost o mare rușine.

            Săraca Antoniade, uite cum stă ca proasta și-i verde la pietoni, am auzit eu că s-a dilit, comentă colegul. Și ce bucățică mișto era pe vremuri!

            Nu ne-am dat seama de la început, noi, băieții, dar se făcu bal de Dragobete. Directorul nostru, român verde, ținea abitir la tradițiile moștenite. Ne-am dus cu toții, la vrăjeală, să ne batem joc de pregătirea destoinică, să mai ardem pipăieli la colege prin colțurile cantinei. Fetele dichisite și primenite, ca la bal, chicoteau în cercul lor, subiecte complet lipsite de valoare morală. Când intră Dara Antoniade, cu toții am uitat să respirăm pentru o secundă. Cum naiba devenise din molie, fluture, iar așa fluture cum era, își deschise aripile și pluti pe vânticelul ventilatoarelor din tavan, lăsându-ne pe toți, muți de admirație. Era de culoare albastru-violet, cu părul negru valuri, valuri, cu ochii luminați de necurata putere a diamantelor înghițite. Era translucidă, râu lumină, supranaturală.

             I-a murit bărbatul, săraca, copii n-are, se pare că n-a vrut acela, cică la ce să se înhame și la prunci! Se zice că n-a avut o viață bună cu el, l-am dus odată cu taxiul, venea de la alte femei, și m-am gândit instant la biata Antoniade, ce-l așteaptă cu ciorba caldă pe masă.

            În cinci minute se făcu coadă la Dara, caiețelul de bal i se umplu cu oferte, surâdea, mai enigmatică decât însăși Gioconda, iar rochița ei se unduia transparentă în jurul corpului de copilă, ce se pregătea să înmugurească, femeie.

            Gurile rele zic că de fapt a fost gravidă, dar a venit nenorocitul într-o seară cu chef de pumni, și-a lăsat-o fără doi dinți în gură și copil în pântece. Degeaba a venit poliția, degeaba a stat săraca prin spitale, plângere nu i-a făcut, iar fără plângere ce să facă poliția, dom‘ne, că nu se poate băga. Bine c-a scăpat de golan, că altfel… și-așa, n-a lăsat-o întreagă la minte!

            Refuză pe toată lumea, surâdea seducătoare, lovea cu aripile aerul din jur și mireasma lui mă amețea ca un drog, se uită la mine de acolo, din înaltul zborului și mă invită la o plimbare, e foarte cald aici! N-am știut ce să-i spun, după atâtea cuvinte rele, nu mi le găseam pe cele bune. Eu te-am văzut fluture și când erai molie, dar era mai mișto să mă aliez turmei, să-mi bat joc de copila fără apărare, să fiu laș, decât să-mi asum bărbătește. Dar eram un copil, aveam paisprezece ani și mă credeam buricul pământului. Dara tăcea, ofta, privi în sus la cerul spuzit de stele și deodată, ne-am amintit amândoi că azi e Dragobetele. Ai sărutat vreodată pe cineva? Desigur, am sărit să mint, doar nu era să recunosc adevărul. O fată, insistă, râde, cu ochii lumină, cu gura trandafir… vrei să mă săruți și pe mine?

            Îți mai amintești ziua acea, era la teză la română, noi praștie, dracu a citit vreo carte, vreun comentariu. Antoniade ne arăta la toți, noi o împingeam și-o stresam, zi fă și mie! Ne zicea la toți, dom‘ne, că tare era deșteaptă. Ne-a văzut profa și-n loc să ne pedepsească pe noi, ce face hoașca bătrână, îi dă ei unu în teză. Frate, să leșin nu alta! Tu, parcă, ai sărit ca ars să-i iei apărarea, dar ea nu s-a împotrivit, a ieșit calmă din clasă, nu mă face pe mine o notă, așa a zis. Ne-a umilit pe toți atunci, tu te-ai enervat, te-ai certat cu profa, noi te-am acuzat că-ți place de Antoniade, tu i-ai tras un pumn lui Sandu Scurtu și ți-a scăzut diriga nota la purtare. Ia zi, chiar îți plăcea de Antoniade?

            Poate semnificația zilei e de vină… în fond e ziua îndrăgostiților, iar eu cu fata stăm pe bancă, cutremurați de frigul ce nu se dă plecat încă, iar cerul e spuzit de licuricii, ce-o împresoară, o adoră. Vrei, adică, vrei să mă săruți și pe mine, dacă știi cum se face? Sigur, ce, e mare lucru? Închise ochii, iar gene de catifea se culcară interogative peste pielea albă, translucidă. Țugui buzele, copilărește. Aștepta. Ce faci, nu mă săruți, nu-ți place de mine? Deschise ochii și ochii spuziră de lacrimi. Ba da, ba da! Am sărit, încurcat de moarte, ce să fac, cum să fac, să-i spun adevărul, care adevăr? Nu mințisem prea tare, am sărutat de un milion de ori pe mama și pe surioara mea. Dar acum, cu Dara, era altfel. De ce naiba mi-a cerut mie una ca asta, de ce naiba să-mi placă tocmai de ea, ce, nu erau în școală fete mii și mii? Și toate mă plăceau, și Ana, și Georgiana, și Roxana! (...)

[Corina Militaru]

Revederea Darei, prilej de conturare a unui destin tragic. Prezentand imaginea Darei la patrusprezece ani cand toate drumurile ii pareau deschise si cea prezenta, resemnata, ne provoci sa ne punem intrebari. Ce ne determina destinul? Alegerile noastre sau un plan ce ne depaseste puterea de intelegere. Bine scris.

Trebuie putin revazut textul deoarece apar unele greseli. Am selecta cateva cu speranta ca-ti sunt de folos.

de aceea n-o suportau nici ele

ca ars să-i iei apărarea

dacă știi cum se face?

Cu prietenie,

[Claudia Elena Peter]

Mulțumesc pentru sugestii, am corectat. Poate o să postez și continuarea.

[Sofia Sincă]

Amintirile inocenţei... dragi amintiri. Însă suprapuse peste realităţile dure ale destinului parcă pierd din realitatea. Nu mai şti dacă au fost reale sau simple închipuiri venite dintr-o altă viaţă.

Un text cu multă personalitate deşi destul de scurt, narat frumos şi convingător.

nimerii în taxiul lui, - nimeri în taxiul lui.

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!

[Chris]

Mi-a plăcut alternanţa trecut-prezent...

Poate o să postez și continuarea.

Aşteptăm!

[Gabriela Grădinariu]

Interesante ruperile de ritm la trecerea de pe un plan temporal pe altul. Sfarsit abrupt care cere continuare (in plus imi place stilul tau). Astept!

[Nicolae Sărătean]

Un deliciu! chiar îmi amintisem primul sărut! :) M-au confundat puţin intoarcerile bruşte din trecut în prezent şi invers, dar le.am înţeles până la urmă!  oricum am rămas acolo... la primul sărut...)) Felicitări!

Cu admiraţie,