Trecuseră cinci zile de la decesul pictorului. La înmormântare au venit aproape toți prietenii de la petrecerea din joia trecută. N-a lipsit nici comisarul Simionescu, atent la orice detaliu. Cu siguranță că prin mintea multora dintre cei prezenți, fulgera întrebarea: oare criminalul se află printre noi?
Maria, de o eleganță sobră, avea privirea pierdută printre oameni. Parcă ar fi dorit să sfredelească în sufletul lor, să caute până dincolo de orice gând cenușiu.
– Sunteți aici, domnule comisar? zise, când îl văzu pe Dan Simionescu.
– Nu se putea să lipsesc, Maria! Orice amănunt ne va fi de folos. Știu că nu este momentul, însă te-aș ruga, dacă ți se pare ceva sau cineva suspect…
– Desigur, domnule comisar. Vom vorbi la sfârșit.
Emilia Cristache o însoțea, tăcută. Se făcu că nu-l observă pe polițist, ba chiar considera că prezența lui acolo stânjenește cumva evenimentul.
– Maria, se adresă fiicei sale, nici aici nu ne dă pace?
– Mamă, cineva l-a omorât pe Tudor, tu nu înțelegi?
– Dar nu l-am omorât noi, Maria, se întărâtă Emilia. Ne-ar fi putut lăsa liniștiți măcar acum. Apoi își șterse ochii cu batista, deși nu avea lacrimi deloc.
În ziua aceea plouase mult. Pe aleile cimitirului erau formate ochiuri de apă. Mulți dintre cei prezenți la slujbă renunțaseră să-l însoțească pe Tudor Cristache până la sfârșit.
– Ștefan Deleanu e aici, îi spuse Maria, comisarului, când ceremonia se încheiase. Apoi îi arătă un bărbat trecut de cincizeci de ani care urmărise de la o oarecare distanță întreg ritualul, dorind parcă să nu-i scape niciun amănunt, înclinând ușor capul, când zărea o persoană cunoscută.
– Vă salut, domnule Deleanu, începu comisarul care se apropie, alături de nepoata pictorului.
– Cu respect, domnule…
– Dan Simionescu. Comisarul Simionescu, de la Investigații Criminale.
– Era firesc să fiți aici, preciză scriitorul. Cu siguranță că numele meu se află pe o filă a dosarului dumneavoastră.
– Exact, afirmă comisarul. Sunt convins că aveți un cuvânt foarte important de spus.
– Vă las, zise Maria, căreia mama sa îi arunca, de la câțiva metri, priviri neliniștite. Domnule Deleanu, știți unde ne găsiți!
Într-adevăr, următoarea filă a dosarului îl avea în prim plan pe Ștefan Deleanu. Scriitorul făcea parte dintre condeierii remarcabili ai urbei. Prietenia dintre el și Tudor Cristache se consolidase în ultimul timp, de când pictorul se destăinuise acestuia în ideea de a contura cartea propriei sale existențe.
– Am înțeles că ați început să scrieți biografia lui Tudor Cristache, se adresă scriitorului.
– A fost dorința lui, răspunse Ștefan.
– Ați scris mult?
– Aproape jumătate. Acum însă m-a lăsat să mă descurc singur. Și un surâs amar se ivi pe chipul scriitorului.
– Vă întâlneați des?
– Cam la două săptămâni. Tudor prefera să mergem la Zăvoaia. Acolo discutam până seara târziu, schițând aspectele cele mai importante din biografia ce urma transpusă pe hârtie. Era povestea de viață care ar fi încheiat seria succeselor lui Tudor Cristache. Artistul aprecia acest compliment pe care nu ezitam să-l arunc, din când în când. Își dorea lansarea acestei cărți. Era, cum îi plăcea să se exprime, reverența pe care o va face în fața lumii.
– Va trebui să vedem și noi manuscrisul. Sunteți de acord?
– Când doriți, domnule comisar. Chiar și în după-amiaza aceasta.
– La cinci voi fi la dumneavoastră, domnule Deleanu. Bănuiesc că îl aveți în format electronic.
– Da, cel pregătit pentru forma finală. Dar am și notițele pe care le luam când stăteam de vorbă cu Tudor. Sunt… brute, și, probabil cu un impact mai puternic decât lucrarea pe care o parcurg.
Cei doi s-au despărțit printr-o strângere de mână. În numai câteva ore aveau să se reîntâlnească pentru a începe să descifreze misterul creat în jurul morții artistului.
Soarele alungase un pâlc de nori și începuse să se răsfețe peste oraș. În scurt timp se arătă curcubeul ca o pleiadă de mulțumire adusă nuanțelor pe care pictorul le luase cu el în pământ.
La cinci fără zece minute, comisarul urca scările unui imobilul din centrul orașului, unde locuia scriitorul Ștefan Deleanu. Acesta îl aștepta, cu manuscrisele pe masă. Erau câteva zeci de file, unele scrise ordonat, altele doar schițate, cu cratimă mare la început de rând. Fiecare însemnare avea o importanță majoră pentru amândoi.
Am început să pictez la zece ani. Părinții mei m-au dat la o școală specială, de artă. Nu le-a fost deloc ușor. Tata era funcționar iar mama, casnică. Nu oricine își permitea să plătească cursuri de acest gen. Era un moft. Însă efortul părinților mei a fost de necontestat. Aveau mare încredere în talentul meu."
Astfel începea romanul Pictorul din Ardeal.
Polițistul se așeză în fața calculatorului. Scrierea era captivantă, iar scriitorul făcuse din aceasta un tablou demn de invidiat. Copilăria artistului avea o notă fermecătoare, jucăușă. Cuprindea aspecte de la concursurile la care a participat și rezultatele obținute, la vacanțele petrecute la bunici, precum și poznele făcute, de cele mai multe ori cu fiul unui cioban, acolo, la poalele munților unde acesta își avea stâna, de unde furau caș dulce și-l vindeau, pe te miri ce, celorlați copii, pe prundișul gârlei.
Urma apoi adolescența. Aici se împleteau harul povestitorului cu cel al scriitorului. Apăreau numele câtorva fete de care se îndrăgostise și de care legase jurăminte. Una dintre ele îi devenise soție, dar fiorul iubirii se rupsese în câteva luni. Gelozia acesteia îi stânjenea firul ascensiunii sale. Mai târziu se repeta numele de Valeria Stoicescu.
– Cine este această femeie? întrebă comisarul. Văd că numele ei apare destul de des. Bine, știu, continuă acesta, puțină răbdare și aș fi aflat…
Ștefan zâmbi.
– Este femeia care i-a marcat viața. O actriță pe care a cunoscut-o în Belgia, în urmă cu vreo patruzeci de ani. E tot româncă, stabilită în Bruxelles. A divinizat-o pe tot parcursul vieții sale. Și Valeria l-a iubit. Însă n-a dorit niciodată să se căsătorească cu Tudor, deși pictorul a insistat de multe ori. Spunea că fiecare are rolul său în viață.
– Se întâlneau des?
– O dată pe an, uneori vara, alteori de Crăciun. Aici sau acolo. Ea îi vindea tablourile în Belgia. Tudor devenise deja un nume și în acea țară. A avut acolo expoziții de mare succes.
Dan Simionescu făcu o pauză. Parcurse capitolul în care se povestea despre relația pictorului cu actrița. Polițistul însă reluă câteva fraze, aspect care nu-i scăpă lui Ștefan.
– Se vorbește despre fiul lor, Georges! Să nu-mi spui că…
– Ba da, are treizeci și cinci de ani. Lucrează în domeniul informaticii. Artistul ținea mult la el deși, în ultimul timp, acesta căpătase mania jocurilor de noroc. Pierdea nopți întregi prin cazinouri, iar Valeria se plângea deseori lui Tudor. N-a fost căsătorit niciodată, mereu a pus profesia în fața vieții personale.
– Va trebui să ne dai copia acestui document. Descopăr lucruri importante. Ne-ai ajutat foarte mult.
– Desigur, se oferi scriitorul. Oricum greul abia acum începe.
– Adică?
– Va trebui să-mi țin promisiunea. Cu sau fără Tudor Cristache, această cartea va fi scrisă.
– Mai știe cineva de existența lui Georges?
– Era secretul vieții lui, dar se pare că a mirosit ceva nora sa, Emilia Cristache.
– Cum așa?
– Când am ajuns la acest capitol, Tudor m-a rugat să aflu, dacă pot, de unde și cât știe Emilia despre Georges. Ea este profesoară la școala la care am predat până acum vreo cinci ani. Și eu sunt tot profesor: de geografie. Știu, n-are nicio legătură cu inspirația, zise, fără să aștepte confirmarea polițistului.
– Dar ce l-a făcut să bănuiască faptul că femeia i-ar fi descoperit secretul?
– În ciuda faptului că Maria era nepoata sa favorită, cu doamna Cristache nu se înțelegea deloc. În urmă cu aproximativ trei săptămâni a primit un telefon de la aceasta în care femeia insista să treacă bunurile, prin vânzare-cumpărare, pe numele fiicei sale. Deși pictorul declarase că va face testamentul pe numele Mariei, Emilia a ținut morțiș să facă acte de vânzare-cumpărare, atât la apartamentul din Baia-Mare cât și la casa de la Zăvoaia. Asta înseamnă precauție, precizase profesoara, în cazul în care va apărea fiul tău, Georges Stoicescu. Și închisese telefonul, lăsându-l pe Tudor într-o mare dilemă.
– Va trebui să vorbesc și cu ea. Astăzi am observat că a evitat să-mi întâlnească privirea. Bine, nu era nici momentul. Dar soțul acesteia? Nu mi s-a părut să fi fost prezent la înmormântare.
– Tatăl Mariei a murit. Sunt vreo zece ani de atunci. S-a sinucis, înghițind o doză mare de medicamente.
– Cum așa? se miră polițistul. Și gândul îi fugi la concluzia primită în dosarul morții lui Tudor Cristache.


Vizualizări: 183

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Mulțumesc, Mihaela. Mă voi sfătui cu comisarul Simionescu:)
Mihaela Popa a spus :

:)

din ce în ce şi mai captivant...

ard de nerăbdare să citesc continuarea

    Ma minunez nonstop! Esti inepuizabila pe toate planurile!! Nu mai prididesc cu semnele de exclamare!!!

Oooo, cât de mult, Gabi! Las imaginația să zburde doar, iar din când în când mă întreb dacă i-am făcut pe plac. Mulțumesc!!!

Gradinariu gabriela a spus :

    Ma minunez nonstop! Esti inepuizabila pe toate planurile!! Nu mai prididesc cu semnele de exclamare!!!

O dată pe săptămână îmi spune câte ceva, Melania. Zice că mai e mult până la concluzia finală:)

Mulțumesc!

Melania Briciu a spus :

Si cand vom avea rezultatul consultarii cu domnul comisar Simionescu?

Iţe, iţe... încurcate cu grijă şi talent. Pentru rezolvarea misterul sunt necesare aceste cercetări pe care Gina ştie să le conducă prin personajul principal, comisarul Simionescu. Desigur mai este mult până acolo... apar mereu alte personaje şi fiecăruia dintre ele îi planează o oarece apăsare asupra capului. Oricare dintre ele poate fi criminalul. Dar... ne va spune singura scriitoare de romane poliţiste, ale Buzăului, Gina Zaharia.

Aş avea două remerci: ''Sunt convins că aveți un cuvânt foarte important.'' - eu aş continua ''de zis, de spus, de scris... ceva de genu''

și noi acest manuscris. - înlocuieşte pe ''acest'' pentru că-l ai şi în fraza precedentă şi în general ai cam mult de acest, aceasta, acesta. Nu ştiu cu ce, dar nu vreau să pici în patima mea. La fel şi cu dialogurile: atenţie, să nu fie cartea numai dialoguri, aşa cum este (aproape) ultima a mea.

Apreciere deosebită până la următorul capitol!

Sofy

Doar o data pe saptamana? Vai, ce rabdare trebuie sa am!

Mi-a placut. 

Cu drag,

M-am hotărât: angajez un hacker, sparg parola calculatorului Ginei și citesc dintr-o suflare tot romanul. Am zis!

da Coza

Ești formidabilă, Gina! Ca și scrierea aceasta, de altfel. Aștept să treacă săptămâna să văd ce-ți mai spune...

Cu prețuire,

Sofy, am modificat. Mulțumesc pentru ajutor, mulțumesc pentru aprecieri, însă vreau să specific faptul că doar când am publicat primul roman polițist Asasinul a fost prins în zori, eram singurul scriitor de proză polițistă de pe la noi. Câțiva ani mai târziu, când a apărut  Crima de la miezul nopții am mai avut un confrate - Corneliu Floriceanu.Când am început să scriu Promisiunea de joi, în urmă cu doi ani, n-am crezut că o voi abandona în favoarea poeziei. Acum am promis că o voi ține aproape. Mă bucur că place și, mai ales, că mai pot ține pasul, cât de cât, cu lumea prozei.


Sofia Sincă a spus :

Iţe, iţe... încurcate cu grijă şi talent. Pentru rezolvarea misterul sunt necesare aceste cercetări pe care Gina ştie să le conducă prin personajul principal, comisarul Simionescu. Desigur mai este mult până acolo... apar mereu alte personaje şi fiecăruia dintre ele îi planează o oarece apăsare asupra capului. Oricare dintre ele poate fi criminalul. Dar... ne va spune singura scriitoare de romane poliţiste, ale Buzăului, Gina Zaharia.

Aş avea două remerci: ''Sunt convins că aveți un cuvânt foarte important.'' - eu aş continua ''de zis, de spus, de scris... ceva de genu''

și noi acest manuscris. - înlocuieşte pe ''acest'' pentru că-l ai şi în fraza precedentă şi în general ai cam mult de acest, aceasta, acesta. Nu ştiu cu ce, dar nu vreau să pici în patima mea. La fel şi cu dialogurile: atenţie, să nu fie cartea numai dialoguri, aşa cum este (aproape) ultima a mea.

Apreciere deosebită până la următorul capitol!

Sofy

Of, Corina, mi-ar plăcea să am timp mai mult pentru personajele mele și pentru prieteni... Mulțumesc mult!

Corina Militaru a spus :

Doar o data pe saptamana? Vai, ce rabdare trebuie sa am!

Mi-a placut. 

Cu drag,

da Coza, hackerul tău n-are decât să-mi spargă mintea, fiindcă restul e doar scenariu...

Te-am dezamăgit?:)

Mulțumesc!!!

Ion Lazăr da Coza a spus :

M-am hotărât: angajez un hacker, sparg parola calculatorului Ginei și citesc dintr-o suflare tot romanul. Am zis!

da Coza

Mi-a dat niște indicii, Lisia, sper să nu mă dezorientez:)

Mulțumesc mult!

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Ești formidabilă, Gina! Ca și scrierea aceasta, de altfel. Aștept să treacă săptămâna să văd ce-ți mai spune...

Cu prețuire,

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 2 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 3 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 3 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 3 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 4 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 4 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 4 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 4 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 10 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 11 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 13 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor